Archive for the ‘Cioara cu 3 aripi’ Category

Domnul & dl Darwin

Saturday, August 15th, 2015

Din înălţimile, din adâncimile,

Din neisprăvirea Cosmosului,

Lucrul În Sine pogorând peste tine,

Definitiv, lapidar şi gongoric,

Ultimativ, imperativ,

Ca o labă peste ochi,

Categoric.

.

Dumnezeu şi domnul Darwin

Au creat fiinţele acestea

Mirifice şi terifiante

De pe fundul oceanului, translucide,

Vălurind azurii,

Fâlfâind argintii

Misterioase, inexplicabile, groteşti,

Cu nume latineşti.

Nu cred, dar îmi închipui că

Dumnezeu şi domnul Darwin

Au făcut toate astea

Ca să mă minunez eu de ele.

.

Alde Stan Păpuşă se holbează la fiinţele

Adâncurilor.

Tot e ceva, îşi zice, pesemne, Dumnezeu.

Şi scrie în carneţel :

Stan Papouash

.

Counter instalat la 14.04.2023



hit counters

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (46)

Friday, July 10th, 2015

GÂNDURI CU PREŢ REDUS

Din nostimadele Istoriei: lumea bună, lumea spălată (prin acest termen înţelegând acea categorie de populaţie care a fost persecutată şi spoliată de comunişti, precum şi toţi posesorii de diplome universitare – care, de altfel, sunt în proporţie de cel puţin treisferturi urmaşi ai persecutorilor cu pricina), a detestat în special primii ani, stalinişti, ai comunismului adus de tancurile ruseşti. Principalul motiv al urii şi dispreţului acestora părea să fie calitatea intelectuală jalnică a noilor tartori: toţi erau ţărani, ca Zăroni, ori „ciocănari” analfabeţi.

„N-o să aştepte clasa muncitoare până îşi dă tovarăşul Dej bacalaureatul”, a ricanat odată celebrul bolşevic Belu Zilber. Ceea ce l-a cam costat, după aia.

Paradoxal şi incredibil, abia după prăbuşirea lui Ceauşescu a urmat adevăratul triumf al comunismului, când câinii lui de pază au putut să-i fure banii şi apoi, ţara întreagă – şi, graţie progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, să-şi vadă împlinit visul de a spiona/teroriza pe toată lumea. Abia ucigându-l pe Ceauşescu, a ajuns Securitatea pe cai mari.

Iar lumea spălată a luat-o încă o dată-n bot: astăzi, o mare parte din ştăbime – parlamentari, miniştri şi toate celelalte categorii de vătafi – sunt, ba foşti fierari-betonişti, ba sculeri-matriţeri la bază, ba foşti chelneri, ba foşti şoferi…

Aşa că lumii spălate nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i voteze…

NB. Prin „lume bună, lume spălată” trebuie să înţelegem mai ales categoria de locuitori ai Capitalei capabili a pronunţa „premieră”, cu accent franţuzesc, „pă ţară”. (Să nu credeţi că asta e puţin lucru: ceilalţi, ex-fierar-betoniştii etc., nici n-au auzit vreodată cuvântul „premieră”.)

Pe de altă parte, dacă ne aducem aminte că cel mai bestial guvern al României, guvernul Goga-Cuza, era alcătuit numai din profesori universitari…

*

2014 :

La 1 martie s-au împlinit 74 de ani şi 6 luni de la data considerată drept începutul celui de al 2-lea război mondial - 1 septembrie 1939, când armata lui Hitler a intrat în Danzig “pentru a proteja populaţia germană” din acel oraş.

Da’ nerăbdător mai e Big Brother Volodea, n-a putut el să mai aştepte 6 luni cu dezrobirea fraţilor ruşi de sub ocupaţia fraţilor ucrainieni? măcar să se fi făcut fix 75 de ani de la ultima eliberare de soiul ăsta… număr rotund…

*

Auzi la snobişorii ăştia recenţi: “flashmob” ! păi pe vremuri îi zicea “happening”… să-nţeleagă tot românu’, ce pisici…

*

Şarpele cu ochelari bifocali

*

CATIFELAŢIA, organ de presă

*

Întrebarea lui PULICĂ FRANARIUL: ce tot aveţi cu diminutivele, ce vă tot legaţi de ele ?

*

Somnul raţiunii naşte miniştri.

*

…Şi, după ce al nostru N. C. Munteanu publică pe Facebook hârtiuţa de mai sus, îi iau unii apărarea, bietei femei, dând lumii peste ochi cu jumătăţi de adevăruri.

Aşa că nu-i pot băga în mă-sa decât pe jumătate.

*

Şăfu unui spital din Argeş zise azi la tembelizor că nu-i nici o problemă că subalternii lui i-au dat vitamine uneia cu accident vascular cerebral şi au trimis-o acasă. Că cică nu-i nici o diferenţă între o migrenă şi AVC (popular, dambla).

Că cică simptomele celor două belele sunt uşor de confundat.

…Oare o fi confundat el vreodată hârtia de-o sută, din plic, cu una de două sute ? mă-ntreb eu.

*

*

ROMÂNIA TEUTONICĂ

Pe tot mai mulţi prezentatori radio şi TV, de regulă proveniţi de prin nord-estul ţării, începe să-i cheme Johann, Klaus, Hilde… Au trecut vremurile când se numeau Serghei şi Volodea…

*

VĂLENI & TANACU, JUD. VASLUI

Omul de azi, rural, fără carte ori meserie, fără experienţă de viaţă, fără convingeri. Electorat, telespectator. Şi alcoolic. Pe scurt, acerebrat şi nevertebrat. Predestinat a-şi găsi un exoschelet în religie ori în mafiile politice. Carne de tun multă şi ieftină, ca în Rusia, ori bestie a-socială necontrolabilă, ca la noi.

Bibliografie: „ La scoici, exosecheletul este reprezentat de două valve calcaroase dure, în interiorul cărora este protejat corpul moale al moluştei. La lăcuste, scheletul conţine un strat subţire şi dur, alcătuit dintr-o substanţă organică rezistentă, numită chitină. La raci, crusta chitinoasă, pentru a fi mai dură, este impregnată cu săruri de calciu. „

(Wikipedia, mama noastră)

*

Cazino GARA DE NORD

.

.

1972: Olimpiada (numită de unii tragică şi de alţii, infamă) de la München.

Înotătorul Mark Spitz din SUA ia nu ştiu câte medalii. E răsfăţatul presei. Mai arată şi ca un star de la Hollywood, aşa că poza lui e în toate revistele din lume, chiar şi în ale noastre.

Ne atrage, însă, în mod special atenţia Paris Match-ul în care e pozat în costum de baie, în culori. Treaba asta petrecându-se la serviciu, în timpul, vorba aia, al orelor de program, ne îngrămădim toţi la biroul pe care se află revista adusă de unul dintre noi.

Şi aproape că nu îndrăznim să scoatem vreo vorbă: campionul poartă un slip făcut din drapelul naţional al Americii !

Sacrilegiul acesta face să ni se încleşteze fălcile şi să ni se zbârlească părul pe spinare. Nici nu îndrăznim să ne imaginăm ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi la ştrand cu tricolorul îmbrăcând acea parte a corpului nostru care, oficial, nici nu există şi despre care doar doctorii au voie să se pronunţe în deplină legalitate şi impunitate !

*

COD CĂCĂNIU. VREMEA VA FI PANICULARĂ mai ales pentru cei care n-au bani să meargă la mare.

Rectificăm : VREMEA VA FI CALICULARĂ (pentru susmenţionaţii).

*

Decalog sec. XX (apud Dan Predescu) :

Heinrich Böll

Mihail Bulgakov

Louis-Ferdinand Céline

Jaroslav Hašek

Ernest Hemingway

James Joyce

Franz Kafka

Thomas Mann

Gabriel Garcia Marquez

Marcel Proust

Post-Decalog sec. XX :

Ivo Andrić

Isaac Babel

Samuel Beckett

Saul Bellow

Massimo Bontempelli

Jorge Luis Borges

Pierre Boulle

Ray Bradbury

Bertolt Brecht

André Breton

Dino Buzzati

Italo Calvino

Albert Camus

Elias Canetti

Karel Čapek

Truman Capote

Raymond Chandler

John Cheever

Paul Claudel

Colette

Joseph Conrad

Julio Cortazar

Heimito von Doderer

John Dos Passos

Petru Dumitriu

Marguerite Duras

Lawrence Durrell

Friedrich Dürrenmatt

Umberto Eco

Antoine de Saint Exupéry

William Faulkner

Alain-Fournier

Romain Gary

Jean Genet

Michel de Ghelderode

André Gide

William Golding

Günter Grass

Vasili Grossman

Daniil Harms

Hermann Hesse

Stefan Heym

Hugo von Hofmannstahl

Bohumil Hrabal

Aldous Huxley

Ilf şi Petrov

Eugen Ionescu

Alfred Jarry

Jerome K. Jerome

Ernst Jünger

Ismail Kadaré

Yasunari Kawabata

Nikos Kazantzakis

Jack Kerouac

Milan Kundera

Giuseppe Tomasi di Lampedusa

David Herbert Lawrence

Stanislav Lem

Claude Lévi-Strauss

Primo Levi

Mario Vargas Llosa

Jack London

Norman Mailer

Curzio Malaparte

André Malraux

François Mauriac

André Maurois

Ian McEwan

Henry Miller

Robert Musil

Vladimir Nabokov

George Orwell

Giovanni Papini

Boris Pasternak

Cesare Pavese

Luigi Pirandello

Marin Preda

Raymond Radiguet

Liviu Rebreanu

Erich Maria Remarque

Władysław Stanisław Reymont

Philip Roth

Jerome David Salinger

Jean Paul Sartre

Arthur Schnitzler

George Bernard Shaw

Ion Dezideriu Sîrbu

Aleksandr Soljeniţîn

John Steinbeck

Arkadii şi Boris Strugaţki

Italo Svevo

Ludmila Ulițkaia

John Updike

Vercors (Jean Bruller)

Boris Vian

Kurt Vonnegut

Herbert George Wells

Virginia Woolf

Marguerite Yourcenar

Evghenii Zamiatin

Móricz Zsigmond

Stefan Zweig

*

Într-o discuţie, aseară, cineva a încercat să mă convingă că filme româneşti bune, înainte de ’89, n-au fost doar Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, ci mult mai multe, că regizori talentaţi erau pe atunci, la noi, cu zecile – şi mi-a citat o listă lungă de nume.

În acel moment, l-am întrebat, cu sadismul meu înnăscut, dacă ar fi de acord să se supună următorului experiment: să fie obligat să vizioneze, în fiecare zi, câte trei-patru filme dintre cele la care s-a referit el – şi asta, timp de vreo lună. Omul a pălit şi a lăsat-o moartă. Probabil, fiindcă i-o fi venit în minte acelaşi lucru ca şi mie:

*

O doamnă a pus poza lui Lady Di pe FB şi a scris dedesubt „Şi acum mă întristez cand mă gândesc la ea”.

