Ciocu-mic.Ro

Speech Copel Moscu, director festival (audio):

BIEFF - deschidere, 20.11.2012

Cho Min-soo în PIETA

IO SONO LI

(SHUN LI ŞI POETUL)

“Ning la cinematografe grave drame sociale”, zicea Bacovia - şi întocmai aşa se întâmplă în cele trei filme itinerate de Parlamentul European, de la Bruxelles, prin toată Europa, în cadrul unei manifestări numite Zilele Filmelor LUX, la capătul căreia deputaţii din numitul Parlament vor desemna un câştigator al Premiului LUX. La 21 noiembrie a.c.

Astă seară, la cinematograful Studio din Capitală, l-am văzut pe primul. Evenimentul a fost prezentat de dna Irina Margareta Nistor.

Audio: LUX Prize - speech Irina Margareta Nistor, 16.11.2012

Io sono Li, al (până acum) documentaristului Andrea Segre, este o co-producţie italo-franceză, care o obţinut, în cele câteva luni scurse de la ieşirea ei pe piaţă, premii la festivalurile din Valencienne, Reykjavik şi Londra.

Filmul lui Segre spune istoria veche şi des auzită a emigrantului, a veneticului nimerit într-o comunitate mică şi nu prea dornică de oaspeţi, pe care o ştiam încă de la nişte romancieri de prin secolul nouăsprezece. Da, numai că, aici şi acum, datele conflictului sunt ridicate la puterea n. În prezentul nostru globalizat, tânăra (şi frumoasa) intrusă este chinezoaică, iar vârstnicul pescar italian căruia îi cade ea cu tronc, într-o idilă nedusă până la capăt din cauza opiniei publice şi a mafiei chinezeşti, este un mai vechi emigrant iugoslav.  Şi uite-aşa v-am relatat trista poveste a turnului Babel.

Babilonie de care, să nu uităm, forurile de la Bruxelles sunt primele preocupate, cele trei filme din cadrul prezentei selecţii constituind o dovadă elocventă în acest sens.

Lăsând, însă, deoparte aceste consideraţiuni total ne-filmologice, trebuie să remarcăm atu-urile lui Segre. Mai întâi, câţiva interpreţi de un firesc foarte cald, foarte apropiat, forţând simpatia spectatorului; e vorba, desigur, de Zhao Tao şi de Rade Sherbedgia, în rolurile principale. Şi, nu mai puţin, de cei câţiva pescari, prieteni şi colegi ai bătrânului Romeo.

Şi apoi, fotogenia. Locurile acţiunii, Chioggia şi Veneţia, cu marea, laguna (şi inundaţiile) atotprezente sunt de o picturalitate minunat pusă în valoare aici. V-aş fi spus şi numele operatorului, dar n-am dat de el oricât l-am căutat.

DP

Trailer: http://www.dailymotion.com/video/xqe64c_la-petite-venise-bande-annonce_shortfilms?start=23#.UKaPquQyI0E

Referinţe suplimentare: http://www.europarl.ro/

Câştigătorul Leului de Aur la Veneţia 2012,

PIETA de Kim Ki-duk, în deschiderea

Festivalului Internaţional de Film Experimental BIEFF

Gala de deschidere BIEFF aduce în premieră în România câştigătorul Leului de Aur de la Veneţia, PIETA, semnat de controversatului regizor corean Kim Ki-duk și va avea loc la Cinema Scala, marti, 20 noiembrie. Filmul e precedat de The Wholly Family, cel mai nou scurtmetraj al lui Terry Gilliam câștigător alPremiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Premiile Academiei Europene de Film. Cele doua proiecţii-eveniment sunt posibile datorită sprijinului acordat de Jameson, Ambasada Republicii Korea si Samsung si dau startul a şase zile de experimente cinematografice unice şi provocatoare.

