Piața Universității, 1990

June 14th, 2017

85 %

Miliția e cu noi.

Pe vremea aia, camerele video

nu prea se cocoțau pe stâlpi.

Decât în Piața Universității.

Pe atunci, toți eram golani.

Între timp, unii s-au transformat în haimanale.

Corturi 1

Corturi 2

Restul de până la 100 %

Idem

Imaginile de mai sus sunt inedite.
Ele pot fi reproduse numai cu acordul meu scris și cu menționarea sursei.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Piața de flori

June 12th, 2017
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

MIGRANTE & MIGRAȚIUNI

June 11th, 2017

Ediția a 2-a
revăzută
și adăugită
cu grațioasa contribuție
a dnelor Cristina Fazecaș-Șchiopu și Adriana Wang,
colege de facultate ale autorului,
actualmente consumând pâinea cu multe E-uri
a iegzilului

Rozalia s-a cărat în Italia,
Amalia-n Somalia

Şi Olivia, tocmai în Bolivia.
Otilia e-n Sicilia,
Cecilia, în Brazilia,
Caterina, în Statele
Federate ale Microneziei
(aţi auzit de ele? păi vedeţi
că habar n-aveţi?)

Argentina - culmea!
A emigrat în Chile!
Iar Tanţa
Şi-a găsit de lucru prin Franţa.

Sanda a-ntins-o direct în Olanda,
Smaranda-n Irlanda,
Marusia a șters-o în Rusia,
Isabelle – în Israel,
Emilia – la Marsilia,
Adina – în China,

Lidia – în India,

Iar Anaïs – taman la Paris!

Unde-s pistoalele,

Unde-s pumnalele,
Unde-s tramvaiele,
Unde-s gunoaiele
De-alaltăieri?

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ZODIAC

May 15th, 2017

Tutulor, cum zicea nea Nicu al nostru, ni s-a întâmplat să trecem prin

momente grele: de pildă, atunci când am fost gazde ale câte

unei mici şi inevitabile petreceri, de ziua nevestei, de revelion ş.a.m.d.

Pentru a înţelege ce se întâmplă într-o asemenea ocazie

şi, astfel, a-i supravieţui, e absolut necesar să ştii

cum se traduce horoscopul în termeni reali.

Eu nu fac aici decât să vă dau nişte exemple.

SCORPIONUL

O chestie mică şi veninoasă: soacră-ta. Are grijă să facă, din sfert în sfert de oră, câte un tur al apartamentului şi să observe că: ar fi bine să fie extrasă Ioneasca din frigider, unde se-ndoapă cu salată de icre şi ouă umplute în aşa hal încât riscă să nu mai poată ieşi de acolo; Popeasca ar putea, cel puţin, să-şi scoată pantofii înainte de a-şi întinde butucii ăia de picioare pe sofa; n-ar fi rău să afle şi Vasilescu, care se-ntoarce abia poimâine de la Rădăuţi, cum şi-a făcut nevastă-sa de cap toată noaptea; etc.

SĂGETĂTORUL

Centaurul din mitologie: jumătate om, jumătate cal. E greu de precizat care jumătate aşa şi care pe dincolo. În orice caz, cu Ionescu e clar: cabalină e jumătatea din spate, se vede după cum dă din picioare. Până la miezul nopţii, a exterminat vaza chinezească din sufragerie. Nu-l lăsa să se fâţâie prea mult, că mai ai una şi-n hol.

BALANŢA

Nu cea de la Sibiu. Aici e vorba de Georgescu, care se balansează rău. Adineaori a intrat cu mâna în maioneză şi când i-ai semnalat evenimentul, te-a bătut pe umăr, că, adică, să nu-ţi faci probleme. Cu aceeaşi mână. Şi costumul era nou.

FECIOARA

A lui Georgescu. E în clasa a doua şi să vezi ce talent are la desen, mânca-o-ar mama pe ea! Dacă vrei într-adevăr să vezi, dă o fugă până-n dormitor şi admiră-ţi perdelele: ţi le-a pictat cu rujul de buze al nevesti-ti.

