Archive for the ‘vedere de pe craca mea’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (112)

Thursday, November 23rd, 2023

NICI EU N-AŞ RENUNŢA LA CASH

Chestia-i că a cam renunţat el la mine.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-limitarea-platilor-cash-trebuie-revizuita-rapid-o-varianta-ar-fi-revenirea-la-plafonul-de-10-000-de-lei-2568851

*

Am cumpărat cu reducere de 20% niște chestii cu prețul majorat cu 150%. Blec Fraieru să trăiască!

*

ZVONURI, BÂRFE, COMENTARII NEPOLITICE

Am auzit că au să-mi dea un grad mare în Marină: contraanimal.

*

Partidul Mumă & Ciumă (de la caz la caz)

*

ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE VEDETA N-A MAI TRĂIT: a murit.

(Muget liber – cotidian săptămânal)

*

Zdamăsi, zeitate locală des invocată la Bucureşti.

*

Slurp! Toată ziua bună ziua dau de vorba asta englezească peste tot, în ziare, pe Facebook, unde vrei şi unde nu vrei. Nu ştiu ce-nseamnă, o fi vreo onomatopee care se referă la înghiţitul pe nemestecate, un soi de “gogîlţ” à la Ion Creangă? Şi dacă da, atunci antonimul, termenul englezesc referitor la Sfânta Băşină, care-o fi?

*

Rușii anunță că o rachetă a căzut lângă centrala nucleară de la Zaporojie. Asta înseamnă că vor s-o arunce în aer. Simultan cu dezlănțuirea noului război mondial. Acum, când toată lumea e cu ochii numai pe Gaza.

27.10.2023

*

Cică 72 de fecioare pe Lumea Ailaltă, dacă crăpi vitejește. Modest ideal, meschin proiect. Păi Warren Beatty, poate-ați auzit de el, s-ar fi culcat cu 3000 de mai mult sau mai puțin fecioare de la Hollywood și din împrejurimi. Pe lumea asta, nu în URSS.

*

Viitorul a trecut.

*

România a trimis 240 de tone de ajutoare în Gaza, zic televiziunile noastre de ştiri. Dar la Crevedia a trimis ceva? întreb eu.

https://www.youtube.com/watch?v=xDK4liFoMK4

*

Lasconi trebuie neapărat să opteze pentru familia “tradițională”, fiindcă altfel n-o mai votează nici de-al dracului municipiul ei țuicifer. Din păcate, Europa nu știe de Tzuika.

https://adevarul.ro/politica/lasconi-criticata-fiica-dezgustata-homofoba-2313711.html

*

Linişteşte-te, bre popeur! Alea două n-au făcut sex în public!

*

Cum trec anii vedetelor: Doamne, în ce hal au putut îmbătrâni zânele de pe ecranele tinereţii mele!

*

În limbajul tuturor prezentatoarelor TV, regăsim în permanență expresiile “săltat de poliție” și “a dat cu subsemnatul”. Acestea provin, evident, din argou, adica din limbajul răufăcătorilor din mahalale și închisori. Academia Română le adoptă, fiindcă ele fac parte din, vezi Doamne, limbajul colocvial. Din limbajul colocvial de la pușcărie. Adică unde s-a familiarizat Academia Română cu el.

*

Televiziunile noastre parcă n-ar avea regizori de emisie.

- Când în studio sunt 4, 5, 6 papagali care fac teoria chibritului (ei îi zic talkshow), operatorul nici de-al dracului n-ar viza mutra vorbitorului, aşa că habar n-are telespectatorul dacă, de exemplu, Putin ameninţă America, sau, dimpotrivă, Erdogan latră la Lună.

- Când vorbeşte în direct un străin, vocea translatorului se aude mai slab ca a străinului. Ba uneori, mai intervine şi toanta de prezentatoare, care ştie ea mai bine – şi vorbeşte peste amândoi.

- Când pe ecran se derulează imagini împrumutate de la CNN sau Euronews, respectiv reportaje din lumea largă, nici de frică n-ar spune ai noştri unde anume se întâmplă lucrurile de pe ecran.

- La fel, numele celor intervievaţi. Le afişăm pe ecran numai dacă ne sunt simpatici. Dacă nu, dă-i în mă-sa.

*

Cu Oul dogmatic n-am avut de-a face. Dar cu Boul Dogmatic, adesea.

*

În viața mea, am avut parte de două soiuri de profesori și de șefi: unii care s-au bucurat sincer de rarele mele succese și chiar m-au încurajat – și alții, care nici măcar nu s-au străduit să-și ascundă oftica atunci când au luat cunoștință de ele. Din prima categorie, marele profesor Ov. S. Crohmălniceanu, care mi-a dat opt la un examen (oral) de admitere la care n-am vorbit decât despre primul subiect de pe bilet. Acesta fiind poezia lui Macedonski, despre care am sporovăit cu plăcere vreo zece minute. Al doilea subiect fiind Sadoveanu, care nu mi-a plăcut de când mă știu, așa că am tăcut mâlc, efectiv mă simțeam blocat. Croh a zâmbit și mi-a dat opt. Inutil, fiindcă mi-ar fi trebuit un zece ca să iau admiterea aceea.

Cealaltă persoană de care-mi aduc aminte cu recunoștință (deși vederile noastre social-politice s-au dovedit divergente după 1989) e regretata mea profesoară Mihaela Tonitza, care tot un opt mi-a dat la un examen, prin anul patru, când n-am scos o vorbă. Asta, fiindcă, recunosc cu toată jena de care mai sunt capabil, eram mache și nu mai puteam să scot o vorbă. Băusem toată noaptea dinaintea examenului. Doamna Tonitza m-a privit uimită, a pufnit în râs și mi-a zis ”dă carnetul încoa și du-te de te culcă”.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe amândoi.

*

Un roman scris la persoana întâi e ca un motor în doi timpi. Unul, scris la persoana a treia, balzacian, seamănă a motor în patru timpi. Deci, Houellebecq/Kawasaki. Însă: Thomas Mann/Mercedes-Maybach S650, Marcel Proust/Bugatti-Veyron, James Joyce/Ferrari, David Herbert Lawrence/Jaguar, Elias Canetti/Bentley, Aldous Huxley/Mini, George Orwell/Range Rover, Graham Greene/Rolls Royce, Salman Rushdie/M3 Half Track etc.

*

De câteva zile, de când am postat aici o corespondenţă din Israel, pe lista Facebook a persoanelor care accesează postările mele au apărut nişte indivizi de ambe sexe pe care i-am detestat şi evitat în ultimele trei decenii. În special, unul clocit în celebrul cuib U.A.I.C. Iaşi – şi apoi, dăruit cu o diplomă de U.N.A.T.C. Şi ulterior, cu o indemnizaţie de merit de către UNITER. L-am avut coleg de birou vreo doi ani, până ce şi-a dat demisia, supărat că şefii noştri nu i-au luat în seamă gradul şi funcţia şi nu i-au dat în plus cele cinşpe procente din leafă, care i s-ar fi cuvenit după lege. Fiind el doctor în Arte – mult aş da să pot citi lucrarea lui de felcerat. Când am făcut cunoştinţă cu el, primele lucruri pe care mi le-a povestit au fost:

- Că taică-su, ieşean, pensionar MApN (sau MAI?), fost plutonier la grăniceri, avea o pensie cât leafa mea. Eu fiind consilier superior clasa I gradaţia I în instituţia aia cu rang de minister. O anumită timiditate, numită discreţie, m-a oprit să-l întreb câţi o fi împuşcat tac’su pe Dunăre.

- Că evreii sunt învăţaţi de mici să-i înşele şi să-i fure pe creştini, ei trebuind să fie loiali şi cinstiţi numai cu ai lor.

*



free hit counter

SHE TOO

Tuesday, August 23rd, 2022

1933:


Într-un interviu acordat cotidianului Völkischer Beobachter, Eva Braun mărturisește că a fost agresată sexual de Albert Einstein.

.

Counter instalat la 23 august 2022


O MIE ŞI UNA DE MORŢI (99)

Sunday, July 3rd, 2022

PIEDONE A ÎNCEPUT SĂ DEA PE GOARNĂ

https://www.g4media.ro/perchezitii-la-sediul-unei-asociatii-infiintate-de-fostul-primar-al-sectorului-5-daniel-florea-asociatia-acuzata-ca-a-drenat-30-de-milioane-de-lei-de-la-primaria-de-sector.html

*


https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/cea-mare-frauda-financiara-ultimii-ani-politia-vorbeste-23-milioane-20964150?fbclid=IwAR0LweJesarE0j-9b9juxDk1w4GC-lugYJgwzhn5JVnJDgf3Swc6ROrriSs

Nu vă faceţi griji, gaura a fost astupată cu bănuţii acţionarilor. Adică, din pensiile lor amărâte, vai de popou’ lor, săracii.

Acum un an, ceva foarte asemănător s-a întâmplat la Raiffeisen Bank, agenţia de pe bulevardul Magheru, din buricul târgului Bucureşti (vezi link-ul de mai jos). Tânărul director de acolo a şutit 60.000 de euroi, cash, din chiar seiful agenţiei. Autorităţile l-au priponit, dar la scurt timp după aceea i-au dat drumul. Cică a dat banii-ndărăt. Pe alde Stan Păpuşă, dacă fură un kil de brânză, îl bagă la Mititica fără drept de apel. Că n-are el de unde să dea brânza înapoi.

https://www.bancherul.ro/stire.php?id_stire=20680&titlu=directorul-agentiei-raiffeisen-bank-magheru-a-furat-60.000-de-euro-din-tezaurul-bancii

*

“Senior”! Cică “senior”! Când îl aud pe tot nespălatul pronunţând cuvântul ăsta când vrea să spună “moşi”, “babe”, “pensionari morţi de foame”… îmi vine să-i trag una peste bot. Spune-i, mă, în kyzda mă-ti, moşului moş! că nu descinzi nici din Wilhelm Cuceritorul, nici din Carolmagnul! Eşti de-aci, de la porţile Orientului, cu civilizaţia lui Gingis Hotel spânzurată deasupra capului! Cu frizură pariziană şi cu călcâiele crăpate, vorba lu’ nen’tu I.L. Caragiale!

*

Toate sunt abuzate, toate sunt violate, toate sunt MeToo. Bine bine, da’ curse nu mai sunt? Unde sunt curbele d’antan?

