O MIE ŞI UNA DE MORŢI (110)
Monday, August 28th, 2023JURNAL DE CRIME
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/video-scene-ireale-la-costinesti-turisti-incatusati-pe-plaja-s-au-incaierat-intre-ei-dupa-care-s-au-batut-cu-jandarmii-si-politistii-2466709
Amintirile mele de la Costineşti sunt multe şi pitoreşti. Mi-am petrecut acolo vreo douăzeci de vacanţe, dintre care, unele mai lungi de o lună. Majoritatea, în tabără, unde o zi de cazare costa 12 lei. În tabăra studenţească a UTC-ului, condusă de nişte japiţe de activişti şi populată într-o oarecare măsură de studenţi şi în rest, de secretari (de fapt, mai mult secretare) UTC din făbricile şi de pe ogoarele Patriei. Care, ca o răsplată binemeritată din partea susnumitei Patrii, aveau dreptul de a se bronza cu entuziasm pe cele două plaje nudiste de acolo, împreună cu o grămadă de turişti străini.
Ce vreau eu, însă, să spun e că, pe vremea aceea, animale precum cele care s-au bătut acum cu jandarmii nu aveau acces în tabără. Şi ca atare, nici în sat, la particulari, unde tarifele erau mult mai mari. Deci, Costineştiul era curat. Nu vedeai dintr’ăştia acolo.
Ce s-a întâmplat cu el după ’89 – am să povestesc altădată.
https://www.rfi.ro/social-158871-o-regula-nescrisa-ar-fi-ucis-o-pe-gravida-din-botosani-medicul-de-garda-nu-intervenea
2012
Am dat pe un forum, acum câtva timp, de o discuţie foarte interesantă. Era vorba despre creşterea alarmantă a numărului de avorturi la cerere. O doamnă, care se dădea drept doctoriţă, a intervenit declarând că ea n-a făcut niciodată aşa ceva şi nici n-ar face, chiar dacă femeia în chestiune ar fi să crape, deoarece convingerile ei religioase nu-i dau voie.
Cu ocazia asta, mi-am adus aminte că, în SUA, primul client al scaunului electric a fost un doctor (sau, mai degrabă, felcer), care a comis ceva de genul acesta. Mai exact, a făcut o jumătate de întrerupere de sarcină unei fete amărâte, care n-a putut să-i plătească toată suma cerută de el – rămânând stabilit ca, în câteva zile, să-i aducă si restul, iar el să termine operaţia. Ea n-a mai reuşit să procure banii, iar câinele a lăsat-o să moară de septicemie.
Sigur, nu-i aceeaşi situaţie. Dar nici prea departe.
- - - - - - -
Aceste câteva rânduri de mai sus le-am scris în 2012. Acum mai am o singură curiozitate: doamna doctor de atunci n-o fi cumva cea de acum, de la Botoşani? Întreb şi eu, nu dau cu parul…
À propos de aceleaşi fapte, o doamnă a emis următoarea remarcă:
- Nu mă duce capul cum un medic în anul 2023 s-a comportat exact ca pe vremea lui Ceauşescu!
La care am simţit nevoia să-i răspund după cum urmează:
- Fiindcă ştie că el e Puterea. Că e un component important al Puterii. Mai exact, cu drept de viaţă şi de moarte asupra prostimii. Asupra masei.
A existat, puţin înainte de 1989, la Slatina sau în altă reşedinţă de judeţ din împrejurimi, o femeie numită Venerica Pătru (atenţie la accent). Ea avea funcţia de prim secretar PCR judeţean, echivalentă a funcţiei actuale de prefect. Ea a provocat un scandal răsunător, care n-a putut fi muşamalizat, ajungând chiar pe prima pagină a Scînteii, în urma unei relaţii adulterine cu alt ştab din zonă. Dar interesant e altceva: în virtutea atribuţiunilor sale de taie & spânzură pe plan judeţean, Venerica noastră a dispus construirea unui bloc de locuinţe ultracentral, cu un singur etaj şi cu apartamente spaţioase şi foarte confortabile, aşa cum nu se făceau în anii aceia la noi. În ele urmau să se mute ea însăşi, şeful tribunalului, şeful miliţiei şi directorul spitalului judeţean. Nu mai ştiu care din ăştia era amantul ei. Dar nu asta e important: ceea ce trebuie să reţinem e schema exercitării puterii din căpşorul ei. Aceşti patru erau Puterea. Ei erau Stăpânii.
