O MIE ŞI UNA DE MORŢI (72)
Thursday, May 31st, 2018Faptul că, în 1981, s-a putut pune – pe scena mare a Naționalului bucureștean! – Caligula de Camus, un text despre un tiran nebun, ținea în asemenea măsură de neverosimil (sau poate de miraculos) încât te putea face să nu mai observi că viziunea regizorală nu prea era proprie și inedită, umbra dramaturgului-regizor și cea a lui Gerard Philippe, primul interpret al rolului titular, planând inexorabil deasupra montării de la noi. De altfel, atare situație nici nu era cine știe ce raritate prin marile noastre teatre, unde montau unii dintre puținii fericiți care apucaseră să mai vadă câte un spectacol teatral sau câte un film nou-nouț prin Occident. Până să ajungă la noi, în câte-o copie răs-copiată la mâna a șaptea, caseta VHS cu filmul, regizorul rămânea original și spectacolul, genial, iar când, într-un târziu, vizionai caseta, aproape nu-ți mai aminteai că văzuseși mai înainte cu câțiva ani un spectacol de teatru care arăta cam la fel. Situația s-a schimbat dramatic – dar ce zic eu ”dramatic”… catastrofal! – de când cu internetul. Nu că ar ajuta cu ceva, căci la noi și hoțul prins tot negustor cinstit e și dacă-l dai în gât lovești în cultura națională, dar măcar acum știm de la cine ”împrumută”.
Doar așa, ca să nu murim noi proști.
https://www.youtube.com/watch?v=N6EYrqIn0yI
*
*
Apropont de alegerile de la Uniunea Scriitorilor:
Chestia cu banii mânuiți ori mânăriți de marele critic mi-aduce aminte de motivul principal al râcii mele cu distinșii mei colegi din domeniul teatrului.
Mai întâi: am fost membru al secției de Critică a ATM (Asociația oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale din RSR, ăsta era numele ei oficial) cu începere din mai 1981. Iar în momentul diferendului de care zisei, prin anii 1990-1992, eram consilier la Direcția Teatrelor din Ministerul Culturii, calitate în care mă ocupam de problemele financiare și de personal ale teatrelor din România. Una dintre cererile de finanțare asupra căreia a trebuit să-mi dau cu părerea a venit din partea unei nou născute edituri, aceasta intenționând să scoată o mică tipăritură de 4 pagini, în 8.000-10.000 exemplare, pentru care ne cerea 350.000 de lei. Ca termen de comparație, voi aminti că salariul meu, la minister, era pe atunci de vreo 10.000 de lei pe lună. În ce privește costurile editării, voi spune doar că, în urmă cu un an și ceva, tipărisem eu însumi o publicație de 8 pagini în tirajul de 50.000 de bucăți, cu cheltuieli totale de cca 70.000 de lei – tot la o tipografie bucureșteană. Cât privește inflația, aceasta încă nu se dezlănțuise așa cum a făcut-o în anii următori. Respectiv, suma de 70.000 din 1990 echivala cel mult cu 110.000-120.000 de lei din toamna lui 1991, nicidecum cu 350.000 de lei. Așa că am refuzat că dau aviz pozitiv cererii de finanțare. Pagubă-n ciuperci, își vor fi zis solicitanții, avea cine să aprobe: șefii mei. La fel s-au petrecut lucrurile și cu alte inițiative ingenioase de genul ăsta, cum ar fi, în aceeași perioadă, cei 500.000 de lei donați UNITER-ului pentru ceaiurile și cafelele băute, timp de 3 săptămâni, de 4 sau 5 artiști implicați în realizarea unui mic spectacol, care, din câte știu, nu a fost prezentat vreunui public.
Iar eu m-am ales cu dușmănia eternă a ”artiștilor”, care îmi publică, fără acordul ori știrea mea, articolele din periodice în cărțile lor pentru care încasează bani buni (faptă, în treacăt fie spus, cu consecințe contravenționale sau penale, după gust). Și dacă-i întrebi de mine, nu știu, n-au auzit. Exact ce făcea Consiliul Culturii și Educației Socialiste în anii 80, când răspândea de zor zvonul că aș fi plecat din țară, în vreme ce teancul de cereri ale mele de angajare zăcea prin sertarele de la același CCES.