În cu totul altă ordine de idei: aş vrea să văd pe unde vom scoate cămaşa după ce vom aduce în ţară nişte zeci/sute de mii de militari străini, pe termen de luni/ani.

*

Pe vremuri, comunismul nu era deloc un lucru bun, nazismul era şi mai rău, iar ţările civilizate stăteau cu deştiu-n gură. Erau vremuri grele şi complicate. Aproape la fel ca azi.

*

VEDERE DE PE STRAPONTINĂ

https://www.rfi.ro/special-paris-145913-cannes-2022-filmul-metronom-al-lui-alexandru-belc-premiul-pentru-regie-la?fbclid=IwAR33nOXp8_AZSOl2IekINVOK4KJlTpWx8eJHNO55AcD5inAaXts41SWv4QY

Mai tâmpit decât permite Constituţia României (de cea a Franţei nu ştiu, nu mă bag).

  1. “de partea sa” - a vrut să spună “în ce îl priveşte”
  2. “sălbatec” - rom. “sălbatic”
  3. “premiul pentru cea mai bună performanţă” - rom. “cea mai bună interpretare”
  4. “producătoarea italiană Valeria Golino” - chiar dacă eşti un băiat dintr-o zonă defavorizată de Dumnezeu şi de Fondul Monetar Internaţional şi nu prea ai acces la informaţie, pe site-ul festivalului scrie că Valeria Golino e actriţă şi regizoare.

Pe zmeul care-a scris minunile astea îl cheamă Vasile Damian (Radio France International).

*

ETIMOLOGIE

Barbar = 2 baruri. Pileală… căcălău, votre majesté.

*

Am văzut pe internet nişte filmuleţe din Ucraina, cu localnicii rămaşi aproape doar cu hainele de pe ei, în urma bombardamentelor ruseşti. Nefericiţii încercau să mai facă un ban vânzându-şi ultimele lucruri care le mai rămăseseră, într-un fel de talcioc improvizat pe trotuar. Şi mi-am adus aminte că exact aşa arăta Chişinăul când l-am vizitat eu pentru prima oară, în 1992. Numai că atunci, cei care-şi vindeau ultimele boarfe întinse în mijlocul străzii, ca în filmuleţul ăsta, erau rusofonii, care, la Chişinău, erau mai numeroşi decât moldovenii de baştină. În 1992, după implozia URSS-ului, toţi rusofonii de acolo rămăseseră fără singura lor sursă de venit, salariul. Şi crăpau, efectiv, de foame. Băştinaşii, însă, care, în genere, proveneau din mediul rural, aveau ce mânca – din ce-şi procurau de acasă de la părinţii sau rudele lor. Şi să nu vă mai spun cum te priveau cei cu ciurucurile de pe trotuar când te auzeau vorbind româneşte.

*

Kanamat, Şoigu… ruşii îşi pun la treabă supuşii din colonii. Ce, franţujii nu procedau la fel cu senegalezii lor? Şi englezii, cu indienii lor? Decât că ăia făceau chestia asta acum aproape un secol. Decât că ruşii sunt mai întârziaţi nu cu un secol, ci cu mai multe.

https://stirileprotv.ro/stiri/international/armata-ucraineana-a-eliminat-inca-un-general-rus-o-racheta-stinger-o-explozie-si-asta-a-fost.html?fbclid=IwAR3uVNywfB-dcbK4pZbhxJC8ghUsPmKJLTGKyn-ycehPIgo8hgfmZyj1DYo

*

La barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Şi japonezii, pod peste Dunăre. Mai rămâne să-i facă NATO şosele. (De deraieri pe ruta trenurilor cu grâu ucrainian se ocupă Putin).

https://adevarul.ro/locale/braila/noi-imagini-lucrarile-podul-suspendat-dunare-braila-montajul-tablierului-avanseaza-rapid-video-1_627229435163ec4271079b2b/index.html?fbclid=IwAR0xCbc0WzMnsMt5MqsHPb7KHXDPe1jqa8rJLTxZYKTRzPm44NZuiYyMf6E

Vezi şi

https://www.realitatea.net/stiri/actual/tren-deraiat-11-vagoane-pline-cu-marfa-au-cazut-de-pe-sina-circulatia-feroviara-intrerupta-pe-ruta-pascaniiasi_62bc7b6fb1b5bc12100a0bb2?fbclid=IwAR2JylWaNcGtmOH8DPDnITk54WIVsSBsKW4WYZK5wUbCuB_89YKl75xiy4w

*

AMINTIRI DIN COCCIXLAND

2003:
Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap: o mare şi importantă Televiziune şi-a adus aminte de mine.
O tânără, drăguţă şi vioaie producătoare, care a auzit de la un colaborator de existenţa mea, îmi propune să fac nişte scurte prezentări ale unor filme „de artă” (adică nu fabricate la Hollywood). Mă lămuresc, din primele secunde ale discuţiei, că nu va fi vorba nicidecum de ceea ce se cheamă „comentarii de specialitate”. Oricare ar fi valoarea lor (şi din câte am înţeles, ar urma să nu prea fie), nu va trebui s-o spun pe şleau. La urma urmei, e explicabil şi scuzabil: deoarece comentariile mele vor fi plasate înaintea filmelor, va trebui să pun accentul pe ceea ce le face atrăgătoare, nu pe cusururile lor. Nu poţi spune, într-o asemenea situaţie, ”dragi telespectatori, filmul pe care îl veţi vedea este o tâmpenie”. Chiar dacă este.
Chestia asta nu prea consună cu apucăturile mele de critic băţos şi rău de clanţă, dar, cum am de plătit numai pentru telefon cam o treime din leafa-mi actuală, mai las naibii principiile, zic da şi mă apuc să scriu materialele publicitare în chestiune.
Circul începe odată cu apariţia contractului pe care trebuie să-l semnez. Televiziunea a pregătit unul în care se spune că poate face cam tot ce doreşte cu materialele mele – să le redifuzeze de câte ori are poftă, să le vândă altor televiziuni sau mai ştiu eu cui, să le trimită, pe bani sau gratis, centrelor culturale româneşti de prin diverse capitale occidentale etc. Pe scurt, cam şapte optimi din text enumeră drepturile ei. În ce mă priveşte – nimic, în afară de suma ce-mi va fi plătită. Îi spun producătoarei că aş vrea ca în contract să mai figureze o singură clauză: ca eu să fiu anunţat ori de câte ori această (de altfel, puţin probabilă) utilizare ulterioară se va produce. Şi adaug că sunt de acord să nu mi se plătească eventualele utilizări ulterioare.
(Cererea mea nu e chiar nemotivată. Acum zece ani, aceeaşi televiziune a difuzat un film documentar despre teatru, de o oră, făcut de mine. El se numea Teatrul în căutarea identităţii şi avea ca subiect primul festival de teatru în limba română din Republica Moldova. Scenariul şi montajul îmi aparţineau, filmările, efectuate de un operator de la emisiunea de actualităţi a televiziunii basarabene, au fost conduse în exclusivitate de mine, iar doamnele de la televiziunea bucureşteană, care nici nu ştiau de existenţa festivalului de la Chişinău, au realizat doar postprocesarea, plus o modificare pleonastică şi motivată numai de dorinţa de a-şi vedea numele pe generic. Una peste alta, până la urmă m-am trezit „consultant de specialitate”.)
Dar să revin la circul actual. Auzindu-mi pretenţiile neruşinate, producătoarea, asistată de o colegă, face o scurtă criză de nervi, îmi ia mâna, mi-o pune pe sân (de loc urât, din câte-mi dau seama) ca să simt cât de repede îi bate inima şi îmi declară că ea stă prost cu sănătatea. Şi că are chisturi ovariene. N-am nici o vină, îi spun – şi nici nu îndrăznesc să sper că voi contribui, cu modestele-mi puteri, la remedierea situaţiei.
În fine, după două ore de discuţie înfierbântată şi după ce i se promite producătoarei că nu va fi dată afară pentru asta, înscriem în contract clauza cu pricina.
E limpede că filmele pentru care am apucat să semnez sunt ultimele cu care am de-a face la televiziunea cu pricina. Totuşi, plecând de acolo, îmi spun, melancolic, că de mult nu mi-a mai luat o fată de vârsta ei mâna ca să mi-o lipească de-al ei sân.
Eşti o brută meschină şi încăpăţânată, îmi mai spun. Merită să colaborezi cu Televiziunea în orice condiţii, chiar şi ca „negru”. Ai văzut de ce compensaţii poţi avea parte ?

PS. Ce nu v-am spus a fost că, în 1993, am refuzat să încasez onorariul oferit de TVR. Ați văzut ce fraier puteam să fiu?

*

CEA MAI, CEL MAI

.

*



O MIE ŞI UNA DE MORŢI (98)

Saturday, April 30th, 2022
01.04.2022

Azi, pe Viasat Explore TV, tipul acela care tot pescuiește ba prin Congo, ba prin Borneo, ba prin Siberia… De data asta, pe undeva prin Brazilia, unde, cică, o pisică de mare i-a mâncat penisul unui băiat. Ce noroc pe noi, ăștia din sud-estul Europei, îmi vine să zic, pisicuțele noastre nu-s așa de agresive. Cel puțin, când e vorba de

*

Eternă recunoştinţă bucureştenilor de acum două secole, care au croit un oraş cu străzi largi, numai bune pentru parcarea celor unu-virgulă-cinci milioane de autovehicule din actuala capitală. Că ce dracu ne-am fi făcut dacă şi ăia erau la fel de neamuri proaste ca noii proprietari de prin Voluntari, Pipera ş.a.m.d., cu „străzile” lor late de doi metri?

*

O arătare de sex femelin rage la televizor despre Breaking News. Dacă n-aş fi ştiut-o de sfântă, aş fi putut jura că e Curva de la Babilon (ca să mă exprim în termeni biblici).

*

I-auzi: Arhitectul care a proiectat unele dintre cele mai proeminente clădiri din Bucureşti

https://www.businessmagazin.ro/special/arhitectul-care-a-proiectat-unele-dintre-cele-mai-proeminente-cladiri-din-bucuresti-16240377?fbclid=IwAR22HYg2LM6i79WLN8j9B4uhDyANB9nXrQC4dcftsrjg4YNFPyuz9OzSFpY

Despre asta o fi vorba?

