Archive for April, 2016

CINEPOLITICA 5

Thursday, April 14th, 2016

Aflat la a 5-a ediţie, festivalul internaţional Cinepolitica îşi reconfirmă statutul şi statura, de importantă manifestare artistică, în a cărei alcătuire şi fiinţare accentul se pune mai curând pe „ce” decât pe „cum”.

Să nu se înţeleagă, însă, că filmele prezentate în cadrul său ar fi simple relatări gazetăreşti sau pledoarii propagandistice; dimpotrivă, e vorba de adevărate creaţii, realizate şi interpretate de artişti celebri – şi de tineri încă necunoscuţi, dar care nu m-ar mira să devină şi ei, în câţiva ani, la fel de celebri.

Însă tematica lor este atât de importantă, atât de „arzătoare la ordinea zilei”, încît aproape că eclipsează realizarea lor artistică, expresivă, chiar şi atunci când ea, aceasta din urmă, se întâmplă să fie remarcabilă.

Tematicile filmelor actualei ediţii (13-17 aprilie a.c.) sunt: războiul din fosta Iugoslavie şi urmările sale, Africa şi adopţiile internaţionale, asasinarea lui Yitzhac Rabin, terorismul islamic din Franţa, ecourile genocidului armenilor din Turcia de acum un secol, naşterea conştiinţei civice în Rusia zilelor noastre, colaborarea cu Securitatea – şi Europa interbelică, leagăn al dictaturilor fasciste.

Cele mai multe filme din program au obţinut premii la mari festivaluri cinematografice internaţionale.

http://www.cinepolitica.ro/ro/2016

STATUL CONTRA FRITZ BAUER

Este o docu-ficţiune ce respectă riguros, după cât se pare, adevărul istoric. Fritz Bauer a fost un personaj real. Acest jurist evreu, social-democrat de pe vremea Republicii de la Weimar, de după primul război mondial şi, în particular, un pic homosexual, avea toate datele ca să le fie simpatic naziştilor, care l-au şi închis într-un lagăr de concentrare. A reuşit să scape, să emigreze şi, după război, să se întoarcă în Germania, unde a ajuns procuror-şef al unui land.

Surpriza, pentru mine (la fel, poate, ca pentru mulţi spectatori din generaţia mea) a fost să aflu, din acest film, lucruri noi despre capturarea faimosului Adolf Eichmann, unul dintre principalii responsabili de exterminarea evreilor în lagărele naziste. Ştiam – şi în general, se ştia – că acesta a fost identificat şi răpit, în 1961, din Argentina, unde se ascundea sub un nume fals, de către Mossad, serviciile secrete israeliene.

Şi aflăm, din acest foarte recent film al regizorului german Lars Kraume, că Mossad-ul a primit informaţia cu pricina de la Fritz Bauer.

Motivul pentru care procurorul şef Bauer a comis o asemenea trădare fiind acela că, dacă ar fi lăsat problema pe mâna colegilor săi germani, Eichmann n-ar mai fi fost arestat în veci şi ar fi murit în patul lui din America de Sud, la adânci bătrâneţi.

Asta, deoarece tot aparatul de stat al Republicii Federale Germane din anii aceia era plin, dacă nu de foşti SS-işti şi membri ai partidului nazist, cu carnet, măcar de foşti combatanţi pe frontul de Răsărit – care, pe lângă simpatia instinctivă pentru marele ştab hitlerist şi antipatia tot atât de instinctivă faţă de procurorul evreu, mai nutreau şi teama că Eichmann, odată arestat, şi-ar putea da drumul la gură, denunţând nenumăraţi colaboratori.

Acelaşi Bauer, de altfel, a declanşat şi procesele gardienilor de la Auschwitz.

Principalul atu al filmului lui Kraume, pe care presa germană îl numeşte „incomod”, este cel de a fi reuşit reconstituirea veridică a epocii cancelarului Adenauer.

Pe lângă faptul că reuşeşte o surprinzătoare identificare fizionomică cu modelul real al personajului, protagonistul Burghart Klaussner îi dă acestuia şi veridicitate psihologică. În rolul singurului său colaborator de încredere, îl secondează, la fel de convingător, Ronald Zehrfeld, un încă-tânăr actor în plină ascensiune.

În rolul unei dizeuze de bar, Lilith Stangenberg ne aduce aminte de Îngerul albastru, de Marlene Dietrich şi de toată atmosfera libertină a Berlinului de până la venirea la putere a lui Hitler. Şi de Rosemarie, un personaj asemănător dintr-un film vestgerman de prin anii 50-60. Doar că – vremurile evoluează – cântăreaţa de acum e un tânăr travestit…

Filmul lui Kraume a obţinut premiul criticilor cinematografici  germani şi Premiul Publicului la Festivalul de la Locarno, ediţia 2015.

Un film bun este acela care-ţi pune mintea în mişcare, am spus-o nu o dată. Pe mine, cel de faţă m-a dus cu gândul la Reinhard Gehlen, fost general hitlerist şi după aceea, spion-şef al Republicii Federale Germane. A fost, probabil, personalitatea occidentală cea mai atacată în presa noastră de pe vremea lui Gheorghiu Dej – ca şi, probabil sau mai mult ca sigur, în presa din întreg lagărul comunist. Abia văzând filmul lui Kraume, m-am gândit că antipatia băieţilor noştri Gehlen n-o datora atât împrejurării că mai toţi colaboratorii lui erau foşti nazişti, cât faptului că, mai mult ca sigur, cunoştea numele foştilor nazişti din Republica Democrată Germană. Şi - probabil - numele multor alte persoane onorabile de prin diverse state “de democraţie populară”.

De altfel, şi noi cunoaştem numele „foştilor” securişti de prin Serviciile noastre discrete. Da… şi la ce ne-a folosit?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fritz_Bauer

http://www.fr-online.de/tv-kritik/-die-akte-general—ard-von-der-pflicht–unbequem-zu-sein,1473344,33844560.html

http://www.fr-online.de/film/-der-staat-gegen-fritz-bauer–im-falschen-film,1473350,32041942.html

http://www.thevintagenews.com/2016/04/14/a-wwii-file-that-has-been-untouched-for-nearly-six-decades-rhas-finally-been-opened/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Vedere de pe trotuar

Sunday, April 3rd, 2016

Reclama, sufletul comerţului

Sus nu-i aşa aglomerat

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com