Archive for December, 2011

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (9)

Thursday, December 29th, 2011

Când pronunţăm cuvintele “fundul Asiei”,

din păcate, nu ne referim la acestea :

ci la următoarele :

Caracteristică, pentru conducătorii asiatici, e viziunea.

Ăştia au avut dintotdeauna viziune, începând cu hanul acela tătar, sau ce-o fi fost el, stăpân peste cinzeci - o sută de călăreţi, care-şi luase obiceiul de a pune un crainic să zbiere, la ora mesei, că, uite, sultanii, regii şi împăraţii pământului au de-acuma voie să se aşeze la masă, căci măritul han aproape c-a terminat felul întâi, respectiv deliciosul berbecuţ natur, frăgezit o lună sub şea. Iar devotatul său harmasar, purtătorul de şea, desigur, n-are nici râie, nici sculament.

Caricatura aceea de satrap din ultima ţară comunistă a lumii conducea cu biciul o – hai să-i zicem – naţiune îndobitocită şi înfometată, dar ţinea lumea la respect cu rachete nucleare.

Stalin, la vremea lui - vorba lui Churchill - luase în primire o ţară unde plugul de lemn încă era la modă, dar a lăsat, la moartea lui, o super-putere nucleară, cu aspiraţii hegemonic-mondiale, în ton cu indicaţiile preţioase ale lui Petru cel Mare.

La urma urmei, ce naiba le lipseşte satrapilor noştri europeni  - de n-au viziuni dintr-astea ? Imaginaţia ?

Cică “a iubit arta şi filozofia”, aşa scrie în necrologul lui. Dar ele pe el ?

Tutulor, cum zicea nea Nicu al nostru, ni s-a întâmplat să trecem prin

momente grele: de pildă, atunci când am fost gazde ale câte

unei mici şi inevitabile petreceri, de ziua nevestei, de revelion ş.a.m.d.

Pentru a înţelege ce se întâmplă într-o asemenea ocazie

şi, astfel, a-i supravieţui, e absolut necesar să ştii

cum se traduce horoscopul în termeni reali.

Eu nu fac aici decât să vă dau nişte exemple.

SCORPIONUL

O chestie mică şi veninoasă: soacră-ta. Are grijă să facă, din sfert în sfert de oră, câte un tur al apartamentului şi să observe că: ar fi bine să fie extrasă Ioneasca din frigider, unde se-ndoapă cu salată de icre şi ouă umplute în aşa hal încât riscă să nu mai poată ieşi de acolo; Popeasca ar putea, cel puţin, să-şi scoată pantofii înainte de a-şi întinde butucii ăia de picioare pe sofa; n-ar fi rău să afle şi Vasilescu, care se-ntoarce abia poimâine de la Rădăuţi, cum şi-a făcut nevastă-sa de cap toată noaptea; etc.

SĂGETĂTORUL

Centaurul din mitologie: jumătate om, jumătate cal. E greu de precizat care jumătate aşa şi care pe dincolo. În orice caz, cu Ionescu e clar: cabalină e jumătatea din spate, se vede după cum dă din picioare. Până la miezul nopţii, a exterminat vaza chinezească din sufragerie. Nu-l lăsa să se fâţâie prea mult, că mai ai una şi-n hol.

BALANŢA

Nu cea de la Sibiu. Aici e vorba de Georgescu, care se balansează rău. Adineaori a intrat cu mâna în maioneză şi când i-ai semnalat evenimentul, te-a bătut pe umăr, că, adică, să nu-ţi faci probleme. Cu aceeaşi mână. Şi costumul era nou.

FECIOARA

A lui Georgescu. E în clasa a doua şi să vezi ce talent are la desen, mânca-o-ar mama pe ea! Dacă vrei într-adevăr să vezi, dă o fugă până-n dormitor şi admiră-ţi perdelele: ţi le-a pictat cu rujul de buze al nevesti-ti.

LEUL

Rage. De exemplu, Constantinescu, care chiar acum scoate combina audio din priză (cu priză cu tot), ca să vă cânte el „Pă Murăş şi pă Târnavă”. Îl aud vecinii şi telefonează la poliţie precum că la tine cineva este tăiat cu drujba şi ţipă după ajutor.

RACUL

Roşu ca Vasileasca, în clipa când soacră-ta o întreabă – nu tocmai în şoaptă – dacă Vasilescu ştie că ea a venit însoţită la această petrecere onorabilă.

GEMENII

Există suflete îngemănate, aşa-ţi declară Georgeasca pe o melodie de-a lui Iglesias, adică al ei şi-al tău, pasămite. E drept că şi tu ţi-ai cam plimbat mâinile pe oarece forme de relief aparţinându-i. Ca din întâmplare, nevastă-ta e pe aproape – şi o aude. Uneori, e mai bine să nu te gândeşti la ce-ţi va aduce ziua de mâine.

TAURUL

Zi-i bou şi o să fii mai aproape de realitate. Îl cheamă Georgescu şi tocmai recită iarăşi bancul acela cu unul care, întorcându-se inopinat de la slujbă, îşi găseşte nevasta în pat, goală, cu ţigarea în mână – şi nu singură. Şi o întreabă da’ tu de când fumezi, dragă. Fericiţi, din multiple şi complexe motive, cei săraci cu duhul.

BERBECUL

Marinescu, altă cornută. Da, dar ştie să deschidă orice uşă, afirmă nevastă-ta. Cu capul, că-n mâini ţine câte două-trei sarsanale pline cu respect şi consideraţie pentru cine trebuie. Ai văzut în ce vilă s-a mutat? Ai fi tu în stare de-aşa ceva? Neisprăvitule.

PEŞTII

Rămâne un mister cum a putut să se lipească tartina aceea pe spatele rochiei lu’ madam’ Constantinescu. Iar ea se simte ca peştele în apă – las’ că nici nu i-ar spune careva cu ce şi-a ornamentat toaleta.

VĂRSĂTORUL

Popescu, la al treilea pahar de Merlot. Primul, pe faţa de masă, al doilea pe covor, al treilea, în poala nevesti-si. Da, dar ea e tot acolo, tolănită pe canapeaua noastră încă neachitată în întregime, constată nevastă-ta. Nimic nu e perfect pe lumea asta.

CAPRICORNUL

Ţaţaţa căpriţă ţa. Marineasca dansând rock. A mai venit şi-n fustiţă mini, eu, dac-aş avea aşa grisine pe post de picioare, aş umbla numai în costum de schi, remarcă nevastă-ta.

ZODIA PORCULUI

Cei născuţi sub acest semn zodiacal nu fac niciodată pe gazdele. Se mulţumesc să rămână invitaţii tăi.

DISTRACŢIE PLĂCUTĂ !

Club D, Bucureşti, nr. 1, mai 1990

Lângă o ceaşcă aburindă de ceai

Thursday, December 29th, 2011

Nu ştiu cum îţi imaginezi tu un an care trece…

Pentru mine, bunul meu prieten, timpul se aseamănă cu un munte pe care-l urc încet, încet, apropiindu-mă tot mai mult de cerul înstelat…

În unii ani, urcuşul a fost rapid şi cărarea presărată cu flori.