*

Au săpat tranșee la Cernobîl.


MOSCOVA NU CREDE ÎN RADIAȚII

*

FaceBook = Fabrică de Biografii inventate

*

FaceBook = locul unde toţi EU sunt dăştepţi şi toţi TU sunt tâmpiţi.

*

Banda Möbius constituie o realitate palpabilă mai ales în cazul biografiilor marilor noştri contemporani de pe malul Dâmboviţei: securişti înainte, democraţi nevoie mare, după.

*

La Bucureşti te umpli de parale:

*

NIMIC NOU SUB REFLECTOARE

Să vorbești despre decăderea teatrului românesc… e poveste lungă. N-o s-o lămurim nici tu, nici eu, dragă cetitoriule - fiindcă suntem subiectivi. Ți-aș propune, însă, o altă abordare, bazată pe date certe.

Prima întrebare: cine au fost profesorii noștri, ai ăstora fezandați și expirați, trecuţi odată, de mult, prin IATC? Radu Penciulescu, Ion Cojar, George Littera, George Banu, Florian Potra, Andrei Strihan, Ileana Berlogea, Mihaela Tonitza-Iordache, Doina Șipoș, Costică Marinescu, George Ceaușu – și alții, pe care nu mi-i amintesc pe moment, și rog să fiu iertat pentru asta. Cine sunt profesorii celor de azi? Aud?

A doua: ce fel de teatru am văzut noi? Iar aici, am să răspund eu, inserând niște preferințe personale, mai de mult mărturisite: ”Mai întâi, George Vraca în Richard al III-lea, o amintire impresionantă a adolescenţei mele. Plus Troilus şi Cresida şi Nepotul lui Rameau (David Esrig), Vicarul (Radu Penciulescu), Viziuni flamande (Dinu Cernescu), Meteorul (Valeriu Moisescu), Karamazovii (Dan Micu), O scrisoare pierdută şi Furtuna (Liviu Ciulei), Maestrul şi Margareta (Cătălina Buzoianu), Tartuffe, Cabala bigoţilor, Oblomov (Alexandru Tocilescu), Procesul (Harag György), Cameristele (Mircea Marin), Vassa Jelezniova (Ion Cojar), Burghezul gentilom (Alexandru Dabija), Fragmente dintr-o trilogie antică (Andrei Şerban), Legături primejdioase (Alexandru Darie), Ubu Rex (Silviu Purcărete) – mai mult sau mai puţin ex aequo. Cine le-a văzut ştie ce-i acela teatru. Cu marele regret că n-am văzut Revizorul pus de Lucian Pintilie.”

Și à propos de asta: neînregistrarea spectacolelor teatrale e o mare ticăloșie, iar distrugerea înregistrărilor existente (Nepotul lui Rameau, regie David Esrig) este o crimă. Și în sfârșit: mai există cursuri de vorbire scenică la UNATC? că tinerele speranțe cam au prune-n gură. Eu atât am avut de spus. Deocamdată.

SCENA9 să mănâncă şi gura ei o pâine:

*

18.04.2022

La DIGI24, Luana Păvălucă, cea mai tare din parcare:

*

web counter

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (90)

Saturday, January 9th, 2021

PANOPTICUMUL CULTURII ŞI I(N)DENTITĂŢII NAŢIONALE

Miniştrii Culturii, în ultimele trei decenii, au intrat în istorie prin următoarele:

- Unul, beat mort, descheiat la pantaloni şi cu organul cultural fluturând în vânt, pozat ca atare de un fotoreporter.

- Altul, sau alţii, aprobând contra unor taxe babane înfiinţarea celor câteva mii de edituri şi tipografii particulare, la începutul anilor 90 – şi făcând pierdute toate documentele legate de operaţiunea în chestiune (şi urma sumelor cu pricina, se poate uşor bănui).

- Altul, celebru lingău al lui Nea Nicu şi activiştilor PCR, pe care i-a zugrăvit, în “romanele” sale, ca pe nişte Sfinţi Gheorghe înţepând şopârla.

- Altul, anunţând lumea că va construi chiar lângă sediul guvernului sala de concerte după care de câteva decenii tânjeşte Festivalul George Enescu – pentru ca, după vreun an de la semeaţa-i proclamaţie, să se constate că în locul acela a răsărit ceva ca un mall, fără vreo legătură cu muzica, ba nici chiar cu Ministerul.

- Altul, făcând chetă pentru celebra Cuminţenie a Pământului şi anulând-o în scurt timp fără a mai aduce vorba de soarta ei ulterioară, dacă au mâncat-o Litofagii, dacă au supt-o Bampirii şi dacă subscriptorii şi-au mai primit vreodată banii înapoi.

- Altul, de meserie actor, mărturisind presei intenţia sa de a institui un „Senat al Culturii”, sau al Ministerului Culturii, naiba mai ştie – chestie inspirată direct din iniţiativa de acum vreo cincizeci de ani a unui activist UTC, de înfiinţare a unei brigăzi artistice de amatori la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti).

- Alta, ajunsă ministresă în calitate de nepoată de ambasador ceauşist, mai acu’ câţiva ani – sau ca regizoare a unui spectacol văzut numai de ea, pentru care a încasat vreo 500.000 de lei bani gheaţă de la Misterul Inculturii, în 1992.

- Altul, oferind presei, citez, nişte “pule-n cur”, acum câteva luni.

- Încă unul, evocându-l pe Eminescu drept ”cel mai mare poet CARE l-a avut ţara noastră”.

- Şi în sfârşit, unul care se prezintă drept actor fără să-l fi văzut cineva cumva cândva undeva interpretând alt rol decât cel de ministru şi făcându-i nişte complimente de neuitat, televizate, dnei Rodica Mandache, la Gala Uniter. Şi intrat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca genitor al termenului “bizaritate”.

*

Zeariştii de la ADEVĂRUL, sucursala Târgu Jiu, vorbiră despre căpitanul austriac Schwantz von Nuştiucum. Băbăeţi, ştiţi voi ce înseamnă Schwantz pe nemţeşte? Înseamnă, să mă scuze doamnele, “pulă”. Bă, voi ori aţi vrut să râdeţi de cumpărătorii Adeverului, dac-or mai fi, ori a râs Adeverul de voi publicându-vă. Tertium non datur, vorba austriacului.

În orice caz, fiţi atenţi să nu v-alegeţi cu ceva Schwanz unde-a zis domnu Romaşcanu, ex-Sinistru Al Culturii la Bucureşti.

https://www.comisarul.ro/articol/video-o-sa-primeasca-o-pula-in-cur-toti!/iesire-ne_1129601.html

*

Pe toate canalele tv, turbă comentatorii că pe listele AUR figurează ba doi, ba trei, ba câte cinci membri ai aceleiași familii. Că ce-i asta? nepotism? familiarism? O fi, tataie, că legea nu interzice așa ceva, iar pe Tovarășu Electorat îl doare’n paratrăznet de chestia asta, că el ori nu citește ce scrie pe buletinul de vot, ori, mai cinstit, nu știe carte. Dar partea frumoasă e că adunătura asta de oameni respectabili din mahalaua ortodoxist-putinistă și de la revista România literară produce membri ai Parlamentului României. Nu intră Ponta, nu intră Cristian Diaconescu în parlament – și intră Paulică Frânaru și Saulea Spătaru de la Crâmpoaia! cu toată familia lor! se sparie gândul, stimați telespectatori!

*

Uniunea Scriitorilor din România e surprinsă. Ba chiar stupefiată. Ea n-a mâncat usturoi și de altfel, se spală pe dinți de 2 ori pe zi.

*

CATEGORIA “CELE MAI ŢAPENE FERPARE”

Când a murit mă-sa, Corneliu Vadim Tudor a publicat unul, în România liberă, în care spunea că i-au omorât-o doctorii. Ea fiind, altminteri, imortelă.

*

CUJETARE MIZANTROAPĂ

şi mahmură

Decât să tot pui pe FB poze cu ce-ai crăpat şi băut de Crăciun, mai bine pune poze cu gagicile tale din tinereţe. Să avem şi noi, voyeurii, o bucurie.

26.12.2020

*

Mereu actual

*

Cică generalul De Gaulle trecea cu mașina prin Paris, într-o zi, în ajun de alegeri. Pe un zid plin de graffiti scria mare ”Moarte tâmpiților!”
”Vast program!” a suspinat generalul, trist și descurajat.
Așa zic și eu când văd scris ”O Românie fără hoție!”

*

Ăsta e Certina, primul meu aparat fotografic, fabricat în DDR (Republica Democrată Germană, pentru tineretul inocent). Are o poveste nostimă, care spune multe despre economia lagărului zis socialist. Deși era, propriu zis, un știft ieftin, era totuși un știft făcut de nemți. În condiții de iluminare naturală, la exterior, dădea poze de o calitate surprinzător de bună, cam la nivelul aparatelor rusești care costau de 3 ori mai mult (Zorki, FED, chiar Zenit). Dar ceea ce era incredibil de fițos era tocul. Al meu, cel puțin, avea un toc de piele neagră lăcuită. În condiții normale, într-o țară normală, tocul acesta ar fi fost mai scump decât aparatul. Dar în lagărul nostru și mai ales în Germania de Est, unde, după WWII, industrie chimică nu prea mai exista, deci de mase plastice nici nu putea fi vorba, tinicheaua din care era făcut Certina, sticla șlefuită manual și pielăria tradițională erau singura opțiune.

Așa că aparățelul meu avea un toc foarte pretențios, care făcea lumea să-l creadă Praktica, adică unul dintr-o categorie superioară. Confuzie care a făcut din proprietarul său, în scurtă vreme, fotoreporterul revistei Centrului Universitar București. Dar aceea e altă poveste…

*

Am văzut aseară Land of Mine, un film din 2015. E al doilea film danez, văzut de mine, despre cele păţite de germani la sfârşitul celui de al doilea război mondial (primul fiind Europa, de Lars von Trier). Văd că cineaştii danezi îi compătimesc – dar nu sunt sigur că ăsta e şi sentimentul compatrioţilor lor. În orice caz, acum vreo douăzeci de ani şi ceva de ani, când am făcut o scurtă vizită acolo, lumea nu părea să se omoare după ei. De exemplu, atunci când colegul meu s-a adresat pe nemţeşte şoferului, în autobuz, acela s-a înfuriat şi a vrut să ne dea jos.
Şi, apropo de mărunţişuri filologice, o altă chestie care m-a dat cu roţile-n sus a fost subtitrarea: atunci când, în film, era vorba de un zidar, traducătorul nostru scria “mason”.