Din aceeaşi schemă, organigramă, fac parte şi doctorii de la Botoşani. Mai trebuie adăugat doar că, azi, blocul acela ar trebui să aibă cinci apartamente. Nu putem lăsa Biserica deoparte, tovarăşi.
ÎNCĂ 1 VENERICA
- https://www.libertatea.ro/stiri/fost-lacatus-mecanic-numit-de-catre-sefa-psd-botosani-seful-celui-mai-mare-spital-din-judet-4608850
- https://stirileprotv.ro/stiri/socant/un-medic-din-urlati-a-cusut-maneta-unei-frane-de-bicicleta-in-piciorul-unui-pacient-zaveam-doua-gauri-in-pulpa-piciorului.html
- https://www.vice.com/ro/article/z3mza8/cazul-femeii-care-a-trebuit-sa-nasca-in-fata-spitalului-din-urziceni
Acum câţiva ani, Ţara, adică Tovarăşu Guvernu, a constatat că nu prea se mai aflau într-însa doctori şi asistente. Căci, momiţi de lefurile neruşinate din Occidentul cel Păcătos, se cam roiseră. Atunci, în disperare de cauză, le-a mărit lefurile, că doar-doar s-or întoarce ăştia acasă. Nu le-a făcut chiar la nivelul celor din Apus, dar, oricum, la unul mult mai mare decât ale pălmaşilor de pe-aci. Aiurea, nu s-a-ntors nimeni, că tot mai dulce le era “exilaţilor” pâinea amară de prin străini. Aşa că noul fond de salarii, mărit binişor, a rămas să se împartă la mai puţini. Aşa că, normal, fiecăruia dintre cei rămaşi – mulţi cu diplome de pe la universităţi-SRL şi competenţi… de sărè cămeşa de pe dânşii – i-a revenit mai mult. La câte unul, chiar foarte mult. …Şi uite-aşa se întâmplară la Urziceni doctori prea puţini şi lefuri prea mari.
NB. Don doctor de gardă n-a putut să se uite la femeia care năştea, nefiind el obstetrician. Când o începe războiul, care nu-i de loc departe, iar lui don doctor o să-i vină, de pildă, unul împuşcat în burtă, ce-o să-i zică? “Nu te supăra, sună la 112, că eu sunt orelist şi nu mă pricep”?
https://ziaristii.com/firele-care-o-leaga-pe-firea-de-godei-patronul-azilelor-groazei-de-la-sfantul-gabriel-cel-viteaz-chiar-si-iubita-acestuia-fusese-angajata-sefa-primarie-cand-fi/
MISTERELE VERDELUI DE PARIS
Chestii pe veci nelămurite:
1. Pentru cine-şi mai aduce aminte: fata omorâtă prin exorcizare, la Tanacu, Vaslui, avea la ea vreo patru mii de mărci germane (sau de euro, nu-mi amintesc cu precizie), atunci când a ajuns la “mânăstirea” exorcistului-fost-fotbalist Corogeanu. Despre ele, ancheta Organelor privind moartea ei n-a suflat o vorbă – luând, chipurile, de bună afirmaţia că biata fată bolnavă îşi plătise cu toată suma asta scurta găzduire într-un sat din împrejurimi.
2. În prezent, presa afirmă că, în chiar noaptea crimei, asasina Loredana Atănăsoaie de la Mangalia a scos bani de la bancomat. De pe un card care, aflăm după aceea, era al victimei. Pe româneşte: crimă în scop de jaf.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26453313-crima-din-mangalia-marturia-socanta-loredanei-ucis-fapt-alina-cea-mai-buna-prietena.html
Pe ce puneţi pariu că şi acest amănunt va rămâne neinvestigat, în cazul de faţă? cu scopul clar, vizibil, de a o scoate iresponsabilă pe criminală.
Aşa cum va rămâne în veci nelămurită şi – de exemplu – identitatea celui/celor care îi furnizau droguri criminalului Vlad Pascu. De reţele nici nu mai discutăm.
Cum puteţi să-i cereţi nenorocitului acela de băiat de bani gata, abia ieşit din balamuc, să nu se drogheze? A propos: cum de mai are carnet de şofer Vlăduţu Mic, abia externat dintr-un spital psihiatric? That is the question, cum obişnuieşte să zică Doamna Dăncilă.