Alteori, am fost nevoită să mă opresc mai des…

Mă întrebi cum mi-a fost acest an 2011… Dăruieşte-mi un moment de răgaz… Răspunsul nu este uşor. Am nevoie de puţin timp ca să-mi ordonez gândurile. Crezi că-mi poţi oferi cateva minute? Dacă da, atunci aşează-te langă mine. Am să-ţi fac şi ţie acum un ceai aromat. Ne vom încălzi mâinile şi sufletul în timp ce ne povestim.

Am pornit şi în acest an spre vârful care se vede tot mai clar, tot mai aproape, însoţită de familie, de prieteni, de colegii de muncă, de copiii cărora le fac terapia… însoţită de toate acele întâlniri sporadice petrecute la încrucişările de drumuri.

Cărarea pe care mă aflasem a fost când lină, când abruptă, trecând prin luminişuri însorite, presărate cu florile rare şi preţioase ale dragostei, încrederii şi satisfacţiei, pierzându-se însă, uneori, în abisurile durerii.

Am pierdut prieteni foarte apropiaţi, am avut momente de mare spaimă şi speranţă. A fost un an în care emoţiile şi evenimentele care le-au generat au atins pe de o parte cerul, pe de altă parte scufundându-se în adâncuri nebănuite.

Viaţa s-a dovedit a fi şi în acest an un Dreidel, un titirez ce se învârteşte tot mai repede, estompând uneori contururile… În momentele de pauză (sau de cădere?) revin însă cu o putere nebănuită imaginile trăite…

În acelaşi timp, viaţa mi-a fost în acest an, poate mai mult ca oricând, o balanţă.

Fapte deosebit de îmbucurătoare pe de o parte… despre cealaltă parte nu trebuie să vorbim astăzi… Ajunge să ne gândim doar cu profunzime la ea.

Îţi aud gândurile… Îmi spui că de fapt, în esenţa sa, ceea ce îţi spun este drumul vieţii. Dar, dragul meu prieten, nu este Anul doar o felie de viaţă? Nu este doar o mică breşă a timpului? Când eram copil, fugeam pe cărarea determinată de calendarul astral, acum poposesc uitându-mă tot mai des în urmă, meditând asupra celor trăite.

Trăiesc încă în ritmul vacanţelor şcolare, deci iarna înseamnă şi o întrerupere a activităţii terapeutice şi de predare, dar mă cuprinde mereu o mare bucurie când cei ce au trecut prin mâinile şi sufletul meu îşi amintesc de mine şi mă sună din depărtare urându-mi multă fericire în noul an.

Îţi aminteşti? Ţi-am povestit cândva, într-un moment al nostru, că în decursul acestui an am avut fericirea să-i revăd pe câţiva dintre prietenii mei. Am întâlnit însă şi oameni deosebiţi care mi-au devenit apropiaţi, prieteni.

Timpul pare să-mi fi facut în acest an un cadou atât din trecut, cât şi din prezent.

Eu însă nu aş putea fi mulţumită sufleteşte dacă nu aş scrie. A-mi aşterne gândurile pe hârtie înseamnă pentru mine a renaşte în fiecare cuvânt scris.

Am scris… poate nu atât de mult cât mi-aş fi dorit… Dar ceea ce am aşternut pe hârtie a fost o parte din mine, din fiinţa mea. Am scris cu toată sinceritatea, cum probabil ai observat citindu-mi mesajele literare.

Mă cunoşti, poate, de când ţi-am povestit lângă o ceşcuţă de cafea.

Mă cunoşti, poate, de mai demult, de pe vremea jocurilor inocente…

Această ceaşcă aburindă în mâinile noastre… aroma ei… mă face să reflectez asemeni lichidului de chihlimbar din interiorul ei.

Mă bucur că am găsit amândoi puţin timp de a schimba cateva gânduri în ajun de Nou An.

Timpul… da, TIMPUL este mereu în centrul cercetărilor ştiinţelor naturale şi spirituale… este o temă principală a literaturii, a artelor plastice.

…În acest an, premiul Booker a fost decernat lui Julian Barnes pentru minunatul lui roman The sense of an ending… deci, implicit problemei timpului trăit şi rememorat. Am savurat paginile acestei cărţi, căci am regăsit întrebările esenţiale.

Ştii ce am să ne doresc acuma, de ANUL NOU ? Desigur, tradiţionalele: sănătate, pace, armonie - dar şi TIMPUL pentru a ne bucura de ele.

http://tvt89.bridgeman.ro/stiri.php?istire=2947

http://www.bjt2006.org/Prefata_Jurnal.pdf

http://www.youtube.com/watch?v=lcDWzVtmm4Q&feature=youtu.be

Mică istorie 2

Monday, December 26th, 2011

ISTORIA DE 2½ BANI

*

Fruntaşi în întrecerea socialistă, la biserică (Iaşi, 1975)

Ce se mai găseşte la mânăstire (Orşova, 1979)

Eternitatea plus o bere Bucegi (ştrandul Tei, 1980)

Aşa-i că m-a făcut BOU ?

Saturday, December 24th, 2011

Să vedeţi ce mail am primit azi. Inutil să adaug că e vorba de un spam, de o reclamă pentru un teren la malul mării, pe care expeditorul necunoscut vrea să mi-l vândă îngrozitor de ieftin, vă daţi seama… :

**Stimata doamna/domn,**

Pentru ca sarbatorile de iarna se apropie, vreau sa folosesc aceasta ocazie si sa va multumesc.

Oameni ca dumneavoastra fac posibil ca afacerea noastra sa existe.

Fie ca sarbatorile si noul an sa va fie pline de bucurii si realizari.

Speram ca in noul an, cat si in cei multi care au sa vina, sa ne intalnim in    .   .   .   .   .   .

SARBATORI FERICITE!

*

“ Oameni ca dumneavoastră

fac posibil ca afacerea noastră să existe.”

Cu alte cuvinte:

dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame.

Să  mor io, ăsta are dreptate !


Sărbători fericite! din Piaţa Universităţii

Wednesday, December 21st, 2011

HAVEL DUPĂ HAVEL

Monday, December 19th, 2011

… Se joacă mult Havel la ora asta. Reprezentarea textelor sale este primită cu simpatie de către un public încântat să audă rostite cu voce tare câteva din adevărurile pe care, până mai ieri, abia îndrăznea să le gândească, eventual să le şoptească prietenilor de absolută încredere – şi asta, cu o strângere de inimă: “Dar dacă se va auzi la Secu’?” Căci, aşa cum ne încredinţează unul dintre personajele lui Vaclav Havel, “omul e porc: ciripeşte”.