Aclamat la scenă deschisă după premiera de la Veneția, PIETA de KIM KI-DUK este o relatare nuanțată despre vină, sacrificiu şi ispăşire. Filmul spune povestea unui bărbat care lucreză ca recuperator pentru o companie de împrumut financiar, amenințându-i brutal pe cei creditati, pentru rambursare. Reunit pe neaşteptate cu mama sa, care il abandonase la naştere, cruzimea protagonistului “cedeaza” in fata afectiunii materne si acesta renunța la slujbă. Totuşi, faptele sale violente nu rămân fără consecinţe: in mijlocul momentelor de apropiere si fericire cu mama, aceasta este răpită.

Pt. detalii: http://www.bieff.ro

Cred că nimic nu se potriveşte mai bine impresiei cu care am plecat de la spectacolul lui Silviu Purcărete decât un celebru schimb de replici dintr-o piesă şi mai celebră: adolescenta Miranda bate din palme, ţipând entuziastă  ”vai, ce minunată lume nouă !”, iar moş Prospero îi răspunde sec “e nouă pentru tine”.

La urmă, tinerii din sală îşi rupeau palmele. Sincer să fiu, nu m-aş fi înghesuit.

În ce mă priveşte, cred că paharul e pe jumătate plin.

Cronica lui Grid Modorcea, de mai la vale, vorbeşte despre jumătatea lui goală.

La fel de reală ca şi cealaltă.

DP

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER

infantilisme cu femei gravide care nasc tărâţe

După cum a evoluat lucrul lui Silviu Purcărete, era firesc ca el să ajungă să se autoplagieze şi să-i plagieze şi pe alţii. Iar criza sa de creaţie, fundătura în care a ajuns, se numeşte Gulliver’s Travels / Călătoriile lui Gulliver. Care puteau să se numească, mai neaoş, Călătoriile lui Păcală sau, ca să nu-l jignim pe faimosul personaj, Călătoriile mele, adică ale lui Purcărete, fiindcă nu e suficient să aduci un cal pe scenă şi să imaginezi nişte oloage care dau din copite, ori scot nişte nechezături, ca să spui că ai recreat fabuloasa Ţară Houyhnhnms, adică a cailor, fiinţe înţelepte şi cu bun simţ, superioare oamenilor. Dar aici houyhnhnmiţele sunt nişte schiloade şi schizoide, vin din lumea răului, a vrăjitoarelor de mahala.

În studenţie, această ţară a fost prilej de studiu la clasa lui David Esrig şi probabil că Purcărete n-a uitat şi s-a întors în copilăria sa. De altfel, personaj principal este un copil care merge pe un cal de lemn şi citeşte din cartea ruptă de houyhnhnmiţe, care l-au doborât cu furia lor pe Gulliver, un personaj imaginat ca un orator, care venise să ne citească din jurnalul său de bord, el fiind, după cum se ştie, medic pe corabia cu care călătorea.

Şi astfel se naşte o lume total strâmbă, deformată. Dovadă că decorul reprezintă un spital, cu paturi pe rotile, care devin mici spaţii, unde au loc tot felul de operaţii şi decapitări, ca în spectacolele precedente ale regizorului.

Trist este că în Călătoriile lui Gulliver totul este déjà vu. Nici o surpriză, dimpotrivă, o saturaţie. Dar Purcărete merge mai departe. După experienţa unui film, pe care nu l-am văzut, fiindcă nu e difuzat nicăieri, se adapă vârtos din comedia mută. Fură cu toptanul! Ia idei din Mack Sennett, din ce s-a realizat în studiourile Keystone, până la Stan şi Bran şi le traduce în cheie proprie, adică le bălăcăreşte, le ia tot farmecul naiv, ingenuu, şi-l mozoleşte, îl îneacă în balele lui numite „exerciţii scenice”. Ba le amestecă şi cu umbrele chinezeşti, cu efecte minore, ieftine, de şcoler la nea Alecu.

Pe cât de limpezi sunt lumile la Swift, fie că e vorba de ţara piticilor, a uriaşilor, a savanţilor, a cailor, fie a fiinţelor „yahoos”, oameni-maimuţă, fiinţe brutale, arierate mintal, pe atât de confuz e totul în acest spectacol ignobil. Efortul lui Purcărete este să surprindă şi el aceste lumi şi o face pe calea gagului. A gagului de circ, de hocus-pocus, de iluzii fumate, ca oamenii-plastilină, ca târfele-pitic şi alte iluzii optice. Până şi o poantă a trupei VocaPeople este imitată.

