Posts Tagged ‘Shakespeare’

VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ

Thursday, February 11th, 2016

la TEATRUL NAŢIONAL BUCUREŞTI

Visul… este unul dintre textele teatrale cel mai frecvent puse în scenă, la noi şi aiurea (uneori, în montări seducătoare). Din acest motiv, e greu, la prima vedere, să spui ceva inedit despre el – şi despre cotloanele sufletului omenesc pe care basmul shakespearean le luminează stroboscopic, fulgerător, însă în profunzime. Şi de altfel, e absolut necesar să fii un adolescent candid-entuziast ca să te poţi lăsa hipnotizat de un nou Vis al unei nopţi de vară.

Dar asta, doar la prima vedere. Fiindcă viziunile regizorale operează cu atâta aplomb pe text încât uneori nici nu poţi fi prea sigur de paternitatea lui. E foarte probabil că n-o să vezi acelaşi text dramatic purtând acest titlu în două montări consecutive. Şi asta nu din cauză că e vorba de traduceri diferite.

Şi totuşi…

Dacă e să rezum în două cuvinte situaţia actuală a Visului, cel puţin de la noi, fiindcă pe cea din restul lumii, din păcate, n-o cunosc, aş spune că faimosul Jan Kott, autorul celui mai prestigios îndreptar shakespearologic din secolul douăzeci, care l-a …decriptat cu hotărâre pe elisabetan, înregistrează un succes deplin. Nu prea ştiu regizor, în ultimele decenii, care să nu-l fi citit pe Shakespeare prin ochelarii lui.

Tot pe urmele lui, dar mai ales, pe direcţia indicată de Sigmund Freud, regizorul Petrică Ionescu afirmă că a perceput latura coşmarescă mai curând decât pe cea comic-fantastă, feerică, a acţiunii dramatice. Un demers cam de aceeaşi natură cu reinterpretările parodice ale basmelor, care spun răutăţi incalificabile despre Scufiţa Roşie şi Albă ca Zăpada, s-ar zice la prima vedere.

Şi totuşi…

Cu ocazia nunţii sale cu Hipolita, regina amazoanelor, plănuită pentru proxima seară cu lună nouă, ducele Tezeu al unei Atene convenţional-fanteziste (cum e, de altfel, toată geografia din opera lui Shakespeare) porunceşte bogate serbări.

În acelaşi timp, două perechi de tineri atenieni de bună condiţie, Hermia, Helena, Demetrius şi Lisandru, trec prin nişte supărări amoroase care le par a fi sfârşitul lumii, sau ceva asemănător.

Tot în acelaşi timp, undeva, într-un plan superior, supranatural, Oberon, Regele Ielelor, se ceartă îngrozitor cu soţia sa Titania.  Asta nu e ceva de trecut cu vederea, neînţelegerile dintre ei se traduc prin dezastre:  recoltele putrezesc pe câmp, dau molimi în vitele oamenilor ş.a.m.d.

Şi tot în acelaşi timp, ca să revenim pe pământ, câţiva meseriaşi atenieni, constituiţi într-o mică trupă de actori amatori, pregătesc un spectacol pentru această ocazie festivă.

Numai că, în actuala montare de la Naţionalul bucureştean, prinţului Tezeu cel pământesc, civil, personajului atenian de toată ziua, îi cresc copite de ţap şi coarne impozante – şi iată-l în chip de nocturn Oberon dionisiac. Sau de ţap mefistofelic, diabolic, dacă operăm cu noţiuni imaginar-medievale. În acea noapte, el e le maître de jeu (era să scriu „moderatorul”) – care, pe deasupra, profită şi de serviciile atotputernicului mag Puck, un duh fantastic, dăruit cu un simţ al umorului ceva mai aparte şi maliţios cât cuprinde.

Împreună cu care îi va juca o farsă deloc plăcută Titaniei. Vraja scornită de cei doi o va face pe mândra Crăiasă a Zânelor să se culce cu un măgar – mod auctorial (cât se poate de misogin, altminteri) de a scoate în evidenţă, fără menajamente, latura instinctual animalică a firii omeneşti.

În noaptea magică de Sânziene, ordinea socială, morală, civilizat-convenţională a lucrurilor este  abolită în favoarea uneia mai profunde, mai reale – cea a naturii, a ordinii cosmice. Sau a unor credinţe arhaice despre care n-am fi crezut că ne aparţin. Sau, mai curând, cărora constatăm, şocaţi, că încă le mai aparţinem.

E un alt mod de a spune, la urma urmei, ceea ce zicea şi Freud, că ne situăm nu chiar departe de omul cavernelor şi că ceea ce numim civilizaţie nu e decât o spoială.

Titania, cealaltă apariţie supranaturală de aici, are şi ea copite căpreşti. Nu şi tărie, însă. Ea ne e înfăţişată în chip de victimă a răzbunării unui Oberon refuzat, respins. Şi de victimă a slăbiciunii ei femeieşti, se mai poate citi printre rânduri, care uită de toate când dă de un mascul …prezentabil, fie el cât de dobitoc. (Lucrurile sunt în aşa măsură spuse pe şleau, aici, încât te şi miri că opera  asta shakespeareană a ocazionat vreodată reprezentări ad usum Delphini şi că n-a fost pusă la index, mai nou, în numele obtuzităţii corect politice.)

Ceea ce nu mai trebuie citit printre rânduri, în spectacol, este falusul aurit, festiv, lung de trei metri, purtat de mulţimea de adoratori extatici, la un moment dat. Biblicul Viţel de Aur, îmi vine a zice, era mic copil pe lângă acesta…

Punerea în scenă semnată de Petrică Ionescu este, în primul rând, fastuoasă,  aşa cum îi stă bine unei feerii. Şi aducând a sărbătoare asiatică sau a carnaval brazilian – aceste serbări exotice fiind lucrurile cele mai bogat împodobite din lume. Dar şi cele mai pline de mişcare şi de comuniere, la fel ca spectacolul de faţă.

În rolurile Tezeu/Oberon, Marius Bodochi are ţinuta care face plauzibile – şi uneori, admirabile – cele două personaje. Şi mai ales, are dicţie, rostirea sa este una dintre cele mai bune de pe scenele bucureştene ale momentului. În ipostază de prinţ mărinimos sau de zeitate ranchiunoasă, el îşi trăieşte replicile la o intensitate care aduce aminte de marile nume ale Naţionalului din ultimele decenii.