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=13762
https://www.cotidianul.ro/criticul-literar-nicolae-manolescu-este-incompatibil-cu-ocuparea-unei-functii-publice/
*
OPINIE OFICIALĂ
- Multe femei au protestat la spectacolul de ieri.
- Mai exact, câte?
- Aproximativ în jur de vreo două doamne.
*
N-am încredere în ăștia care umblă cu credința la vedere.
*
13.05.2018
Ministrul Genuche și-a pornit campania electorală cu pălincă și țâpurituri, la el acasă, în Maramu, demonstranții din Piața Victoriei sunt apărați cu mitralierele, nu de teroriști, ci de ei înșiși, pensiile cresc (aproape un miliard de euro pe an, pensii speciale)… așa o luptă pentru pace o să fie de-o să ne ia dracu’ pe toți…
*
Cineva tocmai observă că și SUA sunt pline de proști, încă mai analfabeți ca ai noștri. Mi se pare, însă, că e important să ai proști în câmpul muncii, nu proști asistați social. Poate că în asta constă principala diferență între România și SUA.
*
Cea mai mare crimă, crima supremă împotriva umanității, este să-i dai boului o ideologie. Oricare ar fi aceea.
*
Pe History, chiar acum, un documentar despre niște extratereștri care au făcut accident de circulație undeva, în America, în 1941. Și au murit, săracii. Autoritățile, armată, poliție, DIICOT, au chemat un pastor să slujească la căpătâiul celor fără căpătâi, adică fără buletin de planeta noastră scumpă și dragă.
Întrebare: cred extratereștrii în Dumnezeu? că noi n-avem nevoie de extratereștri atei.
*
Confucius către nepotul său din sec. XXXIV î.Chr.:
- O ţară bună, nepoate, este aceea în care binele şi răul se află în proporţii egale, sau aproape. O ţară nu prea veselă este aceea în care binele se găseşte în proporţie de 10-20 la sută. O ţară unde singurul lucru despre care poţi spune că ar fi bun e poporul său este una certamente nefericită. Iar ţara unde singurul lucru despre care poţi îndrăzni să afirmi că ar fi bun e conducătorul ei nu este o ţară, e Iadul.
* Chestie la care amicul meu Nicu Dumitru îmi dă o replică după cum urmează: Şefu’, Confucius nu a fost star porno şi nu a trăit pe vremea primilor faraoni, aşa că mai taie “XXX” din secolul ăla.
*
MEANDRE
MENDRE
(nimic despre Săucan)
Karantina s-a născut în 1921 la Kacea, un sătuc de vreo trei sute de suflete de lângă Sevastopol, în Crimeea. Ciudatul său nume venea de la carantina în care s-a aflat Kacea, timp de două luni, în vremea epidemiei de holeră, când maică-sa, pe atunci în vârstă de paisprezece ani, a fost violată de șase soldați de-ai lui Denikin. Așa încât, neavând cum să știe cine e, de fapt, tatăl și dacă acesta mai trăiește și dacă e unul sau sunt toți șase, i-au zis copilei așa cum scrie mai sus.
Mama ei, născută Maria Barabanova, și-a schimbat numele, în actele de stare civilă, în Maskalțov, din admirație pentru tânărul Benito Mussolini, tânărul și strălucitul apostol italian al clasei muncitoare, pe care îl văzuse de două ori în jurnalele de actualități de la cinema. Și care nu semăna de loc cu Vladimir Ilici Lenin. Așa că, din 1923, numele fetiței a fost Karantina Maskalțov.
