About

Acesta este blogul Ciocu’ mic.ro. Îi zice aşa fiindcă lui Dan Predescu, inventatorul şi stăpânul lui, i-a fost dat să audă adesea vorba asta cu ciocu’. În amintirea vremurilor de demult, când vorba cu pricina îi era spusă de-a dreptul şi cu gândul la cele de azi, când îi este spusă… aşa… mai pe ocolite… dar cam tot de aceleaşi vieţuitoare care i-o spuneau altădată, D.P. s-a gândit să-şi numească astfel gazetuţa online şi să-i invite în ea pe toţi cei care încă mai aud vorba aceea.

Ciocu’mic.ro e plin de diferite creaţii. Bune-proaste, cum or fi, dar personale. D.P. trebuie să mărturisească acum, la începutul de drum al noului Cioc că, tocmai din cauza acestei idei fixe de a publica numai lucruri proprii sau care i-au fost încredinţate în acest scop (şi pe cât posibil, inedite), a avut tot felul de supărări, multe dintre acele lucruri ajungând pe gratis şi pe neştiute (respectiv, anonim) în paginile tipărite sau virtuale ale mai multor pungaşi. Sau, de-o pildă, pe la Centrele Culturale româneşti din diferite capitale.

Pe făptuitoarea unei ”inginerii” de soiul acesta a şi dat-o în judecată (să-i zicem “făptuitoare”, că doar nu poţi numi “pungaş” o instituţie a Statului) - şi a câştigat. Iată prima şi respectiv, ultima pagină ale Deciziei Civile nr. 2385/21.12.2004 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, care a pus capăt tărăşeniei:

Suma în chestiune, de 250.000.000 de lei vechi, respectiv de 25.000 de lei noi (RON), a fost efectiv încasată la fix un an după aceea, adică în decembrie 2005. Cam tot atunci a publicat, pentru prima oară, Editura Video un material publicitar în al cărui cuprins figura şi numele Dan Predescu:

p.a.

Iar sentinţa - după cât se pare, o noutate absolută în materie, la noi - a fost reprodusă integral în două cărţi de drept apărute în 2005 şi 2006 (paginile 229-234 în volumul semnat de dna Octavia Spineanu-Matei şi pag. 166-172 în volumul dlui Ciprian Raul Romiţan).

AVIZ AMATORILOR

Vezi şi respingerea ca nefondat a recursului Editurii Video prin Decizia ICCJ nr. 6285/27.06.2006 (Dosar nr. 16921/1/2004. Nr. vechi 4172/2005):

*

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6285

Dosar nr. 16921/1/2004

Nr. vechi 4172/2005

Şedinţa publică de la 27 iunie 2006

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă a reţinut cele ce se vor arăta.

Reclamantul P.M.D., prin cererea înregistrată la 6 martie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 1210, a solicitat obligarea pârâtei editura V. la plata sumei de 1.000.000 lei daune materiale şi a sumei de 500.000.000 lei daune morale.

În motivarea cererii, întemeiată în baza Legii nr. 8/1996, Decretului nr. 321/1956 şi ale art. 969 şi urm. C. civ., se arată că numele reclamantului a fost omis din genericul filmului documentar „Orele teatrului” la realizarea căruia a contribuit în calitate de autor unic al scenariului literar, al comentariului de specialitate şi lector al acestui comentariu în proporţie de 90%.

Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 941 din 15 octombrie 2003, a respins acţiunea cu motivarea că, pe de o parte, prejudiciul moral nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, că nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata de despăgubiri materiale deoarece obligaţiile contractuale au fost respectate.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2385 din 21 decembrie 2004. Drept urmare sentinţa a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la plata sumei de 250.000.000 lei daune morale către reclamant.

La pronunţarea deciziei instanţa de apel a reţinut cele ce succed.

Dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 2 din Decretul nr. 321/1956 în vigoare la data creării operei, 21 februarie 1992, prevedeau dreptul autorului de a fi recunoscut ca autor, drept consacrat de noua Lege nr. 8/1996 în art. 10 lit. b).

Faptul că în contractul încheiat cu studioul s-a făcut referire numai la indicarea numelui reclamantului ca autor al scenariului literar nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia de a recunoaşte reclamantului şi calitatea de autor al comentariului.

Reţine instanţa că din probele administrate a rezultat că numele reclamantului a fost omis în mod repetat din materialele de promovare a filmului, fiind încălcate dispoziţiile legale referitoare la dreptul moral al autorului la recunoaşterea calităţii de autor.

La data încheierii contractului erau în vigoare dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 care prevedeau că studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează.

Ca urmare, pentru exploatarea ulterioară a filmului reclamantului nu i se cuvine plata vreunei remuneraţii, cât timp acesta a convenit prin contract plata unei sume fixe de bani, 25.000 lei care i-a fost achitată.

Împotriva deciziei a declarat recurs intimata-pârâtă editura V., întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a formulat următoarele critici:

1. Instanţa, deşi recunoaşte dreptul de autor al recurentei asupra filmului realizat, atribuie aceeaşi calitate şi reclamantului-intimat, motive vădit contradictorii.

Dispoziţiile Decretului nr. 321 din 18 iunie 1956, art. 11, completează conţinutul contractului încheiat şi ca atare cererea reclamantului este neîntemeiată.

2. Stabilirea prejudiciului moral a fost arbitrară, cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la recunoaşterea calităţii de autor şi a dispus art. 1169 C.

civ.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Decretul nr. 32/1956 nu sunt asimilate în sfera dreptului de autor şi comentariile de orice fel.

Reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă vreun drept moral asupra comentariului, cât timp nu există nici o clauză înserată în cuprinsul contractului în acest sens.

