Archive for May, 2019

TRECUTUL PREZENT

Thursday, May 30th, 2019

28 IANUARIE 1990

Am dat, acum câteva zile, de un negativ pe care-l credeam pierdut. E vorba de fotografiile pe care le-am făcut la 28 ianuarie 1990, la manifestaţia populară din Piaţa Victoriei. Pe vremea aceea, visam să scot o publicaţie de cultură – din care, însă, n-avea să lipsească actualitatea politică. Politica era în toate la ora aceea (ori, poate, şi la ora asta).

Jertfa, publicaţia în chestie, a apărut după câteva luni, primul număr, chiar în ziua faimoaselor alegeri, la 20 mai 1990, dar fotoreportajul meu din ianuarie n-a mai avut loc în cuprinsul ei.

L-am considerat caduc şi cu timpul, am uitat cu totul de filmul acela, mai ales că nici nu apucasem să-l copiez pe hârtie.

Manifestaţia străjuită de tancuri, la care au luat parte câteva zeci de mii de persoane din toată ţara, este cea pe care Televiziunea Română, condusă pe atunci de Răzvan Theodorescu, a refuzat să o filmeze, respectiv difuzeze, pretextând condiţiile meteo. În pozele de aici, însă, se cam vede totul, deşi era ceaţă.

Se văd, mai ales, cele scrise pe pancarte. Şi am impresia că unele din ele rămân actuale.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=15486

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CÂTE CEVA DESPRE ZĂDĂRNICIE

Wednesday, May 22nd, 2019
.

.
Despre ce anume se întâmplă în premiera de săptămâna trecută de la Bulandra n-are rost să vă povestesc. A făcut-o regizorul Andrei Şerban în persoană, iar textul său a apărut în Adevărul, chiar dacă sub pseudonimul Otilia Andrei: https://adevarul.ro/cultura/teatru/premiera-andrei-Serban-despre-razboiul-sexelor-zadarnicele-chinuri-dragostei-1_5cdc1704445219c57ea9fab1/index.html .

Mă limitez să constat că încurcăturile şi necazurile comic-graţios-idilice ale îndrăgostiţilor shakespearieni au devenit, în actuala montare, ceva teribil de actual, adică deloc idilic. În postură de armăsar, nu-i poţi pretinde ţânţarului să mai fie şi graţios. Asta, deşi în spectacol se cântă cam de toate, de la hip hop la o baladă englezească de pe vremea lui Shakespeare. Se şi vorbeşte – cu două-trei excepţii, inexpresiv şi cu prune-n gură.

O fi adevărat că la UNATC nu mai există cursuri de rostire scenică? că aşa am auzit. Şi dacă acolo nu mai sunt, ce pretenţii să ai de la Universitatea Naţională de Arte Mihai Viteazul SRL din Strehaia?

Singurele excepţii onorabile mi s-au părut a fi Şerban Pavlu şi Lucian Ifrim, care, cel puţin, reuşesc să se facă înţeleşi.

În rest, scălâmbăieli demne de televiziunile de mahala – şi surprize dezagreabile din partea câte unui interpret cotat, George Ivaşcu, mizând (prea) mult pe datele sale fizice, iar în rest, afectat şi câteodată inaudibil. Asta, deşi scena e dotată cu amplificare.

Despre cele şase tinere speranţe feminine care trec prin scenă, teamă mi-e că n-am nimic de spus. Mi s-au părut, fără excepţie, nişte apariţii palide, şterse.

-   -   -   -   -   -   -

După ce, în Omul cel bun din Sîciuan, spectacolul său din 2014, şi-a pus fără nici o noimă un personaj să vorbească cu accent evreiesc, rezultând nişte vagi conotaţii antisemite care au indispus mai multă lume 1, adică nu numai pe evrei, în actuala sa montare îl aduce în scenă pe Iuda. Nu pe Iuda Iscariotul din Noul Testament, cel care l-a vândut pe Isus, ci pe Iuda Macabeul din Vechiul Testament, al cărui nume îl purta Ţara Iudeii – asta, ca să înţelegem noi, poporul spectator, că intenţiile regizorului au fost absolut politic-corecte. Şi cu toate că, pe de altă parte, autorul la niciunul dintre cei doi Iuda nu s-a gândit scriind această piesă.

