Archive for June, 2018

BIFF 2018

Sunday, June 17th, 2018

GETTING NAKED: A BURLESQUE STORY

Acesta este filmul de debut, din 2017, al lui James Lester, un american care, până atunci, a făcut aproximativ de toate, de la muzică (jazz) la figurație și montaj, printre altele, în câteva televiziuni newyorkeze.

Neștiind nimic, dar absolut nimic, și nici materialele publicitare de la recent isprăvitul festival bucureștean nespunând nimic despre el, m-am apucat să caut pe internet.

Unde am dat peste niște informații surprinzătoare. În 2015, după patru ani de pregătiri, scrie pe site-ul în chestie, realizatorii mai aveau nevoie doar de fonduri pentru post-producție – montaj, mixaj audio etc. Și pentru asta, făceau apel la mărinimia publică: ”Ajutați-ne să trecem linia de sosire, finalizând un film care vă va contrazice concepțiile despre frumusețe și despre nuditate”. Vedem deci că a fost un film elaborat din greu, un film muncit, ca să zicem așa.

El pretinde a fi un documentar despre ”burlesque”, acel gen de ca să zicem așa artă pe care noi îl știm de striptease – și despre evoluția sa pe scenele americane de …profil.

Regizorul insistă pe afirmația că nudul pe scenă ar fi o invenție americană de prin 1980, afirmație năucitoare pentru orice om care cunoaște cât de cât istoria teatrului și filmului universal. În ce mă privește, țin minte doar că, în 1980, aplaudam de-mi rupeam palmele aici, la București, Maestrul și Margareta, celebrul spectacol al Cătălinei Buzoianu. Cât despre americani, ei făceau coadă la bilete la Hair și Oh Calcutta! Acesta din urmă, în care se întâmplau lucruri cu adevărat picante, dar care, în contrapartidă, pleznea de umor și talent, poate fi vizionat, integral, mi se pare, la această adresă: https://www.youtube.com/watch?v=9xZt1-pm-Ns .

Ca să nu mai vorbim de revoluția sexuală occidentală și de fenomenul Living Theatre al anilor 60, care au tras, ca să zicem așa, un șut în creier nu numai teatrului, ci culturii secolului douăzeci în ansamblul ei.

Așadar, apa caldă pe care pretinde americanul a o fi descoperit era gata descoperită. Spectacolul de cabaret, cu multele lui libertăți de exprimare, era o realitate încă de pe vremea Josephinei Baker. Ba chiar, în varianta lui mai ieftină și nepretențioasă, în cârciumile de prin marile porturi, încă dinainte de 1900.

Acum, despre personaje. Filmul constă, de fapt, într-o înșiruire de interviuri cu câteva mai mult sau mai puțin vedete din barurile locale, cam de nivel Antena Star. Cu excepția uneia dintre ele, tânără, arătoasă și relativ talentată, care dă impresia că ar avea o șansă în industria spectacolului musical, ele provoacă mai curând mila.

Tot timpul filmului, n-am fost capabil să mă gândesc decât la bancul acela străvechi cu striptease-ul sovietic.

Cică vine ministrul turismului la Hrușciov:

- Nikita Sergheievici, stăm prost, foarte prost cu încasările în valută.

- Păi de ce, tovarășe?

- Păi din cauza turiștilor occidentali. Niște perverși, niște spurcați, tovarășe. Păi, ăștia vor naitclab, striptis…

- Ce-i aia striptis?

- E așa, un fel de dans. Vine una în restaurant, dansează și se dezbracă.

- Ei, dacă asta vor, asta o să le dăm. Faceți un regulament, ca să fie totul în ordine. Și să mă chemați și pe mine la vizionare.

Zis și făcut. Fac organele competente un Proiect de Norme referitor la exercitarea profesiei de stripteuză, în care se scrie că poate exercita această profesiune orice cetățeană a Uniunii Sovietice cu vechime de minimum 20 de ani în PCUS, care este fruntașă în producție și are min. 4 copii, caută vreo juma de an în tot URSS-ul – și în cele din urmă, o găsesc pe una care corespundea cerințelor.

