La Bookfest:

May 23rd, 2016

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=5511
.

www.easy-hit-counter.com

.www.easy-hit-counter.com

Cannes 2016: BACALAUREAT

May 20th, 2016

Cu o zi înaintea examenului de bacalaureat, Eliza, o adolescentă cu frumoase perspective (se pregăteşte să-şi continue studiile la o facultate din Anglia), are parte de o întâmplare teribilă: este atacată şi violată chiar în apropierea liceului la care învaţă.

Tatăl ei, medic, un om cu reputaţie imaculată şi cunoscut de toată lumea în oraşul său de provincie, un om care, după cum el însuşi afirmă,  n-a făcut în viaţa lui vreun lucru ce i-ar putea fi reproşat vreodată, şi-a crescut fiica, unicul său copil, în spiritul acestei onorabilităţi fără pată.

Iar fata lui, căreia a făcut tot posibilul şi, după cum zice, nenumărate sacrificii ca să-i asigure un viitor frumos undeva în lumea largă, nu în ţara asta unde n-ar avea decât perspectiva unei existenţe mediocre, nu mai e capabilă să dea examenul din ziua următoare. Şi prin aceasta, va pierde bursa din Anglia.

Pus în faţa acestei farse mizerabile, acestei lovituri sub centură a Destinului, doctorul se vede constrâns să-şi încalce principiile. Şi nu găseşte altă soluţie, pentru a-i mări nota la Bac fetei sale, decât să recurgă la ceea ce, pe timpuri, noi numeam P-C-R (Pile-Cunoştinţe-Relaţii), iar vest-europenii lipsiţi de sensibilitate şi compasiune – Mafia.

Felul cum o face constituie o bună parte din materia tragicomică a filmului: părintele disperat pune în mişcare eternul Lanţ al slăbiciunilor pe care-l ştim încă de la Caragiale. Şeful poliţiei locale îl va „servi” trimiţându-l la un fost şef de la Vămi, iar acesta îl va pasa şefului comisiei de bacalaureat de la liceul în chestie… toate astea, desigur, în schimbul unor mici contraservicii. De exemplu, cel de a-l înscrie peste rând pentru un transplant de ficat pe fostul vameş, care are ciroză (de parcă bietul de el s-ar fi numit A…).

În acest timp, amanta doctorului – căci există şi aşa ceva – rămâne gravidă, nevasta vrea să divorţeze şi îl dă afară din casă, iar iubitul Elizei pare să fi avut oarece legătură cu violul. Şi colac peste pupăză, bolnavul internat în stadiu terminal este căutat de doi procurori, care vor să-i pună câteva întrebări à propos de activitatea sa la Vamă – norocul aceluia că răposează în ziua următoare. Numai că procurorii ar vrea să-l implice şi pe doctor…

Aparent complicată, dar atât de familiară nouă, compatrioţii regizorului, care vedem, literalmente, la fiecare telejurnal fapte şi mai scandaloase, cu consecinţe şi încrengături încă mai surprinzătoare decât cele descrise în scenariul acesta, povestea ne este spusă de Mungiu cu aceeaşi aparentă detaşare din filmele sale precedente. Relatarea e sobră, chiar seacă, „trăsătura de penel” a artistului e insesizabilă.

Cu unele discrete, însă penetrante, excepţii:

- Atmosfera. Cartierul unde locuieşte doctorul se prezintă cu nişte deprimante faţade de blocuri tip Ferentari, ceea ce te ajută să înţelegi că dorinţa arzătoare a personajului de a-şi vedea copilul plecând în altă parte nu e chiar fără temei.

- Idem, pe coloana sonoră. O arie melancolică de Händel, în surdină, pare un comentariu foarte potrivit al întâmplărilor, în fond, dezolante de pe ecran.

- Atitudinea. Preşedintele comisiei de bacalaureat, un bugetar cu salariu modest, ca la noi, afirmă că n-a făcut în viaţa lui vreo malversaţiune precum cea cu care-l va „servi” pe prietenul prietenului său şi conduce un Volvo 4×4, pe care, în ţările civilizate, şi-l permit doar milionarii în valută forte. Este cel mai vizibil comentariu auctorial din acest film.

