SITUAȚIA

Putin și Xi se pupă-n bot, NATO se codește să dea arme Ukrainei, francezii dau foc Franței (’raț’ai dracu’ dă revol’ționari, am scos noi vreo vorbă când ne-au lungit ăștia pedeapsa până la 65 de ani?), evreii – Israelului, băncile crapă ca în 2008 (sau poate, 1929), Iranul se pupă și el în bot cu Arabia Saudită, lumea civilizată se rățoiește la italieni că de ce nu pescuiesc din mare mai mulți imigranți clandestini, armata SUA mai neputincioasă ca în 1941 operează, deasupra Mării Negre, drone de observație aeriană neprevăzute cu sistem de autodistrugere, iar prefectul de Kiatra Neamț îl destituie pe președintele de Consiliu Județean Arsene la o săptămână după condamnarea la închisoare și fuga aceluia din țară.

Cât despre falimentul declarat acum al societății de asigurări despre care o țară întreagă știa de mult că e o pungășie…

ASTA-I SITUAȚIA

*

Arde Parisul? l-a întrebat Hitler pe generalul Von Choltitz în august 1944.

Da, i-au răspuns parizienii în martie 2023.

*

Cutremure în Turcia, Ecuador, Noua Zeelandă, Oltenia… pământul se crapă și în Turcia și în Africa… e clar, nu ne mai rabdă pământul!

*

Păzea! hotelul Intercontinental București o ia la vale!

*

Dr. Mengele la reciclare

- Trim. I - cu prof. Ciomu

- Trim. II - cu prof. Burnei (achitat)

- Trim. III - cu prof. Tesloianu (în curs de)

- Trim. IV - cu doctorii de la Vatra Dornei

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/s-a-stabilit-din-ce-cauza-a-murit-valeriu-la-spitalul-din-vatra-dornei-ce-arata-rezultatele-preliminare-ale-necropsiei.html

*

Să ieși la pensie la 45 de ani. La o pensie mai mare decât leafa.

Într-o țară care-a fost

Era mare cel mai prost.

Așa a zis poetul.

*

Turcia fabrică tramvaie. Pe franțuzește, asta sună cam așa: péter plus haut que son cul.

https://www.digi24.ro/stiri/un-tramvai-plin-cu-calatori-a-luat-foc-in-mers-in-timisoara-vatmanul-ceruse-inainte-sa-se-retraga-la-depou-2276225

*

https://www.digi24.ro/stiri/externe/nehammer-atat-timp-cat-spatiul-schengen-nu-functioneaza-nu-l-putem-extinde-2223877

Păi, mă băeț, dacă tot vă calcă pe coadă austriecii și olandezii, de ce mai cotizați la prăvăliile lor? Uite, să luăm Netflix-ul, cea mai tare Ro-mânărie de pe meleagurile strămoșești. Tot contribuabilul autohton, de orice culoare ar fi – PSD, PNL, AUR… PLM! – bagă, lună de lună, câte zece euro în buzunarul Olandezului Zburător. Asta, deși, poate, se uită o dată pe trimestru la câte-un film de pe Netflix. Plus că vreo 90%-95% dintre ele sunt vechi de câteva decenii și după cum se prezintă, nici când erau nou-nouțe n-or fi avut mai mult de o sută sau o mie de spectatori. Iar dintre cele din fraza precedentă, un foarte mare număr sunt mai vechi de 50 și chiar de 70 de ani – adică sunt absolut gratuite din pdv legal. Cât despre faptul că au subtitrare într-o limbă oarecum română… mare brânză! la fel le poți găsi și pe site-urile de filme piratate. Adică pe gratis. Și în plus, dat fiind că cei zece euroi îi plătiți de pe card, iar cardul acela e în majoritatea cazurilor Raiffeisen sau BCR… nu se supără nici domnul Nehammer…

*

”În lumina evenimentelor pe care le trăim…” scrie unul pe Facebook. Îmi vine să-i răspund: moșule, aia nu-i lumină. E întuneric.