*

Trăim într-o țară unde orice radicalism pare îndreptățit – și unde toate radicalismele degenerează.

*

BREAKING NEWS

Noul ministru al Cerșetării va prezenta mâine în Parlament proiectul de lege care prevede că prima navă spațială românească lansată spre Marte va fi pilotată de un absolvent al Facultății de Teologie. Şi cu master în Numerologie.

*

CROMOFOBIE

De azi înainte, românii verzi vor fi obligați să-i numească pe negri albaștri.

*

Din fericire, speţa omenească este alcătuită în proporţie covârşitoare din idioţi. Sfârşitul lumii va veni numai atunci când raportul proşti/deştepţi se va inversa.

*

BREAKING NEWS

Gică Simion (hAUR) îi va acorda azil politic lui Donald Trump.
.

Semne bune anul are !

LA MULŢI ANI !

Counter instalat la 30.12.2022


O MIE ŞI UNA DE MORŢI (86)

Monday, August 17th, 2020
16.08.2020

Doamne, ce înflăcărată mai e Găbiţa, la televizor, în seara asta! N-am mai văzut-o punând atâta suflet din 2011, când anunţa, tot la Antena1, cu lacrimi în glas, moartea lui Bin Laden…

*

Cică “cooltură”, aşa o scriu marţafoii şi tzoapele de rit nou. În cazul acesta, e firesc şi legitim să zicem că ne doare-n coor de ea.

*

ISTORIA RESCRISĂ CORESPUNZĂTOR

1. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse beat.

2. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Ea l-a readus în simţiri, iar el a violat-o. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse de orientare sexuală poporană.

*

CUJETARE DE ZIUA A PAIŞPEA ŞI CEVA

Cred fiindcă e absurd? Nu, mai degrabă cred fiindcă e idiot. Deci are toate şansele să fie adevărat.

*

Tineretule idealist, te iubesc. Pur şi simplu, te iubesc, altceva nu pot spune. Îţi admir înflăcărarea şi altruismul corectpolitic şi te invidiez că mai poţi da dovadă de asemenea trăsături comportamentale. Apropo, comportarea asta mă trimite, pervers, cu gândul la un vechi comunist ardelean, ilegalist adevărat, de dinainte de 1944, care se exprima tot aşa – adică era de un sentimentalism poporanist fără margini. Pentru el, o curvă nu era curvă, ci victimă a societăţii, un hoţ – tot aşa, un ucigaş – idem… ş.a.m.d. De toate alea era vinovată madam Soţietatea Capitalistă. Asta, până ce omul nostru, prin 1970, s-a mutat în Bucureşti. Unde, pe aceeaşi scară de bloc cu el, a dat de ţigani (care la el acasă, în Ardeal, nu erau chiar atât de vizibili). Şi dintr-odată, ne-am trezit că îi detesta pe ţigani, iar internaţionalismul lui proletar se dusese… de suflet. L-am întrebat atunci dacă şi în cazul ţiganilor se aplică principiile lui nediscriminatorii. A dat din mână a lehamite, ăsta a fost singurul lui răspuns.

*

A nu se confunda cu Muma ut.

https://adevarul.ro/locale/resita/video-proiect-wwf-romania-arata-muma-hut-casuta-turistii-caza-mijlocul-naturii-1_5f37bbd85163ec4271feb231/index.html

*

CIOCOI BORÂT?

Scrisul n’ar trebui îngăduit decât acelora ce au în urma lor cel puţin trei generaţii de ştiutori de carte

Paul Zarifopol

*

Prezentatoarea nervoasă de la Realitatea TV îl hărţuieşte pe regizorul Cristi Puiu, căruia, cică, îi ia un interviu. Pur şi simplu, nu îl lasă să vorbească, zbierând continuu la el. Ar fi cazul ca această splendidă televiziune să o dea afară pe caţa certăreaţă cu aptitudini de vânzătoare la Aprozar.

Pentru cine n-a aflat încă: C. Puiu este unul dintre cei maximum 5 regizori români în viaţă graţie cărora putem afirma că în Ţara Românească există artă cinematografică.

https://www.realitatea.net/stiri/actual/regizorul-cristi-puiu-a-refuzat-sa-poarte-masca-la-tiff-care-a-fost-motivatia-sa_5f2e779c4ca07a29b25fc0c2

*

Popeurul Facebook se exprimă cu mânie la adresa cineaştilor români autori de filme mizerabiliste despre viaţa admirabilă a românului actual, cu care iau premii la Cannes, denigrându-şi naţia şi pre stăpânii ei. În principiu, el are dreptate, dar din păcate, filme despre viaţa admirabilă a lui Gigi B. şi a lui Emi Pian încă nu s-au făcut. În lipsa lor, iată câteva sugestii de filme admirabile, care nu denigrează pe nimeni:
- https://www.imdb.com/title/tt0056203/
- https://www.youtube.com/watch?v=4vE8kbIzeq8
- https://www.youtube.com/watch?v=r4loi8UUIHA

etc. etc. etc.

*

Nu numai sexul vinde. Prostia vinde încă mai abitir. Prima publicaţie “populară”, “pentru femei” de după 1989 a fost una inventată, aparent, de o distinsă poetă. Una care chiar fusese talentată şi de bun simţ în urmă cu 20-30 de ani şi pe care n-ai fi crezut-o capabilă de o asemenea golănie cinică. Şi zic “aparent” fiindcă mi se pare destul de posibil, dacă nu chiar probabil, ca ea să nu fi fost decât om de paie în afacerea asta sordidă, echivalentul gazetăresc perfect al escrocheriei Caritas. Şi care, uite, trăieşte bine mersi, aducând bani buni, chiar şi la ora asta, din propagarea unor superstiţii cretine, a unor fantasmagorii pseudo-ştiinţifice ridicole, a unor poveşti sentimentaloid-băşite şi a unui neaoşism de care s-ar fi jenat, poate, şi V.C. Tudor.

Cam aceleaşi lucruri ar fi de spus şi despre una dintre televiziunile-closet pentru care plătesc eu abonamentul la firma de cablu-TV, fără să-i duc de loc dorul. Emisiunea ei de “ştiinţe oculte” îl are printre prezentatori pe un bătrânel simpatic care cică ar fi, la bază, sculer-matriţer.

Cu alte cuvinte, ori prea multă carte, ori prea puţină, totuna-i. Extremele se ating, acolo unde pică francu’.

*

OIŢELE CE LE-AM PĂSCUT

(în loc de memorii)

La un moment dat, pe vremea când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), am ajuns să investighez afacerile unei edituri care ne fusese reclamată de un autor publicat de ea. Deoarece titularul editurii (nu mai reţin în ce calitate, proprietar sau altceva) n-a acceptat să stea de vorbă cu noi, a trebuit să ne adresăm Ministerului Culturii pentru a da de urma actelor de înfiinţare a acesteia.

Scurtă paranteză: Ministerul Culturii a început în 1991 acţiunea de autorizare a editurilor. Ţin minte că, în primii doi ani după aceasta, coada la înscrieri era mai ceva ca aceea la tacâmuri de pui, pe vremea lui Ceauşescu. Lucram acolo – şi-mi amintesc că, cel puţin în primele câteva luni, coada începea de la parterul Casei Presei şi ajungea până la etajul doi, unde, vizavi de biroul meu, se afla Direcţia Cultură Scrisă. Iar taxa de înscriere nu era chiar de colea, minimum echivalentul a 100 de dolari USA (leafa mea, de consilier la Direcţia Teatrelor fiind, pe atunci, de 6000 de lei, adică 60 USD pe lună). Numărul editurilor înfiinţate cu acea ocazie a fost imens – se vorbea de 4000, nu ştiu dac-or fi fost atâtea, dar 2000, cu siguranţă.

…Iar la zece ani după aceea, Ministerul Culturii, printr-un secretar de stat şi un director general iscăliţi cu propriile lor mânuţe, afirma senin că nu mai ştie nimic de arhiva cu pricina. Şi implicit, de soarta banilor încasaţi cu acea ocazie – cel puţin un milion de dolari, zic eu.

Aşa că, dragii moşului, decât să tot întrebaţi degeaba de banii lui Ceauşescu, mai bine întrebaţi-vă unde-o fi ajuns milionul ăsta.

*

Văd că la Viscri, satul din judeţul Braşov unde Sir Charles, prinţ de Wales, şi-a luat casă şi o ţâr’ de moşie, preţurile au explodat. 549 lei pe noaptea de cazare într-o casă ţărănească, asta e ceva. În Viena, de exemplu, la Hilton e ceva mai scump, 578 de lei pe noapte – dar în multe altele de 4 stele, tariful e sub 400 de lei pe noapte.

Asta mi-aduce aminte de vremea îndepărtată când am locuit, cam doi ani, în Otopeni. Care pe atunci, până la înfiinţarea aeroportului internaţional, fusese un sătuc fără importanţă.

Cam tot atunci, însă, s-a nimerit că o mare personalitate a vremii, destul de celebră în lume şi – mai ales – aducătoare de ceva devize la buget, a vrut să-şi facă un conăcel pe acolo, cam pe lângă sanatoriul Ana Aslan. I s-a făcut, până la urmă, hatârul să cumpere cu acte-n regulă terenul cu pricina. Şi spun „hatâr” fiindcă legile de atunci nu permiteau această operaţiune. Tot ce se putea face în materie de aşa ceva era vânzarea pe chitanţă  notarială, de o valabilitate legală cam incertă (şi spun asta în calitate de Stan Păţitu).

Ei bine, la câteva zile după ce s-a aflat de noul proprietar din Otopeni, preţul terenului de acolo asta a făcut, a sărit în aer. De la 25 de bani pe metrul pătrat, cât fusese până atunci, a ajuns la 10 şi chiar 20 de lei. Boom imobiliar care s-a fâsâit curând, n-a mai venit nimeni să-şi ridice castel în zonă.

Iar acum, ca să ne întoarcem în zilele noastre, tot ce ne mai rămâne de făcut este să ascultăm părerea celor care au dat suta de euro ca să respire, timp de o zi, acelaşi aer cu Înălţimea Sa.

