Ciocu-mic.Ro

Patricia Teodorescu, Marian Zidaru,

Mircea Roman, Cristian Raduţă,

Sebastian Bârlica, Gheorghe Rasovzky, Marius Leonte

Vernisaj: 26 septembrie 2012, h 19:00

Pentru detalii : http://aiurart.ro/expozitii/

Am aflat adineaori, din întâmplare, de pe Internet, de moartea lui Romulus Vulpescu. Şi mi-am spus că nu se poate, trebuie să fie cineva, undeva, care aranjează coincidenţele de felul ăsta: acum două seri, stând de pomană lângă calculator în aşteptarea unui CD care tocmai se prăjea, am întins distrat mâna spre raftul de alături şi am pescuit, pe orbeşte, o cărticică. Am deschis-o tot aşa, la întâmplare – şi uite peste ce-am dat:

Jean-Antoine de Baïf

CE SCURTĂ, DOAMNE, NE E VIAŢA !

Ani ai o sută şi mai bine,

Dar anilor răboj ia ţine :

Cîţi pe la cămătar ai dat,

Cîţi – pe zburdălnicii cu fete,

Cîţi – pe-ndeletniciri secrete,

Cîţi – arendaşului pe hat,

Cîţi tribunalele-ţi mâncară,

Cîţi – şleahta casei, ancilară,

Cîţi – hoinăreala (vii, te duci !) ;

Asemeni, bolile socoate

Şi nebuniile, pe toate –

Aminte dacă ţi le-aduci ;

Părăduiţi cu-aşa păţanii

Spre paguba-ţi trecură anii :

Te vezi cu mai puţini rămaşi

Decît crezuseşi înainte

De-a face-aceste scăzăminte,

Iar tu, prea tânăr lumea laşi.

Volumaşul era ”Poeţi ai Pleiadei”, tradus de el şi publicat în 1965. Şi fulgerător, mi-am mai adus aminte, la vestea  dispariţiei sale, că el a fost cel ce mi-a mijlocit întâlnirea cu Villon şi că, ajungând să-l cunosc, în 1970, la cenaclul literar al medicilor (numit pe atunci Anton Pavlovici Cehov, rebotezat, după nu mult timp, Vasile Voiculescu şi aflat pe bulevardul Carol I, acolo unde funcţionează acum Teatrul Foarte Mic), am dat mâna cu el şi mi se părea că stau de vorbă, pur şi simplu, cu însuşi marele François.

Aflat în starea de explicabilă surescitare a zevzecului de douăzeci de ani în prezenţa unui idol al său, m-am grăbit să-i arăt că nu vorbeam aiurea când spuneam că mă dau în vânt după traducerea lui.

Aşa că m-am apucat să-i recit „de-acum va şti, legat cu şnurul, grumazul meu cât trage curul”, ceea ce l-a făcut pe Tudor George, Ahoe (el fiind cel care m-a prezentat), să pufnească în râs şi să-mi spună că aceea e …versiunea lui Arghezi.

Într-adevăr, la Vulpescu, asta suna aşa:

„Primi-va gâtu-n ştreang dovezi
Cât trage curul - pe cât crez”.

Am intrat în pământ de ruşine, dar maestrul n-a făcut decât să surâdă îngăduitor. Şi să nu se arate contrariat, ceva mai târziu, când, împreună cu încă vreo doi de vârsta mea, ne-am invitat la masa lor de la Peştera, faimosul Singapore, birt pe care-l priveam cu veneraţie, căci acolo au băut şi au creat Tonegaru, Stelaru, Pâcă, Pucă… Şi desigur, Ahoe, cel pe care mă străduiam să-l imit, sedus poate nu atât de sonetele lui, de altfel admirabile, cât de boema lui nonconformistă. Dintre cunoştinţele mele, el, un om de vârsta părinţilor mei, era singurul care nu avea carte de muncă. Şi era rugbyst, nu vreun golănete de fotbalist.

Era, într-adevăr, idolatrie în felul cum îi priveam pe Marele François. Şi, prin ricoşeu, pe poetul care mi l-a redat cu atâta forţă expresivă.

Dar era mai ales în identificarea pură şi simplă cu Baladele lui Villon.