Drepturile şi obligaţiile părţilor derivă din contract şi ca atare nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: prejudiciu, fapt ilicit şi raport de cauzalitate între faptă ilicită, prejudiciu şi vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul.

Instanţa de apel ar fi putut aprecia că a fost prejudiciată onoarea şi reputaţia reclamantului doar dacă s-ar fi produs modificări ale operei, sale sau dacă numele acestuia nu era soluţionat pe genericul filmului.

Intimatul-reclamant, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului considerând că instanţa de apel a aplicat corect legea.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reţinut cele ce succed.

În baza contractului încheiat la 24 februarie 1992, sub imperiul Decretului nr. 321/1956, reclamantul a participat la realizarea filmului „Orele teatrului” în calitate de autor al comentariului şi scenariului literar.

Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din actul normativ menţionat, autorul are dreptul de a fi recunoscut ca autor.

Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei dreptul la paternitatea operei, rezidă din lege şi constă în dreptul autorului de a-şi afirma calitatea de autor, care este un drept personal nepatrimonial.

Faptul că în contractul încheiat de reclamant cu Studioul cinematografic „Alexandru Sahia” se face referire doar la indicarea reclamantului ca autor al scenariului literar este lipsit de relevanţă faţă de pârâta beneficiară, editura V.

Aceasta are obligaţia de a recunoaşte intimatului atât calitatea de autor al scenariului cât şi de autor al comentariului.

Comentariul, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, Academia română, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1996, pag.200, este un material publicistic, o explicare a unei opere, indiferent de natura ei, prin note marginale ori prin interpretare, este asimilat sferei dreptului de autor.

În temeiul art. 9 din Decretul nr. 321/1956 obiect al dreptului de autor îl reprezintă toate operele de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor.

Legiuitorul, prin definiţia dată dreptului de autor, a înţeles să protejeze orice creaţie intelectuală, inclusiv comentariul, în accepţiunea dată în D.E.X.

Articolul 9 din Decretul nr. 321/1956 doar exemplifică operele ce pot face obiect al dreptului de autor, întrucât foloseşte sintagma „cum sunt”, ceea ce dă posibilitatea includerii în categoria dreptului de autor şi a altor creaţii intelectuale ce nu sunt enumerate în lege.

Ca atare, recurenta avea obligaţia legală de a recunoaşte intimatului şi calitatea de autor a comentariului.

Încălcarea dreptului moral de autor este prin ea însăşi aptă să producă autorului operei un prejudiciu aşa încât susţinerea recurentului în sensul nedovedirii prejudiciului este lipsită de temei.

Prejudiciul moral al reclamantului a constat în aceea că numele său nu a fost alăturat materialelor de promovare a filmului la care a contribuit atât ca autor al scenariului literar cât şi ca autor al comentariului.

Cuantificarea prejudiciului moral, dat fiind componenţa sa subiectivă şi afectivă, nu poate fi stabilită pe bază de probe strict obiective ca în situaţia prejudiciului material, ci doar prin apreciere şi raportare la probatoriul administrat.

Sub acest aspect prin decizia recurată se face o minuţioasă analiză a probelor ce au condus la concluzia existenţei prejudiciului moral şi al cuantumului acestuia: omisiunea repetată în materialele de promovare a filmului a numelui reclamantului şi indicarea doar a numelui regizorului, în timp ce în celelalte filme difuzate se menţionează autorii scenariului, regiei, imaginii ori comentariului.

Considerentele instanţei de apel sunt clare şi au corespondent în textele de lege aplicabile cauzei.

Astfel, instanţa face distincţia cuvenită între dreptul de autor ce aparţine studioului cinematografic, potrivit art. 11 din Decretul nr. 321/1956 şi dreptul la paternitatea operei ce îşi are temeiul în dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ.

Distincţia făcută nu reprezintă o motivare contradictorie în sensul criticilor formulate, ci doar explicarea componentei dreptului de autor protejată în prezenta cauză: dreptul personal nepatrimonial al autorului unei opere de a-i fi recunoscută calitatea de autor al operei.

Având în vedere cele de mai sus, netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2385 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de pârâta editura V.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.

[P.M.D. = Predescu Marian Dan
Ed.V. = Editura Video]

Reproduc aici întreg textul Deciziei Î.C.C.J. nr. 6285 din 27.06.2006 pentru ca argumentele din cuprinsul său să poată fi utile şi altor argaţi de pe marea moşie a Proprietăţii Intelectuale.

*

La data de 29 iulie 2012 în ziarul ATAC, precum şi în publicaţia online care se regăseşte la adresa www.ziarulatac.ro (versiunea sa electronică), a apărut reportajul intitulat „Adevărul despre mineriade”, semnat Teo Popa, material ilustrat cu mai multe instantanee fotografice realizate cu ocazia revoluţiei din 1989 şi celorlalte evenimente din 1990 („mineriadele”). Una dintre aceste imagini aparţine subsemnatului, însă eu, autorul ei, nu am fost înştiinţat, nu mi s-a cerut acordul şi nu am fost remunerat pentru aceasta.

Am dat în judecată publicaţia în cauză, respectiv pe proprietarul său SC MGM ECO MEDIA PRESS SRL, iar instanţa a hotărât, până acum, după cum se vede în imaginea de mai jos:

referitor la acelaşi subiect, a se vedea şi

http://www.ciocu-mic.ro/Mineriada%201990%20in%20fotografii%20publicate%20fraudulos%20de%20Romania%20libera%20si%20Adevarul.htm

http://www.ciocu-mic.ro/Despre.htm

http://www.dan-predescu.ro/bio.php

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com