Tripticul … vorbeşte despre dictatură şi despre efectele ei, care se întâmplă, în cerc vicios, să fie şi factorii ei favorizanţi, despre psihoza trecând drept normalitate din cauza caracterului ei general, unanim, impersonal, deci impus, chipurile, de o legitate social-istorică, despre orwellianul (şi schizofrenicul) Dublu Gând acceptat ca normă generală de inserare  în social, despre o societate bolnavă de laşitate şi delaţiune – adică despre lucruri care ne privesc. “Îndrăzneala” de a aduce pe scenă limbajul frust, adesea argotic, al vieţii cotidiene deranjează pe câte cineva, întâmplător tocmai pe unul (altminteri,  reputat profesionist) care a avut recent candoarea de a susţine  –  în faţa unei unei adunări de oameni de teatru – că, la noi, nu s-au tipărit şi jucat piese omagiale despre N. Ceauşescu. Din fericire, nu deranjează marele public, ba chiar dimpotrivă. Cât despre muştele de pe anumite căciuli…

Aşadar, Havel este actual. Dacă, la debut, în 1964, actualul preşedinte al Cehoslovaciei utiliza mijloace împrumutate în mod evident din teatrul lui Ionescu, piesele relativ târzii ale scenariului de faţă posedă timbru propriu, personalitate distinctă şi, fără a fi simpliste ori agitatorice, au un aer direct şi univoc. Nu ştiu dacă cele trei piese (sau, mai degrabă, acte) au fost concepute cu scopul expres de a fi reprezentate împreună, dar ele funcţionează ca părţi ale unui întreg unitar, sincer şi autobiografic fără putinţă de contrazicere, coerent şi convingător în simplitatea construcţiei sale.

Pe parcursul acţiunii, simpla trecere a unui nonconformist, a intelectualului disident, printre semenii săi provoacă anumite reacţii. Cel în cauză nu face, aparent, decât să existe  –  şi atâta îi este de ajuns pentru a se afla în conflict cu mediul ambiant. Personajul incomod, protestatarul care nu acceptă regula jocului, “intrarea în rândul lumii”, rămâne identic cu sine. De schimbat, se schimbă în cele trei situaţii numai interlocutorii. Poziţia sa este clară, mai complicată este a celorlalţi, pe care obscure sentimente de vinovăţie îi fac să şi-o definească în raport cu el. …

fragment dintr-o cronică de D.P.

(Teatrul azi, nr. 5-6/1991)

http://www.cimec.ro/pdf/Predescu-Dan-Aur-si-aurolac.pdf

Andrei Codrescu. A STORY OF SHEHEREZADE

Friday, December 16th, 2011

Salutări şi felicitări pentru totdeauna interesantele ştiri de la Ciocu Mic - am crezut că-i “high time” să ţi le dau cînd am văzut “o mie şi una…” menţionată în contextul acela formidabil de viu :)

Toate bune,

Andrei

O apariţie recentă:

Whatever Gets You through the Night:

A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments

http://press.princeton.edu/titles/9392.html

http://www.amazon.com/dp/B004UGKKAA/?tag=princetonuniv-20

Bedros Horasangian. GALATASARAY

Thursday, December 15th, 2011

http://www.observatorcultural.ro/Cesaria-Evora-si-Vaclav-Havel*articleID_26376-articles_details.html

O seară la televizor, cînd Galatasaray cu Hagi în teren şi Fatih

Terim pe banca antrenorilor a cîştigat Cupa Campionilor Europeni

A fost o seară de neuitat. Ce pot să spun mai mult. Trebuie neapărat să-ţi povestesc. Cine ştie să povestească nu moare, ascultă la mine. Salutare, băi, Costele, ce faci, Mister, ce eşti aşa fleoşcăit ca o orhidee? Mulţumesc, la fel, să-ţi trăiască franţuzoaica şi tot ce-i gol să fie plin! Hahaha! Vorbim. Să-mi dai un SMS să spui ce-ai făcut cu chestia aia la guvern pentru care te rugasem pentru treaba de care am vorbit deja cu alde Broscoi. Ciupitu stă cu banii pe pervaz. Aştept. Să fii iubit!

Cum spuneam, bre, Radule, lumea e plină de dobitoci şi jagardele. Nu mai e nimeni cinstit. Care nu fură deloc, e prost, care fură prea mult, nu se face, strică jocul şi tot prost e. Nu ştiu care deştept a zis ceva cu dreapta măsură că io le cam uit dacă n-am şcoală multă, dar la ciripit mă descurc bine. Io la cîrciumă am învăţat destul de multe. Băutura te face meditativ. Ştii ce e aia? Să cazi pe gînduri. Nu e treabă simplă cu gîndurile. Vin idei şi tu, pac! Te învîrţi în jurul lor. Joci la mai multe capete. Nu joci pocher? Păcat. Şi nici pârnaie nu am făcut. Asta e, trăim. Nevastă-mea era plecată la socri, la Brăila. Oraş de şmecheri greci cîndva, acum de proşti români. S-a lenevit lumea, grecii au plecat, greu  de pus ceva serios pe picioare doar cu arăboi care nu bea şi chinezoi care se uită la tine ca la un perete. Nu pune sifon, te rog. Merci. De cînd nevastă-mea are carnet de conducere auto, sunt scutit de multe, ce să spun. Că merge cu frîna de mînă pusă, treaca meargă, dar că ar fi în stare să meargă şi pînă la Giurgiu în marşarier, nici nu mai are importanţă. Dar mi-e frică, dacă se ia şi alţii după ea? Să vezi apoi o ţară întreagă să circule ca ea, hm, ne-ar ieşi vorbe. Ar da vina tot pe mine, că beau şi nu vreau să conduc. Toţi bea şi conduce. Eu nu, am principiile mele. Nu le calc, că iese prost. Ea are putere de convingere, ce mai. Era dusă, cum ziceam, după nişte zacuscă şi murături. În fiecare toamnă ei ne pregătesc tot ce avem nevoie peste iarnă. De la copii, nu aşteptţi mare lucru, dar de la socrii e alta socoteală. Aşa. Mai facem şi noi cîte ceva, ca tot românul, dar ce vine de la ei sau e de căpătat de Uniunea Europeană e baza. O gospodărie nu se ţine singură, ştii bine. Mai ales în timpurile astea grele. Cu comuniştii o mai scoteai la capăt, una alta, planuri cincinale, succesuri, eroism în muncă, ei da, era, da’ cu criza asta mondială capitalistă se pare că e rău. Rău de tot. Nici strugurii nu s-au mai făcut pe la noi ca lumea. Varza, aşa şi aşa. Mîncăm din aia de Bruxelles. Ştii cum se scrie/ Nu e cum se aude. Cu maioneză Knorr şi muştar de Dijon merge. Eu fac figuri la mîncare. Mă rog, nici nu beau orice poşircă. Noroc de crescătoria de struţi. Merge bine, la Valea Sărată. Şi cu melcii am export bun. Io nu pun în gură spurcăciunile alea, dar afacerile-s afaceri. Altfel, na, nu e bine, porumbul mic, mango şi kiwi nu s-a prins, măcar că merge bine orezăria. Altfel e secetă, stratul de ozon s-a micşorat şi e aerul poluat. Chestiile astea primordiale, vezi cum vine. Pericolul nuclear. Singurătatea, grăsimile. Dacă dragoste nu nimic nu e. Mi-a explicat şi mie ăla micu. Cu ozonu, cu solitudinea, paradigmele lumii mocerne. Auzi la el, să mori de rîs nu alta! Socrii,ce să zic, nişte oameni minunaţI. El a fost şef de post la Măcin, ani în şir. E de felul lui de pe lîngă Feteşti. M-a plăcut ca ginere, ce să zic, am luat-o pe Marcela cu burta mare. Iar taică-su nu era un fitecine, barosan la Judeţ. Mă rog, nu era copilul meu, ne-am tocmit, am acceptat condiţiile puse de fiecare, asta e. Altfel nu ajungeam eu soţul Marcelei. Cum, necum, a mers căruţa şi mai apoi l-am iubit pe ăla micu ca şi cum era al meu. Chestii care nu se uită. I-am mai făcut şi io doi, deh, viaţă, nene. Nu vrei şi nişte minerală ? Eu nu beau decît rar şpriţ. Cînd îmi vine de şpriţ. La şpriţ românul e vesel, la tărie devine supărat.