PS. Ministrul a trimis la Vama Veche Porcul de Control. Că acolo e plajă cu topless.
PPS (7,62 mm). Părinţii monstrului – el, celebru cămătar şi ea, samsar imobiliar de mare calibru – dau un soi de comunicat de presă în care vorbesc de ceea ce le “e dat să ducă”. Păi le e dat să ducă agresivitatea şi nesimţirea pe care le-au sădit în sufletul odraslei. Nimic mai mult.
PPPS. Dacă ăla o fi suflet.
https://project-e.ro/2021/07/31/sterilizarea-ursilor-de-ce-ne-prefacem-ca-nu-avem-solutii/
Bună idee - dar uite una și mai strălucită: să înființăm un ONG cu numele de URSULECO, care să colecteze fonduri pentru achiziționarea de prezervative pentru urși.
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/explozie-puternica-la-o-statie-gpl-din-dambovita-cu-mai-multe-victime-video
Nu ne trebuie nouă război, sărim în aer şi pe timp de pace.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-tanar-de-19-ani-beat-a-intrat-cu-masina-intr-un-grup-de-sase-tineri-in-alba-trei-dintre-tineri-au-murit-pe-loc-2481389
Încă 3 tineri omorâţi de alt tânăr, beat pulbere. Tradiţionala pălincă.
CUJETARE ESENŢIALĂ
https://www.mediafax.ro/social/doi-litri-de-apa-pe-zi-un-studiu-precis-de-ultima-ora-arunca-in-aer-recomandarile-in-vigoare-21469914
Poţi muri dacă bei doi litri de apă, deodată. Sau trei, sau patru.
Reţineţi că niciodată nu s-a afirmat aşa ceva despre bere.
- Bună ziua, suntem Compania Vodafone.
- Puteți să fiți și Batalionul Vodafone.
- N-ați vrea să ne acordați 5 minute?
- N-aș vrea.
- Ei, atunci vă lăsăm, o să revenim altădată.
- Într-o altă existență, cu plăcere.
Ultima oară când am dat admiterea la IATC București/ Teatrologie-Filmologie, adică în 1973, am reușit datorită unei cărți pentru copii, sunt absolut convins de asta. Una dintre probe era Istoria Culturii – adică o materie de care nici profesorii noștri de istorie din gimnaziu și liceu nu păreau să fi auzit. Pe scurt, dacă știam câte ceva în domeniul ăsta, era categoric din ce mai citisem în timpul liber. Și din Istoria omenirii de Hendrik Van Loon, într-o traducere românească de dinaintea WWII, împrumutată de la o cunoștință de familie. Examenul acela l-am luat grație – în primul și în primul rând – cărții lui Van Loon. Despre care am aflat acum câțiva ani, când a fost reeditată la noi, că e o carte pentru copii. Le-am cumpărat-o nepoților mei.
TRADIŢIUNE
VORBIŢI ROMÂNEŞTE?
https://adevarul.ro/…/batranii-incuiati-intr-un-azil-au…
Băiatul de la Adevărul scrie că a fost “acordată” o amendă. Dragă băiete, amenzile nu se acordă. Se aplică. Exact ca şuturile în cur.
https://www.hotnews.ro/stiri-defense-26449520-ministerul-apararii-anulat-licitatia-pentru-corvete-istoria-unui-esec-strategic-pentru-romania.htm
Nu ne trebuie corvete. Avem curvedete.
CUJETARE DE CINEMATECĂ
În filmele de la Hollywood, când apare o scrisorică, un bileţel, un răvaş scris de o mână oarecare, fie ea a lui Clark Gable sau a Lizicăi Taylor, sau a cui mai vreţi dvs., totdeauna, dar totdeauna! literele sunt toate majuscule, litere de tipar. Analfabeţii dracului.
https://angelacalatoreste.ro/tag/vatican/
Eu cred sincer că în arhivele de la Vatican se află fişa mea de cont la Banca Internaţională a Religiilor, înălţată la Domnul Faliment acum vreo 25 de ani. Şi care, decedată cum e, tot mai stă cu curul pe nişte parale de-ale subsemnatului. Că tovarăşu Statul, când i-a înregistrat decesul, i-a anunţat pe fraierii de-alde mine că-şi pot recupera banii dând BIR în judecată. Ceea ce eu n-am mai făcut, mulţumindu-mă să-i înjur de mămica lor şi pe tov Statu şi pe BIR. Detalii, la tov Dinu Săraru.
