Archive for June, 2012

Dan Predescu. PAROLA: PLAGIAT

Friday, June 29th, 2012

Plagiatul poate fi de două feluri: cel ordinar, Copy-Paste, care constă în fotografierea, în fotocopierea pură şi simplă a unei lucrări, integral sau fragmentar, fără a pomeni vreo vorbă despre autorul ei – şi cel “finuţ”, copierea ideilor unui autor, povestindu-l “cu cuvintele tale”, fără a aminti vreodată de el.

Prima metodă, cea simplă, directă, fără ocolişuri ipocrite, este cea utilizată de o gramadă de lume bine de la Bucureşti oameni, nu glumă, pe lângă care “doctorul” acela din Gorj (am uitat cum îl cheamă, dar era stăpân pe judeţul cu pricina), el fiind un băiat cu şapte clase, altminterea, baronul acela oltean, va să zică, pare un idiot idealist. Or, el e orice, numai idealist nu.

Pentru dovedirea unui plagiat ordinar nu-i nevoie de multă ştiinţă, e suficient să nu fii orb şi să ştii să citeşti. Dacă îndeplineşti aceste două condiţii, iei lucrarea originală în cauză, precum şi pe cea bănuită de plagiat şi le pui pe două coloane alăturate.
Identitatea, dacă ea există, se va vedea cu ochiul liber, iar pentru constatarea faptei nici n-ar fi, propriu-zis, nevoie de vreun specialist ultraspecializat: un tablagiu de la circa de poliţie cea mai apropiată e absolut suficient, la o adică.

În principiu, aşa cum poate să scrie în procesul-verbal că maşina asta are numărul de circulaţie B-01-XXX, iar aialaltă, numărul B-02-YYY, poate să scrie şi că două texte sunt identice, dacă ele sunt astfel (n.b.: sunt – nu doar îi par lui).

Cu toate astea, Statul (şi nu mă refer doar la cel român) a avut mare grijă de “partea păgubită”, înfiinţând Copyright Office-uri, populate de tot felul de specialişti în materie, care dau verdicte asupra acestor furturi.

Pe care le pun la dispoziţie reclamanţilor, poliţiei sau justiţiei, după caz şi care, cel puţin teoretic, sunt literă de lege la procuratură sau la tribunal.

La noi, Copyright Office-ul în chestiune se numeşte ORDA, adică Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. El este un organ de reglementare şi control cu atribuţiuni specifice în acest domeniu; iar legea mai spune că este unica autoritate din ţară care le are (vezi http://www.orda.ro/).

Am lucrat la ORDA vreo doisprezece ani, câţiva dintre aceştia petrecându-mi-i la Direcţia Control (pe atunci, numită DCAL), unde am expertizat inclusiv plagiate de tot soiul.

Unul dintre ele a fost deosebit de nostim şi, din acest motiv, vi-l prezint pe larg. Mai exact, reproduc în chenarul de mai jos o adresă de înaintare către Procuratură pe care am întocmit-o eu însumi, în 2001. E cazul să subliniez că ea nu ne-a fost restituită ca fiind eronată.

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1

BUCUREŞTI

Domnule prim-procuror,

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 91-93, et. 2, sect. 1, reprezentat legal prin doamna Rodica Pârvu, în calitate de director general, în temeiul dispoziţiilor art. 138, lit. f) din Legea nr. 8/1996, facem prezenta sesizare împotriva editurii LUMINA LEX SRL, cu sediul în Bucureşti, bd. – nr. –, sector –, telefon –,  înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. – şi reprezentată legal prin dl.ŢIGĂIERU GHEORGHE, în calitate de director general, pentru următoarele

MOTIVE

Editura LUMINA LEX a publicat, în anul 1999, lucrarea Psiho-sociologie juridică (numită în continuare B) de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT, care constituie versiunea prescurtată  a antologiei Sociologie juridică (numită în continuare A) de conf. univ. dr. (actualmente, prof. univ. dr.) DORU SILVIU LUMINOSU şi conf. univ. dr. (idem) VASILE POPA, volum publicat de editura Helicon din Timişoara, în 1995.

