Archive for November, 2017

Stela Popescu

Sunday, November 26th, 2017

Acum, la transmisiile TV în direct de la înmormântarea Stelei Popescu. Singura care spune vorbe cu miez e Cristina Modreanu, care-i compune un necrolog pur și simplu profesional, că altfel nu-i pot zice. Într-adevăr, așa e, Stela Popescu n-a fost doar interfața unui lanț de farmacii și feblețea mahalalelor și a televiziunilor lor de doi bani. Cei mai de vârsta mea o țin minte ca pe o voce din vremea când toți tăceau, iar asta e ceva foarte important.

(Ca să nu mai spun că eu am văzut-o în Galy Gay, în regia lui Lucian Giurchescu - și era senzațională, la fel ca toți ceilalți din distribuție.)

Dacă stăm și ne gândim un pic, pe vremea aceea au vorbit doar muncitorii de la Lupeni, apoi Goma, Tudoran și iarăși muncitorii, cei de la Brașov. În rest, tăcerea a fost deplină. Și, să nu mint, au mai fost câteva, foarte puține, mari excepții – abia azi ne putem da cu adevărat seama cât de mari: Pintilie, Daneliuc, Toma Caragiu, Octavian Cotescu (secretarul PCR al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București!) și Stela Popescu. Iar dacă pe scriitori îi puteau reprima fără mare teamă de consecințe, aceștia fiind personalități notorii în cercul nu prea larg al intelectualității umaniste, cu monștrii sacri era ceva mai complicat. Una era să-l omori pe inginerul Ursu, de care nu auzise nimeni – și cu totul altceva, să te atingi de o vedetă TV (căci în ziua următoare, se răspândea, de pildă, zvonul că Nicu Ceaușescu l-ar fi snopit în bătaie pe un alt actor foarte îndrăgit).

Câteva dintre aceste vedete au avut onestitatea și tăria de a aduce vorba. Atât. De a aduce doar vorba, de a pomeni în treacăt, aluziv, de a ”băga șopârle” despre lagărul de concentrare în care cei mai mulți dintre noi am fost deținuți – iar ceilalți, Kapo și gardieni.

Marele lor merit este că n-au recitat poeziile ”patriotice” scrise de Vadim Tudor, Fruntelată etc. Ceea ce conta enorm pentru moralul deținuților.

Și sper că președintele Johannis și consilierii lui la asta s-au gândit când au decorat-o pe Stela Popescu, acum un an.

PS. În interviul pe care mi l-a dat pentru Almanahul Gong 1982 al revistei Teatrul, ea vorbea despre momentele dificile ale comperului de varietăți, cum ar fi acela când un bețiv din public începe să urle în gura mare, în timpul spectacolului. M-a străbătut un fior gândindu-mă că tocmai un asemenea moment a fost cel în care, de fapt, a început sfârșitul ei. Pe o scenă.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O comemorare

Sunday, November 19th, 2017

RODIN

Filmul lui Jacques Doillon a fost făcut în următoarele scopuri:

- să marcheze un secol de la moartea lui Rodin;

- să ia Palme d’Or, la Cannes, anul acesta (ceea ce pe jumătate s-a și făcut, fiind nominalizat).

Așa stând lucrurile, e întrucâtva de înțeles că accentul trebuia să cadă pe monumentalitatea și genialitatea personajului. Scop urmărit cu perseverență monotonă de la începutul până la sfârșitul peliculei – aceasta, chiar dacă povestea este în egală măsură și cea a tinerei Camille Claudel, modelul, amanta și foarte talentata sa elevă, care și-a trăit ultimii treizeci de ani din viață (1864-1943) închisă într-un ospiciu – lucru la care spectatorului avizat îi e realmente imposibil să nu se gândească, în treacăt, pe parcurs.

Filmul de față, însă, nu relatează și nu analizează, ci, mai presus de așa ceva, celebrează.  El ne aduce în fața ochilor câțiva figuranți numiți Hugo, Cezanne, Monet, Rilke, Mirbeau, care emit opinii flatante la adresa lui Rodin și diverse alte platitudini, replicile lor având ”vivacitatea” lemnoasă a filmelor noastre cu subiect istorico-patriotic din anii comunismului.