Hai noroc, să fii sănătos.Tata socru ţine mult la mine, uite aşa.Şi uite aşa, cum spuneam, l-am scăpat pe om de ruşine. Şi uite că nu mă uită pentru omenia mea. Voiam să-ţi zic altceva, dar să termin cu chestia asta dacă tot am abordat-o. Mda, ce să zic, omul are nevoie de prieteni. Adevărul e că eu o ştiam bine pe Marcela, îmi plăcea de ea, dar ea nu prea se uita la mine. Nu mă iubea, cum se spunea pe vremea aia. Acuma socoteala e simplă. I-o trage sau nu. Asta e tot. Deh, fată cu liceul economic, eu, deh, vînzător gestionar la Universal la noi în comună, la Berbeşti. Cît eşti gestionar nu te întreabă nimeni de studii. Aveam io vreo zece clase, dar atît. Pe Marcela a îmbrobodit-o un profesor de la liceul industrial. Cică îi scria poezii. Poezii, nepoezii, pînă la urmă a lăsat-o borţoasă. Uite aşa, mare scofală. Aşa am apărut eu pe firmamentul istoriei. Ce să mai  zic, vremuri frumoase. Şi Marcela era frumoasă, da nu mă iubea. Iar amărătul ăla care i-a sucit minţile şi umflat burta a dat bir cu fugiţii. Acum e anticomunist, cică. Fie, nu e treaba mea să mă pun cu autorităţile locale şi cu organele abilitate. Îţi place cum sună ? Purtăm şi noi o discuţie. N-am şcoală, dar am am prins cîte ceva din viaţa asta păcătoasă care am tot dus-o. M-am lins pe bot de rai, în iad o să mă duc direct. Hai nu ofta, că nici acolo nu e rău. Se pare că peste tot e la fel. Nu vezi cîte mai păţesc şi americanii ăştia. Săraca democraţie, cum se consolidează puţin, cum apar unii care strigă Huo!. Nu merge treaba aşa. Huo, nehuo, ehe, mamăă, ce de mai peşte am mîncat pe vremea aia. Mama ei de viaţă, de ce-or vorbi atîta de rău de România şi Regele Mihai, nu pricep. Pare el cam slăbănog, dar se pricpe la mecanică, păi ce e puţin lucru să schimbi nişte planetare? Şi eu am fost comunist, l-am sprjinit pe Durbacă de ori de cîte ori a avut nevoie de mine, dar să înjuri toată ziua ţara ta natală parcă nu se face. Nu se face, nene, ce mai. Cică un australian i-a arătat curul Reginei Angliei. Să mori de rîs, săraca babă , am rîs şi eu, dar nu se face. Cum spuneam, în seara aia eram invitat la popa Predescu. Parohul de la Sf. Dumitru. Prieteni vechi, ne ştim de-o viaţă, mi-a botezat copiii şi în fiecare an îmi pune cauciuri de iarnă. Om, nene, ce să spun, mereu am avut pe lîngă mine români de omenie. Păi nu e frumos aşa, zii şi matale, văd că tot taci şi dai din cap la tot ce dau eu din gură. Cam sec vinul ăsta de Ostrov, nu mai e vinurile de altădată. Ce să zic. Mie îmi lipseşte foarte tare că n-am cu cine schimba două, trei, o mie de vorbe. Recunosc, vorbesc mult. Marcela nu are răbdare să m-asculte. Dar şi ea şi eu avem multe pe cap. Ea afaceri, eu afaceri, na, e greu. De suflet ce să-ţi mai spun, altul în locul meu se ducea pe lumea ailaltă. Marcela nu mă iubeşte nici acum, dar mă respectă de cînd sunt consilier local şi m-am înscris la doctorat. Da, da, nu holba ochii, îmi completez studiile şi cînd am suficientă vechime o să devin şI cadru didactic. Am o vorbă cu unu, direct profesor mă face la Universitatea din Măcin. O să deschidă şi o facultate de medicină la Issacea. Dai un ban, dar stai în faţă. Şi peşte cît vrei, mi-a promis omu meu. Jumate de bani acum, jumate p-ormă. Cinstea e la mine lege ! Păi nu e frumos să-ţi zică lumea Trăţi, domnule profesor! Şi Marcela s-o văd gudurîndu-se pe lîngă mine. Ce faci profesore… Cu subînţeles că ar putea veni noaptea pe canapeua din sufragerie unde dorm eu acum de cînd m-a pus muierea la ambiţie să termin facultatea! Nici nu mai ştiu bine dacă fac facultate sau masterat, cred că facultatea e după aia!!! Hahaha, ca să vezi nene cum vine chestia asta! Hai că nu-i rău vinul ăsta de Ostrov! La popa Predescu urma să vedem meciul dintre Galatasary şi nu ştiu care echipă nemţească. Am uitat cum îi zice, ceva cu Munchen. Am trecut pe acolo cînd am fost la nişte neamuri în Olanda, frumoase flori sunt, bre, acolo. Daaa, de femei, ce să mai zic, nişte negrese cu picioare lungi şi albaneze cu ţîţele ca merele de Voineşti. Ce mere, nene, pepeni de Dăbuleni, nimeni nu ştie de ce se fac aşa mari. Şi zemoşi, hihihi, hai că nu e chiar rea viaţa în România, degeaba îl îmjură unii pe Iliescu, nişte proşţi. Dar dacă eşti om cinstit, te ia lumea de prost, aşa e oamenii, răi de tot. Nu e bine, nu e bine să fii luat de prostul proştilor. Dacă ai bani, scapi de toate relele. Da, cum ziceam cu pepenii şi femeile. Ce mai, uite cum vine de se leagă lucrurile. Eu adusesem nişte vin roşu lu popa Predescu, dar mai venise şi un pretenar al lui din Tulcea. Ăla cu o sticlă de uischi din aia care miroase nu ştiu cum. Mie nu-mi place, dar popa Predescu apreciază. De altfel el apreciază cam orice e lichid. Hihihihi, femeile să fie solide. Hahahaha! Zice el. Pune părintele Scarlat, că aşa îl chema pe părintele din Bratoloveni, pune pe masa lui Predescu al meu un peşte mare de vreo zece kile. Ce-i cu asta? Părintele Scarlat e unul tînăr şi slab cu nevastă voinică. El cîntă frumos, ea găteşte bine,au şi vie şi livadă de piersici, oameni de omenie, am fost pe la ei. Asta e România adevărată, nu toate ororile astea cu accidente şi morţi care le dă ăştia pe la tv-uri. Cum ziceam , zice popa Scarlat, arătînd peştele întins pe masă, pentru matale, facem ceva ca lumea mîine, poimîine, şi vin şi eu cu coana preoteasă a mea cu copiii s-o facem lată şi să binecuvintăm, voia Domnului. Ia popa Predescu peştele cu pungi şi ziare cu tot, că d-aia nici eu nu arunc ziarele, nu ştiu ce scrie prin ele am am abonament la sediul primăriei, dar pentru curăţat peşte este aur. Peştele, frumos, ce mai, avea mai mult de vreun metru si vreo opt-zece kile, ce să zic, frumos crapul. Şi dispare popa Predescu din sufrageria cu televizorul. Noi, cuminţi în fotolii să aducă ceva de băut să vedem meciul cu Hagi. Cine nu-l iubeşte pe Hagi şi pe Domnul Iliescu în ţara asta, păi nu ? Am uitat să zic că popa Predescu are două televizoare. Unul pentru cele lumeşti, altul pentru programe bisericeşti, tare chestia, deştept omul.Poate să tragă cu ochiul şi la transmisiile de la Patriarhie să caşte gura şI la meciuri sau mai la ce ştiu eu emisiuni culturale de pe cabluri şi sateliţi. Unul dintre aparate are şi video, ăla pe care se uită la programele cu treburi bisericeşti. Ce să-i facem, pregătirea profesională nu e de joacă. Dacă poporul român vrea reformă şi să progreseze e musai să se recicleze periodic. Io mereu le spun la ai mei. Învăţămîntul şi Cultura salvează România! Zii că nu e aşa! Da, şi uite aşa apare popa Predescu, nea Viorel, cum îi spun prietenii, apare de la bucătărie zîmbind nevoie mare cu o sticlă de vin şi patru pahare ca să ne omenim şi noi în timpul meciului. Că d-aia venisem ceva mai devreme să îmbucăm ceva şi să fim pregătiţI sufleteşte pentru meciul cu Hagi. Căpitan de echipă la turci, parcă, poate nu era, dar era cel mai tare la căpăţănă, cum să nu fii mîndru că eşti român. Apăruse şi nea Pandele, prieten cu popa Predescu, om negustoros, de pe vremuri, acum face de toate pe lingă Predescu al meu. Conduce maşina cînd e el mai băut, face achiziţii şi cumpărături, mai vinde ce e de vîndut, ştie să repare orice, băiat bun şi util cu spor la casa omului. Securist, nesecurist, căcat, băiat harnic. Are şi voce nea Pandele, cîntă pe lîngă popa Predescu dacă e nevoie. Şi mereu e nevoie, mai un parastas, mai un botez, o cununie, nu toată lumea are bani să-l angajeze pe Florin Salam. Vine popa cu vinul pentru meci şi ce să vezi,comedie mare. Scoate părintele Scarlat de sub sutană o casetă şi i-o pune în braţe lui popa Predescu. Ce-i cui asta, zice el. O să vezi tu, bag-o la video , ne uităm la ea în timpul meciului, acasă nu pot s-o pun de gura nevestei şi doamne fereşte mai vine vreun copil in camera, mă înţelegi… Nici nu ştiu ce e pe ea, mi-a dat-o un emoriaş care a venit din Spania, cică e ceva super tare, o bagăm şi gata, ce mai atîta vorbă, voia lui Dumnezeu!

