Bucureşti - vedere de pe trotuar (1)

Mineriada împlineşte 20 de ani de măreţe împliniri !

Cu această ocazie, m-am hotărât să scot la lumină încă o parte dintre fotografiile pe care le-am făcut în Piaţa Universităţii din Bucureşti, mai exact, în faţa Institutului de Arhitectură Ion Mincu, la 13 iunie 1990, aproximativ între orele 15,30 şi 16,00, precum şi în ziua următoare, pe bulevardul Magheru.

În acel moment, tocmai mă pregăteam să trimit la tipar numărul 2 al ciudatei publicaţii Jertfa, căreia îi eram director, redactor, fotograf, tehnoredactor, corector şi ce mai vreţi dumneavoastră - şi care urma să conţină un reportaj despre ceea ce s-a numit mai târziu “fenomenul Piaţa Universităţii”.

Veţi observa că primele fotografii, cele în care se văd numai miliţieni şi antitero- (în momentul acela, nici nu ştiam că ei ar fi aşa ceva - lumea de pe trotuar zicea că sunt paraşutiştii de la Boteni) sunt mai clare, iar celelalte sunt, în general, mişcate. O să vă explic de ce: din păcate, filmul pe care-l aveam în aparat era unul de 21 DIN (= 100ASA), aşadar, unul de mică sensibilitate la lumină. Ceea ce, în ziua aceea ploioasă, te forţa fie să deschizi mult diafragma, fie să lucrezi cu timpi de expunere lungi.

La început, deci, cât lucrurile au fost relativ calme, am făcut câteva poze de la distanţă, cu teleobiectivul. Când, însă, au început să se încingă, obligându-mă la oarece ţopăieli printre sticle cu benzină, bolovani şi steluţe de tablă, foarte ascuţite, a trebuit să trec la utilizarea superangularului, un obiectiv rapid (pe vremuri, i se zicea “obiectiv sport”), mult mai puţin influenţat de tremurul mâinii care ţine aparatul, dar care nu bate prea departe.

Cele 6 poze de mai sus pot fi văzute acum pentru întâia oară. Probabil că in-dividul în îmbrăcăminte de culoare deschisă din centrul lor, dacă ar fi trăit pe vremea lui Homer, ar fi fost considerat erou şi ar fi avut un loc al lui în Iliada. Cum, însă, lucrurile s-au petrecut în 1990, nu-i putem zice decât dement - probabil, drogat şi cu certitudine, lipsit de orice urmă de instinct de conser-vare (ca şi mine, de altfel, care mă aflam la vreo 5 metri de el, însă câtuşi de puţin drogat). Motivul pentru care nu am publicat aceste 6 fotografii timp de atâţia ani a fost el. N-aş fi vrut să-mi pun vreodată întrebarea dacă nu cumva l-am dat pe mâna celor care-au înfiinţat şi populat cimitirul Străuleşti 2.

Imediat după momentul incendierii autobuzului din faţa Institutului de Arhitectură, s-a auzit ceva ca un huruit imens (o singură dată am mai auzit sunetul ăsta, în seara de 4 martie 1977), iar mulţimea aceea de vreo mie de inşi a început să curgă spre mine, care mă aflam lângă autobuz, chiar în faţa primului rând de scutieri. Părea ceva ca o avalanşă, sau o alunecare de teren. Am rupt-o la fugă îndărăt… şi mai departe, nu ştiu.

Ştiu doar că m-am trezit pe bulevardul Carol, la intrarea în Ministerul Agriculturii. Nu ţin minte ca, de la Institutul de Arhitectură şi până acolo, să fi atins asfaltul. Impresia mea e că am ajuns acolo dus pe scuturi.

…După câteva minute, când mi-am venit în fire, m-am întors la locul încăierării, dar acolo nu se mai afla decât autobuzul care ardea. Poporul o luase în altă direcţie.

În ziua următoare, mă aflam tot pe bulevardul Magheru. Peisajul, însă, era cu totul altul. Acum defilau minerii, aplaudaţi de gospodinele de pe trotuar. Unul care nu i-a aplaudat, ci i-a huiduit, e cetăţeanul din pozele de mai jos. Pentru asta, s-a ales cu o coadă de târnăcop în cap şi a umplut de sânge asfaltul capitalei.

Ultimele 3 imagini din grupajul de aici au fost publicate la 13 iunie 1991 în ziarul Adevărul, sub genericul “Să nu se mai repete!”, sau cam aşa ceva. Adevărul voia, prin aceasta, să facă mea culpa pentru atitudinea sa din iunie 1990. În ce mă priveşte, nu am vrut să încasez vreun ban pentru utilizarea fotografiilor mele în acest scop.

Ultima dintre fotografiile de aici a fost publicată fraudulos de România liberă în numărul său din 10 iunie 2005. Pentru acest fapt, am dat-o în judecată, iar prin Sentinţa Civilă nr. 920/01.06.2010 a Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia III Civilă (dosar 16142/3/2009), S.C. “R” S.A. a fost obligată să-mi plătească despăgubiri de 6.000 de lei (sumă cu care, de altfel, nu mă voi declara satisfăcut).

Deoarece ziarul Adevărul, care, în iunie 2005, comisese aceeaşi faptă, publicând una dintre imaginile de aici fără menţionarea autorului, a inserat ulterior o erată, la rugămintea mea insistentă (ascultaţi fişierul audio postat mai jos), am renunţat la acţiunea în justiţie împotriva sa.

Alte detalii despre România-amuzant-de-liberă, la :

http://www.ciocu-mic.ro/Mineriada%201990%20in%20fotografii%20publicate%20fraudulos

%20de%20Romania%20libera%20si%20Adevarul.htm

(12 iunie 2010)

Post Scriptum 1

(am pus cifra asta aici, fiindcă am un vag presentiment că vor mai urma şi alte post scriptum-uri)

Cu ocazia procesului civil al subsemnatului cu ziarul România liberă (vezi mai jos), care se află acum în faza de recurs la Curtea de Apel Bucureşti, apătoarea acestuia a făcut o serie de afirmaţii amuzante, printre care şi cea potrivit căreia dreptul meu la acţiune ar fi fost demult prescris (pentru cine nu ştie: acest drept durează trei ani).

Şi ca să arate că aşa stau lucrurile, îngerul păzitor al gazetei împricinate a şters (nu de mult, ci chiar în vara asta, după pronunţarea sentinţei) pagina cu pricina din arhiva online a ziarului.
Din p
ăcate - pentru România liberă, vreau să spun - de-a lungul anilor, am apucat să fac mai multe capturi de ecran ale paginii în chestiune. Iată una dintre ele, datată 29.12.2007, orele 8,43 AM :

21.10.2010

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com