Archive for February, 2022

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (96)

Wednesday, February 16th, 2022

Turelă de tanc T55 (grosime frontală 20,8 cm)

supusă unui test de rezistență în poligon

*

Nepoțelul meu Luchi (trei ani jumate), la televizor. Tot butonând telecomanda, mă opresc la un filmuleț cu Mickey, Pluto și toți ceilalți.

- Nu vreau, se strâmbă Luchi, ăsta-i pentru bebeluși.

Doamne, Doamne, ce vine din urmă, ce ne mai așteaptă în viitor…

*

Nu cred decât ce văd, așa se spunea pe timpuri. Nu cred nimic din ce văd, așa spunem azi, când avem televiziune.

*

”Power of the dog” a luat, de curând, premiul pentru regie la Globurile de Aur, în SUA. Așa că ne-am repezit să-l vedem și noi, ăștia de la București. Mai înainte de orice, noi, aceștia nu prea duși la biserică (și din păcate, nici la școală), ne scărpinăm dubitativ sub pălărie întrebându-ne de ce ”În ghearele câinilor”?

Ce au potăile la afacerea asta? dat fiind că 1) câinii nu te atacă cu ghearele, ci cu colții și 2) în filmul de față apare doar vreo două secunde un câine, fără replică. Noroc că regizoarea Jane Campion s-a îndurat de publicul său inocent și către final, a inserat pasajul biblic unde se vorbește, într-un mod încifrat și enigmatic pentru noi, cititorii de azi, despre câinii în chestiune. Sensul pasajului cu pricina nu este cel despre niște gheare concrete, reale – ci despre ”la discreția câinilor, la mila câinilor”. Asta, fiindcă fraza cu pricina se află într-un capitol din Vechiul Testament cuprinzând reguli pentru înmormântare. Sensul fiind că mortul trebuie îngropat, ca să nu ajungă să-l mănânce câinii. ”În ghearele câinilor”, cum sună nefericita traducere românească a titlului acestui roman publicat la ed. Corint, în urmă cu câțiva ani și ecranizat acum de regizoarea neozeelandeză, trimite la cu totul altceva. Iar ”Puterea câinelui”, altă traducere românească strălucită, la și mai altceva. Mai exact, la dracu’ știe ce.

PS. Personajul principal de aici, cel care e pândit de pericolul de a fi mâncat de câini după moarte, seamănă izbitor cu Daniel Day-Lewis, care a luat în 2007 un Oscar de interpretare pentru rolul său din ”Va curge sânge”, ecranizare a unui roman de Upton Sinclair.

*

Sanremo, ediția 72, văzută pe RAIUNO. Și constatarea mea întristată: Italia nu mai are compozitori. Sau așa mi s-o fi părând mie. Un lucru e sigur, însă: bătrânii (Iva Zanicchi, Morandi, Ranieri) fac impresie interpretând mari succese de acum 40-50-60 de ani. Ba chiar și niște tinerele vin cu La verita mi fa male, al Caterinei Caselli. Departe, altminteri, de strălucirea originalului.

*

MI-ADUC AMINTE

Prin 1980, sau 1981, la congresul Uniunii Scriitorilor (care, pe atunci, erau mai puțini decât acum, dar toți știau carte), pe un fond de nemulţumire tot mai evidentă a unei bune părţi din intelectualitatea românească, s-a dat citire mesajului tov. Nicolae Ceauşescu. În care el spunea că artistul trebuie să răspundă la comanda socială. Că uite, chiar şi Michelangelo răspundea la comanda Papei de la Roma. La care, i-a răspuns un critic de artă, Dan Hăulică. El a spus numai atât: că da, Michelangelo lucra la comandă, dar dacă Papa s-ar fi băgat în treaba lui cu cine ştie ce indicaţii preţioase, i-ar fi dat cu dălţile-n cap, cât era el de Papă.

*

Dacă nu mă-nșel, marii turnători ai scriitorilor la Securitate erau tot scriitori. Unul dintre ăștia chiar a confecționat o Istorie a Literaturii Române din note informative. Și cică generalul Pleșiță purta frecvent discuții amical-informative cu un mare scriitor român în viață. Da’ astea poate-or fi zvonuri…

