Cum mai stăm cu profețiile

August 5th, 2017

Într-un interviu din 1946, Einstein a spus că întrevede trei mari pericole la adresa omenirii:

- Forța nucleară, aflată la îndemâna unor politicieni imaturi (”infantili” a fost termenul folosit).

- Explozia demografică. Favorizată de progresele medicinei, dar nu numai. ”Peste 20-30 de ani, tunisienii, marocanii și algerienii vor fi de trei ori mai numeroși decât francezii get beget”, i-a spus el ziaristului (care era faimosul abbé Pierre).

- Explozia informațională (”psihică” a numit-o el) – provocată de massmedia. Atunci când cei mai săraci vor putea să vadă cum trăiesc cei mai bogați, omenirea va avea o problemă – cam în acest sens s-a exprimat el.

CUJETARE DE TELESPECTATOR
În Occident, dacă furi un milion, îți taie călăul capul. La noi, îți taie unghiile. Și te ajută s-o ștergi.

Pisici, berze, câini

ș.a.

*

*

*

*

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Pancarte nostime

July 28th, 2017

Am dat de curând peste câteva filme vechi, de care uitasem cu totul. Unul dintre ele a fost pozat prin februarie 1990, dacă mi-aduc bine aminte. Și anume, la o manifestație a cineaștilor din Piața Victoriei. Pe cei din imagini îi cunoașteți, nu-i nevoie să vi-i mai spun eu.

Dacă și Sergiu Nicolaescu avea revendicări, ne-am lămurit!zice doamna Paola Bentz, o vizitatoare a acestei pagini. Căreia îi mulțumesc pe această cale pentru atenția acordată.

*

Imaginile de mai sus sunt inedite.

Ele pot fi reproduse numai cu acordul meu scris și cu menționarea sursei.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

De ce se pune ultimul vagon la tren?

July 21st, 2017
Motto

SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MINIȘTRI

Mai acu’ vreun an jumate, un meteoric ministru ne amenința cu o nouă și monumentală sală de concerte în Piața Victoriei, care ar fi urmat, după toate aparențele, să fie făcută cu banii rămași necheltuiți după achiziționarea Cumințeniei Pământului. Între timp, ceva parale s-au strâns din donații și dracu’ știe ce s-a ales de ele, că despre statueta brâncușiană nimeni nu mai suflă o vorbă - iar la locul cu pricina, chiar în coasta clădirii Guvernului, s-a ridicat fuguța, în pas alergător, o construcție impozantă. Dom’ ministru, când începeți, domle, să vindeți bilete la festivalul Enescu din Piața Victoriei?

Fiindcă tot veni vorba, știe cineva ce-i cu noua clădire din poza de mai sus, a cui e - și, în general, ce vrea ea de la viață?

http://revista22online.ro/70251910/vlad-alexandrescu-ministrul-culturii-o-noua-sala-de-concerte-in-zona-pietei-victoria.html

*

Bine că nu lasă urme pe pantaloni.

*

Mă doare-n paratrăznet de clorura voastră, eu obișnuiesc numai brânză cu Aracet.

*

Ce zice c-a stârnit?

*

CLICK, din nou corijent la română. În clasa a IV-a.

*

Analfabeți 1.

Fetița asta cultă cică e editor coordonator la Antena3! Kkrea lumii, stimați telespectatori!

Analfabeți 2

Analfabeți 3

*

Grădinile Semiramidei, în buricul târgului București.

*

De la ”ieși afară, javră ordinară” la nesocotirea batjocoritare a președintelui țării nu-i o cale prea lungă. Nu știu cu ce s-a soldat incredibila sfidare a polițiștilor la adresa lui Băsescu, de atunci, dar acest Țuțuianu ar fi cazul s-o șteargă.

www.easy-hit-counter.com

www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (64)

July 14th, 2017

Socialism = grija față de om

Comunism = grija față de găină

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante.

Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

*

Fiindcă tot veni vorba:

https://yorick.ro/un-vis-de-cosmar/

Iată ce numesc eu ”o cronică de teatru profund documentată”. Sunt convins că autoarea știe despre ce vorbește. Nimic nu mă va face să cred contrariul.