Titania, interpretată de Daniela Nane (rol pe care-l împarte cu Maia Morgenstern), trece rampa în ambele sale ipostaze, de zeiţă inaccesibilă şi de biată femeie slabă – ba încă şi drogată cu o poţiune magică preparată de Puck. Sau mai degrabă, cucerită de virilitatea brută (ne-dată cu deodorant, adică), depinde din ce parte priveşti lucrurile. Este o apariţie dăruită cu fotogenie, farmec şi umor, dar mai ales, sigură pe sine, fără aproximări şi ezitări.

Hipolita, mireasa ducelui Tezeu, pandantul precedentei, este un rol schiţat nu foarte amănunţit de autor. În interpretarea Ralucăi Petra, personajul apare ca opusul real, terestru, al unei ipostazieri fantastice, supranaturale.

Duhul, spiriduşul Puck apare, în varianta Claudiu Bleonţ, mai degrabă horror decât plin de haz, un pic cam lipsit de spirit – şi graţios, nu prea.

Un plan aparte îl reprezintă, în această intrigă stufoasă, cel al perechilor de îndrăgostiţi prinşi într-un cadril complicat. Hermia ar urma să îl ia de soţ pe Demetrius, aşa cum a plănuit Egeu, tatăl ei – firesc şi corect interpretat, acesta din urmă, de Costel Constantin. Însă ea îl iubeşte pe Lisandru, care la rândul lui o iubeşte. Iar Helena, care moare după Demetrius, e deznădăjduită şi umilită fiindcă acesta n-are ochi s-o vadă…

Pentru ca lucrurile să fie şi mai încurcate, iar Oberon să poată râde în voie de zadarnicele chinuri ale dragostei celor patru tineri, Puck cel răutăcios îi droghează şi pe ei. După care, Lisandru se trezeşte îndrăgostit pătimaş de Helena, iar Hermia începe să creadă că Demetrius l-a ucis pe Lisandru…

Tot acest talmeş-balmeş sentimental constituie din capul locului, adică din paginile textului, un spectacol oarecum de sine stătător. Rămâi cu impresia că cei patru tineri – Hermia / Ana Covalciuc, Helena / Ilinca Hărnuţ, Demetrius / Silviu Mircescu şi Lisandru / Alexandru Călin – joacă într-un spectacol al lor, dintr-o lume a lor, care doar accidental se află în vreo relaţie cu restul Universului.

Ce-i drept, cei patru o fac bine (chiar dacă momentului lor îi este lipită, fără justificare narativă, o vagă sugestie de lesbianism). Momentele lor sunt veritabile dezlănţuiri de energie fizică şi nervoasă, într-un desen atât de precis al mişcării încât obiecţiunile morale, sau moralizatoare, se evaporă. Încât până şi spectatorul pudibond tace din gură – şi aplaudă. Alexandru Călin confirmă, ceilalţi încă promit, dar e clar că poţi paria pe ei.

Artiştii amatori din Atena sunt interpretaţi, cu verva pe care momentul lor o cere, de Dorin Andone, Bogdan Costea, Istvan Teglas, Daniel Badale, Ştefan Ruxanda.

Şi de Mihai Constantin, în rolul suculent al lui Fundulea (Bottom), ţesătorul. Care e, în general, bun – iar în reprezentaţia pe care am văzut-o, de câteva ori, senzaţional. Ca de pildă, atunci când se trezeşte lângă proaspăt cucerita crăiasă a zânelor, cărora începe să le dea porunci, debitând calambururi nesărate manierist-gongorice, sau în avangardistul teatru-în-teatru final, de la nunţile lui Tezeu şi ale celor două perechi de îndrăgostiţi, când joacă rolul kitsch al unui Pyram amator, gros caricaturizat de autorul şi actorul profesionist Shakespeare.

Mihai Constantin parcă e făcut, de altfel, pentru hiperbola comică. Iar călare pe falusul aurit de care ziceam, e pur şi simplu monumental.

Noaptea feerică de Sânziene are, în viziunea lui Petrică Ionescu, un aspect mai curând de Noapte a Walpurgiei. Zânele şi spiriduşii ce o populează descriu o frenetică mişcare browniană, o perpetuă acuplare nu tocmai feerică şi nici graţioasă.

La asta contribuie şi costumele. Mai exact, mănuşile roşii ale spiriduşilor au nişte prelungiri ale degetelor care le fac să semene a gheare sau tentacule, mai ales că sunt agitate în permanenţă.

Decorul lui Helmut Stürmer constă, de fapt, într-un simbol: general cunoscutele măşti teatrale, comică şi tragică. Dar, la dimensiunea lor de aici, ele sugerează mai curând nişte neliniştitoare simboluri totemice primitive, neeuropene.

Costumele concepute de Corina Grămoşteanu, ca de altfel şi machiajul, fac mult pentru definirea personajelor fantastice. Titania şi Oberon datorează mult din identitatea lor costumelor supradimensionate de aici.

Per ansamblu, ca impresie generală, spectacolul lui Petrică Ionescu are coerenţă şi ritm susţinut, în crescendo.

Este, fără îndoială, un eveniment al actualei stagiuni. Dar are un mare cusur, nu e pentru oricine. Pentru fiinţe lipsite de umor, în nici un caz.

book_petrika-ionesco_web

După postarea cronicii de mai sus, am primit un mesaj de la domnul Sergiu Cioiu, din care mi-am permis să citez:

Citind cele scrise de cronicarul atent și nepervertit al acestui spectacol, n-aș fi pus niciun bemol la sfîrșit. E un spectacol, îmi pare, de văzut chiar și de cei care suferă de tîmpenie și lipsă de umor. Ar da naștere la penibile dezbateri estetice, adică ce se poate și ce nu se poate în teatrul de azi în arta spectacolului, chiar și în România. În fond, după umila mea părere, gusturile se pot discuta, dar dacă succesul este indiscutabil, trebuie exploatat cum se cuvine! Felicitări sincere!