Ascultaţi-mă pe mine, va fi palpitant.

*

Felul cum înţelege şi comentează evenimentele de pagina-ntâi ale agenţiilor internaţionale de ştiri câte un Rică Venturiano de pe la Zalău sau Botoşani mi-aduce invariabil aminte de pățania unui coleg de-al meu de serviciu, plecat de prin 1975 în SUA, cu nevastă cu tot. După vreo zece ani, s-au întors, într-o scurtă vizită în satul ei din județul Brașov de atunci. Întâmplarea face că, exact în ziua când trebuiau să aterizeze ei la București, un avion de linie american să se prăbușească, undeva în lume, nu mai știu unde. Și atunci, tot satul ei natal a început să bocească și să-și smulgă părul din cap, ferm convins că de ea și de bărbat-su era vorba în știrile de la televizor.

*

PROF UNIV DR

Păi, pe vremea mea (care nu fui nici un fel de univ), un prof univ, ba şi dr pe deasupra, păcătuia cu studentele şi cu colegele. Nu că s-ar fi culcat neapărat cu ele, cu sau fără voia lor, dar măcar se băga sub plapumă cu ele. Măcar aşa, de dragul publicităţii. Acu‘, văd că le dă mesaje anonime, fantomatice. Bine-a zis cine-a zis că sec XXI va fi spiritual, sau spirituos, sau nu va mai fi de loc. Ceva de speriat în ce hal ne spiritualizăm, zău aşa.

https://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/reputatul-critic-de-teatru-universitarul-oradean-mircea-morariu-acuzat-de-hartuire-176204.html

*

Nicu Steinhardt, Paul Georgescu şi Ion Dezideriu Sîrbu, trei ghinionişti: au murit în 1989, cu câteva luni înainte de prăbuşirea lui Ceauşescu. Dac-ar fi apucat ziua de 22 decembrie 1989, sunt sigur că tustrei ar mai fi trăit ani buni. Iar dacă N. Ceauşescu ar fi ştiut carte şi ar fi citit Adio, Europa! n-ar fi prins nici el ziua aceea.

*

Credeam că sunt ateu (sau, mai exact, indiferent sub aspect religios) şi pe deasupra, că nu sunt impresionat de nici o superstiţie, de orice origine etnofolclorică ar fi ea. Dar văzându-le pe astea două, mi-a trecut fulgerător prin minte: “ăsta e Dracu’! bicefal şi apetisant ca un limbric în ciorbă”

Uite-aşa alunecă omul pe panta iraţionalismului.

*

https://www.mediafax.ro/video/video-momentul-exploziei-din-beirut-surprins-de-o-camera-in-slow-motion-19490829

CINE A APĂSAT PE BUTON?

- 1 membru Hezbollah neinstruit

- Idem, plătit de Macron

- Idem, plătit de Putin

- Idem, plătit de Xi

- Idem, plătit de Netanyahu

- 1 agricultor libanez (în Liban neexistând agricultură)

- 1 jandarm libanez dezamăgit în dragoste.

*

27.07.2020

La Viasat History (parcă aşa-i zice), un canal tv la care mă uit întotdeauna după primele cinci minute de emisiuni (dez)informative de la alte canalii, am văzut zilele trecute o chestie nouă. În unul din veşnicele sale filme documentare, sau semi- sau sferto-documentare, despre WWII, într-un episod referitor la bătăliile Aliaţilor cu armatele lui Hitler din luna decembrie 1944, o referire la România. Mai exact, la ziua de 23 august 1944. Mai exact, o scurtă frază, una singură, despre contraofensiva germană care era cât pe-aci să-i arunce în mare pe Aliaţi, dar s-a împotmolit în nordul Belgiei din lipsă de benzină, iar tancurile nemţeşti practic indestructibile de către forţele terestre inamice au fost aruncate în aer de propriile lor echipaje. Asta, din cauza a ceea ce numim noi “pana prostului”, lipsa de benzină. Provocată, zice Viasat History, de ieşirea României din alianţa cu Germania. Atât.

E prima oară când aud, şi anume spus cu juma de gură, acest mare adevăr, prea puţin luat în discuţie până acum, zic eu.

Counter instalat la 12.03.2023


O MIE ŞI UNA DE MORŢI (83)

Thursday, December 26th, 2019

Astăzi cred că se împlinesc 30 de ani de când vechiul meu prieten Cornel Secu a încasat 3 gloanţe de Kalaşnikov pe o stradă din Timişoara. Dumnezeu a ţinut, însă, cu el – şi după câţiva ani de umblat prin spitale din străinătate, şi-a revenit, iar astăzi mi se pare că e mai vioi ca mine, de exemplu. Dacă-l vedeţi zilele astea, să-i spuneţi LA MULŢI ANI din partea mea.
PS. El e singurul care m-a publicat în 1984, când eram, în modul cel mai oficial cu putinţă, pus la index. Asta s-a întâmplat în revista Sci-Fi Helion din Timişoara, pe care o scotea el.

(18.12.2019)

*

La început, a fost o revoltă spontană, la Timişoara. Apoi, după ce treaba a început să se împută la Bucureşti, Milea s-a/a fost sinucis, iar domnul Caramitru a început să dea ofiţerilor MAPN ordine pe care aceştia le-au executat fără să-şi întrebe superiorii în ce film urmează să joace, lumea a venit să apere Televiziunea şi Radioul şi să încaseze gloanţe-n cap noaptea, pe întuneric. Trase, după părerea mea, de carabine de vânătoare scumpe, cu performanţe mult mai mari decât AKM-ul de obşte (şi dotate inclusiv cu echipament de ochire în întuneric). De altfel, aceasta era şi opinia lui Sergiu Nicolaescu, marele regizor al evenimentului – exprimată, ce-i drept, cam la douăzeci şi ceva de ani după. La un moment dat, chiar înaintea lui Nicolaescu, eu însumi am lansat ideea că, pentru a afla cine erau faimoşii terorişti, sau măcar unii dintre ei, ar fi fost suficient să se ia la puricat registrele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din RSR, care constituiau cea mai sigură evidenţă a posesorilor de aşa ceva. Bineînţeles, dacă acestea ar mai fi existat undeva, nefiind arse, întâmplător, chiar în zilele Revoluţiei.

Buuun, deci lucrurile s-au desfăşurat aşa cum s-au desfăşurat, băieţii şi fetele cu spirit de sacrificiu şi-au găsit locul în Cimitirul Eroilor Tineri, iar oamenii MApN care au tras la vedere, ziua în amiaza mare şi cei ai Securităţii, care au făcut acelaşi lucru noaptea, incognito, s-au transformat foarte curând în înalţi demnitari şi în cei mai prosperi oameni de afaceri din ţara asta.

Câştigul celorlalţi, al celor, de pildă, de pe baricada de la Inter, a constat strict în aceea că au fost primiţi în clubul lor, al foştilor câini de pază ai lui nea Nicu. Contra unor mici obligaţii, cum ar fi aceea de a-l împuşca pe susnumitul şi de a fi scoşi în faţă la 21 decembrie 2019, pentru a fi huiduiţi şi înghiontiţi de mulţime.

https://www.mediafax.ro/social/gelu-voican-voiculescu-batut-pana-la-sange-de-un-revolutionar-in-piata-universitatii-criminalule-cum-ai-tupeul-sa-vii-aici-agresorul-a-fost-prins-foto-18675172

*

În ziua de 13 decembrie 1918, s-a tras cu mitraliera pe Calea Victoriei (cca 40 de morţi). În zilele de 22-28 decembrie 1989, s-a tras cu tot armamentul din dotare în Bucureşti şi în provincie, inclusiv la Târgovişte (cca 1000 de morţi şi nenumărate pensii speciale). După cum se vede, România a făcut progrese însemnate în mai puţin de un secol.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10449

*

Din fericire, oricât ar fi el de spălat pe creier, animalul politic tot observă că pâinea care costa, anul trecut pe vremea asta, 80 de bani, acum costă 1,59 lei. Aia era amărâta de franzelă albă ultrauşoară, pâinea săracului, cel mai ieftin sortiment, al cărui preţ a crescut cu câteva luni bune înainte de alegeri, adică în plină guvernare pesedistă, nederanjată de nimeni. Asta e singura explicaţie a faptului că PSD-ul şi-a pierdut voturile chiar şi la Vaslui.

*

Zise un tovarăş că în România sunt mai mulţi Vasile decât Ludovici. Tot ce se poate, dragă tov P*lică Frânariu. Însă partea proastă-i că în Italia şi Spania sunt mai mulţi Vasile decât în România.

*

ISTORIA DE SUB PREȘ

Sunt unul dintre tot mai puținii care au apucat, încă de prin anii 1960-1970, să stea de vorbă cu oameni de vârsta părinților mei, născuți cam prin 1920-1930. Spre marea mea surprindere, țăranii bătrâni de prin Dâmbovița și Teleorman, pe care nicicum nu-i bănuiam de îndoctrinare și de apartenență la Partidul Comunist Român, mi-au povestit niște întâmplări scoase, parcă, din literatura propagandistică a epocii.

Astfel, o mamaie de la țară mi-a relatat că, uneori, când mergea la sapă la porumb, i s-a  întâmplat să bea apă din făgașul, din urma lăsată în noroiul de pe drum de copita boului, fiindcă n-avea de altundeva. Năucit, am fost obligat să-mi spun în sine-mi că nici romanul Desculț nu era chiar un act de coprofagie partinică, cum crezusem din prima clipă când l-am citit.

Aceștia erau cei pe care comuniștii i-au adus la oraş, le-au dat salarii şi locuinţe cu încălzire, apă curentă şi canalizare. Celorlalţi, pe care nu i-a adus nimeni la oraş fiindcă de la oraş erau, nu prea aveau ce să le dea – şi nici vreun zor s-o facă n-aveau. Comunismul este repartizarea echitabilă (mă rog…) a sărăciei.

*

1. Electoratul din întreaga lume alege fără greș: Trump, Boris Johnson, Zelenski, Berlusconi… Hitler…

2. El alege fără greș nu orientându-se după capacitățile și performanțele relevante și dovedite ale candidaților, ci după impresia ce i-o fac aceștia într-o oră sau două de dezbateri televizate, adică după cât de tare zbiară aceștia.

