Archive for March, 2012

VECHI: studiul asupra rentabilităţii industriilor copyright-ului

Wednesday, March 21st, 2012

studiu-contributia-industriilor-creative

Vechi - şi mai ales, uitat. Şi ocolit cu mare prudenţă de toată suflarea oficială, la fel ca multe alte informaţii publice şi chiar acte normative după care-i arde buza contribuabilului-alegător-telespectatorului, pe scurt, Cetăţeanului Turmentat.

Pentru a risipi orice nedumerire, reamintesc că textul integral al acestui studiu a fost pus la dispoziţia celor prezenţi în cadrul conferinţei de presă ocazionate de lansarea sa, la 18 februarie 2009.

Aceea a fost o lansare, să-i zicem aşa, intimă. Publică - şi nu prea.

*

La fel de intim era şi aşa zisul Buletin Informativ al ORDA, a cărui realizare o coordonam - şi în al cărui cuprins am pomenit despre eveniment cam în aceşti termeni :

<< Miercuri 18 februarie 2009, la sediul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional s-a desfăşurat conferinţa dedicată lansării oficiale şi prezentării rezultatelor studiului Contribuţia economică a industriilor bazate pe copyright în România.

Realizat de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii la iniţiativa Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu asistenţa financiară şi expertiza Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, studiul evidenţiază contribuţia importantă a sectorului creativ la Produsul Intern Brut (PIB), la piaţa muncii, la balanţa de export/import a bunurilor culturale din România. >>

*

În ce o priveşte, massmedia a prezentat astfel evenimentul:

<< Artiştii aduc bani buni la buget

Industriile bazate pe copyright, printre care televiziunea, radioul, editarea de carte, publicitatea, cinematografia, au contribuit cu 5,55% la PIB-ul României în anul 2005, potrivit unui studiu lansat de Ministerul Culturii şi Oficiul pentru Drepturile de Autor, ce a analizat perioada 2002-2005. >>

COTIDIANUL, 18.02.2009

Material preluat de http://stiri.rol.ro/Artistii-aduc-bani-buni-la-buget-196377.html

<< Industriile creative, aport crescut la PIB

Lansarea primului raport statistic naţional dedicat industriilor creative, “Contribuţia economică a industriilor bazate pe copyright în România”, a arătat că, în timp ce SUA a obţinut 11,97% din PIB din câştigurile cumulate ale acestuia, Ungaria, 6,67, Singapore, 5,67%, Canada, 5,38%, ţara noastră a obţinut 3,75% (în 2002). Raportul scos sub egida ORDA a mai detaliat că, în intervalul 2002-2005, venitul total obţinut din aceste activităţi a crescut de la 3,75% la 5,55% – consecinţă a creşterii economice accelerate a acelei perioade şi, totodată, a legii copyright-ului, care a început să funcţioneze mai bine. >>

ROMÂNIA LIBERĂ, 19.02.2009

Material preluat de http://www.ultimelestiri.com/industriile-creative–aport-crescut-la-pib-130122.html

*

Fiind convins că studiul în chestiune continuă să-i intereseze pe toţi cei implicaţi (şi la fel de convins că doar o mică parte dintre aceştia au auzit de existenţa lui), mi-am permis să îl postez aici.

Aştept opiniile lor.

În aceeaşi ordine de idei - ba chiar un pic mai devreme :

http://tcsf.blog.capital.fr/index.php?action=article&id_article=410227

NOU: BURLACUL de Puşi Dinulescu

Monday, March 19th, 2012

Miercuri 21 martie, orele 16,30, la librăria Sadoveanu din Bucureşti a avut loc lansarea romanului BURLACUL de Puşi Dinulescu.

Au vorbit, printre alţii, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, ziaristul Vartan Arachelian, dramaturgul Dinu Grigorescu şi - last but not least - Gelu Voican Voiculescu.

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (12)

Sunday, March 18th, 2012

Dacă e să facem abstracţie de toate porcăriile zilnice, viaţa e frumoasă, tovarăşi, zice nea Gogioiu, secretar de partid pe secţie – şi-i dă şoferului Ciacîru, zis Regina Nopţii, încă douăşcinci de lei, ca să mai aducă patru beri.

Românul este o specie cu conformaţie anatomică bizară: el e singurul biped ale cărui membre superioare sunt prevăzute cu câte un singur deget. Astfel, mâinile sale se prezintă, practic, ca nişte cârlige, cam aşa cum sunt zugrăviţi piraţii ciungi în benzile desenate – având, adică, un braţ terminat printr-un cârlig de fier.