Chestia asta e leit povestea cu Bulă în autobuz. Văzând-o pe cucoana din faţa lui cu rochia intrată în fund, i-a tras-o uşurel afară, drept care s-a ales cu un fulgerător dos de labă. Atunci, înţelegând că a greşit, i-a băgat-o la loc. Drept care, a mai încasat una. Aşa şi cu Andrei Şerban şi cu grefele lui de contemporaneitate pe sărmanele texte semnate de “contemporanul nostru”.

Şi, ca să revin, nutresc bănuiala că nici la cazacii beţivi şi violatori din prezentul spectacol nu s-a gândit tata Shakespeare, cunoştinţele lui geografice mergând, din câte mi-amintesc, doar până în Scandinavia.

-   -   -   -   -   -   -

1 Am mai văzut aşa ceva o singură dată: în 1978, în Opera de trei parale, un spectacol pus la teatrul G. Bacovia din Bacău de tunisianul Sassy Brahim. Atunci, însă, Organele-Corecte-Politic s-au sesizat, iar accentul cu pricina al gangsterului Mackie Messer s-a evaporat chiar de la a doua reprezentaţie.

.

Dă dămult… mai dă dămult… :

E cazul să reamintesc că articolul meu reprodus în imaginea de mai sus a apărut în 1991, în România literară, într-unul din momentele când mai mulţi actori ai Teatrului Naţional Bucureşti îl contestau zgomotos pe directorul lor, regizorul Andrei Şerban - ajungând chiar să se plângă de obiceiurile lui nesănătoase (îi obliga să repete opt ore pe zi!) cu ocazia audienţei ce le-a acordat-o, în acest scop, preşedintele Ion Iliescu.

În cele din urmă, şi-au atins ţinta. Andrei Şerban şi-a dat demisia şi a plecat, încă o dată, din ţară, reîntorcându-se după nişte ani buni, nu mai ştiu exact câţi.

Din câte-mi aduc aminte, acest articol al meu a fost singura luare de poziţie din presa autohtonă în favoarea marelui regizor de atunci. Dacă se întâmplă să mă înşel, iar în publicaţiile româneşti din 1991 să mai fi apărut vreo frază care să-i ia apărarea, voi fi plăcut surprins de această descoperire tardivă, pe care o voi semnala neîntârziat în prezenta publicaţie de arte parţiale, mulţumindu-i călduros autorului ei.

Căci ciocu’ mic nu face bine nimănui. Nici chiar în Ţara lui Mucles, al cărei trecut este lucrul cel mai imprevizibil din lume.

Urmare logică (şi previzibilă) :

https://adevarul.ro/cultura/teatru/teatrul-galant-andrei-Serban-1_5ce6485b445219c57ef2cfd2/index.html

&

https://despreopera.com/2019/05/22/teatrul-galant-al-lui-andrei-serban/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC (1 bis)

Saturday, May 18th, 2019
.
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=3928
.
Rezumatul capitolului precedent
În anul 1991, Teatrul Naţional Bucureşti şi teatrul Bulandra au făcut un turneu cum nu mai făcuseră ele niciodată până atunci - şi nici de atunci încoace: în Brazilia. Cu ecouri, în proporţie de 2/3, extraordinare (adică, 2 dintre cele 3 spectacole prezentate au provocat aşa ceva).
Deplasarea a fost asigurată de autorităţile competente, respectiv de cele care au aprobat  punerea la dispoziţie, pe gratis, a unuia din cele două Boeing-uri 707 care, până nu cu mult timp în urmă, se aflaseră numai la dispoziţia lui N. Ceauşescu (atunci când ele nu transportau trufandale în RFG, căci mai erau folosite şi la asta, în rarele momente când Iubitul Conducător şi Leana Sa stăteau acasă).
Acest voiaj a dat ocazia unor manifestări dintre cele mai diverse, unele chiar pitoreşti.
.
- urmare -