Echipa actoricească e admirabilă, în ansamblul său. Poate că cei mai interesanţi sunt Lia Bugnar, în rolul soţiei înşelate, Vlad Ivanov, un inspector de poliţie cât se poate de convingător, Petre Ciubotaru, în rolul fostului vameş şi Gelu Colceag, şeful de la Bac.

În rolul fiicei pentru care se fac atâtea sacrificii, Maria Drăguş este o apariţie convingătoare şi ataşantă.

Adrian Titieni este starul necontestat de aici. În ce mă priveşte, nu ţin minte să-l fi văzut vreodată interpretând mai bine sau mai rău decât în filmul de faţă. E pur şi simplu egal cu sine – iar asta nu înseamnă nicidecum că te poate plictisi. Fiindcă veni vorba: la debutul lui, la Casandra, în spectacolul de licenţă de pe scena vechiului studio al IATC-ului, l-am văzut tot în rolul unui tată şi am fost surprins de aerul lui matur, de atunci. Acum, nu mai sunt surprins. Mă rezum la a-l admira.

Văd că toţi gazetarii prezenţi la Cannes îl dau favorit la premiul de interpretare masculină. Tot ce pot spune e că nu m-ar mira să-l ia.

În rest, sunt tot mai convins că Bacalaureat, la fel ca şi Sieranevada, se va întoarce de acolo cu cel puţin un premiu.

http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/mungiu-a-ucis-concurenta-si-bacalaureat-e-o-bijuterie-ce-scriu-criticii-despre-fimul-lui-mungiu-prezentat-la-cannes.html
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Ce vom târgui la târguri(le de carte) ?

May 17th, 2016

GAUDEAMUS creşte la Oradea de la an la an!

Târgul GAUDEAMUS Oradea, cea mai nouă componentă a Caravanei GAUDEAMUS derulată de Radio România la nivel naţional, vă aşteaptă în intervalul 18 – 22 mai în parcul 1 Decembrie la o ediţie cu adevărat memorabilă.
Organizat în acest an de Radio România (Centrul Cultural Media şi Radio Cluj), Primăria Municipiului Oradea şi
Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune, GAUDEAMUS se anunţă încă de la start drept un eveniment care nu trebuie ratat. 
În premieră, ediţia orădeană a Târgului GAUDEAMUS va avea o temă centrală - aniversarea a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în paginile revistei „Familia” - marcată prin două manifestări speciale: un flash mob care va reface în mod simbolic drumul lucrării de debut a poetului, pe traseul Gaudeamus (Parcul 1 Decembrie) – bustul lui Iosif Vulcan şi conferinţa „Eminescu, Vulcan şi revista „Familia”. 150 de ani de la debutul poetului Mihai Eminescu”.
Momente inedite, derulate în afara târgului, toate numele importante de pe piaţa cărţii, mii de titluri, preţuri şi pachete promoţionale, muzică bună, o atmosferă inconfundabilă, totul la GAUDEAMUS Oradea 2016!

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 18 mai, la ora 12.30. Programul de vizitare este: miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 și 20.00 și duminică, între orele 10.00 și 15.00. Intrarea este liberă.

Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS Oradea 2016 va fi domnul Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

Mai multe informaţii despre ediţia 2016 a Târgului GAUDEAMUS Oradea sunt disponibile în comunicatul de presă ataşat şi pe website-ulwww.gaudeamus.ro. Persoană de contact: Connie Chifor
(tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

http://www.bookfest.ro/evenimente/cehia-republica-literaturii-programul-evenimentelor.html
http://www.bookfest.ro/evenimente/program-general
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (52)

April 21st, 2016

Natură decedată. Cu candidaţi.

DEFINIŢIE

Sofism: argument maidanez

Legea dării în plată ­­? Dar legea dării în mă-sa n-aveţi ?

Ne trebuie legi noi, care să apere libertatea mea de libertatea ta.

Să nu spui ce gândeşti, să spui ce nu gândeşti, cam asta-i regula. Mai exact, era şi este.

Pupatul în cur şi muşcatul de cur - cei doi poli, tradiţionali, ai gazetăriei dâmboviţene.