Conform sesizării înregistrate la instituţia noastră cu nr. 1210/02.05.2001 de către prof. univ. DAN BANCIU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, cu sediul în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13, sect. 5, tel. 411.8532 şi prof. univ. dr. SORIN M. RĂDULESCU, volumul A a fost alcătuit prin includerea neautorizată în cuprinsul său a unor fragmente şi capitole din 3 lucrări care le aparţin domniilor lor, precum şi altor autori români.

În sesizarea amintită se susţine că semnatarilor ei nu li s-a cerut acordul şi nu li s-a plătit nici un ban pentru utilizarea în volumul A a celor 3 lucrări originale care le aparţin.

Cele 3 lucrări originale menţionate sunt următoarele:

C - Prelegeri de sociologie juridică de conf. dr. NICOLAE POPA, publicată de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1983;

D - Introducere în sociologia delincvenţei juvenile (Adolescenţa – între normalitate şi devianţă) de S. M. RĂDULESCU şi D. BANCIU, Editura Medicală, Bucureşti, 1990;

E - Introducere în sociologia juridică de ION VLĂDUŢ, publicată sub egida Ministerului de Interne, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, la Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994.

Conform sesizării, “aportul creator” al dlor D. S. Luminosu şi V. Popa la realizarea lucrării A ar consta, de exemplu, în înlocuirea unor expresii ca “societatea socialistă multilateral dezvoltată” dintr-un text original cu cea de “perioadă de tranziţie” ş.a.m.d.

De asemenea, dnii D.S. Luminosu şi V. Popa ar profita în continuare, în modul cel mai direct, de munca semnatarilor sesizării, după cum susţine unul dintre aceştia din urmă. Astfel, dl. S. M. Rădulescu afirmă: “…cei ce nu cunosc ceea ce s-a petrecut au început să-i citeze pe cei doi plagiatori, ca fiind autorii reali ai textelor incriminate. Justin Stanca, de exemplu, în lucrarea sa Sociologie juridică (Arad, Edit. Concordia, 2000) îi citează pe cei doi nu mai puţin de 11 ori. De unde să ştie dl. Stanca cine sunt veritabilii autori ai cărţii pe care o citează?”

ÎN FAPT, volumul B (224 de pagini A5) este rezumatul schematic al întregului volum A (338 de pagini A5).

La rândul său, volumul A constituie un amestec de fragmente din volumele C, D şi E.

Volumul A se distinge, în primul rând, printr-o ambiguitate care îl face inutilizabil sub aspect ştiinţific. Astfel, deşi, în Cuvântul înainte semnat de prof. univ. dr. Radu I. Motica (pag. 5), el este definit drept o culegere, iar în indicele bibliografic de la pag. 337 sunt trecute lucrările antologate şi autorii lor, printre care dnii D. Banciu şi S. M. Rădulescu, numele acestora nu sunt menţionate nicăieri altundeva în corpul volumului, fiind imposibil de aflat cui aparţine fiecare capitol în parte, ceea ce constituie o nesocotire evidentă a oricăror uzanţe, acestea fiind la fel de valabile atât înainte, cât şi după apariţia Legii nr. 8/1996.

Dnii D. S. Luminosu şi V. Popa se propun, pe coperta I, ca autori ai acestei lucrări anonime – deşi o asemenea compilaţie ori poartă pe coperta I semnăturile autorilor propriu-zişi ai textelor, ori nu are nici un nume pe copertă, ori poartă înscrise pe copertă numele compilatorilor, dar numai cu condiţia menţionării lor în această calitate. De obicei, însă, numele compilatorilor apar pe pagina de gardă.

Modul cum au fost aranjate în volumul A fragmentele din volumele C, D şi E este detaliat în cuprinsul tabelului anexat prezentei.

Adăugăm că, potrivit constatărilor noastre, diferenţele între conţinutul volumului A (text propriu-zis şi note bibliografice aferente) şi conţinutul volumelor-sursă C, D şi E (idem) constau în:

-   eliminarea citatelor din cuvântările lui Nicolae Ceauşescu şi a trimiterilor la scrierile lui V. I. Lenin;

- înlocuirea sintagmelor de genul “societatea socialistă multilateral dezvoltată” cu formulări “aduse la zi”.

