Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (48)
Monday, September 28th, 20151. Drepturile omului ? Categoric, da.
2. Toţi bipezii sunt oameni ? Categoric, nu.
*
BACOVIANĂ
S-a stricat vremea. În autobuz miroase a câine plouat şi a băşini. Unul din faţa mea deschide geamul. Pasagerii urlă că e curent.
*
Se renunţă tot mai decis la „superstiţia” noţiunii de Valoare. Valoarea este o noţiune relativă şi mai ales, necuantificabilă. Deci inoperantă, inaplicabilă, inutilizabilă. În absenţa ei, toate creaţiile artistice vor fi tratate la fel. Democratic.
Se uită că locul democraţiei nu este în artă, un domeniu prin definiţie elitar. Cine transferă ideea de democraţie în câmpul artei, de obicei o elimină din întreg restul vieţii sociale, adică de acolo unde îi este locul de drept. Să ne gândim la Ceauşescu şi la Cântarea României. (Dar tot atât de bine am putea să ne ducem cu mintea şi la massmedia actuală. Iar lucrul ăsta ar trebui să ne cam pună pe gânduri.)
*
Individul arată ca şi cum ar purta doliu după el însuşi.
*
Sunt mediocru într-un mod absolut strălucit.
*
Reclamă la pasta de dinţi: DINŢI ALBI PENTRU ZILE NEGRE !
*
Astea se întâmplau la o vârstă când poftei carnale poţi încă să-i zici romantism.
*
Ion Iliescu pe englezeşte : „Măi darling !”
*
În Ţara lui Mucles (căreia mai de mult i se spunea Ţara de Apoi), muştele pe căciulă sunt mari cât vacile.
*
Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată / Societatea Habotnică Multilateral Dezvoltată
*
Socialismul şi „averea poporului”. Se confiscă („naţionalizează”) totul, de la fabrici şi prăvălii, la case, bani şi grâul din hambare: dacă tot nu putem să le dăm de mâncare decât la unii, atunci hai să-i înfometăm pe toţi – şi să vedeţi că toată lumea o să fie mulţumită. Şi o să-şi ţină gura, las’ că ne ocupăm noi de asta.
*
O să râdeţi, dar cabinetul ministrului din vechea Casă a Scânteii, în care am făcut “de gardă” vreo câteva nopţi, prin anii 1990-92, avea baie cu jacuzzi. Care se afla acolo din capul locului, adică de prin 1953, când a fost dată în funcţiune măgăoaia stalinistă de la Bucureşti. (2014.12.29)
*
„Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine”. Pare destul de adevărat, cu aplicabilitate reală, efectivă, dacă te gândeşti că, din salariul tău şi-al altora care chiar munceau, mai erau plătite diverse haimanale („javre”, aşa li se spunea de obicei) – turnători, ginitori, sau pur şi simplu, „piloşi”, care treceau pe acolo doar la zi de leafă.
*
Apropont de Compania Naţională de Autostrăzi (http://www.cnadnr.ro/), sau cum pisici i-o mai fi zicând : cei 1,5 până la 2 kilometri de autostradă cu care blagosloveşte ea, anual, popeurul român au termen de garanţie. De 2, sau de 3 ani, în cel mai fericit caz. După care, măreţele opere inginereşti, aflate încă în scutece, dau ortu popii. Se dezintegrează şi-o iau la vale cu prima ploaie, cu primul îngheţ.
…Şi …alţi bani, altă distracţie ! Alte licitaţii, alte contracte, alte comisioane ! …Dar vă imaginaţi ce comisioane gigantice or fi încasat constructorii antici romani, de-au atins asemenea performanţe ! să reziste drumurile lor 2000 de ani… vă daţi seama ?
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drum_roman