Uite o chestiuţă de care mi-am tot adus aminte în ultimii ani. Pe vremuri, când eram un soi de Tata Omida la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), adică pus să răspund celor mai variate nedumeriri în materie ale tuturor inocenţilor posibili (începând cu ziariştii), ţineam un mic registru cu numele  fiecărui nedumerit şi problema ce nu-i dădea lui pace.

Reflexul căpătat în atâţia ani de slujbă („mortul se acoperă cu pământ şi funcţionarul cu hârtii”) m-a făcut să păstrez o copie a registrului cu pricina.

Ce-mi sare în ochi, răsfoind-o acum, sunt solicitările studenţilor care veneau la ORDA să-şi înscrie (contra cost) în evidenţele acesteia lucrările de licenţă, sau chiar de seminar, înainte de a le da pe mâna vreunui profesor.

Să fi fost paranoici studenţii aceştia? Hm…

În fostul cotidian naţional, cot la cot cu micile ţoape analfabete plătite cu mai nimic, dacă nu deloc, scriu şi oameni de cultură serioşi, cu nume şi prestigiu. Aşa că, lângă un „material” despre dimensiunile optime ale vaginului în funcţie de zodie şi de retribuţie tarifară, se lăfăie câte o dizertaţie solemnă despre Sfântul Augustin, sau despre părul care i-a crescut pe limbă sultanului din Brunei. Iată ce înseamnă să scoţi banii din rahat cu dinţii.

Idee de scenariu hollywoodian :

Viena, 1921

Tânărul Adolf Hitler a absolvit, cu chiu cu vai, facultatea de Belle Arte.

Iar acum, el e un tânăr şomer şi face foamea.

Din fericire, primeşte o comandă serioasă: să zugrăvească o sinagogă.

CATHEDRAL PLAZA, detalii

Unii zic:

1. Că demolarea ei ar costa jdemii de milioane de rahaţi turbaţi : s-o spună lu’ Tovarăşu’ Mutu.

2. Că dacă se integrează ori ba în peisaj : sigur că nu se integrează. Arată ca un rahat pe str. Berthelot, fostă Nuferilor. Dar noi suntem bucureşteni şi deci, obişnuiţi cu rahatul, în special cu cel mâncat la TV.

3. Timp de câţiva ani, cam în perioada 2006-2010, am trecut zilnic, dus-întors, pe trotuarul din faţa catedralei Sf. Iosif şi a noii măgăoaie ce-şi pusese în cap s-o eclipseze. Asta, fiindcă drumul spre locul meu de muncă trecea pe acolo. Deci, am văzut cu ochii mei şi în fiecare zi mersul lucrărilor. Prima observaţie: în ziua inaugurării şantierului, când nu s-a făcut altceva decât că s-au instalat acolo nişte garduri ca la graniţa dintre Serbia şi Ungaria, dar netransparente – acolo se aflau cca 100 de băieţi zdraveni în uniforme. În diferite uniforme, de la cele gen Rambo ale diferitelor firme de mardeiaşi proveniţi din Securitate, până la cele ale Poliţiei propriu zise, oficiale, de stat. Şi cu diferite vehicule. Nu, nu erau TAB-uri şi nici tancuri mijlocii, dar vreo câteva Humvee parcă se mai găseau pe acolo. Ţi-era frică să mai treci pe trotuarul pe care te duseseşi dimineaţa la servici. În zilele următoare, când persoanele cu funcţii de răspundere s-au lămurit că popii catolici n-au să vină înarmaţi cu lumânări de botez ca să arunce în aer proaspăta investiţie de importanţă crucială a economiei socialiste, au început să-şi retragă încet încet oamenii din dispozitiv.

4. Măgăoaia e o clădire modernă, cu structură mult mai uşoară decât a blocurilor noastre ceauşiste pe structură tip fagure, de stâlpi, grinzi şi planşee de beton armat. Totuşi, terenul din zonă nu se împacă nici aşa cu greutatea ei, fiind solul tipic al Bucureştiului (aşezare care, până mai acum 200 de ani, era în mare parte mlăştinoasă). Chiar dacă structura ei de rezistenţă e una uşoară, cele 19 etaje, sau câte-o fi având, tot atârnă cât vreo 10-15 din alea vechi. Şi teamă mi-e că strada Nuferilor (la fel ca şi tot centrul vechi al oraşului) nu înghite mai mult de 6-7.

