Archive for the ‘vedere de pe craca mea’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (86)

Monday, August 17th, 2020
16.08.2020

Doamne, ce înflăcărată mai e Găbiţa, la televizor, în seara asta! N-am mai văzut-o punând atâta suflet din 2011, când anunţa, tot la Antena1, cu lacrimi în glas, moartea lui Bin Laden…

*

Cică “cooltură”, aşa o scriu marţafoii şi tzoapele de rit nou. În cazul acesta, e firesc şi legitim să zicem că ne doare-n coor de ea.

*

ISTORIA RESCRISĂ CORESPUNZĂTOR

1. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse beat.

2. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Ea l-a readus în simţiri, iar el a violat-o. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse de orientare sexuală poporană.

*

CUJETARE DE ZIUA A PAIŞPEA ŞI CEVA

Cred fiindcă e absurd? Nu, mai degrabă cred fiindcă e idiot. Deci are toate şansele să fie adevărat.

*

Tineretule idealist, te iubesc. Pur şi simplu, te iubesc, altceva nu pot spune. Îţi admir înflăcărarea şi altruismul corectpolitic şi te invidiez că mai poţi da dovadă de asemenea trăsături comportamentale. Apropo, comportarea asta mă trimite, pervers, cu gândul la un vechi comunist ardelean, ilegalist adevărat, de dinainte de 1944, care se exprima tot aşa – adică era de un sentimentalism poporanist fără margini. Pentru el, o curvă nu era curvă, ci victimă a societăţii, un hoţ – tot aşa, un ucigaş – idem… ş.a.m.d. De toate alea era vinovată madam Soţietatea Capitalistă. Asta, până ce omul nostru, prin 1970, s-a mutat în Bucureşti. Unde, pe aceeaşi scară de bloc cu el, a dat de ţigani (care la el acasă, în Ardeal, nu erau chiar atât de vizibili). Şi dintr-odată, ne-am trezit că îi detesta pe ţigani, iar internaţionalismul lui proletar se dusese… de suflet. L-am întrebat atunci dacă şi în cazul ţiganilor se aplică principiile lui nediscriminatorii. A dat din mână a lehamite, ăsta a fost singurul lui răspuns.

*

A nu se confunda cu Muma ut.

https://adevarul.ro/locale/resita/video-proiect-wwf-romania-arata-muma-hut-casuta-turistii-caza-mijlocul-naturii-1_5f37bbd85163ec4271feb231/index.html

*

CIOCOI BORÂT?

Scrisul n’ar trebui îngăduit decât acelora ce au în urma lor cel puţin trei generaţii de ştiutori de carte

Paul Zarifopol

*

Prezentatoarea nervoasă de la Realitatea TV îl hărţuieşte pe regizorul Cristi Puiu, căruia, cică, îi ia un interviu. Pur şi simplu, nu îl lasă să vorbească, zbierând continuu la el. Ar fi cazul ca această splendidă televiziune să o dea afară pe caţa certăreaţă cu aptitudini de vânzătoare la Aprozar.

Pentru cine n-a aflat încă: C. Puiu este unul dintre cei maximum 5 regizori români în viaţă graţie cărora putem afirma că în Ţara Românească există artă cinematografică.

https://www.realitatea.net/stiri/actual/regizorul-cristi-puiu-a-refuzat-sa-poarte-masca-la-tiff-care-a-fost-motivatia-sa_5f2e779c4ca07a29b25fc0c2

*

Popeurul Facebook se exprimă cu mânie la adresa cineaştilor români autori de filme mizerabiliste despre viaţa admirabilă a românului actual, cu care iau premii la Cannes, denigrându-şi naţia şi pre stăpânii ei. În principiu, el are dreptate, dar din păcate, filme despre viaţa admirabilă a lui Gigi B. şi a lui Emi Pian încă nu s-au făcut. În lipsa lor, iată câteva sugestii de filme admirabile, care nu denigrează pe nimeni:
- https://www.imdb.com/title/tt0056203/
- https://www.youtube.com/watch?v=4vE8kbIzeq8
- https://www.youtube.com/watch?v=r4loi8UUIHA

etc. etc. etc.

*

Nu numai sexul vinde. Prostia vinde încă mai abitir. Prima publicaţie “populară”, “pentru femei” de după 1989 a fost una inventată, aparent, de o distinsă poetă. Una care chiar fusese talentată şi de bun simţ în urmă cu 20-30 de ani şi pe care n-ai fi crezut-o capabilă de o asemenea golănie cinică. Şi zic “aparent” fiindcă mi se pare destul de posibil, dacă nu chiar probabil, ca ea să nu fi fost decât om de paie în afacerea asta sordidă, echivalentul gazetăresc perfect al escrocheriei Caritas. Şi care, uite, trăieşte bine mersi, aducând bani buni, chiar şi la ora asta, din propagarea unor superstiţii cretine, a unor fantasmagorii pseudo-ştiinţifice ridicole, a unor poveşti sentimentaloid-băşite şi a unui neaoşism de care s-ar fi jenat, poate, şi V.C. Tudor.

Cam aceleaşi lucruri ar fi de spus şi despre una dintre televiziunile-closet pentru care plătesc eu abonamentul la firma de cablu-TV, fără să-i duc de loc dorul. Emisiunea ei de “ştiinţe oculte” îl are printre prezentatori pe un bătrânel simpatic care cică ar fi, la bază, sculer-matriţer.

Cu alte cuvinte, ori prea multă carte, ori prea puţină, totuna-i. Extremele se ating, acolo unde pică francu’.

*

OIŢELE CE LE-AM PĂSCUT

(în loc de memorii)

La un moment dat, pe vremea când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), am ajuns să investighez afacerile unei edituri care ne fusese reclamată de un autor publicat de ea. Deoarece titularul editurii (nu mai reţin în ce calitate, proprietar sau altceva) n-a acceptat să stea de vorbă cu noi, a trebuit să ne adresăm Ministerului Culturii pentru a da de urma actelor de înfiinţare a acesteia.

Scurtă paranteză: Ministerul Culturii a început în 1991 acţiunea de autorizare a editurilor. Ţin minte că, în primii doi ani după aceasta, coada la înscrieri era mai ceva ca aceea la tacâmuri de pui, pe vremea lui Ceauşescu. Lucram acolo – şi-mi amintesc că, cel puţin în primele câteva luni, coada începea de la parterul Casei Presei şi ajungea până la etajul doi, unde, vizavi de biroul meu, se afla Direcţia Cultură Scrisă. Iar taxa de înscriere nu era chiar de colea, minimum echivalentul a 100 de dolari USA (leafa mea, de consilier la Direcţia Teatrelor fiind, pe atunci, de 6000 de lei, adică 60 USD pe lună). Numărul editurilor înfiinţate cu acea ocazie a fost imens – se vorbea de 4000, nu ştiu dac-or fi fost atâtea, dar 2000, cu siguranţă.

…Iar la zece ani după aceea, Ministerul Culturii, printr-un secretar de stat şi un director general iscăliţi cu propriile lor mânuţe, afirma senin că nu mai ştie nimic de arhiva cu pricina. Şi implicit, de soarta banilor încasaţi cu acea ocazie – cel puţin un milion de dolari, zic eu.

Aşa că, dragii moşului, decât să tot întrebaţi degeaba de banii lui Ceauşescu, mai bine întrebaţi-vă unde-o fi ajuns milionul ăsta.

*

Văd că la Viscri, satul din judeţul Braşov unde Sir Charles, prinţ de Wales, şi-a luat casă şi o ţâr’ de moşie, preţurile au explodat. 549 lei pe noaptea de cazare într-o casă ţărănească, asta e ceva. În Viena, de exemplu, la Hilton e ceva mai scump, 578 de lei pe noapte – dar în multe altele de 4 stele, tariful e sub 400 de lei pe noapte.

Asta mi-aduce aminte de vremea îndepărtată când am locuit, cam doi ani, în Otopeni. Care pe atunci, până la înfiinţarea aeroportului internaţional, fusese un sătuc fără importanţă.

Cam tot atunci, însă, s-a nimerit că o mare personalitate a vremii, destul de celebră în lume şi – mai ales – aducătoare de ceva devize la buget, a vrut să-şi facă un conăcel pe acolo, cam pe lângă sanatoriul Ana Aslan. I s-a făcut, până la urmă, hatârul să cumpere cu acte-n regulă terenul cu pricina. Şi spun „hatâr” fiindcă legile de atunci nu permiteau această operaţiune. Tot ce se putea face în materie de aşa ceva era vânzarea pe chitanţă  notarială, de o valabilitate legală cam incertă (şi spun asta în calitate de Stan Păţitu).

Ei bine, la câteva zile după ce s-a aflat de noul proprietar din Otopeni, preţul terenului de acolo asta a făcut, a sărit în aer. De la 25 de bani pe metrul pătrat, cât fusese până atunci, a ajuns la 10 şi chiar 20 de lei. Boom imobiliar care s-a fâsâit curând, n-a mai venit nimeni să-şi ridice castel în zonă.

Iar acum, ca să ne întoarcem în zilele noastre, tot ce ne mai rămâne de făcut este să ascultăm părerea celor care au dat suta de euro ca să respire, timp de o zi, acelaşi aer cu Înălţimea Sa.

Ascultaţi-mă pe mine, va fi palpitant.

*

Felul cum înţelege şi comentează evenimentele de pagina-ntâi ale agenţiilor internaţionale de ştiri câte un Rică Venturiano de pe la Zalău sau Botoşani mi-aduce invariabil aminte de pățania unui coleg de-al meu de serviciu, plecat de prin 1975 în SUA, cu nevastă cu tot. După vreo zece ani, s-au întors, într-o scurtă vizită în satul ei din județul Brașov de atunci. Întâmplarea face că, exact în ziua când trebuiau să aterizeze ei la București, un avion de linie american să se prăbușească, undeva în lume, nu mai știu unde. Și atunci, tot satul ei natal a început să bocească și să-și smulgă părul din cap, ferm convins că de ea și de bărbat-su era vorba în știrile de la televizor.