*

Una dintre întâmplările nefericite din cariera mea de jurnalist. În 1998, am publicat în săptămânalul Privirea, unde lucram pe atunci, un interviu cu arhitectul foarte cunoscut care tocmai se ocupa de realizarea standului românesc la un mare târg internațional de carte. Asta, fără să-l fi văzut nici desenat pe hârtie și nici în realitate, la fața locului. …Ca să aflu mai apoi din presă, de la unul care chiar fusese la târg, că standul nostru s-a distins acolo printr-o particularitate nemaiîntâlnită la o asemenea manifestare: cărțile expuse fuseseră prinse cu niște stinghii cu șuruburi, arătându-și vizitatorilor doar copertele – și asta, nu prea de aproape. Nu-l suspectez că a făcut din proprie inițiativă chestia asta, ci, mai mult ca sigur, la cererea oficialităților, a organizatorilor, care știau ei că, în înghesuiala de la așa un târg, cărțile se cam fură. Nu știu cum s-o fi simțit domnul arhitect citind chestia asta în ziar, dar eu m-am jenat să-mi și aduc aminte de interviul acela.

*

Așa cum am mai spus și probabil, multă lume știe, am fost, timp de 12 ani, purtător de cuvânt al ORDA, printre atribuțiile mele numărându-se și cea a relațiilor cu publicul, în formă scrisă ori verbală. De asemenea, am ținut și o evidență a solicitanților de informații privind protejarea creațiilor proprii. Printre aceștia s-au aflat, culmea, și câțiva studenți care veneau să-și înregistreze lucrările de licență sau chiar de seminar înaintea susținerii lor la facultate, creându-și astfel dovada legală a proprietății asupra acestora. Asta, fiindcă, așa cum mi-au și spus, nu aveau încredere în profesorii lor. Voiau să fie siguri că aceștia nu se vor face stăpâni pe munca și talentul lor. Poate că asta era doar un simptom de paranoia. Dar dacă nu era doar atât?

*

Apropo de chestia asta: pe vremea când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), am primit spre competentă soluționare, cum se zicea acolo, o adresă venită de la ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor), care, la rândul ei, conținea plângerea unui deținut cum că nu i se respectau drepturile.

Ce și-or fi zis Penitenciarii: drepturi? Las’ că-l dăm noi pe mâna Oficiului Român pentru Drepturile de Autor! să-i arate ăla drepturi, mama lui de infractor!

https://tomisnews.ro/1-ianuarie-2022-prima-zi-fara-dosar-cu-sina-institutiile-publice-nu-mai-au-voie-sa-solicite-copii-de-pe-documente-emise-de-catre-alte-entitati-ale-statului/?fbclid=IwAR2VffOkXJd1thY0_K3ZHVI2ZcdeoEoEeUysIhZeHZiLe-mLFBaNCLzlWWQ

*

Turbare națională pe chestia presupusului plagiat al generalului Ciucă. Toți cunoscătorii FB-ti zbiară că e nevoie de verdictul unui soft antiplagiat. În privința asta, îmi permit să am și eu o timidă părere – asta, fiindcă am expertizat câteva plagiate la viața mea: e adevărat că Google semnalează identitatea unor lucrări scrise, atunci când ea există, adică atunci când plagiatorul a copiat ca un fotocopiator, cuvânt cu cuvânt; însă, dacă el ”povestește lucrarea altuia cu cuvintele lui”, e nevoie de judecata unui expert. Și de inteligența și onestitatea unui judecător, până la urmă. Am avut ocazia să fac niște comentarii pe tema asta mai de mult, când cu plagiatul lui Dottore Ponta. Lucrurile nu s-au prea schimbat de atunci – decât că numărul plagiatorilor a devenit impresionant.

A se vedea și https://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=6794

*

Am admirat-o pe doamna Clotilde Armand. Asta, nu neapărat fiindcă, spre deosebire de crainicele/crainicii TV locali, eu sunt capabil să-i pronunț corect numele, ci pentru că, timp de câțiva ani, am avut impresia că dumneaei repară ceea ce au distrus și furat primarii precedenți ai sectorului 1 al Bucureștiului. I-am admirat hotărârea și curajul de a se bate cu puternicele bande mafiot-politice băștinașe și dârzenia cu care o băga în Sfânta Kyzdă a coanei mă-sa pe țoapa care (printre altele) a fericit Fântâna Miorița cu podoabe de bâlci rural sărac din fundul provinciei sale de proveniență.