3. A fost odată un sociolog ultrareacționar, Gustave Le Bon, care zicea că vârsta mentală a maselor este cea a unui copil de 12 ani.

4. Rog insistent să se țină cont că nazismul și comunismul au fost singurele regimuri cu adevărat populare din istoria omenirii. Nu era nici pic de elitarism în ele.

*

Aş fi întrutotul de acord cu dublarea alocaţiilor pentru copii - dar numai în cazul acelor familii care au şi ALTE surse venit.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23556852-livevideo-sedinta-miza-uriasa-parlament-liberalii-reusit-scoata-vot-reducerea-tva-dar-nu-dublarea-alocatiilor-astazi-discuta-eliminarea-pensiilor-speciale.htm?fbclid=IwAR2X1mXmK5zPwRq2yRky5Ao2CFEo3oorUwFTDHPtR9ZQvxfYxH861FgSb7w

*

Am fost la doctor. Care se uită la tensiometru şi zice da’ nu-i aşa că nu mâncaţi sărat. Nu, zic, am şi un borcănel cu sare fără sodiu acasă. Nu i-am mai spus că-l am de zece ani. Şi că-mi pun din el doar la sărbătorile naţionale.

*

St. Ionescu SPECIALIST ÎN PROBLEME GLOBALE

Aşa scrie pe uşa jerpelită de la subsolul unui bloc din Militari.

*

Emigrant român în Italia deschide cârciuma Addio Madre

*

Tipul dă mâna cu mine şi-mi spune că arăt minunat. Se poate, zic, aşa arăta şi Tutankhamon când l-au scos din piramidă.


LA MULŢI ANI DOUĂZECI DOUĂZECI!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (82)

Friday, November 8th, 2019

LA ROCHEFOUCAULD UP TO DATE

& politically correct

Situația în care egoismul tău se ciocnește de egoismul meu se numește coabitare și colaborare.

*

Opinia publică

La ora aceea, în Anno Domini 1600, numai Giordano Bruno avea dreptate, în timp ce o lume întreagă greşea.

*

Am citit undeva că singurul realmente interesat de frumuseţea interioară a femeii a fost Jack Spintecătorul.

*

Au câștigat la loto fără să fi jucat

ș.a.

Copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri

(în imaginile de mai sus, de la stânga: Andrei Hrebenciuc, Andrei Năstase, feciorul Vioricăi Vasilicăi)

*

ŢEAPA TRADIŢIONALĂ

Derbedeul abia ieşit, sau abia scăpat de puşcărie invită, cu ocazia asta, toată mahalaua la cea mai scumpă cârciumă din oraş. Unde comandă cele mai scumpe chestii din meniu şi lipeşte hârtii de-o sută de euroi pe fruntea lui Adi Minune. Şi apoi, o şterge discret pe uşa din dos, lăsându-i pe fraierii de invitaţi să se descurce cu nota de plată. Uite-aşa pleacă de la guvernare madam Dăncilă şi banda ei.

MI-ADUC AMINTE

Acum câţiva ani, în penultima sa zi de guvernare, premierul Tăriceanu a golit vistieria ţării, transferând toate fondurile primarilor din partidul său. Care le-au topit cum s-au priceput ei mai bine, de n-a mai ştiut nimeni de urma lor.
Astăzi, premieriţa de nostimă amintire pleacă lăsând ţara cu cea mai mare datorie externă din istoria ei.
Viitor de aur ţara noastră are.

*

Dacă în ţara asta nu s-ar mai face politică, poate că lucrurile s-ar îndrepta în o mie-două de ani.

*

Aţi observat că partea bună a României - oamenii buni, oamenii muncitori, competenți, serioși - se află în alte ţări? la a căror bunăstare contribuie?

*

OMOR DEOSEBIT DE GRAV

Aceasta este cea mai exactă denumire sau caracterizare a recent evaporatei guvernări pesediste. Se pare că ea a reuşit să omoare statul român, cu scopul vizibil de a-l da pe mâna puterilor străine antioccidentale. Părerea mea.

*

Prima grijă a hoțului pe care-l prinzi, în tramvai, cu mâna la tine-n buzunar, este să i te adresezi cu ”dumneavoastră”.

*

Dacă nu mă-nşel, prin anii 30-40, numai cine nu era de extremă dreapta era de extremă stânga. Iar sub comunism, ce să-i faci, au suferit inclusiv o grămadă de inşi care o duseseră grozav sub legionari. Noroc că ăştia din urmă şi-au revenit binişor sub Ceauşescu.

https://evz.ro/atac-devastator-la-adresa-lui-mihai-sora-trecutul-controversat-al-filosofului-facut-public.html

*

Dumnezeu are un carneţel în care notează totul, dar absolut tot ce se întâmplă pe Pământ. El se numeşte Google.

*

Cum aia mă-sii facem noi să-i dezvăţăm pe TV-boys (adică pe boii de la televizor) să mai folosească termeni elevaţi? Să se exprime distins, “pă radical”? cum se spunea pe vremuri la noi, în comuna Belciugatele.

L-am auzit, de exemplu, pe unul dintre boii ăştia spunând, la un telejurnal, că Exagerat De Fericitul i-a “acordat” binecuvântarea nu mai ştiu cui. I-a dat-o, boule, i-a dat-o. Şi mai sunt multe exemple dintr-astea, dar nu-mi aduc eu aminte de ele pe moment.

Sau verbul “a solicita” folosit în absolut toate situaţiile unde e vorba de a cere, inclusiv de a face aceasta pe ton imperativ: a ordona, a pretinde, a soma.

“Preşedintele a solicitat premierului demisia guvernului”. Ce solicitare, Bulake! ăla era un ordin. Sigur, chestia asta are o explicaţie psihanalitică evidentă: în exprimarea de zi cu zi din Obor, prin “a cere” se înţelege, de obicei, altceva. Cum a observat, de altfel, însuşi Caragiale, la un moment dat.

Iar aici intervine eufemismul, drag poporului român; atunci când reporterul TV îi bagă microfonul sub nas, agentul economic de la taraba din Piaţa Matache zice că doamna cu pruncul de câteva luni alăptat cu somnifere, băgată (“introdusă”) adineaori în maşina poliţiei, n-a făcut nimic. Doar că “cerea”.

Aşa că de aia îl folosim noi pe “a solicita”, ca să nu pară că cerem ceva cuiva.

Când ieşi în stradă cu o pancartă pe care scrie Jos Ăla! sau Jos Ăllalt!, să-ţi intre bine în cap, nu ceri: soliciţi. Respectuos. Civilizat.

Aşa zice Televiziunea.

*

BULANUL ACADEMIC

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/toate-deciziile-academiei-de-politie-privind-plagiatele-ar-putea-fi-reanalizate.html

*

ÎNSEMNARE A CĂLĂTORII MEALE

la Buşteni

Vaszică, ne-am dus cu trenu’. Cu cefereu’, că pe carosabil era moarte de vită furajată. N-aş vrea să se înţeleagă cine ştie ce despre 36-24-36 ale noastre, ale mele şi ale nevesti-mi, nu suntem nici pe departe luptători de Sumo, dar vreau să zic că nu prea încăpeam pe locurile noastre. Şi nici sacoşele noastre, pe suporturile de bagaje de deasupra. Am conchis că vagonul acela era unul pentru pitici. Pentru pitici cu borsete, nu cu geamantane, Doamne fereşte.

Trecem peste ce-am făcut acolo. Amintesc doar că am mai fost o dată, într-o seară, pe Valea Cerbului, unde Andrei, ginerele meu, ne duce de fiecare dată când trecem prin zonă. De data asta, la tomberoanele de lângă tabăra de corturi şi rulote se aflau două ursoaice, una cu doi pui şi cealaltă, cu trei. Plus o vulpe care, săraca, şchiopăta rău. Vizibil progres, vaszică, faţă de anul trecut, când n-am admirat decât o ursoaică şi doi ursuleţi.

Iar mămicile astea îmblănite nu mai coboară, din an în Paşti, din vârful muntelui ca să dea mâna cu sinistraţii din corturi, ci locuiesc chiar acolo. În pădure, dar la doi paşi. Să fie clar, ele nu-s flotanţi, ci au domiciliu fix acolo şi se află zilnic, la orele 22,00, la tomberoane, pe care le inspectează meticulos. Flotanţi sunt cei din corturi.

În ce mă priveşte, aştept cu interes momentul când un flotant dintr-ăsta o să gâdile sub bărbie un ursuleţ, în prezenţa maică-si – şi când o să se întâmple încă o chestie care-o să ne ia prin surprindere.

Că nici SMURD-ul nu trebuie să ia leafă de pomană.

*

„Nu recomand citirea acesteia persoanelor care sunt „alergice” la limbajul licențios. Însă consider că ar fi un bun cadou de făcut partenerului de viață în cazul în care vă doriți experiențe și senzații de neuitat atât în pat, cât și în afara lui. Eu sigur am rămas cu câteva idei bune de pus în aplicare pe mai tarziu și cu siguranță veți rămâne și voi!”
Aşa zice un Bulake, făcând reclamă, pe Facebook, unei cărticele porcoase. Săracul, el a avut nevoie de cărţi pentru idei de-astea.

*

Acu’ vreo cinşpe ani, am cumpărat un birou pentru calculator. Nu de la Ikea, de la alţi ingenioşi de acelaşi soi, care mi l-au livrat sub formă de colet frumos ambalat. M-am chinuit cam trei zile să-l montez, am terminat o trusă de şurubelniţe abia cumpărate, constatând cu ocazia asta că erau făcute dintr-un rahat conţinând cam zece la sută fier, după care m-am enervat şi am început cu telefoanele. Am urlat la ei alte trei zile, “bă, vin peste voi”, “bă, vă dau foc”, “bă, voi ştiţi cine sunt io?” – şi după astea trei zile, s-a produs minunea: m-am trezit la uşă cu doi băieţi de la firmă, cu o cutie de scule cam cât un portbagaj de Dacie Dric. Probabil, s-or fi gândit că unul singur ar fi prea periclitat în contact direct cu aşa client. Trusa lor conţinea numai scule electrice, bormaşini, şurubelniţe electrice, flexuri şi alte soiuri de vibratoare dintr-astea, dar tot s-au omorât patru ore până au asamblat obiectul. Erau aşa de dezgustaţi de viaţă după încercarea asta că au plecat fără să se mai uite în urmă.

