Archive for July, 2012

SE ÎMPUTE TREABA… parcă nu era împuţită destul

Tuesday, July 31st, 2012

De câte ori se împute treaba în Românica, apare câte un articol din acesta, drăguţ şi nevinovat, despre evrei, semnat de câte-un pseudonim salarizat cu 100$ pe lună, brut. Ca să ridice mingea la fileu electoratului antisemit din zonele defavorizate, făcut la beţie şi alăptat cu votca achiziţionată din alocaţja pentru copii - de către mame nemăritate şi lipsite de orice alt venit.

Şi ca să distragă atenţia populimii de la conducătorii ei inteligenţi nevoie mare, care, după ce au furat tot ce era de furat prin mândra lor ţară, acum dau cu ea de pământ, demonstrând lumii întregi cât e de neguvernabilă. Şi că nu e cazul să mai calce vreo javră de investitor străinez pe aici. Să ne lase dracu’ în durerea noastră, că băgăm noi pe foc tot ce-a mai rămas nefurat.

Mai ţineţi minte? chiar în prima zi când s-a simţit şi la noi criza economică, la 15 iunie (2010, mi se pare), tovarăşul Funar a luat cuvântul în parlament declarând solemn că pe Eminescu l-au omorât evreii, ştie el sigur chestia asta. Ca să vezi de ce-l persecuta grija pe tovarăşu’ Funar exact în clipa când era groasă la poponeţu’ nostru şi începeam să ne lămurim că nu mai avem din ce plăti salarii şi pensii…

Bibliografie: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/169706.html

STRĂZILE ORAŞULUI BUCUREŞTI (2)

Monday, July 30th, 2012

MUNAMENT ISTORIC CU COZOROC DE SCÂNDURĂ

PE STRADA BREZOIANU (2)

( vezi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=6898

şi dup-aia mai stăm de vorbă)

Dacă nu-ţi place, n-ai decât să treci pe trotuarul de vizavi…

…unde vei da de această perspectivă încurajatoare.

În atenţia amatorilor de istorie medievală:

aceeaşi tactică a fost folosită la Posada,

când cu vizita lui Carol de Anjou. *

Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe

domnu’ academician Răzvan Teodorescu. Că se pricepe.

* şi la hotelul Minerva, de pe bulevardul

Lascăr Catargiu, de altfel. Nu de mult.

http://www.youtube.com/watch?v=7cQ92ZyDllo

100% OLIMPIC

Saturday, July 28th, 2012

27 iulie 2012, seara târziu.

TVR1 preia transmisiunea ceremoniei inaugurale a olimpiadei de la Londra.

Comentatorul nostru traduce: “Am onoarea să vi-l introduc pe domnul…”

Să ni-l introduci, măi dragă?

Unde ?????

À PROPOS

Sunday, July 22nd, 2012

IDEOLOGIE (definiţie):

ocazie oferită masei de primitivi cu porniri violente - şi la o adică, sangvinare - de a se transforma în grup criminal organizat (vezi “nazism”).

Nici o legătură cu ce se întâmplă acum la noi. Ai noştri n-au altă ideologie decât “ba p’a mă-tii” şi “cară-te tu să vin io să-i jefuiesc p’ăştia”.

Puşi Dinulescu RELOADED

Saturday, July 21st, 2012

BORCANE DE TIP “OMNIA”

Se achiziţionau

format “A” a 0,50 lei

format “B” a 0,40 lei

format “E” a 0,45 lei

şi se mai primeau

şi borcane de dulceaţă

în trei colţuri.

Eu le vindeam

pe toate,

Cum le apucam

Şi mă puneau pe roate…

Erau banii mei de buzunar…

Mă duceam cu ei la bar

sau la restaurant pentr-un grătar…

Acuma nu mai vând borcane!

Dar dragele de ele, vechile…

erau de laudă-atuncea, ca urechile

de turnători, de securişti…

Stătea regimul pe borcane

Şi securiştii prin cotloane

Cu nasul fin şi ochii trişti…

Şi noi dădeam tromboane,

hrăniţi cu-ideologice bomboane

şi stam în jug fără fasoane

şi ne umbla Tovarăşa-n balcoane…

JIVINE DEZGOLITE

Exist-un imbecil

În dragostea din noi!