Probabil că şi răposata simte la fel, adică se întristează când se gândeşte la doamna noastră cu pricina. Căci ce motiv ar avea să se binedispună ?

*

Am fost de curând la cimitir, la ai mei.

Ne salutăm, eu cu paznicul – şi îl întreb, în treacăt „ei, ce mai e nou pe-aici ?”

„Nimic, domnule,” face el „n-a plecat nimeni, toţi sunt la locul lor”.

Negreşit, groparii sunt o breaslă de umorişti. Încă o dată se dovedeşte că Shakespeare ştia totul despre neamul omenesc.

*

DATORII ? CARE DATORII ?

NOI V-AM DAT CIVILIZAŢIA, MIZERABILILOR !

George Topîrceanu, pe care lumea îl ştie, în general, de poet, a scris şi ceva proză. Care, după părerea unor oameni avizaţi (Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu ş.a.), era excelentă. Şi rămâne astfel, mi s-a părut şi mie, când am citit, acum câţiva ani, TURTUCAIA * PIRIN-PLANINA, memoriile lui din primul război mondial, publicate în 1937.

Mi-am adus aminte de ele acum, în hărmălaia stârnită de datoriile Greciei şi de politica ei vis à vis de lumea civilizată, care-i cere să le plătească. Şi în vociferările celor care ne tot amintesc că în Grecia s-a născut civilizaţia şi nu în altă parte – uitând să ne spună dacă ea, civilizaţia, domiciliază tot acolo, ori s-o fi mutat, între timp, altundeva.

În privinţa asta, mi se pare că Topîrceanu a pus un mare punct pe i. E drept că notaţiile lui se referă la Macedonia, unde s-a aflat prizonier în 1916, dar am impresia că se potrivesc ciudat de bine şi Greciei de mai de la sud: “Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; … amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşie între ele de-atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţie geografică şi comitagiu din naştere…”

Counter instalat la 30.01.2023



free web counter

Colocviile de marţi

Wednesday, July 1st, 2015
Bucureşti, str. Calderon nr. 39 (pe linia lui 16),
30 iunie 2015, h 17:00
.
.
.
.

fotografii de Dan Predescu

Din cele citite în seara aceea:

.

MARIA TIMUC

FRUMOASĂ… ÎN DOI !

eu sunt

ca o fântână din care beau fluturii şi se duc apoi

în forme eterice până la mare şi vin uzi înapoi

sunt frumoasă în doi,

tu în mine,

eu într-un noi,

tu în sus ca o turlă

în care-a apus singurătatea şi apoi s-a aplecat

rugăciunea să-mi aducă

din altă viaţă un răspuns; eu, într-o întâmplare a

existenţei

tu în altă întâmplare

eşti o depărtare, o înţelegere surprinsă

pe gene când s-a deschis ochiul să vadă toamna când îşi

descheie

bluza ei de frunze pe-un trup de femeie

rochia mea de struguri flutură pe genunchi şi prin ţări

fără nume

sunt un capăt de lume,

şi ţes cu părul meu lung pentru tine

o viaţă în cer

şi una în mine…

PARFUMUL CARE IMITĂ DRAGOSTEA TA

un trandafir înţeapă moartea cu frumuseţea sa

înflorită

pe mine mă dor numai marginile pe care nu le-am

putut memora

fără să aprind lanterna într-un colţ

în care se întunecase povestea

trandafirul se răsturnase pe unde mergeam

pe unde eram tineri

pe unde ne cuprindea bătrâneţea într-o îmbrăţişare

şi trandafirul înţeapă liniştea de parcă

ar fi în ea o înebunitoare

dezînfrunzire a trupurilor

primăvara strigă numele meu

tu auzi iubindu-mă

trăindu-mi amintirile din care ai lipsit

ca şi cum poţi să respiri fără acest trandafir

din care am venit

anume pentru întâlnirea cu tine

numai tu să mă atingi

şi doar din atingerea ta să cobor

în această fantastică înflorire care s-a făcut un punct

între trupul meu şi trupul tău

un gând între două trupuri

un trandafir s-a făcut tot pământul

şi-n spinii lui s-au prăbuşit zilele în care n-ai fost

cu mine şi-n florile lui a izbutit

parfumul să imite

dragostea ta…

GABRIELA TĂNASE

.PATRU POEME CU ÎNGERI

I

Mi-a crescut

un înger

în palmă

de teamă

să nu-l ucid

am rămas aşa

cu mâna întinsă

cerşind.

Fascinată

privesc

mâna îngerului

ţine o carte

cu cealaltă

risipeşte norii

deasupra lor

deschide

o poartă

de unde

curg

cuvinte clare

luminoase

precise

şi se aştern

liniştite

în carte.

Poarta se închide

se face frig

îngerul tremură

se face

mic-mic

strâng palma

când o deschid

nu mai era

nimic .

Bine , dar ce treabă am eu

cu povestea asta ?

II

Perspectivă

(privită de sus lumea pare mai mare)

A fi bine aşezat

nu e întâmplător

trebuie să ai poziţia mentală

cea mai fertilă

ca să fii vecin de balcon

cu un înger

care în fiecare dimineaţă

desenează cercuri imaginare

cu o pană

şi le împinge uşor şi sigur

cu aripile peste balustradă.

Nimeni nu le vede

cum se preling subţiri şi alungite

de la înălţimea celor opt etaje

şi încoronează pe rând

capetele trecătorilor

care zâmbesc fără să ştie de ce

şi se grăbesc spre singura ieşire.

Eu le fac semne disperate cu mâna

îi salut ca şi cum ar fi

veşnici şi fericiţi

fericiţi fiindcă iubesc

iubesc, îi iubesc, îi iubesc

ei sunt trişti fiindcă iubirea e o pacoste.

Semn

lângă ceaşca de cafea

o pană vie de înger…

III

Picur ceară

pe pielea delicată

a unui înger

el nu mişcă

nu clipeşte

ţine doar ochii larg deschişi

şi luminează un întuneric

unde lumina lumânării

nu ajunge.

Uite aşa ocolesc eu moartea.

IV

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

este aceea pe care Dumnezeu o scrie cu tine

apoi te priveşte cum o trăieşti.

TOMA GEORGE MAIORESCU

POLITICI FĂRĂ MÂNĂRII

PREDICI FĂRĂ ENORIAŞI

(Sub vâsc II)

.

Şi-or mai veni căutând sub vâsc

Promisiunea zilelor senine

Împlinind destine :

Regi fără regate

Mări fără fregate

Solişti fără solitari

Lăute fără lăutari .

Mecanici fără maşinării

Politici fără mânării

Oţelari fără furnale

Bolnavi fără spitale .

Cale fără grâne

Bolizi fără frâne

Păduri fără arbori

Gherle fără gabori .

Cărbunari fără ştinapi

Cirezi fără casapi

Satrapi fără cireadă

Ţuici fără livadă .

Marinari fără corăbii

Grânare fără vrăbii

Ţarini fără ţărani

Curţi fără curcani .

Predici fără enoriaşi

Cartofori fără aşi

Armatori fără nave

Deşerturi fără agave .

Afaceri fără căpuşe

Uneori şi fără cătuşe

Ochi fără ocheadă

Ceartă cu nadă .

Copilă fără păpuşă

Ger fără mănuşă

Turişti fără truisme

Cărţi cu dadaisme .

Foaie verde de arnici

Maeştri fără ucenici

Pitari fără cuptoare

Fântâni fără izvoare .

Manelişti grafomani

Procurori formatori

Diasporeni visători

Vagabonzi şi bonzi .

Sfeştanii-n palate

Cu poarta de bronz

Ne-aşteaptă în Marte

- Nu-i prea departe ? .

- Nu-i un cadou otrăvit

Cu mac şi cucută ?

- Când nici o sfadă

Nu ne mai desparte .

Cu sau fără „Doamne-ajută”

Nimic nu e departe

Nici ziua de mâine

Nu pare slută…

.

PUŞI DINULESCU

FAUST

fragment

.
Nevasta (intră precipitată) :

Am auzit de la bucătărie zgomote lugubre

Și becurile s-au stins și chiar televizorul!

Ce se întâmplă? Faci iarăși vrăji de alchimie?

Doar mi-ai promis că noaptea, măcar,

Vei sta și tu mai liniștit și vei citi, vei scrie…

Dar cred că iarăși duhuri se flendură pe-aici…

Ne flutură prin camere tot felul de strigoi

Și spiriduși, bătându-și joc de viața noastră…

Faust :

Când te-ai măritat cu mine, un om de geniu,

Ai fi putut să știi, că dracul și cu Domnul

În capul meu sunt prieteni și sunt egali,

Chiar dacă noi, oamenii, ne zvârcolim degeaba

În luptă cu destinul și doar pe undeva, prin găuri

De materie putem să-l dibuim și să ni-l facem

Singuri. Doar cei ca mine, însă, cei puțini,

Care cunosc aceste taine, sunt demni de-acea putere!

Iar tu, femeie proastă, du-te la bucătărie!

Acolo-i soarta ta: să fii între castroane,

Între zacuști și mămăligi și arpacașuri și bulioane!

Nevasta :

Ei, bine, de-i așa, te pun la post, tirane!

Ia-ți! Fă-ți! Dă-ți! Sau ia-ți o menajeră!

Eu plec la fiica noastră! Uleiul e pe terminate!

În frigider sunt două ouă, niște brânză și un pachet cu unt!

Mă duc mâncând pământul! Mă duc la fiica noastră!

Și află c-am găsit, în bloc, acolo, la un apartament vecin,

Și un bărbat, puțin mai tânăr, mai reavăn decât tine,

Ce mi-a propus deja să fiu a lui

Și tu la ușa noastră, dacă-i veni să ceri,

Ți-om da o supă caldă, poate, în bucătărie!

Rămâi cu cărțile-astea, care put a DTT

Și a căcat de șoarec și lasă-mă sfârșitul vieții

Să-mi petrec cu cineva, care m-o prețui…

La revedere și adio, bou bătrân, și tu să știi că niciodată

Nu m-am simțit la tine-n brațe decât o cârpă moartă!

Tu n-ai știut nicicând, bătrâne om, să-ți valorifici

Potențialul energetic, cu care te-a-nzestrat natura,

Ca să te facă om, nu bou! La revedere! Și adio chiar!

Orvoar!

(Iese)
Faust :

Femeia asta avea în cap ceva, probabil, de dinainte încă!

Să stau cu ea în casă de patruzeci de ani și dintr-o dată,

Dac-a găsit pe unul mai cu păr, mai zdravăn poate, chiar!

Să-mi facă mie treaba asta? Cât o fi stat ca să clocească

În gândul ei bolnav dorinți de sex la șaptezeci de ani!?

O! Doamne, ce caraghioasă-i lumea, chiar de se vrea a’ dracu’

De morală! O, lumea noastră de gâște cenușii se vrea de lebede!