Care, în cazul meu, a mers până la pastişă. Una destul de riscantă, o să vă spun imediat de ce.

O paranteză: pomenindu-l pe el, n-ai cum să nu te “lustruieşti” pe tine. La un moment dat, traiectoriile v-au fost, dacă nu îngemănate, cel puţin apropiate.

Unul dintre prietenii mei (pe vremea aceea, aveam mulţi), scria, la rândul lui, versuri. Cam la fel de villoneşti ca şi ale mele, ce să-i faci, mulţi neconformişti nu prea se aflau printre autorii pe care-i puteai citi pe vremea aceea, aşa că e destul de explicabilă admiraţia pe care cei de vârsta mea o nutreau borfaşului genial din Parisul medieval.

Ca să-i arăt cât îl preţuiesc, dar mai ales, cât de talentat sunt eu, la întoarcerea lui din armată (făcuse stagiul militar cu termen redus, la arma Securitate),  i-am dedicat o baladă în cel mai pur stil villonesc. În care-i pomeneam şi numele, ca să nu fie nici o îndoială că de el e vorba.

Iat-o aici (şi băgaţi bine de seamă că e prima oară când o vede ochi de fiinţă omenească – adică, de om, nu de cine ştie ce vietate securistă) :

BALADĂ

DE CÂND AU FOST DOBRIN

PLECAT LA OASTE

Arhanghelul cu aripi de oţel

Le-a retopit. Acum poartă pistol

Şi-n loc de inimă, un spaţiu gol ;

Privindu-l, nici n-ai crede că-i tot el .

La automat cu-ncărcătorul plin ,

În ţol kaki, păzeşte ţeara, zău .

Pe dracu’, alţii-au dus-o şi mai rău !

Dar - ofiţir de gestapo, Dobrin ?

*

Pre lumea asta multe-am fost văzut :

Femei cu barbă, cântăreaţa cheală ,

Oameni pe Lună sau cu burta goală .

Minciuni locvace, adevărul mut .

Pe scurt, Pământul de minuni e plin .

Nu mă mai miră astăzi, cred, nimica

Şi nu-s minuni să vâre-n mine frica ,

Dar - ofiţir de gestapo, Dobrin ?

*

Iubeţ şi crai la straşnice femei ,

Încrede-te în Domnul nost’, Villon ,

Ci, prietene, nu căuta poclon

Anume-n slova-i scrisă cu temei .

La drept vorbind, mai bun e-un strop de vin

Cât lacrima pe buchile strâvechi .

Aşa-i – şi totuşi sună în urechi :

Dar - ofiţir de gestapo, Dobrin ?

*

A îndurat Magistrul mare chin

(juvăţ nu era vorbă în pustiu) ,

Deci : IA AMINTE LA CE-ŢI SCRIU,

TU, OFIŢIR DE GESTAPO, DOBRIN ! *

Aşadar : Dumnezeu să-l odihnească pe Romulus Vulpescu, distins om de litere şi inegalabil traducător.

S-a dus într-o lume unde are cu cine sta de vorbă. În franceza de acum şase sute de ani.

* …Aveam douăzecişiunu de ani, terminasem armata, unde avusesem ocazia să mă joc cu două vehicule grele, tancul T34 şi tancul T55, dar nu eram conştient de pericolele la care te expunea o prostie ca cea de mai sus… să-i faci “gestapovişti” pe securişti… tare nu le plăcea,,, nici acum nu le place…

Cât despre pericole, m-am cam lămurit ulterior…

Counter instalat la 26.03.2023

free web counter html

ŢARC

A nu şti carte e un lucru trist.

A şti prea multă, şi mai mare spaimă.

Analfabeta moaşă are faimă

La fel ca mamoşul specialist.

Vezi, un actor care abia îngaimă

O replică, atât, e tot «artist»!

Un felcer în cel mai sinistru chist

Nu vede moartea, însă cere: «Dai, mă?!»

«N-am, mă!» «Atuncea ia acest cărbune;

El decât operaţia mai bun e!»

Dar totuşi, rău cu rău, dar fără rău,

Mai rău este. Zăvod şi nătărău.