Cu excepţia prefeţei şi a listei bibliografice de la pag. 337, în volumul A nu se constată prezenţa vreunei fraze care să nu fi existat în volumele-sursă, fiind copiate inclusiv erorile tipografice ale acestora din urmă. Asemenea preluări mecanice demonstrează fie competenţa îndoielnică şi lipsa de familiaritate cu domeniul a realizatorilor lucrării A, fie faptul că acest volum a fost alcătuit de alte persoane decât cele trecute pe copertă. E de menţionat că aceste erori (v. anexa) fac parte din categoria acelora pentru care directorii de ziare aplică penalizări băneşti corectorilor.

De asemenea, se confirmă afirmaţia din cuprinsul sesizării susmenţionate, conform căreia în volumul A nu a fost inclus vreun fragment din lucrările autorilor străini la care face referire lista bibliografică de la pag. 337 – toate referinţele (notele bibliografice) la lucrările acestora fiind reproducerea nemodificată a referinţelor din volumele C, D şi E.

În cuprinsul volumului B, din 1999, nu sunt menţionate titlurile volumelor C, D şi E. De asemenea, nu se face referire la volumul A, căruia dl. V. Popa i-a fost co-realizator. Astfel, vol. B a fost prezentat publicului ca o lucrare 100% originală, deşi el este, efectiv, reproducerea doar puţin mai altfel “machiată” (acesta fiind termenul utilizat de presa franceză în cazul foarte asemănător al acuzaţiilor de plagiat aduse academicianului Henri Troyat în 2000, cf. săptămânalului Adevărul literar şiartistic din 5 septembrie 2000), respectiv “re-povestirea” fără atribute de originalitate a volumelor C, D şi E.

O asemenea re-povestire, cu cuvinte schimbate, a unei lucrări ştiinţifice nu poate fi, în nici un caz, asimilată unei creaţii noi şi originale, generatoare de drept de autor. Aceasta, deoarece o lucrare ştiinţifică nu este nicidecum o creaţie artistică, în care aspectul formal (estetic) înseamnă totul, sau aproape totul. Dacă le-am putea asimila, echivala, ar însemna să admitem că, de exemplu, re-povestirea teoremei lui Pitagora în versuri reprezintă o teoremă matematică nouă şi originală, ceea ce, desigur, ar fi absurd. Or, în cazul volumului Psiho-sociologie juridică de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT, tocmai cu o asemenea re-povestire avem de-a face.

Modificările produse cu ajutorul ei sunt nesemnificative şi nu pot genera drepturi de autor.

În drept, deoarece, potrivit celor arătate în paragraful precedent, volumul Psiho-sociologie juridică de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT (editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999), nu intră sub incidenţa art. 9. lit. a) din Legea nr. 8/1996, el urmează regimul juridic complet prevăzut de Legea nr. 8/1996.

Astfel, deoarece volumul în cauză nu constituie decât o repetare în rezumat a volumului Sociologie juridică de conf. univ. dr. DORU SILVIU LUMINOSU şi conf. univ. dr. VASILE POPA (editura Helicon, Timişoara, 1995), care era reproducerea trunchiată şi neautorizată a lucrărilor Prelegeri de sociologie juridică de conf. dr. NICOLAE POPA, (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1983), Introducere în sociologia delincvenţei juvenile (Adolescenţa – între normalitate şi devianţă) de S. M. RĂDULESCU şi D. BANCIU (Editura Medicală, Bucureşti, 1990) şi Introducere în sociologia juridică de ION VLĂDUŢ (Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994),

rezultă că volumul B constituie, la rândul său, reproducere şi difuzare neautorizate.