Dar, aflând acum că dna C.A. intenționează să ”modernizeze” piața Matache din Capitală, înlocuind tradiționalele tarabe cu supermarket-uri bengoase, sentimentele mele suferă o transmutare catastrofală. Asta, fiindcă mi-am adus aminte că Sectorul 1 a mai avut parte de o modernizare dintr-asta acum câțiva ani, pe mâna altui primar liberal. Dl. Andrei Chiliman, că de domnia sa e vorba, a modernizat Piața Amzei, de unde toți locuitorii centrului capitalei își procurau zarzavaturi, fructe și brânzeturi naturale de țară. Nu direct de la țărani, căci locul lor fusese de mult luat de intermediari – dar cel puțin, produsele vândute erau naturale, autentice, din ogradă. Sănătoase. Dl Chiliman a trântit în locul acestora o frumoasă construcție din beton și sticlă în care-și fac veacul vreo două florărese. Care, de altfel, nu prea vând nimic, de te și întrebi din ce bani și-or fi plătind dările. Iar supermarket-urile multinaționale aflate la vreo treizeci de metri de mândra seră a lui Chiliman râd în soare, fericite. Și bucureșteanul halește, la fel de fericit, carne de pasăre europeană, îndopată cu hormoni și antibiotice. Și presupun că la fel de fericit o fi și domnul ex-primar.

Iar faptul că dna C.A. intenționează să dea vreo sută și patruzeci de mii de euro pentru un ”studiu de fezabilitate” care s-o sfătuiască ce superdughene europene pline de marfă chinezească să amplaseze în Piața Matache, mă întristează și mai tare. Eu, care cumpăr de acolo varză murată pentru sarmale, aș fi putut-o consilia, la modul cel mai competent cu putință, pentru cel mult un euro și patruzeci de eurocenți.

https://economedia.ro/clotilde-armand-vrea-sa-transforme-piata-matache-din-bucuresti-intr-un-hub-cultural-si-pol-al-gastronomiei-ateliere-mestesugaresti-cinema-si-targuri-in-incinta.html#.YdRrdftBzIU

*

Cică a fi antivaccinist e o opţiune personală, afirmă unul pe internet. Oare? Eu zic că opţiune personală este atunci când faptele tale au consecinţe directe numai asupra ta. De exemplu, atunci când te spânzuri. Atunci, însă, când au consecinţe directe şi asupra altora, aceea nu mai reprezintă o opţiune personală, ci un omor prin imprudenţă. Eventual, calificat. Aşa că, dacă nu e atitudine antivaccinistă, “zădărnicirea combaterii bolilor” tot e. Şi nu-i nevoie să fii judecător sau procuror ca să-ţi dai seama de asta. Important e să nu fii idiot şi de rea credinţă.

*

BĂIEȚI BUNI

În ziua când marile rețele TV internaționale anunță că regina Angliei a decorat-o pe Emma Răducanu, Adevărul de la București scrie: “Emma Răducanu a pășit cu stângul în 2022″.

https://adevarul.ro/news/sport/emma-raducanu-pasit-stangul-2022-retragere-e-insotita-avertismentul-specialistilor-1_61d02be65163ec427132e17b/index.html

*

.

.

.

..

*

Un bou, adică vițel dacă e să ne luăm după vârstă, pe Facebook, apropo de certificatul de vaccinare antiCovid: <<Uzanța nu e excepțională ci se aseamănă mult “indulgențelor” din lumea catolică, care aveau același scop, al plății pentru mântuire.>>

Asta e cam ca ”șoarecele e gri, elefantul e gri, înseamnă că sunt frați”. Aluzia subtilă la identitatea ascunsă în straiele ”marii asemănări”, sofismul, forma cea mai răspândită de șmecherie ”intelectuală”, bazată pe iuțeală de mână și nebăgare de seamă. Cam ca doamna Grapini încercând să subtilizeze niște buletine de vot la Bruxelles.

*

Încă o iecspertă: ”Modul secvențial în care construiește scenele și maniera în care-a ales să folosească imaginea (fie prim-planuri pe fețele personajelor, fie GROS-PLANURI ALE PEISAJELOR filmate din aer)”.

Mai bine ar fi zis ”Terra văzută printr-un microscop aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale”.

Pt. exactitate: ”GROS-PLAN, gros-planuri, substantiv neutru (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. (Pronuntat: groplan) – Din franceză gros-plan.” [DEX]

*

Mă bucur că domnul deputat ieșean Alexandru Muraru, reluat de DIGI24, e de aceeași părere cu articolul meu de mai jos, publicat chiar aici, pe blogul de față, la 5 decembrie 2017. De azi înainte, numele meu va fi Dan Predescu-Muză.

