Archive for May, 2015

A 25-a comemorare

Wednesday, May 20th, 2015

a revistei

Revista Jertfa, editată de Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei şi Salvare Naţională (!), un ghiveci de creaţii literare de-ale lui Dan Predescu (cu semnătură sau pseudonim), relatări ale unor participanţi la Revoluţie şi, mai ales, opinii ferme. Partidul se compunea din preşedintele Ioan Antonescu, iar organul său de presă, din acelaşi D.P., creator al formatului şi realizator în exclusivitate al primelor 2 numere. Grafica titlului îi aparţine lui Dan Ioaniţescu. De notat: în primul număr semna şi regretatul dramaturg Iosif Naghiu. Primul număr a apărut, în 8 pagini A3, pe hârtie de ziar, la 20 mai 1990, ziua primelor alegeri libere. Periodicitate: când dădea Dumnezeu (de-a lungul celor vreo 6 ani de existenţă, cred că au apărut cam 15 numere). Oricât ar părea de incredibil, a fost, până la un punct, o întreprindere rentabilă: din cele 50.000 de exemplare ale numărului 1, s-au vândut 38.000!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Am şters-o pe Coasta de Azur, adio şi pupaţi-mă-n bot

Tuesday, May 19th, 2015

Ce-i cu toată tevatura asta în legătură cu cardul de sănătate? Care ba nu merge, ba se strică, ba dracui mai ştie de frică. Sunt doctorii de vină, sau Casa de Sănătate, sau cine Doamne iartă-mă?

Am auzit o voce (binişor informată, după cum o cunosc) care susţine că încetineala incredibilă cu care se mişcă reţeaua de calculatoare în chestiune, de se triplează timpul necesar unei consultaţii pentru orice răceală sau cufureală, ar fi cauzată de însuşi contractul încheiat de statul român. Mai exact, de firma parteneră a statului – care, cică, la vremea când s-a semnat contractul în chestie, avea vreo patru sute de angajaţi, iar acum, mai are vreo zece.

Ţeapă clasică, s-ar zice: goleşti contul, desfiinţezi firma, o ştergi pe Coasta de Azur, adio şi pupaţi-mă-n bot.

Şi pe urmă, chiar de n-ar fi aşa, nu se-ntreabă nimeni de ce soluţia asta informatică funcţionează perfect la toate supermarket-urile, unde validarea cardului unui client durează maximum 30 de secunde şi nu se mai paradeşte nici cititorul de carduri, nici reţeaua nu se mai blochează – iar atunci când vine vorba de banii mei şi-ai tăi (fiindcă asta înseamnă CNAS-ul), totul se duce dracului şi nimic nu merge?

Idee pentru cardul de sănătate, de care se face acum atâta caz: având în vedere că, aşa cum orice om normal poate judeca, mai mare şi mai mare nevoie de el ar avea bolnavul cronic bătrân doborât în mijlocul străzii de un infarct, accident vascular cerebral etc., iar acela nu mai e în stare să comunice PIN-ul, respectiv să le spună băieţilor de la SMURD cum să-i acceseze cardul din portofel, propun ca acest cod, împreună cu alte date de maximă importanţă (cazier penal, fiscal, cont bancar, CNP etc.), să fie tatuat pe partea inferioară a antebraţului stâng al fiecărui locuitor. E o metodă simplă, care şi-a dovedit deja eficienţa. La Auschwitz, de exemplu.

Comprest : gunoi, dintre noi, cu noi, pentru noi.

În momentul de faţă, nu mai e o ipoteză că, la toamnă, sau în toamna următoare, sau peste doi ani, n-are importanţă, vom avea inundaţii şi alunecări de teren catastrofale. Este o certitudine. Aveţi acces la Google Maps, uitaţi-vă la poza României şi o să vedeţi cu ochii voştri că astea nu-s baliverne. De pe ea a dispărut o mare parte din verdele care acoperea Carpaţii acum un an sau zece. Munţii apar acum gri şi pe partea dinspre Ardeal şi pe cea dinspre Moldova.

Chestia asta nu vă pune pe gânduri?

Astă seară, la TV, mare tamtam cu preşedintele Americii, care le ţine umbrela, pe o ploaie torenţială, unor funcţionare ale sale.