În acest caz, au aplicabilitate prevederile 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996. Precizăm că, în cazul art. 142.a), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar, referitor la infracţiunea prevăzută la art. 142 lit. b), acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Semnătură

Anexe: -

Despre cea de a doua metodă, adică despre copierea ideilor unui autor, povestindu-l “cu cuvintele tale” fără a aminti vreodată de el, ar fi multe de spus (o parte dintre cele ce ar fi de spus se află chiar în acest chenar, iar pentru rest, voi vorbi atunci când voi aduce în discuţie furtul a cărui victimă am fost şi sunt prin publicarea volumului Zece mii de culturi, o singură civilizaţie de acad. Mircea Maliţa – v. http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=1710).

Acum mă voi rezuma, însă, la a(-mi) pune o singură întrebare: din moment ce, în cazurile plagiatelor dovedite ale lui Mang, Ponta şi celorlalţi, a fost vorba de “fotocopiere”, respectiv de cea mai flagrantă modalitate de reproducere fără drept, de ce mai era nevoie de avizul vreunei comisii de specialişti?

Ba chiar, de cei mai specialişti dintre specialişti, de la ditamai Academia Română?

Dacă s-a considerat că e neapărată nevoie de specialişti, de ce nu s-a apelat la cei de la ORDA, singurii, la urma urmei, abilitaţi prin lege să se pronunţe în speţă?

În ce mă priveşte, întrebarea e pur retorică: sunt ferm convins că e vorba doar de a da fapta pe mâna grupului de oameni-ai-muncii-cu-simţ-de-răspundere puşi s-o muşamalizeze.

*

Art. 3. - (1) In activitatea sa Oficiul are ca obiectiv principal respectarea si promovarea drepturilor de autor si a drepturilor conexe, potrivit legii, ca parte a drepturilor de proprietate intelectuala.

(2) Principalele atributii ale Oficiului sunt urmatoarele:

.   .   .   .   .   .   .   .   .

k) efectueaza constatari tehnico-stiintifice cu privire la caracterul original al produselor purtatoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penala;

l) efectueaza, la cerere, expertize contra cost, pe cheltuiala partilor interesate;

.   .   .   .   .   .   .   .   .

(H.G. nr. 401 / 2006 - privind organizarea, functionarea, structura personalului si dotarile necesare indeplinirii atributiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor)

La ordinea zilei : ŞACALI VS. HIENE

Friday, June 29th, 2012

Iar se războiesc şacalii cu hienele.

Şi cine-i “pierdere colaterală” ?

Păi cine-aţi vrea să fie ?