La vizionare, fruntașa Natașa se chinuie să se aplece ca să-și scoată un pâslar, tot așa și cu celălalt… iar Nikita Sergheievici, cu mâna rezemată gânditor de falcă, zice ”chiar că sunt perverși, occidentalii ăștia, cum dracu să-ți placă așa ceva…”

https://www.kickstarter.com/projects/gettingnakedthemovie/getting-naked-a-burlesque-story

LEISURE SEEKER

Leisure seeker este al 13–lea film al italianului Paolo Virzi. Și primul său film jucat în limba engleză (produs, de altfel, de o companie italo-americană). Și de asemenea, primul său film în care apar două nume extrem de sonore, Helen Mirren și Donald Sutherland.

Ecranizare a unui roman de Michael Zadoorian, Voiajul de Plăcere al lui Virzi este un road-movie bătrânesc. Nu mai avem de-a face cu nici un Harley Davidson, ci cu un hârb de rulotă, iar personajele nu sunt doi tineri rebeli, ci, vorba poetului, “un bătrân și o bătrână, două jucării stricate” din Atlanta, Georgia, dacă am reținut exact.

Două jucării stricate rău, tragic de defecte, el, un profesor de literatură pensionar, are Alzheimer, iar ea, un cancer foarte avansat. Ei iau hotărârea să petreacă o vacanță de vis, plecând, fără să anunțe pe nimeni din familie, cu vechea lor rulotă în Florida, permițându-și câte o nevinovată extravaganță care le aduce aminte de vreo năzbâtie din tinerețe și simțindu-se minunat la casa lui Hemingway (idolul lui) din Key West, care actualmente se închiriază pentru nunți și alte ”ocazii”, în campinguri, printre necunoscuți simpatici – și printre doi derbedei cuțitari care încearcă să-i jefuiască, la un moment dat. Aventuri după aventuri (cam neverosimile, uneori – nu-mi explic cum reușește să șofeze un pacient cu un Alzheimer atât de profund), plus replici și situații comice din belșug. Și un final tragic, însă rațional. Cei doi se sinucid. Sau, mai exact, ea este cea care ia hotărârea, căci el nu mai e, practic, conștient.

Nu-i un scenariu slab, chiar dacă ne aduce aminte în mod sâcâitor de Amour, filmul lui Michael Haneke cu Emmanuelle Riva și Jean-Louis Trintignant (Palme d’Or, Cannes, 2012 și Oscar, 2013).

Și cel de acum este o poveste despre dragoste. Și despre felul cum îmbătrânește ea: amor, dilectio, caritas – adică dragoste, plăcere, milă. În care, dacă ești tânăr, vezi o comedie. Dar dacă nu ești…

Evident, punctul forte al filmului actual sunt cei doi monștri sacri.

Dame Helen Mirren este totală, o apariție care știe totul despre viață – și n-ai cum s-o contrazici. Iar Sutherland este la fel de irezistibil cum îl știm de o viață (eu, de exemplu, de la Dirty Dozen).

Sigur, aș fi preferat să-l revăd în filmul de acum vreo patru sau cinci decenii, în care trebuia să mimeze o scenă de amor cu o mare frumusețe a epocii, actriță celebră și ea. Dar se zice că n-au mimat… (Deși el, la conferința de presă de la lansare, susținea că ce se zice nu-i adevărat…)

Filmul lui Virzi a participat la ediția de anul trecut a Bienalei de la Veneția, iar Helen Mirren a fost nominalizată la Golden Globe pentru interpretarea sa de aici.

http://wwd.com/eye/parties/gallery/the-leisure-seeker-film-screening-11096512/#!2/the-leisure-seeker-film-screening-arrivals-new-york-usa-11-jan-2018
http://www.biff2018.ro
Counter instalat la 12.03.2023


O MIE ŞI UNA DE MORŢI (73)

Tuesday, June 12th, 2018
12 iunie 2018:

”Bursier - funcționar - pensionar”. Astfel făcea Caragiale portretul-robot al românului de la începutul secolului douăzeci. Acum, însă, după încă un secol, cele trei ipostaze de pe vremea lui Caragiale au o tot mai vagă legătură cu realitatea. Astăzi, România este tot mai accentuat ipostaziată de alte două categorii: emigrant – asistat social. Cele patru sau cinci milioane de emigranți români și banii pe care-i trimit ei acasă fac posibilă existența altor cinci sau șapte sau Dumnezeu știe câte milioane de amărâți care altceva nu știu decât să zacă pe marginea șanțului spărgând semințe și bând bere ieftină. Ba mai știu ceva: să voteze. Ei sunt electoratul fostului/actualului partid conducător din România.