Cretinilor le şade bine-n ţarcuri

Ca cânilor în ţarcul lor, prin parcuri.

AM GĂSIT-O

motto:
Am găsit-o ieri în prun

(George Coşbucă)

Pe fuşteii de la scară, Sară,

Mă rădic şi mă scobor în tine-ţi.

Mă rădic în ochii tăi cei vineţi,

Mă scobor în buza ta amară.

Vă iubesc pe toţi, însă reţineţi,

Cel mai tare am iubit în gară,

Noaptea, căprioară şi fecioară

Sară mică, moartă-ntre pelíneţi.

Când se duce moşul să debarce,

Baba lui mamută mult se-ncurcă.

Sunt copii în gară ca în zarce:

Unii urcă, alţii vor să urcă.

Uite-aşa, şi eu, Sara mă stoarce

Cu profundu-i cap, cu păr de nurcă.

MANDARINATA

Un soir, l’âme du vin chantait dans les bouteilles

(Baudelaire - L’Ame du Vin)

Din biberon pân’ la coliva dulce

Au supt mulţimile o cocă-colă,

Mulţimi de puşti cu role şi-n gondolă,

Ce n-au putut aminteri să se culce.

Pe toţi i-a bântuit o rugeolă…

Plin de buboaie, de covrigi, de bulce,

A răposat Infantu-n Acapulce:

Copile, îţi ofer o gladiolă!

Dar alt infant, din bumbăcelul viei

Şi până-n cânepile năsăliei,

La vin se-ndeamnă şi la vin se roagă:

Udă mormântu-mi şi uscata-i doagă!

Coboară, dacă nu mă iei la tine…

Fricoşilor de Moarte, oricum vin e!

ALCOHOL

Şi numele stelei se cheamă Absintos

Apocalipsa, 8, 11.

Nu te iubesc, deşi mi-ai fost aproape.

Arareori m-am despărţit de tine;

O lună, poate-un an, însă în vine

M-ai aşteptat şi te-am ghicit supt pleoape.

Eu ştiu că hematia te reţine

Cu jetul ei pierdut între hârtoape:

Iluzii îngropate-n cer, în groape,

În catacomba viilor divine.

De câte ori, având paharul gol,

M-am îmbătat cu boarea ta sangvină

Şi, fără ţuică, m-am trezit matol.

Dar iată, lângă steaua cea pelină,

A răsărit un nor de etanol:

Strămoaşa vodcă mi-i acum virgină!

PLĂCINTA MOŞNEAGULUI

Iată-mă-s bătrân, m-aşteaptă coase,

Ochii slabi eu mi-i rădic spre poartă:

Tineri mi-or veni, ori lumea moartă?

Creierul din ţeastă mă descoase…

Ce noroc: am vin! Apuc de toartă

Cana veche şi mi-o torn în oase;

Amintiri în capu-mi vin frumoase

Şi tristeţea-mi plânge trista-mi soartă…

Moartea-ntr-un sfârşit şi-atinse ţelul!

Parcă Dânsa nu-şi atinge ţinta,

Ori cu piatră, ori cu plumb, oţelul

Nimerind un trib ori toată ginta?

Nimerind nevlegul ori rebelul…

Vai de mine, mi s-a ars plăcinta!

DRAGU TATII BOSTĂNEL

şi nimeni nu pică din smirna şi nimeni din rodos

(Virgil Mazilescu - ar putea fi el arpentorul)

Orice ţigan îşi laudă ciocanul

Şi orice pasere pre limba-i piere

Şi orice trântor s-a-mbătat cu miere

Şi tu vei pierde, cât ai da cu banul!

Şi ultimul păianjen din unghere,

Găsit de tine-aevea şi la anul,

Un înger cruciger pândind Satanul,

Va fi zdrobit de mătura-ţi, muiere!

Dar tu, copile, ia poteca-ngustă,

Iară nu calea-n care dau năvală

Gloate nătângi; de-acele te desgustă!

Iar de vei întâlni vreo matahală,

Să n-o înfrunţi. Nu te-ncurca în fustă,

Ci rodosul şi smirna fie-ţi fală!

 

 … şi eu, care credeam că

Angst se invită la grătarul meu …