În ce-l priveşte, se bucură şi e onorat de asemenea vizitatori.

https://www.youtube.com/watch?v=7HwHvqD6UAA

P.S. Dat fiind că nici de data asta n-am citit cronicile paralele înainte de a mă apuca s-o scriu pe a mea (prost obicei, recunosc), n-am dat decât acum peste nelămurirea dnei/drei Iulia Popovici din Adevărul (28 dec. 2015). Care se întreba ce naiba caută bufniţele alea pe palatul lui Tezeu. Păi, Tezeu e ducele Atenei, aşa susţine Shakespeare. Iar Atena are bufniţa ca animal totemic. Asta-i tot.

“Nu, tovarăşă I.P., zeiţa Atena nu e membră a masoneriei, cum aţi scris dv.” - comentează Radio Erevan.

http://adevarul.ro/cultura/teatru/visul-nopti-vara-haosulerotic-sens-1_56813e6437115986c6e61657/index.html

MEA CULPA

3 mai 2016

Pentru că am rătăcit şi am uitat, timp de aproape trei luni, această explicaţie a autorului spectacolului. O reproduc mai jos, cu scuzele de rigoare:

În articolul tău superb îţi pui totuşi întrebarea “unde am găsit eu relaţia lesbiană între cele două fete”. Păi… în text, bineînţeles… citeşte prima lor întâlnire şi apoi quatuorul lor din pădure: de fiecare dată, Helena, ca să o “şantajeze” şi “apropie” pe Hermia, îi aduce aminte de culcuşul unde se întâlneau şi ascundeau ele de lume în momentul când erau “doar o inimă, doar un trup, o aceeaşi fiinţă jurând unirea veşnică” etc. etc.

Fetiţele făceau mici experienţe “nevinovate”? …căci, fete fierbinţi şi în plină febrilitate hormonală… momente în care “şi-au jurat unire pe viaţă fiind doar una” etc. etc.

Citeşte cu un ochi mai pervers Shakesperean şi sper să nu mai ai nici un dubiu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (46)

Friday, July 10th, 2015

GÂNDURI CU PREŢ REDUS

Din nostimadele Istoriei: lumea bună, lumea spălată (prin acest termen înţelegând acea categorie de populaţie care a fost persecutată şi spoliată de comunişti, precum şi toţi posesorii de diplome universitare – care, de altfel, sunt în proporţie de cel puţin treisferturi urmaşi ai persecutorilor cu pricina), a detestat în special primii ani, stalinişti, ai comunismului adus de tancurile ruseşti. Principalul motiv al urii şi dispreţului acestora părea să fie calitatea intelectuală jalnică a noilor tartori: toţi erau ţărani, ca Zăroni, ori „ciocănari” analfabeţi.

„N-o să aştepte clasa muncitoare până îşi dă tovarăşul Dej bacalaureatul”, a ricanat odată celebrul bolşevic Belu Zilber. Ceea ce l-a cam costat, după aia.

Paradoxal şi incredibil, abia după prăbuşirea lui Ceauşescu a urmat adevăratul triumf al comunismului, când câinii lui de pază au putut să-i fure banii şi apoi, ţara întreagă – şi, graţie progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, să-şi vadă împlinit visul de a spiona/teroriza pe toată lumea. Abia ucigându-l pe Ceauşescu, a ajuns Securitatea pe cai mari.

Iar lumea spălată a luat-o încă o dată-n bot: astăzi, o mare parte din ştăbime – parlamentari, miniştri şi toate celelalte categorii de vătafi – sunt, ba foşti fierari-betonişti, ba sculeri-matriţeri la bază, ba foşti chelneri, ba foşti şoferi…

Aşa că lumii spălate nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i voteze…

NB. Prin „lume bună, lume spălată” trebuie să înţelegem mai ales categoria de locuitori ai Capitalei capabili a pronunţa „premieră”, cu accent franţuzesc, „pă ţară”. (Să nu credeţi că asta e puţin lucru: ceilalţi, ex-fierar-betoniştii etc., nici n-au auzit vreodată cuvântul „premieră”.)

Pe de altă parte, dacă ne aducem aminte că cel mai bestial guvern al României, guvernul Goga-Cuza, era alcătuit numai din profesori universitari…

*

2014 :

La 1 martie s-au împlinit 74 de ani şi 6 luni de la data considerată drept începutul celui de al 2-lea război mondial - 1 septembrie 1939, când armata lui Hitler a intrat în Danzig “pentru a proteja populaţia germană” din acel oraş.

Da’ nerăbdător mai e Big Brother Volodea, n-a putut el să mai aştepte 6 luni cu dezrobirea fraţilor ruşi de sub ocupaţia fraţilor ucrainieni? măcar să se fi făcut fix 75 de ani de la ultima eliberare de soiul ăsta… număr rotund…

*

Auzi la snobişorii ăştia recenţi: “flashmob” ! păi pe vremuri îi zicea “happening”… să-nţeleagă tot românu’, ce pisici…

*

Şarpele cu ochelari bifocali

*

CATIFELAŢIA, organ de presă

*

Întrebarea lui PULICĂ FRANARIUL: ce tot aveţi cu diminutivele, ce vă tot legaţi de ele ?

*

Somnul raţiunii naşte miniştri.

*

…Şi, după ce al nostru N. C. Munteanu publică pe Facebook hârtiuţa de mai sus, îi iau unii apărarea, bietei femei, dând lumii peste ochi cu jumătăţi de adevăruri.

Aşa că nu-i pot băga în mă-sa decât pe jumătate.

*

Şăfu unui spital din Argeş zise azi la tembelizor că nu-i nici o problemă că subalternii lui i-au dat vitamine uneia cu accident vascular cerebral şi au trimis-o acasă. Că cică nu-i nici o diferenţă între o migrenă şi AVC (popular, dambla).

Că cică simptomele celor două belele sunt uşor de confundat.

…Oare o fi confundat el vreodată hârtia de-o sută, din plic, cu una de două sute ? mă-ntreb eu.

*

*

ROMÂNIA TEUTONICĂ

Pe tot mai mulţi prezentatori radio şi TV, de regulă proveniţi de prin nord-estul ţării, începe să-i cheme Johann, Klaus, Hilde… Au trecut vremurile când se numeau Serghei şi Volodea…

*

VĂLENI & TANACU, JUD. VASLUI

Omul de azi, rural, fără carte ori meserie, fără experienţă de viaţă, fără convingeri. Electorat, telespectator. Şi alcoolic. Pe scurt, acerebrat şi nevertebrat. Predestinat a-şi găsi un exoschelet în religie ori în mafiile politice. Carne de tun multă şi ieftină, ca în Rusia, ori bestie a-socială necontrolabilă, ca la noi.