*

PROF UNIV DR

Păi, pe vremea mea (care nu fui nici un fel de univ), un prof univ, ba şi dr pe deasupra, păcătuia cu studentele şi cu colegele. Nu că s-ar fi culcat neapărat cu ele, cu sau fără voia lor, dar măcar se băga sub plapumă cu ele. Măcar aşa, de dragul publicităţii. Acu‘, văd că le dă mesaje anonime, fantomatice. Bine-a zis cine-a zis că sec XXI va fi spiritual, sau spirituos, sau nu va mai fi de loc. Ceva de speriat în ce hal ne spiritualizăm, zău aşa.

https://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/reputatul-critic-de-teatru-universitarul-oradean-mircea-morariu-acuzat-de-hartuire-176204.html

*

Nicu Steinhardt, Paul Georgescu şi Ion Dezideriu Sîrbu, trei ghinionişti: au murit în 1989, cu câteva luni înainte de prăbuşirea lui Ceauşescu. Dac-ar fi apucat ziua de 22 decembrie 1989, sunt sigur că tustrei ar mai fi trăit ani buni. Iar dacă N. Ceauşescu ar fi ştiut carte şi ar fi citit Adio, Europa! n-ar fi prins nici el ziua aceea.

*

Credeam că sunt ateu (sau, mai exact, indiferent sub aspect religios) şi pe deasupra, că nu sunt impresionat de nici o superstiţie, de orice origine etnofolclorică ar fi ea. Dar văzându-le pe astea două, mi-a trecut fulgerător prin minte: “ăsta e Dracu’! bicefal şi apetisant ca un limbric în ciorbă”

Uite-aşa alunecă omul pe panta iraţionalismului.

*

https://www.mediafax.ro/video/video-momentul-exploziei-din-beirut-surprins-de-o-camera-in-slow-motion-19490829

CINE A APĂSAT PE BUTON?

- 1 membru Hezbollah neinstruit

- Idem, plătit de Macron

- Idem, plătit de Putin

- Idem, plătit de Xi

- Idem, plătit de Netanyahu

- 1 agricultor libanez (în Liban neexistând agricultură)

- 1 jandarm libanez dezamăgit în dragoste.

*

27.07.2020

La Viasat History (parcă aşa-i zice), un canal tv la care mă uit întotdeauna după primele cinci minute de emisiuni (dez)informative de la alte canalii, am văzut zilele trecute o chestie nouă. În unul din veşnicele sale filme documentare, sau semi- sau sferto-documentare, despre WWII, într-un episod referitor la bătăliile Aliaţilor cu armatele lui Hitler din luna decembrie 1944, o referire la România. Mai exact, la ziua de 23 august 1944. Mai exact, o scurtă frază, una singură, despre contraofensiva germană care era cât pe-aci să-i arunce în mare pe Aliaţi, dar s-a împotmolit în nordul Belgiei din lipsă de benzină, iar tancurile nemţeşti practic indestructibile de către forţele terestre inamice au fost aruncate în aer de propriile lor echipaje. Asta, din cauza a ceea ce numim noi “pana prostului”, lipsa de benzină. Provocată, zice Viasat History, de ieşirea României din alianţa cu Germania. Atât.

E prima oară când aud, şi anume spus cu juma de gură, acest mare adevăr, prea puţin luat în calcul până acum, zic eu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (83)

Thursday, December 26th, 2019

Astăzi cred că se împlinesc 30 de ani de când vechiul meu prieten Cornel Secu a încasat 3 gloanţe de Kalaşnikov pe o stradă din Timişoara. Dumnezeu a ţinut, însă, cu el – şi după câţiva ani de umblat prin spitale din străinătate, şi-a revenit, iar astăzi mi se pare că e mai vioi ca mine, de exemplu. Dacă-l vedeţi zilele astea, să-i spuneţi LA MULŢI ANI din partea mea.
PS. El e singurul care m-a publicat în 1984, când eram, în modul cel mai oficial cu putinţă, pus la index. Asta s-a întâmplat în revista Sci-Fi Helion din Timişoara, pe care o scotea el.

(18.12.2019)

*

La început, a fost o revoltă spontană, la Timişoara. Apoi, după ce treaba a început să se împută la Bucureşti, Milea s-a/a fost sinucis, iar domnul Caramitru a început să dea ofiţerilor MAPN ordine pe care aceştia le-au executat fără să-şi întrebe superiorii în ce film urmează să joace, lumea a venit să apere Televiziunea şi Radioul şi să încaseze gloanţe-n cap noaptea, pe întuneric. Trase, după părerea mea, de carabine de vânătoare scumpe, cu performanţe mult mai mari decât AKM-ul de obşte (şi dotate inclusiv cu echipament de ochire în întuneric). De altfel, aceasta era şi opinia lui Sergiu Nicolaescu, marele regizor al evenimentului – exprimată, ce-i drept, cam la douăzeci şi ceva de ani după. La un moment dat, chiar înaintea lui Nicolaescu, eu însumi am lansat ideea că, pentru a afla cine erau faimoşii terorişti, sau măcar unii dintre ei, ar fi fost suficient să se ia la puricat registrele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din RSR, care constituiau cea mai sigură evidenţă a posesorilor de aşa ceva. Bineînţeles, dacă acestea ar mai fi existat undeva, nefiind arse, întâmplător, chiar în zilele Revoluţiei.

Buuun, deci lucrurile s-au desfăşurat aşa cum s-au desfăşurat, băieţii şi fetele cu spirit de sacrificiu şi-au găsit locul în Cimitirul Eroilor Tineri, iar oamenii MApN care au tras la vedere, ziua în amiaza mare şi cei ai Securităţii, care au făcut acelaşi lucru noaptea, incognito, s-au transformat foarte curând în înalţi demnitari şi în cei mai prosperi oameni de afaceri din ţara asta.

Câştigul celorlalţi, al celor, de pildă, de pe baricada de la Inter, a constat strict în aceea că au fost primiţi în clubul lor, al foştilor câini de pază ai lui nea Nicu. Contra unor mici obligaţii, cum ar fi aceea de a-l împuşca pe susnumitul şi de a fi scoşi în faţă la 21 decembrie 2019, pentru a fi huiduiţi şi înghiontiţi de mulţime.

https://www.mediafax.ro/social/gelu-voican-voiculescu-batut-pana-la-sange-de-un-revolutionar-in-piata-universitatii-criminalule-cum-ai-tupeul-sa-vii-aici-agresorul-a-fost-prins-foto-18675172

*

În ziua de 13 decembrie 1918, s-a tras cu mitraliera pe Calea Victoriei (cca 40 de morţi). În zilele de 22-28 decembrie 1989, s-a tras cu tot armamentul din dotare în Bucureşti şi în provincie, inclusiv la Târgovişte (cca 1000 de morţi şi nenumărate pensii speciale). După cum se vede, România a făcut progrese însemnate în mai puţin de un secol.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10449

*

Din fericire, oricât ar fi el de spălat pe creier, animalul politic tot observă că pâinea care costa, anul trecut pe vremea asta, 80 de bani, acum costă 1,59 lei. Aia era amărâta de franzelă albă ultrauşoară, pâinea săracului, cel mai ieftin sortiment, al cărui preţ a crescut cu câteva luni bune înainte de alegeri, adică în plină guvernare pesedistă, nederanjată de nimeni. Asta e singura explicaţie a faptului că PSD-ul şi-a pierdut voturile chiar şi la Vaslui.

*

Zise un tovarăş că în România sunt mai mulţi Vasile decât Ludovici. Tot ce se poate, dragă tov P*lică Frânariu. Însă partea proastă-i că în Italia şi Spania sunt mai mulţi Vasile decât în România.

*

ISTORIA DE SUB PREȘ

Sunt unul dintre tot mai puținii care au apucat, încă de prin anii 1960-1970, să stea de vorbă cu oameni de vârsta părinților mei, născuți cam prin 1920-1930. Spre marea mea surprindere, țăranii bătrâni de prin Dâmbovița și Teleorman, pe care nicicum nu-i bănuiam de îndoctrinare și de apartenență la Partidul Comunist Român, mi-au povestit niște întâmplări scoase, parcă, din literatura propagandistică a epocii.

Astfel, o mamaie de la țară mi-a relatat că, uneori, când mergea la sapă la porumb, i s-a  întâmplat să bea apă din făgașul, din urma lăsată în noroiul de pe drum de copita boului, fiindcă n-avea de altundeva. Năucit, am fost obligat să-mi spun în sine-mi că nici romanul Desculț nu era chiar un act de coprofagie partinică, cum crezusem din prima clipă când l-am citit.

Aceștia erau cei pe care comuniștii i-au adus la oraş, le-au dat salarii şi locuinţe cu încălzire, apă curentă şi canalizare. Celorlalţi, pe care nu i-a adus nimeni la oraş fiindcă de la oraş erau, nu prea aveau ce să le dea – şi nici vreun zor s-o facă n-aveau. Comunismul este repartizarea echitabilă (mă rog…) a sărăciei.

*

1. Electoratul din întreaga lume alege fără greș: Trump, Boris Johnson, Zelenski, Berlusconi… Hitler…

2. El alege fără greș nu orientându-se după capacitățile și performanțele relevante și dovedite ale candidaților, ci după impresia ce i-o fac aceștia într-o oră sau două de dezbateri televizate, adică după cât de tare zbiară aceștia.

3. A fost odată un sociolog ultrareacționar, Gustave Le Bon, care zicea că vârsta mentală a maselor este cea a unui copil de 12 ani.