Eu vreau fără apă minerală, sec, mulţumesc, zice părintele Scarlat şi se aşează lîngă mine. Binecuvîntează părinte, zic eu înainte să duc paharul la gură, amîndoi preoţii binecuvîntează, iau o gură de vin şi o felie de muşchi ţigănesc cu caşcaval, aşa îmi place mie, nu mănînc carne fără brânzeturi, pîine mai puţin că îngraşă. Şi mai rîdem noi, mîncăm, bem, începe meciul. Turcii atacau tare de la începuit , nemţii nu se lăsau, Hagi al nostru făcea minuni, ce mai, pe teren. Şi dă popa Predescu drumul la video. Cînd dau turcii primul gol să-mi cadă paharul din mînă ce văd pe televizorul ălălalt. Nu băgasem de seamă că începuse şi acolo transmisia, filmul, ce naiba adusese Părintele Scarlat. Nici prin cap nu-ţI trece ce se întîmpla acolo în televizorul numărul doi. Ce să te mai uiţi dacă a fost ofsaid la un gol anulat al nemţilor şI antrenorul turcilor Fatih Terim urla de mama focului, cînd vreo duzină de bărbaţi şi femei şi-o trăgeau în colectiv unul pe altul de nu mai desluşiai bine unde e capul si unde curul unuia şi altuia. Ce băgau, ce scoteau, era ca la balamuc. Noi nu ziceam nimic, eram în casă de preot. Ciocu mic. Transpirasem tot. Şi meci şI futai, na, om eşti. Măi să fie, nu văzusem aşa ceva pînă atunci. Dacă nu zicea nimeni nimic, nici io n-am zis nimic de cum se regulau ăia acolo pe capete. Sex oral, anal, mărog, tot dichisul.Turcii mai dau un gol şi nemţii altul, mai aduce popa Predescu un vin şi vine pauza. Noroc de pauză, am făcut cîţiva paşI prin curte, eram năduşit tot, că înţepenisem acolo în fotoliu. M-am dus să mă uşurez şi eu că nu stau bine cu prostata şi dacă beau vin, îmi vine imediat să fac treabă mică. Pe televizorul doi era treabă mare, mare de tot, nene, ce să spun acum, delir. Am mai stat cu toţii în cerdac să mai luăm o gură de aer, cu nemţii nu e uşor, se ţin tari pînă în ultima clipă. Turcii erau ei muncitori, dar tot capul lui Hagi făcea toţi banii. Ce pase, domnule, cum poate gîndi omul ăsta tot jocul cu piciorul. Şi e şi stîngaci! Noroc cu Hagi şi cu publicul lor, turcaleţii în delir să-i căsăpească pe nemţălăi, mereu călare pe ei. Ca la balamuc, cu cît se apropia sfârşitul meciului, cu atît era lumea mai excitată. De parcă şi ăia de pe stadion ar fi urmărit meciul şi filmul deodată. Şi ăia cu regulatul parcă se uitau şi ei la meci şi se bucurau că au cîştigat turcii. Era ceva tulbure,ce mai, cu toţii excitaţI la maxim. Şi atunci cînd s-a terminat transmisia şI au cîştigat turcii cu Hagi în teren,şi toată Turcia şi România era în delir, urlau ca descreieraţii. Şi noi la fel că ne cam îmbătasem.Şi a explodat televizorul ala cu filmul unde se tot regulau ăia. Ăia nu terminaseră treaba. Bufff, s-a auzit şi a luat foc. Ne-am speriat cu toţii. Pur şI simplu s-a auzit un pocnet surd si a început să scoată fum. Popa Predescu a fugit în bucătărie şi a adus o găleată cu apă şi aruncat-o peste televizorul cu video cu tot şI filmul ăla plin de neruşinări. Am pus şi o pătură peste toată chestia aia ca să nu fie aer să se extindă incendiul. Dacă nu e aer, nu arde nimic, am tot văzut chestii din astea la viaţa mea. Cum arde ceva, pac!, acoperi cu ceva, dai cu nisip, să nu alimenteze cu oxigen incendiul. Să nu se extindă!