Eu ştiu şi ce le-a zis cu această ocazie: „hai, fă doamnelor, sub umbrelă, până vin sepepiştii cu barca de cauciuc să ne ia d-acilea”.

http://talkingpointsmemo.com/livewire/obama-shares-umbrella-video

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dragi tovarăşi & alţi locuitori ai Capitalei noastre multiubite

Thursday, May 14th, 2015

Presupun că toată lumea e la curent cu micul scandal al lui Sântu Gogu cel abstracţionist/ cubist/ expresionist/ suprarealist/ satanicist de pe calcanul unei clădiri ponosite din buricul târgului Capitalei noastre dragi (şi, în general, cam jegoase).

La cererea insistentă, cică, a unui grup de tovarăşi din organizaţia de bază parohială, grafitti-ul uşchit a fost acoperit cu var – şi astfel, se alese şi bloculeţul în chestie cu un calcan proaspăt zugrăvit, ceea ce nu mai cunoscuse el cam de prin 1925 sau 1930.

Cu cele două poze de mai jos, eu vreau să arăt că nu e aceasta singura soluţie. Iată, pe Calea Griviţei, cam pe lângă spitalul Davila, pe un calcan asemănător, nişte golani de (probabil) studenţi s-au apucat să scrie, acum vreo câţiva ani, aceste două vorbe cu iz de axiologie profundă, ba chiar de-a dreptul viscerală, ca să spunem adevărul întreg şi pân’ la capăt.

Ce putem înţelege de aici ? decât că ele exprimă un sentiment la fel de sincer în existenţialismul său sui generis şi o cutremurare în faţa adevărului revelat la fel de intens-trepidantă ca a Ecleziastului când zicea el de deşertăciunea deşertăciunilor şi de vânare de vânt, citându-i pe mult mai celebrii Joan Baez şi Bob Dylan.

După cum puteţi constata, tovarăşii enoriaşi de pe Calea Griviţei au evitat cu tact polemica mistic-filosofică – şi anume, nu combătând, nu contrazicând Weltanschauung-ul celui sau celor care au scris teribilul “caca maca”, veritabilă transpunere contemporană a lui “Mene Tekel Upharsin”–ci colaborând! colaborând şi completându-l, după cum puteţi vedea în imaginea de mai jos !

Iată ce numesc eu “pace pe Pământ şi între colocatari bună învoire”! Şi economie de var, desigur.

14.05.2015, h 14:40

Am întâlnit pomperi necăjiţi

De ce ? Fiindcă nu puteau trece prin Piaţa Iosif Sava

(lângă Sala Palatului)

Unde se afla un OT ‘oţ pus de-a curmezişul precum vaca-n drum

Numa aşa de-al dracului

Counter instalat la 7 octombrie 2022


PROPUNERE SCENICĂ

Monday, May 11th, 2015

IVAN TURBINCĂ

by Radu Băieşu

IVAN TURBINCĂ, o poveste moldovenească despre isprăvi ruseşti, este o comèdie pur şi simplu actuală, că altfel n-avem cum să-i zicem, gândindu-ne la eterna convieţuire paşnică dintre aceste două naţii – ambele, la fel de năzdrăvane, mai ales atunci când „iau ceva la bord”, cum se spune, dar în nici un caz la fel de agresive.

Să vezi mai ales ce anume ne face asemănători pe unii altora poate fi un lucru frumos şi lăudabil, ba chiar corect politic, dar total impropriu vreunei ipostazieri expresive, artistice. Efectul comic, în cultura tradiţională, respectiv medievală şi populară (şi nu numai), este dat, categoric, de punerea în evidenţă a ceea ce ne deosebeşte, a particularităţilor ce ne sunt străine. Mentalitatea colectivă generatoare de tipare de gândire, de clişee, acel „surogat al conceptului de Weltanschauung” de care pomenea Jacques Le Goff, traduce şi exprimă, de regulă, „străin” prin „caricatural”. Şi Commedia dellArte şi teatrul de păpuşi al bâlciurilor din răsăritul Europei tot de la aceasta plecau, tocmai pe caracterizarea simplificată / esenţializată a personajelor se întemeiau, la fel ca şi arta caricaturii din toate timpurile.

Adaptarea lui Radu Băieşu după binecunoscuta poveste de Ion Creangă supralicitează, adaugând bufoneriei naive, fantastic-folclorice, a acesteia anacronismul comic.

Povestea şi personajele ei se văd acum transpuse în contemporaneitatea presei de senzaţie, a televiziunilor tabloide şi a comperajului popular ironic, satiric, al mediului online.