Le-am dat bacşiş şi n-au vrut să-l ia, vă daţi seama?

*

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23453446-caz-incredibil-timisoara-consiliera-teatrului-german-cauta-molire-pentru-discuta-despre-drepturile-autor-ale-unei-piese.htm

Uşurel, mes amis, nu vă ambalaţi, că nu e donşoara de la Timişoara prima femeie teatral-savantă de genul ăsta, dup-acilea. Ia uitaţi-vă la cronicăriţa de mai jos, din Adevărul. Acolo unde decorul unui spectacol cu o piesă de Shakespeare (despre care autorul însuşi precizează că se întâmplă la Atena, în nişte vremuri clasice neprecizate) include nişte bufniţe sculptate pe un fronton, docta cronicăreasă zice cum se vede aici, că alea ar fi simboluri masonice. Poate se va găsi cineva să-i explice că bufniţa e fiinţa-totem, mascota zeiţei Atena, aşa cum am învăţat noi la şcoală. Asta, fiindcă am fost la şcoală.

https://adevarul.ro/cultura/teatru/visul-nopti-vara-haosulerotic-sens-1_56813e6437115986c6e61657/index.html?fbclid=IwAR2Xr5J_z_Ceo5REXNHzDBzpd5VFcSrRvOP_BxeSyD_cbarkcRHdb_8xu3o

Counter instalat la 19 iulie 2022



O MIE ŞI UNA DE MORŢI (80)

Saturday, May 4th, 2019

A murit un miliardar misterios. A murit tânăr, Dumnezeu să-l ierte. Nimeni nu ştie ce hram purta şi cum a ajuns să-şi facă marea avere. Cu totul neobişnuit din partea unui parvenit dâmboviţean, el n-a făcut niciodată paradă, nu s-a afişat cu bolizi de lux, belciuge-n nas, paranghelii, cafturi şi nici cu zâne siliconic-botoxate XXL.

Băieţii-fetele de la teve l-au numit “excentric”. Excentric, tocmai pentru că nu semăna cu ‘teligentu’ Gigi Gură Bogată. De pildă. Şi pentru că, în cel puţin o împrejurare, s-a dovedit un mare filantrop, salvând-o din ghearele tocite ale Justiţiei Toante pe marea persecutată Nuţica Udrea, nu ştiu dac-aţi auzit de ea. Salvare constând în câteva milioane de euro, pe care bunul samaritean le-a pus la bătaie fără să clipească. Şi, cel mai probabil, fără să le fi posedat, el, în general, neposedând nimic. Aşa că, în caz de ceva, Toanta n-avea decât să-i confişte boii de la bicicletă.

Asta mi-aduce aminte de cei câţiva ani pe care, printr-un ca-să-zic-aşa capriciu al sorţii, i-am petrecut ca inspector în cadrul Direcţiei de Control al Aplicării Legislaţiei a unei prăvălii guvernamentale cu atribuţii poliţieneşti în domeniul proprietăţii intelectuale. Asta era pe la începutul anilor 2000, când pe toate trotuarele din centrul Bucureştiului dădeai de tarabe cu înregistrări piratate, CD-uri şi DVD-uri cu muzică, filme, programe de calculator… de toate… Pe care le confiscam noi, dându-le amenzi enorme vânzătorilor ambulanţi. Pe care, în majoritatea cazurilor, ei nu le plăteau, neavând din ce. Nu tu casă, nu tu contract de muncă, nu tu adresă, eventual nici acte de identitate… În general, era vorba de oameni ai străzii, sau de nişte bieţi băieţi daţi afară din orfelinate atunci când ajungeau la vârsta majoratului.

Aşadar, noi ne făceam că eradicăm pirateria, iar ea se făcea că se lasă eradicată. Nu era treaba noastră să pornim pe urmele patronilor a căror marfă o vindeau ei – şi nici pe poliţaii ce adesea ne însoţeau nu i-am văzut preocupaţi de chestia asta. În fine, chestiile astea s-au evaporat odată cu progresele ameţitoare ale informaticii, care au dus aproape la dispariţia înregistrărilor pe suport de tip disc sau bandă, acum totul fiind online, după cum se ştie.

În acea împrejurare am văzut, pentru prima oară mai de aproape, nişte oameni de paie. Recentul deces de care vorbeam la început mi-a adus aminte, nu ştiu de ce, de ei.

*

Văzând ştirea despre moartea celor trei copii ai miliardarului danez în atentatele din Sri Lanka şi mai ales, comentariile celor din preajmă, pe FB, cu privire la ea, mi-am adus aminte de această mai veche vorbă a mea: “Poţi pătrunde în sufletul oamenilor. Dacă suporţi mirosul.”

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ultima-fotografie-cu-copiii-miliardarului-danez-inainte-de-atentatele-din-sri-lanka-1118821

*

Primul care a arătat lumii că poţi ajunge stăpân al unei ţări europene doar fiind rău de clanţă (şi de ciomag, desigur) a fost Adolf Hitler. După câteva decenii, un altul a dovedit că poţi face figura asta şi fără ciomag, doar ca proprietar al unei televiziuni italiene – chiar dacă eşti un pungaş dovedit. Puterea massmediei. Putoarea aceleiași.

*

La noi, ce se spune nu se face, iar ce se face nu se spune. La noi, „oficios” e mai puternic decât „oficial”. Cel din urmă fiind doar pentru astuparea sau ruperea gurii unora şi altora (de regulă, din Occident).

*

Tacsu era activist la Comitetul Municipal Bucureşti al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Asta, prin 1983, când tocmai fusesem dat afară din servici. Aşa am ajuns să-l cunosc, spunându-mi zâmbitor că “statul nostru de democraţie populară” n-are slujbe de dat la ăştia ca mine. Văd că fi-su e redactor la Editura Politică actuală. Ce naşte din Fane Ideologu… şoareci mănâncă…

*

“Într-o zi mi-ai dăruit o portocală”, aşa suna un text de muzică uşoară de prin anii, parcă, 70. E unul dintre cele mai triste lucruri pe care mi le amintesc din vremea aceea. Că amărâta aia de portocală ar fi fost mare lucru, de care merita să-ţi aduci aminte cu duioşie, sau recunoştinţă. Chestia asta n-are egal decât într-un roman sovietic, citit de mine pe la 12-13 ani, în care o bătrână de la ţară vorbea despre o vreme dinainte de al doilea război mondial, când i s-a întâmplat, o dată, să mănânce salam. Şi o spunea pe tonul unuia care tocmai s-ar fi întors din Paradis.

*

Panseluţele din jardinieră sunt vizitate de nişte bondărei burtoşi care se-ndoapă cu nectar, sută la sută zaharuri. Pe ei nu-i întreabă nimeni de glicemie…

*

La Radio România Actualităţi, donşoara reporter pronunţă „teneşi” – adică „tenişi”, pentru ascultătorii mai grei de cap. Altădată, un reporter TV ne informa că pilotul unui avion prăbuşit n-a putut să se catapulteze – avionaşul în cauză fiind unul de cca 600 kg cu pilot cu tot. Câte bordele, atâtea obicele.

*

Televiziunea = Mahalaua Universală

*

Republica Socialistă Duşmania

*

Cică ”geoecologie”. Era să citesc “ginecologie”, Doamne puşcă-mă.

*

ECOLOGICĂ

“Luptăm împotriva poluţiei globale”

*

ECONOMIE POLITICĂ, noţiuni de bază

CAPITALISM: mult pentru puţini, puţin pentru mulţi.

COMUNISM: nimica pentru toţi (cu unele mici excepţii).

*

AMINTIRI DIN IEPOCA DE AUR

Gogu se ridică, se şterse minuțios şi apoi trase apa, spunând: “du-te, câcatule şi să nu te opreşti până la Napoli. Du-te, că tu te poți duce.”

Counter instalat la 29 octombrie 2022


O MIE ŞI UNA DE MORŢI (79)

Saturday, April 13th, 2019

*

La drum şi în vizite să iei cu tine rechizite! – aşa scria în vitrina librăriei de pe Dorobanți colț cu Ştefan cel Mare, vizavi de Perla. Asta, mai demult, înainte de 89.

*

CUJETARE ZOOLOGICĂ DE WEEKEND

La barza chioară îi face UE cuib, aşa zice o vorbă dân popeur. Dar numai dacă barza nu e vreo scroafă.

https://www.realitatea.net/mesaj-dur-al-ambasadelor-ue-i-sua-nu-da-i-ordonan-e-ce-ar-slabi-statul-de-drept_2186304.html


*

CUJETARE LA MOMENT

(istoric)

Argumentele raționale sunt pentru oamenii liberi, civilizați şi evoluați. Sclavilor/salariaților li se dau ordine.

Primitivii sunt dirijați prin stimuli şi reflexe condiționate. De asta se ocupă televiziunea.

*

- Tată, am  să-ţi dau două veşti, zice Bulă. Una bună şi una rea.
- Care-i aia rea, nenorocitule?
- Am fost la balul homosexualilor, tată.
- Şi aia bună?
- M-au ales Regina Balului, zice Bulă.
Cam aşa şi cu noi. E prima dată în istoria ei când Patria noastră este pomenită, într-un glas, în aceeaşi clipă, de vreo douăşpe din cele mai ţapene ţări ale lumii: America, Germania, Franţa, Canada… Care o huiduie la unison. Ne-am dat dracului, am ajuns departe. Suntem Regina Balului. Hai să trăiţi, măi Livache, Orlando Ivanovici, Oliguţo, Veorico şi toată gaşca.

*

Încă o amintire de când eram student – şi tot cu domnul profesor Florian Potra.
Italian după mamă, el a fost în tinereţe, după cum ne-a povestit odată, ataşat cultural la Roma. Asta era în 1948, imediat după instaurarea Republicii Populare Române. Şi la un moment dat, ambasada noastră la Roma s-a trezit cu Mihail Sadoveanu pe cap – sosit într-o vizită oficială, probabil, căci el era pe atunci preşedintele Marii Adunări Naţionale. Iar el, Potra, l-a însoţit, într-o seară, pe importantul oaspete la operă, la Scala. În pauză, rotindu-şi privirea asupra foaierului plin de fracuri, decolteuri şi briliante veritabile, Ceahlăul prozei româneşti i-a spus tânărului diplomat comunist:

- Vezi, asta vom face şi la noi. În câţiva ani, şi muncitorii români vor merge la operă în frac  şi cu papion la gât.