Morala: dragi artiști, aveți grijă să nu afle cronicăresele cine știe ce detalii. Despre viziunea voastră artistică, vreau să zic.

*

M-au cam călcat pe nervi idioții care s-au luat de Johannis că e încheiat la un nasture, sau că știm noi că poartă izmene cu mânecă scurtă, dar uite că o comit și eu. Apropont de parada militară de 14 Iulie de la Paris. Bine-bine, nu zic nimic că am văzut defilând diverși eroi de vârsta a treia și-un pic, unul semănând bine cu Pétain, altul cu Louis de Funès… Dar să văd și niște eroine cam tot din promoția aia bătând pas de defilare (printre care și una călcând cam protetic, al dracu’ dacă n-are aia vreun picior de lemn) – și învârtind marțial săbiuța… Știți, singura dată când am văzut că o sabie poate folosi la ceva a fost într-o cârciumioară mică și drăguță din São Paulo, unde ni s-a servit o “rodizia a gaucha” (cred că așa se scrie). Aia fiind o ditamai pulpă de vită ținută de maître în două săbii zdravene, în timp ce ajutorul lui tăia, cu o săbiuță, felii pe care ni le punea în farfurie.

*

La Paris, Manolică Ăl Mic ține mâna la gură, ca țațele de la Găneasa, când îi șoptește ceva Marelui Portocaliu. Probabil, ca să nu-i citească Putin de pe buze.

*

La Antena3, un celebru analizd militar, comentând defilarea de la Paris, oftează că România ar fi fost cuprinsă de filoamericanism începând din 1989. Da’ de Woodrow Wilson o fi auzit toașu Radu Tudor ? numele ăsta nu-i spune nimic lu’ Tovarășu’ Gradu’ ?

*

Moneda Unică Europeană. Pe scurt, MUE.

*

Cică Soros cumpără massmediile românești. Pe cele rămase necumpărate de Putin, desigur.

*

Cu chestiuța asta mă jucam eu, prin 1970-1973, la Institutul Meteorologic, unde eram muncitor necalificat. E un telefax, o noutate occidentală, Science Fiction pe vremea aia, pentru noi. El reda pozele pe care le recepționam cu stația Hawker Siddeley (care astăzi ar fi considerată o biată ”antenă de satelit”) de la niște sateliți meteo americani, ESSA8 în vizibil și NOAA2 în IR. Eram 3 inși în țara asta care făceam treaba cu pricina, iar pe meridianul nostru, mai erau unii la fel la Moscova și alții, la Salonic. De plătit, ne plăteau cu salariul de necalificat, fiindcă ocupația de operator telecomunicații prin satelit nu exista în nici un nomenclator de la noi. Punct.

Aceasta e fișa (amprenta) mașinii mele de scris, pe care, până în 1989, eram obligat să o dactilografiez, o dată pe an, într-un birou de la circa de Miliție în a cărei rază locuiam. Și țineți cont că rabla mea de mașină de scris, fabricată cam pe vremea primului război mondial, avea vreo 10-15 kilograme. O duceam la circă într-un cărucior de butelii de aragaz.

*

Folklor 4U:

Drag ne-a fost calu bălan

Și cu tacsu milițean

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (63)

June 24th, 2017

Guvernul lui Dragnea-fără-Grindeanu este, pe drept cuvânt, unul christic: a înviat după trei zile.

(25.06.2017)

*

Se înjură și caftesc Grindeanu cu Dragnea, Zeița Gabi a Fecundității Naționale și Oligofrenuța V., precum că care-i cel mai adevărat în PSD: ăl de n-a rămas repetent, sau infractorii reșapați Vâlcov și P. Monta. Gălăgie insuportabilă la televizor, de nu se-aude om cu persoană. Și în timpul ăsta, nimeni nu mai aduce vorba de salariile și pensiile care cică urmau să fie mărite de la-ntâi cu două sute la sulă, vorba zânei de la Antena 1.