În `41, când Regimentul 14 Infanterie Focșani trece prin Kacea, Karantina îl întâmpină proțăpită în mijlocul drumului și intonând Giovinezza primavera di belezza. Crezând că ăla e imnul Uniunii Sovietice (e drept că și accentul Karantinei lasă de dorit), pifanii o bat de-i sună apa-n cap. Apoi, fruntașul Diță din Runcu o fute și pleacă mai departe. O regăsește după doi ani, la întoarcerea sa de la Stalingrad și o ia cu el, în amintirea clipelor plăcute când se afla în ofensivă, cu regimentul. Apoi o ia de nevastă.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. În sensul că nevasta sovietică l-a ferit pe Diță de Gherla și de Canal, în anii ce au urmat, el rămânând conducător fruntaș de atelaj hipo la Gospodăria Agricolă Colectivă de la el de-acasă, din jud. Dâmbovița. Și mai apoi, beneficiar al unei pensii de 5 lei pe lună.
*
La femei, există menopauza, iar la bărbați, andropauza. Cam atât despre funcția reproducătoare la bipezi și perioada de exercitare a mandatului ei. Dar cu funcția producătoare cum stăm? Cât ține perioada fertilă, creatoare, a creatorului român (în general, literat, fiindcă asta nu cere nici multă școală, nici abilități speciale)?
Răspunsul e îngrozitor de simplu și la îndemână: până capătă o funcție. Orice funcție, de la pedagog la internatul de fete la secretor de stat. Dacă știți vreun nume de literat român care a mai produs ceva după ce și-a luat în primire sinecura, să mi-l spuneți și mie.
*
Mai 2018:
N-a supraviețuit decât Societatea Socialistă Multilateral Dezolată.
*
Mai 2018:
Preocuparea obsesivă a publicului românesc de pe Facebook pentru integritatea teritorială a noii mirese princiare britanice îmi aduce aminte de povestioara lui Caragiale despre doica țigancă a feciorului de împărat. Când acesta a vrut, cică, să se însoare cu fata ce-o iubea, una oarecare, de neam neîmpărătesc, doica s-a opus cu tărie: ”nu se poate, mamă, așa ceva! nu e de rangu’ nostru!”
*
Am văzut zilele trecute la televizor o prostioară sentimentală hollywoodiană de acum vreo cinșpe ani, jucată, însă, de Jack Nicholson, Marisa Tomei, Adam Sandler, John Turturro… un deliciu, una peste alta… Și era acolo o scenă în care El, Sandler, care n-a îndrăznit să-i mărturisească Ei, Marisa Tomei, că o iubește, este îndemnat să o facă de toți spectatorii de pe stadion. Adică, toți cei aflați pe stadion la Super Bowl Sunday, finala campionatului de fotbal american, căci acolo se întâmplă tărășenia, urlă ”sărut-o!”. Printre aceștia, chiar Rudy Giuliani, primarul în funcție al NY (în carne și oase, în propriul său rol). Și pe loc mi-am adus aminte de tinerețile mele cinefile, petrecute la cinema Buzești, Dacia, Grivița și câte altele din zona Gării de Nord și chiar din centru.
Păi, când se întâmpla o scenă de-asta la Luceafărul, de pildă, o sală întreagă scanda ”fute-o, bă!”
…Categoric, Hollywood-ul mai are de învățat de la noi…
*
Din ciclul
NESFÂRȘITELE NECAZURI, BELELE ȘI GHINIOANE
ALE LUI RICĂ VENTURIANO
*
Am primit:
Par décision du Comité directeur de la SPF du mois d’avril 2018, il a été décidé de créer ce Grand Prix.
En cette année 2018, il sera remis en Roumanie en juin par notre vice-président Michel Bénard avec la présence de notre déléguée pour la Roumanie Mme Manolita Dragomir Filimonescu
*
avec la participation des personnalités suivantes :
Cornel Ungureanu, président de l’Union des Écrivains filiale de Timișoara, Ioan Cărmăzan - president de l’Union des Auteurs et Metteurs en scène de Roumanie, Octavian Doclin, poète et président de la revue “Reflexes”, écrivains de Timișoara et de Roumanie et Vasile Bogdan, journaliste critique littéraire.
.
http://www.societedespoetesfrancais.net/grand-prix-international-francophonie-a144564994
http://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2015/07/0-img_1047-toma-george-maiorescu.jpg