Discuţie aprinsă, pe Facebook, despre Tudor Vornicu, vedeta TVR din anii 70-80.
Că, securist cum era, a murit la timp. Nu poţi spune chestia asta decât dacă te gândești că, dacă ar mai fi trăit, s-ar fi legat revista 22 de el. Dar, vă dați seama, s-ar fi legat degeaba, că el tot ar fi pus la cale vreo Antena1TV. Din economiile lui de redactor la TVR.
O amintire: prin 1980 sau 1981, revista lunară Teatrul, al cărei colaborator eram de 4-5 ori pe an, m-a trimis să fac un reportaj despre emisiunea lui Vornicu. El m-a primit destul de amabil, pot zice, m-a lăsat să mă holbez la camerele de luat vederi și la ce mai era pe acolo, iar o machioză chiar m-a întrebat dacă nu vreau să-mi scoată ochii mai expresivi. În rest, bucătăria emisiunii nu m-a dat pe spate, nu mi s-a părut că se întâmplă cine știe ce minuni pe acolo (recunosc că eram destul de snob pe vremea aia, ca urmare a faptului că eram unul din cele doar câteva sute de cetăţeni ai RSR la curent cu filmele occidentale), iar Vornicu nu mi s-a părut o personalitate fascinantă, ci doar un tip autoritar. Așa încât cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o în regia de montaj, unde erau mai multe televizoare, pe care se vedeau diferite alte lucruri. Și unde se aflau două doamne arătoase și elegante (”din pachet”). Și pline de haz. La un moment dat, pe un ecran a apărut mutra lui Ceaușescu, care ținea un discurs. Iar atunci, una dintre ele i-a spus celeilalte să lase totul și să-l asculte cu atenție pe Ceașcă.
”Nu te simți, dragă, pătrunsă?” a mai întrebat-o ea. ”Nu, de loc” a răspuns aceea privind cu atenție între propriile sale picioare.
Mi s-a părut singurul moment simpatic din ziua aia.
Tot citesc la postări Facebook de genul “I-am spus lui Iohannis să”, ori “Geoană nu m-a ascultat când”… etc etc. Și mereu mi-aduc aminte de doamna Natalitza Kiritzoaya, custodele Muzeului de Artă Modernă din Pashkany. Care, conducând un grup de vizitatori, le-a spus, arătând spre un tablou, “iar așiesta este un Kicaso”. “Se zice Picasso”, a corectat-o unul din grup. “S-o fi zicând, da’ tu șini kyzda mă-ti ești?” a replicat dumneaei.
https://gandeste.org/analize-si-opinii/paul-gabriel-andrei-ion-crede-ca-libertatea-de-expresie-inseamna-ca-poti-face-orice-in-numele-artei/129003/?fbclid=IwAR2cnaDI8AfUiTmfUnSSfDWzWhcIJCeVCL_mUIiYubTeFDe-6Z9EXDlGyl4
Îmi iau libertatea să-i răspund aici autorului articolului de mai sus. Aşadar:
Dragă Paulică Frânariu
Dacă ai fi fost, cu mine, la un spectacol de la Nottara în care trei tineri actori en vogue îşi aprindeau ţigările, în timp ce în sală se răspândea mirosul inconfundabil de marijuana…
Dacă ai fi fost, cu mine, la un spectacol prezentat la Festivalul Naţional de Teatru, în care cinci sau şase tinere şi drăguţe actriţe începeau să fumeze, iar în sală se întâmpla ca mai sus…
Poate n-ai mai fi fost atât de categoric.
De-aia zic eu: DUCEŢI-VĂ LA TEATRU!
