Archive for November, 2015

Fashion TCHOBANESQUE

Friday, November 20th, 2015

Ciobăniţă în drum spre Parlament, scurtă escală la Ciocu’mic.ro

Cuţulache lăsat acasă, melancolic & plouat

Pt. detalii, vezi

https://www.youtube.com/watch?v=dBdk2afideY

&

http://www.hotnews.ro/zoom.html?desc=Foto:%20Hotnews&name=Ciobanii%20protesteaza%20la%20Parlament&imgUrl=http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2015-12-15-20667975-41

şi

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20667745-peste-1-000-ciobani-protesteaza-parcul-izvor-impotriva-legii-care-limiteaza-numarul-caini.htm

Aşteptăm cu interes muştarul romantic. Sau - de ce nu ? - pe cel preclasic.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

PLACIDO

Wednesday, November 18th, 2015

dialogurile 100% platonice ale unor beţivi bătrâni

în prezenţa unui cotoi abstinent care are şi el părerile lui

- fragment -

(în vol. CHIX SAU LUMEA ACŢIUNII EFICIENTE, ed. NICULESCU Bucureşti, 2013)

- Bine că suntem sănătoşi, zice Adrian. Harry, dragă, nu vrei tu să pui de-o cafea, să ne mai venim niţel în fire? Hai, hopa sus, Vânătorule de Cremvurşti… sorry, cerbi n-avem… O să-ţi punem cercei, că tot poartă băieţii… şi tu tot ai urechile găurite…

- Ştii ce zicea Liana? Acum doi ani, când ne-a murit papagalul? L-am luat atunci pe bietul Pongo şi l-am lăsat afară, lângă uşa bucătăriei, iar când m-am întors, Placido îl jumulea entuziast, era plină curtea de puf albastru… L-am luat de ceafă şi l-am azvârlit înăuntru, în casă, iar el i-a tras nişte miorlăieli indignate. Iar Liana zicea că, de atunci, Placido ne priveşte chiorâş, fiindcă e convins că noi am mâncat papagalul, iar lui n-am vrut să-i dăm nici o bucăţică…

- Pe mine a vrut să mă halească o omidă, săptămâna trecută, zice Adrian.

- O fi şi asta vreo mutaţie, ceva, zice Harry. La urma urmei, am trecut prin experienţa Cernobîlului, a Caritasului, a Carrefourului… ne putem aştepta şi la asta…

Adrian stă ce stă, mai cugetă şi în final conchide:

- Ba nu, săraca, a căzut, probabil, pe jos, pe ciment, de pe nişte fructe luate din piaţă şi probabil că murea de foame şi de frig… Evident că, negăsind nimic de mâncare, s-a îndreptat spre singurul lucru organic din împrejurimi, adică degetul ăla al meu…

- Probabil, nespălat, zice Marcel, că nu venea ea degeaba, aşa, drept la el, să se înfigă cu colţii în el…

- Mă rog, singura chestie cât de cât comestibilă din împrejurimi…

- Nemâncată trebuie să fi fost, săraca, zice Harry, privindu-l cu dezgust.

-…Iar eu, ca un animal, am cules-o de pe jos şi am băgat-o-n spirt, cu gândul s-o duc la Muzeul Antipa…

- Trebuie să ne repetăm într-una că suntem oameni nu fiindcă acest lucru ar fi pe de-a-ntregul adevărat, ci pentru că, altfel, ne-am reîntoarce prea curând în animalitatea noastră natală, proclamă Marcel.

- Ce nume incredibil, mormăie Adrian.

- Ce nume, care nume? se interesează, aproape adormit, Marcel.

- Tovarăşude care vă zisei, cu care-am fost eu vecin de rezervă, la spital. Pufu Elvis. Ai mai auzit aşa un nume? Doar Pufu şi-ar fi fost destul. Dar şi Elvis…

Nesigur pe auzul lui, Adrian a profitat de un moment când asistenta-şefă ieşise, lăsând pe masă un teanc de fişe, şi a citit-o pe cea a vecinului său: Nume Pufu Prenume Elvis.

- O fi nume de scenă, mormăie, la rândul lui, Harry. Vreun pseudonim din ilegalitate. Vreo poreclă din puşcărie, ceva, acolo.