Iar acum, despre şedinţa aceea din ajunul plecării. La un moment dat, sună unul din telefoanele de lângă biroul ministrului. Dl Pleşu ridică receptorul şi imediat după aceea, comută pe difuzor, pentru ca toţi cei de faţă să audă conversaţia. Interlocutoarea era o doamnă destul de cunoscută de la Televiziunea Română. Care i-a spus ministrului, în esenţă, următoarele: “Am auzit că mâine dimineaţă pleacă avionul la São Paulo şi că mai sunt locuri. Am vorbit la Televiziunea Braziliană şi ei ne aşteaptă. Vrem neapărat să fim de faţă ca să filmăm pentru publicul românesc acest important eveniment cultural şi să realizăm o colaborare cu Televiziunea Braziliană. Suntem trei persoane, eu, operatorul şi sunetistul.”

Dl Pleşu i-a replicat că, în afară de transport, ministerul nu le poate asigura nimic. (De fapt, n-avea valută şi nu putea să le asigure nici celorlalţi 9 însoţitori ai turneului propriu-zis, cărora dl Iliescu, ambasadorul nostru în Brazilia, le-a împrumutat, după câteva zile, suma corespunzând diurnei – care i-a fost restituită, după nişte amuzante peripeţii, la câteva luni după aceea; dar aceea e altă poveste).

“Nu cerem nici un ban, doar să ne primiţi în avion”, a mai zis doamna. OK, aşa a rămas. După şedinţă, am sunat încă o dată în Brazilia (telefonul ministrului era unul dintre cele două internaţionale din minister, celălalt fiind cel de la Direcţia Relaţii Internaţionale, la care teamă mi-e, însă, că nici dl Pleşu n-avea acces) şi am reuşit să suplimentăm cazarea cu încă trei locuri.

Buuun. Ne-am urcat în avion, noi şi echipa TVR cu tot echipamentul ei Betacam de vreo sută de kile şi după şapteşpe ore, eram la destinaţie. A doua zi dimineaţă, în holul hotelului, doamna m-a luat în primire: “vă rog să ne daţi diurna, diurna noastră”.

“Păi n-aţi zis dumneavoastră că nu vă trebuie diurnă?”

“Ce ştii dumneata? N-am zis nimic!”

Mă rog, aşa a rămas, nu m-am apucat să mă cert cu ea la enşpe mii de kilometri de casă, în văzul amploaiaţilor de la un hotel de patru stele. Doamna şi însoţitorii ei şi-au luat diurna, din banii împrumutaţi de la excelenţa sa ambasadorul.

În oraşul São Paulo erau opt televiziuni în momentul acela. Şi niciuna nu era Televiziunea Braziliană. De altfel, din câte ştiu, o televiziune astfel intitulată nu exista nicăieri în Brazilia. Operatorul doamnei, un nume destul de cunoscut în branşă, a făcut un film de douăzeci de minute despre oraşul São Paulo, în care nu se spunea, practic, nimic despre turneul teatral care-l adusese acolo. Filmuleţ care a fost difuzat o dată, după câţiva ani, la TVR şi pe care, în 1993, l-a vândut Editurii Video, susţinând că îi aparţine. (Acesta fiind principalul motiv al demisiei mele de la Editura Video, al cărei angajat devenisem între timp, calitate în care ar fi trebuit să semnez procesul verbal de recepţie a filmului cu pricina, asumându-mi astfel răspunderea inclusiv bănească – încă o poveste despre care voi mai vorbi.)

