Archive for October, 2012

Grid Modorcea. MONAHISMUL ROMÂNESC ACUZAT DE PRACTICI NECURATE ŞI DE CRIMĂ

Sunday, October 28th, 2012

Evenimentul Les filmes de Cannes à Bucharest s-a încheiat cu premiera filmului românesc După dealuri (2012), în regia lui Cristian Mungiu, care a obţinut premiul pentru scenariu. Şi bucuria mare a fost că pelicula avea subtitrare în franceză, aşa că am putut să înţeleg replicile, care în română sună execrabil, banda sonoră, ca la orice film românesc, fiind un fiasco. Limba pe care o vorbesc personajele este ininteligibilă, o moldovenească de peste Prut, ca în filmul Legiunea străină al lui Daneliuc, care chiar a vrut să ridiculizeze un astfel de limbaj.

Dar la Mungiu tonul este grav, sentenţios, apăsat, teatralizat, ca în Baltagul lui Mircea Mureşan sau ca în Năpasta lui Alexa Visarion. Dacă nu ar fi fost subtitrat, mie la sută că filmul lui Mungiu nu ar fi luat premiul pentru scenariu, fiindcă, prin absurd, dacă juriul ar fi cunoscut limba română, nimeni nu ar fi înţeles nici un sfert din text. Şansa acestui limbaj păsăresc, ieşit din sudoarea celor ce mungesc, este că apare în faţa străinilor subtitrat într-o curată limbă franceză sau engleză, unde nu transpar particularităţile de limbă, neaoşismele personajelor.

Dar dincolo de altoiul şi alterările lingvistice, îngroşate la maximum de actori, aleşi să pară cât mai butucănoşi, filmul este o mostră de teatralitate, de realism socialist, semănând cu Golgota lui Mircea Drăgan şi cu alte filme teziste, în care narativitatea este liniară. Dar După dealuri este mult mai modest. Cazul Tănacu a fost arhimediatizat, prin televiziune, prin cărţi, prin sute de articole, prin spectacolul lui Andrei Şerban, a creat o întreagă isterie mediatică. Iar acum, iată, vine şi acest film. Qui prodest?

Ce vedem? O fată, pe nume Alina (Cristina Flutur), care vine din Germania, unde lucrează, la prietena sa, Voichiţa (Cosmina Stratan), cu care a crescut la orfelinat şi a avut o relaţie. Vine s-o ia şi pe ea acolo, la muncă, dar Voichiţa şi-a găsit vocaţia, în credinţă, şi familia, în măicuţele de la mănăstire şi în preotul paroh, pe care, crede Alina, Voichiţa îl iubeşte. Şi ea face tot efortul de a o recuceri pe iubita sa din orfelinat. Dar Alina nu are nimic în comun cu religia, cu credinţa.

Pe poarta mănăstirii pe care intră scrie că străinii de religia ortodoxă nu au ce căuta aici.

Dar Alina e străină de orice religie, deşi în Germania s-a atins cu catolicismul. Oricum, e o ne-ortodoxă şi deci o păcătoasă. Ea nu crede în Dumnezeu şi în toate canoanele pe care le întâlneşte aici.

Ar fi fost un fel de Viridiana sau Agnes, ori o „maica Ioana a îngerilor” (vezi capodopera lui Jerzy Kawalerowicz, un adevărat film despre exorcizare şi iubire), dacă actriţa ar fi fost seducătoare, dacă ar fi fost întruchiparea păcatului erotic, dar ea se manifestă cum arată, primitiv, brutal, fiindcă e bolnavă, aude o voce, cum îi explică ea doctorului la spitalul unde ajunge după ce are o criză de epilepsie, cum spun măicuţele. Care se dovedesc bune legătoare. Ştiu adică să o lege, să-i lege mâinile, picioarele, gura, să o facă precum un colet. Dar Voichiţa se roagă de preot (Valeriu Andriuţă) şi Alina este reprimită la mănăstire.