Gagurile au şi ele o caligrafie a lor, chiar şi când vedem o bătaie generală cu rupere de haine, ori bătăile cu frişcă, dar Purcărete ne oferă o mâzgă-litură, cam aşa cum a fost ruptă cartea Oratorului şi copilul citeşte ce mai găseşte din resturi. Da, e un spectacol făcut din resturi, resturi de costume, resturi de poante, resturi de idei.

Imaginea generală este de vomă, de degradare, de mizerie a fiinţei umane, ajunse la starea de zombie. Totul e urât în această lume. Toată mitologia lui Swift este făcută praf. Sau înecată în nori de fumigene.

*

În tot spectacolul nu există un moment de frumuseţe, de poezie, de mister, totul e, repet, o vomă generală, o scârbă de tot şi toate, în primul rând, de om. Omul e subom, fiinţa umană e batjocorită, începând cu pruncii făcuţi la kilogram, o dată cu făina sau tărâţele care ţâşnesc din pântecul gravidelor (asta să însemne că li „s-a rupt apa”?), şi aleşi să fie sacrificaţi. Femeile fată mai urât ca porcii, din picioare şi direct în găleţi de lături. Vine un domn doctor, alege un prunc şi îi scoate ficaţii sau inima, o pune la prăjit, chiar există un radiator în care vedem cum arde, îi pune mirodenii, apoi porţia îi este oferită copilului, care gustă şi dă din cap, că-i place, ca la sfârşit să vină doi şobolani uriaşi care se înfruptă şi ei din cea mai rămas din biata inimă a pruncului sacrificat. Ce umor! Să te prăpădeşti de râs, să te mai încălzeşti, nu? fiindcă în Sala Mare a TNB mureai de frig!

Infantilismele au miez când sunt în stadiul popular, ingenuu, dar aici se pretinde un umor cult, iar ele fac răul cel mare, adică ucid umorul. Purcărete a ajuns la performanţa să ucidă umorul prin infantilismele lui macabre. Totul se datorează goanei nebune după imagini, după efecte optice, în detrimentul textului, al teatrului propriu-zis, care în esenţa lui înseamnă text (aici textul, puţin, este pe bandă, iar actorii fac playback, ce ruşine!).

Această goană după imagini scenice nu poate înlocui arta imaginii, care constă în fotografie şi film. Regizorul de teatru nu poate face minuni, să transforme scena în ecran, deşi asta urmăreşte. De mult Purcărete oscilează între scenă şi cinematograf, dar trebuie să meargă la Upside Down să vadă cum are loc această simbioză, care pe scenă ar fi infantilă. Desigur, scuza lui e că se joacă, dar ludicul are şi el nişte reguli, nu este fără măsură, mai ales fără acea măsură care îl face să cadă în naturalism, cum se întâmplă aici.

Şi ce departe suntem de literatura lui Swift, de parabolele sale satirice, care au făcut să se cutremure societatea engleză a timpului. Era bine ca tembelismele să rămână la ele acasă, acasă, adică la Sibiu, unde se practică prostituţia nemiavăzutului, a ruperii gurii târgului. Credeam că s-a terminat demult cu astfel de infantilisme, care nu au legătură nici cu România, nici cu arta.

GRID MODORCEA

Referinţe :

http://www.eif.co.uk/gulliver

http://www.youtube.com/watch?v=33ISUg2Lxbk

http://www.sensotv.ro/arte/FNT2012-3515/calatoriile-lui-gulliver-fnt-2012#/0

http://easyhitcounters.com

Comunicat de presă

UN FESTIVAL PLIN DE SURPRIZE PENTRU COPII ŞI FAMILIE !