Şi-o bestie refulată,

Prin nări vărsând

Scântei…

Ne ard şi ne dezbracă,

Zvârlindu-ne ca pleava,

După păsări…

Şi din pădurea care-şi cheamă

Nebunele jivine,

Te-aştept ca o fantomă,

Cu ochi de broască

Şi rânjet de tigresă…

Şi ne cuprind

Pantere, tigri,

Girafe, urşi polari,

Toţi ne cuprind,

Când ne muşcăm

în patul alb,

ca un spital…

De ce-s atât de animal?

De ce?

Şi tu cu ochii tăi aşa maro,

Cu fundul tău aşa barò,

De ce eşti animală?

Dar poate e mai bine-aşa!

Te iau la luptă dreaptă,

Că ştiu plăcerea ce m-aşteaptă!

E bine. Suntem tineri. Suntem goi.

Şi mai e ceva şi sufleteşte!

Dar puţin aşa, vreo patru deşte…

Ne simţim şi solidari, ne simţim şi amândoi…

VARIANTĂ LA O MINIATURĂ

Stau studentele pedante,

Îmbâcsite-n bibliotecă

Şi citesc pe Dante!

N-au habar de discotecă!

Eu le-arunc al meu dispreţ

Şi mă-nvârt prin discotecă,

Nu mă-nvârt prin bibliotecă,

Nu-s nici tâmp, nici nătăfleţ!

Trei zambile şi-o chitară,

O romanţă foarte sobră…

În lumina chioară

Vine o ochelaristă, cobră,

În albastru, ca o zână

Şi-o pereche

Are la ureche

De cercei şi are vână

Şi-are faţa de smântână…

Eu mă iau pe urma ei…

“Unde suntem? Unde-i dumneaei?”

Mintea mea îngână.

Dar visez şi umblu beat,

Intru-n cinema pe blat

Şi mă duc la mine-n pat,

Când se lasă noaptea peste sat.

Şi-o visez

C-o… incendiez

sau regulez sau mă rog…

Paiele se coc în stog. Mă rog…

HUMUS – un gând de femeie

La ce cuvânt

Adus de vânt

Mi-am scos chiloţii

Şi m-am dat ţie?

Erai beat,

Eram o ciocârlie,

Era-n mijlocul nopţii.

Finis!

Umbra et cinis

Sumus…

Humus!

20. HAI-KU

Te-am surprins în baie.

Nu erai singură.

Era şi Nae!

22. HAI-KU

Picioarele tale sunt mai frumoase

Şi mai lungi

Decât finala dintre Borg şi Năstase!

27. HAI-KU DUBLAT

Mi-e inima ca un butoi cu var,

În care zac la macerat

Cadavre de iubiri.

Ah! Silvia!

Nu vrei să intri în acest butoi

Şi tu?

(selecţie absolut subiectivă şi niţel aleatorie, de Dan P., din vol. POEZII BESTIALE al numitului Puşi D., care poate fi comandat dându-i un mail aceluiaşi, la adresa pusidinulescu@yahoo.com)

Dacă vreţi să-l şi auziţi, daţi un click aici 

Pushi Dinulescu. De mult n-am mai urlat (audio)

PĂZEA! Ţeparul Naţional cu sediul în Luxemburg

Saturday, July 21st, 2012

Ca (aproape) de fiecare dată când un român încearcă să dea o palmă la rahat  în occident, e vorba de escrocarea altui român, sau cel puţin, de o ilegalitate flagrantă.

Cu ce ocazie o fi ajuns prăvălia LaLouise din, vezi Doamne, Luxemburg (http://www.lalouise.eu/ro/about_us), de care n-am auzit de când sunt, să pună un preţ în Euro pe cartea mea?