Dacă regizorul ar fi fost artist, găsea în această poveste o idee în genul lui Buñuel şi am fi avut în Alina tema „diavolul la mânăstire” sau „îngerul exterminator”. Un artist pornea de la caz mai departe, nu relua şi pe peliculă un caz ajuns la saturaţie mediatică. Dar aşa, Alina lui Mungiu (încă nu Pippidi) pare anacronică, cel mult o rebelă, care nu înţelege nimic din canoanele mânăstireşti. Singurul ei mobil este s-o recucerească pe Voichiţa, deşi nici acest lucru, ca atracţie erotică, nu e pregnant (e doar sugerată vag o relaţie homosexuală, dar aşa ceva se petrece pretutindeni în monahism).

Totul este confuz, scenariul e scris grăbit, fără nici o idee. Actorii joacă otova, ca nişte executanţi, de umplutură, ca în scenele de la spital sau poliţie (de pildă, ce caută acolo alde Sapdaru sau Iosifescu?!). Cristian Mungiu a urmărit să spună „adevărul” despre cazul Tănacu, o gravă eroare. Nici Dumnezeu nu deţine adevărul într-un hăţiş mânăstiresc. Vezi ce a ieşit din Il nome della rosa. De aceea, a tratat subiectul sec, reportericeşte, ca dovadă că sentinţele sunt date de doctoriţa care constată decesul Alinei, cât şi de ancheta poliţiei, total inutilă. Fără ea, filmul ar fi câştigat în valenţe dramatice.

Dar ceea ce e dramatic, se pierde prin “burta” finală. Aşadar, cineastul a fost determinat de o atitudine deloc estetică. El a făcut un business cu acest subiect, nu a urmărit decât să şocheze Occidentul.

*

Cu ce? Cu ironizarea practicilor mânăstireşti, spre amuzamentul păcătoşilor din sală.

Aceste practici însă, în tot dogmatismul lor, sunt de o frumuseţe rară. Eu am scris un roman, Un blestem numit Electra, despre cum au ele loc în mănăstirile de maici (acţiunea se petrece la mânăstirea Buciumeni), iar într-o altă carte, Un păcătos la Athos, cum se petrec în mediul călugăresc.

Dar aici, la Mungiu, Alina (era să scriu Pippidi) nu face nici un efort să înţeleagă aceste practici, ea nu înţelege de ce Voichiţa stă noaptea şi se roagă în biserică în loc să doarmă.

Nici Voichiţa, nici maica stareţă (Liliana Mocanu, soţia regizorului) şi nici preotul nu-i explică. O tradiţie creştină milenară nu se înţelege peste noapte. E nevoie de o imensă dragoste să înţelegi de ce călugării de la Vatopedu, de exemplu, se roagă noaptea la Dumnezeu pentru toţi oameni, să le ierte păcatele.

Evident că după cum se manifestă, Alina pare nebună. Ba, aşa cum zic măicuţele, posedată de „necuratu”. E şi firesc să zică aşa când o văd că intră în altar, că îl agresează pe preot, că sparge icoana sfântă, că le ironizează pe măicuţele care citesc canonul păcatelor sau îi citesc din Sfânta Scriptură. Ea e mereu revoltată. De ce? Fără nici un motiv. Şi nimeni nu-i explică de ce femeile nu au voie să intre în altar, canon impus de însăşi Maica Domnului pe Muntele Athos.

Dar aşa cum acest lucru nu este ştiut de regizor, nu are cum să-l ştie nici Alina sau preotul de după dealurile moldave. În asemenea context de ignoranţă, e firesc ca Alina să săvârşească la fiecare pas un păcat sau o blasfemie, cum zice popa, fără să-i explice.

Înainte de a-şi propune să facă acest film, Mungiu ar fi trebuit să citească măcar nuvela Păcat a lui Caragiale şi să ia cunoştinţă de filmul lui Jean Mihail tras după ea în anul 1924.