Cam așa procedează și găștile de rrrromi, în tramvai: se iau, chipurile, la ceartă pentru ca oamenii muncii să se holbeze ca proștii – în timp ce ei îi operează la buzunare.

(15.06.2017)

*

Am cam putea să-i zicem “drôle de guerre”, așa mi se pare. A doua zi după atentatul de la Petersburg, Rusia atac chimic în Siria. La aproape două săptămâni după atentatul din Anglia în care-a fost amestecat Florin brutarul, ia foc, de la etajul 2, blocul londonez de 25 de etaje învelit în polistiren inflamabil și locuit, se pare, doar de imigranți - iar pompierii se mișcă încet, încetișor… Se non e vero…

*

Masele: cur mare, cap mic. Greu de urnit din loc. Telectualii: cap mare, cur mic. Greu de rezistat pe două picioare.

*

Deosebiri politice între occidentali și ruși: unii vor să ne acceseze prin gaura din față, iar ceilalți, prin celelalte. Și fără prezervativ.

*

Pupatul în cur și mușcatul de cur – cei doi poli ai gazetăriei dâmbovițene. Tertium non datur.

*

Cică “n-a spus nimic din care să rezulte că aprobă politicile lui Hitler” (ăla fiind un ditamai cadru universitar care-l invocă, nevinovat, pe Führer). Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public - deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Iar s-au desecretizat tone de mărturii scrise, fotografice și filmate referitoare la al doilea război mondial, din arhivele occidentale. Din care reiese cu tot mai mare claritate că Hitler avea nevoie doar de câteva luni – și mai ales, de petrol – ca să învingă. Și că declarațiile lui despre noile arme secrete nemțești nu erau simple lăudăroșenii, așa cum ne-au tot învățat învingătorii să credem, timp de 70 de ani după aceea. Devine tot mai evident că, dacă Aliații au putut ajunge, la începutul anului 1945, până în inima Germaniei, asta s-a datorat în primul rând faptului că tancurile și avioanele nemțești au rămas în pană de benzină, ele având performanțe incomparabil mai mari decât ale adversarilor.

Pilotul automat al rachetelor nemțești care au bombardat Londra a fost adaptat, în ultima fază a războiului, ca stabilizator giroscopic al ultimelor modele de tancuri nemțești, permițând tragerea din mers - de unde el a ajuns direct în tancul T55, pe care-am făcut eu armata, probabil fără nici o modificare.

Presupun că același lucru se poate spune despre instalația de vedere nocturnă, în infraroșu, făcută de nemți pentru arme de infanterie, care a ajuns și ea pe tancul meu. Aceasta fiind, de altfel, una foarte slabă, puteai distinge omul din fața ta la cel mult 10-15 metri - și periculoasă pentru cel care o folosea, deoarece era activă, adică emitea un fascicul infraroșu, ceea ce o făcea o țintă perfectă pentru adversar (lucru care s-a văzut foarte clar în războiul arabo-israelian din 1974, când toate tancurile siriene dotate cu ea, care au atacat noaptea, au fost distruse.) Iar arma de asalt Schmeisser StG44, care n-a mai apucat să fie distribuită trupelor nemțești decât în cantitatea de vreo sută de mii de bucăți, s-a trezit botezată Kalașnikov și e o genială invenție rusească…

Cât despre avionul cu reacție Messerschmidt 262, nici nu face să mai discutăm. Cică unul dintr-ăsta ar fi doborât 17 bombardiere aliate într-o singură msiune…

În lumina noilor dezvăluiri, eu zic că ar cam fi cazul să reconsiderăm actul de la 23 August, indiferent de denumirea pe care am vrea să i-o atribuim.

