Archive for April, 2017

CINEPOLITICA 2017. RĂZBOIUL REGELUI

Monday, April 24th, 2017

CINEPOLITICA nu s-a dezmințit nici la această a șasea ediție.

Deși componenta sa „Cine” a fost ilustrată foarte onorabil de câteva filme care merită prin ele însele, prin artisticitatea lor ca să zic așa, atenția cinefililor, mai ales cea de a doua jumătate a termenului este  cea care a stârnit interes și emoții.

Cu toate că nu era inedit, documentarul de mediu metraj RĂZBOIUL REGELUI a fost urmărit cu real interes de toți cei prezenți la festival, români și străini deopotrivă. Aceasta, fiindcă relatează un fragment important din istoria țării, actul ieșirii României din alianța cu Germania nazistă la 23 August 1944 – și o face “la firul ierbii”, examinându-l de foarte aproape și dând detalii inedite, prin intermediul unui participant ilustru, Regele Mihai.

Filmul produs de John Florescu și regizat de Trevor Poots, producător, printre altele, al unui documentar despre Rudolf Hess, are meritul de a (ne) reaminti că ieșirea României din Axă a scurtat cu cel puțin câteva luni războiul mondial, salvând astfel milioane de vieți de militari și civili. Și că acțiunea de la 23 August, în legătură cu care s-a tot mințit de atunci încoace, s-a datorat în mare măsură regelui.

Filmul acesta este pe jumătate documentar de arhivă și pe jumătate, interviu cu Regele, care povestește, cu remarcabilă acuitate a memoriei și adesea cu umor, faptele la care a luat parte și oamenii pe care i-a cunoscut.

De exemplu, că la una din întâlnirile lor de la Berchtesgaden, Antonescu ar fi vorbit continuu timp de două ore, traducerea în germană durând cam tot atâta, iar Hitler ar fi tăcut în tot acest timp, ascultându-l. Ceea ce, fără îndoială, a constituit un record.

Iar în ce privește aspectul arhivistic, aș observa că e pentru prima oară când văd imagini filmate la 23 august 1944, în Piața Palatului Regal din București. Mulțimea adunată acolo în acea zi era la fel de impresionantă ca și cea de la 21 august 1968, din același loc. Cu mențiunea că cea din 1944 venise acolo, după toate aparențele, spontan, fără s-o fi îndemnat cineva anume.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2017. IMAGINEA DE APOI

Friday, April 21st, 2017

Instalat încă din tinerețe în elita cinematografiei mondiale și în programa analitică a școlilor de cinema din întreaga lume (Canalul - 1957 și Cenușă – 1965, printre altele), multiplu premiat (Cannes, Oscar ș.a.), autor al unei opere impunătoare, pline de titluri celebre, Andrzej Wajda a făcut filme cu un singur personaj: Polonia.

Polonia, patria sa, cu suferințele și  cu eroii ei, pe vremuri antihitleriști – și anticomuniști, mai către zilele noastre.

Afterimage, ultimul său film, datat 2016, anul morții sale, este povestea, însă, nu a unui erou, ci a unei victime. Este biografia unui Iov polonez din anii staliniști ai “dictaturii proletariatului”.

Considerat, astăzi, drept unul dintre cei mai mari artiști polonezi ai secolului trecut, pictorul și teoreticianul Władysław Strzemiński (1893-1952) s-a format la școala avangardismului sovietic al anilor douăzeci, cu entuziasmul său novator din vremea când încă nu ajunsese să fie pus la respect de imbecilitatea Realismului Socialist/Stalinist. Printre congenerii și tovarășii săi s-au numărat, în acea vreme, Kazimir Malevici, Vladimir Tatlin și Mark Chagall. A fost, mai apoi, unul dintre fondatorii BLOK – Grupul Cubist, Constructivist, Suprematist din Varșovia.

Filmul lui Wajda reconstituie ultimii trei ani din existența personajului, când, în perioada de mari privațiuni postbelice, noile autorități din Republica Populară Polonă nu vedeau cu ochi buni activitatea conferențiarului Strzemiński de la SHSVA, Școala Superioară de Arte Vizuale din Lodz.

(În ce ne privește, mai cunoaștem un caz de genul acesta: Constantin Brâncuși. Dar să revenim la oile noastre.)

Sugestiile inițiale ale noilor stăpâni, de a abandona abordarea sa modernist-abstracționistă și de a se supune comandamentelor realismului socialist, neluate în seamă de Strzemiński, sunt urmate curând de amenințări și apoi, de măsuri concrete, tot mai drastice. Este concediat, i se distrug lucrările, studenții săi sunt persecutați la rândul lor, e dat afară și din asociația artiștilor plastici, i se interzice să se mai angajeze undeva și astfel, e lăsat fără cartele de alimente (într-o vreme când nu se găsea de mâncare decât “pe cartelă”). În cele din urmă, omul moare de tuberculoză și de foame.