Atitudinea Alinei are o singură explicaţie în film, că ea în orfelinat a făcut karate, cum tot spune Voichiţa. De aceea e atât de forţoasă, de războinică, precum Alina Pippidi (posibilul model al regizorului). Şi e firesc ca, prin toate aceste reacţii, să provoace panică în mânăstire. Şi celelalte măicuţe sunt tulburate, nu mai au linişte, văd diavolul peste tot; până şi într-un lemn pe care îl despică pentru foc, maica Antonia vede diavolul.

Nu există decât o soluţie, ca Alina să dispară, să le lase în pace. Dar mereu Voichiţa se roagă de maica stareţă şi de preot să n-o alunge, fiindcă Alina are nevoie de Dumnezeu şi dacă Dumnezeu n-o ajută, atunci cine?

Dar crizele continuă, Alina devine un pericol pentru mica obşte şi atunci măicuţele construiesc un fel de pat din scânduri pe care o aşează cu forţa, o bat bine şi o leagă cu lanţuri. Degeaba strigă Alina „Lăsaţi-mă să plec!”. Ele o schingiuiesc. Ca într-un fel de delir. Şi parcă îi bat cuie în mâini, în tălpi, dar totul e o cacealma. Nu o răstignesc, aşa cum se întâmpla în spectacolul lui Andrei Şerban. Acolo era vorba de demonizare, de exorcizare, aici, dimpotrivă, totul e sec, fără nici o explicaţie, măicuţele o leagă cu lanţuri şi o închid într-o cameră, unde Alina moare. Îşi revine un moment, apoi cade deodată, nu aşa cum s-a întâmplat în realitate, când măicuţa „demonizată” a fost ţinută zile întregi răstignită şi înfometată.

Nota bene, aici Alina nu este o măicuţă, este o karatistă imigrantă. Ea este doar schingiuită. Şi, aşa cum se întâmplă la noi, ambulanţa vine prea târziu. Când ajunge la spital, doctoriţa de serviciu constată moartea, strigând la maica stareţă şi la Voichiţa care au însoţit-o pe Alina că măicuţele sunt nişte criminale, că le dă pe mâna poliţiei şi justiţiei. Au ucis o fată de 25 de ani, trebuie să plătească. Această sentinţă nu face parte dintr-un film artistic, ci dintr-un documentar, aşa cum este tratat în final acest caz.

Ba, atitudinea regizorului iese şi mai clar în evidenţă, atunci când doctoriţa le spune maicilor: „Mai bine merg în iad decât să ajung la rugăciunile voastre”. Ceea ce era de demonstrat, tezismul acestui film.

Excluzând tot ce ştim despre cazul Tănacu, excelent problematizat de Andrei Şerban, scenariul acestui film ne prezintă un caz absurd, fără cap şi coadă, ca un fapt divers.

Regizorul nu se ridică la idee, nu este pătruns de spirit religios sau filosofic, să problematizeze o astfel de situaţie cu totul particulară. Nimeni nu înţelege nimic, de ce s-a făcut un astfel de film. De ce regizorul nu s-a documentat, să trăiască un timp în mediul monastic, să afle că orice mânăstire de maici are o maică stareţă şi un preot, dar aici, culmea, preotul e considerat stareţul mânăstirii!? Un sigur lucru reiese cu claritate: că regizorul condamnă ortodoxismul, biserica ortodoxă, practicile ei mănăstireşti, fanatismul religios, care au dus la o asemenea faptă. Străinii nu reţin decât o lume urâtă, barbară, a monahismului românesc. E o pagină de ev mediu bisericesc, un creştinism abrutizat, o lume cu totul înapoiată.

Filmul este modest, tratat în manieră realistă, un realism însă rudimentar, primar. Poate de aceea interpretele principale au şi fost onorate cu un premiu. Regizorul nu apelează la nici o metaforă, limbajul cinematografic este sec, alb-negru, ca în tragedia antică. Dar fără rafinamentul acelui limbaj antic. E o atmosferă de un fals bigotism.