LEUL

Rage. De exemplu, Constantinescu, care chiar acum scoate combina audio din priză (cu priză cu tot), ca să vă cânte el „Pă Murăş şi pă Târnavă”. Îl aud vecinii şi telefonează la poliţie precum că la tine cineva este tăiat cu drujba şi ţipă după ajutor.

RACUL

Roşu ca Vasileasca, în clipa când soacră-ta o întreabă – nu tocmai în şoaptă – dacă Vasilescu ştie că ea a venit însoţită la această petrecere onorabilă.

GEMENII

Există suflete îngemănate, aşa-ţi declară Georgeasca pe o melodie de-a lui Iglesias, adică al ei şi-al tău, pasămite. E drept că şi tu ţi-ai cam plimbat mâinile pe oarece forme de relief aparţinându-i. Ca din întâmplare, nevastă-ta e pe aproape – şi o aude. Uneori, e mai bine să nu te gândeşti la ce-ţi va aduce ziua de mâine.

TAURUL

Zi-i bou şi o să fii mai aproape de realitate. Îl cheamă Georgescu şi tocmai recită iarăşi bancul acela cu unul care, întorcându-se inopinat de la slujbă, îşi găseşte nevasta în pat, goală, cu ţigarea în mână – şi nu singură. Şi o întreabă da’ tu de când fumezi, dragă. Fericiţi, din multiple şi complexe motive, cei săraci cu duhul.

BERBECUL

Marinescu, altă cornută. Da, dar ştie să deschidă orice uşă, afirmă nevastă-ta. Cu capul, că-n mâini ţine câte două-trei sarsanale pline cu respect şi consideraţie pentru cine trebuie. Ai văzut în ce vilă s-a mutat? Ai fi tu în stare de-aşa ceva? Neisprăvitule.

PEŞTII

Rămâne un mister cum a putut să se lipească tartina aceea pe spatele rochiei lu’ madam’ Constantinescu. Iar ea se simte ca peştele în apă – las’ că nici nu i-ar spune careva cu ce şi-a ornamentat toaleta.

VĂRSĂTORUL

Popescu, la al treilea pahar de Merlot. Primul, pe faţa de masă, al doilea pe covor, al treilea, în poala nevesti-si. Da, dar ea e tot acolo, tolănită pe canapeaua noastră încă neachitată în întregime, constată nevastă-ta. Nimic nu e perfect pe lumea asta.

CAPRICORNUL

Ţaţaţa căpriţă ţa. Marineasca dansând rock. A mai venit şi-n fustiţă mini, eu, dac-aş avea aşa grisine pe post de picioare, aş umbla numai în costum de schi, remarcă nevastă-ta.

ZODIA PORCULUI

Cei născuţi sub acest semn zodiacal nu fac niciodată pe gazdele. Se mulţumesc să rămână invitaţii tăi.

DISTRACŢIE PLĂCUTĂ !

Club D, Bucureşti, nr. 1, mai 1990

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN ediția XXI

May 5th, 2017

EU, OLGA HEPNAROVA

Olga Hepnarova, 1973

Personajul titular a fost o fată de 22 de ani, după toate aparențele bolnavă mintal, care, în 1973, a intrat cu camionul ce-l conducea în mulțimea de pe trotuar, la Praga, omorând opt inși.

Motivul cel mai probabil, ca să nu spunem cert, au fost propriile-i fantasme, închipuiri date de paranoia și/sau schizofrenia proprie. Ambele, provocate, după cum afirmă specialiștii, de unele dereglări biochimice, ereditare sau dobândite, din organismul uman.

Pentru asta, justiția a condamnat-o la moarte și a spânzurat-o, în 1975. A fost ultima femeie executată în R.S. Cehoslovacă.

În însemnările sale, ea vorbea despre „bestialitatea” celor din jur; în realitate, pare să fi fost vorba “doar” de răceala și mitocănia celor din jurul ei, începând cu propria-i mamă. Precum și de incompetența unor medici-funcționari.  Compensații – băutura, fumatul și relațiile ei lesbiene.