„Noi cucerim popoare ca să luăm, nu ca să dăm!” îi reproşează generalul lui Ivan, care le-a dat din raţia lui amărâţilor morţi de foame dintr-un sat abia cucerit de armata rusă.

Iadul, infernul, arată întocmai ca un club contemporan „de fiţe”, cu gălăgie insuportabilă şi jocuri de lumini dătătoare de crize comiţiale.

Bând votcă cu Dracu’, Ivan a reuşit să-l îmbete pe Scaraoţchi în aşa hal încât acesta trebuie să se dreagă cu nişte pucioasă, a doua zi.

Moartea, o damă bine (în care nu m-am putut opri să n-o văd pe celebra noastră vedetă TV, cea care ne chestiona retoric cu privire la ce fel de plăceri cunoaştem, în afară de fumat, care, după cum ştim, cauzează impotenţă), intră în audienţă la Doamne-Doamne pentru a primi ordine cu privire la împuţinarea planificată a populaţiei pe planeta noastră suprapopulată.

Ş.a.m.d. ş.a.m.d.

Radu Băieşu, „la bază” regizor de teatru, transformă povestea lui Creangă într-un intermezzo amuzant şi agreabil, în pretext al unui spectacol estradistic căruia nu i-ar sta rău nici pe scenele cu ştaif ale Bucureştiului.

Gagurile şi replicile sale chiar au haz şi oferă drăcoaicelor de care nicicum nu duce lipsă Capitala noastră bune ocazii de a se pune în valoare.

Ca să nu mai vorbim de îngeri…

IVAN TURBINCĂ

SCENA 3

(În scenă intră DUMNEZEU şi SFÂNTUL PETRU, amândoi cu nişte cămeşoaie lungi, albe. În mâini au câte o undiţă. Se aşează pe scenă şi îşi întind undiţele spre rampă, ca şi cum ar pescui. Sunt preocupaţi de pescuit.)

DUMNEZEU : Sfinte Petre, pune-mi şi mie ceva momeală în cârlig.

SFÂNTUL PETRU (atârnă câteva foi de hârtie în cârlig) : Doamne, eu, ca pescar cu experienţă, am impresia că n-o să prindem nimic aici.

DUMNEZEU : Sfinte Petre, matale, pe când erai un biet muritor, prindeai peşte cu plasa, erai un profesionist, cum s-ar zice. Adică ceea ce făceai dumneata se cheamă că era altceva. Una e să prinzi o ştiucă, sau o mreană, sau, în cel mai rău caz o plătică, şi alta e să prinzi un suflet neprihănit, pe care să-l duci cu tine în rai.

SFÂNTUL PETRU : Doamne, cu tot respectul, eu nu m-am referit la plătici când am zis că nu prindem nimic, am vrut doar să subliniez că nu-i nici un semn de viaţă prin văgăuna asta, dar-mi-te să găsim vreun suflet pios.

DUMNEZEU : Măi, Petre, mi se pare mie, sau ai început să-l contrazici pe Atoateştiutorul?

SFÂNTUL PETRU (îşi face repede nişte cruci) : Doamne fereşte, adică matale te superi pe mine din atâta lucru?! …

(Din culise se aude vocea lui IVAN, care cântă un cântec ostăşesc.)

DUMNEZEU : Vezi, măi Petre, ce capacităţi extrasenzoriale am eu, şi tu te îndoieşti de mine?!

SFÂNTUL PETRU : Doamne, iartă-mă pentru nesăbuinţă.

DUMNEZEU : Mişcă-te şi vezi despre cine e vorba.

(SFÂNTUL PETRU lasă undiţa şi pleacă în culise. Se întoarce imediat, în fugă.)

SFÂNTUL PETRU : Doamne, hai s-o ştergem de-aici, că nu-i a bine. Omul ăsta ce vine-ncoace, nu e om normal, e soldat şi, pe deasupra e şi înarmat până-n dinţi. Să nu păţim vreo belea cu dânsul.

DUMNEZEU : Sfinte Petre, nu-ţi fie teamă, că nimeni n-o să-ţi facă necaz fără pricină.