*

Ce simple erau lucrurile înainte de ‘89! Şamponul era chinezesc, la pliculeţe – şi mirosea frumos, a trandafir. Nu mai ştiu ce alt rahat chinezesc, poate tot din gama cosmeticelor, dar nu-mi mai amintesc precis, vă spun eu când mi-oi aduce aminte – mirosea tot aşa frumos, adică tot a trandafir. Iar când a ieşit pe piaţă coniacul made in China, atunci a fost culmea, Everestul gustului şi mirosului!

Coniacul chinezesc mirosea trăznitor a trandafir!

*

APROPONT DE BUCUREŞTI

şi de ce anume mai vrem să demolăm din el

Prin 1991 sau 1992, când lucram la Min. Culturii, am fost trimis la Uniunea Arhitecţilor (cu care, de altfel, n-aveam mare lucru în comun, eu fiind de la Direcţia Teatrelor), ca să particip, chipurile, la pregătirea unui eveniment important al arhitecţilor, o mare expoziţie cu ceva invitaţi străini etc. Am zis “chipurile” fiindcă, din câte ştiu, ministerul n-a participat cu nici un bănuţ. Şi de altfel, nici nu sunt sigur că evenimentul a mai avut loc.

Despre ce era vorba? Despre arhitectura interbelică, “newyorkeză”, din centrul Bucureştiului – în special, fiind în cauză bulevardul Magheru. Domnii din conducerea UA spuneau, din câte mi-aduc aminte, că acest bulevard este ansamblul cel mai “Frank Lloyd Wright” din afara Americii.

*

M-am aflat aici şi la 4 martie 1977, la cam o jumătate de oră după cutremur. Venisem în fugă de la teatrul Bulandra, de la sala Izvor, unde mă prinsese cutremurul. Nu rețin nimic din ce-am văzut pe drum, respiram praf și era întuneric, singurele lumini erau cele ale farurilor de mașini, de care trebuia să te ferești tot timpul. Acestea goneau bezmetic, mare lucru dacă n-or fi fost ceva morți și după seism, călcați de mașini chiar și pe trotuare.

Am ajuns la ceea ce fusese blocul Casata în drum spre ai mei, care locuiau la vreo trei sute de metri de Piața Romană. În prima clipă, n-am înțeles: în fața mea se afla un morman de praf și de moloz înalt de vreo zece-cincisprezece metri. Din vârful grămezii a coborât un tip cu ceva în mână. Când a ajuns jos, au răsărit nu știu de unde doi tipi care l-au luat la bătaie. N-am văzut în viața mea asemenea lovituri, nu cred că individul a ieșit viu din mâinile lor. Era vorba de un jefuitor, am înțeles după aceea, iar cei doi fuseseră ceva securiști, probabil.

Și abia după aceea, am realizat că mormanul de sfărâmături era blocul Casata. Fostul.

*

Cică vrem să cumpărăm arme de asalt Beretta, pe motiv că AKM-urile noastre tradiționale sunt ruseşti şi demodate. Părerea mea e că vrem să facem afaceri cu ei fiindcă sunt geantă latină, băieți de-ai noştri, obişnuiți cu tradiționala şpagă. Adică, înțeleg de vorbă, mă-nțelegi.

Pe vremea mea, umbla vorba că AKM-ul Cugir costa cam 100$ în Africa. Aşa că m-aş întreba cât costă actuala Beretta. De dragul comparației, nu de altceva.

*

Să mai și citim:

”Când intelectualii chinezi mi-au vorbit despre avantajele ce au decurs din masacrul din piața Tienanmen, când femeile pakistaneze mi-au vorbit despre mândria cu care poartă vălul islamic, când cubanezii au lăudat autocrația din țara lor, a trebuit să-mi reconsider entuziasmul pentru autodeterminare. Într-o societate liberă, ai șansa să-ți îndeplinești propriile ambiții; într-una în care nu ești liber, nu ai această alegere, iar asta îți permite adesea ambiții mai mărețe.”

(UNDEVA, DEPARTE de Andrew Solomon, trad. Miruna Fulgeanu, ed. Humanitas, București, 2018, pag. 36)

*

În piața Valter Mărăcineanu, la intrarea în Cişmigiu, se află o clădire mare, veche de vreo sută şi ceva de ani, care a fost, inițial, Ministerul de Război. Şi unde, acum, îşi au sediul ANOFM plus o grămadă de instituții-fantomă, tot soiul de Agenții si O(ri)ficii de Stat de care nici dracu n-a auzit, dar care dau lefuri bunicele la o grămadă de nepoți, fini şi alte borfeturi. Clădirea asta enormă, pe lângă care am trecut aproape zilnic în ultimii 15 ani, a fost tot timpul pavoazată, până anul trecut, cu o mulțime de anunțuri “Atenție cade tencuiala”. Anul trecut, însă, au început reparațiile. S-au montat schele şi peste ele, pânze, cârpe. Iar de atunci, nimic n-a mai mişcat. Nici un om în salopetă n-a mai fost văzut pe schelele acelea.

NIMIC NU DUREAZĂ CÂT PROVIZORATUL, LA PRIMĂRIA CAPITALEI.

*

RICĂ VENTURIANO REDIVIVUS

Aflu un cuvânt nou (sau, cine ştie, poate-i nou doar pentru mine – iar dacă aşa e, rog să fiu anunțat urgent). Cuvântul în chestie e “pretențiozitate”. L-am descoperit în Dilema veche nr. 784/ 28.02.2019, pag. VIII şi cică i-ar aparține lui Christian Dior. Sau, mai probabil, traducătorului, a cărui identitate nu e menționată. În orice caz, citatul e inserat într-o pagină semnată Vera Ularu.

N-aş vrea să supăr pe cineva, dar parcă n-am mai auzit vorba asta. În orice caz, la noi la țară se folosea termenul “prezumțiozitate”.

*

A AVEA SUCCES

Nu comuniem decât la nivelul cel mai de jos al vieții noastre psihice. Singurele manifestări psihice pe care le au în comun toți oamenii sunt cele instinctuale. Așa că un succes planetar (în muzica de divertisment la fel de bine ca în oricare alt domeniu) este acea creație care place tuturor idioților, aceștia constituind majoritatea locuitorilor Terrei. Adică o „creație” foarte rudimentară.

În covârşitoarea majoritate a cazurilor, “Hit” este sinonim cu “Prostie care place”.

*

DILEMĂ STRĂVECHE

Pe Facebook, ai a te feri de:
1. Jigodii răuvoitoare
2. Idioți bine intenționați.

*

Pe arma de asalt a teroristului neozeelandez sunt inscripţionate numele câtorva mari luptători europeni anti-islamici, printre care Ștefan cel Mare. Omul e, probabil, deranjat la mansardă, dar trebuie recunoscut că e un maniac studios: a făcut voiaje în Bulgaria, România și Ungaria ca să se documenteze cu privire la lupta antiotomană a sud-est europenilor din sec. XV-XVII.
Oricum, e mai întreg la cap ca Breivik, care, mânat tot de sentimente anti-islamice, a măcelărit
norvegieni de-ai lui.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/video-momentul-atacului-din-noua-zeelanda-transmis-pe-facebook-chiar-de-unul-dintre-atacatori-1098140

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS

despre subiecte de mare importanță politică și socială

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Eterna şi fascinanta Românie

*

O chestie senzaţională, care mă face şi acum să râd, deşi am mai citit-o de câteva ori: da, domle, e adevărat, există o legătură între fundul cailor şi naveta spaţială! Iar azi am mai descoperit una cel puţin la fel de simpatică, într-un articol de Mircea Mihăieş, din ultima Românie literară (”Brexit sau Liliput”, pag. 5), apropo de specificitatea, de unicitatea, de tipicul englezesc:

“…deplasarea pe partea stângă a carosabilului continuă tradiţia legiunilor romane. Mărşăluind pe drumuri necunoscute şi neprietenoase ale planetei, soldatul roman avea pregătit scutul în mâna stângă şi sabia în dreapta. Asta impunea în mod logic alegerea părţii mai lesne de apărat a şoselelor. Astfel de lucruri definesc anglicitatea…”

Habar n-aveam de ce circulă englezii pe stânga, muream şi pe asta n-o ştiam! dar zău că-i bună! (chestia cu caii şi naveta am găsit-o în blogul zamfirpop/wordpress, cu care văd că alde romFB are ceva de împărţit, de nu mă lasă să-l citez în mod civilizat).

*

Uite o vorbă care mi-a plăcut:

“…spirite sărace, care nu se bucură prea tare şi nici nu suferă prea tare

(Teddy Roosevelt, preşedinte al SUA)

*

Câteva fotografii făcute de mine la Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 iunie 1990, ale faimoasei Mineriade, au fost “naţionalizate” de două ziare, în anul 2005. Cele două au fost Adevărul, care, însă, după o discuţie pe care am purtat-o cu un redactor al său (există înregistrarea audio), a catadicsit să-şi ceară un fel de scuze, într-un număr al său din zilele următoare – şi România liberă.

Cu aceasta din urmă a fost ceva mai complicat. A fost nevoie de o serie de procese pentru ca, într-un târziu, instanţa să repună lucrurile pe făgaşul lor firesc, stabilind fără echivoc că România liberă a furat o fotografie a mea, folosind-o inclusiv ulterior, timp de cca 14 ani, în varianta sa online, pentru a-şi consolida reputaţia de publicaţie anticomunistă şi pentru a atrage contracte de publicitate – precum şi pentru a se da drept ziar prezent la “locul faptei”. În realitate, singura imagine din 14 iunie 1990 pe care a publicat-o vreodată RL şi în care se disting figurile celor implicaţi este această fotografie a mea, care, la ora aceea, nu eram angajatul său. Partea finală a sentinţei este reprodusă în suplimentul României libere intitulat WEEKEND PLUS nr. 8348 din 29.03.2019, pag. 6. Voi reproduce în curând şi restul sentinţei, care are vreo 10 pagini printate cu Times New Roman 12.
Trebuie să adaug neapărat că avocata mea se numeşte Irina Stancu-Predescu şi e fiica mea.
(De văzut şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=295)



Counter instalat la 22 octombrie 2022



free hit counter