Faptele descrise, după toate aparențele, absolut reale, îndârjirea câinoasă împotriva unui artist care, la urma urmei, nici nu urmărea să spună sau facă ceva împotriva Partidului Comunist Polonez (și care era, în plus, mare mutilat de război) – toate acestea pot părea chiar neverosimile unuia care n-a trecut prin acele experiențe. Din păcate, însă, ele sunt reale – și trăite de o mare parte dintre oamenii vremii.

Filmul lui Wajda, cu atmosfera lui grea, apăsătoare, vorbește despre amestecul de teamă, slugărnicie, josnicie, prostie și răutate care stă la baza vieții sociale. Inclusiv a celei dintr-o țară comunistă. Precum și de rarele pete de omenie care mai împestrițează amestecul în chestiune.

În rolul principal, Bogusław Linda își construiește, cu mijloace de o mare austeritate, o apariție mai mult decât convingătoare, memorabilă.

În lucrările teoretice ale lui Strzemiński, prin “powidok” (“afterimage”, în traducere) se înțelege imaginea latentă formată pe retină, în culori complementare, a obiectului pe care-l privim.

Afterimage este și nu este apocaliptica “imagine de Apoi” din ingeniosul caiet-program-invitație-pașaport al prezentului festival bucureștean, asta depinde de privitor. Căci, totuși, să nu ne precipităm, încă n-a venit, până la Apocalipsă mai e un pic.

S-ar putea, însă, ca prin acest cuvânt enigmatic adoptat ca titlu pentru ultimul său film, Wajda să fi desemnat imaginea despre lume și oameni pe care și-o poate face un om trecut prin revoluționarismul din anii 20 al personajului său, după împlinirea catastrofal-comunistă a viselor de justiție socială ale intelighenției europene de la începutul secolului douăzeci. Nu e exclus să fi avut în vedere ceva de genul „mintea românului/polonezului de pe urmă”.

Iată, deci, încă un film care dă de gândit. Cui are cu ce.

Counter instalat la 06.03.2023



free hit counter

CINEPOLITICA 2017 (ediția 6)

Tuesday, April 18th, 2017

http://www.cinepolitica.ro/ro/2017

Programul festivalului

20.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-the-king-who-tricked-hitles

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-afterimage

21.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-human-harvest

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-beyond-the-mountains-and-hills

22.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-film-mercy-street-strada-sperantei

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-trump-vs-clinton

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-the-apprentice

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-putin-forever

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-chez-nous

23.04.2017

https://eventbook.ro/film/bilete-film-testoasa-rosie-la-tortue-rogue

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-la-drum-cu-tata

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-clash

https://eventbook.ro/film/bilete-cinepolitica-2017-their-finest

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Ca de Florii

Sunday, April 9th, 2017

Aveam, odată, o colegă pe care-o chema Crina Ionescu.

Toată lumea îi zicea Crima Ionescu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Inoxidabil în Do major

Thursday, April 6th, 2017

Ia te uită… un plic tipărit de Poșta Română, cu poza dlui Dinu C. Giurescu. Să fi pățit ceva distinsul nostru istoric? și eu să nu fi aflat? Aiurea, nici pomeneală, domnul academician e bine mersi.

Am toată stima pentru domnia sa, dar, sincer să fiu, nu m-aș fi gândit niciodată să-l omagiez în halul ăsta monumental. Eu (și, în general, restul lumii) știam că onoruri de-astea se cuvin doar răposaților - și anume, nu tocmai la o zi-două după ce ei dau colțu’.  Trebuie să treacă o porție oarecare de eternitate peste tine, măcar ani, dacă nu decenii ori secole, pentru ca Patria să te sancționeze atât de glorios.

Nu la noi, însă. Astea-s mofturi de occidentali decadenți. Aici, la porțile Orientului, nu poți lăsa pe alții să se ocupe de chestii de-astea. Gândiți-vă la Posterioritatea lui Mihai Beniuc. De a lui Sadoveanu nici nu mai discutăm… Ce s-a ales de posteritățile lor?

Așa că mai bine te ocupi din timp. Și eventual, te torni în bronz, pe clopotul cel mare, să te știe lumea de inoxidabil în Do major.

Căci, adevăr grăiesc dumneavoastră, în Regatul Curulingian ne ducem zilele și nu în altă parte.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com