SFÂNTUL PETRE : Lasă, lasă, că am mai mâncat eu o bătaie de la unul de-acesta de-o ţin minte şi-acuma. Era centurion… sau… megatron…?! Dracu să-l coacă pe ticălos, că tare m-a bătut. Nu mai ţin minte exact când, dar ştiu că a durut. (Aparte.) Cred că era centurion, că avea o centură cu ţinte…

DUMNEZEU : Lasă văicăreala şi hai să-l cercetăm pe soldatul acesta, să vedem ce hram poartă. Ne vom preface că suntem cerşetori şi astfel vom afla dacă are inimă bună sau nu.

SFÂNTUL PETRE : Doamne, mai bine ne vedeam de drumul nostru, că sigur o să dăm de belea!

(Cei doi îşi dau jos cămeşoaiele albe şi rămân în zdrenţe de cerşetori. Apoi se aşează în genunchi, cu mâna întinsă. IVAN intră în scenă fluierând.)

DUMNEZEU : Cinstite soldat, fie-ţi milă de nişte bătrâni neputincioşi. Milosteşte-ne cu ce poţi.

IVAN : Să trăieşti, moşule. Da ce căutaţi prin pustietăţile astea, nu vă e frică?

SFÂNTUL PETRU (oftează) : D-apăi cum!

DUMNEZEU : Dacă ai sufletul curat, nimic nu ţi se poate întâmpla.

IVAN : Bătrâne, bătrâne, se vede că n-ai prea stat printre oameni. Dacă ţi-aş povesti câte am văzut eu în patruzeci de ani de cătănie, ţi-ai da seama că tocmai ăia cinstiţii au avut mereu cel mai mult de pătimit. (Se scotoceşte prin buzunare.) Ce să vă dau eu vouă?! (Scoate punga de tutun.) Nişte tabacioc vreţi?

SFÂNTUL PETRU (tentat) : Tabacioc?! N-am mai mirosit aşa ceva de multă vreme… Poate aşa… un pic… doar de poftă…

DUMNEZEU (îi dă un ghiont lui SFÂNTUL PETRU): Nu ne trebuie, că asta-i iarba dracului.

IVAN (scoate o ploscă) : Dar o duşcă de votcă, vă dau?

(SFÂNTUL PETRU oftează din rărunchi.)

DUMNEZEU : Nici asta nu ne trebuie, că sminteşte şi mintea şi trupul.

IVAN : Măi să fie?!… Te pomeneşti că veţi fi vreun neam de sfinţi din aceia care postesc.

SFÂNTUL PETRU (oftează) : Păi, eu aş cam…

DUMNEZEU (îl priveşte crâncen) : Cam aşa ceva.

IVAN : Atunci, cu ce să vă miluiesc? (Descoperă în buzunar cele două monede.) Iaca, uite-aici două carboave. Luaţi fiecare câte una şi mulţumiţi-i lui Dumnezeu, că Dumnezeu mi le-a dat şi mi-o da şi mie ceva în schimb pe ele, că are de unde.

(Le dă monedele şi dă să iasă din scenă, cântând. Se schimbă lumina. DUMNEZEU şi SFÂNTUL PETRU îşi scot zdrenţele şi rămân în haine albe şi curate.)

DUMNEZEU : Ivane, unde te grăbeşti aşa?

IVAN (uimit, se întoarce spre ei) : Dar de unde ştii cum mă cheamă, moşule?

DUMNEZEU : D-apăi dacă n-oi şti eu, cine altul ar putea să ştie?

SFÂNTUL PETRU : Îngenunchează şi zi Doamne iartă-mă, că El este Atotputernicul şi el ştie şi vede tot.

IVAN : Aoleu, te pomeneşti c-oi fi de-adevăratelea cine zice nenea ăla că eşti!

DUMNEZEU : Eu sunt! Şi m-am prefăcut cerşetor ca să-i arăt Sfântului Petru ce suflet curat ai. (Îi întinde banii.) Ia-ţi carboavele înapoi, că nouă nu ne sunt de trebuinţă.

IVAN : Nici mie nu-mi trebuie. (Aruncă monedele pe jos.) Altceva vreau să-ţi cer, dacă eşti într-adevăr Dumnezeu.

DUMNEZEU : Cere-mi orice vrei şi-am să-ţi dau, pentru că eşti un om darnic şi bun.

SFÂNTUL PETRU : Doamne, nu-l lăsa să-ţi ceară ce-i trece lui prin cap, că cine ştie ce trăznaie mai iese.

DUMNEZEU : Fii pe pace sfinte, că Ivan e om cuminte şi nu mi-o cere luna de pe cer. Ia zi, Ivane, te-ai gândit?

