O MIE ŞI UNA DE MORŢI (75)
Tuesday, September 18th, 2018În România trăiesc 2 popoare: poporul care aplaudă şi poporul care huiduie.
*
TALKSHOW
În clipa când poporul român se va sătura de politică, se va putea considera vindecat de cancer.
*
E un popor îngrozitor de bisericos, care se închină de dimineața până seara. Și tot așa, cât e ziua de lungă, se roagă să moară capra vecinului. Impresionat de atâta evlavie, Ăl de Sus i-a îndeplinit dorinţa: la ora actuală, nu mai există nici o capră în acea țară. Şi nici vaci. Ca atare, poporul acesta evlavios consumă numai lapte de import. Din Uie.
(Încă nu s-a gândit să dorească și stârpirea vacilor europene. Dar nu-i timpul trecut…)
*
Ziua Bolnavului Ars, interesantă inițiativă ctitoricesc-legislativă, că altfel nu-i pot zice. Presupun că ea se va concretiza în expedierea de felicitări cu antetul guvernului familiilor celor morți la Colectiv, la fiecare zi de 30 octombrie. Avem parlamentari inteligenți, nu? şi simțitori, mai ales… până la loc comanda.
*
Pe vremea studenției mele, am locuit, la un moment dat, pe o străduță de lângă Arcul de Triumf. Cartier boieresc, dar casa în care aveam şi eu o cămăruță era una de curată mahala bucureşteană, mică şi în general, liniştită.
Nu şi în dimineață aceea de vară. Aveam examen a doua zi – şi îngrăşam porcul în ajun. Cu fereastra deschisă, căci era cald. Iar în fața ferestrei mele joase de aproape că n-aveai nevoie să intri pe uşă, două vecine. Două babe care trăncăneau, trăncăneau… şi nu se mai opreau… Şi asta, la nici un metru de mine, aveam impresia că ar fi fost destul să întindă o mână şi ar fi ajuns cu ea drept pe cursurile mele. Mi-am dres glasul, am tuşit, strănutat, m-am foit… nimic, babele nu reacționau la apropouri şi nu răspundeau la provocări. Atunci, mi-am adus aminte de pickup. Aveam unul bun, cu difuzoare capabile, sănătoase. Şi le-am pus vecinelor mele Passacaglia în Do minor. Cu orgă şi cor. Care mai şi începe abrupt. Tunător. Şi cu difuzoarele la maximum. Vecinele mele au sărit, efectiv, în sus, ca şi cum le-ar fi curentat la tălpi. Apoi şi-au făcut cruce şi au pornit repejor spre poartă.
Doamnelor, am strigat eu în urma lor, tipu’ care-a compus muzica asta era popă!
*
SFAT UTIL 1
Fereşte-te să-ţi faci puţ în curte, mai ales în zonele de câmpie. Vorbim despre teritorii de zeci de mii de kilometri pătraţi, cu aşezări rurale, unde toată lumea are wc-ul în fundul curţii. Partea nostimă e că şi buda şi fântâna din curte au acces la aceeaşi pânză freatică. În paşnică devălmăşie.
*
SFAT UTIL 2
Fii sincer cu el, fă-i confidenţe. E băiat sărman, trebuie să aibă şi el ceva de vânzare ca să facă un ban, de-o pâine. Les amis de mes amis sont M.A.I., vorba francezului românofon.
*
Da, nici mie nu-mi plac putorile care zac prin cârciumi pe banii statului – adică ai mei și-ai tăi, vorba vine. Dar nu pot să nu mă gândesc că ele, putorile, au ajuns așa fiindcă stăpânirea, Puterea Poporului înscăunată în modul cel mai democratic cu putință, a pus mâna pe industria și agricultura Patriei și s-a șters cu ele la cur. A vândut făbrici și uzine la fier vechi, a vândut pământul, terenul arabil, la arabi și italieni, pădurile la austrieci, petrolul, aluminiul și industria siderurgică la ruși – după cum vedeți, numa’ la pretenii Țerii. Așa că, unde să se ducă ei, actualii șomeri?