Aseară, văzând ingenioasa iniţiativă a celebrei firme din Marele Ducat, i-am dat următorul mail:

<< Bonjour

Je m’appelle Dan Predescu. Je suis l’auteur du livre TATĂL MIELULUI et en même temps, le proprietaire de l’édition Theka de Bucarest. Si vous avez aucune intention à propos de ce livre, vous devriez me contacter.

Cordialement votre
DP >>

Iar azi dimineaţă, ce răspuns credeţi că am primit? acesta :

<< Buna ziua,

Multumim pentru mail, am scos cartea de pe site.
Salutari,
Luiza Comsa
________________________________________
La Louise s.e.n.c.
6 rue Auguste Charles, L-1326 Luxembourg
+352 277 67 801
www.lalouise.eu >>

Păi bine, măi dragă Luizo din Uie, tu chiar ai impresia că în felul ăsta s-a terminat orice discuţie între noi doi? N-ar fi cazul să-mi explici cine ţi-a dat voie să mă vinzi? şi cât ai luat pe mine?

Bibliografie (facultativă) :

http://cititordeproza.ning.com/group/vrafuldecarti/forum/topics/popescu-nu-e-bun-dec-t-de-paul?xg_source=activity

STRĂZILE ORAŞULUI BUCUREŞTI

Saturday, July 14th, 2012

CULMEA TUPEULUI

Oare cât l-o fi costat pe Vanghelie să “planteze” rochiţa-rândunicii,

din moment ce amenda e de 3 milioane,

dacă te pune dracu’ să i-o rupi ?

Cine-a zis că Bucureştiul nu-i un oraş de la tropice ?

MUNAMENT ISTORIC CU COZOROC DE SCÂNDURĂ

PE STRADA BREZOIANU

Încă n-a omorât pe nimeni. Dar nici nu mai e mult până o va face, asta se vede cu ochiul liber. Iar pe proprietarul clădirii îl doare-n paratrăznet: are puşi deoparte banii pentru despăgubit familiile morţilor – şi pentru şpăguit organele în drept.

Am vorbit despre acest pericol public încă din 2008 (vezi http://www.youtube.com/watch?v=lXu1KQ2axBs). Voi mai vorbi, probabil, după ce faptul se va fi consumat.  Atunci când autorităţile vor ţâţâi din buze, zicând “vai, da’ cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva?”

CINE ZICEAŢI CĂ VORBEŞTE ŢEARA DE RĂU ?

Nişte domni politicieni ziseră ieri că Ţeara are parte de o percepţie negativă în Europa din cauza unora care-o bârfesc la alde Merkel şi Barroso. Şi eu, care credeam că din cauza domnului din poza asta

Zoli Tőrők. POZE DIN VACANŢĂ

Monday, July 9th, 2012

, ,

COPPOLA ÎNTRE ELIADE ŞI FAUSTA

Wednesday, July 4th, 2012

Dupa ce a realizat Youth without Youth (2007), o ecranizare dupa povestirea omonima a lui Mircea Eliade, Francis Ford Coppola a facut, in 2009, Tetro, un film care dovedeste ca influenta prozatorului roman a lasat urme adanci in spiritul sau.

Fiindca si Tetro este tratat intr-o maniera eliadesca, ca un flux al memoriei, o remarcabila constructie spatio-temporala, presarata cu proiectiile tanarului prsonaj Bennie, 18 ani, in incercarea lui de a-si descoperi identitatea. Filmul este tot o ecranizare, dar dupa Fausta, o carte in versuri a argentinianului Mauricio Kartun, cunoscut ca autorul lui Sacco y Vanzetti.

Bennie este chelner pe un vas de croaziera, care face o escala la Buenos Aires. Aici, el il cauta pe fratele sau mai mare, Angelo, zis Tetro (de la Tetrocini, numele de familie), pe care nu-l vazuse de cativa ani. Tetro locuieste cu Miranda (Maribel Verdú) si are o comportare bizara. Cu un picior in ghips, el tainuieste un accident, cauza ranirii lui. Aceasta ambiguitate a personajului se mentine pana in final, cand ii marturiseste lui Bennie ca el nu este fratele, ci tatal lui. Iar cel pe care il credea a-i fi tata, Alfie (Klaus Maria Brandauer), ii este, de fapt, bunic.

