Posts Tagged ‘Bacovia’

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (48)

Monday, September 28th, 2015

1. Drepturile omului ? Categoric, da.
2. Toţi bipezii sunt oameni ? Categoric, nu.

*

BACOVIANĂ

S-a stricat vremea. În autobuz miroase a câine plouat şi a băşini. Unul din faţa mea deschide geamul. Pasagerii urlă că e curent.

*

Se renunţă tot mai decis la „superstiţia” noţiunii de Valoare. Valoarea este o noţiune relativă şi mai ales, necuantificabilă. Deci inoperantă, inaplicabilă, inutilizabilă. În absenţa ei, toate creaţiile artistice vor fi tratate la fel. Democratic.

Se uită că locul democraţiei nu este în artă, un domeniu prin definiţie elitar. Cine transferă ideea de democraţie în câmpul artei, de obicei o elimină din întreg restul vieţii sociale, adică de acolo unde îi este locul de drept. Să ne gândim la Ceauşescu şi la Cântarea României. (Dar tot atât de bine am putea să ne ducem cu mintea şi la massmedia actuală. Iar lucrul ăsta ar trebui să ne cam pună pe gânduri.)

*

Individul arată ca şi cum ar purta doliu după el însuşi.

*

Sunt mediocru într-un mod absolut strălucit.

*

Reclamă la pasta de dinţi: DINŢI ALBI PENTRU ZILE NEGRE !

*

Astea se întâmplau la o vârstă când poftei carnale poţi încă să-i zici romantism.

*

Ion Iliescu pe englezeşte : „Măi darling !”

*

În Ţara lui Mucles (căreia mai de mult i se spunea Ţara de Apoi), muştele pe căciulă sunt mari cât vacile.

*

Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată / Societatea Habotnică Multilateral Dezvoltată

*

Socialismul şi „averea poporului”. Se confiscă („naţionalizează”) totul, de la fabrici şi prăvălii, la case, bani şi grâul din hambare: dacă tot nu putem să le dăm de mâncare decât la unii, atunci hai să-i înfometăm pe toţi – şi să vedeţi că toată lumea o să fie mulţumită. Şi o să-şi ţină gura, las că ne ocupăm noi de asta.

*

O să râdeţi, dar cabinetul ministrului din vechea Casă a Scânteii, în care am făcut “de gardă” vreo câteva nopţi, prin anii 1990-92, avea baie cu jacuzzi. Care se afla acolo din capul locului, adică de prin 1953, când a fost dată în funcţiune măgăoaia stalinistă de la Bucureşti. (2014.12.29)

*

Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine”. Pare destul de adevărat, cu aplicabilitate reală, efectivă, dacă te gândeşti că, din salariul tău şi-al altora care chiar munceau, mai erau plătite diverse haimanale („javre”, aşa li se spunea de obicei) – turnători, ginitori, sau pur şi simplu, „piloşi”, care treceau pe acolo doar la zi de leafă.

*

Apropont de Compania Naţională de Autostrăzi (http://www.cnadnr.ro/), sau cum pisici i-o mai fi zicând : cei 1,5  până la 2 kilometri de autostradă cu care blagosloveşte ea, anual, popeurul român au termen de garanţie. De 2, sau de 3 ani, în cel mai fericit caz. După care, măreţele opere inginereşti, aflate încă în scutece, dau ortu popii. Se dezintegrează şi-o iau la vale cu prima ploaie, cu primul îngheţ.
…Şi …alţi bani, altă distracţie ! Alte licitaţii, alte contracte, alte comisioane ! …Dar vă imaginaţi ce comisioane gigantice or fi încasat constructorii antici romani, de-au atins asemenea performanţe ! să reziste drumurile lor 2000 de ani… vă daţi seama ?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Drum_roman

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (41)

Thursday, February 12th, 2015

AVERTISMENT

Acesta nu e un sonet. E un pamflet.

Acum vreo douăzeci de ani, pe vremea când ţineam pagina zilnică de cultură a Informaţiei Bucureştilor, un „pui” al României libere care apărea în opt pagini format ziar, de cinci ori pe săptămână, m-am nimerit la UNITER, la conferinţa de presă inaugurală a unui nou festival de teatru.

Fenomenul părea inedit, să nu zic bizar: era pentru prima oară când la Slobozia, jud. Ialomiţa, un orăşel agricol din mijlocul Bărăganului, se revărsa o asemenea cantitate de artă teatrală. Până atunci, adică până în 1989, abia de se rătăcea pe-acolo câte un teatru de provincie în turneu, cam o dată la doi ani. Iar după 89, turneele erau de-acuma o palidă amintire a trecutului nostru totalitar, din lipsă de parale – dar şi de educaţie a tuturor celor implicaţi.

Oricum, şi până în 89 şi după, intelectualii locali, respectiv doctorul, profesorul de latină şi nevasta preşedintelui tribunalului, care făcuse doi ani de A.S.E., când aveau poftă de cultură, îşi puneau fundul în tren şi dădeau o fugă la Bucureşti.