Iar acum, despre colaborare. Turneul celor două teatre bucureştene a făcut valuri în Brazilia. Nu mai ştiu dacă televiziunile locale au filmat spectacolele noastre, dar una dintre ele, un canal cultural, ne-a invitat pe mai mulţi dintre noi, printre care aşazişii însoţitori (de ex., Alice Georgescu, cronicar teatral şi Visarion Alexa, regizor), la o vizită urmată de un cocktail. Acesta din urmă s-a desfăşurat într-o atmosferă cu adevărat destinsă – deşi nu s-au băut, strictamente, decât sucuri de fructe. M-a amuzat cocktail-ul lingvistic, se vorbea acolo în castiliană, italiană, franceză, mai puţin engleză, care abia începea să pătrundă şi la ei, majoritatea oamenilor de cultură părând cu privirile aţintite mai ales spre Paris, doar tinerii, studenţimea orientându-se spre lumea anglosaxonă. Iar doamna mea de la TVR, de hatârul căreia secretarul nostru de stat de la Externe se muncise să obţină această vizită, stătea mută ca o lebădă într-un colţ, de parcă toată chestia asta n-o privea pe ea.

Până la urmă, Alice şi cu mine am făcut oficiile, traducând… oare ce dracu om fi tradus? Că doamna nu spunea, de fapt, nimic. Nici măcar “hehe”. Aşa că legătura între TVR şi TVB a rămas în coadă de hamsie.

Mi-am adus aminte de toate astea acum, când doamna cu pricina afirmă, la unele televiziuni interlop-securiste, că procurorul Augustin Lazăr e un torţionar.

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (80)

Saturday, May 4th, 2019

A murit un miliardar misterios. A murit tânăr, Dumnezeu să-l ierte. Nimeni nu ştie ce hram purta şi cum a ajuns să-şi facă marea avere. Cu totul neobişnuit din partea unui parvenit dâmboviţean, el n-a făcut niciodată paradă, nu s-a afişat cu bolizi de lux, belciuge-n nas, paranghelii, cafturi şi nici cu zâne siliconic-botoxate XXL.

Băieţii-fetele de la teve l-au numit “excentric”. Excentric, tocmai pentru că nu semăna cu ‘teligentu’ Gigi Gură Bogată. De pildă. Şi pentru că, în cel puţin o împrejurare, s-a dovedit un mare filantrop, salvând-o din ghearele tocite ale Justiţiei Toante pe marea persecutată Nuţica Udrea, nu ştiu dac-aţi auzit de ea. Salvare constând în câteva milioane de euro, pe care bunul samaritean le-a pus la bătaie fără să clipească. Şi, cel mai probabil, fără să le fi posedat, el, în general, neposedând nimic. Aşa că, în caz de ceva, Toanta n-avea decât să-i confişte boii de la bicicletă.

Asta mi-aduce aminte de cei câţiva ani pe care, printr-un ca-să-zic-aşa capriciu al sorţii, i-am petrecut ca inspector în cadrul Direcţiei de Control al Aplicării Legislaţiei a unei prăvălii guvernamentale cu atribuţii poliţieneşti în domeniul proprietăţii intelectuale. Asta era pe la începutul anilor 2000, când pe toate trotuarele din centrul Bucureştiului dădeai de tarabe cu înregistrări piratate, CD-uri şi DVD-uri cu muzică, filme, programe de calculator… de toate… Pe care le confiscam noi, dându-le amenzi enorme vânzătorilor ambulanţi. Pe care, în majoritatea cazurilor, ei nu le plăteau, neavând din ce. Nu tu casă, nu tu contract de muncă, nu tu adresă, eventual nici acte de identitate… În general, era vorba de oameni ai străzii, sau de nişte bieţi băieţi daţi afară din orfelinate atunci când ajungeau la vârsta majoratului.

Aşadar, noi ne făceam că eradicăm pirateria, iar ea se făcea că se lasă eradicată. Nu era treaba noastră să pornim pe urmele patronilor a căror marfă o vindeau ei – şi nici pe poliţaii ce adesea ne însoţeau nu i-am văzut preocupaţi de chestia asta. În fine, chestiile astea s-au evaporat odată cu progresele ameţitoare ale informaticii, care au dus aproape la dispariţia înregistrărilor pe suport de tip disc sau bandă, acum totul fiind online, după cum se ştie.