• Americanul Jor Van Kline le va povesti celor mici despre efectele speciale de la Hollywood
• Filmele de dimineaţă vor fi gratuite, iar la Cinemateca Eforie acestea vor fi dublate în limba română

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea se va desfășura între 16 și 21 noiembrie în București, la Cinema Studio, Cinema Eforie și Sala Elvira Popescu. Pe lângă cele mai bune opt producții cinematografice pentru cei mici ale anului 2012, KINOdiseea vine cu o retrospectivă Disney, ateliere de inițiere a copiilor în curiozitățile cinematografiei și le oferă șansa de a discuta chiar cu realizatorii filmelor de pe marele ecran.

Cele 8 lungmetraje din secţiunea Competiţie se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Noutatea din acest an o reprezintă dublajul în limba română al primelor două proiecții din zi la Cinemateca Eforie. Proiecțiile de la orele 10:00 și 12:00 sunt gratuite, precum și cele din Retrospectiva Disney. Pentru proiecțiile de la orele 19:00, pretul biletului pentru adulti este de 10 lei, iar cel pentru copii costă 5 lei.

Părinții vor putea găsi mai multe detalii despre filme, trailer-ele acestora, precum și programul complet al festivalului,  pe website-ul http://www.kinodiseea.ro/.

Pagina de Facebook www.facebook.com/kinodiseea le va sta la dispoziție cu noutăți în timp real și concursuri cu premii jucăușe.

Animația estoniană cu premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin la începutul acestui an, Lotte și secretul pietrei lunii, va avea parte de două proiecții speciale, când va fi dublată live de vocea filmelor, Irina Margareta Nistor.

Celelalte două animații din competiție sunt Zarafa, o co-producție Franța-Belgia, în regia lui Remi Bezancon (câștigător al premiului Cesar) și a lui Jean-Christophe Lie (animator pentru producții Disney ca Tarzan, Hercule și Cocoșatul de la Notre-Dame), și Jean, băiatul lunii, co-producție Franța-Germania, ecranizarea uneia dintre cele mai de succes povestiri ale cunoscutului scriitor de cărți pentru copii Tomi Ungerer.

În film va putea fi auzită vocea lui Ulrich Kutur (Vieţile altora, r. Florian Henckel von Donnersmarck, Panglica albă, r. Haneke). Filmul olandez Micul corb este laureat al premiilor pentru Cel mai bun film pentru copii și Cel mai bun debut în secțiunea Generation la Berlinale 2012, precum și al Young Audience Award la European Film Awards. Gattu este filmul indian premiat cu Mențiune specială pentru Cel mai bun film în secțiunea Generation, anul acesta, la Berlinale. Filmul suedez Dragonul de gheaţă,  Tigrul albastru, producție cehească și Tony 10 completează lista filmelor din competiția de anul acesta.

Cele mai bune filme Disney vin anul acesta la KINOdiseea, în secțiunea specială de Retrospectivă. Titlurile care îi vor încânta atât pe cei mici, cât și pe cei mai mari dintre spectatori sunt: Regele leu, Frumoasa și bestia, Cartea junglei, Aladdin, În căutarea lui Nemo și Mary Poppins.

Secțiunea Panorama este reprezentată de lungmetrajul norvegian de animație Kurt se răzbună, prezentat la festivalurile de film de la Annecy, Stuttgart și Kristiansand.

• Cei mici au șansa să participe la nouă ateliere, după cum urmează: atelier de actorie, susținut de Bogdan Dumitrache, cunoscut pentru rolurile din Din dragoste cu cele mai bune intenții (r. A. Sitaru), Loverboy (r. Cătălin Mitulescu) etc.
• atelier de efecte speciale - Jor Van Kline, a lucrat ca producător și coordonator de efecte speciale la filme precum Mr. and Mrs. Smith (r. Doug Liman), Elephant (r. Gus van Sant)
• atelier de scenografie - Nicolae Copăceanu, cel care a lucrat la filme precum Tinereţe fără tinereţe (r. F.F. Coppola), Sânge și ciocolată (r. Katja von Garnier)
• atelier de montaj, susținut de Eugen Kelemen, laureat al premiilor Gopo si UCIN pentru montajul filmului Periferic (r. Bogdan George Apetri),
• precum și la ateliere de scriere creativă, reciclare creativă, origami, machiaj de film și costume.