Bizonul Naţional, săracu’, vai de curu’ lui…

Grid Modorcea. ÎN APĂRAREA I.C.R., DAR ALTFEL

Wednesday, June 27th, 2012
Aflu ca au sarit in apararea ICR regizorii de film Lucian Pintilie si mai tinerii Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu sau Corneliu Porumboiu, adica cei care au profitat din plin de banii ICR, ai contribuabililor romani. Acesti oameni au facut ce-au vrut, s-au lafait, asa cum pe vremuri s-au lafait pe punga poporului roman cineasti ca Francisc Munteanu, Virgil Calotescu, Mihnea Gheorghiu, Titus Popovici si inca multi, MULTI altii, care au dus-o regeste in regimul comunist. Mereu politica s-a infiltrat in cultura si cultura a devenit ancilla sa.
Cine spune ca ICR trebuie desfiintat? Nimeni. Institutul Cultural Roman, cu statutul sau de sustinator al culturii romane in strainatate, e necesar ca aerul. Problema nu este a schimbarii umbrelei politice, a mutarii sediului sau a nu stiu carui cui administrativ, ci a conducerii actuale a ICR, a haitei care a ignorat valorile Romaniei si a sustinut numai camarilla.
Indiscutabil, regizorii mai sus pomeniti meritau sprijiniti, unii dintre ei sunt valori autentice, dar d-lui Pintilie, care dupa 1989 domneste in cultura romana, caruia i s-a creat un studio propriu, care are bani cati vrea la dispozitie, i se pare normal ca el sa fie sprijinit si cineasti la fel de valorosi ca Dan Pita, Mircea Daneliuc, Ioan Carmazan, Nae Caranfil si altii ca ei sa fie total ignorati, fiindca nu fac jocurile ICR?
Mie mi-ar fi rusine sa fiu in ipostaza lui Pintilie et co. si sa sar la jugulara celor care vor sa puna frana abuzurilor gastii lui Patapievici. Miroase de la o posta a drojdie. Acestia sa fie “intelectualii lui Basescu”, o gasca de cersetori elitisti?! E o alta fata a raului comunist. Desigur, tinerii cineasti nici nu banuiesc ca ceea ce fac ei seamana izbitor cu abuzurile unor Lica Gheorghiu, Nicu Ceausescu si altor privilegiati ai regimului comunist.
De aici, de la distanta, unde patimile sunt estompate, unde am cu totul alte preocupari, cum ar fi acum Festivalul “Shakespeare in the Park”, despre care voi trimite in curand cronici, se vede ca in palma cum lucreaza aceasta echipa pro ICR-Patapievici, in care se amesteca jenant arta cu pomanageala. E umilitor, e sub demnitatea de intelectual, sa iei apararea unui Institut antiroman, cand banii sunt ai romanilor! Fiindca Pintilie, Mungiu et co. fac filme pe banii romanilor, nu ai lor. Si se deplaseaza la New York, Cannes sau Berlin tot pe banii romanilor, nu-i asa?! Si nu numai ICR ii sprijina, ci si CNC, o alta mosie a lor. De ce nu sunt ei Institutul Cultural Roman? Daca acest institut este al Romaniei, sa fie si de partea celor care nu-i ridica osanale! Ieri aceasta vaca de muls se numea PCR, acum se numeste ICR. S-a schimbat o litera, dar metehnele au ramas aceleasi. Nu e semnificativ oare faptul ca nu protesteaza cineasti ca Adrian Sitaru sau Nap Toader, care fac filme minunate cu forte proprii, ci tocmai cei privilegiati?! Nu mai spun de Lucian Pintilie fiindca el are de mult o vaca grasa de muls. Institutul apeleaza la aceasta echipa de creatori latratori, iar ea, cand ICR trage apa, sare imediat in ajutorul lui.
Ce se intampla in acest caz este o dovada limpede ca in cultura Romaniei se practica o politica mosiereasca, fiindca ICR a devenit mosia unui grup caragialesc, care, cum e calcat pe batatura, sare la jugulara. E o atitudine jalnica, de sfidare a bunului simt, dar mai ales a conditiei de intelectual si de sustinator al cauzei romanesti.
Daca ICR il sustine pe Mungiu, ce-i pasa lui Mungiu de cultura romana, de faptul ca ICR nu sustine si alte valori? Ce-i pasa lui Mungiu ca ICR pompeaza bani cu nemiluita in artisti ca Perjovski si altii din camarilla ICR, in timp ce adevaratele genii stau pe margine sau se descurca singure, precum Horatiu Malaele sau Silviu Purcarete!? Ce-i pasa lui Mungiu ca ICR monteaza spectacole de doi bani sau ca sustine o organizatie numita Pavilion, pe care o intretine cu bani grei, asa cum am aratat anterior in “Urdori in vitrina ICR” si “Scrisoare deschisa catre Pataputievici si Pavilionul lui de vanatoare”!? Dar puteti sa cititi si articolul “Romania, intre ciocolata si dick”, din care veti afla de ce regizorul si producatorul Catalin Mitulescu sustine o institutie care, in forma actuala, iti provoaca voma.
Acest asa-zis “protest” al lui Pintilie et co exprima conditia creatorului roman, care continua sa fie, in tara noastra, extrem de umila, o cauza fiind insasi slugarnicia lui. Ce credibilitate sa aiba un asemenea “protest” de linguseala atata timp cat dl. Pintilie et co nu ne spun ce s-a(u) facut cu 10 (zece) milioane de euro (din bani publici!), bugetul ICR? Cui i-au folosit cartile lui Tismaneanu, Avramescu (nu poetul!), Cartarescu si sotia, Plesu si sotia, Perjovski si sotia (alta caprarie), scoase din acesti bani, carti anti-romanesti si pornografice?! Ati vazut, d-le Pintilie, albumul foto scos de Patapievici, cu ardei iuti in vagin?! A controlat cineva ce fac acesti indivizi cu banii pensionarului roman?! De ce ICR a respins in repetate randuri proiectele unor pictori de geniu, precum Bogdan Pietris si Gabriela Culic?! Pietris s-a stins avand pe buze aceasta intrebare: “De ce?”
Poate ne spune dl. Pintilie de ce? Sau poate ca autorul lui “Brikabrak” e cititorul asiduu al Raportului Tismaneanu si il inspira in noul sau film, asa cum pe Mungiu l-a inspirat / a plagiat o alta carte, ca sa arate lumii cat de ticaloasa este ortodoxia romana, plina de lesbiene si preoti schizofrenici!
Cu un cuvant, sustin ICR, dar un altfel de ICR, transparent (transparent, d-le Pintilie, altfel studentii nu vor ramane cu nimic din lectiile dvs) si deschis tuturor valorilor nationale, nu doar “intelectualilor lui Basescu”, o imagine care seamana tot mai mult cu latul cu care incepe filmul “Padurea spanzuratilor” al celui mai rafinat regizor roman, Liviu Ciulei, un model de artist care nu ne-a oferit niciodata, in lunga lui existenta creatoare, imaginea umilintei politice. Dimpotriva, a ramas un reper al demnitatii intelectualui adevarat.
New York