4. Rog insistent să se țină cont că nazismul și comunismul au fost singurele regimuri cu adevărat populare din istoria omenirii. Nu era nici pic de elitarism în ele.

*

Aş fi întrutotul de acord cu dublarea alocaţiilor pentru copii - dar numai în cazul acelor familii care au şi ALTE surse venit.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23556852-livevideo-sedinta-miza-uriasa-parlament-liberalii-reusit-scoata-vot-reducerea-tva-dar-nu-dublarea-alocatiilor-astazi-discuta-eliminarea-pensiilor-speciale.htm?fbclid=IwAR2X1mXmK5zPwRq2yRky5Ao2CFEo3oorUwFTDHPtR9ZQvxfYxH861FgSb7w

*

Am fost la doctor. Care se uită la tensiometru şi zice da’ nu-i aşa că nu mâncaţi sărat. Nu, zic, am şi un borcănel cu sare fără sodiu acasă. Nu i-am mai spus că-l am de zece ani. Şi că-mi pun din el doar la sărbătorile naţionale.

*

St. Ionescu SPECIALIST ÎN PROBLEME GLOBALE

Aşa scrie pe uşa jerpelită de la subsolul unui bloc din Militari.

*

Emigrant român în Italia deschide cârciuma Addio Madre

*

Tipul dă mâna cu mine şi-mi spune că arăt minunat. Se poate, zic, aşa arăta şi Tutankhamon când l-au scos din piramidă.


LA MULŢI ANI DOUĂZECI DOUĂZECI!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (82)

Friday, November 8th, 2019

LA ROCHEFOUCAULD UP TO DATE

& politically correct

Situația în care egoismul tău se ciocnește de egoismul meu se numește coabitare și colaborare.

*

Opinia publică

La ora aceea, în Anno Domini 1600, numai Giordano Bruno avea dreptate, în timp ce o lume întreagă greşea.

*

Am citit undeva că singurul realmente interesat de frumuseţea interioară a femeii a fost Jack Spintecătorul.

*

Au câștigat la loto fără să fi jucat

ș.a.

Copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri

(în imaginile de mai sus, de la stânga: Andrei Hrebenciuc, Andrei Năstase, feciorul Vioricăi Vasilicăi)

*

ŢEAPA TRADIŢIONALĂ

Derbedeul abia ieşit, sau abia scăpat de puşcărie invită, cu ocazia asta, toată mahalaua la cea mai scumpă cârciumă din oraş. Unde comandă cele mai scumpe chestii din meniu şi lipeşte hârtii de-o sută de euroi pe fruntea lui Adi Minune. Şi apoi, o şterge discret pe uşa din dos, lăsându-i pe fraierii de invitaţi să se descurce cu nota de plată. Uite-aşa pleacă de la guvernare madam Dăncilă şi banda ei.

MI-ADUC AMINTE

Acum câţiva ani, în penultima sa zi de guvernare, premierul Tăriceanu a golit vistieria ţării, transferând toate fondurile primarilor din partidul său. Care le-au topit cum s-au priceput ei mai bine, de n-a mai ştiut nimeni de urma lor.
Astăzi, premieriţa de nostimă amintire pleacă lăsând ţara cu cea mai mare datorie externă din istoria ei.
Viitor de aur ţara noastră are.

*

Dacă în ţara asta nu s-ar mai face politică, poate că lucrurile s-ar îndrepta în o mie-două de ani.

*

Aţi observat că partea bună a României - oamenii buni, oamenii muncitori, competenți, serioși - se află în alte ţări? la a căror bunăstare contribuie?

*

OMOR DEOSEBIT DE GRAV

Aceasta este cea mai exactă denumire sau caracterizare a recent evaporatei guvernări pesediste. Se pare că ea a reuşit să omoare statul român, cu scopul vizibil de a-l da pe mâna puterilor străine antioccidentale. Părerea mea.

*

Prima grijă a hoțului pe care-l prinzi, în tramvai, cu mâna la tine-n buzunar, este să i te adresezi cu ”dumneavoastră”.

*

Dacă nu mă-nşel, prin anii 30-40, numai cine nu era de extremă dreapta era de extremă stânga. Iar sub comunism, ce să-i faci, au suferit inclusiv o grămadă de inşi care o duseseră grozav sub legionari. Noroc că ăştia din urmă şi-au revenit binişor sub Ceauşescu.

https://evz.ro/atac-devastator-la-adresa-lui-mihai-sora-trecutul-controversat-al-filosofului-facut-public.html

*

Dumnezeu are un carneţel în care notează totul, dar absolut tot ce se întâmplă pe Pământ. El se numeşte Google.

*

Cum aia mă-sii facem noi să-i dezvăţăm pe TV-boys (adică pe boii de la televizor) să mai folosească termeni elevaţi? Să se exprime distins, “pă radical”? cum se spunea pe vremuri la noi, în comuna Belciugatele.

L-am auzit, de exemplu, pe unul dintre boii ăştia spunând, la un telejurnal, că Exagerat De Fericitul i-a “acordat” binecuvântarea nu mai ştiu cui. I-a dat-o, boule, i-a dat-o. Şi mai sunt multe exemple dintr-astea, dar nu-mi aduc eu aminte de ele pe moment.

Sau verbul “a solicita” folosit în absolut toate situaţiile unde e vorba de a cere, inclusiv de a face aceasta pe ton imperativ: a ordona, a pretinde, a soma.

“Preşedintele a solicitat premierului demisia guvernului”. Ce solicitare, Bulake! ăla era un ordin. Sigur, chestia asta are o explicaţie psihanalitică evidentă: în exprimarea de zi cu zi din Obor, prin “a cere” se înţelege, de obicei, altceva. Cum a observat, de altfel, însuşi Caragiale, la un moment dat.

Iar aici intervine eufemismul, drag poporului român; atunci când reporterul TV îi bagă microfonul sub nas, agentul economic de la taraba din Piaţa Matache zice că doamna cu pruncul de câteva luni alăptat cu somnifere, băgată (“introdusă”) adineaori în maşina poliţiei, n-a făcut nimic. Doar că “cerea”.

Aşa că de aia îl folosim noi pe “a solicita”, ca să nu pară că cerem ceva cuiva.

Când ieşi în stradă cu o pancartă pe care scrie Jos Ăla! sau Jos Ăllalt!, să-ţi intre bine în cap, nu ceri: soliciţi. Respectuos. Civilizat.

Aşa zice Televiziunea.

*

BULANUL ACADEMIC

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/toate-deciziile-academiei-de-politie-privind-plagiatele-ar-putea-fi-reanalizate.html

*

ÎNSEMNARE A CĂLĂTORII MEALE

la Buşteni

Vaszică, ne-am dus cu trenu’. Cu cefereu’, că pe carosabil era moarte de vită furajată. N-aş vrea să se înţeleagă cine ştie ce despre 36-24-36 ale noastre, ale mele şi ale nevesti-mi, nu suntem nici pe departe luptători de Sumo, dar vreau să zic că nu prea încăpeam pe locurile noastre. Şi nici sacoşele noastre, pe suporturile de bagaje de deasupra. Am conchis că vagonul acela era unul pentru pitici. Pentru pitici cu borsete, nu cu geamantane, Doamne fereşte.

Trecem peste ce-am făcut acolo. Amintesc doar că am mai fost o dată, într-o seară, pe Valea Cerbului, unde Andrei, ginerele meu, ne duce de fiecare dată când trecem prin zonă. De data asta, la tomberoanele de lângă tabăra de corturi şi rulote se aflau două ursoaice, una cu doi pui şi cealaltă, cu trei. Plus o vulpe care, săraca, şchiopăta rău. Vizibil progres, vaszică, faţă de anul trecut, când n-am admirat decât o ursoaică şi doi ursuleţi.

Iar mămicile astea îmblănite nu mai coboară, din an în Paşti, din vârful muntelui ca să dea mâna cu sinistraţii din corturi, ci locuiesc chiar acolo. În pădure, dar la doi paşi. Să fie clar, ele nu-s flotanţi, ci au domiciliu fix acolo şi se află zilnic, la orele 22,00, la tomberoane, pe care le inspectează meticulos. Flotanţi sunt cei din corturi.

În ce mă priveşte, aştept cu interes momentul când un flotant dintr-ăsta o să gâdile sub bărbie un ursuleţ, în prezenţa maică-si – şi când o să se întâmple încă o chestie care-o să ne ia prin surprindere.

Că nici SMURD-ul nu trebuie să ia leafă de pomană.

*

„Nu recomand citirea acesteia persoanelor care sunt „alergice” la limbajul licențios. Însă consider că ar fi un bun cadou de făcut partenerului de viață în cazul în care vă doriți experiențe și senzații de neuitat atât în pat, cât și în afara lui. Eu sigur am rămas cu câteva idei bune de pus în aplicare pe mai tarziu și cu siguranță veți rămâne și voi!”
Aşa zice un Bulake, făcând reclamă, pe Facebook, unei cărticele porcoase. Săracul, el a avut nevoie de cărţi pentru idei de-astea.

*

Acu’ vreo cinşpe ani, am cumpărat un birou pentru calculator. Nu de la Ikea, de la alţi ingenioşi de acelaşi soi, care mi l-au livrat sub formă de colet frumos ambalat. M-am chinuit cam trei zile să-l montez, am terminat o trusă de şurubelniţe abia cumpărate, constatând cu ocazia asta că erau făcute dintr-un rahat conţinând cam zece la sută fier, după care m-am enervat şi am început cu telefoanele. Am urlat la ei alte trei zile, “bă, vin peste voi”, “bă, vă dau foc”, “bă, voi ştiţi cine sunt io?” – şi după astea trei zile, s-a produs minunea: m-am trezit la uşă cu doi băieţi de la firmă, cu o cutie de scule cam cât un portbagaj de Dacie Dric. Probabil, s-or fi gândit că unul singur ar fi prea periclitat în contact direct cu aşa client. Trusa lor conţinea numai scule electrice, bormaşini, şurubelniţe electrice, flexuri şi alte soiuri de vibratoare dintr-astea, dar tot s-au omorât patru ore până au asamblat obiectul. Erau aşa de dezgustaţi de viaţă după încercarea asta că au plecat fără să se mai uite în urmă.

