Posts Tagged ‘Toma George Maiorescu’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (72)

Thursday, May 31st, 2018

Faptul că, în 1981, s-a putut pune – pe scena mare a Naționalului bucureștean! – Caligula de Camus, un text despre un tiran nebun, ținea în asemenea măsură de neverosimil (sau poate de miraculos) încât te putea face să nu mai observi că viziunea regizorală nu prea era proprie și inedită, umbra dramaturgului-regizor și cea a lui Gerard Philippe, primul interpret al rolului titular, planând inexorabil deasupra montării de la noi. De altfel, atare situație nici nu era cine știe ce raritate prin marile noastre teatre, unde montau unii dintre puținii fericiți care apucaseră să mai vadă câte un spectacol teatral sau câte un film nou-nouț prin Occident. Până să ajungă la noi, în câte-o copie răs-copiată la mâna a șaptea, caseta VHS cu filmul, regizorul rămânea original și spectacolul, genial, iar când, într-un târziu, vizionai caseta, aproape nu-ți mai aminteai că văzuseși mai înainte cu câțiva ani un spectacol de teatru care arăta cam la fel. Situația s-a schimbat dramatic – dar ce zic eu ”dramatic”… catastrofal! – de când cu internetul. Nu că ar ajuta cu ceva, căci la noi și hoțul prins tot negustor cinstit e și dacă-l dai în gât lovești în cultura națională, dar măcar acum știm de la cine ”împrumută”.

Doar așa, ca să nu murim noi proști.

https://www.youtube.com/watch?v=N6EYrqIn0yI

*

*

Apropont de alegerile de la Uniunea Scriitorilor:

Chestia cu banii mânuiți ori mânăriți de marele critic mi-aduce aminte de motivul principal al râcii mele cu distinșii mei colegi din domeniul teatrului.

Mai întâi: am fost membru al secției de Critică a ATM (Asociația oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale din RSR, ăsta era numele ei oficial) cu începere din mai 1981. Iar în momentul diferendului de care zisei, prin anii 1990-1992, eram consilier la Direcția Teatrelor din Ministerul Culturii, calitate în care mă ocupam de problemele financiare și de personal ale teatrelor din România. Una dintre cererile de finanțare asupra căreia a trebuit să-mi dau cu părerea a venit din partea unei nou născute edituri, aceasta intenționând să scoată o mică tipăritură de 4 pagini, în 8.000-10.000 exemplare, pentru care ne cerea 350.000 de lei. Ca termen de comparație, voi aminti că salariul meu, la minister, era pe atunci de vreo 10.000 de lei pe lună. În ce privește costurile editării, voi spune doar că, în urmă cu un an și ceva, tipărisem eu însumi o publicație de 8 pagini în tirajul de 50.000 de bucăți, cu cheltuieli totale de cca 70.000 de lei – tot la o tipografie bucureșteană. Cât privește inflația, aceasta încă nu se dezlănțuise așa cum a făcut-o în anii următori. Respectiv, suma de 70.000 din 1990 echivala cel mult cu 110.000-120.000 de lei din toamna lui 1991, nicidecum cu 350.000 de lei. Așa că am refuzat că dau aviz pozitiv cererii de finanțare. Pagubă-n ciuperci, își vor fi zis solicitanții, avea cine să aprobe: șefii mei. La fel s-au petrecut lucrurile și cu alte inițiative ingenioase de genul ăsta, cum ar fi, în aceeași perioadă, cei 500.000 de lei donați UNITER-ului pentru ceaiurile și cafelele băute, timp de 3 săptămâni, de 4 sau 5 artiști implicați în realizarea unui mic spectacol, care, din câte știu, nu a fost prezentat vreunui public.