*

Are Arghezi - nu mai știu unde - niște considerații de care tot mai des mi-aduc aminte. Zicea că el se consideră un purice: iute, neastâmpărat, pișcă și sare, fuge. Spre deosebire de păduche, care e sedentar. Unde se așează, acolo face cuib și plodește sumedenie de urmași. Păduchele e, mai presus de orice, așezat, gospodar. Familist. Bine, măcar, că nu nășește, nu-și face și fini – zic eu. Pe care să și-i angajeze subalterni. La Minister, la Primărie…

*

Cândva, prin anii ’70, am citit cărticica unui Leonid Lihodeev (singura lui creație tradusă în românește, mi se pare), unde un personaj vorbea despre ultimele zile ale celui de al doilea război mondial, pe care el le-a apucat în Germania. Povestitorul, soldatul de atunci, fiind șofer pe un jeep Willys, din cele primite de la americani în cadrul acordului de ajutor-închiriere (Lend-Lease Act). Fiind vorba de un împrumut, la sfârșitul războiului, conducătorii URSS au ordonat întocmirea de situații exacte privind numărul și starea echipamentelor în cauză – iar cele încă existente să fie, pe cât posibil, reparate și predate americanilor. Așa încât rușii s-au pus pe treabă și într-o săptămână-două, au făcut jeep-urile și camioanele Studebaker (ulterior, botezate Molotov) să arate ca noi. Apoi, s-au dus cu ele în port la Hamburg, sau unde-o mai fi fost un port nemțesc nedemolat, ca să le îmbarce pe vaporul american ce-i aștepta. Iar acolo, o macara lua mașinile de pe cheu și le lăsa pe punte. Unde un soldat negru (!) le lua cu altă macara și le băga în gura unei mari prese hidraulice, care… buf, buf! din două bubuieli transforma mândrețea de mașină reparată cu trudă de Omul Sovietic într-un balot de tablă aruncat în cadă.

Povestitorul zicea, sau cel puțin lăsa să se înțeleagă, că mai mare umilință n-a suferit în viața lui.

Cam ăsta-i sentimentul cu care s-au azvârlit dintotdeauna rușii asupra lumii civilizate.

*

Acum vreo 50 de ani a apărut la noi traducerea unui roman englezesc de aventuri. Din al 2-lea război mondial, evident. Era vorba despre un agent englez parașutat în Grecia, la partizanii care luptau cu ocupanții hitleriști. Și se spunea acolo că personajul a fost nevoit să mănânce la un moment dat, în lipsă de altceva, o tocătură de carne cu orez, înfășurată în foi de varză, chestie pe care, ”în alte împrejurări, ar fi considerat-o necomestibilă”. Ceea ce m-a înfuriat la culme și am zis în sinea mea că noi porridge, adică terci, nu dăm la oameni.

*

Sunt profund recunoscător celui care a pus pe Internet pagina asta de ziar vechi. Care mă face să-mi aduc aminte de primele filme pe care le-am văzut – nu în 1971, ci cu vreo 15 ani mai înainte, că așa sunt eu, mai Dinaintea Erei Noastre:

- Șapte mirese pentru șapte frați, un musical hollywoodian nemaipomenit, despre care mult mai târziu am învățat la școală că era făcut de celebrul Stanley Donen.

- Bandiții din Spessart, o comedioară muzicală est-germană despre care aș spune acum că era ușurică – dar cert este că o melodie de pe coloana ei sonoră mi-o amintesc și acum.

- Thérèse Raquin, din care mi-o aduc aminte doar pe inubliabila Simone Signoret (gestul acela al femeii aflate într-o adevărată moarte sufletească, de a scutura scrumul unei țigări inexistente…)

- și desigur, filmul rusesc Escadrila Normandie-Niemen, despre o unitate de aviație sovietică încadrată cu piloți francezi, în al 2-lea război mondial, precum și alte 1000 de filmulețe cu saviețki gheroi. Printre care, și Zboară cocorii.

- și, la vreo zece ani după aceea, Hatari, Cabotinul, Drumul spre înalta societate, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, Colina…

Am plecat militar la scurt timp după ce văzusem Colina, un film despre un batalion disciplinar englezesc din nordul Africii, din timpul WWII. Și toți camarazii mei, precum și zbirii de ofițeri și sergenți instructori, îl văzuseră. Iar aceștia, ca să ne amenințe când nu le plăcea mutra noastră, doar atâta ne spuneau: ”aveți grijă, că uite-acu’ facem Colina”. Cinefili eram cu toții pe vremea aia, ce mai încoace și-ncolo!

*

Facultatea noastră era după colț, așa că ni se întâmpla deseori să greșim drumul și să intrăm la Cireșica. La urma urmei, și poarta Institutului nostru tot la parter era. La un moment dat, am intrat în Cireșica toți șapte. Șapte eram în grupă în anul acela, adică eu și șase fete. (Eu le invitasem.) Și am comandat o bere. Una singură, că n-aveam bani de două. Chelnerul s-a uitat lung la noi, dar n-a zis nimic și ne-a adus sticla.