Şi să vezi ce s-a întîmplat, aşa, mai bagă nişte vin, eu nu conduc maşina niciodată, noi cam chercheliţi şi speriaţi de cele întîmplate, popa Predescu, alb ca varul, cam speriat şi ud de la apa din găleată, că apoi a mai adus una, zice, cu vocea lui de butoi dogit, Voia lui Dumezeu, pedeapsă păcătoşilor… În genunchi… Să spunem Tatăl Nostru!. Şi pune-te, nene, în genunchi şi zi cu popa Predescu împreună “Tatăl Nostru” cu el. Şi uite aşa cînd eram noi pe la şi ne iartă nouă greşalele noastre apare o femeie, aşa cum zic, aşa ne găseşte nevasta popii in genunchi cu popa Predescu spunînd rugăcuni pentru iertarea păcatelor. S-a speriat şi ea, nu pricepea ce se întîmplă,era ceva tulbure pe acolo. Noi tot cu rugăciunea, nu se mai termina. Şi să vezi lucrarea ălui de sus, începe şi femeia să se roage cu noi! Se ruga şi ea de nu mai putea, săraca femeie, şi începe să plîngă şi ea alături de noi. Şi ţine-te bocit şi după ce noi deja terminasem. Mizerie mare peste tot cu apăraia aia, noi cam speriaţi şi chercheliţi.

Da ce s-a întîmplat, femeie ? întreabă popa Predescu cu blîndeţe de vechi slujitor al Bisericii. La el nu se vede cînd trage la măsea că ei ţin tare la băutură şi doar nasul li se înroşeşte. Dar şi asta e de la Domnul, am învăţat eu multe de la oamenii bisericii. Şi femeia lui bocea, noi ne liniştisem parcă, aburii alcoolului, meciului şi filmului ăla păcătos se mai risipeau după rugăciunile noastre, eu am mai tras o gură de vin direct din sticlă cînd era popa Predescu cu spatele şi încerca să-şi liniştească muierea, care era impresionată de cucernicia noastră şi mărturisea şi ea, săraca, că şi ea a preacurvit cînd era la liceu cu un preaîmpuţit de ceferist! Tot se dădea de ceasul morţii că a păcătuit cu un preaîmpuţit de ceferist. Noi şedeam cuminţi în timp ce popa Predescu încerca să-i explice femeii că se fac disponibilzări la CFR şi poate l-a pedepsit Dumnezeu şi-l dă afară guvernul din slujbă pentru că s-a dat la ea cînd era elevă. Totul se plăteşte pe lumea asta, a tunat popa Predescu şi nevastă-sa s-a liniştit cînd a aflat că poate preaîmpuţitul ăla de curvar a rămas fără serviciu. Cînd am plecat de acolo începuse şi ploaia.

Ce chestie tare, nu ?

Auzi, domnule, ce emotivă femeie. N-am mai văzut aşa meci ca ăla, dar nici nu m-am dus la popa Predescu vreodată acasă. Nu e sănătos, tot la local e mai bine, ce să zic. Tu cu cine ţii? Te sun, te sun vorbim, Costele, să fii iubit! Hai că începe acum şi meciul! Cică o să facă disponibilzări şi în învăţămînt… Măcar să devin şi eu profesor, pe urmă poate să mă dea afară, bani am, sănătos sunt, viaţa e frumoasă. Crezi că o să bată acum Galatasaray fără Hagi ?

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (8)

Thursday, December 15th, 2011

Distinsa noastră presă, docta noastră presă, preacurata noastră gazetărime, care nici nu latră la comandă, nici nu mănâncă rahat pe bani puţini şi nici nu şantajează pe cineva, a sărit ca arsă acum câţiva ani, când amărâtele noastre de campioane mondiale, plătite cu zece boabe de fasole şi-o cană de bragă de patria căreia-i spălau, cu medaliile lor de aur, obrazul mânjit de rrromi şi de pppoliticieni, se găsiră şi ele să facă un ban cinstit, în disperare de cauză, pozând goale în nişte reviste din Japonia.

Ce era la gura sfinţilor noştri din presă… ieşea indignarea din ei prin toate orificiile! să nu le zicem găuri, că suntem donşoare educate…

Cel mai nostim fu atunci că un vechi cunoscut de-al meu, care, mai-nainte cu doar câteva săptămâni de incidentul cu pricina, publicase o povestire vădit autobiografică despre o iubită de-a lui, de pe vremea studenţiei, când locuiau amândoi la cămin, uşă-n uşă cu studenţii arabi, pe care iubită o trimitea, când se afla în pană de băutură şi ţigări, la vecini - de unde ea se întorcea, după un timp, şi cu băutură şi cu ţigări, deşi nu plecase cu bani la ea… – aşadar, tocmai băiatul acesta fără preconcepţii şi preocupat doar de anticoncepţii se găsi să răcnească, moralist până-n măduvă…

Dumnezeule, cum să nu te scârbeşti ?

Animalele răgeau atât de tare încât n-au apucat să bage de seamă un lucru elementar, dar extrem de important: că goliciunea fetelor astea, muncită ca la câmp, nu ca la fitness, feminină slavă Domnului, chiar dacă binişor diferită de perfecţiunea topmodelistică, dovedea fără echivoc că îşi dobândiseră titlurile pe merit, fără injecţii cu kilograme de hormoni masculini, precum adversarele lor din celelalte ţări fost ori actual comuniste – pe care, dacă le dezbraci, cred că dai nu de hermafrodiţi, ci de bărbaţi cu acte-n regulă…

Eu, dac-aş fi fost în locul oficialilor plătiţi boiereşte ca să le strângă mâna tovărăşeşte Laviniei Miloşovici, Corinei Ungureanu şi Claudiei Presecan atunci când mai aduceau câte-o medalie, le-aş fi donat salariul meu pe o lună tocmai pentru asta – pentru că au dovedit lumii că n-au trişat.

Fiindcă veni vorba:

http://filmeromanestionline.blogspot.com/search/label/vezi%20online

Fiindcă veni vorba: http://www.youtube.com/watch?v=bITfBBwM6B4

Astă seară am primit un mail cu o documentaţie foarte cuprinzătoare à propos de Legile lui Murphy. Nu mă pot abţine să nu contribui, la rândul meu – că de-aia e democraţie.