Iar eu m-am ales cu dușmănia eternă a ”artiștilor”, care îmi publică, fără acordul ori știrea mea, articolele din periodice în cărțile lor pentru care încasează bani buni (faptă, în treacăt fie spus, cu consecințe contravenționale sau penale, după gust). Și dacă-i întrebi de mine, nu știu, n-au auzit. Exact ce făcea Consiliul Culturii și Educației Socialiste în anii 80, când răspândea de zor zvonul că aș fi plecat din țară, în vreme ce teancul de cereri ale mele de angajare zăcea prin sertarele de la același CCES.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=13762
https://www.cotidianul.ro/criticul-literar-nicolae-manolescu-este-incompatibil-cu-ocuparea-unei-functii-publice/

*

OPINIE OFICIALĂ

- Multe femei au protestat la spectacolul de ieri.

- Mai exact, câte?

- Aproximativ în jur de vreo două doamne.

*

N-am încredere în ăștia care umblă cu credința la vedere.

*

13.05.2018

Ministrul Genuche și-a pornit campania electorală cu pălincă și țâpurituri, la el acasă, în Maramu, demonstranții din Piața Victoriei sunt apărați cu mitralierele, nu de teroriști, ci de ei înșiși, pensiile cresc (aproape un miliard de euro pe an, pensii speciale)… așa o luptă pentru pace o să fie de-o să ne ia dracu’ pe toți…

*

Cineva tocmai observă că și SUA sunt pline de proști, încă mai analfabeți ca ai noștri. Mi se pare, însă, că e important să ai proști în câmpul muncii, nu proști asistați social. Poate că în asta constă principala diferență între România și SUA.

*

Cea mai mare crimă, crima supremă împotriva umanității, este să-i dai boului o ideologie. Oricare ar fi aceea.

*

Pe History, chiar acum, un documentar despre niște extratereștri care au făcut accident de circulație undeva, în America, în 1941. Și au murit, săracii. Autoritățile, armată, poliție, DIICOT, au chemat un pastor să slujească la căpătâiul celor fără căpătâi, adică fără buletin de planeta noastră scumpă și dragă.

Întrebare: cred extratereștrii în Dumnezeu? că noi n-avem nevoie de extratereștri atei.

*

Confucius către nepotul său din sec. XXXIV î.Chr.:

- O ţară bună, nepoate, este aceea în care binele şi răul se află în proporţii egale, sau aproape. O ţară nu prea veselă este aceea în care binele se găseşte în proporţie de 10-20 la sută. O ţară unde singurul lucru despre care poţi spune că ar fi bun e poporul său este una certamente nefericită. Iar ţara unde singurul lucru despre care poţi îndrăzni să afirmi că ar fi bun e conducătorul ei nu este o ţară, e Iadul.
*
Chestie la care amicul meu Nicu Dumitru îmi dă o replică după cum urmează: Şefu’, Confucius nu a fost star porno şi nu a trăit pe vremea primilor faraoni, aşa că mai taie “XXX” din secolul ăla.

*

MEANDRE

MENDRE

(nimic despre Săucan)

Karantina s-a născut în 1921 la Kacea, un sătuc de vreo trei sute de suflete de lângă Sevastopol, în Crimeea. Ciudatul său nume venea de la carantina în care s-a aflat Kacea, timp de două luni, în vremea epidemiei de holeră, când maică-sa, pe atunci în vârstă de paisprezece ani, a fost violată de șase soldați de-ai lui Denikin. Așa încât, neavând cum să știe cine e, de fapt, tatăl și dacă acesta mai trăiește și dacă e unul sau sunt toți șase, i-au zis copilei așa cum scrie mai sus.

Mama ei, născută Maria Barabanova, și-a schimbat numele, în actele de stare civilă, în Maskalțov, din admirație pentru tânărul Benito Mussolini, tânărul și strălucitul apostol italian al clasei muncitoare, pe care îl văzuse de două ori în jurnalele de actualități de la cinema. Și care nu semăna de loc cu Vladimir Ilici Lenin. Așa că, din 1923, numele fetiței a fost Karantina Maskalțov.