La ora când noua construcţie ajunsese pe la etajul 10 sau 12, am observat ceva pe trotuarul din faţa noii construcţii, de pe partea străzii Nuferilor/Berthelot: o mică adâncitură în asfalt, care în zilele următoare a continuat să se înfunde, până la cam 20 de centimetri. Atunci, i-am făcut şi o poză, care trebuie să se mai găsească pe undeva. Gropiţa n-a stat mult acolo: au umplut-o cu beton după câteva zile. Dacă treceţi pe acolo, o puteţi recunoaşte uşor: e un petic de ciment de aproximativ un metru lungime în mijlocul asfaltului.

Mi-am spus atunci că n-aş vrea ca un nou şi previzibil mare cutremur să mă prindă pe trotuarul acela, sau altundeva prin preajma minunatului zgârie nori. Şi vai de curu’ autobuzului 178 care s-o nimeri pe acolo în clipa aia.

http://www.amosnews.ro/demolarea-cladirii-cathedral-plaza-ar-aduce-daune-de-70-de-milioane-de-euro-bucurestenilor-2013-10-2

Filozofări de idiot congenital, sau de textier de muzică uşoară. Sau de Pop Tămaş, mai nou. “Ca să fie bine, să nu fie rău”, genială chestie.

Întrebări fundamentale:

- de ce se pune ultimul vagon la tren ?

- ce fel de chiloţi poartă fundul mării ?

„Ştire incendiară” scrie pe burtiera de la telejurnal. Păi, ar cam fi cazul să evoluăm, zic eu. Sau, mai exact, să ne diversificăm. De pildă: ştire explozivă. Sau perforantă. Sau termobarică. Sau de croazieră. Sau ghidată prin laser. Sau cu focoase multiple. Etc. Etc.

http://newslist.ro/masinile-pe-hidrogen-vor-fi-produse-in-cativa-ani-in-serie/

Ele se vor numi DIRIJABILUL HINDENBURG.

Actoria. Iată o meserie bătută de Dumnezeu, ar zice unii (unii, alţii, majoritatea, cam toţi…) Pentru că, în meseria asta, dacă nu eşti Number One, nu eşti deloc. Pur şi simplu, nu exişti. Este adevărat, însă, că la Hollywood, de-o pildă, nu trăiesc doar Meryl Streep şi Julia Roberts, ci şi mulţi alţi actori. Mii şi mii. Dar acolo mai sunt şi sindicate…

Bernie Sanders, candidatul la investitura Partidului Democrat la apropiatele alegeri din SUA, se declară invidios pe internetul românesc, mai rapid decât cel american. Toată presa noastră se cacă pe ea de fericire şi nu încetează să repete spusele americanului, câteva săptămâni la rând.

I-am umilit pe ianchei, ce mai încoa şi-ncolo. Bravo, foarte frumos, dar ascultaţi la mine: nu vă mai umflaţi atâta în pene, că vine Statu şi ia măsuri. Dă o lege, două, trei, înfiinţează o comisie, un minister, o Autoritate plină de fini şi de securişti cu lefuri mai mari decât a preşedintelui SUA… face el ceva ca să nu mai existe internet ca lumea în Patria noastră. Scuipaţi-l să nu-l deochiaţi şi mergeţi pe burtă. Ciocu’ mic, că vine Statu şi distruge tot. Uitaţi-vă ce i-a făcut lu ăla de la Brădet.

Azi, tocmai când dădeam să ies dintr-o librărie, a intrat o babă.
- Aveţi şerveţele? zice.
- Au numai hârtie igienică, îi şoptesc, dând să mă strecor pe lângă ea.
- Dar hârtie igienică aveţi? reia baba.
- E plin, fac eu – şi ies cât pot de repede.
Să mor io dacă vă mint.

IDILĂ (Teocrit, Virgilius etc.)