Dar când fetele i-au cerut și pahare…

*

Tot atunci, pe la începutul anilor ‘70, am fost prima persoană din București care a purtat pantofi de atletism (numiți mai târziu adidași) în afara unui stadion. Adică, la Podgoria, lăcașul de înaltă spir(i)tualitate de pe bd. Magheru care găzduia zilnic cam 20-30% dintre membrii Uniunii Scriitorilor și cam tot atâția ginitori. Unii dintre ei zicându-mi ce mai faci, bă, Ilie Floroiu, dacă nu știți de cine era vorba, treaba dv. Iar adidașii mei avant la lettre erau din piele albă, marca Pionierul București, cu două dungi roșii, spre a nu se confunda cu cei originali, cu trei. Și m-au ținut niște ani buni, spre deosebire de turcismele cumpărate ulterior, când tot popeurul purta adidași.

De mîncat, i-a mâncat mai târziu.

*

https://www.g4media.ro/foto-boardingpass-acesta-este-avionul-cu-care-a-zburat-presedintele-iohannis-la-tokyo-un-boeing-737-a-fost-inchiriat-de-administratia-prezidentiala-pentru-deplasarea-in-japonia.html

Poporul Facebook se pamează (= cacă pe dânsul) că de ce dă Iohannis ”bănuții noștri” pe Boeing-uri închiriate. În chestia asta, am și eu niște păreri. În 1969, lucram pe aeroportul Băneasa, unde, cel de la Otopeni încă neexistând, aterizau și avioane mari. Printre care, și cele două Boeing-uri 707 ale lui Ceaușescu. Că două avea – iar noi, ăștia de la sol, ne miram cum naiba se descurcă piloții lor pe pista de 1200 de metri de la Băneasa. Ce-i drept, am văzut 707le lui Ceașcă și încărcate cu fructe și legume proaspete, trimise în RFG.

Cu unul dintre ele am făcut și eu o deplasare până la São Paulo, Brazilia, în 1991 – și tot ce pot spune e că n-avea cine știe ce dotări de lux. Sau mai degrabă, nu le mai avea.

*

”Majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor sunt idioți” zice, pe Facebook, unul care semnează, cică, Aristofocle.

”Majoritatea românilor nu se înșală” îi răspunde altul, Strofokle.

*

Counter instalat la 23.03.2023

free web counters

N-o să-l uit în veci pe domnul P., fostul meu coleg de birou de acum aproape patru decenii. El, apropiat de vârsta pensiei, iar eu, abia ieșit din stagiatură, dar eram șeful biroului, în virtutea faptului că aveam diploma de licență corespunzătoare. Asta, deși el știa mult mai bine cum mergeau treburile pe-acolo – și îmi dădea, discret dar eficient, tot sprijinul de care aveam nevoie. El era un fost ofițer, plecat din armată din motiv de …nepotrivire de caracter și dăruit cu tact și mult simț al umorului.

De la el am auzit o vorbă mare despre vârstele omului, pe care mi-am reamintit-o acuma, de Crăciun. El spunea că unui bărbat de vârsta lui nu i se potrivește alt rol decât acela de Moș Crăciun, în trecere pe la niște copile nu neapărat cuminți.

”Fiindcă, dacă nu poți fi un Moș Crăciun, n-o să fii decât un Moș Tăgârță”, explica el.

Înțeleaptă vorbă, zic eu acum, fie-i amintirea binecuvântată vechiului meu coleg.

*

29.12.2018:

Tocmai văzui la televizor o știre despre plaja de nord de la Costinești (de la Epavă), care a fost înghițită complet de apă, iar un restaurant rural-țigănesc, dintre cele pomenite în comentariul de acum trei ani de pe blogul meu, se află deja cu curu-n Marea Neagră. Vechile cazemate, care în poza mea de mai jos (datată 2015) erau la cca 50 m de uscat, sunt acum la 200-300 m de acesta.

Prietenilor care și-au petrecut, ca mine, vacanțele din anii 70, 80, 90… pe plaja aceea, sincere condoleanțe.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=14171

*

Pe Da Vinci Learning TV, un domn simpatic vorbește cu atâta șarm despre mecanica cuantică, Planck, Bohr și Einstein încât te face să crezi că și înțelegi ce spune.