În `41, când Regimentul 14 Infanterie Focșani trece prin Kacea, Karantina îl întâmpină proțăpită în mijlocul drumului și intonând Giovinezza primavera di belezza. Crezând că ăla e imnul Uniunii Sovietice (e drept că și accentul Karantinei lasă de dorit), pifanii o bat de-i sună apa-n cap. Apoi, fruntașul Diță din Runcu o fute și pleacă mai departe. O regăsește după doi ani, la întoarcerea sa de la Stalingrad și o ia cu el, în amintirea clipelor plăcute când se afla în ofensivă, cu regimentul. Apoi o ia de nevastă.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. În sensul că nevasta sovietică l-a ferit pe Diță de Gherla și de Canal, în anii ce au urmat, el rămânând conducător fruntaș de atelaj hipo la Gospodăria Agricolă Colectivă de la el de-acasă, din jud. Dâmbovița. Și mai apoi, beneficiar al unei pensii de 5 lei pe lună.

*

La femei, există menopauza, iar la bărbați, andropauza. Cam atât despre funcția reproducătoare la bipezi și perioada de exercitare a mandatului ei. Dar cu funcția producătoare cum stăm? Cât ține perioada fertilă, creatoare, a creatorului român (în general, literat, fiindcă asta nu cere nici multă școală, nici abilități speciale)?

Răspunsul e îngrozitor de simplu și la îndemână: până capătă o funcție. Orice funcție, de la pedagog la internatul de fete la secretor de stat. Dacă știți vreun nume de literat român care a mai produs ceva după ce și-a luat în primire sinecura, să mi-l spuneți și mie.

*

Mai 2018:

N-a supraviețuit decât Societatea Socialistă Multilateral Dezolată.

*

Mai 2018:

Preocuparea obsesivă a publicului românesc de pe Facebook pentru integritatea teritorială a noii mirese princiare britanice îmi aduce aminte de povestioara lui Caragiale despre doica țigancă a feciorului de împărat. Când acesta a vrut, cică, să se însoare cu fata ce-o iubea, una oarecare, de neam neîmpărătesc, doica s-a opus cu tărie: ”nu se poate, mamă, așa ceva! nu e de rangu’ nostru!”

*

Am văzut zilele trecute la televizor o prostioară sentimentală hollywoodiană de acum vreo cinșpe ani, jucată, însă, de Jack Nicholson, Marisa Tomei, Adam Sandler, John Turturro… un deliciu, una peste alta… Și era acolo o scenă în care El, Sandler, care n-a îndrăznit să-i mărturisească Ei, Marisa Tomei, că o iubește, este îndemnat să o facă de toți spectatorii de pe stadion. Adică, toți cei aflați pe stadion la Super Bowl Sunday, finala campionatului de fotbal american, căci acolo se întâmplă tărășenia, urlă ”sărut-o!”. Printre aceștia, chiar Rudy Giuliani, primarul în funcție al NY (în carne și oase, în propriul său rol). Și pe loc mi-am adus aminte de tinerețile mele cinefile, petrecute la cinema Buzești, Dacia, Grivița și câte altele din zona Gării de Nord și chiar din centru.

Păi, când se întâmpla o scenă de-asta la Luceafărul, de pildă, o sală întreagă scanda ”fute-o, bă!”

…Categoric, Hollywood-ul mai are de învățat de la noi…

*

Din ciclul

NESFÂRȘITELE NECAZURI, BELELE ȘI GHINIOANE

ALE LUI RICĂ VENTURIANO

*

Am primit:

Par décision du Comité directeur de la SPF du mois d’avril 2018, il a été décidé de créer ce Grand Prix.

En cette année 2018, il sera remis en Roumanie en juin par notre vice-président Michel Bénard avec la présence de notre déléguée pour la Roumanie Mme Manolita Dragomir Filimonescu

*

avec la participation des personnalités suivantes :

Cornel Ungureanu, président de l’Union des Écrivains filiale  de Timișoara, Ioan Cărmăzan - president de l’Union des Auteurs et Metteurs en scène de Roumanie, Octavian Doclin, poète et président de la revue “Reflexes”, écrivains de Timișoara et de Roumanie et Vasile Bogdan, journaliste critique littéraire.