Însă degetul românului nu este un asemenea apendice rigid, inert şi nesimţitor, el putându-se prezenta Universului în două ipostaze: uneori, cârlig, atunci când e vorba de apucat, de înhăţat ceva, dar cel mai adesea, întins ţapăn înainte.

Metamorfoza cu pricina a avut loc de-a lungul unui întreg Ev Mediu, care nu s-a isprăvit  încă – şi nu se va isprăvi decât atunci când vor crede de cuviinţă Elena Udrea, Videanu, Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Sile Cămătaru, Gigi şi văr’su Giovanni. Ea s-a produs ca urmare a întrebuinţării date degetului arătător, care, pân’ la urmă, şi-a exterminat fraţii, rămânând singurul pe post de deget (cam ca la licitaţiile public-secrete ale RAAPPS-ului, cu un singur licitator).

Şi de la scobitul în nas, încet-încet, de-a lungul erelor (Era socialistă etc.), s-a ajuns la utilizarea dictatorială, cezarică, ceauşistă. Cu arătătorul erect, românul a început să dea ordine conaţionalilor săi ne-erecţi: “tu faci” asta”, “tu faci aialaltă”, “tu te duci la Crâmpoaia”, “tu te-ntorci de la Belciugatele” etc. etc.

Astfel că, nu de-a lungul unor “iepoci social-istorice”, ci repede, cât ai clipi, el s-a trezit că mâinile nu-i mai servesc la altceva.

…Mă gândeam la toate astea à propos de Ministerul Învăţământului şi de grămada de miniştri pe care i-a avut el în cap, în ultimii douăzeci de ani.

Toţi aceştia au făcut legi (noi de fiecare dată şi bătându-se cap în cap cu cele deja făcute) – nici unul dintre ei nefiind capabil să aplice legea moştenită de la antecesorul său.

Exact ca rromul cu copilul murdar de rahat, din bancul acela arhicunoscut: “Pirando, îl spălăm p-ăsta, sau facem altu’ ?”

Alde miniştrii noştri n-au fost, nici unul, în stare să-l spele pe copil, respectiv să aplice o lege, să o respecte, eventual să o perfecţioneze. Ei, aceşti exponenţi de frunte ai pupincurismului biruitor, le-au nimicit, înlocuindu-le cu altele noi, tot mai proaste, tot mai inaplicabile…

Dragii de ei n-aveau mâini, numai ghearele ţapene cu care se zgârmau în cur şi trasau directive. Nişte Iulică Cezari, ce mai încoa’ şi-ncolo…

Aflat, acum vreo cinci-şase ani, cu nepoţelul meu la Pizza Hut de pe Dorobanţi (unde, sincer să fiu, intram pentru prima dată), am avut parte de o interesantă experienţă interculturală, sau transculturală, sau multiculturală, sau a-culturală… că nici nu mai ştiu cum să-i zic…

Menu-ul era unul 100% Western, vreau să spun, cel tipărit pe care ni l-a pus în faţă liceanca drăguţă care se ocupa de fericirea noastră. Ai fi putut jura că a fost conceput de John Wayne şi că bunul-de-tipar i l-a dat John Ford însuşi; nu ştiu dacă se afla în el vreun cârnat OK Corral sau vreo plăcintă Hadleyville, dar mi-aduc aminte că toate numele de acolo erau cam de calibrul acesta.

În cele din urmă, după ce ne-am interesat, prudenţi, ce se ascunde sub fiecare nume neaoş texan (că doar n-o să-i dăm copilului fudulii de elefant de mare la grătar, sau urechi de codobatură cu sos de pipi de miriapod verde, sau mai ştiu eu ce alte rafinamente culinare de genul ăsta), am comandat din cât mai multe câte puţin, ca să nu zicem că ne-am dus boi la Pizza Hut şi ne-am întors vaci. Iar eu, la urmă, ca să pun moţ afacerii, am comandat o chestiuţă mai ieftină, aşa, ca la vreun dolar – un dolar jumate, cu nume aducând un pic a Sierra Madre, sau a Hopalong Cassidy, nu mai ţin bine minte.

Surpriza a fost mare: chestiuţa mea ieftină era o felie de pâine prăjită în ulei şi frecată un pic cu sare şi usturoi. Adică, mâncarea amărâţilor, a celor mai săraci dintre săracii oraşului ardelenesc al copilăriei mele, prin anii ‘50, când cu foametea de după seceta din ‘46.