Aşadar, COROL(N)ARELE LUI DAN PREDESCU :

1. Când toţi au căpătat lingură, mie mi-au dat furculiţă.

2. Când îmi vine şi mie rândul, vânzătoarea se duce să facă pipi.

3. (bonus) Când să mă fac şi eu membru de partid, s-a desfiinţat comunismul.

http://www.youtube.com/watch?v=KGIkPUlj-Fw

Văd că băieţii aceştia fac mare caz, pe Youtube, de două babe care nu ştiu cine-a scris Biblia. Aş vrea doar să le aduc la cunoştinţă că, la prăvălia de unde-am luat eu leafă până acum vreun an jumate, mai există şi acum o doamnă juristă care se ocupă cu înregistrarea acelor creaţii pe care proprietarii lor doresc neapărat să pună o ştampilă oficială, pentru a le proteja legalmente. La un moment dat, au venit la ea unii care voiau să înregistreze o nouă ediţie a Bibliei, iar gagica le-a respins dosarul fiindcă în cerere nu se menţiona numele autorului operei în chestiune.

Aşa că mai lăsaţi-le-n durerea lor de babe rurale…

Da’ nici cu presa argeşeană să nu te pui…

Fiindcă veni vorba:

Despre decenţă

articol de Mircea Mihăieş
în România literară nr. 49 din 9 decembrie 2011, pag. 5

*   *   *   *   *   *   *

7 definiții pentru «intrigant»    declinări

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f.adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.
Sursa: DEX ‘98 | Adăugată de valeriuGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care face intrigi (pentru a-și atinge scopurile). /<fr. intrigant
Sursa: NODEX | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care face intrigi (1). [Cf. fr. intrigant, it. intrigante].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellnerGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care face intrigi (1). (< fr. intrigant)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborzaGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT adj., s. (înv.) uneltitor, zavistios, zavistnic, zavistuitor, (fam. fig.) sforar.
Sursa: Sinonime | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

intrigánt s. m., adj. m., pl. intrigánți; f. sg. intrigántă, pl. intrigánte
Sursa: Ortografic | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

http://dexonline.ro/definitie/intrigant

*   *   *   *   *   *   *

Credeaţi că numai zearul de la Piteşti conţine minuni ?

Păi România literară ce cusur o avea ?

MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC (7)

Tuesday, December 13th, 2011

Nuşa Nistor Micu

Ara Flămânzeanu, 1976

Un teatru renăscut. Pentru cât timp?

Decameronul de Alexander Hausvater, în premieră pe ţară, inaugurează noua stagiune a Teatrului de Stat din Sibiu.

După deja foarte cunoscutul …au pus cătuşe florilor…, a cărui regie a semnat-o la teatrul Odeon, multilateralul om de teatru canadian originar din Bucureşti ni se prezintă în calitate de autor al unui “eseu” dramatic având drept punct de pornire opera lui Boccaccio.

“Înrămarea” celor povestite de naiv-libertinul renascentist se dovedeşte simplă până la linearitate. Într-un spaţiu care, prin unicul element de decor al unui gard de sârmă ghimpată, indică un lagăr de concentrare, cinci deţinuţi sunt obligaţi să amuze un gardian imbecil, sadic, obsedat sexual. Ceea ce şi fac, “punând în scenă” câteva fragmente din Decameronul. Conflictul ia naştere atunci când gardianul sugerează şi apoi pretinde o interpretare mai “realistă”, adică o înfăţişare a tuturor amănuntelor picante evocate de Boccaccio – exhibiţie la care o rămăşiţă de respect de sine îi opreşte pe “actori” să se preteze. Dar… “ordinul nu se discută, ci se execută”. În final, îndreptându-se spre sârma ghimpată, prizonierii îşi leapădă uniformele într-o desprindere simbolică – şi sinucigaşă. Cam asta e tot – şi, îndrăznesc să cred, nu e mult.

Am sesizat, desigur, în toate acestea o similitudine cu stări de fapt pe care le cunoaştem prea bine: spectacolele pentru un singur spectator ne sunt chiar familiare (şi nu cu cinci, ci cu mii sau zeci de mii de interpreţi), înjosirea demnităţii – nu a câtorva deţinuţi, ci a unui întreg popor – am simţit-o, de asemenea, pe pielea noastră ş.a.m.d. Problema este, însă, dacă acestea sunt suficiente pentru a simţi că ne aflăm în faţa unui fapt de artă şi nu a unui şablon, fie el cât de bine intenţionat. În ce mă priveşte (dacă asta are vreo importanţă), sunt pentru “despărţirea apelor”, pentru delimitarea eticului de estetic. Mă îndoiesc de eficienţa parabolei în momentul nostru actual. Parabola şi-a avut rostul ei în vremea dictaturii, când un public complice era dispus să adopte cu entuziasm chiar şi un text modest sub aspect valoric, cu singura condiţie ca el să conţină şi câte o aluzie mai mult sau mai puţin îndrăzneaţă la realitatea noastră concentraţionară de atunci. Nu văd cum am mai putea să reacţionăm la fel şi acum, când arta nu mai este singura supapă de defulare a frustrărilor masei. Multe lipsesc astăzi din România, numai libertatea de expresie, nu. Ceea ce înseamnă, cum am mai spus-o şi altădată, că ne îndreptăm (cu condiţia să nu mai facem vreo prostie electorală ireparabilă) către normalitatea socială. Cu chiu cu vai, târâş-grăpiş, dar ne îndreptăm.

Ca să revin la scenariul lui Alexander Hausvater, trebuie reamintit că istoria lagărelor de concentrare a constituit materia primă pentru un mare număr de cărţi şi filme, care, cu cât aveau în mai mică măsură intenţii expresive, artistice, cu atât erau mai cutremurătoare. Ceea ce textul de faţă nu este – iar asta n-are nici o legătură cu gravitatea subiectului. Evocarea ororilor se va adresa, poate, mereu cu aceeaşi intensitate conştiinţei noastre morale. Percepţiei estetice, cu siguranţă, nu – căci mai există şi ceea ce ar trebui să se cheme “compromiterea subiectului prin repetare monotonă”. (Ar mai fi de remarcat, cu titlu de curiozitate sociologică, faptul că, în teatrul de după 1989, aproape toate textele relative la trecutul nostru totalitar sunt semnate de autori din alte ţări. Să fie asta din cauză că “nu se poate defini o structură printr-unul din elementele aparţinându-i”, cum spunea odată semioticianul Adam Schaff? Unica excepţie notabilă, care salvează onoarea breslei dramaturgilor din România, o constituie piesa foarte tânărului debutant Alin Fumurescu intitulată Buda sau Urma scapă turma – titlu al cărui prim cuvânt nu este nicidecum numele zeului hindus sau al unei părţi din capitala Ungariei, ci denumirea incintei “parfumate” unde, metaforic vorbind, ne-am fi aflat noi claustraţi în ultimele decenii. M-aş mira că nu a provocat scandal,# dacă n-aş şti că reacţia a constat într-o sănătoasă tăcere unanimă. Solidarizarea deţinutului cu temnicerul poate fi pusă şi în acest caz, în deplină linişte de cuget, pe seama faptului că trecutul nostru încă nu a trecut.)