.
Un comitet al Societății Poeților Francezi a decis ca acest nou înființat premiu să fie acordat României,
în persoana domnului Toma George Maiorescu, poet, eseist, traducător, autor a peste cincizeci de volume.
Festivitatea de înmânare a premiului va avea loc pe 15 iunie, la Herculane, in cadrul Colocviilor de Poezie.
Domnul Toma George Maiorescu a fost de două ori nominalizat la Premiul Nobel (2011 și 2016).
Deoarece nu s-a putut deplasa la Paris - unde trebuia să se producă festivitatea de premiere - Parisul trimite o delegație la Herculane, acolo unde poetul se duce în fiecare an.
Nicoleta Gherghel, critic de teatru si de cinema
http://www.societedespoetesfrancais.net/grand-prix-international-francophonie-a144564994
http://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2015/07/0-img_1047-toma-george-maiorescu.jpg

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Colocviile de marţi

Wednesday, July 1st, 2015
Bucureşti, str. Calderon nr. 39 (pe linia lui 16),
30 iunie 2015, h 17:00
.
.
.
.

fotografii de Dan Predescu

Din cele citite în seara aceea:

.

MARIA TIMUC

FRUMOASĂ… ÎN DOI !

eu sunt

ca o fântână din care beau fluturii şi se duc apoi

în forme eterice până la mare şi vin uzi înapoi

sunt frumoasă în doi,

tu în mine,

eu într-un noi,

tu în sus ca o turlă

în care-a apus singurătatea şi apoi s-a aplecat

rugăciunea să-mi aducă

din altă viaţă un răspuns; eu, într-o întâmplare a

existenţei

tu în altă întâmplare

eşti o depărtare, o înţelegere surprinsă

pe gene când s-a deschis ochiul să vadă toamna când îşi

descheie

bluza ei de frunze pe-un trup de femeie

rochia mea de struguri flutură pe genunchi şi prin ţări

fără nume

sunt un capăt de lume,

şi ţes cu părul meu lung pentru tine

o viaţă în cer

şi una în mine…

PARFUMUL CARE IMITĂ DRAGOSTEA TA

un trandafir înţeapă moartea cu frumuseţea sa

înflorită

pe mine mă dor numai marginile pe care nu le-am

putut memora

fără să aprind lanterna într-un colţ

în care se întunecase povestea

trandafirul se răsturnase pe unde mergeam

pe unde eram tineri

pe unde ne cuprindea bătrâneţea într-o îmbrăţişare

şi trandafirul înţeapă liniştea de parcă

ar fi în ea o înebunitoare

dezînfrunzire a trupurilor

primăvara strigă numele meu

tu auzi iubindu-mă

trăindu-mi amintirile din care ai lipsit

ca şi cum poţi să respiri fără acest trandafir

din care am venit

anume pentru întâlnirea cu tine

numai tu să mă atingi

şi doar din atingerea ta să cobor

în această fantastică înflorire care s-a făcut un punct

între trupul meu şi trupul tău

un gând între două trupuri

un trandafir s-a făcut tot pământul

şi-n spinii lui s-au prăbuşit zilele în care n-ai fost

cu mine şi-n florile lui a izbutit

parfumul să imite

dragostea ta…

GABRIELA TĂNASE

.PATRU POEME CU ÎNGERI

I

Mi-a crescut

un înger

în palmă

de teamă

să nu-l ucid

am rămas aşa

cu mâna întinsă

cerşind.

Fascinată

privesc

mâna îngerului

ţine o carte

cu cealaltă

risipeşte norii

deasupra lor

deschide

o poartă

de unde

curg

cuvinte clare

luminoase

precise

şi se aştern

liniştite

în carte.

Poarta se închide

se face frig

îngerul tremură

se face

mic-mic

strâng palma

când o deschid

nu mai era

nimic .

Bine , dar ce treabă am eu

cu povestea asta ?

II

Perspectivă

(privită de sus lumea pare mai mare)

A fi bine aşezat

nu e întâmplător

trebuie să ai poziţia mentală

cea mai fertilă

ca să fii vecin de balcon

cu un înger

care în fiecare dimineaţă

desenează cercuri imaginare

cu o pană

şi le împinge uşor şi sigur

cu aripile peste balustradă.