În Roma antică, această categorie de populație era numită ”proles”, prăsilă. Adică, oameni care altceva nu fac decât să se înmulțească.

(O întâmplare adevărată de pe vremea lui Ceaușescu: undeva, în județul Dâmbovița, o școală gimanzială se află pe câmp, la ”munci agricole”, cu elevi și profesori, la grămadă. La un moment dat, își face apariția ”tovarășul de la județ”, oficialul cu cravată, șapcă și servietă diplomat. O tânără profesoară îl abordează, întrebându-l de ce trebuie să facă școlarii, pe gratis, munca asta grea, în vreme ce întreg satul vecin, la doi pași de acolo, stă cu burta-n sus și râde de ei. Ce, ăia nu trăiesc în țara asta? face ea.

- Lăsați, tovarășa, nu fiți dumneavoastră rasistă, face marțafoiul de la județ, că cu ei ne facem planul la Spor Demografic.)

Cam asta-i cu ”talpa țării” de la mitingul PCR-PSD-ului. Dacă Dragnea crede că se poate sprijini pe ea, hrănind-o din banii românilor care muncesc în străinătate, treaba lui…

…Nu știu, intrarea pe Stadionul Național, ieri, o fi fost cu bilete? Pe bani? că prea au lipsit de acolo participanții la mitingul lui Dragnea, din ziua precedentă. Cei 20.000 (sau, mai curând, 80.000) care-au huiduit-o pe Găbiță De la Bacău nu păreau asistați social.

Și nu pare nici marea soprană Angela Gheorghiu (culmea! tot băcăuancă și ea!), care a pus-o azi la punct, glacial și ferm, amintind lumii că, nu de mult, a evitat să-i facă jocul jegos, refuzând să fie numită Cetățean de Onoare al orașului București și să primească cheia orașului din mâna aceleiași celebre Țoape (cum îi zice lumea, pe internet).

Există două Românii: una care trimite bani acasă și alta care plantează pe bulevarde panseluțe de o sută de lei bucata.

Post scriptum: mitingul PSD de alaltăieri a fost, cică, anti-securist. Circula prin ziare, și mai există încă pe internet, o știre despre legătura de rudenie între dl. Dragnea și generalul teleormănean Marin Dragnea, provenit din celebra divizie sovietică Tudor Vladimirescu. Așadar, la care Securitate s-a referit dl. Liviu Dragnea? Și cărei țări din lume i-a folosit de minune măgăria pe care i-a făcut-o, acum câteva luni, premierul României primului ministru al Japoniei, lăsat cu ochii-n soare pe aeroport la Otopeni?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Dragnea

*

A murit Anthony Bourdain. Îmi pare rău. (Mult mai rău, vă asigur, decât dacă aș auzi că a murit vreun om politic de prin împrejurimi.)

Emisiunile lui TV-culinare erau adevărate desfătări intelectuale, cum nu mi-aș fi imaginat că pot fi niște trăncăneli despre crăpelniță. Asta, chiar dacă, pe vremuri, eram prieten cu Radu Anton Roman, un precursor al acestuia dintr-o țară ușor necunoscută.

Iar acum, despre Țară.  Ziarul Adevărul ne informează că emisiunea lui Bourdain de acum zece ani, dedicată României, a fost una critică (și un pic batjocoritoare) din mai multe cauze. Mai întâi, din cea a tâmpeniei autorităților locale, care i-au cerut chirie ca să-l lase să filmeze pe Lipscani. Dar și din cauza lui Bourdain însuși, mai zice ziarul, care a avut proasta inspirație să vină la București cu un ghid rus. Chestia asta ne-a enervat, înțelegeți dumneavoastră. Și ne-a pus pe gânduri. Ar fi fost, poate, mai bine ca ghidul acela să fi fost de altă naționalitate. Ungur, poate? A, nu, în nici un caz. German? Da, eventual, dar haide să ne mai gândim, totuși. Evreu? Vă rugăm să încetați cu provocările, hai să vorbim despre altceva. Polinezian? Dar ce știe un polinezian despre România?