Numai că aceia nu o cumpărau cu un dolar felia… doar noi, multiculturalii din Capitală, dădeam atâta pe ea…

Încă un exponat de mâna-ntâi pe simezele expoziţiei

CELE MAI FRUMOASE NEROZII :

Cât priveşte acordul în gen şi număr, ne-am lămurit. Pentru aşa o formulare, Tanti Clampi, profesoara mea de română dintr-a opta, l-ar fi bătut cu creionul în cap pe contravenient până ar fi ajuns nefericitul la coşmare erotice cu Gramatica Academiei. De-ar fi ştiut, însă, iubita mea profesoară că făptuitorul, în speţă, e ditamai filozofu’ cu pagină fixă la România literară, ditamai organu’… al Uniunii Scriitorilor, vreau să zic…

Dar ca să pricep ce-i ăla “godeu”, a trebuit să pun mâna pe DEX (v. http://dexonline.ro/definitie/godeu).

Sincer să fiu, ideea că un ceva anume ar putea să lase vreun “godeu” în mintea mea a făcut să mi se cam zbârlească părul pe spinare, indiferent de care accepţiune a termenului ar fi vorba.

…Preţiozităţile de felul ăsta îmi aduc, invariabil, aminte de un moment din studenţie: multregretatul L., cel mai iubit (şi poate, cel mai erudit şi mai talentat) dintre profesorii noştri de la I.A.T.C., se enervează, la un seminar, că una dintre colegele mele tace cu încăpăţânare.

(Aici trebuie să fac o paranteză şi să adaug că L. avea şi el acest mic cusur, al exprimării preţioase – dar noi, studenţii lui, eram în unanimitate de acord că nu-i vine rău, ba chiar că e, probabil, singura persoană din lume căreia savantlâcul chiar îi stă bine. Mai trebuie să adaug că asemănările dintre răposatul nostru profesor şi dl. Lavric de la România literară se opresc, strictamente, aici, la modul acesta de exprimare. Nici vorbă de altceva.)

Aşadar, bietul L., exasperat de muţenia colegei mele, izbucneşte:

- Hai, domnişoară, spuneţi ceva - sau trebuie să vă scot vorba cu forcepsu’ din…

Şi amuţeşte, cu o expresie îngrozită pe faţă, în timp ce eu şi Paul, celălalt băiat din grupă (celelalte şapte sunt fete), sughiţăm de râs, gata să cădem sub bancă.

È arrivato Zampanò !

Wednesday, March 14th, 2012

LA STRADA

de Adrian Grauenfels

http://www.calameo.com/read/0010737873fd8a274124a

POLA ILLÉRY 1908-2012

Thursday, March 8th, 2012

La 25 februarie a.c., s-a stins Pola Illéry (Paula Iliescu), una dintre foarte puţinele persoane graţie cărora lumea mai reuşea să priceapă că România nu se rezumă la Ceauşescu-Nadia-Hagi.

Singura publicaţie autohtonă care a menţionat faptul (traducând articolul din Daily Telegraph) este Monitorul de Suceava :

http://www.monitorulsv.ro/Monden/2012-03-03/Actrita-de-origine-romana-Pola-Illery-un-star-al-filmelor-mute-a-decedat-la-varsta-de-103-ani

Nu numai ACTA…

Friday, March 2nd, 2012

Mai sunt şi alţii care denunţă diverse contrafaceri :

http://junglemagazine.com/most-famous-fake-breasts/?utm_source=avalanchers.com&utm_medium=referral&utm_campaign=avalanchers

Şi, în aceeaşi ordine de idei, vă reamintim că în Evul Mediu mai exista câte un burg unde primăria le amenda pe prostituatele sulemenite. Pentru reclamă mincinoasă.

Să fie clar.

AmiFran Arad

Friday, March 2nd, 2012

AmiFran de la Arad, în turneu la Bucureşti - 16 martie

AmiFran de la Arad, în turneu la Bucureşti - 17 martie

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (11)

Thursday, March 1st, 2012

O singură dată s-a dovedit Mircea Dinescu profet: în 1990, când, în replică la o vorbă de-a lui Ion Iliescu à propos de oarece nobile idealuri”, a zis: “am compromis noi comunismu’, las’ c-o să compromitem şi capitalismu’ !”