Nimeni nu le vede

cum se preling subţiri şi alungite

de la înălţimea celor opt etaje

şi încoronează pe rând

capetele trecătorilor

care zâmbesc fără să ştie de ce

şi se grăbesc spre singura ieşire.

Eu le fac semne disperate cu mâna

îi salut ca şi cum ar fi

veşnici şi fericiţi

fericiţi fiindcă iubesc

iubesc, îi iubesc, îi iubesc

ei sunt trişti fiindcă iubirea e o pacoste.

Semn

lângă ceaşca de cafea

o pană vie de înger…

III

Picur ceară

pe pielea delicată

a unui înger

el nu mişcă

nu clipeşte

ţine doar ochii larg deschişi

şi luminează un întuneric

unde lumina lumânării

nu ajunge.

Uite aşa ocolesc eu moartea.

IV

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

este aceea pe care Dumnezeu o scrie cu tine

apoi te priveşte cum o trăieşti.

TOMA GEORGE MAIORESCU

POLITICI FĂRĂ MÂNĂRII

PREDICI FĂRĂ ENORIAŞI

(Sub vâsc II)

.

Şi-or mai veni căutând sub vâsc

Promisiunea zilelor senine

Împlinind destine :

Regi fără regate

Mări fără fregate

Solişti fără solitari

Lăute fără lăutari .

Mecanici fără maşinării

Politici fără mânării

Oţelari fără furnale

Bolnavi fără spitale .

Cale fără grâne

Bolizi fără frâne

Păduri fără arbori

Gherle fără gabori .

Cărbunari fără ştinapi

Cirezi fără casapi

Satrapi fără cireadă

Ţuici fără livadă .

Marinari fără corăbii

Grânare fără vrăbii

Ţarini fără ţărani

Curţi fără curcani .

Predici fără enoriaşi

Cartofori fără aşi

Armatori fără nave

Deşerturi fără agave .

Afaceri fără căpuşe

Uneori şi fără cătuşe

Ochi fără ocheadă

Ceartă cu nadă .

Copilă fără păpuşă

Ger fără mănuşă

Turişti fără truisme

Cărţi cu dadaisme .

Foaie verde de arnici

Maeştri fără ucenici

Pitari fără cuptoare

Fântâni fără izvoare .

Manelişti grafomani

Procurori formatori

Diasporeni visători

Vagabonzi şi bonzi .

Sfeştanii-n palate

Cu poarta de bronz

Ne-aşteaptă în Marte

- Nu-i prea departe ? .

- Nu-i un cadou otrăvit

Cu mac şi cucută ?

- Când nici o sfadă

Nu ne mai desparte .

Cu sau fără „Doamne-ajută”

Nimic nu e departe

Nici ziua de mâine

Nu pare slută…

.

PUŞI DINULESCU

FAUST

fragment

.
Nevasta (intră precipitată) :

Am auzit de la bucătărie zgomote lugubre

Și becurile s-au stins și chiar televizorul!

Ce se întâmplă? Faci iarăși vrăji de alchimie?

Doar mi-ai promis că noaptea, măcar,

Vei sta și tu mai liniștit și vei citi, vei scrie…

Dar cred că iarăși duhuri se flendură pe-aici…

Ne flutură prin camere tot felul de strigoi

Și spiriduși, bătându-și joc de viața noastră…

Faust :

Când te-ai măritat cu mine, un om de geniu,

Ai fi putut să știi, că dracul și cu Domnul

În capul meu sunt prieteni și sunt egali,

Chiar dacă noi, oamenii, ne zvârcolim degeaba

În luptă cu destinul și doar pe undeva, prin găuri

De materie putem să-l dibuim și să ni-l facem

Singuri. Doar cei ca mine, însă, cei puțini,

Care cunosc aceste taine, sunt demni de-acea putere!

Iar tu, femeie proastă, du-te la bucătărie!

Acolo-i soarta ta: să fii între castroane,

Între zacuști și mămăligi și arpacașuri și bulioane!