Bibliografie: „ La scoici, exosecheletul este reprezentat de două valve calcaroase dure, în interiorul cărora este protejat corpul moale al moluştei. La lăcuste, scheletul conţine un strat subţire şi dur, alcătuit dintr-o substanţă organică rezistentă, numită chitină. La raci, crusta chitinoasă, pentru a fi mai dură, este impregnată cu săruri de calciu. „

(Wikipedia, mama noastră)

*

Cazino GARA DE NORD

.

.

1972: Olimpiada (numită de unii tragică şi de alţii, infamă) de la München.

Înotătorul Mark Spitz din SUA ia nu ştiu câte medalii. E răsfăţatul presei. Mai arată şi ca un star de la Hollywood, aşa că poza lui e în toate revistele din lume, chiar şi în ale noastre.

Ne atrage, însă, în mod special atenţia Paris Match-ul în care e pozat în costum de baie, în culori. Treaba asta petrecându-se la serviciu, în timpul, vorba aia, al orelor de program, ne îngrămădim toţi la biroul pe care se află revista adusă de unul dintre noi.

Şi aproape că nu îndrăznim să scoatem vreo vorbă: campionul poartă un slip făcut din drapelul naţional al Americii !

Sacrilegiul acesta face să ni se încleşteze fălcile şi să ni se zbârlească părul pe spinare. Nici nu îndrăznim să ne imaginăm ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi la ştrand cu tricolorul îmbrăcând acea parte a corpului nostru care, oficial, nici nu există şi despre care doar doctorii au voie să se pronunţe în deplină legalitate şi impunitate !

*

COD CĂCĂNIU. VREMEA VA FI PANICULARĂ mai ales pentru cei care n-au bani să meargă la mare.

Rectificăm : VREMEA VA FI CALICULARĂ (pentru susmenţionaţii).

*

Decalog sec. XX (apud Dan Predescu) :

Heinrich Böll

Mihail Bulgakov

Louis-Ferdinand Céline

Jaroslav Hašek

Ernest Hemingway

James Joyce

Franz Kafka

Thomas Mann

Gabriel Garcia Marquez

Marcel Proust

Post-Decalog sec. XX :

Ivo Andrić

Isaac Babel

Samuel Beckett

Saul Bellow

Massimo Bontempelli

Jorge Luis Borges

Pierre Boulle

Ray Bradbury

Bertolt Brecht

André Breton

Dino Buzzati

Italo Calvino

Albert Camus

Elias Canetti

Karel Čapek

Truman Capote

Raymond Chandler

John Cheever

Paul Claudel

Colette

Joseph Conrad

Julio Cortazar

Heimito von Doderer

John Dos Passos

Petru Dumitriu

Marguerite Duras

Lawrence Durrell

Friedrich Dürrenmatt

Umberto Eco

Antoine de Saint Exupéry

William Faulkner

Alain-Fournier

Romain Gary

Jean Genet

Michel de Ghelderode

André Gide

William Golding

Günter Grass

Daniil Harms

Hermann Hesse

Hugo von Hofmannstahl

Bohumil Hrabal

Aldous Huxley

Ilf şi Petrov

Eugen Ionescu

Alfred Jarry

Ernst Jünger

Ismail Kadaré

Yasunari Kawabata

Jack Kerouac

Milan Kundera

Giuseppe Tomasi di Lampedusa

David Herbert Lawrence

Stanislav Lem

Claude Lévi-Strauss

Primo Levi

Mario Vargas Llosa

Jack London

Norman Mailer

Curzio Malaparte

André Malraux

François Mauriac

André Maurois

Henry Miller

Robert Musil

Vladimir Nabokov

George Orwell

Giovanni Papini

Boris Pasternak

Cesare Pavese

Luigi Pirandello

Marin Preda

Raymond Radiguet

Liviu Rebreanu

Władysław Stanisław Reymont

Philip Roth

Jerome David Salinger

Jean Paul Sartre

Arthur Schnitzler

George Bernard Shaw

Aleksandr Soljeniţîn

John Steinbeck

Arkadii şi Boris Strugaţki

Italo Svevo

John Updike

Vercors (Jean Bruller)

Boris Vian

Kurt Vonnegut

Herbert George Wells

Virginia Woolf

Marguerite Yourcenar

Evghenii Zamiatin

Móricz Zsigmond

Stefan Zweig

*

Într-o discuţie, aseară, cineva a încercat să mă convingă că filme româneşti bune, înainte de ’89, n-au fost doar Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, ci mult mai multe, că regizori talentaţi erau pe atunci, la noi, cu zecile – şi mi-a citat o listă lungă de nume.

În acel moment, l-am întrebat, cu sadismul meu înnăscut, dacă ar fi de acord să se supună următorului experiment: să fie obligat să vizioneze, în fiecare zi, câte trei-patru filme dintre cele la care s-a referit el – şi asta, timp de vreo lună. Omul a pălit şi a lăsat-o moartă. Probabil, fiindcă i-o fi venit în minte acelaşi lucru ca şi mie:

*

O doamnă a pus poza lui Lady Di pe FB şi a scris dedesubt „Şi acum mă întristez cand mă gândesc la ea”.

Probabil că şi răposata simte la fel, adică se întristează când se gândeşte la doamna noastră cu pricina. Căci ce motiv ar avea să se binedispună ?

*

Am fost de curând la cimitir, la ai mei.

Ne salutăm, eu cu paznicul – şi îl întreb, în treacăt „ei, ce mai e nou pe-aici ?”

„Nimic, domnule,” face el „n-a plecat nimeni, toţi sunt la locul lor”.

Negreşit, groparii sunt o breaslă de umorişti. Încă o dată se dovedeşte că Shakespeare ştia totul despre neamul omenesc.

*

DATORII ? CARE DATORII ?

NOI V-AM DAT CIVILIZAŢIA, MIZERABILILOR !

George Topîrceanu, pe care lumea îl ştie, în general, de poet, a scris şi ceva proză. Care, după părerea unor oameni avizaţi (Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu ş.a.), era excelentă. Şi rămâne astfel, mi s-a părut şi mie, când am citit, acum câţiva ani, TURTUCAIA * PIRIN-PLANINA, memoriile lui din primul război mondial, publicate în 1937.