Vai! Cum a putut femeia asta de mine să se lepede!

Ca de un adidas sau un bocanc murdar, ce nu mai merită spălat!

O! Doamne! Iartă-mă! De lumea asta azi m-am săturat!

Ce să fac? Un ștreang să-mi fac sau să m-arunc de la balcon?

O! Doamne, cum se moare mai ușor!? Dar, stai, că Domnul

Pedepsește pe cei ce singuri seama-și fac!

Se pare că n-am dreptul… Cel puțin, așa se zice:

Că numai Milostivul, singur, poate să ia ’napoi

Ce-a dat, atuncea când, în loc să fii un vierme,

Sau un bou, numai de muncă bun sau cal,

Bun doar de alergat și de bătut, el te-a făcut pe tine!

Păi, când el te face om, la propriu și la figurat,

Să-ți bați tu joc de grația lui? Cum poți să faci așa ceva?

Atuncea când nici nenorociții viermi, devoratorii de cadavre,

Sau boii sau caii, nu fac asemenea tâmpenie!

Ei nici nu știu să facă asta! Doar pițigoiul,

Bietul pițigoi, își bagă unghia sau ghiara-n gât!

Păi dac-am fost făcuți cu chipul Lui,

Cum scrie la Scriptură și ne-a mai dat și dreptul

De-a gândi, oare ne-a dat și dreptul de-a ucide?

Și nu doar pentru a mânca, ci chiar și din plăcere

Sau din răzbunare sau din orgoliu sau din lașitate,

Avem noi dreptul să ne condamnăm la moarte

Singuri, când am mai fost odată condamnați,

Chiar de la naștere, cu timpul execuției amânat?

Soluția, deci, nu e nici ștreangul și nici balconul!

(Sună soneria)

Or fi iar dracii? Nu, că ăia intră fără ușă! Ca la ei acasă!

(Iese. Deodată, efecte pirotehnice, ca o explozie – și întuneric. Reintră, pe o muzică drăcească, Mefisto și Duhul, tot așa de neîmbrăcați. Duc niște torțe. Scurt număr de dans pe ritm de tobe. Lumină spectrală. Dans macabru. Pe lumina care se reaprinde încet, Faust intră împreună cu administratorul blocului, fost colonel de securitate)

Counter instalat la 30.01.2023



website counter

CE NAŞTE DIN PISICĂ

Wednesday, June 3rd, 2015

În România, există două partide : P.S.D.-ul, sau cum i-o mai fi zicând la ora asta – şi opoziţia. Ăilalţi, care chiar când sunt la guvernare, de fapt tot în opoziţie se află. Ei sunt contra. Orice-ar zice, orice-ar face, tot contra sunt. Outsideri, pafarişti, fără şpil, fără stil. Un ministru al culturii, pozat aproape cu nădragii-n vine, în uşa biroului său de la minister. Un ministru al învăţământului, agramat. Chelneri, şoferi de ştabi şi alte specii de prin spatele casei puşi miniştri. Fără competenţă, credibilitate, obraz, fără putere adevărată, ci doar delegată de adevăraţii stăpâni mafioţi, atunci când catadicsesc aceştia din urmă.

Şi cum ar putea fi altfel, când, din primele cinci minute de după reînfiinţare, ele, partidele istorice, s-au văzut spulberate de proprii lor membri, securişti cu acte sau “doar” şantajaţi de aceştia. Bietul Câmpeanu, cum s-a mai trezit el cu o “aripă tânără”…

Dintre abilităţile de mare clasă ale “fostei” noastre poliţii politice, cea mai remarcabilă a fost, categoric, aceea de a scoate din nou capul în 1996, pe timpul guvernării Emil Constantinescu. Dacă vă mai aduceţi aminte, în primii ani de după 1989, securiştii au stat ascunşi. Asta, mai ales pentru că nu rare au fost, pe atunci, momentele când au mâncat, efectiv, bătaie. Ştiu şi eu vreo două asemenea cazuri.

Abia după înscăunarea preşedintelui democrat, am reînceput să-i vedem iar la faţă pe flăcăii lui Ceauşescu. Iar fenomenul se repetă, acum, cu punct şi virgulă, pe mâna preşedintelui Johannis.

Măi dragă Românie democrată şi civilizată, nu simţi că înnebuneşti ? Nu-ţi vine sângele-n cap când vezi că toată puterea e-n mâinile unora ai căror părinţi sunt pensionari M.A.I. ?

Mă citeşte şi pe mine cineva… mă urmăreşte şi pe mine cineva…

*

Din conversaţiile mele pe Facebook (la 25 mai 2015) :

Dragă domnule X, fiindcă tot sunteţi dumneavoastră critic literar, îndrăznesc să vă aduc în atenţie o scurtă frază din micul meu roman TATĂL MIELULUI (ed. THEKA Bucureşti, 2005): “la Bucureşti totul e atât de omenesc încât nimic nu e scandalos”.

Omenesc e şi să-ţi publici memoriile ca să-i arăţi popeurului izmenele murdare ale împăratului, deşi el te-a plătit să i le speli, omenesc e şi să-l chemi pe Năstase să-ţi dea sfaturi fiindcă ţi-a fost profesor, deşi el abia de ieşi din pârnaie, iar tu eşti ditai tehnocratu-ministru de Externe, omenesc e şi să-l inviţi pe şeful Securităţii Iulian Vlad la aniversarea S.R.I.-ului fiindcă e băiat simpatic… sau din mai ştiu eu ce alt motiv subtil… Zău, domnu X, citiţi-mă, dacă vreţi să ştiţi cum mai stăm cu omenia şi cu omenescu pe la noi prin mahala…

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (42)

Saturday, March 28th, 2015

DIN MILENARA ÎNŢELEPCIUNE PRACTICĂ A LUI D.P. :

Când un ministru spune, la televizor, “se poate şi mai bine”, trebuie să înţelegi “mai rău nu poate fi”.

era şi mă-sa de faţă
2005:

În sfârşit, mi-am văzut publicat primul volum de proză (în nemărginita-mi lipsă de modestie, i-am zis “roman”). Nu cred că s-au vândut douăzeci de exemplare în prima lună. Dar gratuităţile – presă, televiziuni, pretini etc. – au fost mai mult de o sută cincizeci. De altfel, situaţia asta e generală la noi, unde nici laureaţii Nobel pentru literatură nu sunt publicaţi în tiraje mai mari de o mie, care zac nevândute câte cinci ani.

În ce mă priveşte, singura consecinţă cât de cât palpabilă este că, în luna următoare, numărul de vizitatori ai site-ului meu a ajuns la peste două mii, dublu faţă de precedenta.

… În fine, asta e soarta noastră, a Creatorilor, să dăm totul pe gratis. Dacă nu mă înşel, ceva de genul acesta i s-a întâmplat şi lui Dumnezeu însuşi. Aşa că – ce să mai discutăm…

CAPITOLUL

„DIRECTORI DE CONŞTIINŢE / FORMATORI DE OPINIE”

Redactorul şef (sau directorul?) de la Cronica, sau ce sărăcie de ziar o mai fi fost şi ăla: se duce, prin anul 2000, la Madrid, unde are loc nu ştiu ce mare conferinţă internaţională cu zeci de preşedinţi şi prim miniştri din aproape toate ţările lumii. Şi tot ce reuşeşte să obţină, cu această ocazie, e interviul cu un bucătar de la hotelul unde sunt cazaţi câţiva dintre distinşii participanţi.

Ca atare, celebrul om de presă aduce la cunoştinţa publicului român ştirea tulburătoare/fascinantă/curtremurătoare că majoritatea celor prezenţi au optat pentru piureul de cartofi şi nu pentru cartofii natur, pe post de garnitură.

Dacă vreun subaltern trimis acolo i s-ar fi prezentat cu aşa uluitoare noutăţi, l-ar fi dat, desigur, afară.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

FASTFOOD DP

Sunday, February 15th, 2015

PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, CITIŢI-MĂ ! N-AVEŢI DE PIERDUT DECÂT LANŢURILE ! (eventual, şi cerceii)

*

Adevăr: totalitatea acelor lucruri care nu ne convin şi nu ne fac nici o plăcere.

*

Realitate: rahatul în care-l bagi pe pisoi cu botul, în scop educativ.

*

Dumnezeu: o persoană cu merite incontestabile. Păcat, însă, că şi-a dat cu firma-n cap fabricând speţa omenească. Mai bine se oprea la orangutani. Ăia sunt vegetarieni şi haioşi.

*

Ideologie: pretext oferit brutelor pentru a se transforma în bestii sângeroase. Furnizarea de ideologie ar trebui sancţionată mult mai drastic decât traficul de droguri. Cu agravanta „furnizare de arme”.

*

Traducere liberă (dar exactă): Talpa Ţării = la baza lanţului trofic

*

Datul cu părerea pe Internet: imagine a neputinţei tânjitoare şi râvnitoare.

*

Ghinionul şi nenorocirea României: rahatul mare şi preşul mic.

*

Arta: refugiu în sine al artistului, strict personal – şi frecventat de o întreagă lume.

*

Internet: mijlocul prin care proştii arată întregii lumi ce deştepţi sunt ei.

*

România: ce se face nu se spune, ce se spune nu se face.

*

Tartori, jupâni, vătafi, trepăduşi, turnători, ginitori, propagandişti, argaţi: societatea românească din mileniul III…

*

Je ne sais quoi: particularitate a femeilor urâte, proaste şi lipsite de vino-ncoa’ cu care, totuşi, ne culcăm.

*

Patriot profesionist : îşi iubeşte patria pe bani.

*

Savoir vivre? Aş traduce astfel: arta de a rezista printre lichele şi impostori fără dorinţa de a-i nimici sau de a te sinucide. Nici o legătură cu honeste vivere.

*

Adevărul: caz particular al iluziei. Caracterul său întâmplător este vădit mai întotdeauna .

*

Înţelegerea: neputinţă în forme luxuriante.

*

Rebreanu scriind: bivol trăgând după el o câmpie.

*

Obelisc: un deget băgat în curul lui Dumnezeu.

*

Război: maximum de acţiune, minimum de sens.

*

Diferenţa între om şi animal? Animalul nu e în pericol de a se transforma în om.

*

Buna părere despre noi înşine – singura convingere în care perseverăm o viaţă întreagă.

*

Merlucius Posthumus, împărat roman. Oceanic şi congelat. Şi tot mai scump în Piaţa Amzei.

*

Internetul? Un gard imens pe care scrie „muie”.

*

Catastrofă ecologică la Bucureşti : NUMĂRUL SCROAFELOR L-A DEPĂŞIT PE AL COPACILOR !

*

Care e diferenţa între oameni şi animale? Animalele sunt frumoase.

*

Corrida: un bou omoară un taur.

*

Oare ce beau peştii când le e sete?

*

De ce iubim pisicile: fiindcă ele nu ling decât cururile proprii.