*

Text de muzică uşoară (ziceţi-i „pop”, dacă asta vă ajută să dormiţi mai bine în week end): „şi îngerii au demonii lor”. N-am auzit tâmpenie mai moţată de când mama m-a făcut.

*

Am auzit de mai multe ori, în ultimii ani, remarci de genul ”regizorul Cutare, din păcate, atât de puțin cunoscut astăzi… actrița X, despre care, din păcate, mai știm prea puțin…” Ce mă frapează este că regretele acestea vin, acum, tocmai de la acei oameni din massmedia care, în anii `70-`80, din postura de redactori-cenzori, au avut grijă ca regizorul Cutare și actrița X să rămână pe veci necunoscuți publicului din țara lor.

Au luat lefuri bune pentru asta, adică pentru a face ca Pintilie, Ciulei şi încă doi-trei de talia lor să nu existe pentru publicul românesc. Nu nominalizez nici oameni, nici instituţii, ca să nu supăr pe nimeni. Dar, vorba lui Gică din Colentina, “se ştiu ei”. În orice caz, un lucru trebuie neapărat spus – că, fără cei doi susamintiţi, filmele româneşti de după 1989 nu ar fi existat. Cel puţin, în forma lor actuală, care le-a lansat pe orbita premiilor la festivaluri internaţionale. Şi încă ceva: ele, aceste filme admirate de critica internaţională, sunt văzute mai mult în străinătate. Cea mai mare parte a încasărilor lor provine de acolo. Are și asta o anumită legătură cu oamenii de încredere ai lui Ceaușescu.

*

S., mai târziu ajuns director general al TVR, este cel de la care am aflat, prin 1984 sau 1985, că evreii au colaborat cu armata germană în primul război mondial, ca translatori, în timpul ocupaţiei germane a României. Şi nu părea să le-o fi iertat nici după şaptezeci de ani. Ce vreţi, patriotism cu termen de garanţie nu există.

*

Cu absolută certitudine, singurele cărţi de istorie care spun adevărul despre România sunt cele semnate de străini. Tot restul e doar propagandă. În privinţa asta, se poate spune că editura Humanitas face un mare serviciu acelei părţi din poporul român care ţine cu adevărat la patria sa, pe care vrea s-o vadă intrând în rândul lumii – şi nu la averile păturii securist-oligarhice, provenite din jaf. Singurul, dar gravul, compromis făcut de Humanitas în privinţa asta e preţul cărţilor în cauză, prohibitiv pentru marea majoritate a celor care ar vrea şi ar trebui să le citească.

*

Scrie un poet ceva despre nişte “umeri novici”. Nţâţâţî, nu merge. Nu se loveşte nici de-al dracului. Ar trebui încercat cu “limbrici”.

(G. Călinescu i-a răspuns odată unuia, la Poşta redacţiei, cam aşa: “Simţire este. Mai trebuie gramatică și talent”).

*

ÎN ACEEAŞI ORDINE DE IDEI. Sper că se va găsi cineva să le explice puţoilor noştri din presă şi audiovizual că:

- “aroganţă” e una şi “extravaganţă” e alta.

- “intrigant” înseamnă altceva decât “nedumeritor”, “care te intrigă, te nedumereşte”.

- nu trebuie să spui “funcţionarii, dar şi şefii lor”, atunci când ai în minte “funcţionarii, PRECUM şi şefii lor”, fiindcă sugerezi un raport de adversitate acolo unde se află numai pace pe pământ, între oameni bună învoire – și pupici în cur cât cuprinde.

Ș.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d.

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS (despre subiecte de mare importanță politică și socială)

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Cuvântul, o invenție care ține binișor loc de gând.

*

Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public – deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Diferența între atei și credincioși: ateii n-au ars oameni pe rug.

*

Hai c-am rezolvat-o şi cu porcii şi cu mistreţii şi cu cerealele şi cu ce-o mai fi pe câmp şi e-n stare să ardă. Păi noi de ce să n-avem pestă porcină și incendii de vegetaţie, ce, noi suntem mai fraieri? Cu făbricile şi uzinele terminarăm mai de mult, cu pădurile mai avem un pic, petrolul şi gazele le-am făcut cadou lui Putin, aluminiul aşijderea. Da, dar am făcut o grămadă de universităţi, păi ce, te joci?

*

Iar zic ăștia, la televizor, ”parade”. Că și pluralul substantivului ”ladă” o fi ”lade”, nu ”lăzi”. Păi nu? (Valabil și pentru ”cazărmi”, pe care mahalagiii de la televiziuni le numesc ”cazarme”).

