Les Films de Cannes à Bucarest, 2017 (1)

October 16th, 2017

Recolta de la Cannes, la cea de a 70-a ediție a sa, n-a fost una grozavă, e părerea unanimă.

Suedezul Ruben Östlund, care, la prima lui prezență acolo, în 2011, a luat doar un vag premiu în secțiunea Coup de Coeur, este distins anul acesta cu Palme d’Or pentru Square, un film mai slab decât cel de atunci.

Și după ce, în 2016, n-au băgat în seamă un Toni Erdmann cel puțin ieșit din comun, ca să nu zicem foarte bun, anul acesta, juriile au dat dovadă de o surprinzătoare larghețe – cel puțin, judecând după împrejurarea că acest Beguiled a luat Premiul pentru regie.


BEGUILED

Filmul simpluț al Sofiei Coppola, un remake bazat pe un scenariu propriu extras dintr-o povestire, după toate aparențele, popular-kitschoasă, relatează peripețiile unui soldat unionist, nordist, din Războiul Civil american, la anul 1864.

Grav rănit, acesta se ascunde într-o pădure, unde este descoperit de o adolescentă care îl va ajuta să ajungă la pansionul de fete unde locuiește împreună cu cele două institutoare și cele cinci colege ale sale. Deși toate astea se întâmplă în Sud, iar locatarele, care au chiar frați morți în lupta cu unioniștii, ar trebui să-l predea autorităților pe rănitul inamic, ele nu o fac, ci îl adăpostesc și oblojesc, spunându-și că au să-l predea după ce el va apuca să se înzdrăvenească.

Prezența unui bărbat, într-un asemenea loc cu desăvârșire cast (și în niște vremuri ale unor conveniențe pe care noi, astăzi, le numim prejudecăți, în vremurile când pudoarea se numea pruderie), declanșează un șir de reacții neașteptate. Sau mai curând, absolut previzibile: în puștoaicele de la internat și în educatoarele lor se trezește feminitatea, pur și simplu. De la o timidă cochetărie la flirt și apoi, la vizitele nocturne în camera musafir/prizonierului convalescent, calea nu e deloc lungă.

Dar ceea ce începuse ca un inofensiv marivodaj se transformă brusc în horror, după ce el este îmbrâncit de o domnișoară ce-l descoperă în pat cu alta, își rupe piciorul rănit, este operat (!) și rămâne cu un singur picior.

Finalmente, domnișoarele complotează să scape de el și îl otrăvesc cu ciuperci. El moare – și cam asta-i tot.

Ceea ce nedumerește, aici, este raportarea la convenție. Dacă începi ca un vodevil cu sugestii frivole, narațiunea rămâne în limitele convenționalului amuzant, fantezist, mai degrabă teatral, cam ca într-o comedie shakespeareană. Dar dacă, după aceea, te cobori la amănunte prozaice, cum ar fi cele ale rănii caporalului unionist, din care Nicole Kidman scoate vreo șase-șapte schije metalice de vreo doi centimetri fiecare, sau la amputația executată de aceeași – te trezești asediat de ”meandrele concretului”. Și începi să-ți reamintești ce-ai învățat în armată: că o explozie care aruncă atîtea schije de dimensiunile acelea nu le proiectează grupat, într-o singură gambă, ci le împrăștie într-un mod relativ uniform, din talpa până-n creștetul nefericitei victime, care ar da certamente ortu popii. Toate astea le știe orice om care-a făcut armata. Sofia Coppola, însă, n-a făcut-o.

Și apoi, văzând (sau mai exact, auzind) că tânăra doamnă îl operează pe seducătorul caporal sub narcoză, începi să te întrebi ca domnul Ion Cristoiu: de unde avea domnița sudistă cloroform? Ce căuta acesta în bucătăria unui pansion distins din Sudul confederat?

Ceea ce te poate ține cu privirea îndreptată spre ecran până la sfârșitul filmului este prezența lui Nicole Kidman și a copilelor ce-i dau replica. Dintre care aș menționa-o neapărat pe Addison Riecke.