*

FACEBOOK: Să vorbească şi nea Ion, că şi el e om.

Sfat părintesc adresat lui FACEBOOK: Dacă eşti prost, stai acasă.

*

Să revenim la monarhie, pentru ca poporul să nu mai lingă cururi de activişti şi securişti, ci de prinţi şi prinţese.

*

Nu-ţi mai exhiba complexele, ranchiunele şi mizeriile cotidiene. Actele de paupertate nu sunt diplome nobiliare, să te lauzi cu ele.

*

De Crăciun şi de Paşti, îmi fac datoria conjugală: dau cu aspiratorul. Asta nu-i o chestie s-o facă orice bou. Numai cei cu conştiinţă înaintată, please.

*

Omenirea, speţa omenească? Sper din tot sufletul că Dumnezeu a creat şi chestii mai de doamne-ajută decât asta. Spre binele Creaţiunii Universale.

*

Lumea, populată numai de oameni inteligenţi – iată ceva mai înspăimântător decât orice apocalipsă.

*

Curvă beţivă în tinereţe, bisericoasă şi beţivă la bătrâneţe. Măcar a fost consecventă. Întrucâtva.

*

2014 :

La urma urmei, dacă Dinu Săraru scrie în Adevărul, de ce n-ar publica şi Popescu Dumnezeu în România literară? A avut şi el nişte realizări: să nu uităm că meritul de a-l turba pe Niculae Ceaşcă al nostru, lingându-l frenetic în cur şi astfel făcându-l din prost nebun, e frăţeşte împărţit între două persoane: Adrian Păunescu şi Popescu Dumnezeu.

*

Pagini alese din folclorul dâmboviţean: Nătânga din Şotânga (à propos de „mătărânga”).

*

Să stăm strâmb în statul de drept.

*

Nea Caisă, în rolul principal din Haiducii lui Treimăgari.

*

Împărăţia lui Mucles, a muştelor pe căciulă, pumnului în gură şi a rahatului sub preş.

*

Lichelele care furnizează ideologie unei mari cantităţi de populaţie umană lipsite de discernământ. Eventual, decerebrate.

*

La televizor: nişte graţioase fiinţe cu ţâţe de zece ori mai grele decât propriile lor creiere graţioase.

*

La televizor, în campanie electorală: răcnetul de luptă al Măgarului Clonţos.

Erou de talkshow: mic la stat, sec la sfat şi degrabă mâncătoriu de rahat.

*

Dregători: dreg busuiocul, la TV.

*

Comentariu monden, la TV: vorbe de cloacă.

*

Comentator politic: băşină vehementă.

*

Talk show: fripturişti isterizaţi de inaccesibilitatea fripturii.

*

Caţele certăreţe de pe la talk show-uri, leit ca vrăjitoarele bătrâne de pe meterezele cetăţilor asediate, acum vreo mie de ani, care îşi ridicau fustele, urlând blesteme şi le arătau atacatorilor dedesubturile lor infernale. Nenorociţii care aveau ghinionul de a se afla mai aproape cădeau fulgeraţi - da’ las’ că nici cei de pe metereze n-o duceau mai bine.

*

Nu că la noi n-ar exista şi oameni cinstiţi. Numai că au grijă compatrioţii lor să-i facă pe aceşti minoritari să-şi muşte mâinile pentru ghinionul de a fi aşa. Adică în ne-rând cu lumea.

*

Are fix atâta discernământ cât îi trebuie pentru a bea o sticlă de spirt medicinal şi a orbi din cauza asta. Şi pentru a pune ştampila pe un buletin de vot.

*

Numai votul este universal. Nu şi inteligenţa.

*

Un mare cusur al inteligenţei: nu e niciodată destulă. O mare calitate a prostiei: se găseşte întotdeauna din abundenţă.

*

Copita Destinului

*

CUGETĂRI REGALE

„Nu de talente duce lipsă România, ci de caractere” (Carol I)

„N-am cur destul pentru câţi ar vrea să-l lingă” (Carol II)

*

Dăruind vei dobândi.

Dăruind, de exemplu, o şpagă cumsecade cui de drept, vei dobândi contracte grase. Cu Primăria, cu Ministerul…

*

Dispute, la televizor: e, practic, imposibil să deosebeşti ciobul de oala spartă.

*

E plin audiovizualul nostru de polemici… de pulemici…

*

Monumentele Bucureştiului: uitaţi-vă la ele şi-o să înţelegeţi cum se face că Absurdul s-a născut în România.

*

Un mare boss, cu două secretare care se ţin după el şi notează tot ce spune : una, consoanele şi cealaltă, vocalele.

*

La spartul târgului, dom’ Băsescu pune de-o nouă formaţiune politică. Creştin-democrată, cică. Eu i-aş fi zis, mai degrabă, „partid de stânga-mprejur”.

*

Revista Click: atentat la putoare.

*

Cu luminiţa de la capătul tunelului n-am prea făcut mare lucru. Ceea ce vedem zilnic la televizor e mai curând contrariul, respectiv tunelul de la capătul Luminiţei. În regia artistică a celebrului Radu Mazăre.

*

Boalele zilei : SIDA şi EBolA

*

Pariu & autoiluzie: “Mie nu mi-au murit lăudătorii; ai mei încă nu s-au născut”.

*

În toată istoria omenirii, de când e lumea lume, n-au existat decât două femei cu adevărat frumoase: Nefertiti şi Audrey Hepburn.

*

Nu prea ştia el diferenţa dintre „compozitor” şi „supozitor”, dar tot l-au pus şef la Inspectoratul Judeţean de Cultură.

*

O singură dată s-a dovedit Mircea Dinescu profet: în 1990, când, în replică la o vorbă de-a lui Ion Iliescu à propos de oarece “nobile idealuri”, a zis: “am compromis noi comunismu’, las’ c-o să compromitem şi capitalismu’ !”

După cum veţi binevoi să băgaţi de samă, numai profeţiile sinistre se împlinesc…

*

Capo di tutti cazzi

*

Denumire posibilă pentru un viitor medicament antigripal, expectorant etc.: MUCIFER. (nu încercaţi să mi-o furaţi, am înregistrat-o deja la OSIM).

N.A. - am aflat abia azi că aşa îl cheamă pe fiul (minor) al lui Scaraoschi.

*

Despre labilitatea categoriilor estetice: diferenţa între grotesc şi monumental este, în anumite cazuri, o simplă chestiune de erecţie.

*

L-am respectat. Dar mi-a trecut.

*

Libertatea de gândire este obligatorie în singura şi cea mai bună dintre lumi.

*

1980 :

Îi cerem “omului nou” să nu existe decât de la brâu în sus – şi, în acelaşi timp, să ţină tălpile ferm lipite de pământul său natal.

*

Să vrei de mâncare atunci când ai: libertatea înseamnă înţelegerea necesităţii.

*

La prânz, carnea a fost reprezentată prin delegaţi.

*

Dacă te bagi în tărâţe, faci carieră.

*

Fata de aseară: plinuţă şi anostă ca un ceas deşteptător.

*

Liniştit, deci mort.

*

Până la vârsta pe care-o am, pot spune că am trăit printre picături.

*

Spiritualmente, publicul mediu al cinematografelor arată cam cum arătau, fizic, supravieţuitorii Auschwitz-ului în ziua eliberării lagărului.

*

Paranoia, mania persecuţiei, puteţi să-i spuneţi cum vreţi, dar am impresia că cineva învaţă să şofeze pe un drumeag plin de gropi, cioburi şi cuie, iar noi suntem pneurile.

*

Sunt propria-mi prăpastie.

*

Nici o dezamăgire nu e ultima. Excepţie face numai moartea.

*

1969:

Rămâi aglutinat în balega zidurilor ce au a se opune unui ipotetic, discutabil Gingis Han.

*

A nu ţine seama de instincte este soluţia cea mai puţin raţională.

*

“Exegi monumentum aere perennius”

(Virgilius)

“…căci o anumită banalitate e mai tare ca moartea…”

(Ion Barbu)

*

“Sunt balcanic şi mă mândresc cu asta! Sâc, că voi n-aveţi erizipel!”

*

Unii oameni au raţiuni de a trăi; alţii, mult mai numeroşi, pot invoca scuze pentru că există.

*

Într-atât se păzeau locuitorii Liqueliei să nu se lase „antrenaţi în discuţii”, încât renunţaseră cu totul să mai emită opinii. Orice le-ai fi spus, îţi răspundeau cu citate din articolul de fond al zilei.

*

Numim martiri victimele ale căror chinuri au fost …omologate de către Istorie; celelalte sunt oameni obişnuiţi, de-toată-ziua, oameni de rând.

*

Trebuie să observi că imensa majoritate a oamenilor sunt canalii numai atunci când au ocazia să fie; nu trebuie decât să nu le-o oferi.

*

Important este să înmulţeşti într-atât obligaţiile şi interdicţiile, încât simplul efort de a le memora să nu-i mai permită omului gândirea pe cont propriu.

*

Privite fără dragoste, toate gesturile ce compun dragostea apar drept manifestări de sclavie.

*

Weimar, oraşul lui Goethe. Lângă Buchenwald, orăşelul lui Ilse Koch.

*

1980:

N-ai voie să latri decât la ursul care a trecut de mult. Nu te apuca să crezi în chestia cu “implicarea scriitorului în prezentul său”. E numai pentru vitrină.

*

- Eu am devenit femeie la şaisprezece ani, într-un luminiş de pădure, sub lumina blândă a unui asfinţit de august, spuse visătoare doamna T., fluturându-şi graţios mâna cu unghii lungi.

- Foarte frumos, am zâmbit eu. Poetic.

- Am uitat să vă spun că ei erau cinci.

*

Sala Palatului din Bucureşti. Eu i-aş zice „antecamera morţii”. Fiindcă toţi vin să dea câte un concert în ea pe ultima sută de metri. Toate marile staruri ale anilor 60, 70, 80 i-au tras câte-o cântare pe scena Sălii Palatului în anii 2000. Ascultaţi-mă pe mine, dacă n-ar fi dat colţu’ între timp, venea şi Enrico Carusso.

*

Istoria ? Nişte straturi sedimentare inimaginabil de groase, formate din dejecţii, apăsându-ne definitiv şi irevocabil pe creieri. De aceea iubesc eu America, fiindcă acolo straturile în chestiune sunt mult mai subţiri decât în restul lumii.

*

CAPRA CHIOARĂ S.R.L. - minimarket, bar etc.

Idee de firmă (pictată): capra, cu un petec negru-pirateresc pe un ochi, cu bicorn şi săbiuţă, rânjind cordial, cu un ţap de bere în mână. Mă rog, copită…

*

Un crâmpei din înţelepciunea hindusă, pentru uzul alegătorului dup’ acilea :

ORICUM O SĂ PUI MÂINE ŞTAMPILA, TOT CU PUMNII-N CAP O SĂ-ŢI DAI DUPĂ AIA.