Docu-ficțiunea este acel hibrid care ar mai putea fi numit “telejurnal îmbălsămat”. Respectiv, o repovestire a faptelor fără obligația redacțională a neimplicării, a neutralității.

Filmul regizorilor Petr Kazda și Tomás Weinreb ar putea chiar să pară, la prima vedere, o relatare, o anchetă de tip jurnalistic. Asta, dacă n-ar semăna atât de bine cu Asul de pică și Amorurile unei blonde, de exemplu. Chiar dacă cei doi au realizat acest film fără să tragă cu ochiul la capodoperele cehoslovace de acum 50 de ani, spectatorului cât de cât avizat îi este imposibil să facă abstracție de amintirea lor. “Gheara” stilistică a “leului” a pătruns atât de adânc încât a marcat până și telejurnalul. Acea sărmană fată criminală arăta, în realitate, ca un personaj imaginat de Milos Forman, cu câțiva ani buni înainte de fapta ei.

Chit că marele regizor nu și-a împins niciodată personajele până la crimă. Dar realitatea bate ficțiunea, nu-i așa?

Că acest film ne aduce aminte și de Dansând cu noaptea al lui Lars von Trier, în care criminala spânzurată era o emigrantă din Cehoslovacia, e altă poveste. Poate că danezul s-o fi inspirat și el, un pic, din cazul real de la Praga…

Că ne trimite și la camioanele conduse, vezi Doamne, de psihopați dezamăgiți în amor, care, de vreun an de zile, tot intră în mulțimile de pietoni de pe trotuarele occidentale, e și ea altă poveste…

Michalina Olszanska

Tânăra actriță poloneză Michalina Olszanska, interpreta rolului titular de aici, face față cu abnegație dificultăților rolului său (dacă n-ar fi să mă refer decât la numărul enorm de țigări pe care le fumează) – la fel ca și Marika Soposká, în rolul uneia dintre iubitele ei.

http://www.imdb.com/title/tt2953762/

http://all-that-is-interesting.com/olga-hepnarova-murder

În aceeași ordine de idei:

http://stiri.tvr.ro/video-atentat-la-nisa-de-ziua-na–ionala-a-fran–ei–un-camion-a-intrat-in-mul–ime–cel-pu–in-80-de-oameni-au-fost-uci–i_76443.html#view

http://stirileprotv.ro/stiri/international/atentatul-din-berlin-ce-a-discutat-suspectul-cu-fratele-sau-inainte-de-atac-am-vorbit-cu-el-acum-doua-saptamani.html

*

CEALALTĂ PARTE A SPERANȚEI

Încă un film despre umiliții și obidiții finlandezului Aki Kaurismäki. De data asta, unul din celebra și multpremiata sa trilogie a emigranților, care, după cum a declarat regizorul anul acesta, la Berlinală (unde a luat un Urs de Argint), este ultima sa creație, el intenționând să se retragă.

Combinație paradoxală de Dostoievski și Charlie Chaplin, filmul său de acum spune povestea lui Khaled, un tânăr refugiat din Alep, Siria, a cărui familie a fost omorâtă de o bombă aruncată de una dintre părțile combatante, nu se știe care anume – armata lui Assad, rușii, Statul Islamic, alți rebeli…  Singura supraviețuitoare, în afară de el, fiind o soră ulterior pierdută pe căile refugiului, undeva prin Europa.

Printr-un pur accident, după o lungă și întortocheată peregrinare prin Europa, fugarul nimerește în Finlanda. Unde, după ce depune o cerere de azil, este luat în evidența poliției și a serviciilor sociale, care îl cazează, îl hrănesc și în cele din urmă, îi resping cererea. Autoritățile finlandeze se pregătesc să îl trimită în Turcia, de unde ar urma să fie repatriat, întrucât se consideră că situația din Siria n-ar fi atât de gravă încât să justifice aprobarea unei asemenea solicitări.

Khaled evadează chiar în momentul când apar polițiștii care trebuie să-l ducă la aeroport – și din acest moment, începe noua sa existență, de cetățean finlandez (cu acte false, fabricate de doi adolescenți care se pricep la calculatoare și imprimante).