Le-am dat bacşiş şi n-au vrut să-l ia, vă daţi seama?

*

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23453446-caz-incredibil-timisoara-consiliera-teatrului-german-cauta-molire-pentru-discuta-despre-drepturile-autor-ale-unei-piese.htm

Uşurel, mes amis, nu vă ambalaţi, că nu e donşoara de la Timişoara prima femeie teatral-savantă de genul ăsta, dup-acilea. Ia uitaţi-vă la cronicăriţa de mai jos, din Adevărul. Acolo unde decorul unui spectacol cu o piesă de Shakespeare (despre care autorul însuşi precizează că se întâmplă la Atena, în nişte vremuri clasice neprecizate) include nişte bufniţe sculptate pe un fronton, docta cronicăreasă zice cum se vede aici, că alea ar fi simboluri masonice. Poate se va găsi cineva să-i explice că bufniţa e fiinţa-totem, mascota zeiţei Atena, aşa cum am învăţat noi la şcoală. Asta, fiindcă am fost la şcoală.

https://adevarul.ro/cultura/teatru/visul-nopti-vara-haosulerotic-sens-1_56813e6437115986c6e61657/index.html?fbclid=IwAR2Xr5J_z_Ceo5REXNHzDBzpd5VFcSrRvOP_BxeSyD_cbarkcRHdb_8xu3o

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (80)

Saturday, May 4th, 2019

A murit un miliardar misterios. A murit tânăr, Dumnezeu să-l ierte. Nimeni nu ştie ce hram purta şi cum a ajuns să-şi facă marea avere. Cu totul neobişnuit din partea unui parvenit dâmboviţean, el n-a făcut niciodată paradă, nu s-a afişat cu bolizi de lux, belciuge-n nas, paranghelii, cafturi şi nici cu zâne siliconic-botoxate XXL.

Băieţii-fetele de la teve l-au numit “excentric”. Excentric, tocmai pentru că nu semăna cu ‘teligentu’ Gigi Gură Bogată. De pildă. Şi pentru că, în cel puţin o împrejurare, s-a dovedit un mare filantrop, salvând-o din ghearele tocite ale Justiţiei Toante pe marea persecutată Nuţica Udrea, nu ştiu dac-aţi auzit de ea. Salvare constând în câteva milioane de euro, pe care bunul samaritean le-a pus la bătaie fără să clipească. Şi, cel mai probabil, fără să le fi posedat, el, în general, neposedând nimic. Aşa că, în caz de ceva, Toanta n-avea decât să-i confişte boii de la bicicletă.

Asta mi-aduce aminte de cei câţiva ani pe care, printr-un ca-să-zic-aşa capriciu al sorţii, i-am petrecut ca inspector în cadrul Direcţiei de Control al Aplicării Legislaţiei a unei prăvălii guvernamentale cu atribuţii poliţieneşti în domeniul proprietăţii intelectuale. Asta era pe la începutul anilor 2000, când pe toate trotuarele din centrul Bucureştiului dădeai de tarabe cu înregistrări piratate, CD-uri şi DVD-uri cu muzică, filme, programe de calculator… de toate… Pe care le confiscam noi, dându-le amenzi enorme vânzătorilor ambulanţi. Pe care, în majoritatea cazurilor, ei nu le plăteau, neavând din ce. Nu tu casă, nu tu contract de muncă, nu tu adresă, eventual nici acte de identitate… În general, era vorba de oameni ai străzii, sau de nişte bieţi băieţi daţi afară din orfelinate atunci când ajungeau la vârsta majoratului.

Aşadar, noi ne făceam că eradicăm pirateria, iar ea se făcea că se lasă eradicată. Nu era treaba noastră să pornim pe urmele patronilor a căror marfă o vindeau ei – şi nici pe poliţaii ce adesea ne însoţeau nu i-am văzut preocupaţi de chestia asta. În fine, chestiile astea s-au evaporat odată cu progresele ameţitoare ale informaticii, care au dus aproape la dispariţia înregistrărilor pe suport de tip disc sau bandă, acum totul fiind online, după cum se ştie.

În acea împrejurare am văzut, pentru prima oară mai de aproape, nişte oameni de paie. Recentul deces de care vorbeam la început mi-a adus aminte, nu ştiu de ce, de ei.

*

Văzând ştirea despre moartea celor trei copii ai miliardarului danez în atentatele din Sri Lanka şi mai ales, comentariile celor din preajmă, pe FB, cu privire la ea, mi-am adus aminte de această mai veche vorbă a mea: “Poţi pătrunde în sufletul oamenilor. Dacă suporţi mirosul.”

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ultima-fotografie-cu-copiii-miliardarului-danez-inainte-de-atentatele-din-sri-lanka-1118821

*

Primul care a arătat lumii că poţi ajunge stăpân al unei ţări europene doar fiind rău de clanţă (şi de ciomag, desigur) a fost Adolf Hitler. După câteva decenii, un altul a dovedit că poţi face figura asta şi fără ciomag, doar ca proprietar al unei televiziuni italiene – chiar dacă eşti un pungaş dovedit. Iată că a apărut acum şi un actor comic cu apariţii TV care reeditează performanţa (cu ajutorul lui Putin, pretind gurile rele). Mare om, Berlusconi ăla!

https://www.dw.com/ro/alegeri-în-ucraina-victorie-fulminantă-a-lui-volodimir-zelenski/a-48412657

*

La noi, ce se spune nu se face, iar ce se face nu se spune. La noi, „oficios” e mai puternic decât „oficial”. Cel din urmă fiind doar pentru astuparea sau ruperea gurii unora şi altora (de regulă, din Occident).

*

Tacsu era activist la Comitetul Municipal Bucureşti al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Asta, prin 1983, când tocmai fusesem dat afară din servici. Aşa am ajuns să-l cunosc, spunându-mi zâmbitor că “statul nostru de democraţie populară” n-are slujbe de dat la ăştia ca mine. Văd că fi-su e redactor la Editura Politică actuală. Ce naşte din Fane Ideologu… şoareci mănâncă…

*

“Într-o zi mi-ai dăruit o portocală”, aşa suna un text de muzică uşoară de prin anii, parcă, 70. E unul dintre cele mai triste lucruri pe care mi le amintesc din vremea aceea. Că amărâta aia de portocală ar fi fost mare lucru, de care merita să-ţi aduci aminte cu duioşie, sau recunoştinţă. Chestia asta n-are egal decât într-un roman sovietic, citit de mine pe la 12-13 ani, în care o bătrână de la ţară vorbea despre o vreme dinainte de al doilea război mondial, când i s-a întâmplat, o dată, să mănânce salam. Şi o spunea pe tonul unuia care tocmai s-ar fi întors din Paradis.

*

Panseluţele din jardinieră sunt vizitate de nişte bondărei burtoşi care se-ndoapă cu nectar, sută la sută zaharuri. Pe ei nu-i întreabă nimeni de glicemie…

*

La Radio România Actualităţi, donşoara reporter pronunţă „teneşi” – adică „tenişi”, pentru ascultătorii mai grei de cap. Altădată, un reporter TV ne informa că pilotul unui avion prăbuşit n-a putut să se catapulteze – avionaşul în cauză fiind unul de cca 600 kg cu pilot cu tot. Câte bordele, atâtea obicele.

*

Televiziunea = Mahalaua Universală

*

Republica Socialistă Duşmania

*

Cică ”geoecologie”. Era să citesc “ginecologie”, Doamne puşcă-mă.

*

ECOLOGICĂ

“Luptăm împotriva poluţiei globale”

*

ECONOMIE POLITICĂ, noţiuni de bază

CAPITALISM: mult pentru puţini, puţin pentru mulţi.

COMUNISM: nimica pentru toţi (cu unele mici excepţii).

*

AMINTIRI DIN IEPOCA DE AUR

Gogu se ridică, se şterse minuțios şi apoi trase apa, spunând: “du-te, câcatule şi să nu te opreşti până la Napoli. Du-te, că tu te poți duce.”

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (79)

Saturday, April 13th, 2019

*

La drum şi în vizite să iei cu tine rechizite! – aşa scria în vitrina librăriei de pe Dorobanți colț cu Ştefan cel Mare, vizavi de Perla. Asta, mai demult, înainte de 89.

*

CUJETARE ZOOLOGICĂ DE WEEKEND

La barza chioară îi face UE cuib, aşa zice o vorbă dân popeur. Dar numai dacă barza nu e vreo scroafă.

https://www.realitatea.net/mesaj-dur-al-ambasadelor-ue-i-sua-nu-da-i-ordonan-e-ce-ar-slabi-statul-de-drept_2186304.html


*

CUJETARE LA MOMENT

(istoric)

Argumentele raționale sunt pentru oamenii liberi, civilizați şi evoluați. Sclavilor/salariaților li se dau ordine.

Primitivii sunt dirijați prin stimuli şi reflexe condiționate. De asta se ocupă televiziunea.

*

- Tată, am  să-ţi dau două veşti, zice Bulă. Una bună şi una rea.
- Care-i aia rea, nenorocitule?
- Am fost la balul homosexualilor, tată.
- Şi aia bună?
- M-au ales Regina Balului, zice Bulă.
Cam aşa şi cu noi. E prima dată în istoria ei când Patria noastră este pomenită, într-un glas, în aceeaşi clipă, de vreo douăşpe din cele mai ţapene ţări ale lumii: America, Germania, Franţa, Canada… Care o huiduie la unison. Ne-am dat dracului, am ajuns departe. Suntem Regina Balului. Hai să trăiţi, măi Livache, Orlando Ivanovici, Oliguţo, Veorico şi toată gaşca.