Cu atât mai excitantă părea, deci, ideea autorităţilor locale ca, din fonduri proprii, să aducă la ele în oraş, pe timp de o săptămână sau două, nu reţin exact, cam tot ce avea teatrul românesc mai nou şi mai promiţător în clipa aceea, printre care şi câteva spectacole pe drept cuvânt experimentale, fiind semnate de nişte debutanţi. Toate astea n-ar fi fost posibile fără aportul financiar decisiv (adică apropiat de 100% din buget) al unui Mecena local, ne încredinţează şefa Inspectoratului de Cultură local, care face oficiul de prezentatoare a evenimentului.

În continuare, ne ţine vreo jumătate de oră cu omagiile la adresa împricinatului, cu descrierea calităţilor sale şi a măreţelor sale ctitorii de la Slobozia şi din judeţ. Iese lirismul din ea prin, vorba aia, toate orificiile atunci când ne descrie ranch-ul inspirat din serialul TV Dallas şi micul turn Eiffel pe care şi le-a tras finanţatorul în plină Câmpie Română. Tot ce pot spune e că n-am văzut în viaţa mea pupături în cur mai tandre şi pasionate.

Buuun… va să zică, mergem la festival, care e unul reuşit, mi se pare. Iar condiţiile sunt chiar bunuţe, aş zice. Nu s-a zgârcit de loc Trimalchio, au avut ce băga-n ei artiştii şi presa, mă refer în special la lichide.

…După fix un an de la cele mai sus pomenite, mă aflu tot la UNITER şi tot la conferinţa de presă – a ediţiei următoare. A aceluiaşi festival teatral, desigur. Aceeaşi doamnă de la Cultură ne prezintă noua ediţie.

Ce e nou? Păi, e că situaţia s-a cam schimbat. Mecena, cel cu Dallas-ul şi cu turnul Eiffel-bis, are oarece probleme cu Justiţia, cu Poliţia, cu naiba mai ştie cine… Deci, adio finanţare festival…

Iar doamna de la Cultură ne prezintă lucrurile aproximativ astfel: „Anul acesta, trebuie să ne descurcăm doar cu banii noştri, ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii, care sunt cam pe sponci”.

„Păi, unde vă e Mecena?” întreabă numai aşa, de-al naibii, un ziarist. „V-a lăsat baltă?”

„Care Mecena?” face doamna, care cu greu îşi aminteşte de cine-ar putea fi vorba. „A, vă referiţi la personajul acela interesant! Nu ştim ce-i cu el şi nici nu ne interesează.”

…Şi nu ştiu de ce-mi vine chestia asta în minte tocmai azi, când pe scriitorul-politician Varujan Vosganian, fost ministru, îl examinează Parlamentul, în chestia prea puţin importantă a unor mici mânăreli – cu banii Uniunii Europene, dac-am înţeles eu bine. E vorba de aceeaşi persoană pe care unele voci autorizate din Uniunea Scriitorilor intenţionau să o desemneze drept propunere a acestui organism la acordarea Nobel-ului pentru literatură.

Aş fi curios dacă ele vor intenţiona şi mâine chestia asta.

CINE-A PUS CĂCAT PE CLANŢĂ?

Eu am pus căcat pe clanţă

Tu ai pus căcat pe clanţă

El a pus căcat pe clanţă

Noi am pus căcat pe clanţă

Voi aţi pus căcat pe clanţă

Ei au pus căcat pe clanţă

TOŢI am pus căcat pe clanţă !

Poezioara de mai sus a postat-o al nostru Neculai Constantin Munteanu pe Facebook, acum câteva zile. Văzând-o, m-am grăbit să-i trimit un mic mesaj în care-i spuneam că:

Am fost de faţă cândva, cam între anii 1969-1972, la recitarea acestei ilustre creaţii de către Tudor George, marele Ahoe, la cenaclul literar al medicilor A.P. Cehov (ulterior, V. Voiculescu) de pe bd. Republicii (anterior şi ulterior, bd. Carol #1). Oarece amănunte despre această adunare găsiţi la adresa http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=11418 . Probabil că poezia îi aparţine lui Pâcă, dar noi, cei de faţă, am crezut atunci că e a lui Ahoe - şi am trăit mult timp cu convingerea asta. Ce mai ţin minte e că atunci, la şedinţa aceea de cenaclu, domnul doctor lângă care mă aflam mi-a şoptit “domle, asta-i chestie cu tâlc, am mirosit eu unde bate”. Alte detalii nu mi-a dat, m-a lăsat în neştiinţa mea.

Acela e locul unde unul din legendara tripletă Ahoe-Pîcă-Pucă a recitat solemn chestia cu clanţa, atunci când a fost invitat să împărtăşească distinsei adunări ceva cât mai liric. De altfel, asta era întrutotul în nota lui Ahoe.

Cică odată a fost invitat la unul din parastasele Uniunii Scriitorilor. Adică era o adunare din aia festivă unde se rosteau tot soiul de vorbe bune despre unul care-a avut bunul simţ să dea colţu şi să nu ne mai facă concurenţă. Cel în cauză era, acum, Bacovia, iar principala organizatoare era văduva sa Agata-lasă-te-de-crime. Care, de altfel, organizase şi până atunci mulţime de comemorări ale defunctului. Când i-a venit rândul, Ahoe, deja abţiguit, s-a ridicat şi a rostit, pe tonul lui Nae Caţavencu: “Doamnă, voi fi scurt: să vă trăiască mortu !”

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2015_01_net.pdf