În acea împrejurare am văzut, pentru prima oară mai de aproape, nişte oameni de paie. Recentul deces de care vorbeam la început mi-a adus aminte, nu ştiu de ce, de ei.

*

Văzând ştirea despre moartea celor trei copii ai miliardarului danez în atentatele din Sri Lanka şi mai ales, comentariile celor din preajmă, pe FB, cu privire la ea, mi-am adus aminte de această mai veche vorbă a mea: “Poţi pătrunde în sufletul oamenilor. Dacă suporţi mirosul.”

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ultima-fotografie-cu-copiii-miliardarului-danez-inainte-de-atentatele-din-sri-lanka-1118821

*

Primul care a arătat lumii că poţi ajunge stăpân al unei ţări europene doar fiind rău de clanţă (şi de ciomag, desigur) a fost Adolf Hitler. După câteva decenii, un altul a dovedit că poţi face figura asta şi fără ciomag, doar ca proprietar al unei televiziuni italiene – chiar dacă eşti un pungaş dovedit. Iată că a apărut acum şi un actor comic cu apariţii TV care reeditează performanţa (cu ajutorul lui Putin, pretind gurile rele). Mare om, Berlusconi ăla!

https://www.dw.com/ro/alegeri-în-ucraina-victorie-fulminantă-a-lui-volodimir-zelenski/a-48412657

*

La noi, ce se spune nu se face, iar ce se face nu se spune. La noi, „oficios” e mai puternic decât „oficial”. Cel din urmă fiind doar pentru astuparea sau ruperea gurii unora şi altora (de regulă, din Occident).

*

Tacsu era activist la Comitetul Municipal Bucureşti al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Asta, prin 1983, când tocmai fusesem dat afară din servici. Aşa am ajuns să-l cunosc, spunându-mi zâmbitor că “statul nostru de democraţie populară” n-are slujbe de dat la ăştia ca mine. Văd că fi-su e redactor la Editura Politică actuală. Ce naşte din Fane Ideologu… şoareci mănâncă…

*

“Într-o zi mi-ai dăruit o portocală”, aşa suna un text de muzică uşoară de prin anii, parcă, 70. E unul dintre cele mai triste lucruri pe care mi le amintesc din vremea aceea. Că amărâta aia de portocală ar fi fost mare lucru, de care merita să-ţi aduci aminte cu duioşie, sau recunoştinţă. Chestia asta n-are egal decât într-un roman sovietic, citit de mine pe la 12-13 ani, în care o bătrână de la ţară vorbea despre o vreme dinainte de al doilea război mondial, când i s-a întâmplat, o dată, să mănânce salam. Şi o spunea pe tonul unuia care tocmai s-ar fi întors din Paradis.

*

Panseluţele din jardinieră sunt vizitate de nişte bondărei burtoşi care se-ndoapă cu nectar, sută la sută zaharuri. Pe ei nu-i întreabă nimeni de glicemie…

*

La Radio România Actualităţi, donşoara reporter pronunţă „teneşi” – adică „tenişi”, pentru ascultătorii mai grei de cap. Altădată, un reporter TV ne informa că pilotul unui avion prăbuşit n-a putut să se catapulteze – avionaşul în cauză fiind unul de cca 600 kg cu pilot cu tot. Câte bordele, atâtea obicele.

*

Televiziunea = Mahalaua Universală

*

Republica Socialistă Duşmania

*

Cică ”geoecologie”. Era să citesc “ginecologie”, Doamne puşcă-mă.

*

ECOLOGICĂ

“Luptăm împotriva poluţiei globale”

*

ECONOMIE POLITICĂ, noţiuni de bază

CAPITALISM: mult pentru puţini, puţin pentru mulţi.

COMUNISM: nimica pentru toţi (cu unele mici excepţii).

*

AMINTIRI DIN IEPOCA DE AUR

Gogu se ridică, se şterse minuțios şi apoi trase apa, spunând: “du-te, câcatule şi să nu te opreşti până la Napoli. Du-te, că tu te poți duce.”

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com