Toata povestea familiala e ca o incurcatura de mate, cu un permanent flashback al unui accident de masina, din care reiese ca Tetro si-a ucis mama. El poarta in priviri o vina permanenta, iar actorul Vincent Gallo, cunoscut din grupul experimental al lui Jean Michel Basquiat, pune personajului o masca greu de patruns.

E o lume incurcata, misterioasa. Tetro mereu spune ca Angelo a murit, ca el nu e el, ci e scriitor si lucreaza la o carte numita Wanderlust, pe care a abandonat-o insa. Dar Bennie nu se lasa, vrea sa afle de la el enigmele din viata familiei lor. Adesea Tetro este violent cu el, il alunga, mai ales dupa ce Bennie are un accident de motocicleta, ca urmare a gestului de a salva viata cainelui lui Tetro, scotandu-l de sub rotile unui camion.

Bandajat, cu un picior in ghips, Bennie descopera intr-o valiza manuscrisele lui Tetro, pagini incifrate din romanul neterminat Wanderlust (Ratacire sau Dor de duca), pana e descoperit de Tetro si batut. Dar el va continua sa lucreze la aceasta carte si o va prezenta la un concurs de literatura, la un festival din Patagonia, obtinand marele premiu.

Aici, la gala premiilor, vine Tetro cu un topor, pe care i-l ofera lui Bennie si spune sa-l omoare, fiindca a fost un ticalos. Aici ii marturiseste, in noapte, ca el e tatal lui. Bennie, care are tot timpul cosmaruri, proiectii in trecut, imaginandu-si nebuloasele familiei lui, dupa manuscrisele pe care le decodifica, e hotatat sa se sinucida si se duce in mijlocul iuresului de masini de pe sosea, pentru a fi lovit. Il va lua de acolo Tetro, spunandu-i ca sunt o familie, ca nu se vor mai desparti. Iar Miranda apare si ea, ca o mama ocrotitoare si inlacrimata.

Elementele de cabaret, uneori clovnesc, ca in filmul Cabaret al lui Bob Fosse, au rolul de a ne distanta de melodrama. La fel, momentul erotic, cand actritele din spectacolul pe care il realizeaza Bennie dupa Wanderlust, il poseda in cada de baie, desi Miranda le spusese ca Bennie este inca virgin. Momentele erotice din film au multa poezie. Iubirea este liantul care le confera personajelor maretie, sobrietate, respect. Un alt element de distantare este si filmul, filmul din film, tot felul de citate si intercalari cinematografice. Sunt momente felliniene, de un burlesc sublim.

Valoarea unui regizor consta si in capacitatea de a descoperi si impune noi actori. Asa este Alden Ehrenreich, in rolul lui Bennie, o frumoasa surpriza. Parca ar fi copia din tinerete a lui Marlon Brando sau Leonardo DiCaprio.

http://www.imdb.com/title/tt0964185/

La fel, si ceilalti actori au jocul lor original. Antologica este inmormantarea lui Alfie, prin fantastica realizare a unor portrete de grup, o atmosfera care aminteste de Nasul, mai ales momentul cand Bennie da foc mesei pe care se afla portretul bunicului sau!

Tetro poate fi incadrat, fara teama de a gresi, in genul Film Noir. Are toate elementele: filmari de noapte, o permanenta atmosfera de clarobscur, iar personajul Tetro e mereu suspect de a fi un fel de criminal in serie.

Dubios, parand ca tainuieste ceva, te astepti din partea lui la tot felul de surprize. Personajul creeaza un continuu suspans. Nimic nu e clar, nimic nu se lamureste definitiv, e mereu ceata, ca istoria insasi. Sunt personaje confuze, in cautaterea propriei lor identitati.