*

Singurele momente meditative ale unui bărbat adevărat: când se bărbierește și când stă pe budă.

*

Jimmy, multregretatul nostru cotoi, afişa o măreție de veritabil împărat roman atunci când își făcea nevoile în olița moștenită de la fie-mea, de când era ea mică.

Din lexicul Maiei, la 2½ ani:

- turnicapa (trotinetă);

- căcăliu, sau căcăniu (crocodil). De fapt, e vorba de un T Rex din plastic, de vreo 30 de centimetri.

Primul a ajuns, deja, nume de SRL înscris la Registrul Comerţului.

*

Nu sunt o bestie însetată de sânge. A paișpea zi după scripturi, nu mai țin morțiș să le iau gâtu lui Nea Ilici și lui Gelu Voican Voiculescu. Părerea mea e că, în prezent, doresc chestia asta mai ales cei interesați de Urma Scapă Turma, adică să-i blestemăm tovărășește pe răposați și cu ocazia asta, să îngropăm dracului problema (după cum știți, așa s-a procedat și la Nürnberg: Hitler, Himmler și Goebbels erau morți, încă douăzeci de ciraci de-ai lor au fost spânzurați, restul Germaniei rămânea curat ca un cur de nou născut, fără pic de nazism în creier și mațe, iar IG Farben devenea, bine mersi, Aspirina Bayer).
Și ce să-i faci, asta-i viața, astea-s afacerile, dacă s-au găsit vreunii dintre cei implicați în ale Revoluției Române destul de necugetați ca să nu dea colțul până azi, o să-l ajutăm noi, cu sincer regret, s-o facă.

Doar două lucruri aș vrea eu:
1. să vedem odată, la televizor, toate materialele filmate în perioada 15-31 decembrie 1989 de către filmagiii Securității și de alte podoabe ca ei și
2. să ia cineva la puricat documentele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din anul 1989, ca să vedem și noi cine avea pe mână carabinele scumpe, cu performanțe mult mai mari decât armamentul MApN, capabile să le zboare creierii, prin cască, recruților neinstruiți trimiși, noaptea, în Piața Palatului pe post de material didactic-propagandistic. Aș paria, însă, că registrele în chestiune au dispărut în modul cel mai misterios și definitiv cu putință, la cel mult o săptămână-două după instalarea noului regim.
NB. Recruții aceia n-aveau, pe rahaturile lor de AKM-uri, dispozitive de vedere în întuneric, cu infraroșii și nici amplificatoare de lumină catodice – dar e foarte probabil că sportivii de la AGVPS aveau așa ceva. Despre chestia asta a vorbit, puțin înainte de moartea sa, și Sergiu Nicolaescu. Care, după cum știm, a regizat copios evenimentele cu pricina.

În ce mă privește, țin minte doar atât: că în după amiaza zilei de 24 decembrie 1989, mă aflam la Televiziune, pe strada Pangrati, ghemuindu-mă în spatele puștanului în uniformă care ”asigura” intrarea în TVR, adăpostit după un gărduleț de beton înalt de-o juma de metru. Era târziu, aproape se întunecase, iar el încerca să surprindă vreo mișcare la ferestrele vilei aflate la vreo sută de metri în față, de unde se trăsese puțin mai înainte. Eu n-aveam decât aparatul fotografic, vechiul meu Praktica MTL5b, nu mă chemase nimeni acolo, nutream doar ambiția de a mă lăuda cu prima poză a vreunuia dintre teroriștii cu care ne împuiase capul Televiziunea Română Liberă. L-am întrebat pe băiat de când e milităraș, iar el mi-a răspuns că din octombrie. Și, ca unul mai bătrân, care făcuse mai multă armată ca el, i-am spus că mai bine s-ar târî până sub fereastra aceea și ar arunca o grenadă înăuntru. Nu ne-au dat grenade și n-am decât cinșpe cartușe în încărcător, mi-a răspuns el.
Am plecat de acolo și pe drum, am dat nas în nas cu amiralul ”Cico” Dumitrescu, pe care-l știa toată România în momentul acela. Am vrut să-i fac o poză, însoțitorii lui nu m-au lăsat și n-am apucat decât să-l întreb ”Domnule amiral, dar cu Partidul Comunist, cu comuniștii ce-o să faceți?”
”Ce-aveți cu comuniștii?” mi-a răspuns el, ”Iliescu e comunist, eu sunt comunist…”
În acea clipă, entuziasmul meu revoluționar s-a isprăvit. M-am dus liniștit acasă și mi-am văzut de treabă.