- Eşti pe-aproape. Dar n-a primit o Volgă, ci i s-a furat bicicleta. Nu Pufu a fost puşcăriaş, ci tatăl lui a fost lucrător al Ministerului Afacerilor Interne, la Râmnicu Sărat şi la Poarta Albă, aşa mi-a povestit.

Dar cum de a ajuns el, tablagiu la o circă din Crângaşi, nici măcar ofiţer vasăzică, vecin cu ditamai Maestrul, în pălăţelul acela dichisit din buricul târgului, l-a iscodit Adrian.

La fel cum a ajuns şi Maestrul, a dat Pufu din umeri, cu repartiţie de la ICRAL. Şi mai lăsaţi-mă, domnu’ Adi, cu Maestru-n sus şi-n jos, că Maestru’ e cine e şi noi suntem nişte râme… Bea şi Maestru’ de nu mai putea să ajungă pân-la etaj, de câte ori nu l-am luat din stradă şi nu l-am urcat pân-la el în dormitor… O bătea şi Maestru’ pe nevastă-sa de-i suna ăleia apa-n cap…

Sâmbăta era ziua de bătut neveste, cel puţin în ceea ce-i privea pe vecinii lui Pufu. Nu pe maestrul Negruzzi, care locuia la etaj şi care, sâmbetele, invariabil, se afla la el la teatru, fie că avea, fie că n-avea spectacol la şapte seara; cât despre doamna Negruzzi, o blondă răvăşitoare, cu câteva decenii bune mai tânără ca el, ea oricum nu prea stătea pe-acasă, îşi amintea Pufu. Nu că de la etaj nu s-ar fi auzit, uneori, zgomotele care, sâmbăta, veneau de la parter şi demisol, unde locuiau Pufu, un fierar betonist de la un şantier care, de vreo câţiva ani, tot urma să fie inaugurat săptămâna viitoare, al Gospodăriei de Partid şi unul care era angajat ca şofer la o cantină a Ministerului de Interne. Numai că sunetele specifice şi caracteristice, în ce-i priveşte pe Maestru şi pe familia sa, se auzeau în mod neregulat, aleatoriu, s-ar putea spune - în vreme ce, la parter şi demisol, ele făceau parte întotdeauna din programul de sâmbătă după amiaza, când fierarul-betonist, şoferul şi Pufu îşi aduceau aminte că nevestele lor sunt cameriste pe la nişte case de oaspeţi de la Snagov şi că, întotdeauna când ţara era vizitată de delegaţii ale Partidului Socialist din Paraguay sau ale vreunui Front de Eliberare Naţională din Africa, ele erau reţinute la servici, nu mai veneau seara acasă şi nici nu puteau fi căutate la telefon până ce delegaţiile cu pricina nu părăseau, pe calea aerului, Republica Socialistă România.

Aşa că, amintindu-şi toate astea şi uitând de salariile lor mari, de sacoşele cu bunătăţi şi chiar de dolarii sau mărcile cu care ele se întorceau adesea de la slujbă, soţii lor le băteau temeinic în fiecare sâmbătă când le prindeau acasă şi când mai puneau şi ei gura pe un pahar, ca omu’.

Pufu nu şi-a bătut nevasta în fiecare sâmbătă, urmând exemplul vecinilor săi, decât începând din vara lui ‘86, când, din vina ei, zicea el, au făcut amândoi o serie lungă de injecţii, iar ea a zis că, probabil, a luat beleaua de pe colacul closetului din vila unde se afla găzduit, de câteva zile, trimisul Partidului Comunist din Yemenul de Sud, sau de Nord, sau de unde mă-sa o mai fi fost împuţitu’, că nici bacşiş nu dădea, că el era, aici, invitat al Tovarăşului Ceauşescu, marele prieten al popoarelor arabe oprimate de imperialiştii americani.

- Râzi dumneata, dar să ştii că aşa e cum spun io. O bătea de-o usca, bine, nu tot timpul, dar aşa, din când în când, la ocazii…

Însă Adrian zâmbea fiindcă tocmai îi trecuse prin cap că şi Răvăşitoarea ar fi avut motive să-l ia la şuturi pe Maestru. Unul dintre ele se numea Mariella Lorenzo, cea mai celebră actriţă din blocul unde locuia şi la un moment dat, amantă, să-i zicem aşa, a lui, a lui Adrian, pe timp de cam o oră şi jumătate, într-o după amiază de prin anii optzeci, încă o damă Gillette, de unică folosinţă, din şirul celor cu care avea de-a face pe atunci, dacă nu de altceva, măcar din cauza, desigur, a scurtimii dezolante a programului TV şi a monotoniei de cazarmă a vieţii de zi cu zi.