*

Încă o amintire de când eram student – şi tot cu domnul profesor Florian Potra.
Italian după mamă, el a fost în tinereţe, după cum ne-a povestit odată, ataşat cultural la Roma. Asta era în 1948, imediat după instaurarea Republicii Populare Române. Şi la un moment dat, ambasada noastră la Roma s-a trezit cu Mihail Sadoveanu pe cap – sosit într-o vizită oficială, probabil, căci el era pe atunci preşedintele Marii Adunări Naţionale. Iar el, Potra, l-a însoţit, într-o seară, pe importantul oaspete la operă, la Scala. În pauză, rotindu-şi privirea asupra foaierului plin de fracuri, decolteuri şi briliante veritabile, Ceahlăul prozei româneşti i-a spus tânărului diplomat comunist:

- Vezi, asta vom face şi la noi. În câţiva ani, şi muncitorii români vor merge la operă în frac  şi cu papion la gât.

*

Ce simple erau lucrurile înainte de ‘89! Şamponul era chinezesc, la pliculeţe – şi mirosea frumos, a trandafir. Nu mai ştiu ce alt rahat chinezesc, poate tot din gama cosmeticelor, dar nu-mi mai amintesc precis, vă spun eu când mi-oi aduce aminte – mirosea tot aşa frumos, adică tot a trandafir. Iar când a ieşit pe piaţă coniacul made in China, atunci a fost culmea, Everestul gustului şi mirosului!

Coniacul chinezesc mirosea trăznitor a trandafir!

*

APROPONT DE BUCUREŞTI

şi de ce anume mai vrem să demolăm din el

Prin 1991 sau 1992, când lucram la Min. Culturii, am fost trimis la Uniunea Arhitecţilor (cu care, de altfel, n-aveam mare lucru în comun, eu fiind de la Direcţia Teatrelor), ca să particip, chipurile, la pregătirea unui eveniment important al arhitecţilor, o mare expoziţie cu ceva invitaţi străini etc. Am zis “chipurile” fiindcă, din câte ştiu, ministerul n-a participat cu nici un bănuţ. Şi de altfel, nici nu sunt sigur că evenimentul a mai avut loc.

Despre ce era vorba? Despre arhitectura interbelică, “newyorkeză”, din centrul Bucureştiului – în special, fiind în cauză bulevardul Magheru. Domnii din conducerea UA spuneau, din câte mi-aduc aminte, că acest bulevard este ansamblul cel mai “Frank Lloyd Wright” din afara Americii.

*

M-am aflat aici şi la 4 martie 1977, la cam o jumătate de oră după cutremur. Venisem în fugă de la teatrul Bulandra, de la sala Izvor, unde mă prinsese cutremurul. Nu rețin nimic din ce-am văzut pe drum, respiram praf și era întuneric, singurele lumini erau cele ale farurilor de mașini, de care trebuia să te ferești tot timpul. Acestea goneau bezmetic, mare lucru dacă n-or fi fost ceva morți și după seism, călcați de mașini chiar și pe trotuare.

Am ajuns la ceea ce fusese blocul Casata în drum spre ai mei, care locuiau la vreo trei sute de metri de Piața Romană. În prima clipă, n-am înțeles: în fața mea se afla un morman de praf și de moloz înalt de vreo zece-cincisprezece metri. Din vârful grămezii a coborât un tip cu ceva în mână. Când a ajuns jos, au răsărit nu știu de unde doi tipi care l-au luat la bătaie. N-am văzut în viața mea asemenea lovituri, nu cred că individul a ieșit viu din mâinile lor. Era vorba de un jefuitor, am înțeles după aceea, iar cei doi fuseseră ceva securiști, probabil.

Și abia după aceea, am realizat că mormanul de sfărâmături era blocul Casata. Fostul.

*

Cică vrem să cumpărăm arme de asalt Beretta, pe motiv că AKM-urile noastre tradiționale sunt ruseşti şi demodate. Părerea mea e că vrem să facem afaceri cu ei fiindcă sunt geantă latină, băieți de-ai noştri, obişnuiți cu tradiționala şpagă. Adică, înțeleg de vorbă, mă-nțelegi.

Pe vremea mea, umbla vorba că AKM-ul Cugir costa cam 100$ în Africa. Aşa că m-aş întreba cât costă actuala Beretta. De dragul comparației, nu de altceva.

*

Să mai și citim:

”Când intelectualii chinezi mi-au vorbit despre avantajele ce au decurs din masacrul din piața Tienanmen, când femeile pakistaneze mi-au vorbit despre mândria cu care poartă vălul islamic, când cubanezii au lăudat autocrația din țara lor, a trebuit să-mi reconsider entuziasmul pentru autodeterminare. Într-o societate liberă, ai șansa să-ți îndeplinești propriile ambiții; într-una în care nu ești liber, nu ai această alegere, iar asta îți permite adesea ambiții mai mărețe.”

(UNDEVA, DEPARTE de Andrew Solomon, trad. Miruna Fulgeanu, ed. Humanitas, București, 2018, pag. 36)

*

În piața Valter Mărăcineanu, la intrarea în Cişmigiu, se află o clădire mare, veche de vreo sută şi ceva de ani, care a fost, inițial, Ministerul de Război. Şi unde, acum, îşi au sediul ANOFM plus o grămadă de instituții-fantomă, tot soiul de Agenții si O(ri)ficii de Stat de care nici dracu n-a auzit, dar care dau lefuri bunicele la o grămadă de nepoți, fini şi alte borfeturi. Clădirea asta enormă, pe lângă care am trecut aproape zilnic în ultimii 15 ani, a fost tot timpul pavoazată, până anul trecut, cu o mulțime de anunțuri “Atenție cade tencuiala”. Anul trecut, însă, au început reparațiile. S-au montat schele şi peste ele, pânze, cârpe. Iar de atunci, nimic n-a mai mişcat. Nici un om în salopetă n-a mai fost văzut pe schelele acelea.

NIMIC NU DUREAZĂ CÂT PROVIZORATUL, LA PRIMĂRIA CAPITALEI.

*

RICĂ VENTURIANO REDIVIVUS

Aflu un cuvânt nou (sau, cine ştie, poate-i nou doar pentru mine – iar dacă aşa e, rog să fiu anunțat urgent). Cuvântul în chestie e “pretențiozitate”. L-am descoperit în Dilema veche nr. 784/ 28.02.2019, pag. VIII şi cică i-ar aparține lui Christian Dior. Sau, mai probabil, traducătorului, a cărui identitate nu e menționată. În orice caz, citatul e inserat într-o pagină semnată Vera Ularu.

N-aş vrea să supăr pe cineva, dar parcă n-am mai auzit vorba asta. În orice caz, la noi la țară se folosea termenul “prezumțiozitate”.

*

A AVEA SUCCES

Nu comuniem decât la nivelul cel mai de jos al vieții noastre psihice. Singurele manifestări psihice pe care le au în comun toți oamenii sunt cele instinctuale. Așa că un succes planetar (în muzica de divertisment la fel de bine ca în oricare alt domeniu) este acea creație care place tuturor idioților, aceștia constituind majoritatea locuitorilor Terrei. Adică o „creație” foarte rudimentară.

În covârşitoarea majoritate a cazurilor, “Hit” este sinonim cu “Prostie care place”.

*

DILEMĂ STRĂVECHE

Pe Facebook, ai a te feri de:
1. Jigodii răuvoitoare
2. Idioți bine intenționați.

*

Pe arma de asalt a teroristului neozeelandez sunt inscripţionate numele câtorva mari luptători europeni anti-islamici, printre care Ștefan cel Mare. Omul e, probabil, deranjat la mansardă, dar trebuie recunoscut că e un maniac studios: a făcut voiaje în Bulgaria, România și Ungaria ca să se documenteze cu privire la lupta antiotomană a sud-est europenilor din sec. XV-XVII.
Oricum, e mai întreg la cap ca Breivik, care, mânat tot de sentimente anti-islamice, a măcelărit
norvegieni de-ai lui.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/video-momentul-atacului-din-noua-zeelanda-transmis-pe-facebook-chiar-de-unul-dintre-atacatori-1098140

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS

despre subiecte de mare importanță politică și socială

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Eterna şi fascinanta Românie

*

O chestie senzaţională, care mă face şi acum să râd, deşi am mai citit-o de câteva ori: da, domle, e adevărat, există o legătură între fundul cailor şi naveta spaţială! Iar azi am mai descoperit una cel puţin la fel de simpatică, într-un articol de Mircea Mihăieş, din ultima Românie literară (”Brexit sau Liliput”, pag. 5), apropo de specificitatea, de unicitatea, de tipicul englezesc:

“…deplasarea pe partea stângă a carosabilului continuă tradiţia legiunilor romane. Mărşăluind pe drumuri necunoscute şi neprietenoase ale planetei, soldatul roman avea pregătit scutul în mâna stângă şi sabia în dreapta. Asta impunea în mod logic alegerea părţii mai lesne de apărat a şoselelor. Astfel de lucruri definesc anglicitatea…”

Habar n-aveam de ce circulă englezii pe stânga, muream şi pe asta n-o ştiam! dar zău că-i bună! (chestia cu caii şi naveta am găsit-o în blogul zamfirpop/wordpress, cu care văd că alde romFB are ceva de împărţit, de nu mă lasă să-l citez în mod civilizat).