În troleul 90, prin anii 70, vara

Arşiţă, înghesuială, duhoare. Şi în tot iadul ăsta, un băiat de vreo 23-24 de ani, nici înalt nici scund, nici mai înţolit nici mai dezbrăcat, nici mai prezentabil nici mai urât decât alţii de vârsta lui, se trezeşte că tipa de alături, o blondă slăbuţă, minionă, cu cel puţin zece ani mai mare ca el, se dă pe lângă el, se lipeşte de şoldul lui, alunecă uşurel – chipurile, dusă de val, de aglomeraţie – până ajunge faţă-n faţă şi sfârşeşte prin a se înfige, pur şi simplu, în el, în modul cel mai neechivoc şi agresiv cu putinţă. Băiatului nu-i vine să creadă ce i se-ntâmplă.

…După ce, la foarte puţin timp, poate nici o oră, după aceea, a făcut amor cu ea, în garsoniera ei minusculă, o întreabă, încă nedezmeticit:

- Totuşi, cum dracu’ ţi-a venit aşa, hodoronc-tronc, să te dai la mine? Adică, mă rog, cum să spun, de ce tocmai la mine?

- Erai singurul de acolo care nu miroseai a transpiraţie, zice ea, roşind. Uite, mai miroşi şi acum a deodorant, şi îl sărută încă o dată.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 5

April 14th, 2016

Aflat la a 5-a ediţie, festivalul internaţional Cinepolitica îşi reconfirmă statutul şi statura, de importantă manifestare artistică, în a cărei alcătuire şi fiinţare accentul se pune mai curând pe „ce” decât pe „cum”.

Să nu se înţeleagă, însă, că filmele prezentate în cadrul său ar fi simple relatări gazetăreşti sau pledoarii propagandistice; dimpotrivă, e vorba de adevărate creaţii, realizate şi interpretate de artişti celebri – şi de tineri încă necunoscuţi, dar care nu m-ar mira să devină şi ei, în câţiva ani, la fel de celebri.

Însă tematica lor este atât de importantă, atât de „arzătoare la ordinea zilei”, încît aproape că eclipsează realizarea lor artistică, expresivă, chiar şi atunci când ea, aceasta din urmă, se întâmplă să fie remarcabilă.

Tematicile filmelor actualei ediţii (13-17 aprilie a.c.) sunt: războiul din fosta Iugoslavie şi urmările sale, Africa şi adopţiile internaţionale, asasinarea lui Yitzhac Rabin, terorismul islamic din Franţa, ecourile genocidului armenilor din Turcia de acum un secol, naşterea conştiinţei civice în Rusia zilelor noastre, colaborarea cu Securitatea – şi Europa interbelică, leagăn al dictaturilor fasciste.

Cele mai multe filme din program au obţinut premii la mari festivaluri cinematografice internaţionale.

http://www.cinepolitica.ro/ro/2016

STATUL CONTRA FRITZ BAUER

Este o docu-ficţiune ce respectă riguros, după cât se pare, adevărul istoric. Fritz Bauer a fost un personaj real. Acest jurist evreu, social-democrat de pe vremea Republicii de la Weimar, de după primul război mondial şi, în particular, un pic homosexual, avea toate datele ca să le fie simpatic naziştilor, care l-au şi închis într-un lagăr de concentrare. A reuşit să scape, să emigreze şi, după război, să se întoarcă în Germania, unde a ajuns procuror-şef al unui land.

Surpriza, pentru mine (la fel, poate, ca pentru mulţi spectatori din generaţia mea) a fost să aflu, din acest film, lucruri noi despre capturarea faimosului Adolf Eichmann, unul dintre principalii responsabili de exterminarea evreilor în lagărele naziste. Ştiam – şi în general, se ştia – că acesta a fost identificat şi răpit, în 1961, din Argentina, unde se ascundea sub un nume fals, de către Mossad, serviciile secrete israeliene.

Şi aflăm, din acest foarte recent film al regizorului german Lars Kraume, că Mossad-ul a primit informaţia cu pricina de la Fritz Bauer.

Motivul pentru care procurorul şef Bauer a comis o asemenea trădare fiind acela că, dacă ar fi lăsat problema pe mâna colegilor săi germani, Eichmann n-ar mai fi fost arestat în veci şi ar fi murit în patul lui din America de Sud, la adânci bătrâneţi.