*

1985:

Talent prin voia Organelor

Una e să fii cineva fiindcă eşti – şi alta e să fii cineva fiindcă aşa au hotărât Ăia. E o diferenţă, nu? În primul caz, îi datorezi ceva lui Dumnezeu. În al doilea, doar dumnezeilor ăştia judeţeni…

*

O ştire mortală la băieţii ăştia simpatici (http://www.stiri.com.ro/stire-26625/tratamentul-pentru-cancerul-de-prostata-care-vindeca-9-din-10-pacienti.html) : cică, în Anglia, s-a inventat un aparat care “depistează“ impotenţa masculină. Păi bine, tataie, voi credeţi că e nevoie de o maşinărie pentru asta ? Ia întrebaţi-o pe Lili…

*

Mai nou, tot primesc mail-uri de la o prăvălie cu link-ul PENTRU PAT (cearceafuri, feţe de plapumă etc.) Şi uita-aşa mi-aduc aminte de revista PENTRU PATRIE, de pe timpuri, unde scriau tot soiul de miliţieni şi de legionari reşapaţi. Cum trece timpul, nţâţâţî….

*

Despre “schimbarea domnilor, bucuria proştilor”: ce maniheism, care maniheism… ne aflăm în România, unde antonimul, opusul numelui Belzebut este Scaraoschi…

*

„Interpreta infuzează o notă de tragism performanţei sale, accentuată de coloana sonoră…” (din cronica la un film porno)

*

Vara, pe străzile noastre: fetele şi băieţii umblând cu sticle de apă în mână, ca arabii. Numai că arabii nu folosesc apa aceea pentru băut… ci în scopuri, ca să zic aşa, igienice… în asta constă diferenţa…

*

Doar în spectacolele cu piese zise “de bulevard” mai poţi auzi replici, numai în teatrul bulevardier mai există dialoguri inteligibile. Mainstream-ul, teatrul, vezi Doamne, “major”, constă actualmente în emisia de urlete, râgâieli şi pârţâieli.

*

În Ardeal, printre pretiniile fierbinţi se află la loc de cinste cele dintre poliţaiul/primarul/prefectul român şi mafiotul ungur. Adică, acolo unde politicienii, massmedia şi restul coprofagilor de pe internet se zdrobesc să ne convingă că aste două naţii se duşmănesc de moarte.

*

Cică “a iubit arta şi filozofia”, aşa scrie în necrologul lui. Dar ele pe el ?

*

Când toţi au căpătat lingură, mie mi-au dat furculiţă.

*

Când îmi vine şi mie rândul, vânzătoarea se duce să facă pipi.

*

Când să mă fac şi eu membru de partid, s-a desfiinţat comunismul.

*

2011:

Zulfikar Ali Bhutto, Reza Pahlavi, Saddam Hussein – şi acum, Gadhafi… încă unul care-a dat mâna cu Ceauşescu…

*

Delamort S.R.L., magazin de îmbrăcăminte second hand.

*

Occidentul are înclinaţia asta cam zoofilă, de a se lăsa stăpânit de animale, aşa că degeaba daţi vina pe comunişti pentru asta… cum o chema pe aia cu taurul? Nu Europa?

*

Sufleu de caracatiţă, apud Sanda Marin: luaţi o caracatiţă apetisantă şi suflaţi-i în fund.

*

Opinie publică: atunci când e aceeaşi cu a mea.

Prejudecăţi şi superstiţii de-ale mulţimii tâmpe: atunci când nu e.

*

E şi el un fel de rege Midas: transformă în căcat tot ce atinge.

*

CORECTITUDINE POLITICĂ

Să le purtăm de grijă persoanelor cu dizabilităţi : locurile la Facultatea de Belle Arte vor fi rezervate în proporţie de 10% candidaţilor nevăzători.

*

Experienţele şi copiii se fac personal.

*

Revista literară Ficţiunea & Micţiunea

*

Revista săptămânală Boul şucărit – organ de opinie & atitudine

*

Revista Enuresis

*

Site-ul Urocultura

*

Promisiunile făcute unui copil şi unui duşman trebuie neapărat ţinute, aşa m-a învăţat o veche prietenă, acum vreo patruzeci de ani. Ce pot să zic ? În orice caz, mi-am dat osteneala, în ambele situaţii…

*

Miştocăreala tipic bucureşteană ajunge la suprarealism în momentele-i de graţie.

*

Cuvântul “experienţă” este un alt nume dat “învăţăturii de minte”.

*

Pacea şi seninătatea care domnesc într-o locuinţă prevăzută cu două grupuri sanitare.

*

Matracuci de la Tecuci. Şi gealaţi din Afumaţi.

*

AMINTIRI DESPRE CEAUŞESCU :

Pentru mine, animăluţ mic şi prost, viaţa e grea fără Jupânu’. Viaţa pe cont propriu înseamnă răspunderi şi riscuri, iar asta cere creier. Eu n-am alt creier decât pe al turmei din care fac parte.

*

Actor: neserios, în ipostaza boemă şi cabotină; sinistru, în cea mic burgheză, aşezată, gospodăroasă.

*

Spectacolul a fost realizat în regie colectivă: cică n-ajungea o bâtă la un car de oale.

*

Cabotin: i se pot citi pe faţă toate calităţile pe care nu le posedă.

*

Critic intransigent: “Capodoperă se numeşte acea creaţie căreia i se pot afla, eventual, şi unele mici cusururi; produs de serie este acela căruia nu merită nici măcar să i le cauţi”.

*

Dilemă: oare între infatuarea agresivă a tinereţii şi manierismul bătrâneţii mai e loc şi pentru altceva?

*

Dramă: singura dramă reală e inadecvarea la mediu; restul e teatru.

*

Istoria literaturii dramatice: e un autor atât de celebru, încât nici nu e nevoie să-l citeşti.

*

Materia teatrului o constituie, cu prioritate aproape exclusivă, viaţa socială. Conchidem, deci, că teatrul este o aglomerare de fapte abominabile şi sordide.

*

Bucureştean: persoană capabilă să pronunţe “premieră” (cu accent franţuzesc) “pă ţară”.

*

Egoismul masculin şi indiferenţa, care fac suportabile relaţiile interumane; devotamentul şi interesul feminin faţă de aproapele nostru, care le fac insuportabile.

*

Celui ce nu stăpâneşte nimic nu-i rămâne decât să se stăpânească.

*

Tot mai des dragostea devine o alianţă împotriva întunericului şi singurătăţii.

*

Sunt atât de rare împrejurările când oamenii îşi leapădă ipocrizia şi devin în oarecare măsură sinceri, încât e revoltător că tocmai atunci se apucă să facă literatură.

*

Sunt un om slab. Nu-mi rămâne, aşadar, decât să profit de toate avantajele ce decurg din această situaţie.

*

Electorală: Nu-l alegeţi pe cel mai prost, pe considerentul că , fiind mai prost ca voi, n-o să vă fure şi înşele. Veţi constata că o să vă jefuiască la fel ca orice hoţ de meserie. Funcţia creează organul.

*

Altă electorală: Bonjur, naţiune, votează-i pe viitorii tăi parteneri de fotbal: adică, ei vor da cu piciorul, iar tu vei fi mingea.

*

Cică şi balenele se sinucid. Omul nu este, deci, singurul animal disperat, el este doar creatura cu crizele de pesimism cele mai frecvente: Sodoma şi Gomora, Iona, Nero, milenarismul, Blaise Pascal, apocalipsa, Samuel Beckett etc. Iar când apare un Goethe, acela e făcut mai curând din paiete şi cenuşă presată decât din carne şi sânge, ca noi, ceilalţi, oamenii normali.

*

Optimismul trebuie să-şi impună a fi decent, rezervat, fie şi numai pentru a nu concura cu contrariul său, care-şi poate permite orice supralicitare, cu prea puţin risc de a greşi.

*

1997 :

Pe de altă parte, nu e bine nici să fii pesimist cu consecvenţă mecanică; pentru că, de-o pildă, dacă un anumit lucru nu a ieşit chiar atât de rău cum prevedeai că o să iasă, te-ai putea trezi îndemnat să consideri afacerea cu pricina drept o realizare şi să aplauzi cu entuziasm o catastrofă mai mică decât cea scontată. Cam cum face Guvernul, când ne anunţă că inflaţia n-a fost decât de 42,09%, anul ăsta.

*

Uneori, când mi se fac confidenţe, am impresia că sunt luat drept o gură de canal, capabilă să înghită orice.

*

1981 :

Socialism înseamnă luptă împotriva calităţii.

*

1983 :

Ce s-a pierdut e bun pierdut. Ce se câştigă e vremelnic.

*

1987 :

Am trăit dintotdeauna în colectivităţi unde frica de gura lumii, de Serviciul Personal şi de serviciile de supraveghere discretă a opiniilor ţinea locul oricărei preocupări morale. Am trăit, cu alte cuvinte, printre oameni aşezaţi, adică printre nişte canalii, în majoritatea cazurilor, ireproşabile.

*

Trebuie să ne repetăm într-una că suntem oameni nu fiindcă acest lucru ar fi pe de-a-ntregul adevărat, ci pentru că, altfel, ne-am reîntoarce prea curând în animalitatea noastră natală.

*

Putem conta uneori şi pe partea generoasă, dezinteresată din om. O vanitate exagerată (la fel de bine ca şi sechelele unei meningite din copilărie) poate determina câteodată o comportare altruistă.

*

Niciodată nu s-au întemeiat convingerile pe raţionament; raţiunea este dubitativă, după cum bine se ştie. Jumătăţile de gânduri, sferturile de idei, iluminarea epileptică (ori oligofrenă?), lozincile sonore, lipsite de orice sens, însă repetate în permanenţă, toate astea fac să rezulte convingerile solide, capabile să înfrunte veacurile cu prostia lor de bronz.

*

1990 :

Pe bulevardele Bucureştiului defilează nişte scoţieni simpatici, cu fustiţe şi cimpoaie. Mai bine mai târziu decât niciodată: ai noştri îi aşteptau acum 45 de ani, în fruntea regimentelor de Highlanders.

*

Cca 500 î.Chr./cca 1992 d.Chr. :

Trecătorule, du-te şi spune Spartei că noi am făcut aici suprema jertfă. Şi n-am observat chestia asta decât mult mai târziu. Şi atunci, am constatat că nu folosise la nimic. Trecătorule, du-te şi spune Spartei că noi am făcut aici un mic şeptic.

*

În materie de prostie, recordurile nu au viaţă lungă.

*

Am impresia că ne dovedim oameni tocmai prin ceea ce scapă raţiunii: privim cu oroare pe cel care a ucis, chiar dacă tribunalul îl achită.

*

Răutate, josnicie, prostie: iată o alianţă puternică. Cea mai puternică. De-o vârstă cu omenirea şi urmând să piară doar odată cu ea.