O sclipire diferită am văzut în ochii actriţei Cosmina Stratan, când Alina se duce, iar preotul rosteşte o lepădare de blestem, cuvinte care devin deodată de neînţeles pentru ea.

Şi Voichiţa pare să aibă o revelaţie, să o înţeleagă mai mult pe Alina decât cuvintele citite din Sfânta Scriptură. Şi deodată, revoltată, pleacă de acolo, din biserică. Şi iese afară, se duce pe un deal, lângă un copac asemănător cu măslinii de la Ierusalim. Şi credeam că, asemenea lui Iuda, se va spânzura. Dar nu se întâmplă acest lucru, aşa cum nu există în tot filmul nici o metaforă a răstignirii sau o aluzie la alt simbol creştin.

Regizorul nu este un artist, este un ilustrator. Totul e tratat plat, otova, în acest film, de parcă ar fi o comandă a partidului de la Cannes.

Bibliografie:

http://www.adevarul.ro/actualitate/Vaslui-_Exorcistul_de_la_Tanacu_se_intoarce_0_691731147.html#

Video: SPOVEDANIE LA TANACU. ©videoclip: Dan Predescu (fragment din spectacolul regizat de Andrei Şerban, teatrul Odeon, Bucureşti, 16.05.2008)

FESTIVALUL DE PSIHANALIZĂ ȘI FILM

Wednesday, October 24th, 2012

26- 28 Octombrie

Grand Cinema Digiplex / Baneasa Shopping City

*

Vineri, 26 octombrie

19.30 ÎN DERIVĂ SEZONUL II

România, 2012

Regia: Constantin Popescu

Distribuția: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri, Dan Hurduc, Liliana Tofan, Raluca Aprodu, Tamara Creţulescu, Crina Semciuc

Începutul sezonului doi îl găseşte pe Andrei Poenaru într-un soi de acalmie temporară: a divorţat, s-a mutat din casa familiei şi a închiriat parterul unei vile a cărei proprietară este Ileana, mama Dianei, fosta sa pacientă. Spaţiul închiriat îi serveşte ca locuinţă, dar şi cabinet.

*

Sâmbătă, 27 octombrie

19.00 TERAPIE SPECIALĂ / THE SESSIONS

SUA, 2012, 95’

Regia: Ben Lewin

Distribuția: John Hawkes, Helen Hunt, William H. Macy

Mark O’Brien (John Hawkes) s-a îmbolnăvit de poliomielită la vârsta de 6 ani, iar coloana vertebrală i-a fost deformată într-un mod atât de grotesc încât bărbatul a rămas țintuit la pat. Având dificultăți de respirație, Mark este obligat să petreacă cea mai mare parte a zilei închis într-un dispozitiv medical care îl ventilează artificial - numit “plămân de oțel”. Atunci când i se propune să scrie un articol despre sex și persoane cu handicap fizic, Mark decide să își piardă virginitatea la vârsta de 38 de ani. Cu ajutorul terapetului său (Helen Hunt) și sub îndrumarea preotului sau (William H. Macy), acesta încearcă să-și transforme visul în realitate. Inspirat din cazul real al jurnalistului și poetului Mark O’Brien.

Premiul Publicului și Premiul Special al Juriului, Sundance 2012

Prezentat în premieră în România

21.30 TAKE THIS WALTZ

Canada, 2011, 115’

Regia: Sarah Polley

Distribuția: Michelle Williams, Luke Kirby, Seth Rogen, Sarah Silverman

Margot (Michelle Williams) are o casnicie fericita insa ajunge sa se indragosteasca, pe neasteptate, de Daniel (Luke Kirby), vecinul de vizavi. Si din acel moment, siguranta vietii ei familiale incepe sa se destrame.

Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011

Prezentat în premieră în România

*

Duminică, 28 octombrie

19.00 SCURTMETRAJE ROMÂNEȘTI

LOST SPRINGS 2

Regia: Andrei Dobrescu

Selecția Oficială, Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand, 2012

Premiul Special, ANONIMUL 2011

WATCH OUT FOR THE SUNSET

Regia: Vlad Oancea

Festivalul Internațional de Film DaKINO, 2010

PUI, CARTOFI PRĂJIŢI ŞI-O COLA

Regia: Emanuel Pârvu

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ANONIMUL 2012

30

Regia: Iulia Rugină

Parte a proiectului 30-40-50, produs de Gabriel Achim

21.30 ELLES

Franța- Polonia, 2011, 100’

Regia: Malgorzata Szumowska

Distribuția: Juliette Binoche, Anaïs Demoustier, Joanna Kulig

Anne (Juliette Binoche), specialistă în investigaţii pentru revista Elle şi mamă a doi copii, scrie un articol despre studente implicate în lumea prostituţiei. Întâlnirile ei cu două tinere foarte independente, Alicja şi Charlotte, vor avea urmări profunde şi neliniştitoare, căci îi vor pune sub semnul întrebării cele mai intime convingeri despre bani, familie şi sex.

Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011

Panorama, Berlinale 2012

LES FILMS DE CANNES 2012 À BUCAREST

Tuesday, October 23rd, 2012

À propos de DUPÃ DEALURI

un fragment din interviul regizorului CRISTIAN MUNGIU

Audio: 2 minute din interviul acordat lui Dan Predescu la 22.10.2012

2012.10.22 - interviu Cristian Mungiu,

acordat blogului http://ciocu-mic.ro/wordpress/

Notă: orice utilizare a înregistrării audio de mai sus poate avea loc numai cu acordul meu scris.

D.P.

24.10.2012

REALITY

Matteo Garrone, italian, regizor, 42 de ani, şapte lung-metraje, două Grand Prix la Festivalul de la Cannes, cu Gomorra, un film despre Camorra, în 2008 - şi cu filmul de faţă.

Aniello Arena, italian, actor ne-profesionist, 20 de ani de temniţă pentru dublă omucidere: membru al unei grupări de crimă organizată, a “curăţat” doi adversari dintr-o bandă rivală.

Ei constituie principalele puncte de interes ale filmului de faţă.

Dar s-o luăm, cum se spune, metodic.

Comedie în bună tradiţie napoletană şi neorealistă (De Sica, Visconti, Zavattini, Eduardo De Filippo, dar, neapărat, şi Monicelli), filmul are, zic eu, două merite importante; de a vorbi despre  televiziune, descrisă ca un soi de divinitate atotputernică şi ubicuă, căreia i se închină omul zilelor noastre. Mai precis, despre emisiunile de tip “reality”. Şi de a ne propune un comedian în bună descendenţă Toto - Alberto Sordi. Cu primul Arena cam seamănă, fizionomic vorbind, iar cu celălalt, ca stil interpretativ.

Personajul de aici, un simplu vânzător în piaţa de peşte din Napoli, băiat muncitor, cumsecade şi bun familist, se trezeşte ispitit să se prezinte la o preselecţie pentru emisiunea Big Brother. Pentru că juriul de selecţie a zăbovit cu el ceva mai mult decât cu ceilalţi candidaţi din lunga coadă de la poarta studiourilor, îi intră în cap că are o şansă reală de a fi ales. Încet, încet, ideea că va apărea la televizor, că va fi bogat şi celebru ajunge să-l domine, până ce îl acaparează cu totul; nu mai trăieşte decât în vederea evenimentului care, nu-i aşa, este pe punctul de a se produce dintr-un moment în altul - şi ajunge chiar la a-şi ruina mica afacere din piaţă şi avutul familiei. El comite gesturi pe care, altădată, oamenii le făceau numai din devoţiune mistică (îşi donează averea la săraci), însă dintr-un cu totul alt motiv: pentru ca juriul de selecţie să vadă ce personaj deosebit e el. Şi să-l aibă în vedere.

Comportamentul lui, din excentric, ajunge deviant de-a binelea: în final, omul e curat paranoic.