În America lovită de criză, Roosevelt a rezolvat problema șomajului construind autostrăzi și barajul Hoover, în Germania, Hitler a făcut același lucru construind autostrăzi și industrie de război…
Noi construim cam 1 metru de autostradă pe lună. În asta constă deosebirea, dragi tovarăși: că noi nu suntem imperialiști și fasciști, ca ăia.
*
22.07.2018:
La RomâniaTV: o femeie din Râmnicu Sărat a furat o petunie plantată de primărie, pe stradă. A fost amendată. La București, alde nea Videanu a șutit toate bordurile de granit ale orașului, datând încă de la începutul sec. XX - și el știe ce-a făcut cu ele. Le-o fi exportat în Occidentul înapoiat, ca produse originale ale fabricii lui de marmură de la București. În orice caz, pe el nu l-a amendat nimeni.
*
VEDERE DE VIZAVI
Povesteşte un întreprinzător, proprietar al unei tarabe dintr-un parc bucureştean, că a observat că angajații lui îl fură. Taraba lui oferea un singur produs: fresh-uri de portocale. Iar vânzătorii lui ori nu dădeau bon clientului, ori furau din portocale, în fine, făceau ei ce făceau ca să-l tragă în piept pe exploatatorul capitalist. În cele din urmă, acesta a descoperit soluția salvatoare: şi-a comandat pahare din plastic, de unică folosință , inscripționate cu numele prăvăliei lui. Astfel, evidenţa vânzarilor se simplifica foarte mult: câte pahare, atatea fresh-uri vândute. Dar sumele încasate rămâneau tot foarte mici. Iar la scurt timp, spionându-şi angajaţii, patronul a descoperit motivul: aceştia scoteau paharele folosite din coșurile de gunoi ale parcului, le clăteau şi le foloseau pentru alte fresh-uri vândute tot fără bon.
Iar eu v-am spus, pe scurt, povestea luptei de clasă. Proletari din toate țările, citiți-mă! N-aveți de pierdut decât lanțurile!
Eventual, şi cerceii.
*
Mare-i Internetul lui Dumnezeu. Acum vreun an-doi, se găsi una să deplângă decăderea moravurilor la festivalurile cinematografice internaţionale.
Aiurea-n tramvai, dragă Miranda. (Miranda e aia mică din Furtuna – ştiţi cine a scris-o? – care chiţăie ca proasta “vuoai, ce minunată lume nouă!”, la care moş Prospero îi răspunde “e nouă pentru tine, toanto”).
Adică, vezi Doamne, ieri era eleganţă, iar azi e vulgaritate, fincă starurile ne mai arată câte-o ţâţă pe covorul roşu de la Cannes. Păi, Miranda tatii, ai circulat tu cu autobuzul 34 prin anii 70, când toate fetele între 15 şi 65 de ani purtau iie fără nimic pe dedesubt? Dacă n-ai apucat vremurile alea, ascultă un om bătrân: era o plăcere să utilizezi transportul în comun – şi nu numai la cel din Bucureşti mă refer. Nu-ţi mai spun cum arătau colegele mele de facultate…
Şi tu, în timpul ăsta, trebuia să stai într-o bancă nenorocită, la orele de Estetică sau de Socialism Ştiinţific…
*
Auzi, țațo: Asia-Africa-Argentina l-a violat pe putzopalmistul de 17 ani care a rămas şi traumatizat şi cu 380.000 USD încasați. Aşa de traumatizat, că şi-acum oftează după violul ăla.
Da’ acu’, fie vorba între noi, nu sunt cam aiurea legile noastre civilizate, când stabilesc ele un prag legal de 18 sau 21 de ani pentru debutul vieții sexuale? Când toate statisticile medicale arată clar că, în 90% dintre cazuri, el se petrece mult mai devreme? Adică ăştia 90% sunt delicvenți?
http://www.tmz.com/2018/08/19/asia-argento-reportedly-paid-off-her-own-accuser-380000-dollars-jimmy-bennett/
*
Ați auzit de efectul mnemo-topografic-arhitectural? E atunci când treci prin locul unde se afla o casă în care ai petrecut niște clipe fantastic de plăcute acum două-trei milenii și îți crește tensiunea. A nu se confunda cu discuțiile în contradictoriu de la Circa Financiară.