*

Avea sânii tari, vorba cântecului, “ca de piatră” – şi un intelect ascetic, adică hrănit cu mai nimica: o mânăstire săpată în stâncă, ce mai încoa’ şi-ncolo.

*

Cu juvăţul petrecut în jurul gâtului, Villon încercă un vag sentiment de frustrare.

*

Auzi nume: Labă Ion. Figura pe o listă de procese penale.

*

Într-o lume ipocrită, cinismul nu poate fi decât simpatic – ca orice lucru care ţine într-o măsură oarecare de adevăr.

*

Am ajuns să detest până şi natura, din moment ce şi ea e guvernată de legi.

*

Minciuni operante şi adevăruri sterile – oare între ele ne vom mişca de-a pururi?

*

1994 :

Iubite cetitoriule, ştii de ce trebuie să devii comunist acum? Fiindcă actualii capitalişti sunt comuniştii de ieri. Iubite cetitoriule, te sfătuiesc să intri în ilegalitate.

*

Rezultatul invenţiilor unui mitoman este, în cele din urmă şi fatalmente, adevărul; rezultatul unui efort de propagandă este Istoria.

*

Pe culmile Raţiunii, acolo unde logica ajunge să se numească paradox şi sinucidere.

*

Texte… textişoare… textuleţe… texticole…

*

1985 :

La douăzeci de ani, credeam că îl iubesc pe Malraux fiindcă a fost un revoluţionar şi un apostol; acum, ştiu că l-am iubit pentru că a scris nişte palpitante romane de aventuri.

*

Ce glumă nesărată, apariţia omului în Univers! Ce paradox ieftin, o existenţă finită împovărată cu conştiinţa infinitului!

*

A nous la liberté! Et sa mère aussi.

*

Să împărtăşeşti prejudecăţile interlocutorului, iată superlativul comunicării interumane.

*

Inscripţie genială pe un mormânt din Schei, la Braşov: Aici zace Ioan Căcîş, proprietar taxi auto. În veci nu te vom uita, jalnica familie.

*

Datoria prostului este să devină mai deştept; iar a deşteptului, să nu uite că posedă coloană vertebrală.

*

Weltanschauung? Eu am două: unul festiv, sublim, generos, optimist, pentru momentele norocoase – iar celălalt, despre care nici nu face să vorbesc, demn de orice canalie, pentru zilele când trebuie să-mi plătesc întreţinerea şi n-am cu ce.

*

1979 :

Mă aflu, împreună cu doi prieteni, într-o librărie cu autoservire din Timişoara. La ieşirea dintre rafturi, o tânără vânzătoare ţine morţiş să arunce o privire în geanta unuia dintre prietenii mei.

- Pe când, percheziţia corporală? întreabă, suav şi inocent, celălalt, gândind, bag seama, să-şi etaleze impozanta musculatură.

- Râdeţi, râdeţi, dar nu ştiţi dumneavoastră cum fură intelectualii! îi răspunde fata.

*

1999 :

Bâlbă epocală într-o emisiune a Televiziunii Române: moderatoarea talk show-ului la care iau parte câţiva oameni de litere vrea să spună “să luăm, de pildă, cazul dumneavoastră”. Şi se aude: “să luăm de pizdă calu’ dumneavoastră”. Distinşii invitaţi dau în bâlbâială, dar ea nu realizează ce-a spus şi continuă cu aplomb neştirbit.

*

1984

Este absolut inutil să ne întrebăm dacă autorul este sau nu blazat, sceptic, cinic; întrebarea serioasă este dacă realitatea în care el trăieşte şi pe care vrea să o cuprindă permite, în general şi la un moment dat, vreun alt fel de viziune. Întotdeauna, motivaţiile cinicului sunt mai îndreptăţite decât ale farfaralei optimiste. Niciodată cinicul nu profită, la modul vulgar, direct-material, de atitudinea sa; întotdeauna, optimistul profesionist profită – în modul de mai sus – de pornirea sa altruistă de a ne ferici cu vorbe.

*

Scrisul nu are o realitate propriu zisă, o adevărată existenţă. Însă, spre deosebire de existenţa adevărată, reală, el are sens, sau se raportează – fie şi à rebours – la un sens. Într-un roman, chiar şi atunci când subiect e tocmai absurdul realităţii înconjurătoare, lucrurile se petrec întotdeauna ca şi cum undeva, cumva, ar exista un sens, fie şi inaccesibil nouă. Nu există scris fără cheie de boltă.

*

Mângâiere sufletească… cârpă udă pe creier… ceva de genul ăsta.

*

Nu e nevoie să-i dezbraci pe actori; pentru a sugera o profundă intimitate, ajunge o ţigare fumată în doi.

*

Prin intermediul tranzacţiei, de la troc şi până la creditele pe termen lung, oamenii au putut simţi, uneori, că legăturile ce-i ţin laolaltă (vita communis maxima crux) pot fi şi profitabile; justiţia şi instituţiile ei le-au demonstrat mai întotdeauna că nu au decât de pierdut apelând la ele. Omul nu e făcut pentru principii; absenţa lor îi este benefică. Compromisul este singura ciorbă în care Umanitatea poate pluti fără să se înnece.

*

Într-un părculeţ dintre blocuri, unul îşi dresează copilul să facă aport. Îi aruncă un beţigaş, pe care puştiul (de un an jumătate sau doi, mi se pare) i-l aduce înapoi fericit, în goana mare. Omul este o fiinţă educabilă. Nu singura, de altfel.

*

Găsesc că Duhul Sfânt a dat dovadă de un remarcabil prost gust întrupându-se obstinat în epileptici.

*

1969

Ţara arde şi baba se piaptănă? …Păi, tocmai de-aia o şi face, ca să nu băgăm noi de seamă incendiul! Asta, aşa, ca să nu se producă panică, mă-nţelegi…

*

1970

…trăindu-şi, fiecare, întru altceva…

*

Fetiţa cu chibrituri, ce Kitsch lacrimogen ! Ce poveste demodată, despre care n-aş îndrăzni să aduc vorba – de n-ar fi fost băieţaşul cu baterii de ceas, vânăt de foame şi de frig, pe care l-am văzut ieri, în zloată, pe trotuar… Ce-ar fi să scriu o carte, Andersen, contemporanul nostru?

*

Ce e viaţa ? Foarte simplu! Imaginaţi-vă că vă aflaţi la mare înălţime, agăţat cu palmele goale de o sârmă subţire şi tăioasă, străbătută, din când în când, de câte-o descărcare electrică de înaltă tensiune.

*

1999 :

Chiar că nu înţeleg de ce s-or fi hârâind românii şi ungurii în halul ăsta. Aceste două popoare au multe trăsături asemănătoare, ba de-a dreptul identice. Uite, de pildă, ambele au câte-un “poet naţional”, pe Eminescu şi Petöffi. Unul se numea Eminovici, iar celălalt, Petrovics (se pronunţă “Petrovici”) – şi ambii mâncau străini pe pâine la micul dejun, primul, de preferinţă, evrei, iar celălalt, români. Fiind, nu-i aşa, de la sine înţeles că fiecare dintre ei era, etniceşte, cel mai pur din ţara sa, iar cine nu e pur trebuie făcut chiftele.

*

Mentalitate: chestia care, fără să gândească, hotărăşte în locul tău, cel care nu eşti obişnuit să gândeşti. Moştenire lăsată ţie de mulţimile care, timp de milenii, n-au gândit nici măcar o clipă, fiindcă “nu se cade”. Sau fiindcă totul se află gata scris în Cartea Sfântă. Sau fiindcă se supără naşu’.

*

J. S. Bach este singura dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Vorbesc de Dumnezeul omului civilizat, a cărui rugăciune este interioară, lipsită de semne aparente – spre deosebire de a celorlalte primate, care i se adresează în turmă ori în haită. Pentru ele, trăirea mistică rezidă în senzaţia încercată prin frecarea posteriorului de burta celuilalt, la înghesuială.

*

Omul există spre a înfrânge realitatea; el este astfel construit încât nu poate să nu tindă către aceasta. În ce o priveşte, realitatea este astfel făcută încât să nu poată fi înfrântă.

*

Există legi ? Desigur, dar numai pentru cine vrea să ţină seamă de ele – sau nu poate altfel.

*

1992 :

Iugoslavia: tribul cu şase degete la piciorul stâng s-a ridicat, cu topoare şi măciuci, împotriva tribului cu şapte degete la mâna dreaptă, pe motiv că acesta din urmă e o turmă de monştri.

*

Homo homini herpes

*

Europeanul a inventat non-contactul. Dacă primitivii comunică epidermic, atimgându-se, dacă ei se exprimă în mare măsură prin limbajul gestual – mângâieri, atingeri ale diferitelor părţi ale corpului în funcţie de ce anume vor să exprime, frecarea frunţilor, a nasurilor, pumni în cap etc. – europeanul, omul generalităţii abstracte, cel care, când vrea să spună “găină” la plural, nu zice “găină-găină”, ci “găini”, a inventat utilizarea exclusivă a limbajului verbal. Toate, inclusiv multcomentata sa incomunicabilitate contemporană, de aici vin, de la evitarea contactului fizic, pe care el l-a rezervat aproape în exclusivitate boxului şi domeniului erotic. Cred că, din acelaşi motiv, el este şi inventatorul armelor de foc.

*

Căldură mare… am băut whisky on the rocks… trăiască Dumnezeu c-a inventat gheaţa…

*

- Alo, Dumnezeu?

- Nu-i acasă. Reveniţi, vă rog, mileniul viitor.

*

Discuţia despre credinţă şi ateism este lucrul cel mai inutil din lume. Pentru că, indiferent că l-a făcut cineva sau că fiinţează aşa, de capul lui, fără aprobare de la cineva, Universul există. Asta-i tot. Cerul înstelat se află oricum deasupra mea, fie că Legea Morală e în mine, sau în troacă.

*

Nu mă rog. Încerc să mă descurc singur.

*

Despre apelurile telefonice: pe fix, eşti sunat, de regulă, când stai pe closet; pe mobil, atunci când te afli într-un WC public şi în mâna cealaltă ţii o servietă.

*

1980 :

S-ar zice că numărul de pumni în cap şi de gloanţe ce zbârnâie într-un film este invers proporţional cu numărul de centimetri în care se exprimă înălţimea scenaristului.

*

JaJa: Jarcaleţi şi Jagardele.

JaJaJaJa: Japiţe, Janghine, Jagardele, Jarcaleţi.

*

Pantalonii mei au început să facă riduri. De altfel, şi proprietarul lor e destul de şifonat.

*

Acum câţiva ani, se purtau cămăşile cu dungi verticale şi arătam cu toţii ca nişte gândaci de Colorado; acum sunt la modă dungile orizontale – şi am început să aducem a omizi.

*

Niciodată să nu te minimalizezi: ar fi singura ocazie când lumea te-ar crede pe cuvânt.

*

Făt Frumos îi făgădui armăsarului său că-l va ospăta cu miez de nucă. De unde deducem că Făt Frumos era miliardar.