GRID MODORCEA

New York

PĂDUREA SHAKESPEARE

Sunday, July 1st, 2012

Cred ca Shakespeare, care a creat Globe Theater, adica un teatru fara acoperis, o arena circulara prin care se vede cerul, ar fi fost si mai incantat sa-si vada piesele montate in natura, intr-un teatru in aer liber aflat chiar intr-o padure, cu stanci in jur si cu un lac si un castel in fundal. Asa se intampa aici, la New York, in fiecare vara, la The Delacorte Theatre sau The Public Theatre, aflat in mijlocul lui Central Park.

Am scris nu o data despre evenimentele care au loc aici, despre Festivalul Shakespeare, care debuteaza la inceputul lunii iunie si tine pana in septembrie. E o sarbatoare a teatrului, a lui Shakespeare, a spiritului poetic. Si totul in mijlocul naturii, in maretia ei.

De data aceasta, cand se implinesc 50 de ani de la inaugurarea acestui teatru, regizorul Daniel Sullivan, care mai an ne-a incantat cu montari memorabile, precum Twelfth Night, The Merchant of Venice, All’s Well That Ends Well, a avut ideea sa monteze As You Like It / Cum va place, scrisa de Shakespeare in anul 1600, avand ca decor Padurea Ardenilor (o padure imaginata de Shakespeare, cu gandul la mama sa, Mary Arden), unde se petrece actiunea piesei, adica un decor din copaci, care par sa fie in prelungirea padurii seculare ce formeza Central Park. Si scena sugereaza o poiana printre stanci, asa cum sunt sute de locuri in Central Park.

Iar in seara in care am vazut eu spectacolul, s-a petrecut si o minune naturala: dupa o zi ploioasa, brusc s-a inseninat, si s-a intamplat ca si luna sa fie spectator, sa apara in forma de semiluna in centrul panoramei, ca spre sfarsitul reprezentatiei sa dispara spre dreapta, acolo unde se afla Castelul Belvedere.

Cu adevarat aici am avut imaginea celor doua simboluri cheie ale lumii shakespeariene, Iubirea si Padurea. In mai toate piesele sale, aproape fara exceptie, iubirea este asociata cu padurea, asa cum avea sa fie in poezia lui Eminescu codrul. De altfel, in folclorul romanesc exista ideea de “codrul, frate cu romanul”. In ce piesa a lui Shakespeare nu apare padurea? De regula, padurea este frate cu personajele surghiunite, precum se intampla in King Lear, Furtuna, Hamlet, Titus Andronicus, Cymbeline sau As You Like It. Padurea e prezenta chiar si cand nu e in centrul actiunii, ci e doar o metafora, ca in Romeo si Julieta sau Othello, unde marea involburata tine locul padurii. Mai mult, ea devine un simbol al dreptatii, pe care o ajuta sa se implineasca, precum in Macbeth.

Padurea este un element de antiteza, o permanenta realitate materiala si spirituala, un taram al Calibanilor, dar si al duhurilor, ca Puck sau Ariel. Categoric, se poate vorbi despre o minune dramaturgica, artistica, pe care o putem numi Padurea Shakespeare.

De data aceasta, in As You Like It, padurea devine un personaj pleonastic, fiindca reprezentarea piesei, a carei actiune se petrece in Padurea Ardenilor, cum am spus, are loc chiar intr-o padure, cea mai frumoasa padure a pamantului, spectacolul devenind o metafora a Americii. Iata ca si pleonasmul e binecuvantat, poate avea efect artistic. Iar imaginatia prinde aripi cinematografice, adica dispare orice granita locala, ca in filmul lui Kenneth Baranagh, realizat in anul 2006.

Mai mult, asa cum in Central Park au loc curent tot felul de distractii, si in poiana construita de scenograful John Lee Beatty e numai joc, poezie, muzica, deghizament si iubire. O iubire care, de regula, se petrece la prima vedere, fulgerator, ca in cazul Celia-Oliver, sau se leaga mai incet, dar trainic, ca in cazul Rosalind-Orlando, Rosalind (Lily Rabe) si Celia (Renee Elise Goldsberry) fiind verisoare bune, iar Oliver (Omar Metwally) si Orlando (David Furr), frati.