Încet, încet, hiperbola se conturează: pentru personajul nostru, respectiv pentru telespectatorul de rând, televizorul e Dumnezeu, iar apariţia pe micul ecran, o ajungere în Rai.

O concluzie nu chiar fantasmagorică, după părerea mea. Şi a juriului de la Cannes, de anul acesta, care i-a dat un Grand Prix.

Fenomenul paradoxal este, aici, interpretul rolului principal, aflat în plin proces de “reinserţie socială”, cum îl numesc specialiştii de la poliţie şi penitenciar: dacă la începtul poveştii îl vedem făcând-o pe clownul la o nuntă, în travesti feminin şi machiat în aşa fel încât să semene izbitor cu Sylvester Stalone, pe parcurs îl vedem evoluând până la stadiul de iluminat mistic.

E un interpret remarcabil. Ultima oară când am văzut un necunoscut eclozând cu atâta forţă expresivă, acela era Roberto Benigni.

23.10.2012

http://filmedefestival.ro/2012/program/

Audio: 6 minute din conferinţa de presă a regizorului Matteo Garrone, la cinema Studio Bucureşti, 22 octombrie 2012 (prezintă Mihai Fulger, organizator al galei din România)

2012.10.22. Conf. presa Matteo Garrone - cinema Studio, Bucuresti. Inregistrare de Dan Predescu

Nicu Dumitru: NOUTĂŢI VIDEO DIN SICILIA

Monday, October 15th, 2012

…la http://www.youtube.com/watch?v=p-8BwsCaCWA&feature=g-all-u

şi la http://www.youtube.com/watch?v=bqsmib567rc&feature=g-all-u

Expoziţia LUMEA INSECTELOR

Wednesday, October 10th, 2012

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, h 10,00 AM, expoziţia temporară “Lumea insectelor” îşi va deschide porţile pentru toţi vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din Bucureşti.

Fluturi tropicali, coleoptere gigant, ”bețe ambulante” și multe alte specii de insecte vii vă aşteaptă să le admiraţi într-un spaţiu expoziţional diferit de tot ceea ce aţi văzut până acum.

Expoziţia constituie o incursiune în lumea insectelor de pe mapamond, într-un mod care va apropia publicul de aceste fiinţe care au stăpânit planeta noastră cu mult înaintea dinozaurilor.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă şi să înveţe lucruri inedite despre fluturii tropicali, atât de speciali prin mărimile şi culorile lor impresionante şi vor înțelege fenomenul de mimetism admirând insectele care se confundă cu ramurile sau frunzele plantelor gazdă. Chiar dacă expoziția este dedicată insectelor, acestea găzduiesc și câțiva oaspeți, nevertebrate vii, precum miriapodele uriaşe și temutele tarantule. Majoritatea insectelor prezentate în cadrul expoziţiei temporare „Lumea insectelor” provin de la Tropice, din luxuriantele jungle ale Malaeziei, Americii de Sud sau ale Africii.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” vă aşteaptă cu fişe educative şi ghicitori pentru cei mici, această expoziţie dorindu-se a fi una informativă, de familiarizare cu lumea fascinantă a insectelor.

Programul de vizitare: Marţi - Duminică între orele 10:00 şi 20:00 (accesul vizitatorilor în expunere este permis până la orele 19:00). Vineri, Sâmbătă și Duminică, în intervalul orar 10:00 şi 18:00, vizitatorii expozitiei vor putea afla informații cu privire la piesele expuse și vor putea pune întrebări organizatorului expoziției.

Expoziţia este organizată de către Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” în colaborare cu Butterfly Trading si Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad.

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning
Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science Focus, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Parentime, BeWhere!, Salut Bucureşti, SmartFM, RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc, mamica.ro.

Informaţii proiect:

Dr. Aurora Stănescu
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”
E-mail: auroras@antipa.ro;
0723.149.694
sau
Irina Predescu
E-mail: irina@butterflytrading.ro
*
v. şi http://www.youtube.com/watch?v=mkcVGkG5hdo
.