Asta, deoarece tot aparatul de stat al Republicii Federale Germane din anii aceia era plin, dacă nu de foşti SS-işti şi membri ai partidului nazist, cu carnet, măcar de foşti combatanţi pe frontul de Răsărit – care, pe lângă simpatia instinctivă pentru marele ştab hitlerist şi antipatia tot atât de instinctivă faţă de procurorul evreu, mai nutreau şi teama că Eichmann, odată arestat, şi-ar putea da drumul la gură, denunţând nenumăraţi colaboratori.

Acelaşi Bauer, de altfel, a declanşat şi procesele gardienilor de la Auschwitz.

Principalul atu al filmului lui Kraume, pe care presa germană îl numeşte „incomod”, este cel de a fi reuşit reconstituirea veridică a epocii cancelarului Adenauer.

Pe lângă faptul că reuşeşte o surprinzătoare identificare fizionomică cu modelul real al personajului, protagonistul Burghart Klaussner îi dă acestuia şi veridicitate psihologică. În rolul singurului său colaborator de încredere, îl secondează, la fel de convingător, Ronald Zehrfeld, un încă-tânăr actor în plină ascensiune.

În rolul unei dizeuze de bar, Lilith Stangenberg ne aduce aminte de Îngerul albastru, de Marlene Dietrich şi de toată atmosfera libertină a Berlinului de până la venirea la putere a lui Hitler. Şi de Rosemarie, un personaj asemănător dintr-un film vestgerman de prin anii 50-60. Doar că – vremurile evoluează – cântăreaţa de acum e un tânăr travestit…

Filmul lui Kraume a obţinut premiul criticilor cinematografici  germani şi Premiul Publicului la Festivalul de la Locarno, ediţia 2015.

Un film bun este acela care-ţi pune mintea în mişcare, am spus-o nu o dată. Pe mine, cel de faţă m-a dus cu gândul la Reinhard Gehlen, fost general hitlerist şi după aceea, spion-şef al Republicii Federale Germane. A fost, probabil, personalitatea occidentală cea mai atacată în presa noastră de pe vremea lui Gheorghiu Dej – ca şi, probabil sau mai mult ca sigur, în presa din întreg lagărul comunist. Abia văzând filmul lui Kraume, m-am gândit că antipatia băieţilor noştri Gehlen n-o datora atât împrejurării că mai toţi colaboratorii lui erau foşti nazişti, cât faptului că, mai mult ca sigur, cunoştea numele foştilor nazişti din Republica Democrată Germană. Şi - probabil - numele multor alte persoane onorabile de prin diverse state “de democraţie populară”.

De altfel, şi noi cunoaştem numele „foştilor” securişti de prin Serviciile noastre discrete. Da… şi la ce ne-a folosit?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fritz_Bauer

http://www.fr-online.de/tv-kritik/-die-akte-general—ard-von-der-pflicht–unbequem-zu-sein,1473344,33844560.html

http://www.fr-online.de/film/-der-staat-gegen-fritz-bauer–im-falschen-film,1473350,32041942.html

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Vedere de pe trotuar

April 3rd, 2016

Reclama, sufletul comerţului

Sus nu-i aşa aglomerat

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Nimeni nu e profet în ţara lui?

March 31st, 2016

desen de Mihai Stănescu, publicat în ianuarie 1990

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ăi mai culţi

March 26th, 2016

dân parcare

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Ca pe-Al XV-lea Congres

March 18th, 2016

S-a-ncins tărâţa în… Asta, pe limba străzii, vrea să spună că s-au încins spiritele. În bravii noştri comentatori, de astă dată.

Şi anume, cu ocazia proiectatei cumpărări de către stat a brâncuşienei Cuminţenia pământului.

Lăsând deoparte detaliul că un ministru al Culturii bine intenţionat, dar, probabil, aburit de către subalterni, trecând sub tăcere, deci, împrejurarea că dl Vlad Alexandrescu e pe cale să se facă de râs vânzând blana ursului din pădure, adică anunţând încheierea unei înţelegeri pe care partenerul în chestie o denunţă la un sfert de oră după aceea, să ne concentrăm, deocamdată, atenţia asupra reacţiilor Directorilor de Conştiinţe (aşa li se spunea pe timpuri, când noţiunea de “propagandist” era abia în faşă, iar agenţi publicitari încă nici nu visam c-ar putea să existe).