*

Uite o vorbă care mi-a plăcut:

“…spirite sărace, care nu se bucură prea tare şi nici nu suferă prea tare

(Teddy Roosevelt, preşedinte al SUA)

*

Câteva fotografii făcute de mine la Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 iunie 1990, ale faimoasei Mineriade, au fost “naţionalizate” de două ziare, în anul 2005. Cele două au fost Adevărul, care, însă, după o discuţie pe care am purtat-o cu un redactor al său (există înregistrarea audio), a catadicsit să-şi ceară un fel de scuze, într-un număr al său din zilele următoare – şi România liberă.

Cu aceasta din urmă a fost ceva mai complicat. A fost nevoie de o serie de procese pentru ca, într-un târziu, instanţa să repună lucrurile pe făgaşul lor firesc, stabilind fără echivoc că România liberă a furat o fotografie a mea, folosind-o inclusiv ulterior, timp de cca 14 ani, în varianta sa online, pentru a-şi consolida reputaţia de publicaţie anticomunistă şi pentru a atrage contracte de publicitate – precum şi pentru a se da drept ziar prezent la “locul faptei”. În realitate, singura imagine din 14 iunie 1990 pe care a publicat-o vreodată RL şi în care se disting figurile celor implicaţi este această fotografie a mea, care, la ora aceea, nu eram angajatul său. Partea finală a sentinţei este reprodusă în suplimentul României libere intitulat WEEKEND PLUS nr. 8348 din 29.03.2019, pag. 6. Voi reproduce în curând şi restul sentinţei, care are vreo 10 pagini printate cu Times New Roman 12.
Trebuie să adaug neapărat că avocata mea se numeşte Irina Stancu-Predescu şi e fiica mea.
(De văzut şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=295)


www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (78)

Saturday, March 23rd, 2019

Etapa noastră neorealistă pare să se fi consumat. Cu o mică întârziere de vreo 40 de ani – dar mai bine mai târziu decât niciodată. Lumea a început să strâmbe din nas la vederea ciorbei din filmele româneşti. Ce urmează? Dracu ştie. Deocamdată, Jude se ia în gură cu patrioţii profesionişti, iar Adina Pintilie, cu ruşânea ruşânoşilor noştri dup-acilea.

21.03.2019:

https://yorick.ro/de-ce-nu-vine-publicul-la-filmele-romanesti-sau-artificialul-ca-scop-in-sine/?fbclid=IwAR1PCMkGKlW7zytQlyd4xUDDIqiHtnLWqubNYR9t5YC_FY3I-YEYuKlKZvU

Senzaţional în acest comentariu de la Yorick.ro este un singur lucru: că el reproduce, cu toată seriozitatea, spusele şi mai ales, atitudinea personajului din filmul lui Radu Jude premiat acum două zile. Pentru cei care n-au văzut “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”: personajul interpretat cu surprinzătoare vervă comică de regizorul Alexandru Dabija este un funcţionar de la Primărie (a Capitalei, căci acţiunea se petrece în Bucureşti), care încearcă s-o convingă cu binişorul pe o tânără regizoare că el, respectiv autoritatea finanţatoare pe care o reprezintă, n-ar avea nimic împotriva unei evocări a Holocaustului, dar ar fi mai bine dacă ea ar fi realizată în alt mod, mai discret, într-o carte, într-o revistă, de pildă – şi nu sub formă de reenactment, de spectacol de stradă, cu public, într-o piaţă ultracentrală din Bucureşti… Adică, o facem noi, că aşa trebuie, dar ar fi mai bine să nu ştie electoratul de ea…

Constatăm, cu ocazia asta, că atitudinea crunt ironizată de Alexandru Dabija, câştigătorul unui premiu de interpretare la recenta ediţie a premiilor Gopo, este reprodusă întocmai la Yorick.ro, de către dna Monica Andronescu. Dar fără ironie, căci negaţionismul nu-i o chestiune care trebuie condamnată.

https://www.hotnews.ro/stiri-film-23040869-morometii-2-marele-castigator-premiile-gopo-2019-lista-castigatorilor.htm

*

15.10.2018

Acum cinci minute, la Antena3, Gâdea, în tandru dialog cu Tudorellapătrat, a pronunţat expresia “o anumită parte a populaţiei”. Cum se vede, am făcut paşi mari înainte: acum douăzeci şi ceva de ani, fiţuicile lui iliescu şi Năstase se mulţumeau să înjure “o anumită parte a presei”.

*

Am participat odată la un turneu de șah cu premii, care m-a făcut să-mi schimb definitiv părerea despre nobilul sport și nobilii săi practicanți. Mai întâi, m-am dus acolo fiind trimis de instituția unde lucram, care primise o invitație pe numele șefului ei, ministrul. A cărui șefă de cabinet o pasase la secretarul de stat, a cărui secretară o dăduse mai jos… și tot așa, până m-au trimis pe mine, chestia asta fiind într-o duminică. Așadar, era sarcină de serviciu, că eu cu șahul nu prea aveam relații. Am fost avertizat să mă duc cu bani la mine, fiindcă participarea nu era gratuită. Buuun. Lăsând deoparte faptul că un puștiulică de gimnaziu m-a bătut în mai puțin de zece mutări, tot ce pot spune e că n-am văzut la alte sporturi atâtea șmecherii ca acolo, de la manipularea ceasului la mutări frauduloase.

Din ziua aceea, Maradona nu mi-a mai părut așa de condamnabil.

*

DESPRE ME TOO

Nu că m-aș băga în discuția asta – dar trebuie să remarc că, într-adevăr, Dumnezeu nu bate cu parul. Vreo doi băieți dintr-ăștia celebri și talentați, iar în rest, jigodii cât cuprinde, și-au luat-o de nu s-au văzut. De la neveste. Pe unul, nevasta est europeană cu vreun secol mai tânără ca el l-a lăsat, după o foarte scurtă căsnicie, fără jumătate din avere, iar pe celălalt, nevestica oriental-mijlocie îl arde chiar zilele astea în același mod. Mai exact, după o conviețuire care a durat fix până ce doamna a devenit mămică. Cum vă spuneam, Dumnezeu…

*

05.02.2019

Ăştia de la tv ne anunță că “esteticianul” de la clinica Monza e, de fapt, un parcagiu din Italia. Oricum, e mai mult decât Hegel, Nietzsche sau Benedetto Cruce, care n-au făcut în viața lor vreo operație de mărire de țâțe.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/spitalul-monza-despre-medicul-fals-a-realizat-o-interventie-in-decembrie-2018.html

*

07.02.2019

La Digi TV, lui Cristian Tudor Popescu a început să-i placă Setea, filmul din 1961 pe scenariu de Titus Popovici, una dintre cele mai deșănțate coprofagii ale regimului politic de atunci. Pentru cine nu știe: nici măcar Mircea Drăgan, regizorul filmului, nu prea se mai omora să-și aducă aminte de el prin anii 1976-1977, când am avut eu de a face cu el (MD era, pe atunci, șeful catedrei de Regie Film la IATC și în această calitate, mi-a dat zece pe un scenariu ce urma să fie regizat de un student de la clasa lui). Cât despre partea curată a căcatului, adică despre scuza că ne uităm cu of și dor la ăsta și la celelalte filme de atunci fiindcă în ele îi vedem pe actorii noștri îndrăgiți, asta nu e decât bancul amărât despre ce bine era pe vremea lui Stalin. Bine, fiindcă eram tineri și făceam amor de trei ori pe zi. Dar el, CTP săracul, nici măcar nu era în situația asta, fiindcă, la ora când s-a lansat Setea, avea cinci ani.

Și atunci, mă întreb, ce-i veni? Ce-i asta? Necrofilie?

*

19.03.2019

La UE, reprezentantul Chinei tună şi fulgeră împotriva practicilor comerciale “imorale” ale europenilor. E, categoric, cel mai bun banc din ultima mie de ani.

*

Dl. acad. Eugen Simion tocmai ce primi un premiu Nobel. Mă rog, nu chiar unul mare, ci unul mai micuț, fabricat de un Ostap Bender dintr-un orășel franțuzesc de provincie. Mândru și el că e franțuz, alonzanfan.

https://adevarul.ro/cultura/carti/academicianul-eugen-simion-premiat-medalia-aur-filologie-alfred-nobel-anul-2018-1_5c191b39df52022f759fbb4b/index.html

*

17.01.2019

Prin anii 60, mi-aduc aminte că Fidel Castro și-a scos toți tâlharii și criminalii din pușcării și a făcut în așa fel încât aceștia să ajungă imediat în SUA, iar americanii să aibă de muncit ani de zile pentru a-i priponi. Era modul lui de a pune umărul la edificarea Societății Imperialiste Multilateral Dezvoltate. Tare  mi-e teamă ca nu cumva să se întâmple și acum același lucru, cu pârnăiașii noștri eliberați prin marea milă a lui Tudorellapătrat. Adică, să nu fie cumva același gând și în spatele milostiveniei pesediste. Care, din câte știu, nu e însoțită de interdicția de părăsire a țării de către beneficiarii ei.

*

*

”Și-a ucis iubita cu sânge rece”, zic ăștia la telejurnal. Înțelegi, iubita lui era reptilă.

*

Mămăligă pripită = fast mămăligă.

Că tot suntem noi în UE. Și în NATO.

*

08.02.2019

Guvernul ne-a prezentat studiul de fezandabilitate a bugetului.

Vorbind despre cele 5,5% ale ipoteticului nostru buget pe 2019, celebrul domn platinat și înțolit în costume cambrate umflă binișor cele 3 sau 4% cu care ne creditează alde ăia din UE. Asta, în vreme ce cu vorbele procedează exact invers: dacă un cuvânt are, să zicem, patru silabe, el pronunță cel mult trei. Și alea, printre dinți, să n-audă dujmanii. Hai că ne mai făcurăm cu un Peltikle.