IVAN (arată raniţa sa) : Doamne, blagosloveşte turbinca asta, ca orişice şi pe oricine oi vrea eu să vâr întrânsa, să intre fără putere de împotrivire. Iar de ieşit să nu iasă decât cu încuviinţarea mea.

DUMNEZEU (râzând, face un semn cu mâna deasupra raniţei) : Aşa să fie. Iar când te-oi sătura de mers prin lume, să vii la mine, să te fac portar la uşa mea, că nu ţi-a fi rău.

IVAN : De venit o să vin, dar mai întâi vreau să-mi încerc oleacă turbinca, să văd şi eu de ce-i în stare.

(Cei trei ies din scenă.)

Counter instalat la 5 octombrie 2022


Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (44)

Friday, May 8th, 2015

ĂI DE LA

„Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, comunică cei de la Poliţia Capitalei”. „Pensiile nu vor fi mărite anul acesta, ne informează cei de la Secretariatul General al Guvernului”. „Cele două eleve care s-au bătut în clasă vor fi exmatriculate, afirmă cei de la Ministerul Educaţiei”.

Cam aşa sună textele redactate de ziariştii noştri cu masterate la Universitatea Budistă SRL Bucureşti şi doctorate la Facultatea de Drept Comun Brăila.

Formularea normală, în toate limbile din lume, fiind în acest caz „ …comunică Poliţia Capitalei”, „ …informează Secretariatul…”, „ …afirmă Ministerul Educaţiei” etc.

Exprimarea tinerilor noştri ziarişti traduce în modul cel mai univoc (adică fără putinţă de tăgadă, ca să mă exprim pe boiereşte) insuficienta capacitate de abstractizare proprie primitivului de prin Mările Sudului, care, când are în vedere pluralul cuvântului „câine”, nu zice „câini”, ci „câine câine”.

Această insuficienţă se numeşte, de obicei, prostie şi este cauzată, în general, de lipsa de educaţie (atunci când nu e în chestiune, Doamne fereşte, vreo particularitate medicală a creierului din categoria idioţie/imbecilitate/cretinism).

Guguştiucul e o pasăre pur şi simplu adorabilă. Cea mai drăguţă dintre păsări, dacă stau şi mă gândesc. Într-atât de simpatică în prostia sa inofensivă şi neajutorată, încât nu ne supără nici măcar când ni se găinăţează în cap.

Eu atât am avut de spus.

Acum mai bine de patruzeci de ani, am văzut la Nottara Bună seara domnule Wilde, un spectacol în care juca Ştefan Iordache. (Căutându-l, chiar în clipa asta, pe net, fiindcă nu mai eram sigur de numele lui, am descoperit că e comentat cu mare aplomb de câte-o pisicuţă drăguţă care încă nu era născută pe vremea aia). Ce n-a văzut pisicuţa, dar am văzut eu - şi mi-a rămas aşa bine întipărit în minte că râd şi-acum când îmi amintesc?

Iordache, adăugând ironiei aristocratic-sofisticate a lui Wilde câte o contribuţie proprie, de cartier bucureştean: “Ho, milady !” se adresa el, la un moment dat, partenerei sale - ceea ce dădea sala cu roţile în sus, iar aplauzele nu se mai opreau.

Rating : proşti, da’ mulţi.


Counter instalat la 29.04.2023


Festivalul filmului european 2015

Wednesday, May 6th, 2015

Tudor Giurgiu despre:

http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro/?id2=20150000&lng

Program:

http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro/?id2=20150002&lng=#Aexpand1
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Timişoara SF: conferinţa internaţională HELION

Wednesday, May 6th, 2015

8-9 mai 2015

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2015 (2)

Saturday, May 2nd, 2015

a apărut ATENEU - Bacău, nr.4/2015

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2015_04net.pdf

CIOCĂNITOAREA RUSEASCĂ

Ciocănitoarea rusească e un film surprinzător. Ba chiar năucitor, putem zice. Americanul Chad Gracia, cel mai celebru regizor de pe strada sa, sau, cine ştie, chiar din cartierul său, a făcut, cu un buget incredibil de redus, de nici o sută de mii de dolari din câte-am auzit, un fel de documentar-artistic-urmat-de-dans, o reconstituire de lung metraj, despre istoria Uniunii Sovietice, Războiul Rece, situaţia politică actuală a Ucrainei şi soarta lumii, în general.