*
Biata C. S. … Dumnezeu s-o odihnească. Fiindcă tot veni vorba, mi-am adus aminte de ultimele ei zile. Am fost vecini, ea locuia în blocul de alături. Şi într-o noapte din toamna trecută, pe la ora unu jumate, am auzit sirenele pompierilor şi am văzut trei maşini oprind în poarta noastră, un microbuz SMURD, o ambulanţă-limuzină SMURD şi o măgăoaie de pompieri cu scară de 50-100 de metri. Cu sirenele urlând şi cu girofarurile în funcţiune, ca să înţeleagă lumea că e cataclismă. În fine, după vreo 10-15 minute, i-am văzut dispărând prin gangul care ducea la scara ei – şi atunci, au oprit urlătoarea. A doua zi, am aflat că fusese vorba de C. S., pe care vecinii n-o mai văzuseră de câteva zile şi ca atare, s-au alarmat şi au sunat la 112. Iar Organele au considerat că, fiind vorba de aşa o VIP, care pe vremuri apărea la televizor, e cazul să intervină cu mijloace corespunzătoare.
Au omis, însă, să vină şi cu un elicopter SMURD. Totuşi, până la urmă, n-au folosit nici măcar scara de 100 m, au coborât ca oamenii, pe scara blocului.
*
Film pe TVR2: Paraşutiştii, regie Dinu Cocea, scenariu Gh. Bejancu (probabil, colonel), 1972. Adorabila Vali Seciu, în rolul unei tinere frumoase, delicate etc., îndrăgostite, sau pe cale de a se îndrăgosti, de frumosul paraşutist Florin Piersic. Ea este şi şahistă, aşa că o vedem luând parte la un turneu de aşa ceva. Pe masă e o tăbliţă cu numele ei: Nora Iuga.
Colonelul scenarist era aici suprarealist. Că altfel nu pot să-i zic.
*
CUM ARATĂ CULMEA NERUŞINĂRII
Foşti redactori de prin edituri, presă scrisă, audiovizual, de pe vremea lui Ceauşescu, astăzi pensionari cu pensii babane arătându-şi recunoştinţa faţă de Partid (cel de ieri, adică cel de azi) prin coprofagie pe internet, amintesc în treacăt de vreun autor pus la index pe vremea lor şi complet necunoscut astăzi. Îi văd dând ochii peste cap şi făcând botul târtiţă în semn de întristare şi regret, când pomenesc despre Ics sau Igrec, „din păcate, atât de uitat astăzi”, nţâţâţâţî.
Ca şi cum n-ar fi contribuit conştiincios ei înşişi la uitarea aceea – pe lefuri zdravene, de redactori (citeşte „cenzori”)!
*
Aţi auzit de vaccinurile făcute din microorganisme inactivate? Adică virusurile pe care vrem să le combatem, într-o doză inofensivă, suficientă numai pentru a alerta “santinela”, sistemul imunitar, fără a îmbolnăvi organismul. Ei bine, un asemenea vaccin a fost, în 1990, dacă mi-aduc bine aminte, “aripa tânără” a Partidului Liberal. Compusă din băieţi de încredere pe care Organili îi aveau la mână cu dosare grele şi care, de altfel, aveau să fie răsplătiţi cu dărnicie după aceea, aripioara a făcut praf în cinci minute Partidul Liberal al nevinovatului său întemeietor Radu Câmpeanu, permiţându-le lui Iliescu şi alor lui să doarmă liniştiţi până-n zilele noastre. La fel s-au petrecut lucrurile şi la ţărănişti şi în multe alte locuri.