La început, după ce abia apucase să-şi vadă numele tipărit de vreo zece ori, lui Adrian îi intrase în cap, cu înfumurarea şi suficienţa vârstei lui de atunci, să nu accepte decât articole de specialitate, zicând că un comentator nu trebuie să-şi piardă timpul cu corvezi de “calificat la locul de muncă”, precum interviurile şi altele de acest fel. Singurul rezultat pe care l-a obţinut cu asta a fost, însă, că a publicat foarte puţin, înainte de Optzecişinouă. Ba nu, a mai fost ceva: n-a semnat nici un articol despre Tovarăşu’, despre Plenara, despre Congresu’… Tot e ceva, dar asta s-a dovedit, după aceea, că nu prea ţinea de foame. Aşa că, abia după aceea, către bătrâneţe, a început să scrie de toate atunci când gazeta avea nevoie, la fel ca şi colegii lui începători, pe care-i traducea zilnic în limba română (chinuindu-se, de pildă, să obţină de la vreunul mărturisirea că ministrul de Finanţe n-a spus “creşterea de două ori a Produsului Intern Brut”, aşa cum scria în relatarea lui, ci “creşterea cu doi la sută a Produsului Intern Brut”)… Asta îl scutea, în general, de “şmotru”, adică de obligaţia de a-şi pierde timpul pe la conferinţe de presă şi altele asemenea.

Dar de la evenimentul desfăşurat la Slatina n-a putut să lipsească. Motivul pentru care ziarul a găsit de cuviinţă să relateze pe larg înmormântarea deputatului Panţâru, (numit de duşmanii din opoziţie Pârţanu, pe timpul vieţii sale), putea fi că răposatul fusese prieten cu redactorul şef, sau mai degrabă că acesta avusese mari obligaţii faţă de el. Sau Dumnezeu mai ştie din care alt motiv a fost trimis Adrian să scrie un reportaj “simţit” despre eveniment.

De altfel, şi el îl cunoştea de mult pe Panţâru. Îl întâlnise, pe el şi pe nevasta acestuia, în casa unui prieten. Panţâru, pe atunci tânăr avocat (nevastă-sa era judecătoare), se lăuda că el ar fi fost cel care l-a “iniţiat în munca de activist de partid” pe Nicu Ceauşescu, la Centrul Universitar Bucureşti. …Iar acum, era îngropat în postură de părinte al Codului Penal, Civil, Mare Ctitor, pardon, Fondator al Societăţii Civile eţetera… ameţitoare transformare…

Uluitoare, la ceremonie, au fost bocetele, adică bocitoarele. Adrian a rămas cu gura căscată la apariţia unei babe care i-a tras un bocet autentic, ca la Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu - iar după aceea, la bocetul performat – acesta e cuvântul, dragi telespectatori – de marea vedetă internaţională Mariella Lorenzo, singura noastră conaţională care a jucat într-un spectacol regizat de Peter Brook.