Existență care, pe de altă parte, n-ar fi fost posibilă fără sprijinul neprețuit al unui patron de restaurant, sau mai exact de birt fără pretenții și al celor trei angajați ai săi, o trupă de păguboși de un indescriptibil comic sec și absurd,  aducând aminte de poantele lui Buster Keaton. De exemplu, la un moment dat, când un grup de câteva zeci de turiști japonezi dau năvală, atrași de firma pe care scrie “Sushi – specialitatea casei”, bucătarul constată că n-are decât o jumătate de kilogram de pește proaspăt. Așa că-i servește pe japonezi cu niște hering conservat…

“Cealaltă parte” a vieții proaspătului finlandez nu e, însă, la fel de veselă: “ceilalți” sunt, în cazul de față, la fel ca și în alte filme ale lui Kaurismäki, huliganii de pe străzi – neonaziști, în cazul de față – care îi trag o bătaie cumplită „conducătorului de cămile”, cum îi zic ei.

Dar, în viziunea autorului finlandez, Binele învinge. Asta, chiar dacă tânărul oriental cu aer vag chaplinian se alege, în final, cu un cuțit în burtă de la un skinhead care i se adresează cu „mă jidane”.

Inter arme silent musae, era de părere Cicero. Se pare că proverbiala sa zicere devine din ce în ce mai actuală. Când subiectul, când miezul faptic al operei ajunge să pară, creatorului și publicului său, extrem de important și de urgent, de „arzător la ordinea zilei”, se poate întâmpla ca aspectul expresiv, estetic, să le pară ambelor părți implicate mai puțin important – iar asta se vede la fel de bine la Cannes, la Oscar și la premiile Nobel.

Constatare, de altfel, cu atât mai valabilă în cazul unei modeste cronici de film: chiar dacă te pregătești să comentezi un film sub aspectul „artisticității” sale, te trezești analizându-l ca pe o relatare gazetărească, sau ca pe un discurs politic.

Filmul de față este, printre altele, o comedie sentimentală de un umor irezistibil. În afară de asta, Kaurismäki vorbește, aici, despre teribila dilemă actuală a Europei, a lumii civilizate. Ea are de ales între a se lăsa invadată, copleșită de noncivilizație și a se nega pe sine însăși, ripostând cu mijloace dure, pe măsura agresiunii căreia îi este victimă. Asta deoarece, din păcate, singurele mijloace eficiente sunt cele binecunoscute, cele utilizate de statele combatante în al doilea război mondial.

Mai exact, ea are de ales între „Festung Europa” (fortăreața Europa) a lui Hitler și corectitudinea politică. Și între teama de islamiști și teama de propriul său nazism latent.

După cum se știe, ceea ce se numește “conflict tragic” poate fi descris drept necesitatea imperioasă a alegerii între două eventualități la fel de periculoase.

https://www.agerpres.ro/cultura/2017/02/14/berlinala-2017-regizorul-aki-kaurismaki-critica-europa-pentru-lipsa-ei-de-umanitate-in-abordarea-crizei-refugiatilor-18-14-53

http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/cel-mai-nou-film-al-lui-aki-kaurismaki-in-premiera-in-romania-la-ffe

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2017. RĂZBOIUL REGELUI

April 24th, 2017

CINEPOLITICA nu s-a dezmințit nici la această a șasea ediție.

Deși componenta sa „Cine” a fost ilustrată foarte onorabil de câteva filme care merită prin ele însele, prin artisticitatea lor ca să zic așa, atenția cinefililor, mai ales cea de a doua jumătate a termenului este  cea care a stârnit interes și emoții.

Cu toate că nu era inedit, documentarul de mediu metraj RĂZBOIUL REGELUI a fost urmărit cu real interes de toți cei prezenți la festival, români și străini deopotrivă. Aceasta, fiindcă relatează un fragment important din istoria țării, actul ieșirii României din alianța cu Germania nazistă la 23 August 1944 – și o face “la firul ierbii”, examinându-l de foarte aproape și dând detalii inedite, prin intermediul unui participant ilustru, Regele Mihai.