*

Reportaj monden: “Invitat la Balul Stelelor, Superman lichidă o litruţă de slănină cu ceapă şi brânză, dădu pe gât o halbă cu ţuică de Argeş şi, în încheierea lucrărilor, îşi aprinse o Mărăşească. Apoi, îşi şterse buzele cu dosul palmei şi o sărută temeinic pe Miss Universe, care îl adulmeca, topită de emoţie.”

*

Opinii despre viaţa conjugală

Mike Tyson: “Nu mi-am bătut niciodată nevasta. I-am promis numai.”

*

1976 :

Incompetenţa e singurul lucru cu adevărat monumental în acest grandios film istoric cu mii de figuranţi.

*

Numai geniul poate suplini lipsa de talent; îndemânarea nu face decât să o agraveze până la penibil.

*

- Ca să vezi până unde poate să ajungă ticăloşia omenească!

- Deocamdată, până prin preajma lui Jupiter, doamnă. Cu ajutorul unei sonde spaţiale.

*

Somnul monştrilor naşte raţiune?

*

Decât să devin o personalitate dubioasă, mai bine rămân ce-am fost: o personificare a dubiului.

*

Medicii au stabilit că nimic nu se potriveşte mai bine misiunii de procuror decât o mică nevroză sexuală.

*

1973 :

„…care va interpreta cântecul Dor de marinar pentru salariaţii Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie din Râmnicu Sărat…” (dintr-o emisiune radiofonică).

*

2004 :

Ziarele scriu despre un urs de prin Statele Unite care s-a prins că portbagajele turiştilor dintr-un camping conţin o grămadă de cutii de bere – şi a procedat în consecinţă: le-a spart oamenilor maşinile şi le-a băut berea. Ca atare, a adormit, beat mort, chiar la locul infracţiunii, de unde l-a luat poliţia pe sus, ca să-l ducă undeva, într-o zonă mai lipsită de turişti. Nu încape îndoială: beat ca un porc, ursulică era de-a dreptul uman.

*

Recitind Doctor Faustus, nimeresc peste un amănunt nostim: cică una dintre multele porecle date diavolului, în folclorul nemţesc de pe vremea lui Martin Luther, era “Domnul Zice Şi Nu Face”. Cu alte cuvinte, pe Necuratul îl recunoşti prin aceea că e campionul mincinoşilor, că e un individ neserios (o hahaleră, am spune noi) şi un escroc, pe care “nu te poţi baza”. Şi mă apuc să cuget că, dacă aşa stau lucrurile, rezultă că aproape toţi cei cu care am de-a face, zi de zi, sunt nişte diavoli şi că domiciliez în centrul infernului, cum s-ar zice.

*

Idee publicitară pentru industria produselor lactate: ambalaje pentru unt, cu denumirea Last Tango in Paris şi cu poza lui Marlon Brando.

*

Imun(d)itate parlamentară

*

Vorbă de alint în autobuz R.A.T.B. (Regia Autonomă de Transport Bucureşti): “japiţucă mică”.

*

1996 :

Agenţiile de presă transmit că, într-un orăşel german, cu ocazia săpăturilor pentru instalarea unor ţevi de canalizare, este descoperit un schelet omenesc care se dovedeşte a fi zăcut acolo de pe vremea când localitatea era ocupată de armata Romei imperiale. Între coastele sale se află, însă, înfiptă o mică bombă de aviaţie, neexplodată, din al doilea război mondial, când orăşelul a fost vizitat de avioanele aliaţilor. Iată că epocile istorice se întâlnesc. Ba se mai şi intersectează, după cum se vede.

*

2002 :

Conversaţii cu cotoiul Jimmy: când sunt bine dispus, îl iau cu “măi, dragă”. Când nu, cu “măi, animalule”.

*

Nu s-a mai trezit din beţie încă din adolescenţă, aşa că nici n-a observat cum au trecut peste el cei patruzecişicinci de ani de comunism.

*

2005 :

Associated Press relatează că Scorpionii Roşii, infanteriştii români din Irak, l-au arestat pe Ossama bin Laden şi l-au transportat urgent la Bucureşti. După 24 de ore de detenţie la sediul Inspectoratului General al Poliţiei, el a fost eliberat ca urmare a unui ordin semnat de un procuror de la Sectorul 5, pentru „lipsă de procedură”. Procurorul în cauză a fost, la rândul său, arestat de către Parchetul Naţional Anticorupţie, fiind eliberat de abia după o săptămână, din lipsă de probe.

*

1987 :

„Tunuri în loc de unt!” le-a spus Hitler nemţilor, în 1933, când a pornit reînarmarea Germaniei. „Şi tunuri şi unt!” le-a spus Reagan americanilor, prin 1980, când a dat verde Războiului Stelelor. „Nici tunuri, nici unt!” ne spune nouă Pingelică – şi pune la cale un „grandios marş pentru dezarmare” pe bulevardul Magheru.

*

A te extazia de Brâncuşi, cât timp există Paciurea, ce nonsens! Cum poate fi cineva persan?

*

Cooperativa de Ajutor Reciproc Ţine-te de mine ca să cazi mai bine.

*

Eu câştig doar atunci când banul cade pe muche.

*

Singurul comentariu pertinent referitor la talkshow-uri l-am auzit din gura unei bătrâne de la ţară: Auzi, mamă, dacă ăştia doi au atâtea de vorbit, de ce nu se duc, mamă, acasă la ei să stea de vorbă?

*

In God we trust. God trusts in us?

*

Epitaful lumii noastre va suna astfel: Aici zace Civilizaţia. Ea a pierit fiindcă n-a avut curajul de a-şi folosi puterea împotriva sălbaticilor.

Epitaful planetei Terra va suna astfel: Viaţa pe această planetă a fost nimicită de puterea Civilizaţiei.

*

Totul se copiază, totul se plagiază, totul se contraface: de la ţigările, chipurile, Marlboro la aşa zisele ţoale Armani şi la lucrarea de doctorat a lui Puie Monta.

*

„Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor”. Dacă aşa stau lucrurile, să mă ferească Dumnezeu s-ajung acolo. Destul am tot avut parte de ei pe-aici.

*

Scandalurile, la Bucureşti, sunt ca nişte bombe aruncate pe fundul unor latrine de campanie: nu omoară pe nimeni, chiar dacă-i umplu de rahat pe toţi.

*

Cele o mie de tancuri T34 din remiza de pe deal, care n-ar fi putut fi, în nici un caz, folosite în vreun război, fiind mult prea debile pentru armele antitanc din anii 1966-68, când am făcut eu armata la unul dintre cele două regimente de T55 din orăşelul acela ardelenesc cu douăzeci-treizeci de mii de locuitori, dar care erau păstrate acolo, în conservare, adică gata de a fi puse în mişcare într-o oră sau două – ghici pentru ce ? (ca să le uşurez viaţa cititorilor mei candizi, reamintesc că asta se întâmpla la zece ani după contrarevoluţia de la Budapesta…)

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (41)

Thursday, February 12th, 2015

AVERTISMENT

Acesta nu e un sonet. E un pamflet.

Acum vreo douăzeci de ani, pe vremea când ţineam pagina zilnică de cultură a Informaţiei Bucureştilor, un „pui” al României libere care apărea în opt pagini format ziar, de cinci ori pe săptămână, m-am nimerit la UNITER, la conferinţa de presă inaugurală a unui nou festival de teatru.

Fenomenul părea inedit, să nu zic bizar: era pentru prima oară când la Slobozia, jud. Ialomiţa, un orăşel agricol din mijlocul Bărăganului, se revărsa o asemenea cantitate de artă teatrală. Până atunci, adică până în 1989, abia de se rătăcea pe-acolo câte un teatru de provincie în turneu, cam o dată la doi ani. Iar după 89, turneele erau de-acuma o palidă amintire a trecutului nostru totalitar, din lipsă de parale – dar şi de educaţie a tuturor celor implicaţi.

Oricum, şi până în 89 şi după, intelectualii locali, respectiv doctorul, profesorul de latină şi nevasta preşedintelui tribunalului, care făcuse doi ani de A.S.E., când aveau poftă de cultură, îşi puneau fundul în tren şi dădeau o fugă la Bucureşti.

Cu atât mai excitantă părea, deci, ideea autorităţilor locale ca, din fonduri proprii, să aducă la ele în oraş, pe timp de o săptămână sau două, nu reţin exact, cam tot ce avea teatrul românesc mai nou şi mai promiţător în clipa aceea, printre care şi câteva spectacole pe drept cuvânt experimentale, fiind semnate de nişte debutanţi. Toate astea n-ar fi fost posibile fără aportul financiar decisiv (adică apropiat de 100% din buget) al unui Mecena local, ne încredinţează şefa Inspectoratului de Cultură local, care face oficiul de prezentatoare a evenimentului.

În continuare, ne ţine vreo jumătate de oră cu omagiile la adresa împricinatului, cu descrierea calităţilor sale şi a măreţelor sale ctitorii de la Slobozia şi din judeţ. Iese lirismul din ea prin, vorba aia, toate orificiile atunci când ne descrie ranch-ul inspirat din serialul TV Dallas şi micul turn Eiffel pe care şi le-a tras finanţatorul în plină Câmpie Română. Tot ce pot spune e că n-am văzut în viaţa mea pupături în cur mai tandre şi pasionate.

Buuun… va să zică, mergem la festival, care e unul reuşit, mi se pare. Iar condiţiile sunt chiar bunuţe, aş zice. Nu s-a zgârcit de loc Trimalchio, au avut ce băga-n ei artiştii şi presa, mă refer în special la lichide.

…După fix un an de la cele mai sus pomenite, mă aflu tot la UNITER şi tot la conferinţa de presă – a ediţiei următoare. A aceluiaşi festival teatral, desigur. Aceeaşi doamnă de la Cultură ne prezintă noua ediţie.

Ce e nou? Păi, e că situaţia s-a cam schimbat. Mecena, cel cu Dallas-ul şi cu turnul Eiffel-bis, are oarece probleme cu Justiţia, cu Poliţia, cu naiba mai ştie cine… Deci, adio finanţare festival…

Iar doamna de la Cultură ne prezintă lucrurile aproximativ astfel: „Anul acesta, trebuie să ne descurcăm doar cu banii noştri, ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii, care sunt cam pe sponci”.

„Păi, unde vă e Mecena?” întreabă numai aşa, de-al naibii, un ziarist. „V-a lăsat baltă?”

„Care Mecena?” face doamna, care cu greu îşi aminteşte de cine-ar putea fi vorba. „A, vă referiţi la personajul acela interesant! Nu ştim ce-i cu el şi nici nu ne interesează.”

…Şi nu ştiu de ce-mi vine chestia asta în minte tocmai azi, când pe scriitorul-politician Varujan Vosganian, fost ministru, îl examinează Parlamentul, în chestia prea puţin importantă a unor mici mânăreli – cu banii Uniunii Europene, dac-am înţeles eu bine. E vorba de aceeaşi persoană pe care unele voci autorizate din Uniunea Scriitorilor intenţionau să o desemneze drept propunere a acestui organism la acordarea Nobel-ului pentru literatură.