Să-i îmbrăcăm pe cei goi – şi să-i trimitem la alfabetizare pe “ziarişti”

Sunday, June 24th, 2012

De exemplu, pe aceştia (sau, mai probabil, acestea) de la PERFECTE.RO, ce-o mai fi şi aia.

Aşadar, dragi Perfecte/Perfecţi: se spune “voluptuoase”, nu “voluptoase”.

În ce mă priveşte, cred că mica voastră greşeală de tipar a fost provocată de faptul că, scriind cuvântul cu pricina, aveaţi în minte cuvântul “ţâţoase”.

Dar, pe de altă parte, e bine să reţineţi că la fel de greşit ar fi fost şi dacă aţi fi scris “ţâţuoase”.

Ce dracu’ să-i faci, limba maternă e pur şi simplu răutăcioasă cu noi… chiar şi atunci când vine vorba de ţâţe…

http://www.perfecte.ro/international/cu-forme-sau-skinny-ndash-cum-le-sta-mai-bine-vedetelor-de-la-hollywood-foto.html

Altă gugumănie de mic litraj:

Realitatea TV, în ziua de 18 iunie a.c., pe la orele 8,14 a.m., relatează împrejurările în care a murit comandorul Petru Lazăr.

Prezentatorul spune textual: “pilotul nu a reuşit să se catapulteze”.

Chestie care m-a făcut de-a dreptul curios. Ia să vedem cu ce performanţe se mai laudă Aerostar Festival (că de el fu vorba), poate că e mai tare ca Raptor şi Suhoi 27 la un loc şi-o să-i ascultăm pe toţi cu urechea, în caz că începe războiul nuclear, sau dacă mai mai îndrăzneşte vreunul să scoată vreo vorbă de mama lui Boc.

Iar cu ocazia asta am aflat că avionaşul de la Bacău cântăreşte, gol, 375 de kilograme, că are un motoraş de 101 cai-putere şi că poate lua o încărcătură de 185 de kilograme.

Unde-o fi încăpând instalaţia de catapultare? m-am întrebat.

“În sacoşa din portbagaj, măi dragă tovarăşe”, mi-a răspuns băiatul atoateştiutor de la Realitatea TV.

Şi-am încălecat pe-o şa…

MINERIADA

Thursday, June 14th, 2012

Radu Aldulescu încercând să obţină o audienţă la Împăratu’

Wednesday, June 13th, 2012

Totuşi, noi suntem de părere că calul de dar nu se caută la dinţi.

Şi nici lupoaica lui răposatul dom’ Cum Îi Zice.