Nu era prea clar ce legătură era între marea vedetă şi sărbătorit. Adrian, însă, o cunoştea de prin 1985. Cum revista de specialitate apărea rar şi plătea prost, de pe atunci începuse să nu mai facă mofturi şi să scrie ce i se dădea. La Rahatul Roşu, unde a publicat, din an în Paşte, câte-un reportăjel de zece rânduri despre mişcarea artistică de amatori, îi venise rândul, la un moment dat, unui “material” despre echipa artistică de la Întreprinderea de Confecţii. Îşi făcuse atunci datoria caritabilă, dacă datorie o fi fost aceea, de a pomeni, la sfârşitul articolaşului, numele tuturor componenţilor trupei, aşa cum le aflase de la responsabilul sindical sau de la secretarul de partid, chiar dacă nu toţi purtătorii lor aveau vreo legătură cu spectacolul de care era vorba. Scrisese, atunci, Marinela Lorincz, aşa cum îi fusese dictat acest nume. O săptămână la rând l-a aşteptat Marinela pe un scaun din holul redacţiei, şi-o fi luat concediu de la fabrică, se întrebau secretarele, iar redactorii (Adrian era doar colaborator, neangajat) l-au întrebat ce-i făcuse, o lăsase, oare, gravidă pe muierea-muncii-artistă-amatoare? Abia după o săptămână a reuşit Marinela să stea de vorbă cu el şi să-i spună ce o durea: nu trebuia să scrie Lorincz, cum îi dictase responsabilul acela sindical rău intenţionat, ci Lorinţ. Aşa încât, cu orice preţ, cum o şti, cum o putea, trebuia ori să dea o erată în care să scrie negru pe alb chestia asta, ori să facă pe dracu-n patru şi să mai scrie o dată despre ea, care era de baştină din aceleaşi locuri cu Baltagul, moldoveancă curată – şi dârză precum haiducii. Nebuna era într-adevăr irezistibilă, nu că ar fi fost frumoasă, nici la chip şi nici în rest, ci dârză, într-adevăr, ca un motor de Roman Diesel, haiducind prin Capitală nu cu baltagul, ci cu dotările-i naturale, deloc generoase, aprig şi fără prejudecăţi puse la treabă. Atunci s-a rugat de redactorul şef şi de adjunctul aceluia să-i dea voie să mai publice încă un scurt material despre echipa de teatru de la Întreprinderea de Confecţii – şi desigur, s-a culcat cu ea. Nota bene, îşi mormăie Adrian în barbă, la înmormântarea deputatului, nu eu am tras de ea ca s-o… A fost exact invers…

Şi la două săptămâni după aceea, ea pleca la nouă seara din redacţie. Împreună cu redactorul şef. Iar la încă o lună după aceea, redactorul şef (de altfel, însurat, prăpăditul) făcea o criză de isterie în secretariat, zicându-i “Dinu Păturică cu fustă”.

…Patru televiziuni erau prezente, patru flăcăi solizi se clătinau, gata să cadă lângă sărbătorit, sub povara Betacamurilor. Aşa că Mariella i-a tras nişte chiuituri cum nu mai auzise micul cimitir de provincie – şi nici folclorul autohton de specialitate. Lui Adrian i s-a părut că recunoaşte câteva frânturi din coloana sonoră a Mahabharatei, filmul lui Brook. La sfârşitul ariei, lumea a aplaudat. Chiar şi nevasta lui Panţâru, deşi nu văzuse filmul. Sau poate tocmai de-aia.

În fond, şi eu am procedat cam la fel. Băiat sărac şi fără pile, m-am scos din mocirlă trăgându-mă singur de păr, sau mai curând, dacă se poate spune aşa, de creier, scriind la ziar. M-am bazat numai pe creierul meu, n-am avut nici un alt sprijin, la fel cum Mariella s-a bazat doar pe ţâţele şi cracii ei – poţi spune că nu e o similitudine izbitoare?

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=8336
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Rafinamente europene

Saturday, November 14th, 2015

Ce să faci cu ei ? Să-i dojeneşti cu blândeţe ? să te faci expert în Coran şi să le explici că el, Coranul, nu e un manual destinat fanaticilor cu bombe-n plombe ? Îţi râd în nas. Dau interviuri (în germană sau în suedeză, nu mai mi-aduc bine aminte) şi spun că ei se află acolo, în nordul Europei, ca să rezolve problema declinului demografic. Îl auzi pe arăboi zicând „blondele voastre nu mai fac copii, femeile noastre fac câte cinci sau şapte, fiecare” – şi te cruceşti.

Să-i deportezi, să-i trimiţi la/în mama lor, cum au făcut americanii, înfiinţând Liberia ? Ehei, asta a fost acum două secole… nu mai ţine…

Să-i bagi în lagăre, cum se purta acum optzeci de ani ? Sst, să nu te-audă careva !

Să le dai mijloace de trai ? Păi statele democratice occidentale ce altceva fac ? Ajutoarele sociale ale „defavorizaţilor” din Vest sunt mult mai mari decât salariul mediu – brut – din România, stat membru al Uniunii Europene !

Să le dai educaţie ? Nu vor !

Să suspenzi libertăţile cetăţeneşti ? Doamne fereşte, vrei să ne zică „fascişti” ?