Si ideea majora este legata de Rosalind, personajul feminin cel mai inteligent al teatrului mondial, care traieste acest paradox: cum poate o femeie atat de lucida, de rationala, aproape cinica, sa se indragosteasca, sa cada prada unor sentimente irationale?! Nu asa se intampla si cu Titania din A Midsummer Night’s Dream, o regina care se indragosteste de un magar?!

Piesele sunt foarte apropiate, avem in ele aceleasi clisee. Iar padurea le este liant, fiindca in aceste cazuri padurea inseamna vraja, mister, vis. Rosalind, care stapaneste rational lumea, este ametita de un sentiment necunoscut, de un duh al padurii, care este iubirea ei pentru Orlando. Dar si Orlando este orb de iubire, fiindca el nu “vede” ca in fata lui se afla Ganymede, personajul in care s-a travestit Rosalind, ci in acest tanar el o vede tot pe Rosalind.

De altfel, Shakespeare a scris atat de mult, era atat de solicitat sa scrie piese intr-o epoca in care teatrul era ratiunea ei de a fi, la fel de important ca si politica, incat isi repeta mijloacile si ideile de la o piesa la alta. Cum ar fi travestiurile, care produc multe incurcaturi, ca in Commedia dell’arte. Asa cum Rosalind, in Ganymede, il va zapaci detot pe Orlando, dar si pe Phoebe (Susannah Flood), o pastorita care se indragosteste de “el”.

In cazul lui Orlando, e sugerata o relatie gay, asa cum intre Celia si Rosalind se contureaza o relatie lesbi, atunci cand Celia ii spune verisoarei sale: “We still have slept together” (Actul II, scena 8). Asa cum arata Stanley Wells in cartea mai sus mentionata, ori de cate ori ne intalnim cu expresia “Sleeping together” (Brancusi avea sa spuna “Sleeping Muse”), este vorba de o relatie homoerotica, cum este si clamarea lui Iago ca paratul sau, Cassio, in jurul caruia urzeste un lant de siretlicuri, a incercat sa se culce cu el. “Sleeping” are la Shakespeare sensul lui “a se culca” din Biblie.

Insa in As You Like It, Rosalind are o dubla ipostaza, de a fi si lesbi, si gay. Aici duce deghizamentul. Un atare cliseu are rolul de o crea confuzia necesara producerii comicului. Si actrita Lily Rabe, pe care o stim din The Merchant of Venice, rolul Portia, combina subtil prefacatoria cu sinceritatea, nobletea cu mitocania. Asa cum face si Bryce Dallas Howard, interpreta lui Rosalind in filmul lui Baranagh, care a invatat mestesugul dedublarii de la parintii ei, actori.

Sunt si alte clisee. Bunaoara, in As You Like It este vorba despre uzurparea lui Duke Senior (Ferdinand), stapanul unui ducat, de catre fratele sau, Frederick, asa cum se intampla si in The Tempest, unde Prospero este uzurpat de fratele lui, Antonio, si alungat pe o insula impadurita. Aici, ducele este exilat chiar intr-o padure, care, in viziunea lui Sullivan, este tot o insula, fiindca e vorba despre padurea din insula Manhattan, unde el a plasat actiunea piesei. In plus, regizorul are ideea ca Duke si Frederick sa fie jucati de acelasi actor de culoare, Andre Braugher, si, ca atare, fiica lui Frederick, Celia, este o actrita de culoare.

Insa Rosalind e alba. Desigur, aici functioneaza conventia, dar si o potrivita distribuire a actorilor, in America multi fiind negri. Si in King Lear am vazut in Cordelia o actrita de culoare (Pippa Bennett-Warner), desi a fost vorba despre turneul unui teatru londonez. Dar si din volumul editat de Juliet Dusinberre, cu un aparat critic formidabil despre As You Like It, aflam ca Declan Donnellan, in mntarea acestei piese la “Cheek by Jowl” din Londra, in anul 1991, a folosit in rolul lui Rosalind un actor negru (Adiran Lester). In cartea lui Dusinberre se afla lista actritelor care au interpretat-o de-a lungul timpului pe Rosalind, printre care si Katharine Hepburn, intr-o costumatie seducatoare.