Aş fi curios dacă ele vor intenţiona şi mâine chestia asta.

CINE-A PUS CĂCAT PE CLANŢĂ?

Eu am pus căcat pe clanţă

Tu ai pus căcat pe clanţă

El a pus căcat pe clanţă

Noi am pus căcat pe clanţă

Voi aţi pus căcat pe clanţă

Ei au pus căcat pe clanţă

TOŢI am pus căcat pe clanţă !

Poezioara de mai sus a postat-o al nostru Neculai Constantin Munteanu pe Facebook, acum câteva zile. Văzând-o, m-am grăbit să-i trimit un mic mesaj în care-i spuneam că:

Am fost de faţă cândva, cam între anii 1969-1972, la recitarea acestei ilustre creaţii de către Tudor George, marele Ahoe, la cenaclul literar al medicilor A.P. Cehov (ulterior, V. Voiculescu) de pe bd. Republicii (anterior şi ulterior, bd. Carol #1). Oarece amănunte despre această adunare găsiţi la adresa http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=11418 . Probabil că poezia îi aparţine lui Pâcă, dar noi, cei de faţă, am crezut atunci că e a lui Ahoe - şi am trăit mult timp cu convingerea asta. Ce mai ţin minte e că atunci, la şedinţa aceea de cenaclu, domnul doctor lângă care mă aflam mi-a şoptit “domle, asta-i chestie cu tâlc, am mirosit eu unde bate”. Alte detalii nu mi-a dat, m-a lăsat în neştiinţa mea.

Acela e locul unde unul din legendara tripletă Ahoe-Pîcă-Pucă a recitat solemn chestia cu clanţa, atunci când a fost invitat să împărtăşească distinsei adunări ceva cât mai liric. De altfel, asta era întrutotul în nota lui Ahoe.

Cică odată a fost invitat la unul din parastasele Uniunii Scriitorilor. Adică era o adunare din aia festivă unde se rosteau tot soiul de vorbe bune despre unul care-a avut bunul simţ să dea colţu şi să nu ne mai facă concurenţă. Cel în cauză era, acum, Bacovia, iar principala organizatoare era văduva sa Agata-lasă-te-de-crime. Care, de altfel, organizase şi până atunci mulţime de comemorări ale defunctului. Când i-a venit rândul, Ahoe, deja abţiguit, s-a ridicat şi a rostit, pe tonul lui Nae Caţavencu: “Doamnă, voi fi scurt: să vă trăiască mortu !”

*

Counter instalat la 26.04.2023



website counter

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2015_01_net.pdf

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (38)

Wednesday, November 19th, 2014

Iubiţi tovarăşi şi preteni,

Prin anii ’60, într-o vreme de relativă destindere, când Miliţia nu mai dădea cu bulanu decât atunci când primea ordin, câţiva actori şi băutori celebri (cred că din grup făceau parte Ahoe, poate şi Pâcă, şi Florin Pucă, parcă mi-aduc aminte şi de Ilarion Ciobanu, dar nu sunt prea sigur) s-au nimerit într-o noapte în Piaţa Palatului. Era târziu, toate cârciumile închiseseră deja, iar băieţii noştri începeau să sufere de insuficienţă alcoolică. Şi atunci, supăraţi, disperaţi, indignaţi, au început să cârâie cu glas tare.

- Ce caută ăla acolo? a zis unul dintre ei, făcând cu mâna spre steagul roşu care flutura deasupra Câcî-ului (mă iertaţi, mie aşa-mi place să-l dezmierd – ştiţi de unde vine “a dezmierda”? de la “a şterge de căcat”).

Într-o clipă, au fost înconjuraţi de infanterie, artilerie, tancuri şi elicoptere de atac.

- Buletinul dumneavoastră, au solicitat ele cu blândeţe, pe un ton respectuos. BirouPopulaţiei, n-auzi, bă, ce te uiţi la mine ca bou’!

După care:

- Ce-aveţi cu stindardu Partidului? Vă deranjează cu ceva?

- Pe nooooi? Doamne fereşte! Noi suntem copii dă proletari!

- Păi atunci?

- Păi, tovarăşi, ar fi zis Pâcă (sau Pucă?), locul lui nu e acolo.

…???

- …Locul lui e pe uzine! Pe fabrici şi ogoare înfrăţite! Pe birouri de academicieni cu conştiinţă înaintată!

La acest argument, trupele de intervenţie au căzut în cur. Apoi s-au scărpinat sub chipiu.

- Bine… dar, totuşi… au bălmăjit ele.

- Nici un „totuşi”! au preluat iniţiativa Prea Uscaţii. Noi vrem să mergem în Portugalia! au tunat ei.

- Cuuum? păi de ce?

- Ca să-l răsturnăm pe dictatoru Salazar! să facem export de revoluţie, ce p… noastră!

- Cea albastră!

- Şade la fereastră-n glastră!

- …Da, să ne trimiteţi în Portugalia, a întărit Ahoe. Cu un tren special… da’ prin Paris!… a mai adăugat el.

…Şi uite-aşa a fost cu exportu de revoluţie Bucureşti-Lisabona, via Paris.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (35)

Thursday, September 4th, 2014

La urma urmei, dacă Dinu Săraru scrie în Adevărul, de ce n-ar publica şi Popescu Dumnezeu în România literară? A avut şi el nişte realizări: să nu uităm că meritul de a-l turba pe Niculae Ceaşcă al nostru, lingându-l frenetic în cur şi astfel făcându-l din prost nebun, e frăţeşte împărţit între două persoane: Adrian Păunescu şi Popescu Dumnezeu.

http://www.lapunkt.ro/2014/07/10/criticul-si-fostul-dumnezeu/

*

În seara asta, pe B1TV, unul dintre dătătorii cu părerea de pe ecran pomeneşte ceva despre un individ (sau cărucior pentru butelii de aragaz, n-am reţinut exact) care ar avea „pedigri”. Văd că s-a răspândit utilizarea englezismului ăsta pentru tot ce ar vrea să însemne „fişă de activitate”, dosar de Cadre, sau cazier etc. Mi se pare că a venit vremea să-i explicăm Tovarăşului Popeur că pedigree au numai caii şi câinii de rasă. Nu oamenii şi nici obiectele. Şi nici măgarii.

(8 iulie 2014)

*

Daţi click pe cele două imagini de mai sus. Cam aşa arăta plaja de la Epava din Costineşti în 1979 - şi apoi, în 1988. Observaţi cum cele două cazemate din beton armat, aflate în 1979 pe plajă, s-au depărtat încet-încet de ea. Sau, mai exact, plaja de ele. Pentru a ajunge, în zilele noastre, la o distanţă de cel puţin 50 de metri în larg (vezi imaginea de mai jos).

sursă foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=586622758124189&set=a.161621757290960.
31822.100003294098117&type=1&theater

Asta, pentru că nici stăpânirea de dinainte de ‘89 şi nici cea de după nu s-au îndurat să facă naibii un blocaj de stabilopozi în dreptul plajei acesteia, care era odată superbă. Dacă nu un dig civilizat, care nici măcar nu era nevoie să fie prea lung…

Încă nu i-am ajuns din urmă pe ruşi, care au reuşit să sece Marea Aral. Dar facem tot posibilul să-i ajungem.


www.easy-hit-counter.com

www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (33)

Wednesday, July 9th, 2014

Acum câteva zile, am descoperit cu stupoare că scriitorul Tudor Vasiliu, vechiul meu prieten, e mort de aproape un an. Cu stupoare, pentru că de mult nu mai ştiam nimic despre el, iar ştirea n-a apărut, într-un târziu, decât în Luceafărul de la Botoşani şi în Tricolorul. Adică în nişte publicaţii dintre cele cu care el a avut cel mai puţin de-a face.

Ce pot spune despre el? Că a fost altfel. În oborul ăsta literar de coprofagi, de turnători talentaţi, de gălăgioase nulităţi Copy-Paste pline de tupeu, ba chiar şi de securişti propriu-zişi, el a fost el - şi nimeni altcineva. După ce, la douăzeci de ani, adică pe la începutul anilor 70, avea rubrică în România literară, în compania unora ca Şerban Cioculescu, Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Ivasiuc, Doinaş, Simion, Manolescu (şi era secretarul UTC al Uniunii Scriitorilor – funcţie în care i-a urmat Mircea Dinescu) – în deceniul următor, s-a retras, abandonând net viaţa publică.

El nu era „acomodant”, cum numeşte domnul Pleşu categoria în chestie. Era dintre acei dezintegraţi social care se clătesc cu spirt după ce dau mâna cu alde oamenii aceştia de succes, acomodanţi. Şi aşa a rămas chiar şi după 1989, un simplu particular care-şi ducea zilele departe de o viaţă literară plină de „rezistenţi prin cultură”, care mai de care. Cine să ştie că în intervalul ăsta el a publicat vreo câteva cărţi ?

N-aveau poftă „rezistenţii” de ciudaţi din aceştia. (Există, într-o piesă de Vaclav Havel, un pasaj care ne lămureşte perfect de ce anume se întâmplă aşa. În textul foarte autobiografic al lui Havel, e vorba de un dizident dintr-o ţară comunistă. Cei din jur, prieteni, colegi etc., sunt departe de a-l simpatiza, deşi omul nu i-a supărat, aparent, cu nimic. De fapt, însă, îi supără însăşi atitudinea lui, care le arată că se poate, că te poţi opune sistemului dacă ai un pic de coloană vertebrală, totul e să nu fii laş. Cu alte cuvinte, el e factorul de contrast, oglinda care le arată propria lor nimicnicie.)

Dumnezeu să-l odihnească pe scriitorul acesta incomod.

PS. A existat şi un ferpar al Uniunii Scriitorilor. În care se spune că Tudor Vasiliu a publicat în Urzica. Nimic despre faptul că a avut, ani de zile, un colţ de pagină săptămânal în principala revistă a Uniunii Scriitorilor. Pentru cine nu ştie: imensa majoritate a membrilor Uniunii Scriitorilor au tânjit degeaba, timp de vieţi întregi, să le publice România literară ceva.

http://www.tudorvasiliu.ro

http://www.crispedia.ro/Tudor_Vasiliu

[ "Nu se poate. Nu se poate.

Dumneata eşti apt

Pentru iubire !"

"Eh, trebuie să ţineţi seama

De faptul că sînt mort."

"Nu se poate. Nu se poate.

Dumneata eşti apt

Pentru iubire."

(Lumină la ciorap sau altundeva, în vol. ÎN GENERAL, TRIUMFUL PĂDURILOR, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1969, pag.30)

Voilà pourquoi ils l'ont aimé. Vorba românului.  ]

www.easy-hit-counter.com

www.easy-hit-counter.com