Asta mă face să-mi reamintesc că, în cinema, prezența trece înaintea interpretării. Poți fi personaj de film și fără a învăța de undeva meseria de actor, sunt nenumărate exemple. Invers, cu o diplomă în buzunar și chiar cu meșteșug, dar cu o prezență ștearsă, nu merge.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VACANȚA, fără trenul din Franța (6)

October 9th, 2017

CROAȚIA

În port la Split
Idem
Stânci care mai de care mai fotogenice
și câte o cazemată pe ici pe colo
Grgur Ninski, lucrare de Ivan Mestrovici, 1929. La palatul lui Diocletian din Split. Grigore din Nin, episcop croat din dioceza Zadar, a adoptat, în sec. X d.Chr., croata ca limbă de cult în locul latinei, opunându-se astfel voinței papale.
La o poartă a palatului împăratului Diocletian (244-312) - care era din zonă și s-a retras aici după ce a renunțat la conducerea imperiului roman.Cameră antică de supraveghere
și soldați romani, desigur. Fantastic câtă lume a trecut pe-aici: dalmațieni, romani, croați, avari, venețieni, turci, austrieci, francezi, italieni, RSFI…E pe latinește, dar a fost pusă la Porta Aurea în AD 1854
Încă o poartă, încă un portalLume, lume… pe străduțele antice/medievaleRuine antice. Aiurea, ruine sunt ale noastre, terminate acum doi ani.
Cele de la Split se țin mult mai bine.Pe o străduță medievală, un mic cineclub, sau altceva de genul ăsta.
Se strânge lumea în piață.Și se tot adună.Cred că sfinxul de la intrarea în mausoleul împăratului e veritabil, adus din Egipt. La urma urmei, și Champollion (atenție, nu Napoleon!) și-a adus la Paris, ca suvenir, un mic obelisc de la Luxor. Păi nu?Urmează un comunicat important pentru Țară, anunță caporalul roman.Prefect roman + vestală adresându-se barbarilor cu smartfoaneTuriști odihnindu-se pe pietre venerabile, sub termopane. Cam toate cetățile antice și medievale de pe coasta dalmată sunt bine mersi locuite.
Catedrala ridicată chiar în palat, la câteva secole după moartea lui Diocletian (care a fost un mare persecutor al creștinilor). Aici, campanila, ceva mai recentă - nu are decât o mie de ani.Mai exact, e vorba de transformarea mausoleului imperial cu templul său jupiterian, ridicat în anul 305, în lăcaș de cult creștin. Este pe locul doi, ca vechime, printre bisericile din întreaga lume.Multă lume s-a înmormântat, de-a lungul vremii, aici: un pontif…un cavaler…un prinț croat care s-a luptat cu turcii
Mai multe rânduri de frize vorbesc despre lucruri foarte diferite și depărtate în timp. Aici, despre despre decapitarea Sfântului Domnius (Svetog Duje, în croată), patronul orașului, la ordinul lui Diocletian.
Aceasta, însă, e romană.la fel ca mai susStucatură…și marmură…și aur…
Plus pomenirea arhitectului Alois Hauser din Vindobona, adică Viena, care, la 1885, în vremea împăratului Franz Josef, a condus lucrările de refacere.
Din nou în piață (peristylum)Epocile se intersecteazăCică și romanii lui Diocletian aveau obiceiul să mâzgălească zidurile prin oraș. Tineretul din ziua de ieri, tineretul din ziua de azi…Altă poartă din cele patru.
Sub smochin
.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Les Films de Cannes à Bucarest, 2017

September 30th, 2017

http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/evenimente/managing-talents/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VACANȚA, fără trenul din Franța (5)

September 29th, 2017

Croatia

On the road

Rijeka, cetatea TrsatTrsatGrifonul de la intrare

Altă dihanie sperie clienții din restaurant

Rijeka văzută de susIdemIbidemAutostrăzi și tuneluriIdemIbidem
Încă un tunel, încă o autostradă… croații știu să acceseze fonduri europene, nu ca alții…