Filmul produs de John Florescu și regizat de Trevor Poots, producător, printre altele, al unui documentar despre Rudolf Hess, are meritul de a (ne) reaminti că ieșirea României din Axă a scurtat cu cel puțin câteva luni războiul mondial, salvând astfel milioane de vieți de militari și civili. Și că acțiunea de la 23 August, în legătură cu care s-a tot mințit de atunci încoace, s-a datorat în mare măsură regelui.

Filmul acesta este pe jumătate documentar de arhivă și pe jumătate, interviu cu Regele, care povestește, cu remarcabilă acuitate a memoriei și adesea cu umor, faptele la care a luat parte și oamenii pe care i-a cunoscut.

De exemplu, că la una din întâlnirile lor de la Berchtesgaden, Antonescu ar fi vorbit continuu timp de două ore, traducerea în germană durând cam tot atâta, iar Hitler ar fi tăcut în tot acest timp, ascultându-l. Ceea ce, fără îndoială, a constituit un record.

Iar în ce privește aspectul arhivistic, aș observa că e pentru prima oară când văd imagini filmate la 23 august 1944, în Piața Palatului Regal din București. Mulțimea adunată acolo în acea zi era la fel de impresionantă ca și cea de la 21 august 1968, din același loc. Cu mențiunea că cea din 1944 venise acolo, după toate aparențele, spontan, fără s-o fi îndemnat cineva anume.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2017. IMAGINEA DE APOI

April 21st, 2017

Instalat încă din tinerețe în elita cinematografiei mondiale și în programa analitică a școlilor de cinema din întreaga lume (Canalul - 1957 și Cenușă – 1965, printre altele), multiplu premiat (Cannes, Oscar ș.a.), autor al unei opere impunătoare, pline de titluri celebre, Andrzej Wajda a făcut filme cu un singur personaj: Polonia.

Polonia, patria sa, cu suferințele și  cu eroii ei, pe vremuri antihitleriști – și anticomuniști, mai către zilele noastre.

Afterimage, ultimul său film, datat 2016, anul morții sale, este povestea, însă, nu a unui erou, ci a unei victime. Este biografia unui Iov polonez din anii staliniști ai “dictaturii proletariatului”.

Considerat, astăzi, drept unul dintre cei mai mari artiști polonezi ai secolului trecut, pictorul și teoreticianul Władysław Strzemiński (1893-1952) s-a format la școala avangardismului sovietic al anilor douăzeci, cu entuziasmul său novator din vremea când încă nu ajunsese să fie pus la respect de imbecilitatea Realismului Socialist/Stalinist. Printre congenerii și tovarășii săi s-au numărat, în acea vreme, Kazimir Malevici, Vladimir Tatlin și Mark Chagall. A fost, mai apoi, unul dintre fondatorii BLOK – Grupul Cubist, Constructivist, Suprematist din Varșovia.

Filmul lui Wajda reconstituie ultimii trei ani din existența personajului, când, în perioada de mari privațiuni postbelice, noile autorități din Republica Populară Polonă nu vedeau cu ochi buni activitatea conferențiarului Strzemiński de la SHSVA, Școala Superioară de Arte Vizuale din Lodz.

(În ce ne privește, mai cunoaștem un caz de genul acesta: Constantin Brâncuși. Dar să revenim la oile noastre.)

Sugestiile inițiale ale noilor stăpâni, de a abandona abordarea sa modernist-abstracționistă și de a se supune comandamentelor realismului socialist, neluate în seamă de Strzemiński, sunt urmate curând de amenințări și apoi, de măsuri concrete, tot mai drastice. Este concediat, i se distrug lucrările, studenții săi sunt persecutați la rândul lor, e dat afară și din asociația artiștilor plastici, i se interzice să se mai angajeze undeva și astfel, e lăsat fără cartele de alimente (într-o vreme când nu se găsea de mâncare decât “pe cartelă”). În cele din urmă, omul moare de tuberculoză și de foame.