Puşi Dinulescu. LUNA LA TIGAIE

Saturday, October 6th, 2012

Lacu-i plin de frunze moarte

Şi de pescăruşi nasoi…

Şi prin paraginile toamnei

Eu şi Magda, amândoi

Lăsasem vremea sa ne poarte…

Prin toamna asta cam târzie

O frunza galbenă deodată, lucarnă

De iad, mi s-a prins de pulovăr…

Magda mi-o ia, se joacă

Puţin cu ea şi-o aruncă…

Iar luna, luna asta,

Ca o clătită-ntr-o tigaie

Stropeşte

Cu stele, pe cer, cum stă clădită

Şi tace ca un peşte…

Lacu-i plin de frunze moarte…

Şi frunzele ce soarte

Pot să aibă…

Magda la buze are-o zgaibă,

Dar eu o muşc până la sânge…

Şi iarba-i galbenă, uscată…

O frunză cade iar, tărăgănată

Şi mergem eu şi ea…

În timpul ăsta ea tot pălăvrăgea,

Iar eu tăceam…

O apuc deodată, cu palmele o ţin,

Miroase-a tuia si-a venin,

Anii se duc mereu şi vin

Şi frunze prin băltoace

Se zguduie pe moace-

Le lui Magda şi lui Puşi, reflectate,

Sub felinarul de lângă statuia

Lui Vlaicu sau lui Vuia,

Nu ştiu cui şi ne-ndreptăm din spate

Şi ne izbim din coate

Şi trecem mai departe…

Tăcem şi-o strâng de coaste

Şi totu-i de alean şi de năpaste,

De vânt rătăcitor şi frunze moarte

Şi jurăminte dulci şi vorbe caste…

Şi-o strâng mai tare lângă coaste

Şi pescăruşii peste lac se lasă,

Decişi şi mândri, ca o oaste

Şi lacu-i plin de frunze moarte

Şi noi ne ducem mai departe

Prin toamna asta, definitivă ca o moarte…

Grid Modorcea: EVENIMENT 77

Wednesday, October 3rd, 2012
În cadrul evenimentului naţional “Noaptea bibliotecilor”, editura Axis Libri vă invită la lansarea celei de a 77-a cărţi a scriitorului şi cineastului Grid ModorceaPLUTA, un roman care face punţi între Bădălan, locul natal al scriitorului, şi New York, oraşul unde s-a stabilit împreună cu familia.
Fiind ANUL CARAGIALE, Grid Modorcea a mai făcut un dar românilor, scriind cartea AMORUL LA BINEA, cu subtitlul ISTORIA FILMULUI EROTIC ROMÂNESC, pe care o publică şi lansează tot Ed. Axis Libri.
Totodată, Ed. Axis Libri lansează şi ediţia în limba engleză a volumului Filmul american, opera aceluiaşi prolific şi mereu surprinzător autor.
Şi nu în ultimul rând, directorului acestei edituri, prof. Zanfir Ilie, îi face plăcere să prezinte şi alte cărţi recente semnate Grid Modorcea:
Dicţionarul critic al filmului românesc după 1989, Ed. Axioma Print, 2012
Fine Arts in America, Ed. Aius, 2012, o carte despre arta plastică mondială, ediţia engleză.
Jaful secolului. Opera pictorului Mircea Ciobanu şi furtul ei, Ed. Sim Art, 2012.
Va urma proiecţia filmului Dunărea sacră (2002), scenariul şi regia Grid Modorcea. Filmul are 5 episoade a 30 de minute fiecare. Episodul 4 este dedicat orasului natal.
http://www.bvau.ro/axislibri/

THE GAME OF THE CHEETAH

Wednesday, October 3rd, 2012

Producţie cinematografică anglo-franceză (şi recentă), în regia lui Dan Pero Mănescu, pe vremuri, regizor bucureştean de teatru.

Detalii, la

http://www.avantiproductions.co.uk/apps/blog/entries/show/16316533-the-game-of-the-cheetah-ff-by-dan-pero-manescu