Pe cheiPe Korzo

Teatrul Național Croat Ivan ZajćOra mesei, lângă Teatrul Național
Și iarăși pe KorzoIdem
IbidemDl guvernator Klobusitzky a reconstruit orașul după un cutremur
și un incendiu devastator, pe la 1700, spune placa aceasta
în latineasca Austriei imperialeÎn fundal, cetatea medievală Trsat. În plan apropiat, un monument
din vremea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.Rijeka, parcare
Un hotel cu ieșire la mare (și cu o bucătărie excelentă, pe deasupra)Mic dejun cu vaporși cu pescăruș  - care, în clipa ce a urmat celei surprinse aici,
a înșfăcat o felie de șuncă dintr-o farfurieși dus a fost.
Leviatan pleacă în zori
Tot el, pozat cu focală lungă
La revedere, Rijeka

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VACANȚA, fără trenul din Franța (4)

September 21st, 2017
Rijeka. Vedere din balcon, înainte de răsărit.
Idem
Portul e la doi pași. Iar din hotel poți coborî direct în Adriatica.
De regulă, pescarul își ia cu el o (ladă de) bere. El și-a luat nevasta.Facem și canotaj. Unii dintre noi.În port, la Pula, o Dacie cam șifonată, dar din Germania. De altfel, am întâlnit destule Dacii, cu numere din diferite țări, în acest scurt voiaj.Din plimbarea noastră cu vaporașul, spre Brioni.Spre Brioni - bărcuțe… vaporașe…Spre Brioni - tot felul de insule și insulițeSpre Brioni. La plajă, pe cazemată.
Spre Brioni. Altă bărcuță.
Altă insuliță, făcută dintr-un calcar foarte fotogenic.
Circulație, mai ceva ca pe Magheru
Mai e un pic până la Brioni
Brioni. Vila mareșalului Iosip Broz Tito.AmbuteiajÎncă o căsuțăÎncă o bărcuță
Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasăIdem
Cormorani
Pula. Amfiteatrul Împăratului Diocletian (244-311 AD)IdemIbidemUnde mai au loc și acum diverse concerte
.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (65)

September 17th, 2017

https://www.academia.edu/29849725/Destine_Literare

O spanioloaică plină de idei s-a dat drept copchila din flori a lui Salvador Dali. Și – culmea culmilor! – a reușit să obțină, prin tribunal, deshumarea defunctului pentru efectuarea testării ADN. Care, așa cum era previzibil, a avut rezultat 100% negativ, isteața doamnă neavând vreo legătură cu ilustrul răposat. Dar – tot răul spre bine, cu ocazia asta s-a constatat că MUSTAȚA LUI DALI E LA LOCUL EI!

CUJETAREA MOMENTULUI

Când ți se spune că ești ultimul dintre oameni, asta nu vrea să însemne că toți ceilalți ar fi murit.

Adesea mi-o reamintesc. Zău, nu pot s-o uit. Cred că era singura ființă din lume care să spună ”salut, prieteni!” și să se audă, parcă, ”stai că trag!”. Gurile rele pretindeau că, în tinerețe, a fost atât de agresivă încât n-a făcut prea mulți pureci nici măcar la Săptămâna, unde l-a speriat până și pe Eugen Barbu, care n-a știut cum să scape mai iute de ea.

Există unele rase de câini cu o larg răspândită reputație de ferocitate, cum ar fi Rottweiler sau Doberman. Dar ei nu devin astfel decât dacă sunt dresați în acest scop. Ei bine, în aceasta constă superioritatea speței omenești: pe om nu trebuie să-l îndemni să fie bestial, e suficient să nu-l pedepsești pentru asta.

SCOALĂ-TE TU SĂ MĂ AȘEZ IO. Câtă agitație, cât scandal - doar pentru că se schimbă șăfii din cultură, încasatorii foarte puținelor lefuri de 1000 de euro din acest domeniu. Principii? Ioc. Argumente? Sufletu’. Scandal și țigănie? Cât cuprinde!