Să nu le mai vinzi arme ? Da, asta parcă e mai aproape de realitate. Sau, mai exact, ar fi, dacă ai convinge Arabia Saudită să facă acelaşi lucru.

Ce vedem acum ? O Europă sodomizată în modul cel mai corect politic, căreia îi e frică mai mult de propriile excese fasciste decât de bestialitatea alogenilor – fascişti, sau „doar” prădători sălbatici – pe care i-a oploşit, persecutată de reaua conştiinţă a trecutului ei colonialist.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Tîrgul de carte GAUDEAMUS

Thursday, November 12th, 2015

GAUDEAMUS 2015 LA LINIA DE START

„Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio”, Târgul Internaţional GAUDEAMUS 2015 va avea loc în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central  al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 22, este iniţiat şi organizat de Radio România.

Târgul Internaţional GAUDEAMUS este principala componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.

Ce a însemnat Gaudeamus până azi:

90 de târguri în Bucureşti şi în ţară, peste 2.485.000 de vizitatori şi aproape 9.700 de manifestări, organizate în acest cadru, aduc Radio România în postura de lider naţional în industria evenimentelor de acest gen.

Ce va fi la GAUDEAMUS 2015:

- aproape 300 de expozanţi - un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă, numeroşi participanţi în premieră;
-  peste 700 de evenimente editoriale şi profesionale care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, ale GADIF, Dacia şi BRD Groupe Société Générale şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola – nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz&Co - Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă” – nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70).

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 18 noiembrie, la ora 12.00.

Invitatul de onoare al ediţiei este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2015 este domnul Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia.
GADIF, instituţie creată în urma summit-ului Francofoniei de la Montreux din 2010 de către reprezentanții statelor şi guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei în România, are ca obiectiv susținerea și promovarea limbii franceze și a valorilor de diversitate culturală și lingvistică, de pace, democrație și drepturile omului.
Programul extrem de variat al invitatului de onoare cuprinde peste 20 de evenimente organizate în acest interval în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti (mese rotunde cu tematică francofonă, lansări de carte, o expoziție de fotografii suprarealiste și numeroase alte activităţi, susţinute de scriitori, artişti, profesori de istoria artei şi a literaturii, nume bine cunoscute în peisajul cultural contemporan francofon).

Premiile Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2015 vor fi decernate duminică, 22 noiembrie, ora 17.00:

- Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi) şi Cea mai râvnită carte a târgului,

prin Votul Publicului, bazat pe studiul de trafic efectuat în rândul vizitatorilor;

- Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şi

online – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului; pentru secţiunile publicaţii,

radio, TV şi online, trofeele se vor acorda pe baza Votului Publicului. Trofeul Presei pentru

secţiunea agenţii de presă se va acorda pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR a

Societăţii Române de Radiodifuziune.

- Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat

finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale;

- Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, acordate pentru doi traducători, în şi din limba

română;

- Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg.

- Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte.

Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Premiile Tombolei vor fi, în acest an, 15 gift-carduri BRD, fiecare în valoare de 200 lei şi 10 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei. Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul). Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.


Parteneri GAUDEAMUS 2015

Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii

BRD Groupe Société Générale – Partener principal
Sponsori: Dacia şi Vodafone România

Parteneri:
DDB, Treasure Tea & Coffee, CEWE România, Bernschutz & Co, 7Last Muse, Display Grup, Carrefour, Kandia Dulce, Vestra, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti.

Parteneri media: TVR, Spectacular, România TV, Media Trust România, TV5 Monde, revista Accente, Agenţia de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Caţavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista Observator Cultural, Revista 22, România Liberă, Suplimentul de cultură, Şapte Seri

Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS sau să accesaţi www.gaudeamus.ro, unde sunt disponibile programul integral al evenimentelor organizate la târg şi catalogul participanţilor la această ediţie.
Persoane de contact:  Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro)şi Anca Badea
(tel. 0740 121 173, e-mail anca@gaudeamus.ro).

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

La (dez)ordinea zilei

Thursday, November 5th, 2015

Zece, sau treizeci, sau cincizeci de mii de tineri educaţi şi civilizaţi ies în stradă ca să huiduie starea de lucruri firesc-nefirească din Ţara-Mumă. Ţara care i-a fabricat (ştiţi vorba aia : io te-am făcut, io te omor !)