*

Aflu, dintr-un articol recent (Titu Maiorescu revizitat de Cécile Folschweiller, de Nicolas Trifon, în Dilema veche nr. 695, pag. 14) că prima traducere din Schopenhauer în franceză, publicată în 1880 la Paris, aparține unui român, Alexandru Cantacuzino. Românie, tu, care pui mare preț pe toate căcaturile, chipurile, reprezentative – și nici nu-ți cunoști sau îți treci sub o tăcere dușmănoasă adevăratele valori și performanțe…

*

À propos de actualul bulevard Iancu de Hunedoara (care, pe vremuri era bulevardul Bonaparte, iar mai apoi, Ilie Pintilie):

Mare-ai fost tu, măi Ilie,
Mare-a fost și Bonaparte;
Nu aici – în altă parte.
Dac-ar fi cumva să fie
Strada alt nume să poarte…
Ori Napoleon Pintilie,
Ori Ilie Bonaparte!

…Mare-ai fost tu, Păstorel dragă!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Piața Universității, 1990

June 14th, 2017

85 %

Miliția e cu noi.

Pe vremea aia, camerele video

nu prea se cocoțau pe stâlpi.

Decât în Piața Universității.

Pe atunci, toți eram golani.

Între timp, unii s-au transformat în haimanale.

Corturi 1

Corturi 2

Restul de până la 100 %

Idem

Imaginile de mai sus sunt inedite.
Ele pot fi reproduse numai cu acordul meu scris și cu menționarea sursei.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Piața de flori

June 12th, 2017
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

MIGRANTE & MIGRAȚIUNI

June 11th, 2017

Ediția a 2-a
revăzută
și adăugită
cu grațioasa contribuție
a dnelor Cristina Fazecaș-Șchiopu și Adriana Wang,
colege de facultate ale autorului,
actualmente consumând pâinea cu multe E-uri
a iegzilului

Rozalia s-a cărat în Italia,
Amalia-n Somalia

Şi Olivia, tocmai în Bolivia.
Otilia e-n Sicilia,
Cecilia, în Brazilia,
Caterina, în Statele
Federate ale Microneziei
(aţi auzit de ele? păi vedeţi
că habar n-aveţi?)

Argentina - culmea!
A emigrat în Chile!
Iar Tanţa
Şi-a găsit de lucru prin Franţa.

Sanda a-ntins-o direct în Olanda,
Smaranda-n Irlanda,
Marusia a șters-o în Rusia,
Isabelle – în Israel,
Emilia – la Marsilia,
Adina – în China,

Lidia – în India,

Iar Anaïs – taman la Paris!

Unde-s pistoalele,

Unde-s pumnalele,
Unde-s tramvaiele,
Unde-s gunoaiele
De-alaltăieri?

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ZODIAC

May 15th, 2017

Tutulor, cum zicea nea Nicu al nostru, ni s-a întâmplat să trecem prin

momente grele: de pildă, atunci când am fost gazde ale câte

unei mici şi inevitabile petreceri, de ziua nevestei, de revelion ş.a.m.d.

Pentru a înţelege ce se întâmplă într-o asemenea ocazie

şi, astfel, a-i supravieţui, e absolut necesar să ştii

cum se traduce horoscopul în termeni reali.

Eu nu fac aici decât să vă dau nişte exemple.

SCORPIONUL

O chestie mică şi veninoasă: soacră-ta. Are grijă să facă, din sfert în sfert de oră, câte un tur al apartamentului şi să observe că: ar fi bine să fie extrasă Ioneasca din frigider, unde se-ndoapă cu salată de icre şi ouă umplute în aşa hal încât riscă să nu mai poată ieşi de acolo; Popeasca ar putea, cel puţin, să-şi scoată pantofii înainte de a-şi întinde butucii ăia de picioare pe sofa; n-ar fi rău să afle şi Vasilescu, care se-ntoarce abia poimâine de la Rădăuţi, cum şi-a făcut nevastă-sa de cap toată noaptea; etc.

SĂGETĂTORUL

Centaurul din mitologie: jumătate om, jumătate cal. E greu de precizat care jumătate aşa şi care pe dincolo. În orice caz, cu Ionescu e clar: cabalină e jumătatea din spate, se vede după cum dă din picioare. Până la miezul nopţii, a exterminat vaza chinezească din sufragerie. Nu-l lăsa să se fâţâie prea mult, că mai ai una şi-n hol.