Mai nou, zise unul că niște oficine de-alde România liberă, Dilema, Observator cultural și alți neaveniți își bagă nasul și calomniază opera de artă de mai jos, pe care onor Statul se pregătește s-o cumpere cu niște milioane de euro. Desigur, numai un expert al Statului e capabil să înțeleagă mesajul abscons și abstruz al operei din imaginea alăturată: ea ne vorbește despre marile sacrificii făcute de poporul român pentru întregirea țării sale. Nu vedeți? Orbilor! Nu înțelegeți? Calomniatorilor! Nepatrioților! Soroșilor!

Are Arghezi, pe undeva, prin Bilete de papagal, probabil,  un articolaș despre niște Daea și Tudorei Toaderi din vremea lui. El zicea acolo că e mare deosebire între purice și păduche. Puricele, suplu, sprinten, înțeapă și fuge. Păduchele, însă, mare și gras, stă pe loc, se agață de locul ăla de nimeni nu-l poate clinti de acolo. În plus, face cuib pentru el și ai lui. Păduchele e, mai presus de toate, familist, așa zicea Arghezi.

Ce trebuie să faci dacă înghiți un os de pește?

Să înghiți o pisică.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Festivalul Filmului American Independent

September 15th, 2017

American Independent Film Festival

București, 15-21 septembrie 2017

MAUDIE

sau Îmblânzirea gorilei

Personajul care dă numele acestui film nu a fost imaginat de un prozator sau scenarist. Maud Lewis a existat realmente și a trăit toată viața (1903-1970) în Nova Scotia, Canada. A avut parte de o existență chinuită: suferind din copilărie de o artrită reumatoidă invalidantă, îi era greu chiar și să umble pe propriile-i picioare, necum să desfășoare vreo altă activitate fizică. Cu toate acestea, soarta, respectiv egoismul și rapacitatea propriei sale familii, rudelor ei apropiate, o obligă să ia viața-n piept de foarte tânără, să-și câștige pâinea în orice condiții, cu orice efort.

Se angajează ca slujnică a unui individ singuratic, un salahor trăind și el de azi pe mâine, din tot felul de munci întâmplătoare, dar care este proprietar: are o casă a lui. De fapt, o minusculă cabană semănând bine cu cea din celebra Goană după aur, în care Chaplin își mânca proprii bocanci – și situată tot așa, în mijlocul unei naturi aspre, nu prea departe de Cercul Polar. Cei doi sunt singuri acolo, doar ei, cei doi câini și câteva găini, la unsprezece kilometri de cea mai apropiată așezare omenească.

Iar Everett Lewis, stăpânul, nu e chiar un băiat cumsecade, ci un mitocan așa cum scrie la carte: stupid, zgârcit, aspru și uneori, violent. O exploatează fără scrupule și o ține la respect cu amenințări și răcnete, până când…  Până când o vizitatoare din New York, care are o casă de vacanță prin zonă, observă că Maud se distrează, când are-un pic de timp liber, pictând niște cărți poștale care i se par simpatice. Și având relații în branșă, se gândește că s-ar putea scoate un ban din ele, așa că-i comandă lui Maud un număr tot mai mare de ”opere”.

În câțiva ani, se duce vestea, apar câteva articole în presă, ba chiar și un interviu televizat – Maud ajunge cineva. Încununarea carierei ei de pictoriță naivă (”folk” e termenul folosit de americani) o constituie tabloul pe care i-l cumpără Richard Nixon, pe atunci vicepreședinte al SUA.

În acest timp, Everett, soțul ei, căci între timp a luat-o de nevastă, și-a schimbat radical opiniile: acum mătură, face curat și ce mai e nevoie în gospodărie, căci artista aduce bani buni în casă și nu trebuie deranjată. Greutățile și suferințele îndurate împreună (dar, neapărat, și succesul) au făcut din ei o familie.