Şi-i omoară, nu se joacă. Treijdoi, până acum. Şi mai urmează…

Preşedintele amator al Ţării, care, ca s-o spunem pa dreaptă, nu prea are nici el habar cu ce se mănâncă (dar pe care, sinceri să fim, tocmai tinerii aceştia l-au cocoţat acolo, acum vreun an), vrea să-i primească la discuţii.

Însă pe cine ? Aceasta-i întrebarea.  Cu care cap al Opiniunii Publice să stai de vorbă ? Păi… câte capete are Dânsa ? Jdemii? Şi toate-s bune ?

Şi despre ce să stai de vorbă ?

Despre Ponta? Despre Izmene-Cu-Sprâncene ? Despre Piedone ?

Nţţţ. S-au cărat.

Despre susţinătorii lor ? Ei, vedeţi, aici e aici. Căci susţinătorul lor – de ce să ne ascundem după deget – e însuşi Popeurul Suveran.

Jdemiile sunt vocale. Şi în Piaţă – şi pe Internet. De parcă ele ar fi tot Popeurul.

Dar vezi că mai sunt şi ăilalţi, din lumea celor care nu cuvântă. Pulimea, cum duios o dezmierda don doctor Oprescu. Adică, restul de opzeşcinci la sulă, care nu glăsuie. Dar în schimb, votează. Pentru un kil de făină, unul de ulei şi două copane de pui rahitic, votează cum trebuie.

Şi face-un pişu mic şi suveran pe poporul telectual din Piaţa Universităţii, care e liber, în continuare, să emigreze în Vest, ca sirienii. Adică, să ducă faima României în lume.

Uauuu, ce băieţi deştepţi avem noi ! Ştiţi că la Microsoft, în America, până şi mâţele vorbesc româneşte ?

https://www.youtube.com/watch?v=DkL_hulowf0
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

verse adverse inverse transverse perverse

Monday, November 2nd, 2015

ATLAS

Aud pârâind şi mi-e teamă că se rupe

pânza putredă şi albastră de deasupra noastră

Şi stelele-au să cadă

Şi-o să se vadă

tencuiala coşcovită, mucedă,

din spatele ecranului.

Simt greul, tot mai greul.

Am un fel de cancer,

Ceva creşte în fundul ochilor mei.

E greutatea, numai greutatea de negură şi zgură

sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.

Ochi fără mâini.

Port în spinare mizeria asta

tot mai plină de păduchi tot mai plini

de Duhul Sânt şi de zmerenie.

Ăştia îl au pe Dumnezeu.

Îl au cum ai o curvă, în treacăt şi grăbit,

la ceas nepotrivit.

Îi ţin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,

în care-ncape totul,

Slugă deşălată

la ăştia plini de bună cuviinţă.

SCHIZOPOEM

Lumea e dreaptă

Strâmbă e numai gândirea mea dereistă.

Angrenajele merg bine până în clipa

Când nimeresc eu bobul de nisip printre ele.

Dacă tu eşti bun

Eu sunt rău

Şi viceversa

o hypocrite lecteur mon semblable mon frère.

Vie Domnia Luminii

Odată cu desfiinţarea mea

Dar aţi avea curajul să pariaţi

Că aşa se va şi întâmpla?

Plouă

Grâul va da în spic mult mai devreme

Dar pe mine mă udă

Şi asta nu-mi place.

Doamne-dacă-exişti

Ajută-mă să cred în continuare

Că Eu nu este Ei.

MIE îmi va da viitorul dreptate

Dar asta se va întâmpla din vina voastră.

Nu sunt decât o mică fiară

Neînscrisă în controale.

Fiarelor mari

Fiarelor feroce

Fiarelor vechi

Primiţi-mă printre voi

Iubiţi-mă

LAMENTO LA SFÂRŞITUL LUMII

Revărs asupra voastră

Haznaua sufletului meu

Lumea s-a stins

De câtă dragoste e oare nevoie

Spre a o reaprinde

Tot soiul de  pocăiţi

Mănâncă rahat despre apocalipsă

Şi epuizarea resurselor energetice

În noi toţi nu mai e

Destulă viaţă

Ca să murim ca lumea

Şi astfel continuăm

O ţinem tot aşa

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com