Mi-am adus aminte de ele acum, în hărmălaia stârnită de datoriile Greciei şi de politica ei vis à vis de lumea civilizată, care-i cere să le plătească. Şi în vociferările celor care ne tot amintesc că în Grecia s-a născut civilizaţia şi nu în altă parte – uitând să ne spună dacă ea, civilizaţia, domiciliază tot acolo, ori s-o fi mutat, între timp, altundeva.

În privinţa asta, mi se pare că Topîrceanu a pus un mare punct pe i. E drept că notaţiile lui se referă la Macedonia, unde s-a aflat prizonier în 1916, dar am impresia că se potrivesc ciudat de bine şi Greciei de mai de la sud: “Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; … amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşie între ele de-atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţie geografică şi comitagiu din naştere…”

www.easy-hit-counter.com www.easy-hit-counter.com

PĂDUREA SHAKESPEARE

Sunday, July 1st, 2012

Cred ca Shakespeare, care a creat Globe Theater, adica un teatru fara acoperis, o arena circulara prin care se vede cerul, ar fi fost si mai incantat sa-si vada piesele montate in natura, intr-un teatru in aer liber aflat chiar intr-o padure, cu stanci in jur si cu un lac si un castel in fundal. Asa se intampa aici, la New York, in fiecare vara, la The Delacorte Theatre sau The Public Theatre, aflat in mijlocul lui Central Park.

Am scris nu o data despre evenimentele care au loc aici, despre Festivalul Shakespeare, care debuteaza la inceputul lunii iunie si tine pana in septembrie. E o sarbatoare a teatrului, a lui Shakespeare, a spiritului poetic. Si totul in mijlocul naturii, in maretia ei.

De data aceasta, cand se implinesc 50 de ani de la inaugurarea acestui teatru, regizorul Daniel Sullivan, care mai an ne-a incantat cu montari memorabile, precum Twelfth Night, The Merchant of Venice, All’s Well That Ends Well, a avut ideea sa monteze As You Like It / Cum va place, scrisa de Shakespeare in anul 1600, avand ca decor Padurea Ardenilor (o padure imaginata de Shakespeare, cu gandul la mama sa, Mary Arden), unde se petrece actiunea piesei, adica un decor din copaci, care par sa fie in prelungirea padurii seculare ce formeza Central Park. Si scena sugereaza o poiana printre stanci, asa cum sunt sute de locuri in Central Park.

Iar in seara in care am vazut eu spectacolul, s-a petrecut si o minune naturala: dupa o zi ploioasa, brusc s-a inseninat, si s-a intamplat ca si luna sa fie spectator, sa apara in forma de semiluna in centrul panoramei, ca spre sfarsitul reprezentatiei sa dispara spre dreapta, acolo unde se afla Castelul Belvedere.

Cu adevarat aici am avut imaginea celor doua simboluri cheie ale lumii shakespeariene, Iubirea si Padurea. In mai toate piesele sale, aproape fara exceptie, iubirea este asociata cu padurea, asa cum avea sa fie in poezia lui Eminescu codrul. De altfel, in folclorul romanesc exista ideea de “codrul, frate cu romanul”. In ce piesa a lui Shakespeare nu apare padurea? De regula, padurea este frate cu personajele surghiunite, precum se intampla in King Lear, Furtuna, Hamlet, Titus Andronicus, Cymbeline sau As You Like It. Padurea e prezenta chiar si cand nu e in centrul actiunii, ci e doar o metafora, ca in Romeo si Julieta sau Othello, unde marea involburata tine locul padurii. Mai mult, ea devine un simbol al dreptatii, pe care o ajuta sa se implineasca, precum in Macbeth.

Padurea este un element de antiteza, o permanenta realitate materiala si spirituala, un taram al Calibanilor, dar si al duhurilor, ca Puck sau Ariel. Categoric, se poate vorbi despre o minune dramaturgica, artistica, pe care o putem numi Padurea Shakespeare.

De data aceasta, in As You Like It, padurea devine un personaj pleonastic, fiindca reprezentarea piesei, a carei actiune se petrece in Padurea Ardenilor, cum am spus, are loc chiar intr-o padure, cea mai frumoasa padure a pamantului, spectacolul devenind o metafora a Americii. Iata ca si pleonasmul e binecuvantat, poate avea efect artistic. Iar imaginatia prinde aripi cinematografice, adica dispare orice granita locala, ca in filmul lui Kenneth Baranagh, realizat in anul 2006.

Mai mult, asa cum in Central Park au loc curent tot felul de distractii, si in poiana construita de scenograful John Lee Beatty e numai joc, poezie, muzica, deghizament si iubire. O iubire care, de regula, se petrece la prima vedere, fulgerator, ca in cazul Celia-Oliver, sau se leaga mai incet, dar trainic, ca in cazul Rosalind-Orlando, Rosalind (Lily Rabe) si Celia (Renee Elise Goldsberry) fiind verisoare bune, iar Oliver (Omar Metwally) si Orlando (David Furr), frati.

Si ideea majora este legata de Rosalind, personajul feminin cel mai inteligent al teatrului mondial, care traieste acest paradox: cum poate o femeie atat de lucida, de rationala, aproape cinica, sa se indragosteasca, sa cada prada unor sentimente irationale?! Nu asa se intampla si cu Titania din A Midsummer Night’s Dream, o regina care se indragosteste de un magar?!

Piesele sunt foarte apropiate, avem in ele aceleasi clisee. Iar padurea le este liant, fiindca in aceste cazuri padurea inseamna vraja, mister, vis. Rosalind, care stapaneste rational lumea, este ametita de un sentiment necunoscut, de un duh al padurii, care este iubirea ei pentru Orlando. Dar si Orlando este orb de iubire, fiindca el nu “vede” ca in fata lui se afla Ganymede, personajul in care s-a travestit Rosalind, ci in acest tanar el o vede tot pe Rosalind.

De altfel, Shakespeare a scris atat de mult, era atat de solicitat sa scrie piese intr-o epoca in care teatrul era ratiunea ei de a fi, la fel de important ca si politica, incat isi repeta mijloacile si ideile de la o piesa la alta. Cum ar fi travestiurile, care produc multe incurcaturi, ca in Commedia dell’arte. Asa cum Rosalind, in Ganymede, il va zapaci detot pe Orlando, dar si pe Phoebe (Susannah Flood), o pastorita care se indragosteste de “el”.