<< REGELE MIHAI

Dispariția lui Mihai incită, ba chiar invită la o scurtă rememorare a faptelor. Pe unii (ca mine, de exemplu) chiar îi provoacă la Political fictions, la exerciții de fantazare gen ”ce-ar fi fost dacă”.
Așadar – ce-ar fi fost dacă Douăștrei August n-ar fi avut loc, iar germanii ar mai fi dispus de vreo șase-șapte luni?
Nu pretind că Hitler ar fi reușit să fabrice bomba atomică înainte de 6 august 1945. Ci doar că, dacă războiul contra Germaniei nu s-ar fi terminat în mai 1945, americanii n-ar fi aruncat-o, pe a lor, la Hiroshima, ci la Berlin.
Dar asta, numai dacă ei ar fi reușit să pună mâna pe stocul de o sută de rachete balistice V2, care așteptau, gata de lansare, în depozitele subterane din Germania (și care, de altfel, au fost transportate în SUA la foarte scurt timp după capitularea Reich-ului). Fiindcă, în caz contrar, Statele Unite ar fi lăsat naibii experiențele atomice din deșertul de la Alamogordo, fiind ocupate cu construcția urgentă de adăposturi antiaeriene pe toată Coasta de Est.
Cu petrolul de la Ploiești, Messerschmidt-urile cu reacție ar fi continuat să masacreze forțele aeriene aliate, așa cum și începuseră, cu mare spor, să facă – iar contraofensiva terestră nemțească din decembrie 1944 nu s-ar mai fi oprit din lipsă de carburant.
În cele câteva luni suplimentare care i-ar fi rămas la dispoziție lui Hitler dacă nu s-ar fi produs surpriza de la București, ultimele modele de tancuri nemțești ar fi fost echipate cu stabilizatorul giroscopic, un pilot automat împrumutat de la V1 și V2, foarte util inclusiv pentru tragerea din mișcare. Ceea ce, pe lângă atout-urile lor ce-i înspăimântaseră deja pe Aliați, le-ar fi furnizat Tiger-ilor încă un ascendent imens în fața oricărui tip de tanc inamic, care, pentru a trage cu tunul, trebuia să se oprească vreo câteva secunde foarte periculoase. (De altfel, din câte-am înțeles din niște filmulețe difuzate în premieră de unele canale TV gen Discovery în ultimul an de zile, upgradarea cu pricina chiar începuse să fie realizată de către armata germană.)
Iar pistolul automat Schmeisser StG44 n-ar mai fi ajuns să fie numit Kalașnikov. Și, produs în cantități suficiente, ar fi provocat unele mici surprize atât pe frontul din est, cât și pe cel din vest.
Să nu uit: în ultimele luni ale războiului, unii infanteriști germani au fost dotați cu arme prevăzute cu un dispozitiv de vedere în întuneric, cu infraroșii. Ceea ce adversarilor lor nici prin vis nu le trecuse vreodată.
Din toate aceste motive, am putea să ne mai gândim la relația dintre 23 August 1944 și finalul celui de al doilea război mondial. Și neapărat, la importanța rolului jucat de Regele Mihai în acea zi.
Dumnezeu să-l odihnească pe acest Om, căruia omenirea îi datorează mai mult decât scrie în cărțile de istorie.
NB. După toate aparențele, cam de un an încoace au fost desecretizate noi tranșe de informații referitoare la al 2-lea război mondial. Emisiunile TV Discovery, History și care-or mai fi au cuprins în ultima vreme niște lucruri inedite și surprinzătoare. E pentru prima oară, am impresia, când aceste televiziuni (și massmedia occidentală, în general) afirmă fără echivoc că Hitler nu bătea câmpii când amenința lumea cu armele lui minune. Când ele adeveresc că Germania nazistă a fost foarte aproape de utilizarea lor. Așa că, în acest context necunoscut până acum, întâmplările de la 23 August capătă o altă greutate și consecințe mai ample decât știam noi. Și în cadrul lor, acțiunile regelui Mihai, care n-au fost nici ale lui Maniu, nici ale comuniștilor… >>

*

Dem Rădulescu și Puiu Călinescu, trecând pe lângă coada de la magazinul alimentar Unic de pe bulevardul Magheru, cândva, prin anii 80. Probabil, mai către sfârșitul deceniului, judecând după lungimea cozii. Nu știu cine e autorul fotografiei, dar e cert că, dacă vreun ”organ” s-ar fi aflat prin preajmă, filmul din aparat ar fi fost confiscat, aparatul spart (poate chiar în capul fotografului), iar el ar fi trecut pe la vreo secție de Miliție. Unde nu putem estima cât ar fi rămas. Spun toate astea pentru că și eu făceam asemenea poze pe atunci.

https://www.youtube.com/watch?v=3vg8XXmvviA

*

Bonus pentru băieții cuminți:

.

Counter instalat la 11 iulie 2022