Dintre organismele inactivate în chestiune trebuie neapărat amintite cele instalate în postura de “faruri călăuzitoare”, cum aşa de frumos le numea pe vremuri revista Convingeri Comuniste, de directori de conştiinţe, de glasuri ale naţiei plasate în poziţii de maximă vizibilitate, de la revista “22” la Televiziunea Română. Fără îndoială, Organili or fi râs şi cu… spatele de păcăleala pe care i-au tras-o fraierului de Soros băgându-i pe gât nişte produse ale celebrei cloace Opinia studenţească de la Iaşi şi ale Centrului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti Bucureşti. Mielul blând suge de la două oi. Şi de la Soros şi de la Secu, care te ridică şi te coboară, după cum bate vântul la buletinul meteo. Pe unele le-a trimis să se mărite în Vest (victimele le-au dat papucii la iuţeală, dar ele se prezintă tot cu numele occidentale ale acelora), iar pe alţii i-a ridicat, de pildă, până la tronul de director general al TVR.
De la unul dintre aceştia din urmă am aflat, prin 1984 sau 1985, că evreii au colaborat cu armata germană în primul război mondial, ca translatori, în timpul ocupaţiei germane a României. Şi nu părea să le-o fi iertat nici după şaptezeci de ani.
Ce vreţi, patriotism cu termen de garanţie nu există.
*
De ani de zile, Partidul Comunist Român, sub noua lui denumire PSD, se munceşte să arate lumii că România este o ţară neguvernabilă. Ce să caute occidentalii aici când, uite, obţinem finanţări UE şi noi furăm banii, ne vizitează premierul Japoniei şi Tudose-i întoarce curu, Daea amestecă Auschwitz-ul cu sacrificarea animalelor, iar şefii din MAI vorbesc pe blogurile lor despre „marele comandant Adolf Hitler”? Ne muncim să-i dezgustăm de România, doar doar ne-or lăsa în pace cu prezidenţia UE, ca să ne putem concentra asupra strângerii legăturilor tradiţionale cu URSS. Nu ne deranjaţi, suntem ocupaţi cu construirea arcurilor de triumf pe sub care vor trece minunatele tancuri frăţeşti ruseşti. N-avem noi nevoie de banii voştri occidentali în care nu putem băga laba că una-două săriţi în sus şapte metri şi ne daţi pe mâna DNA-ului. Noi îl iubim sincer pe Putin. Fiindcă nu ne-ntreabă ce furăm şi cât furăm şi singura chestie care-l interesează e să nu-i facă pană vreo rachetă când trece pe la Deveselu.
De data asta, însă, PCR-Dragnea a reuşit mult prea bine să demonstreze omenirii că nu facem parte din ea. Dac-a vrut publicitate, uite că a căpătat. Toată presa din lume vorbeşte acum despre ororile gen Ypres din Piaţa Victoriei. Şi – moţ peste toate astea! – despre turiştii israelieni bătuţi cu acea ocazie de nişte jandarmi, la intersecţia străzii Doctor Felix cu bulevardul Banu Manta. De nişte jandarmi români, care cică vorbeau englezeşte.
Şi cică Liviu Dragnea voia să ceară azil politic în Israel, în caz că trotuarele Bucureştiului i-ar fi luat foc sub tălpi! Adio azil, tov. Dragneo. Vezi ce faci cu ăia din Brazilia.
https://newsweek.ro/actualitate/purtatorul-de-cuvant-de-la-rutiera-fan-al-neintrecutului-comandant-adolf-hitler
*
10.08.2018:
A zis un deştept de pe Facebook că ce-a fost astă seară în Piaţa Victoriei e floare la ureche, că “stai să vezi cum dau cu ciomagul forţele de ordine în Vest” etc. etc. Tot ce se poate ca represiunea, în Occidentul civilizat, să fie mai dură decât aici – dar acolo se mai găsesc şi arme de foc prin casele oamenilor. Ceea ce, la noi, în proporţie de 99,99%, este exclus. Aşa că reacţia jandarmilor din seara asta este complet nejustificată.
PS. Pe wall-ul lui Iohannis sunt acum cam 7000 de comentarii care-l înjură, luând apărarea bieţilor poliţai nevinovaţi care era să fie zdrobiţi sub şenilele inamice în seara asta.
Sunt puţine lucrurile la care se pricepe Partidul Comunist Român. Dar dintre acestea, la propagandă, provocări, diversiuni şi represiune chiar se pricepe bine.