Juriul care va acorda premiul pentru cel mai bun film este, ca în fiecare an, format din copii talentați, pasionați de cinematografie și de artele frumoase, în general. Sofia Nicolaescu este micuța actriță din filmul lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, Albert Dima a jucat în cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci, iar Alexandru China Birta joacă în spectacolul Micul prinţ la Teatrul Odeon.

KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) şi este, de asemenea, partener al celor mai importante festivaluri internaţionale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 15-a ediție, Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 52-a ediție şi International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numărul 29.

Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Sectorului 5, Primăriei Generale a Municipiului București, sponsorizat de Apa Nova, proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partener Hotel Caro.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, la care au participat la cele trei ediţii de până acum peste 20 000 de persoane, Caravana Metropolis – Cinema în aer liber, care a înregistrat cel mai mare public al unui cinematograf în aer liber din România, 80 600 de spectatori în cele 10 săptămâni de proiecţii și Balkanik Festival, singurul festival de muzică și cultură balcanică din România, cu un public de peste 10 000 de persoane la cele două ediţii.

Pentru informații suplimentare și detalii:

Silvia Popa, Asociaţia Culturală Metropolis (silvia@metropolisfilm.ro; 0754-013.149)

Iuliana Serea, GMP PR (iuliana.serea@pr.gmp.ro; 0745-110.883)

Spectatorul este invitat să asiste la o repetiție deschisă prilejuită de o schimbare de distribuție în piesa Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov: Actrița tânără preia rolul Nina Zarecinaia de la Actrița în vârstă, aceasta urmând să joace Arkadina în același spectacol. Replicile cehoviene se împletesc cu “replicile” actrițelor într-un dans amețitor al furiei, milei, dragostei, ironiei și, nu în ultimul rând, al morții.

Este datoria tinerei generații să-și găsească propria identitate negând, uneori, valorile trecutului. Conflictul care se naște între cele două protagoniste, o falsă “luptă între generații” este mediat de regizor - aflat astfel între o veche dragoste “procreatoare” şi una nouă, dar de acum platonică - căruia nu-i mai rămâne decât să recurgă la învățăturile marelui Stanislavski în încercarea de a găsi “adevărul creaţiei”.

Dragoste, artă, moarte…primele două se bat și a treia câştigă.…?!

Aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră !

la  Teatrul ÎN CULISE, vineri 16 noiembrie 2012, ora 21,00

Durata: 1h40’

Prin  bunăvoinţa SC BUTTERFLY TRADING SRL Bucureşti

http://www.butterflytrading.ro/

vezi şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=7300

Counter instalat la 9 octombrie 2022

Impresia generală, acum, la sfârşit de festival, este că selecţia a fost judicioasă, că ea chiar reflectă starea actuală a teatrului din România - iar pentru asta,  meritul îi revine, fără îndoială, colegei mele Alice Georgescu, în calitatea ei de director artistic şi selecţioner unic. Unic, căci, nu-i aşa? un cal desenat de o comisie, de un grup de oameni ai muncii, va arăta mai degrabă a cămilă.

Cât despre festival, atâta cât am văzut din el, a fost, pentru mine cel puţin, unul dătător de surprize - şi plăcute şi mai puţin plăcute. La urma urmei, tocmai ăsta e rostul unei asemenea cantităţi de spectacol / metru pătrat / oră, să te surprindă. “Fa stupir”, aşa zicea poetul manierist de acum câteva secole - să te uimească, acesta e rolul principal al artei, iar artistul care nu ştie s-o facă n-are decât să se apuce de ţesălat caii, mai adăuga el.

*

Herta Müller

ŢINUTURILE JOASE / NIEDERUNGEN

Dintre uimirile plăcute ale acestei ediţii, aş începe cu cea provocată de Teatrul German de Stat din Timişoara, venerabilă instituţie ale cărei producţii, cam reumatice pe atunci, le-am comentat în câteva cronici publicate pe la sfârşitul anilor 70, în revistele Orizont şi Teatrul.

Recunosc că, de atunci, multe spectacole ale acestui teatru n-am mai văzut.