In cazul lui Orlando, e sugerata o relatie gay, asa cum intre Celia si Rosalind se contureaza o relatie lesbi, atunci cand Celia ii spune verisoarei sale: “We still have slept together” (Actul II, scena 8). Asa cum arata Stanley Wells in cartea mai sus mentionata, ori de cate ori ne intalnim cu expresia “Sleeping together” (Brancusi avea sa spuna “Sleeping Muse”), este vorba de o relatie homoerotica, cum este si clamarea lui Iago ca paratul sau, Cassio, in jurul caruia urzeste un lant de siretlicuri, a incercat sa se culce cu el. “Sleeping” are la Shakespeare sensul lui “a se culca” din Biblie.

Insa in As You Like It, Rosalind are o dubla ipostaza, de a fi si lesbi, si gay. Aici duce deghizamentul. Un atare cliseu are rolul de o crea confuzia necesara producerii comicului. Si actrita Lily Rabe, pe care o stim din The Merchant of Venice, rolul Portia, combina subtil prefacatoria cu sinceritatea, nobletea cu mitocania. Asa cum face si Bryce Dallas Howard, interpreta lui Rosalind in filmul lui Baranagh, care a invatat mestesugul dedublarii de la parintii ei, actori.

Sunt si alte clisee. Bunaoara, in As You Like It este vorba despre uzurparea lui Duke Senior (Ferdinand), stapanul unui ducat, de catre fratele sau, Frederick, asa cum se intampla si in The Tempest, unde Prospero este uzurpat de fratele lui, Antonio, si alungat pe o insula impadurita. Aici, ducele este exilat chiar intr-o padure, care, in viziunea lui Sullivan, este tot o insula, fiindca e vorba despre padurea din insula Manhattan, unde el a plasat actiunea piesei. In plus, regizorul are ideea ca Duke si Frederick sa fie jucati de acelasi actor de culoare, Andre Braugher, si, ca atare, fiica lui Frederick, Celia, este o actrita de culoare.

Insa Rosalind e alba. Desigur, aici functioneaza conventia, dar si o potrivita distribuire a actorilor, in America multi fiind negri. Si in King Lear am vazut in Cordelia o actrita de culoare (Pippa Bennett-Warner), desi a fost vorba despre turneul unui teatru londonez. Dar si din volumul editat de Juliet Dusinberre, cu un aparat critic formidabil despre As You Like It, aflam ca Declan Donnellan, in mntarea acestei piese la “Cheek by Jowl” din Londra, in anul 1991, a folosit in rolul lui Rosalind un actor negru (Adiran Lester). In cartea lui Dusinberre se afla lista actritelor care au interpretat-o de-a lungul timpului pe Rosalind, printre care si Katharine Hepburn, intr-o costumatie seducatoare.

In viziunea lui Baranagh insa, cei doi duci sunt jucati de un actor alb, Brian Blessed, iar fiicele lor, Rosalind si Celia, sunt actrite albe. Actorii ar trebui sa-l binecuvanteze pe Shakespeare, care a oferit din plin aceasta libertate in alegerea actorilor, mai ales ca in As You Like It, Eros este cat se poate de nastrusnic, pe masura unei comedii pastorale.

O alta libertate in combinarea genurilor. Dovada ca spectacolul este aproape un musical si chiar din prolog, de cand incep sa intre spectatorii in arena, o formatie country (Tashina Clarridge - vioara, Jordan Tice - chitara,  Tony Trischka - banjo, Skip Ward -bas) canta si joaca. Personajele, costumate ca in Western Cowboy, trec grabite prin poiana, iar intr-un pavilion de paza, la nivelul varfurilor de copaci, sta un soldat care priveste jos, la distractia celor exilati. E o splendida metafora a Vestului Salbatic, sugerat de melodiile country, dar si de vestimentatie si dansurile in grup, cand se amesteca cowboy, ciobani, pastorite, caprari si caprarite, taietori de lemne (forestieri), dar si un bufon, Touchstone (jucat memorabil de cunoscutul actor Oliver Platt), precum si un cleric si tot felul de lorzi si valeti, dar dominante raman personajele pastorale, ale caror petreceri, chiolhanuri si dansuri, au loc frecvent in spectacol, totul incheindu-se cu o mare sarbatoare populara, care consfinteste casatoria a patru cupluri (Rosalind si Orlando, Oliver si Celia, Touchstone si Audrey, Silvius si Phoebe), dupa modelul altor piese shakespeariene, cum ar fi Measure for measure.

Si finalul surprinde formatia country cantand in copaci. De altfel, o parte din spectacol se petrece chiar in copaci, acolo este scena propriu-zisa, ca in povestea lui Wilhelm Tell sau Robin Hood, varianta lui Ridley Scott.

Si semnificativa este scena cand Jaques zis Melancolicul (Stephen Spinella) ii da dintr-un copac replici lui Ganymede. Iar Orlando cum isi exprima dragostea secreta? Scrijelind in trunchiuri numele iubitei, asa cum fac indragostitii de pretutindeni, din toate timpurile. Ba mai scrie si poezii, pe care le atarna de crengi, printre frunze. Prilej pentru Ganymede sa-l ridiculizeze, desi Rosalind, sub hainele lui, arde de focul iubirii. Ai sentimentul ca padurea este conditia in calduri a omului, ca istoria omenirii s-a petrecut nu in surghiun, ci in paduri magice, binecuvantate, ocrotitoare, ca nici New York-ul, ca un moment de varf al civilizatiei, nu este altceva, decat o padure de zgarie-nori.

Original este faptul ca acest alter ego al lui Shakespeare, Jaques Melancolicul, nu sta la sarbatoarea celor patru nunti, ci isi ia adio de la personajele piesei si pleaca, dispare, se pierde in padurea intunecoasa. Jaques nu participa la veselie, fiindca spiritul sau melancolic, insetat de adevar, de mari viziuni, precum este aceea a Omului cu Sapte Varste, nu poate trai decat in singuratate.