Și în general, unde-i Polinezia?

http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/a-murit-anthonybourdain-celebrul-chef-ironizat-romania-provocat-scandal-national-un-esec-fost-ingrozitor-fac-emisiune-video-1_5b1a88f1df52022f75ec8981/index.html

*

Aflăm pe surse că marele nostru Ministru al Culturii tocmai puse o etichetă nouă pe vechiul Palat al Pionierilor din Parcul Tineretului. Cică ”Ambasadorii”. Ce ambasadori, care ambasadori, de ce nu ”Atașații comerciali”… el știe. Am impresia că ar fi fost mai aproape de realitate dacă i-ar fi zis ”Ministrul”. Asta, de exemplu, fiindcă unul din antecesorii săi, Mircea Albulescu, s-a aflat pe scena de acolo, în anii ‘80, recitând niște versuri bine simțite într-un spectacol festiv, în prezența odios-regretatului N. Ceașcă.

*

ANAF: Eternul conflict între Moromete care şmechereşte fonciirea şi preceptorul care aleargă după el ca să-l …violeze.

*

Legea morală în mine. Precum un supozitor.

*

Deviză concurs ocupare post, instituție bugetară:

Să câștige cel mai prost

Fincă ie flăcău de-al nost’.

*

Îi aud pe toți boii, atât guvernamentali, cât și ne-, ținând-o langa cu ”punctul de vedere”. ”Din punctul meu de vedere, chestia stă cam așa…”, ”Din punctul meu de vedere, trebuie să…”, ”Din punctul meu de vedere, distinsul meu coleg mănâncă rahat” etc. etc. Când îi mai auziți cu chestia asta, spuneți-le vorba savantului ăla neamț din secolul trecut: ”Orice om are un orizont mai larg sau mai îngust, dar la unii, el se îngustează în așa măsură încât se reduce la un punct. Iar când se întâmplă asta, individul zice: ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE!”.

*

Aștept (cu interes temperat de scepticism) momentul când televiziunile noastre vor mai vorbi și despre altceva decât despre haleală.

*

Sunt perfect de acord cu toate acuzațiile la adresa comunismului - în afara celor formulate de fasciști.

*

De mulți ani mi se întâmplă să mă trezesc, cu o anumită periodicitate, gândindu-mă la motivele ascunse pentru care două dintre popoarele care au săvârșit și încă mai săvârșesc cele mai înfiorătoare crime engros ale vremurilor noastre sunt printre cele mai dăruite pentru o muzică și o literatură de o sensibilitate și de un sentimentalism fără egal în lume.

*

Ciocnirea civilizațiilor: una care disprețuiește – și cealaltă, care face tot ce-i stă în putință ca să poată fi disprețuită în deplină liniște de cuget.

*

Traseu: de la gagicuță picantă la babă acră.

*

Nu cred că există Dumnezeu. Sper să existe Dumnezeu.

*

Diferența între necredincioși și credincioși: primii nu i-au ars niciodată pe rug pe ceilalți.

*

Din CUGETĂRILE LUI STAN PĂŢITU: Vremurile apuse n-au nici o poftă să apună. Les morts que vous tuez se portent assez bien.

Counter instalat la 12.03.2023


VACANȚA, fără trenul din Franța (7)

Wednesday, June 6th, 2018

Vedere din balcon

Idem, de pe terasă

Idem, mai de aproape

Idem, cu Lună & stele

Telecabina merge undeva, o să vă spun mai încolo unde anume.

Turnuleț

Evul Mediu încântător

Încântător și turistic

Souvenirs

Dubrovnik, Europa

Epocile se suprapun (vezi fundalul)

Prețuri medievale

Niște turiști (1)

Niște turiști (2)

Străduță medievală

Sfântul Blasius-Vlaho

Reprezentant al Sindicatului Fierarilor dă cu ciocanul în clopot

Uite unde merge telecabina: sus pe deal, la restaurant.

Dar, ca să spunem tot adevărul, și la fortăreața de alături. Pe care a pus-o acolo Napoleon Bonaparte. De necrezut câtă lume s-a perindat prin Dalmația.

Asta e o plajă. Nici mai mult, nici mai puțin.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com