Plus adevărul despre catastrofa de la Cernobîl, revelat de Fiodor Alexandrovici, un tânăr artist kievlean, aparent uşor machit ori drogat (sau doar dopat cu literatură Science Fiction semnată de celebri autori sovietici). În esenţă, junele artist afirmă că explozia nucleară din aprilie 1986 a fost provocată intenţionat de unul sau mai mulţi înalţi demnitari sovietici pentru a împiedica o iminentă anchetă cu privire la grandiosul eşec al unui obiectiv militar de maximă importanţă strategică, situat în imediata apropiere a centralei atomoelectrice de la Cernobîl.

El se numea DUGA şi potrivit lui Fiodor, ar fi fost o instalaţie menită să controleze minţile adversarilor, adică ale americanilor, transformându-i în nişte Zombies incapabili de gândire şi de acţiune.

Însă, după toate aparenţele, obiectivul în cauză, care încă se află acolo, la doi paşi de „sarcofagul” ruinei radioactive, era o instalaţie radar de o putere colosală, înaltă de câteva zeci de metri şi întinsă pe sute de metri, care ar fi urmat să servească drept sistem de avertizare timpurie în cazul unui atac cu rachete îndreptat împotriva teritoriului sovietic. (De altfel, misterioasa instalaţie seamănă bine cu radarele amplasate pe coastele din estul Angliei, în al doilea război mondial. Numai că e de zece ori mai mare.)

DUGA ar avut capacitatea de a „vedea” chiar şi dincolo de linia orizontului, identificând rachetele nucleare inamice cu 25 de minute înainte de ajungerea lor la ţintă, spre deosebire de radarele sovietice folosite în acea perioadă, care permiteau o anticipare de numai 10 minute – răgazul mai lung anvizajat urmând să permită o coordonare mai eficientă a ripostei. Adică a sfârşitului lumii, pe scurt, căci asta înseamnă riposta „simetrică” la un atac nuclear.

Numai că măgăoaia n-a produs decât necazuri: pe lângă faptul că emisia sa cu frecvenţa de 10 hertzi putea fi auzită ca un pârâit deranjant continuu, inclusiv în aparatul de radio al oricărui american (de unde şi numele de „ciocănitoare rusească”), ea a perturbat mai ales telecomunicaţiile pe propriul teritoriu sovietic. Şi dat fiind că preţul instalaţiei ar fi fost de 2 ori mai mare decât al centralei atomoelectrice din vecinătate, adică de cca 7 miliarde de ruble, iar eficienţa, nulă, responsabilii proiectului s-ar fi temut de cele mai aspre sancţiuni – respectiv, de pedeapsa capitală.

Aşa că au aranjat lucrurile în aşa fel încât, de la Moscova, să se dea inginerilor centralei ordinul de a efectua un experiment periculos, care s-a sfârşit cu explozia scontată a reactorului şi cu abandonarea întregii zone puternic iradiate, în care accesul e interzis până-n ziua de azi.

Acestea sunt lucrurile povestite de tânărul artist ucrainian. Dovezi în sprijinul lor? Oh, nu, aşa ceva nu există.

Există, însă, reticenţa tuturor celor intervievaţi, foşti angajaţi ai centralei, foşti factori mai mult sau mai puţin responsabili, foşti „oameni sovietici”, cum le plăcea să-şi spună, care nu vor să furnizeze nici un detaliu concret cu privire la fapte, deşi unii s-au aflat chiar în miezul lor.

Şi mai există, ca de obicei în cazuri din acestea, un vid arhivistic total. Nu există în arhive nici un fel de documente cu privire la catastrofa de la Cernobîl – aşa cum nu există, la noi, nici o statistică a îmbolnăvirilor de cancer de după aprilie 1986.

Şi mai există, chiar în acest moment, norul de fum, posibil radioactiv, al marilor incendii de vegetaţie din preajma centralei.

Este această docu-ficţiune o elucubraţie ? În linii mari, da.

Dar, orice s-ar zice, e o elucubraţie de actualitate. Poate la asta se vor fi gândit americanii, când i-au dat Marele Premiu al Juriului secțiunii World Cinema la festivalul Sundance 2015.

Precum şi juriul de la Bucureşti, care i-a acordat trofeul CINEPOLITICA 2015.

http://www.sundance.org/projects/the-russian-woodpecker

http://educate-yourself.org/cn/russianwoodpecker2008.shtml

Counter instalat la 29.04.2023