BALANŢA

Nu cea de la Sibiu. Aici e vorba de Georgescu, care se balansează rău. Adineaori a intrat cu mâna în maioneză şi când i-ai semnalat evenimentul, te-a bătut pe umăr, că, adică, să nu-ţi faci probleme. Cu aceeaşi mână. Şi costumul era nou.

FECIOARA

A lui Georgescu. E în clasa a doua şi să vezi ce talent are la desen, mânca-o-ar mama pe ea! Dacă vrei într-adevăr să vezi, dă o fugă până-n dormitor şi admiră-ţi perdelele: ţi le-a pictat cu rujul de buze al nevesti-ti.

LEUL

Rage. De exemplu, Constantinescu, care chiar acum scoate combina audio din priză (cu priză cu tot), ca să vă cânte el „Pă Murăş şi pă Târnavă”. Îl aud vecinii şi telefonează la poliţie precum că la tine cineva este tăiat cu drujba şi ţipă după ajutor.

RACUL

Roşu ca Vasileasca, în clipa când soacră-ta o întreabă – nu tocmai în şoaptă – dacă Vasilescu ştie că ea a venit însoţită la această petrecere onorabilă.

GEMENII

Există suflete îngemănate, aşa-ţi declară Georgeasca pe o melodie de-a lui Iglesias, adică al ei şi-al tău, pasămite. E drept că şi tu ţi-ai cam plimbat mâinile pe oarece forme de relief aparţinându-i. Ca din întâmplare, nevastă-ta e pe aproape – şi o aude. Uneori, e mai bine să nu te gândeşti la ce-ţi va aduce ziua de mâine.

TAURUL

Zi-i bou şi o să fii mai aproape de realitate. Îl cheamă Georgescu şi tocmai recită iarăşi bancul acela cu unul care, întorcându-se inopinat de la slujbă, îşi găseşte nevasta în pat, goală, cu ţigarea în mână – şi nu singură. Şi o întreabă da’ tu de când fumezi, dragă. Fericiţi, din multiple şi complexe motive, cei săraci cu duhul.

BERBECUL

Marinescu, altă cornută. Da, dar ştie să deschidă orice uşă, afirmă nevastă-ta. Cu capul, că-n mâini ţine câte două-trei sarsanale pline cu respect şi consideraţie pentru cine trebuie. Ai văzut în ce vilă s-a mutat? Ai fi tu în stare de-aşa ceva? Neisprăvitule.

PEŞTII

Rămâne un mister cum a putut să se lipească tartina aceea pe spatele rochiei lu’ madam’ Constantinescu. Iar ea se simte ca peştele în apă – las’ că nici nu i-ar spune careva cu ce şi-a ornamentat toaleta.

VĂRSĂTORUL

Popescu, la al treilea pahar de Merlot. Primul, pe faţa de masă, al doilea pe covor, al treilea, în poala nevesti-si. Da, dar ea e tot acolo, tolănită pe canapeaua noastră încă neachitată în întregime, constată nevastă-ta. Nimic nu e perfect pe lumea asta.

CAPRICORNUL

Ţaţaţa căpriţă ţa. Marineasca dansând rock. A mai venit şi-n fustiţă mini, eu, dac-aş avea aşa grisine pe post de picioare, aş umbla numai în costum de schi, remarcă nevastă-ta.

ZODIA PORCULUI

Cei născuţi sub acest semn zodiacal nu fac niciodată pe gazdele. Se mulţumesc să rămână invitaţii tăi.

DISTRACŢIE PLĂCUTĂ !

Club D, Bucureşti, nr. 1, mai 1990

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN ediția XXI

May 5th, 2017

EU, OLGA HEPNAROVA

Olga Hepnarova, 1973

Personajul titular a fost o fată de 22 de ani, după toate aparențele bolnavă mintal, care, în 1973, a intrat cu camionul ce-l conducea în mulțimea de pe trotuar, la Praga, omorând opt inși.