Spectacolul regizat de Iulian Vişa (totodată, traducător al textului şi autor al scenografiei) este primit cu evident interes la Sibiu, unde el constituie o noutate încă incitantă pentru un public nu prea răsfăţat cu spectacole vii şi neconvenţionale. Trebuie amintit, de altfel, că pentru acest teatru (pentru secţia sa română, în orice caz), cele două montări din stagiunea trecută ale lui Vişa – regizor semi-repatriat, care îşi împarte timpul între Sibiu şi teatrul său din Copenhaga – au însemnat, fără exagerare, o înviere, anul 1990 aflându-l cufundat într-un somn foarte asemănător celui de veci. Iar acele două spectacole reprezintă, potrivit criticii, un fapt semnificativ şi în contextul atât de divers al ultimilor doi ani de teatru românesc.

Decameronul plonjează dintru început în plin coşmar. Redusă la mecanica gesturilor sale, forţată să se producă înaintea unui voyeur torţionar, veselia dezinhibată a anecdotei boccacciene ajunge să exprime spaima, teroarea. Coerenţa viziunii regizorale şi vigoarea interpretării sunt motivele pentru care spectacolul “trece rampa”, reuşind în bună măsură să facă uitate obiecţiile la adresa textului.

Tensiunea se naşte prin interferarea celor două planuri ale acţiunii: cel al Commediei dell ’Arte, al evadării efemere în interpretarea personajelor din Decameronul şi cel al revenirii la realitatea atroce a “vieţii cotidiene” din lagăr. Remarcabile sunt  momentele de trezire din exuberanţa factice a jocului, de trecere de la agitaţie şi zgomot la o încremenire încordată, anxioasă.

O echipă tânără, reînnnoită, dornică şi capabilă de exteriorizări viguroase, realizează un act scenic sincopat, discontinuu, expresionist, făcut din prăbuşiri disperate şi din explozii de vitalitate frustrată. Trupa de deţinuţi-actori (nu se precizează cât de improvizaţi) figurează o multitudine de ipostaze ale unei umanităţi ultragiate. Interpretarea Suzanei Macovei, o tânără actriţă posedând virtualităţile fizice şi temperamentale ale unei tragediene, tinde să devină patetică. Irina Wintze creează o apariţie pusă sub semnul groazei, al stării de şoc, sfârşind prin a deveni monotonă. Nae Floca-Acileni compune cu minuţie un portret mărturisind o biografie. Ion Buleandră rămâne la funcţionalitatea conferită (şi limitată) de rolul său de gardian, fără exagerări în direcţia patologiei personajului, dar şi fără expresivitate. Şi last not least, este de remarcat cuplul clownilor tragici interpretaţi de Virgil Flonda şi de Constantin Chiriac, a căror mobilitate inteligentă şi spontană reuşeşte să fie o “pată de lumină” pe un fundal sumbru şi să amplifice decisiv tonusul reprezentaţiei.

Cronica de mai sus nu ar fi întreagă dacă n-aş adăuga câteva cuvinte despre condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea instituţia sibiană. În 1988, deci într-un moment când ea exista, practic, doar pentru a plăti salarii, căci despre spectacole viabile şi audienţă la public nu mai putea fi vorba, s-a cheltuit pentru funcţionarea sa suma totală de 5.256.862 lei. Şi, repet, în acel moment, teatrul sibian – ca şi majoritatea celorlalte – era aproape desfiinţat ca instituţie artistică, deoarece din suma aceasta, doar 957.000 de lei proveneau de la buget, iar restul abia că urma să fie realizat din bilete adesea băgate pe gâtul “oamenilor muncii” de către organizatorii sindicali, din şuşanele sau din alte “prestaţii”. Cât priveşte utilizarea ei, suma nu putea acoperi decât în prea mică măsură cheltuielile montărilor. În 1992, conducerea teatrului a alcătuit, cu parcimonie, un proiect de buget de 28.000.000 lei – şi i s-au aprobat 18.000.000, pentru că bugetul local nu permite mai mult, sau nici măcar atât. Nu este singura instituţie de cultură aflată în această situaţie. Şi dacă ne gândim că un leu din 1988 valora cam cât zece lei de astăzi… Cu toate acestea, teatrul din Sibiu continuă să funcţioneze. Întrebarea este: cât timp va continua să o facă?

Adevărul literar şi artistic, 11 octombrie 1992


# Reacţia s-a produs ceva mai târziu – şi anume, în februarie 1993. Am rămas înmărmurit văzând că ea a fost găzduită nu de vreo fiţuică neosecuristă, ci de revista Teatrul azi (nr. 8-9-10/1992), al cărei colaborator am fost eu însumi vreme îndelungată. Mde, a fi patriot înseamnă să nu recunoşti în ruptul capului că ai domiciliat acolo unde zice Fumurescu – şi să faci în aşa fel încât “domiciliul” să pută în continuare. Nu de alta, dar asta-i mireasma cu care te-ai obişnuit.

*

Iulia Vraca, 1974

Alexandru Tocilescu, Costinești, 1979

interviu Dragoș Pâslaru

în ZIGZAG 1985 (supliment al caietelor-program

ale Teatrului Tineretului Piatra Neamț)

O imagine ce ne-a fost familiară, nouă, studenților de la Teatrologie-Filmologie. De la fereastra sălii noastre de curs, rotonda de la etajul 6, am pozat șantierul metroului (stația Izvor), prin 1974 sau 1975.

Maria Chira, Ileana Chimion

George Mihăiță aproape de lumea dezlănțuită

Costinești, 1994

Eugen Cristea, Grete Avram, Nușa Nistor Micu

Timișoara, 1978 (sau 1979?)

Adrian Titieni, 1988

Constantin Avădanei

Gabriela Vlad

Marinela Cătălin

Avram Birău

Gina Rogin

Mariana Buruiană

Nicolae Manolache

Wilhelmina Câta

David Esrig, DP la Festivalul Internaţional de Teatru Idiş

Bucureşti, 2016

interviuri Stela Popescu şi Silviu Stănculescu

(almanahul GONG 1982, editat de revista TEATRUL, pag. 101-103)

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în PATIMA ROŞIE

regie, Nicolae Scarlat

(revista TEATRUL nr. 7-8/1987, pag. 103-105)

Gabriel Oseciuc, 1977

Alexandru Tocilescu, Dinu Chivu ş.a. Braşov,1982

Tudorel Filimon, 1988

Ioana Crăciunescu, 31.12.1989

Carmen Trocan, 1990

Claudiu Istodor, 1990

Carmen Ionescu, în Fragmente dintr-o trilogie antică, 1990

Iuliana Moise, în Fragmente dintr-o trilogie antică, 1990

Ion Lucian, 1990

Maia Morgenstern, 1990

Mircea Anca, 1990

Scrisorile călugăriţei portugheze

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, 1997

Julieta Szönyi, Mircea Dascaliuc

Conținutul acestui blog - și mai ales, cel al acestei pagini - poate fi preluat numai cu acordul meu scris. De asemenea, este interzisă utilizarea parțială, prin decuparea vreunei părți din aceste imagini.
Dan Predescu
www.easy-hit-counter.com www.easy-hit-counter.com