Dar ceilalti, desi in surghiun, raman si se veselesc cum numai in flmele despre Vestul Salbatic am mai vazut. Si spectatorii americani, care sunt foarte retinuti cu aplauzele, acum apaluda in ritmul muzicii country, primind ca in delir bucuria care li se transmite. E uluitor cum patru mii de spectatori, cati incap in arena lui The Delacorte Theater, se bucura de o povestioara scrisa cu peste 400 de ani in urma! Si acest eveniment are loc toata vara, seara de seara. Acesta e adevaratul miracol al teatrului, al festivalului “Shakespeare in the Park”.

GRID MODORCEA

New York

MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC (4)

Saturday, April 30th, 2011

AFIŞE ŞI CAIETE-PROGRAM

8pt n9ouă 89… fierbinte după ‘89

Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Ana Mărgineanu

Alex şi Morris de Michael Elkin

Teatrul Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Gelu Colceag

Anecdote provinciale de Alexandr Vampilov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1977. Regie - Valeriu Moisescu

Anonimul veneţian de Giuseppe Berto

Teatrul Giuleşti, Bucureşti, 1984. Regie - Dinu Cernescu

Arşiţa şi viscolul de Mihai Ispirescu

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1993. Regie - Dominic Dembinski

Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1965-1970. Regie - David Esrig

SPECTACOL INTERZIS DE CĂTRE AUTORITĂŢI

Azilul de noapte de Maxim Gorki

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Ion Cojar

Azilul de noapte de Maxim Gorki

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 2007. Regie – Cristi Juncu

Bufniţa roşie de Dumitru Radu Popescu

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1994. Regie - Sabin Popescu

Caligula de Albert Camus

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1996. Regie - Mihai Măniuţiu

Camera de hotel de Barry Gifford

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2008. Regie - Alexandru Dabija

Cameristele de Jean Genet

Teatrul de Stat, Arad, 1995. Regie - Ion Mânzatu

Cameristele de Jean Genet

Teatrul Dramatic Maria Filotti, Brăila, 1988. Regie – Mircea Marin

Cameristele de Jean Genet

Teatrul Mic, Bucureşti, 1988. Regie - Alexandru Darie

Casa evantai de Marin Sorescu

Teatrul de Stat, Oradea, 1981. Regie – Sergiu Savin

Ce nemaipomenită harababură de Eugen Ionescu

Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, 1990. Regie - Grigore Gonţa

Cercul de Arthur Schnitzler

Teatrul Mic, Bucureşti, 1995. Regie - Dragoş Galgoţiu

Danton halála (Moartea lui Danton) de Georg Büchner

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca, stagiunea 2008-2009. Regie – Mihai Măniuţiu

Desculţi în parc de Neil Simon

Teatrul Mic, Bucureşti, 1997. Regie - Dinu Manolache

Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Liviu Ciulei

Disperarea de a fi de Chris Simion

Medair Travel & Turism, Bucureşti, 1997. Regie - Chris Simion

Dragoste în hala de peşte de Israel Horovitz

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1999. Regie - Ion Cojar

Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi

Teatrul Mic, Bucureşti, 1994. Regie - Nona Ciobanu

Egoistul de Jean Anouilh

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2004. Regie - Radu Beligan

El Rey se muere (Regele moare) de Eugène Ionesco

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1991. Regie - Dominic Dembinski

(caiet-program al unui turneu în America Latină)

Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean

UNATC-Casandra, Bucureşti, 2001. Regie - Ştefan Velniciuc & Mirela Gorea

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa. Ediţia a 4-a, Bucureşti / teatrul Bulandra, 1995 (poster)

Filoctet de Sofocle

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Andreea Vulpe

Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe

Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, 2005. Regie - Diana Iliescu

Forma mesei de David Edgar

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Ion Caramitru

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1978. Regie - Liviu Ciulei

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Mic, Bucureşti, 2009. Regie - Cătălina Buzoianu

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1987. Regie - Kincses Elemėr

Genocid sau Ficatul meu e fără rost de Werner Schwab

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2001. Regie - Sorin Militaru

Groapa din tavan de Matei Vişniec

Teatrul Andrei Mureşanu, Sfântu Gheorghe, 1995. Regie – Bogdan Voicu

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1985. Regie - Alexandru Tocilescu

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2000. Regie – Liviu Ciulei

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Naţional Lucian Blaga, Cluj-Napoca, 2001. Regie – Vlad Mugur

Harfa de iarbă de Truman Capote

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1970. Regie - Crin Teodorescu

Prezentare grafică - Dimitrie Sbiera. Redactor - Lia Crişan

Inimă de câine după Mihail Bulgakov

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2009. Regie - Iuri Kordonski

Inspectorul de poliţie de John Boynton Priestley

Teatrul de Stat, Arad, 1978. Regie - Sorin Grigorescu

Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia

Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara, 2010. Regie - Rodrigo Garcia

Ivanov de Anton Pavlovici Cehov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2010. Regie - Andrei Şerban

Jaguar Party de Dinu Grigorescu

Teatrul Urmuz, Bucureşti, 1991. Regie - Mircea Marin

Joc dublu de Robert Thomas

Teatrul Ion Vasilescu, Giurgiu, 1982. Regie - Constantin Dinischiotu

Judecată în noapte de Antonio Buero Vallejo

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1981. Regie - Tudor Mărăscu

La Ţigănci de Alexander Hausvater, după Mircea Eliade

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1993. Regie - Alexander Hausvater

Labirintul de Fernando Arrabal

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 1995. Regie - Gavril Pinte

Lecţia de Eugène Ionesco

Theatrum Mundi, Bucureşti. Regie - Horaţiu Mălăele

Leonce şi Lena de Georg Büchner

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2009. Regie - Horaţiu Mălălele

Levantul de Mircea Cărtărescu

Theatrum Mundi, Bucureşti, 1999. Regie - Cătălina Buzoianu

Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1998. Regie - Alexandru Dabija

Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov

Teatrul Mic, Bucureşti, 1980. Regie – Cătălina Buzoianu

Matca de Marin Sorescu

Teatrul Dramatic, Baia Mare, 1982. Regie - Radu Dinulescu

Măsură pentru măsură de Shakespeare

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj, 2010. Regie - Matthias Langhoff

Melissa de Nikos Kazantzakis

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1995. Regie - Nona Ciobanu

Meteorul de Friedrich Dürrenmatt

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1968. Regie - Valeriu Moisescu

Mireasa mută după Ben Jonson

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1995. Regie - Alexandru Tocilescu