*

23.01.2019

CUM MAI STĂM CU CĂDEREA LEULUI

”Speculatorii speculează!” scheaună și chelălăie Stăpânirea. Sigur că da, iar sunt alții de vină. Ca de obicei. Păi mă băieți, dacă vine ploaia și te inundă, nu ploaia e de vină. Fiindcă nu ea te-a oprit să sapi șanțuri de scurgere.

*

În lumea Răsăritului invocată, azi, de savantul acesta plin de caracter, prin ”democrație” se înțelege ”să nu mă halești tu pe mine, ci să te halesc eu pe tine”.
Idealiștii de la 1848 au încercat să scoată România din cloaca răsăriteană pomenită de dl acad. R. Theodorescu (întâmplător, acea persoană care, din postura de director general al televiziunii de stat, unice pe atunci, a refuzat să transmită imaginile demonstrației populare anticomuniste din ianuarie 1990). Același lucru încearcă să-l facă, astăzi, mulțimile care cer ca România să intre, odată, în rândul lumii - adică, în UE. Iar fatalistul domn RT zice, oftând pe rusește, că n-o să țină. Dacă chestia asta ar fi spus-o vreun academician nepalez, sau unul irakian, mai că i-aș fi dat dreptate. Dar lui RT nu-i pot da.

Din simplul motiv că nu locuiesc nici în Nepal, nici în Irak.

https://www.euractiv.ro/social/razvan-theodorescu-romania-e-o-lume-a-rasaritului-un-rasarit-foarte-putin-iubitor-de-democratie-13614

*

https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-3-martie-1925/?fbclid=IwAR3eiW4Saevx9PsiQU_XEPZnIWAMuWGjWnpuH4TvsScIebBeTYDS_5IybpY

Descopăr abia acum această știre despre unul dintre profesorii de la care am avut cel mai mult de învățat în Institut, între 1973 și 1977, cât m-am aflat acolo. Sunt oameni, pe lumea asta, de care nu-ți dai seama cât îi admiri și respecți decât după mulți ani. Mie mi se întâmplă asta, în ce-l privește pe domnul Potra, mai ales de vreo douăzeci de ani încoace – și anume, în toate ocaziile când citesc cronici de teatru și de film și când, vrând-nevrând, mă duce mintea la tot felul de comparații. …E greu să nu devii nostalgic și paseist în atari condiții. Dar nu despre asta aș vrea să vorbesc, ci despre o întâmplare nostimă din vremea studenției.
Domnul Potra și domnul Gigi Littera, alt profesor (deși, atunci, nu era decât asistent!) adulat de noi toți câți eram pe acolo, au avut ideea de a înființa cursurile de cultură teatrală și cinematografică pentru licee. În 1976, după înverșunate târguieli cu autoritățile care au durat câțiva ani buni, ei au reușit să-și vadă inițiativa aprobată măcar pe jumătate. Ministerul Învățământului și celelalte foruri de cenzură (că nu era doar unul) și-au dat acordul ca studenții unei grupe de Teatrologie-Filmologie să predea cu titlu experimental, timp de un an, aceste cursuri la trei licee bucureștene, câte o oră săptămânal, prezența elevilor fiind facultativă. Din câte mi-aduc aminte, era vorba de liceele Ion Creangă, Mihai Viteazu și Tonitza.

Eu, de exemplu, îmi amintesc că am predat la Creangă și Tonitza. Cursurile ținute de grupa noastră au avut parte de un succes incredibil – iar asta o pot confirma colegii mei, care sunt sigur că-și aduc și ei aminte de împrejurările acelea. Sălile în care s-au ținut ele erau arhipline, se stătea și pe jos, nu numai elevii venind să ne asculte, ci și profesorii lor. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre adunarea inaugurală, despre lansarea lor. Aceasta s-a petrecut într-un amfiteatru măricel, de câteva sute de locuri, cred că de cel al liceului Creangă e vorba, dacă nu-mi joacă memoria vreo festă. După inevitabilele discursuri oficiale ținute de niște activiști de la minister și de la CCES (Consiliul Culturii și Educației Socialiste, pentru cine nu știe), a venit rândul domnului Potra. Iar el a început spunând, în linii mari, următoarele: ”Omul nou al Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate este o persoană nu numai competentă sub aspect științific și tehnologic, ci instruită în general, cu un vast orizont de cultură… În țările occidentale, cursurile acestea de cultură teatrală și cinematografică nu sunt considerate un lux, ci fac parte din programa de învățământ liceal… Iată, în Ungaria, ele există de mai bine de două decenii…” Pe toate le-au înghițit tovarășii cu munci de răspundere aflați acolo, chiar și chestia cu Occidentul, dar la faza cu Ungaria, am văzut cum le-au căzut ochii-n gură. Singurul epitet ce i-ar putea descrie cu exactitate este ”șobolani opăriți”.
…Iar cursurile noastre au rămas în stadiul de experiment. Ne-au lăsat să le ținem până la sfârșitul anului acela școlar, dar atât a fost. Și cred că întâmplarea asta e motivul pentru care mi-amintesc cu drag de domnul profesor Potra. Prea mulți ca el, care să-și dea drumul la gură, nu găseai pe vremea aia. Și nici azi.

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (77)

Thursday, December 27th, 2018

N-o să-l uit în veci pe domnul P., fostul meu coleg de birou de acum aproape patru decenii. El, apropiat de vârsta pensiei, iar eu, abia ieșit din stagiatură, dar eram șeful biroului, în virtutea faptului că aveam diploma de licență corespunzătoare. Asta, deși el știa mult mai bine cum mergeau treburile pe-acolo – și îmi dădea, discret dar eficient, tot sprijinul de care aveam nevoie. El era un fost ofițer, plecat din armată din motiv de …nepotrivire de caracter și dăruit cu tact și mult simț al umorului.

De la el am auzit o vorbă mare despre vârstele omului, pe care mi-am reamintit-o acuma, de Crăciun. El spunea că unui bărbat de vârsta lui nu i se potrivește alt rol decât acela de Moș Crăciun, în trecere pe la niște copile nu neapărat cuminți.

”Fiindcă, dacă nu poți fi un Moș Crăciun, n-o să fii decât un Moș Tăgârță”, explica el.

Înțeleaptă vorbă, zic eu acum, fie-i amintirea binecuvântată vechiului meu coleg.

*

29.12.2018:

Tocmai văzui la televizor o știre despre plaja de nord de la Costinești (de la Epavă), care a fost înghițită complet de apă, iar un restaurant rural-țigănesc, dintre cele pomenite în comentariul de acum trei ani de pe blogul meu, se află deja cu curu-n Marea Neagră. Vechile cazemate, care în poza mea de mai jos (datată 2015) erau la cca 50 m de uscat, sunt acum la 200-300 m de acesta.

Prietenilor care și-au petrecut, ca mine, vacanțele din anii 70, 80, 90… pe plaja aceea, sincere condoleanțe.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=14171

*

Pe Da Vinci Learning TV, un domn simpatic vorbește cu atâta șarm despre mecanica cuantică, Planck, Bohr și Einstein încât te face să crezi că și înțelegi ce spune.

*

Text de muzică uşoară (ziceţi-i „pop”, dacă asta vă ajută să dormiţi mai bine în week end): „şi îngerii au demonii lor”. N-am auzit tâmpenie mai moţată de când mama m-a făcut.

*

Am auzit de mai multe ori, în ultimii ani, remarci de genul ”regizorul Cutare, din păcate, atât de puțin cunoscut astăzi… actrița X, despre care, din păcate, mai știm prea puțin…” Ce mă frapează este că regretele acestea vin, acum, tocmai de la acei oameni din massmedia care, în anii `70-`80, din postura de redactori-cenzori, au avut grijă ca regizorul Cutare și actrița X să rămână pe veci necunoscuți publicului din țara lor.

Au luat lefuri bune pentru asta, adică pentru a face ca Pintilie, Ciulei şi încă doi-trei de talia lor să nu existe pentru publicul românesc. Nu nominalizez nici oameni, nici instituţii, ca să nu supăr pe nimeni. Dar, vorba lui Gică din Colentina, “se ştiu ei”. În orice caz, un lucru trebuie neapărat spus – că, fără cei doi susamintiţi, filmele româneşti de după 1989 nu ar fi existat. Cel puţin, în forma lor actuală, care le-a lansat pe orbita premiilor la festivaluri internaţionale. Şi încă ceva: ele, aceste filme admirate de critica internaţională, sunt văzute mai mult în străinătate. Cea mai mare parte a încasărilor lor provine de acolo. Are și asta o anumită legătură cu oamenii de încredere ai lui Ceaușescu.

*

S., mai târziu ajuns director general al TVR, este cel de la care am aflat, prin 1984 sau 1985, că evreii au colaborat cu armata germană în primul război mondial, ca translatori, în timpul ocupaţiei germane a României. Şi nu părea să le-o fi iertat nici după şaptezeci de ani. Ce vreţi, patriotism cu termen de garanţie nu există.

*

Cu absolută certitudine, singurele cărţi de istorie care spun adevărul despre România sunt cele semnate de străini. Tot restul e doar propagandă. În privinţa asta, se poate spune că editura Humanitas face un mare serviciu acelei părţi din poporul român care ţine cu adevărat la patria sa, pe care vrea s-o vadă intrând în rândul lumii – şi nu la averile păturii securist-oligarhice, provenite din jaf. Singurul, dar gravul, compromis făcut de Humanitas în privinţa asta e preţul cărţilor în cauză, prohibitiv pentru marea majoritate a celor care ar vrea şi ar trebui să le citească.

*

Scrie un poet ceva despre nişte “umeri novici”. Nţâţâţî, nu merge. Nu se loveşte nici de-al dracului. Ar trebui încercat cu “limbrici”.

(G. Călinescu i-a răspuns odată unuia, la Poşta redacţiei, cam aşa: “Simţire este. Mai trebuie gramatică și talent”).