*

15.10.2018:

Acum cinci minute, la Antena3, Gâdea, în tandru dialog cu Tudorellapătrat, a pronunţat expresia “o anumită parte a populaţiei”. Cum se vede, am făcut paşi mari înainte: acum douăzeci şi ceva de ani, fiţuicile lui Iliescu şi Năstase se mulţumeau să înjure “o anumită parte a presei”.

*

21.11.2018:

Ne țigănim în Parlamentul European. Apoi, facem rost de o momâie tâmpită și-o punem să-l acuze de antisemitism pe Johannis. Asta, după ce am furat toți banii din bugetul țării și din cel al Bucureștiului și am avut grijă să ne căcăm pe ea de imagine a țării, pentru a dovedi întregii lumi că România e neguvernabilă. Putin e mulțumit de noi.

*

Îl înmormântară și pe G.H.W. Bush, Dumnezeu să-l odihnească în pace și onor. Două lucruri am și eu de zis despre asta:
1. Ceremoniile americane seamănă tot mai mult cu cele papuașe.
2. Generalii lor n-au burtă.

free hit counter

În România, există două partide : P.S.D.-ul, sau cum i-o mai fi zicând la ora asta – şi opoziţia. Ăilalţi, care chiar când sunt la guvernare, de fapt tot în opoziţie se află. Ei sunt contra. Orice-ar zice, orice-ar face, tot contra sunt. Outsideri, pafarişti, fără şpil, fără stil. Un ministru al culturii, pozat aproape cu nădragii-n vine, în uşa biroului său de la minister. Un ministru al învăţământului, agramat. Chelneri, şoferi de ştabi şi alte specii de prin spatele casei puşi miniştri. Fără competenţă, credibilitate, obraz, fără putere adevărată, ci doar delegată de adevăraţii stăpâni mafioţi, atunci când catadicsesc aceştia din urmă.

Şi cum ar putea fi altfel, când, din primele cinci minute de după reînfiinţare, ele, partidele istorice, s-au văzut spulberate de proprii lor membri, securişti cu acte sau “doar” şantajaţi de aceştia. Bietul Câmpeanu, cum s-a mai trezit el cu o “aripă tânără”…

Dintre abilităţile de mare clasă ale “fostei” noastre poliţii politice, cea mai remarcabilă a fost, categoric, aceea de a scoate din nou capul în 1996, pe timpul guvernării Emil Constantinescu. Dacă vă mai aduceţi aminte, în primii ani de după 1989, securiştii au stat ascunşi. Asta, mai ales pentru că nu rare au fost, pe atunci, momentele când au mâncat, efectiv, bătaie. Ştiu şi eu vreo două asemenea cazuri.

Abia după înscăunarea preşedintelui democrat, am reînceput să-i vedem iar la faţă pe flăcăii lui Ceauşescu. Iar fenomenul se repetă, acum, cu punct şi virgulă, pe mâna preşedintelui Johannis.

Măi dragă Românie democrată şi civilizată, nu simţi că înnebuneşti ? Nu-ţi vine sângele-n cap când vezi că toată puterea e-n mâinile unora ai căror părinţi sunt pensionari M.A.I. ?

Mă citeşte şi pe mine cineva… mă urmăreşte şi pe mine cineva…

*

Din conversaţiile mele pe Facebook (la 25 mai 2015) :

Dragă domnule X, fiindcă tot sunteţi dumneavoastră critic literar, îndrăznesc să vă aduc în atenţie o scurtă frază din micul meu roman TATĂL MIELULUI (ed. THEKA Bucureşti, 2005): “la Bucureşti totul e atât de omenesc încât nimic nu e scandalos”.

Omenesc e şi să-ţi publici memoriile ca să-i arăţi popeurului izmenele murdare ale împăratului, deşi el te-a plătit să i le speli, omenesc e şi să-l chemi pe Năstase să-ţi dea sfaturi fiindcă ţi-a fost profesor, deşi el abia de ieşi din pârnaie, iar tu eşti ditai tehnocratu-ministru de Externe, omenesc e şi să-l inviţi pe şeful Securităţii Iulian Vlad la aniversarea S.R.I.-ului fiindcă e băiat simpatic… sau din mai ştiu eu ce alt motiv subtil… Zău, domnu X, citiţi-mă, dacă vreţi să ştiţi cum mai stăm cu omenia şi cu omenescu pe la noi prin mahala…

*