In viziunea lui Baranagh insa, cei doi duci sunt jucati de un actor alb, Brian Blessed, iar fiicele lor, Rosalind si Celia, sunt actrite albe. Actorii ar trebui sa-l binecuvanteze pe Shakespeare, care a oferit din plin aceasta libertate in alegerea actorilor, mai ales ca in As You Like It, Eros este cat se poate de nastrusnic, pe masura unei comedii pastorale.

O alta libertate in combinarea genurilor. Dovada ca spectacolul este aproape un musical si chiar din prolog, de cand incep sa intre spectatorii in arena, o formatie country (Tashina Clarridge - vioara, Jordan Tice - chitara,  Tony Trischka - banjo, Skip Ward -bas) canta si joaca. Personajele, costumate ca in Western Cowboy, trec grabite prin poiana, iar intr-un pavilion de paza, la nivelul varfurilor de copaci, sta un soldat care priveste jos, la distractia celor exilati. E o splendida metafora a Vestului Salbatic, sugerat de melodiile country, dar si de vestimentatie si dansurile in grup, cand se amesteca cowboy, ciobani, pastorite, caprari si caprarite, taietori de lemne (forestieri), dar si un bufon, Touchstone (jucat memorabil de cunoscutul actor Oliver Platt), precum si un cleric si tot felul de lorzi si valeti, dar dominante raman personajele pastorale, ale caror petreceri, chiolhanuri si dansuri, au loc frecvent in spectacol, totul incheindu-se cu o mare sarbatoare populara, care consfinteste casatoria a patru cupluri (Rosalind si Orlando, Oliver si Celia, Touchstone si Audrey, Silvius si Phoebe), dupa modelul altor piese shakespeariene, cum ar fi Measure for measure.

Si finalul surprinde formatia country cantand in copaci. De altfel, o parte din spectacol se petrece chiar in copaci, acolo este scena propriu-zisa, ca in povestea lui Wilhelm Tell sau Robin Hood, varianta lui Ridley Scott.

Si semnificativa este scena cand Jaques zis Melancolicul (Stephen Spinella) ii da dintr-un copac replici lui Ganymede. Iar Orlando cum isi exprima dragostea secreta? Scrijelind in trunchiuri numele iubitei, asa cum fac indragostitii de pretutindeni, din toate timpurile. Ba mai scrie si poezii, pe care le atarna de crengi, printre frunze. Prilej pentru Ganymede sa-l ridiculizeze, desi Rosalind, sub hainele lui, arde de focul iubirii. Ai sentimentul ca padurea este conditia in calduri a omului, ca istoria omenirii s-a petrecut nu in surghiun, ci in paduri magice, binecuvantate, ocrotitoare, ca nici New York-ul, ca un moment de varf al civilizatiei, nu este altceva, decat o padure de zgarie-nori.

Original este faptul ca acest alter ego al lui Shakespeare, Jaques Melancolicul, nu sta la sarbatoarea celor patru nunti, ci isi ia adio de la personajele piesei si pleaca, dispare, se pierde in padurea intunecoasa. Jaques nu participa la veselie, fiindca spiritul sau melancolic, insetat de adevar, de mari viziuni, precum este aceea a Omului cu Sapte Varste, nu poate trai decat in singuratate.

Dar ceilalti, desi in surghiun, raman si se veselesc cum numai in flmele despre Vestul Salbatic am mai vazut. Si spectatorii americani, care sunt foarte retinuti cu aplauzele, acum apaluda in ritmul muzicii country, primind ca in delir bucuria care li se transmite. E uluitor cum patru mii de spectatori, cati incap in arena lui The Delacorte Theater, se bucura de o povestioara scrisa cu peste 400 de ani in urma! Si acest eveniment are loc toata vara, seara de seara. Acesta e adevaratul miracol al teatrului, al festivalului “Shakespeare in the Park”.

GRID MODORCEA

New York