Faptele descrise, după toate aparențele, absolut reale, îndârjirea câinoasă împotriva unui artist care, la urma urmei, nici nu urmărea să spună sau facă ceva împotriva Partidului Comunist Polonez (și care era, în plus, mare mutilat de război) – toate acestea pot părea chiar neverosimile unuia care n-a trecut prin acele experiențe. Din păcate, însă, ele sunt reale – și trăite de o mare parte dintre oamenii vremii.

Filmul lui Wajda, cu atmosfera lui grea, apăsătoare, vorbește despre amestecul de teamă, slugărnicie, josnicie, prostie și răutate care stă la baza vieții sociale. Inclusiv a celei dintr-o țară comunistă. Precum și de rarele pete de omenie care mai împestrițează amestecul în chestiune.

În rolul principal, Bogusław Linda își construiește, cu mijloace de o mare austeritate, o apariție mai mult decât convingătoare, memorabilă.

În lucrările teoretice ale lui Strzemiński, prin “powidok” (“afterimage”, în traducere) se înțelege imaginea latentă formată pe retină, în culori complementare, a obiectului pe care-l privim.

Afterimage este și nu este apocaliptica “imagine de Apoi” din ingeniosul caiet-program-invitație-pașaport al prezentului festival bucureștean, asta depinde de privitor. Căci, totuși, să nu ne precipităm, încă n-a venit, până la Apocalipsă mai e un pic.

S-ar putea, însă, ca prin acest cuvânt enigmatic adoptat ca titlu pentru ultimul său film, Wajda să fi desemnat imaginea despre lume și oameni pe care și-o poate face un om trecut prin revoluționarismul din anii 20 al personajului său, după împlinirea catastrofal-comunistă a viselor de justiție socială ale intelighenției europene de la începutul secolului douăzeci. Nu e exclus să fi avut în vedere ceva de genul „mintea românului/polonezului de pe urmă”.

Iată, deci, încă un film care dă de gândit. Cui are cu ce.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2017 (ediția 6)

April 18th, 2017

http://www.cinepolitica.ro/ro/2017

Programul festivalului

20.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-the-king-who-tricked-hitles

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-afterimage

21.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-human-harvest

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-beyond-the-mountains-and-hills

22.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-film-mercy-street-strada-sperantei

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-trump-vs-clinton

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-the-apprentice

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-putin-forever

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-chez-nous

23.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-film-testoasa-rosie-la-tortue-rogue

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-la-drum-cu-tata

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-clash

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-their-finest

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Ca de Florii

April 9th, 2017

Aveam, odată, o colegă pe care-o chema Crina Ionescu.

Toată lumea îi zicea Crima Ionescu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Inoxidabil în Do major

April 6th, 2017

Ia te uită… un plic tipărit de Poșta Română, cu poza dlui Dinu C. Giurescu. Să fi pățit ceva distinsul nostru istoric? și eu să nu fi aflat? Aiurea, nici pomeneală, domnul academician e bine mersi.

Am toată stima pentru domnia sa, dar, sincer să fiu, nu m-aș fi gândit niciodată să-l omagiez în halul ăsta monumental. Eu (și, în general, restul lumii) știam că onoruri de-astea se cuvin doar răposaților - și anume, nu tocmai la o zi-două după ce ei dau colțu’.  Trebuie să treacă o porție oarecare de eternitate peste tine, măcar ani, dacă nu decenii ori secole, pentru ca Patria să te sancționeze atât de glorios.

Nu la noi, însă. Astea-s mofturi de occidentali decadenți. Aici, la porțile Orientului, nu poți lăsa pe alții să se ocupe de chestii de-astea. Gândiți-vă la Posterioritatea lui Mihai Beniuc. De a lui Sadoveanu nici nu mai discutăm… Ce s-a ales de posteritățile lor?

Așa că mai bine te ocupi din timp. Și eventual, te torni în bronz, pe clopotul cel mare, să te știe lumea de inoxidabil în Do major.

Căci, adevăr grăiesc dumneavoastră, în Regatul Curulingian ne ducem zilele și nu în altă parte.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com