Motivul cel mai probabil, ca să nu spunem cert, au fost propriile-i fantasme, închipuiri date de paranoia și/sau schizofrenia proprie. Ambele, provocate, după cum afirmă specialiștii, de unele dereglări biochimice, ereditare sau dobândite, din organismul uman.

Pentru asta, justiția a condamnat-o la moarte și a spânzurat-o, în 1975. A fost ultima femeie executată în R.S. Cehoslovacă.

În însemnările sale, ea vorbea despre „bestialitatea” celor din jur; în realitate, pare să fi fost vorba “doar” de răceala și mitocănia celor din jurul ei, începând cu propria-i mamă. Precum și de incompetența unor medici-funcționari.  Compensații – băutura, fumatul și relațiile ei lesbiene.

Docu-ficțiunea este acel hibrid care ar mai putea fi numit “telejurnal îmbălsămat”. Respectiv, o repovestire a faptelor fără obligația redacțională a neimplicării, a neutralității.

Filmul regizorilor Petr Kazda și Tomás Weinreb ar putea chiar să pară, la prima vedere, o relatare, o anchetă de tip jurnalistic. Asta, dacă n-ar semăna atât de bine cu Asul de pică și Amorurile unei blonde, de exemplu. Chiar dacă cei doi au realizat acest film fără să tragă cu ochiul la capodoperele cehoslovace de acum 50 de ani, spectatorului cât de cât avizat îi este imposibil să facă abstracție de amintirea lor. “Gheara” stilistică a “leului” a pătruns atât de adânc încât a marcat până și telejurnalul. Acea sărmană fată criminală arăta, în realitate, ca un personaj imaginat de Milos Forman, cu câțiva ani buni înainte de fapta ei.

Chit că marele regizor nu și-a împins niciodată personajele până la crimă. Dar realitatea bate ficțiunea, nu-i așa?

Că acest film ne aduce aminte și de Dansând cu noaptea al lui Lars von Trier, în care criminala spânzurată era o emigrantă din Cehoslovacia, e altă poveste. Poate că danezul s-o fi inspirat și el, un pic, din cazul real de la Praga…

Că ne trimite și la camioanele conduse, vezi Doamne, de psihopați dezamăgiți în amor, care, de vreun an de zile, tot intră în mulțimile de pietoni de pe trotuarele occidentale, e și ea altă poveste…

Michalina Olszanska

Tânăra actriță poloneză Michalina Olszanska, interpreta rolului titular de aici, face față cu abnegație dificultăților rolului său (dacă n-ar fi să mă refer decât la numărul enorm de țigări pe care le fumează) – la fel ca și Marika Soposká, în rolul uneia dintre iubitele ei.

http://www.imdb.com/title/tt2953762/

http://all-that-is-interesting.com/olga-hepnarova-murder

În aceeași ordine de idei:

http://stiri.tvr.ro/video-atentat-la-nisa-de-ziua-na–ionala-a-fran–ei–un-camion-a-intrat-in-mul–ime–cel-pu–in-80-de-oameni-au-fost-uci–i_76443.html#view

http://stirileprotv.ro/stiri/international/atentatul-din-berlin-ce-a-discutat-suspectul-cu-fratele-sau-inainte-de-atac-am-vorbit-cu-el-acum-doua-saptamani.html

*

CEALALTĂ PARTE A SPERANȚEI

Încă un film despre umiliții și obidiții finlandezului Aki Kaurismäki. De data asta, unul din celebra și multpremiata sa trilogie a emigranților, care, după cum a declarat regizorul anul acesta, la Berlinală (unde a luat un Urs de Argint), este ultima sa creație, el intenționând să se retragă.

Combinație paradoxală de Dostoievski și Charlie Chaplin, filmul său de acum spune povestea lui Khaled, un tânăr refugiat din Alep, Siria, a cărui familie a fost omorâtă de o bombă aruncată de una dintre părțile combatante, nu se știe care anume – armata lui Assad, rușii, Statul Islamic, alți rebeli…  Singura supraviețuitoare, în afară de el, fiind o soră ulterior pierdută pe căile refugiului, undeva prin Europa.