Iar dacă la asta mai adăugăm și rostirea aproape integral ternă, mormăită, precum și clarobscurul aproape continuu și aproape alb-negru, ne putem face o idee despre epoca, nu-i așa, mohorâtă în care au trăit Rodin și Camille. (Referitor la replicile acestuia și la modul său de a le rosti, cronicarul parizianului Libération folosește un termen care se mai poate traduce și prin ”grohăit”.)

Iar pentru mine, cel puțin, rămâne o întrebare fără răspuns cum de putea fi atât de întunecos atelierul unui artist plastic, fie el și Auguste Rodin.

Posomoreala este nota dominantă aici. Singurul amuzant, în toată povestea, mi se pare momentul lucrului la statuia lui Balzac. După ce, inițial, masivul și îndesatul personaj ar fi urmat să fie reprezentat nud, chestie care-i oripilează pe oficiali și pe critici, marele sculptor își calcă pe inimă și îl îmbracă. Iar de pozat pentru aceasta îi pozează, la un moment dat, o tânără gravidă prin luna a opta sau a noua, căci marele geniu al literaturii universale cam atâta era de burtos.

În rolul lui Rodin este distribuit Vincent Lindon (Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, Cannes, 2015). Izia Higelin apare în rolul Camille Claudel. Rose Beuret, cea cu care sculptorul se va căsători în anul 1916, este interpretată de Séverine Caneele (Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, Cannes, 1999).

”Mamă, vacii noastre nu-i e bine. Uite, vine tata cu pielea ei pe băț.” Nici filmului francez nu-i e prea bine, am impresia.

http://www.rador.ro/2017/11/09/festivalul-filmului-francez-2017/
http://www.konbini.com/fr/entertainment-2/vincent-lindon-rodin-jacques-doillon-izia-higelin/
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Revista presei internaționale

Saturday, November 11th, 2017

GALERIA PERSONAJELOR SHAKESPEARIENE ABSENTE

Marele dramaturg, a cărui muncă migăloasă de șlefuire a textului este proverbială, a schițat și unele scene și personaje pe care istoria culturii universale nu le cunoaște, afirmă R. Mulberry, binecunoscutul exeget shakespearean, citat de Agenția Reuters. El a descoperit recent, într-un anticariat de pe cheiul gârlii, câteva pagini din Regele Lear, scrise, după toate aparențele, chiar de mâna Lebedei din Avon, în care figurează numele Ciordelia, fiica mezină a personajului titular. În varianta general cunoscută până acum, ea apărea cu un nume ușor schimbat – și fără replicile acide din manuscrisul recent scos la lumină.

CNN

11 noiembrie 2017

Eufrosina Mârțu a declarat în exclusivitate corespondentului CNN la Țăndărei că, în anul 1982, a fost violată de șeful de secție de la Combinatul de Șuruburi și Piulițe Speciale a cărui angajată, în calitate de prelucrătoare prin așchiere, era. Acesta i-ar fi promis, cu acea ocazie, o mărire de salariu de 50 de lei.

”Mi-a dat decât dooșcinci, porcu dracului!”, a mai spus E. Mârțu.

În exact aceeași ordine de idei:

Tot cam pe vremea aia, o foarte prezentabilă tânără actriță, cu mai multe apariții cine-TV la activ, l-a reclamat la Partid pe directorul teatrului unde era angajată (că așa era pe vremea aia, dacă chiar voiai să obții un rezultat, te adresai Inchiziției, nu Miliției). Directorul, zicea reclamanta, i-ar fi cerut să se culce cu el. Așa că directorul, actor celebru și el, a fost convocat la Comitetul PCR București să dea explicații.

- E adevărat, tovarășu, ce zice tovarășa? l-ar fi întrebat inchizitorii.

- Tot ce se poate, tovarăși, nu-mi amintesc. Dar e posibil, fiindcă eu așa le zic la toate.

Un comunist cu meclă umană a zis odată că Niculae Ceașcă ar fi întinat nobilele idealuri. ”Am compromis noi comunismul, las’ c-o să compromitem și capitalismul”, a plusat atunci Mircea Dinescu.

Și după cum se vede zilele astea, nu numai capitalismul…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com