Miriam W. de Savyon Liebrecht

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 2010. Regie - Radu Afrim

Mobilă şi durere de Teodor Mazilu

Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara, 1979. Regie - Ioan Ieremia

Music-hall de Jean-Luc Lagarce

pe scena teatrului Odeon, Bucureşti, 2009. Regie - Lambert Wilson

Nasturele pantomimă de Ladislav Fialka, R. S. Cehoslovacă

Sala Palatului, Bucureşti, 1973

Nepotul lui Rameau de Diderot (1)

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1968. Regie - David Esrig

Nepotul lui Rameau de Diderot (2)

Nepotul lui Rameau de Diderot (3)

Nepotul lui Rameau de Diderot (4)

Nepotul lui Rameau de Diderot (5)

Nopţile călugăriţei portugheze de Anca Măniuţiu, după Mariana Alcoforado

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 1997. Regie - Mihai Măniuţiu

O femeie drăguţă, cu o floare şi ferestre spre nord de Eduard Radzinski

Teatrul Mic, Bucureşti, 1986. Regie - Dragoş Galgoţiu

O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1972. Regie – Liviu Ciulei

O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu de Theodor Denis Dinulescu

Teatrul Mic, Bucureşti, 2005. Regie - Alexandru Tocilescu

Oblomov de Ivan Alexandrovici Goncearov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2003. Regie - Alexandru Tocilescu

Odysseia după Homer

Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 2009. Regie - Tim Carroll

Omul din La Mancha de Dale Wasserman

Teatrul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti, 2000. Regie - Ion Cojar

Ondine de Jean Giraudoux

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1997. Regie - Horea Popescu

Oo! creaţie colectivă după Ion Creangă

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 2007. Regie - Alexandru Dabija

Orestia după Eschil

Teatrul Naţional, Craiova, 1998. Regie - Silviu Purcărete

Ospăţul lui Balthazar de Benjamin Fundoianu (1)

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1990. Regie - Alexandru Dabija

Ospăţul lui Balthazar de Benjamin Fundoianu (2)

Patul lui Procust după Camil Petrescu

Teatrul Bulandra şi Theatrum Mundi, Bucureşti, 1995. Regie - Cătălina Buzoianu

Pericle după Shakespeare

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1995. Regie - Alexander Hausvater

Petru de Vlad Zografi

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1997. Regie - Cătălina Buzoianu

Photo Finish de Peter Ustinov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1969. Regie - Petre Sava Băleanu

Play Strindberg de Friedrich Dürrenmatt

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1971. Regie – Liviu Ciulei

Poate Eleonora… de Gellu Naum

Theatrum Mundi, Bucureşti, 1997. Regie - Alexandru Tocilescu

Poveste din grădina zoologică de Edward Albee

Teatrul de Stat, Sibiu, 1991. Regie - Gheorghe Marinescu

Povestiri din Canterbury după Geoffroy Chaucer

Teatrul Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Nona Ciobanu

Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 1991. Regie – Nicolae Scarlat

Psihoză 4.48 de Sarah Kane

Teatrul Naţional, Cluj-Napoca, 2008. Regie - Mihai Măniuţiu

Pyramus & Thisbe 4 You după Shakespeare

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2010. Regie - Alexandru Dabija

Răceala de Marin Sorescu

Teatrul Bulandra, sala Izvor, Bucureşti, 4 martie 1977. Regie - Dan Micu

Revizorul de Gogol

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2006. Regie - Horaţiu Mălăele

Richard al II-lea de Shakespeare

Select Management Art şi Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Mihai Măniuţiu

Saragosa, 66 de zile după Jan Potocki

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1999. Regie - Alexandru Dabija

Satyricon după Petronius

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1994. Regie – Victor Ioan Frunză

Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1995. Regie - Tudor Mărăscu

Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1999. Regie - Gelu Colceag

Take, Ianke şi Cadîr de Victor Ion Popa

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2001. Regie - Grigore Gonţa

Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti. 1996. Regie - Victor Ioan Frunză

Totul în grădină de Edward Albee

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1997. Regie - Tudor Mărăscu

Trei femei înalte de Edward Albee (1)

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1997. Regia - Vlad Massaci

Trei femei înalte de Edward Albee (2)

Triumful dragostei de Marivaux

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2005. Regie - Alexandru Darie

Un bărbat şi mai multe femei de Leonid Zorin

Teatrul Ion Vasilescu, Giurgiu, 1982. Regie - Sorin Postelnicu

Urma scapă turma sau Buda de Alin Fumurescu

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1992. Regie - Riel Karmy-Jones (Marea Britanie)

Vărul Shakespeare de Marin Sorescu

Teatrul Naţional, Craiova, 1990. Regie – Mircea Cornişteanu

Viaţă şi destin după Vasili Grosman

Malîi Teatr, Petersburg, Rusia. Regie - Lev Dodin

în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, Bucureşti, 2008

Vicarul de Rolf Hochhuth

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1972. Regie – Radu Penciulescu

Victimele datoriei de Eugen Ionescu

Centrul internaţional de cultură şi arte George Apostu, Bacău, 1994. Regie - Mircea Marin

Victor sau Copiii la putere de Roger Vitrac

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1994. Regie - Gelu Colceag

Viitorul e maculatură de Vlad Zografi

Teatrul Mic, Bucureşti, 2002. Regie – Nona Ciobanu

Vine barza! de André Roussin

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2006. Regie - Constantin Dicu

Visul unei nopţi de vară de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Liviu Ciulei

Visul unei nopţi de vară de Shakespeare

Teatrul Maria Filotti, Brăila, 2006. Regie - Victor Ioan Frunză

Vînătoarea de berze de Dimitrie Roman

Teatrul Dramatic, Braşov, 1987. Regie - Mircea Marin

Woyzeck de Georg Büchner

Teatrul Giuleşti, Bucureşti, 1981. Regie - Visarion Alexa

Zilele teatrului idiş, festival internaţional

Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 1991

Teatrul Bulandra, Bucureşti. Caiet-program al stagiunii 1995-96 (1)

Teatrul Bulandra, Bucureşti. Caiet-program al stagiunii 1995-96 (2)

*

Conţinutul acestei pagini este protejat în sensul prevederilor art. 1, 8.b), 10, 13, 15(2), 39(3),

122.1-122.4 şi 139.8 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.

El poate fi utilizat numai cu acordul meu scris.

Dan Predescu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com