Printr-un pur accident, după o lungă și întortocheată peregrinare prin Europa, fugarul nimerește în Finlanda. Unde, după ce depune o cerere de azil, este luat în evidența poliției și a serviciilor sociale, care îl cazează, îl hrănesc și în cele din urmă, îi resping cererea. Autoritățile finlandeze se pregătesc să îl trimită în Turcia, de unde ar urma să fie repatriat, întrucât se consideră că situația din Siria n-ar fi atât de gravă încât să justifice aprobarea unei asemenea solicitări.

Khaled evadează chiar în momentul când apar polițiștii care trebuie să-l ducă la aeroport – și din acest moment, începe noua sa existență, de cetățean finlandez (cu acte false, fabricate de doi adolescenți care se pricep la calculatoare și imprimante).

Existență care, pe de altă parte, n-ar fi fost posibilă fără sprijinul neprețuit al unui patron de restaurant, sau mai exact de birt fără pretenții și al celor trei angajați ai săi, o trupă de păguboși de un indescriptibil comic sec și absurd,  aducând aminte de poantele lui Buster Keaton. De exemplu, la un moment dat, când un grup de câteva zeci de turiști japonezi dau năvală, atrași de firma pe care scrie “Sushi – specialitatea casei”, bucătarul constată că n-are decât o jumătate de kilogram de pește proaspăt. Așa că-i servește pe japonezi cu niște hering conservat…

“Cealaltă parte” a vieții proaspătului finlandez nu e, însă, la fel de veselă: “ceilalți” sunt, în cazul de față, la fel ca și în alte filme ale lui Kaurismäki, huliganii de pe străzi – neonaziști, în cazul de față – care îi trag o bătaie cumplită „conducătorului de cămile”, cum îi zic ei.

Dar, în viziunea autorului finlandez, Binele învinge. Asta, chiar dacă tânărul oriental cu aer vag chaplinian se alege, în final, cu un cuțit în burtă de la un skinhead care i se adresează cu „mă jidane”.

Inter arme silent musae, era de părere Cicero. Se pare că proverbiala sa zicere devine din ce în ce mai actuală. Când subiectul, când miezul faptic al operei ajunge să pară, creatorului și publicului său, extrem de important și de urgent, de „arzător la ordinea zilei”, se poate întâmpla ca aspectul expresiv, estetic, să le pară ambelor părți implicate mai puțin important – iar asta se vede la fel de bine la Cannes, la Oscar și la premiile Nobel.

Constatare, de altfel, cu atât mai valabilă în cazul unei modeste cronici de film: chiar dacă te pregătești să comentezi un film sub aspectul „artisticității” sale, te trezești analizându-l ca pe o relatare gazetărească, sau ca pe un discurs politic.

Filmul de față este, printre altele, o comedie sentimentală de un umor irezistibil. În afară de asta, Kaurismäki vorbește, aici, despre teribila dilemă actuală a Europei, a lumii civilizate. Ea are de ales între a se lăsa invadată, copleșită de noncivilizație și a se nega pe sine însăși, ripostând cu mijloace dure, pe măsura agresiunii căreia îi este victimă. Asta deoarece, din păcate, singurele mijloace eficiente sunt cele binecunoscute, cele utilizate de statele combatante în al doilea război mondial.

Mai exact, ea are de ales între „Festung Europa” (fortăreața Europa) a lui Hitler și corectitudinea politică. Și între teama de islamiști și teama de propriul său nazism latent.

După cum se știe, ceea ce se numește “conflict tragic” poate fi descris drept necesitatea imperioasă a alegerii între două eventualități la fel de periculoase.

https://www.agerpres.ro/cultura/2017/02/14/berlinala-2017-regizorul-aki-kaurismaki-critica-europa-pentru-lipsa-ei-de-umanitate-in-abordarea-crizei-refugiatilor-18-14-53

http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/cel-mai-nou-film-al-lui-aki-kaurismaki-in-premiera-in-romania-la-ffe

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com