Stăpânirea iar vrea să ia bani de la Cultură. Să ia de unde n-a prea dat. Şi să pună vitregitele “instituţii” să aducă bani la bugetul Ţerii. Apucătura asta nu-i nouă, era de aşteptat din partea unora care n-au prea mers la şcoală, iar la Operă ori teatru, nici atât. De altfel, şi ăi din anii 80 au făcut exact acelaşi lucru – or fi fost babacii ăstora de acum? tot ce se poate. Dar comuniştii de atunci le-au lăsat, chipurile, o portiţă de scăpare artiştilor: să câştige câte ceva pe alte căi. De pildă, în foaierele teatrelor au fost instalate flippere, jocuri mecanice, bunicele păcănelelor de acum. Iar la şedinţa cu conducerile “instituţiilor de cultură şi artă”, unde li s-au comunicat şefilor acestora cele hotărâte de CâCî, directorul Operei din Bucureşti, am uitat cine era, s-a ridicat şi a zis: “bine, dar în cazul ăsta, o să ne permiteţi să dăm spectacole de striptease, ca să mai vină publicul la manifestările noastre artistice”. “N-o să vă permitem aşa ceva”, a răspuns tipul de la Câcî, “dar o să vă dăm voie să editaţi nişte reviste proprii, pe care să le vindeţi la chioşcuri”. Am publicat şi eu de mai multe ori, în paginile lor. De exemplu, în Cortina, Bucureşti, martie 1989, pag. 47 şi ulterior, în Jertfa, Bucureşti, mai 1990. Despre cine încasa grosul paralelor din vânzarea acestora mai vorbim mâine. Povestea e lungă.
*
O altă „oportunitate” pusă la dispoziţia teatrelor şi căminelor culturale din până şi ultimul cătun a fost înfiinţarea de aşazise videoteci. Cu plată, evident. Să ne înţelegem: n-a existat nici o hârtie, nici un act care să vorbească de asta. Dar erau tolerate. Să zicem, semi-legale. O asemenea înjghebare „culturală” consta într-un videoplayer VHS, un televizor uneori color şi câteva bănci de scândură nefinisată. Videocasetele Video Home Systems aveau rezoluţia de maximum 250 de linii (televizoarele obişnuite din casele oamenilor aveau rezoluţia, respectiv claritatea imaginii, de 625 de linii, nici aceea prea grozavă, dar, oricum, mult mai bună) – şi asta, numai dacă erau „la mâna-ntâi”, adică la prima transpunere pe suport magnetic analogic, pe bandă. Dar, cum quasitotalitatea videocasetelor care circulau la noi erau piratate, ele se aflau la a doua, a treia, sau Dumnezeu ştie la a câta copiere şi răs-copiere. Aşa că ce vedeai acolo erau mai mult nişte umbre.
Cum era, de pildă, Zbor deasupra unui cuib de cuci, pe care l-am văzut, prin 1984 sau 1985, la teatrul Ion Creangă din Bucureşti. Sau Ultimul tango la Paris, la Teatrul Naţional. Asta, cu toate că aşa o pornografie n-ar fi avut loc nicicum pe vreun ecran din ţara noastră. Nici măcar la Cinematecă, unde mai scăpa, uneori, câte o peliculă „neconformă”. Ce se întâmpla, însă, cu încasările rămâne un mister. Nu ţin minte să fi căpătat bilet la vreuna din videotecile pe la care am trecut prin anii aceia.
Responsabilii, adică bişniţarii care exploatau activitatea aceasta, erau întotdeauna din rândul „cadrelor”. Mai mari sau mai mici, mai de la ţară, sau din buricul târgului Capitalei. Metodişti de pe la Casele de Cultură, băieţi cu Ştefan Gheorghiul, sau simpli şăfi de cămine culturale din Fundu Ţării. Cei mai mulţi au ajuns bine după Revoluţie. Unul, chiar director general al Televiziunii Române.
Îmi pare rău, dar nu-i mai ştiu pe ăştia tineri. Vorbesc de actorimea şi mai ales, regizorimea nouă, de la apariţia universităţilor-SRL încoace. Am ajuns ca Margareta Bărbuţă. Habar n-aveţi cine a fost. Critic de teatru, traducătoare, ba chiar activistă CCES (Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste) la un moment dat. În ‘91, ne-am întâlnit la o premieră, la Nottara. E vorba de Ospăţul lui Balthazar, spectacol pe un text de Benjamin Fundoianu, de inspiraţie biblică. Punerea în scenă începea, ca să zic aşa, încă din foaier, unde pe toţi pereţii erau întinse nişte ditamai cearceafuri cu citate din Biblie.
- Ia te uită, fac eu, asta-i din Ecleziast.
- O fi, zice doamna Bărbuţă, că dumneavoastră, ăştia tinerii, aţi citit mai multe.
Cred că am râs măcar trei zile după aia.