REDACŢIA

1 ecou

Wednesday, June 13th, 2012

Departe de România şi la propriu şi la figurat, citesc cu plăcere newsletter-urile dumneavoastră. Sunt poate momentele unice când privesc în urmă în timp… Mi-e un dor cumplit de România copilăriei mele şi adolescenţei mele, de Clujul dinainte de a fi fost completat cu Napoca, de strada Moţilor şi de calea Turzii, de ambele “Opere”…, de tot ceea ce NU am mai regăsit în sporadicele reîntoarceri “acasă“, până la a mă hotărî să renunţ definitiv.

Multe mulţumiri,

Adriana Cristina Wang

absolventă a U.N.A.T.C. “I. L. Caragiale” Bucureşti

Salt Lake City, Shanghai

Inutil să mai spun cât sunt de bucuros şi de onorat de un asemenea ecou. Cât despre dor, nu pot decât să repet ce-a zis un personaj dintr-o proză de-a mea : şi mie mi-ar fi, dacă m-aş afla acolo.

Dar uite că nu-i cazul…

D.P.

În aceeaşi ordine de idei :

Sunday, June 10th, 2012

să mai zici că n-are dreptate Radio România !

auzi audio

un moment de neuitat din emisiunea MATINAL

(Radio Romania Actualitati)

că video o să vezi altădată

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (16)

Tuesday, June 5th, 2012

CAMPANIE ELECTORALĂ

Un crâmpei din înţelepciunea hindusă,

pentru uzul alegătorului dup’ acilea :

ORICUM O SĂ PUI MÂINE ŞTAMPILA,

TOT CU PUMNII-N CAP O SĂ-ŢI DAI DUPĂ AIA.

(9 iunie 2012)

*

Caţele certăreţe de pe la talk show-uri, leit ca vrăjitoarele bătrâne de pe meterezele cetăţilor asediate, acum vreo mie de ani, care îşi ridicau fustele, urlând blesteme şi le arătau atacatorilor dedesubturile lor infernale. Nenorociţii care aveau ghinionul de a se afla mai aproape cădeau fulgeraţi - da’ las’ că nici cei de pe metereze n-o duceau mai bine…

Şi uite-aşa s-a inventat masca de gaze…

Ne plagiază americanii !

Monday, June 4th, 2012

Bucureşti, oraşul monumentelor date-n mă-sa

Sau, dacă vreţi, ziceţi-i, de pildă, “Adevărul despre Bucureşti“.

25.11.2011

Cele de mai sus constituie o postare a mea din noiembrie 2011, când am rămas ca la dentist în faţa labei monumentale în chestiune. Azi am descoperit comentariul dedicat ei în revista 22 - şi simultan, existenţa americanului care şi-a permis să-l plagieze pe dl. Raţă.

Vedeţi amănuntele mai la vale :

<< Cea mai recentă lucrare din Proiect 1990, HandGun, de Bogdan Raţă, poate fi văzută până în primăvara lui 2012. Lucrarea lui Bogdan Raţă, prin semnul victoriei din masivul picior-mână de 5 metri, este simbolul unei noi revoluţii care urmează să se întâmple, dar de data aceasta în conştiinţa noastră. >>

Revista 22, nr. 50 / 6-12 decembrie 2011

Un parc al statuilor comuniste

Ioana Ciocan

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=17543

Ca atare, cu respect aduc la cunoştinţa opiniunii publice că, în conştiinţa subsemnatului, revoluţia invocată de donşoara Ioana Ciocan s-a produs la câtva timp după ce am admirat statua domnului Raţă - şi anume, atunci când am descoperit cu stupoare desenul de mai jos al unui oarecare Jim Warren din America-cea-plină-de-păcate.

Cum de şi-a permis americanul acela obscur să se inspire pe şest din gândirea atât de personală şi de, hai să spunem lucrurilor pe nume, genială a domnului Raţă, de pe soclul de la Casa Presei din Bucureşti ? Ba încă şi înainte ca acesta s-o gândească !

Nu ştiu alţii cum simt, dar eu unul aş pune de-o demonstraţie de protest în poarta ambasadei SUA, cu steaguri şi pancarte.

Să ne dea şi pe noi la CNN, ce pisici…

http://marialaterza.blogspot.com/2010/12/jim-warren.html

04.06.2012