Nevasta :

Ei, bine, de-i așa, te pun la post, tirane!

Ia-ți! Fă-ți! Dă-ți! Sau ia-ți o menajeră!

Eu plec la fiica noastră! Uleiul e pe terminate!

În frigider sunt două ouă, niște brânză și un pachet cu unt!

Mă duc mâncând pământul! Mă duc la fiica noastră!

Și află c-am găsit, în bloc, acolo, la un apartament vecin,

Și un bărbat, puțin mai tânăr, mai reavăn decât tine,

Ce mi-a propus deja să fiu a lui

Și tu la ușa noastră, dacă-i veni să ceri,

Ți-om da o supă caldă, poate, în bucătărie!

Rămâi cu cărțile-astea, care put a DTT

Și a căcat de șoarec și lasă-mă sfârșitul vieții

Să-mi petrec cu cineva, care m-o prețui…

La revedere și adio, bou bătrân, și tu să știi că niciodată

Nu m-am simțit la tine-n brațe decât o cârpă moartă!

Tu n-ai știut nicicând, bătrâne om, să-ți valorifici

Potențialul energetic, cu care te-a-nzestrat natura,

Ca să te facă om, nu bou! La revedere! Și adio chiar!

Orvoar!

(Iese)
Faust :

Femeia asta avea în cap ceva, probabil, de dinainte încă!

Să stau cu ea în casă de patruzeci de ani și dintr-o dată,

Dac-a găsit pe unul mai cu păr, mai zdravăn poate, chiar!

Să-mi facă mie treaba asta? Cât o fi stat ca să clocească

În gândul ei bolnav dorinți de sex la șaptezeci de ani!?

O! Doamne, ce caraghioasă-i lumea, chiar de se vrea a’ dracu’

De morală! O, lumea noastră de gâște cenușii se vrea de lebede!

Vai! Cum a putut femeia asta de mine să se lepede!

Ca de un adidas sau un bocanc murdar, ce nu mai merită spălat!

O! Doamne! Iartă-mă! De lumea asta azi m-am săturat!

Ce să fac? Un ștreang să-mi fac sau să m-arunc de la balcon?

O! Doamne, cum se moare mai ușor!? Dar, stai, că Domnul

Pedepsește pe cei ce singuri seama-și fac!

Se pare că n-am dreptul… Cel puțin, așa se zice:

Că numai Milostivul, singur, poate să ia ’napoi

Ce-a dat, atuncea când, în loc să fii un vierme,

Sau un bou, numai de muncă bun sau cal,

Bun doar de alergat și de bătut, el te-a făcut pe tine!

Păi, când el te face om, la propriu și la figurat,

Să-ți bați tu joc de grația lui? Cum poți să faci așa ceva?

Atuncea când nici nenorociții viermi, devoratorii de cadavre,

Sau boii sau caii, nu fac asemenea tâmpenie!

Ei nici nu știu să facă asta! Doar pițigoiul,

Bietul pițigoi, își bagă unghia sau ghiara-n gât!

Păi dac-am fost făcuți cu chipul Lui,

Cum scrie la Scriptură și ne-a mai dat și dreptul

De-a gândi, oare ne-a dat și dreptul de-a ucide?

Și nu doar pentru a mânca, ci chiar și din plăcere

Sau din răzbunare sau din orgoliu sau din lașitate,

Avem noi dreptul să ne condamnăm la moarte

Singuri, când am mai fost odată condamnați,

Chiar de la naștere, cu timpul execuției amânat?

Soluția, deci, nu e nici ștreangul și nici balconul!

(Sună soneria)

Or fi iar dracii? Nu, că ăia intră fără ușă! Ca la ei acasă!

(Iese. Deodată, efecte pirotehnice, ca o explozie – și întuneric. Reintră, pe o muzică drăcească, Mefisto și Duhul, tot așa de neîmbrăcați. Duc niște torțe. Scurt număr de dans pe ritm de tobe. Lumină spectrală. Dans macabru. Pe lumina care se reaprinde încet, Faust intră împreună cu administratorul blocului, fost colonel de securitate)


www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com