Iată, domnul Ion Cristoiu e de părere că faimoasa sculptură ar trebui naţionalizată, profitând şmechereşte de o chichiţă legală. Nimic nou pe frontul de Vest – decât încă o provocare cinic-golănească marca Ion Cristoiu, vai de cine pune botu’.

Iar şi mai domnul Lucian Mândruţă afirmă că banii de care e vorba, adică unşpe milioane de euro, ar trebui păstraţi pentru bătrâni, spitale etc.

Curios cum doi comentatori cu poziţii, de regulă, atât de diferite, se întâlnesc, de astă dată, pe terenul trogloditismului.

Nu vreau să rostesc vorbe mari – patriotism, mândrie naţională etc. – ci îmi permit doar să sugerez o modalitate mai expeditivă de a face rost de bani: să se pună, odată, în executare măcar jumătate din confiscările hotărâte de Justiţie în marile jafuri din perioada postdecembristă.

Şi mă mai gândesc la o chestiuţă: oare n-ar vrea marile personalităţi penale ale Patriei să contribuie benevol cu câte, măcar, o sută de mii de euroi? Vă garantez că, dacă ar face-o (suma fiind floare la ureche pentru ele), numele le-ar fi pomenit în veci la intrarea în cavoul muzeistic cu pricina, în calitate de ctitori, efori, sau ce mai vreţi dumneavoastră – iar zeiţa chioară a Justiţiei le-ar mai scădea din anii de pârnaie. Şi n-ar mai fi ei obligaţi, săracii, să scrie atâtea cărţi.

Numele poPulimii pe care-o are în vedere dl. ministru pentru colecta sa publică, oricum, nu pot fi amintite, din motive obiective. (Aşa cum am mai spus şi altădată, somnul raţiunii naşte miniştri).

Apropont, colecte de-astea publice au mai fost şi după construirea Ateneului, acum un secol, de care pomeneşte dom ministru. Uite una mai recentă:

Sunt curios: ce s-ar putea spune în apărarea unei asemenea poziţii? Dar împotrivă? Şi ce vor spune propagandiştii noştri despre asta? Îi aştept cu interes, ca pe-Al Cinşpelea Congres.

PS. Mai ştie cineva ceva despre banii strânşi pentru victimele de la Colectiv ?

http://www.activenews.ro/cultura/Lucian-Mandruta-CRITICA-decizia-Guvernului-de-a-cumpara-Cumintenia-pamantului-de-Brancusi-si-aduce-in-discutie-spitalele.-RASPUNSUL-genial-al-premierului-Ciolos-Suntem-saraci-dar…-131208

http://www.b1.ro/stiri/politica/ion-cristoiu-despre-afacerea-dubioasa-cumintenia-pamantului-dacian-ciolos-s-a-lansat-intr-o-suita-de-vorbe-mari-si-rasuflate-colorate-cu-un-lirism-de-eleva-de-pension-care-simte-ca-i-cresc-sinii-143798.html

&

după doar 3 zile :

Eu… ce să mai zic? Încă o dată (a câta oară?), flatat că o persoană atât de TVcunoscută gândeşte la fel ca mine. La fix trei zile după mine…

http://www.patraru.ro/2016/03/21/9279/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Săraca limbă română

February 29th, 2016

Cică toate limbile neolatine de azi nu sunt altceva decât variantele de latină stricată vorbite de barbarii needucaţi de la periferia imperiului, cu toate greşelile lor de care râdea, de pildă, Ovidiu, la Tomis, acum vreo două mii de ani.

Aşa ne consolează lingviştii: că dezacordurile gramaticale, barbarismele şi anacoluturile de azi, din ce în ce mai răspândite graţie radioului, televiziunii şi Internetului, fac limba de mâine.

Ei, dacă-i aşa, atunci uită-te, dragul meu cititor, la aceste câteva capturi de ecran. Le vezi?

Nu te cruci; şăzi blând şi bagă la cap: asta e limba română pe care au s-o înveţe la şcoală copiii şi nepoţii tăi.

(Cum era şi firesc, primele imagini de mai jos reproduc texte semnate de doi membri serioşi ai Uniunii Scriitorilor, publicaţi în ROMÂNIA LITERARĂ, ditamai organu’…)

, ,

, ,

, .

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com