După cum veţi binevoi să băgaţi de samă, numai profeţiile sinistre se împlinesc…

*

Despre “schimbarea domnilor, bucuria proştilor”: ce maniheism, care maniheism… ne aflăm în România, unde antonimul, opusul numelui Belzebut, este “Scaraoschi”…

*

Interpreta infuzează o notă de tragism performanţei sale, accentuată de coloana sonoră (din cronica la un film porno)

*

Vara, pe străzile noastre: fetele şi băieţii umblând cu sticle de apă în mână, ca arabii. Numai că arabii nu folosesc apa aceea pentru băut… ci în scopuri, ca să zic aşa, igienice… în asta constă diferenţa…

*

Doar în spectacolele cu piese zise “de bulevard” mai poţi auzi replici, numai în teatrul bulevardier mai există dialoguri inteligibile. Mainstream-ul, teatrul, vezi Doamne, “major”, constă actualmente în emisia de urlete, râgâieli şi pârţâieli.

*

În februarie a.c., o doamnă ministru a spus, la televizor, că în ţările scandinave, unde iernile de genul celei care ne-a fericit acum pe noi nu sunt o excepţie, ci regula, pneurile antiderapante ale camioanelor sunt de un tip special, “cu cuie”.

Ca o consecinţă – presupunem – directă a spuselor sale, chiar ieri a fost înregistrată la OSIM o cerere de brevet pentru “prezervativul de iarnă, cu cuie, marca Boagiu”.

Marele și complet uitatul Tudor George, mai cunoscut ca beţiv și sub numele de Ahoe (deși el era, de fapt, un mare sonetist), care pe mine m-a învăţat, prin anii ’70, să scriu versuri nepublicabile și să uit ce-am învăţat la școală, avea o poezioară cam așa:

Cazarma pute tare ca stîrvu’

A bucătărie și a sudoare,

Dar mai ales cînd dom’ sergent Pîrvu

Își pigule unghiile de la picioare.

Îndurăm acest iad olfactiv,

Mînia gradelor superioare,

Majurul ne-njură fără motiv

Despre grijanii și născătoare.

Un milion de culcări zi de zi

Desăvîrșiră oameni de gumă,

Care-s datori, cît or trăi,

Alt gînd să n-aibă - doar Patria-Mumă !

*

Tot confortul - cu telefonie mobilă la cap. Că face bine la crieri.

Povestea mişcătoare a fetiţei din clasa a doua care locuieşte într-un cartier de blocuri ceauşiste şi care trebuie să se ducă şi să se întoarcă singură de la şcoală, fiindcă părinţii ei, la orele acelea, sunt la serviciu. Fiindcă, la început, s-a rătăcit de câteva ori prin ghetoul de beton, prin labirintul de clădiri identice numerotate “la mişto”, cum zicem noi, ori kafkian, cum zic fraierii de occidentali căzuţi aici ca musca-n ciorbă, ai ei s-au gândit să-i creeze un reper după care să se ghideze. Aşa că au lipit pe geamul balconului câteva decupaje din hârtie colorată: un pătrat galben, două triunghiuri albastre, un dreptunghi verde, un cerc roşu… Balconul lor arată acum ca vitrina unei galerii de artă modernă în ajun de vernisaj, iar fetiţa nu mai are probleme de orientare. Iar TVR Cultural a luat-o odată-n barbă prezentând balconul multicolor drept afişul expoziţiei Mondrian, care va fi găzduită de Muzeul Naţional de Artă vă spunem noi când.

Compoziţie de Piet Mondrian

1979:

Nuşa şi soţul ei Johnny Micu, actori, colegii mei de promoţie, repartizaţi “în producţie” împreună cu mine, la Timişoara – care profită de un turneu la Belgrad ca să “rămână”… Cu vreo două săptămâni înainte de asta, cum tocmai reuşisem să-mi procur un film diapozitiv color (marca ORWO, dac-aţi auzit vreodată), i-am făcut Nuşei câteva poze. M-a mirat atunci gustul ei de a-mi poza dindărătul unor gratii, dar mi-am zis că aşa sunt actriţele, expresive cu orice preţ, în orice împrejurare… După ce-am aflat de fuga lor, m-am lămurit ce era cu poza aceea.

Iar în redacţia revistei literare Orizont, al cărei colaborator - din an în Paşti – eram, prozatorul Th., unul dintre redactori, m-a informat, la o săptămână după dezertarea celor doi, că Nuşa era acum angajata unui bordel din Hamburg, aflase el din sursă sigură…

Al dracu’ prozator, că bine mai era informat! Încă unul care-a rezistat prin cultură…