Această reconstrucție a unui destin real datorează aproximativ totul interpretării actoricești. Interpretării lui Sally Hawkins, care reușește performanța – în primul rând, fizică – de a se transforma la modul cel mai empatic-realist într-o ființă suferind și înfrângându-și suferința cu demnitate. Și umanizându-și tovarășul de viață cu tact și umor.

Ethan Hawke nu este nici o clipă bruta, goriloidul, antropoidul pe care-l are în vedere regizoarea Aisling Walsh. Oricât talent actoricesc ai investi în chestia asta, dacă educația și mediul civilizat în care trăiești și-au pus amprenta pe întreaga ta înfățișare, orice efort e inutil. Asta nu vrea să însemne că e vreun ton fals în interpretarea sa; atâta doar că nu e el acela.

E un film sentimental și optimist. Din asta trebuie să înțelegem că, oricât ar părea de ciudat, mai există (bune) sentimente și mai există optimism pe lumea asta.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Artă_naivă

http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/program/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VACANȚA, fără trenul din Franța (3)

September 14th, 2017

(Un pic din) Belgrad

Idem

Idem, cu catedrala Sf. Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din lume

În palatul prințesei Liubița Obrenovici

(v. și http://www.mgb.org.rs/stalne-postavke/konak-kneginje-ljubice)

(36)

(37)În haman, baia turcească (38)

Haman, plafonul (39)

(40)

(41)

La revedere, Belgrad (42)

VACANȚA, fără trenul din Franța (2)

September 9th, 2017
Beograd. Râul Sava, aproape de vărsarea în Dunăre.
Vedere din cetatea Kalemegdan. (16)
Vaporaș pe Sava (17)
Ăsta venea precis din Austria. Nestroy a fost comediant și autor de teatru, acum vreo două secole. Văd că are statuie la Viena. (18)(19)
Tot cetatea. De-a lungul vremii, Belgradul a fost câmp de luptă de 115 ori - și a fost distrus de 44 de ori, așa zice Wiki. (20)
Arheologie cu utilaje moderne. Sau reconstituire. (21)
Despotova Kula/Dizdar Tower/turnul comandantului fortăreței. Vechi de peste 600 de ani. (22)
Detalii (23)
(24)
(25)
(26)
Antilerie (27)
Înainte de ieșire, dai de un muzeu militar (28)
Hrubele fortăreței sunt acum mici biblioteci, buticuri sau cafenele. (29)Afară, în parc, basorelieful care istorisește întâlnirea amicală dintre mesagerul sultanului și prințul Mihail Obrenovici, din 1867, cu ocazia retragerii armatei otomane din Serbia. (30)
În oraș, o superbă fântână din marmură. Ei n-au avut un Videanu,
care să valorifice materialul. Și nici artiști stradali,
care să o înfrumusețeze cu graffiti. (31)
.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VACANȚA, fără trenul din Franța (1)

September 8th, 2017
Pe Clisura Dunării, la Cazane, vedere de pe malul sârbesc (1)
Pe Clisura Dunării, la Cazane. Mânăstirea Mraconia (2)
Pe Clisura Dunării, la Cazane, vedere de pe malul sârbesc (3)
Pe Clisura Dunării, la Cazane, vedere de pe malul sârbesc. Decebal (4)
Pe Clisura Dunării, la Cazane, vedere de pe malul sârbesc (5)
Seara la Beograd (6)
Seara la Beograd (7)
Seara la Beograd. Să tot cumperi suveniruri! (8)
Seara la Beograd. Vedere din parcul Kalemegdan (9)
Seara la Beograd. (10)
Beograd. Patriarhia (11)
Beograd. Ceva despre Dositei Obradovici, nu mă puneți să vă traduc. Wikipedia, mama noastră (12)
Beograd. La Patriarhie (13)
Beograd. Vedere din parcul/cetatea Kalemegdan, de deasupra orașului (14)
Beograd. Vedere din Kalemegdan. Leonardo, venerabil vapor cu zbaturi (15)
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com