Cu atât mai plăcută a fost surpriza descoperirii, acum, a unei trupe noi, tinere, în Ţinuturile joase, un scenariu din textele Hertei Müller realizat de Niky Wolcz, Valerie Seufert şi Ulla Wolcz (traducerea în română a prezentei versiuni scenice fiind semnată de Nora Iuga şi Alexandru Al. Şahighian).

Niky Wolcz este actor, regizor de teatru şi de operă şi de câţiva ani, cadru didactic, alături de Andrei Şerban, la Columbia University din New York. Până la plecarea sa din România, în 1975, a luat parte, ca actor şi ca asistent de regie, la câteva evenimente excepţionale din istoria teatrului românesc, printre care Nepotul lui Rameau, pus în scenă de David Esrig.

Pentru subsemnatul, reîntâlnirea a avut o uşoară tentă nostalgică: ultima oară când l-am mai văzut pe scenă a fost în 1975, la Casandra, studioul IATC-ului, într-un spectacol de diplomă cu Galy Gay de Brecht, dacă mi-aduc bine aminte.

Niederungen / Ţinuturile joase este nostalgie pură, aşa cum numai o rememorare a copilăriei şi a unui îndepărtat loc natal poate fi. Locul se numeşte Nitzkydorf, satul timişean al copilăriei autoarei, iar vremurile sunt cele de după al doilea război mondial, cu cortegiul lor de nenorociri prăvălite peste şvabii bănăţeni: confiscări, tot felul de interdicţii, deportări în Siberia…

Întâmplările cotidiene din viaţa unei familii ca oricare alta de prin partea locului sunt povestite cu ironie tandră de naratoarea Herta (Eszter Tompa) şi trăite cu dăruire inocentă de Herta-copil (Mara Bugarin), ambele, foarte expresive şi convingătoare în rolurile lor. Culmea, Eszter Tompa chiar seamănă cu autoarea.

E descrisă, cu umor sec şi enorm, scena băii şvăbeşti, în care toată familia se spală, săptămânal, pe rând în aceeaşi apă caldă, puţină, căci lemnele de foc sunt scumpe. Sunt pomenite aluziv, fără comentarii şi amănuntele mai puţin avuabile din istoria aceleiaşi comunităţi, respectiv înrolarea voluntară a unora dintre tinerii săi în armata lui Hitler. Şi scriitoarea şi regizorul au darul litotei, cel de a comunica mult cu mijloace puţine.

Toate acestea, într-o dublă ambianţă scenografică, cea propriu-zisă, semnată de celebrul Helmut Stürmer şi cealaltă, cinematografică, regizată de Bogdan George Apetri. E remarcabil felul cum acestea două se completează, se continuă şi se susţin reciproc, într-un ingenios dialog al personajelor şi decorurilor de pe scena de teatru cu cele de pe ecranul din fundal, proiecţia de film nefiind o simplă ilustrare sau un simplu ornament, cum s-a întâmplat să mai văd uneori, ci participant la acţiune, cu drepturi depline.

Ideile lui Erwin Piscator, comilitonul lui Brecht, care a folosit primul, acum vreo opt decenii, proiecţiile cinematografice într-un spectacol de teatru, capătă aici o înfăţişare trimiţând la tablourile lui Chagall: sunt imagini fugitive, în filmul din fundal, care par de-a dreptul parafraze chagalliene şi traduc întocmai lirismul textului.

Dincolo de rafinamentul mizanscenei, însă, ceea ce contează (şi impresionează) cu precădere sunt prezenţele actoriceşti.

Eszter Tompa, Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Daniela Török şi toţi ceilalţi - numeroşi - interpreţi de pe afişul acesta atât de multicultural fac să rezulte un spectacol viu, alert, memorabil.

D.P.

Referinţe suplimentare:

http://www.teatrulgerman.ro/repertoriu.html?no_cache=1&L=3&action=single_view&spectacol_id=123

http://atelier.liternet.ro/articol/7077/Alina-Mazilu-Niky-Wolcz/Actorul-instrumentist-si-instrument-Trebuie-sa-mergi-la-teatru-ca-sa-te-formezi-ca-om.html

Counter instalat la 17.12.2023