*

ÎN ACEEAŞI ORDINE DE IDEI. Sper că se va găsi cineva să le explice puţoilor noştri din presă şi audiovizual că:

- “aroganţă” e una şi “extravaganţă” e alta.

- “intrigant” înseamnă altceva decât “nedumeritor”, “care te intrigă, te nedumereşte”.

- nu trebuie să spui “funcţionarii, dar şi şefii lor”, atunci când ai în minte “funcţionarii, PRECUM şi şefii lor”, fiindcă sugerezi un raport de adversitate acolo unde se află numai pace pe pământ, între oameni bună învoire – și pupici în cur cât cuprinde.

Ș.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d.

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS (despre subiecte de mare importanță politică și socială)

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Cuvântul, o invenție care ține binișor loc de gând.

*

Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public – deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Diferența între atei și credincioși: ateii n-au ars oameni pe rug.

*

Hai c-am rezolvat-o şi cu porcii şi cu mistreţii şi cu cerealele şi cu ce-o mai fi pe câmp şi e-n stare să ardă. Păi noi de ce să n-avem pestă porcină și incendii de vegetaţie, ce, noi suntem mai fraieri? Cu făbricile şi uzinele terminarăm mai de mult, cu pădurile mai avem un pic, petrolul şi gazele le-am făcut cadou lui Putin, aluminiul aşijderea. Da, dar am făcut o grămadă de universităţi, păi ce, te joci?

*

Iar zic ăștia, la televizor, ”parade”. Că și pluralul substantivului ”ladă” o fi ”lade”, nu ”lăzi”. Păi nu? (Valabil și pentru ”cazărmi”, pe care mahalagiii de la televiziuni le numesc ”cazarme”).

*

Singurele momente meditative ale unui bărbat adevărat: când se bărbierește și când stă pe budă.

*

Jimmy, multregretatul nostru cotoi, afişa o măreție de veritabil împărat roman atunci când își făcea nevoile în olița moștenită de la fie-mea, de când era ea mică.

Din lexicul Maiei, la 2½ ani:

- turnicapa (trotinetă);

- căcăliu, sau căcăniu (crocodil). De fapt, e vorba de un T Rex din plastic, de vreo 30 de centimetri.

Primul a ajuns, deja, nume de SRL înscris la Registrul Comerţului.

*

Nu sunt o bestie însetată de sânge. A paișpea zi după scripturi, nu mai țin morțiș să le iau gâtu lui Nea Ilici și lui Gelu Voican Voiculescu. Părerea mea e că, în prezent, doresc chestia asta mai ales cei interesați de Urma Scapă Turma, adică să-i blestemăm tovărășește pe răposați și cu ocazia asta, să îngropăm dracului problema (după cum știți, așa s-a procedat și la Nürnberg: Hitler, Himmler și Goebbels erau morți, încă douăzeci de ciraci de-ai lor au fost spânzurați, restul Germaniei rămânea curat ca un cur de nou născut, fără pic de nazism în creier și mațe, iar IG Farben devenea, bine mersi, Aspirina Bayer).
Și ce să-i faci, asta-i viața, astea-s afacerile, dacă s-au găsit vreunii dintre cei implicați în ale Revoluției Române destul de necugetați ca să nu dea colțul până azi, o să-l ajutăm noi, cu sincer regret, s-o facă.


Doar două lucruri aș vrea eu:
1. să vedem odată, la televizor, toate materialele filmate în perioada 15-31 decembrie 1989 de către filmagiii Securității și de alte podoabe ca ei și
2. să ia cineva la puricat documentele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din anul 1989, ca să vedem și noi cine avea pe mână carabinele scumpe, cu performanțe mult mai mari decât armamentul MApN, capabile să le zboare creierii, prin cască, recruților neinstruiți trimiși, noaptea, în Piața Palatului pe post de material didactic-propagandistic. Aș paria, însă, că registrele în chestiune au dispărut în modul cel mai misterios și definitiv cu putință, la cel mult o săptămână-două după instalarea noului regim.
NB. Recruții aceia n-aveau, pe rahaturile lor de AKM-uri, dispozitive de vedere în întuneric, cu infraroșii și nici amplificatoare de lumină catodice – dar e foarte probabil că sportivii de la AGVPS aveau așa ceva. Despre chestia asta a vorbit, puțin înainte de moartea sa, și Sergiu Nicolaescu. Care, după cum știm, a regizat copios evenimentele cu pricina.


În ce mă privește, țin minte doar atât: că în după amiaza zilei de 24 decembrie 1989, mă aflam la Televiziune, pe strada Pangrati, ghemuindu-mă în spatele puștanului în uniformă care ”asigura” intrarea în TVR, adăpostit după un gărduleț de beton înalt de-o juma de metru. Era târziu, aproape se întunecase, iar el încerca să surprindă vreo mișcare la ferestrele vilei aflate la vreo sută de metri în față, de unde se trăsese puțin mai înainte. Eu n-aveam decât aparatul fotografic, vechiul meu Praktica MTL5b, nu mă chemase nimeni acolo, nutream doar ambiția de a mă lăuda cu prima poză a vreunuia dintre teroriștii cu care ne împuiase capul Televiziunea Română Liberă. L-am întrebat pe băiat de când e milităraș, iar el mi-a răspuns că din octombrie. Și, ca unul mai bătrân, care făcuse mai multă armată ca el, i-am spus că mai bine s-ar târî până sub fereastra aceea și ar arunca o grenadă înăuntru. Nu ne-au dat grenade și n-am decât cinșpe cartușe în încărcător, mi-a răspuns el.
Am plecat de acolo și pe drum, am dat nas în nas cu amiralul ”Cico” Dumitrescu, pe care-l știa toată România în momentul acela. Am vrut să-i fac o poză, însoțitorii lui nu m-au lăsat și n-am apucat decât să-l întreb ”Domnule amiral, dar cu Partidul Comunist, cu comuniștii ce-o să faceți?”
”Ce-aveți cu comuniștii?” mi-a răspuns el, ”Iliescu e comunist, eu sunt comunist…”
În acea clipă, entuziasmul meu revoluționar s-a isprăvit. M-am dus liniștit acasă și mi-am văzut de treabă.

*

15.10.2018:

Acum cinci minute, la Antena3, Gâdea, în tandru dialog cu Tudorellapătrat, a pronunţat expresia “o anumită parte a populaţiei”. Cum se vede, am făcut paşi mari înainte: acum douăzeci şi ceva de ani, fiţuicile lui Iliescu şi Năstase se mulţumeau să înjure “o anumită parte a presei”.

*

21.11.2018:

Ne țigănim în Parlamentul European. Apoi, facem rost de o momâie tâmpită și-o punem să-l acuze de antisemitism pe Johannis. Asta, după ce am furat toți banii din bugetul țării și din cel al Bucureștiului și am avut grijă să ne căcăm pe ea de imagine a țării, pentru a dovedi întregii lumi că România e neguvernabilă. Putin e mulțumit de noi.

*

Îl înmormântară și pe G.H.W. Bush, Dumnezeu să-l odihnească în pace și onor. Două lucruri am și eu de zis despre asta:
1. Ceremoniile americane seamănă tot mai mult cu cele papuașe.
2. Generalii lor n-au burtă.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Folclor

Sunday, December 16th, 2018

astăzi, 16 dec. 2018,

undeva

pe lângă Cișmigiu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Teodor Vescu: INDOCHINA

Thursday, November 8th, 2018

am fost la

.

.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Revista presei internaționale

Saturday, November 11th, 2017

GALERIA PERSONAJELOR SHAKESPEARIENE ABSENTE

Marele dramaturg, a cărui muncă migăloasă de șlefuire a textului este proverbială, a schițat și unele scene și personaje pe care istoria culturii universale nu le cunoaște, afirmă R. Mulberry, binecunoscutul exeget shakespearean, citat de Agenția Reuters. El a descoperit recent, într-un anticariat de pe cheiul gârlii, câteva pagini din Regele Lear, scrise, după toate aparențele, chiar de mâna Lebedei din Avon, în care figurează numele Ciordelia, fiica mezină a personajului titular. În varianta general cunoscută până acum, ea apărea cu un nume ușor schimbat – și fără replicile acide din manuscrisul recent scos la lumină.

CNN

11 noiembrie 2017

Eufrosina Mârțu a declarat în exclusivitate corespondentului CNN la Țăndărei că, în anul 1982, a fost violată de șeful de secție de la Combinatul de Șuruburi și Piulițe Speciale a cărui angajată, în calitate de prelucrătoare prin așchiere, era. Acesta i-ar fi promis, cu acea ocazie, o mărire de salariu de 50 de lei.

”Mi-a dat decât dooșcinci, porcu dracului!”, a mai spus E. Mârțu.

În exact aceeași ordine de idei:

Tot cam pe vremea aia, o foarte prezentabilă tânără actriță, cu mai multe apariții cine-TV la activ, l-a reclamat la Partid pe directorul teatrului unde era angajată (că așa era pe vremea aia, dacă chiar voiai să obții un rezultat, te adresai Inchiziției, nu Miliției). Directorul, zicea reclamanta, i-ar fi cerut să se culce cu el. Așa că directorul, actor celebru și el, a fost convocat la Comitetul PCR București să dea explicații.

- E adevărat, tovarășu, ce zice tovarășa? l-ar fi întrebat inchizitorii.

- Tot ce se poate, tovarăși, nu-mi amintesc. Dar e posibil, fiindcă eu așa le zic la toate.

Un comunist cu meclă umană a zis odată că Niculae Ceașcă ar fi întinat nobilele idealuri. ”Am compromis noi comunismul, las’ c-o să compromitem și capitalismul”, a plusat atunci Mircea Dinescu.

Și după cum se vede zilele astea, nu numai capitalismul…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com