Posts Tagged ‘Radu Jude’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (76)

Wednesday, October 3rd, 2018

Cu toţii, sau, în orice caz, mulţi dintre noi am asistat la câte-o scenă în autobuz, cam aşa: pe nepusă masă, din senin, doi indivizi încep să se înjure, ba chiar să se păruiască, par că se omoară, iar la un moment dat, coboară şi continuă pe trotuar, până pleacă autobuzul din staţie. Imediat după aceea, unul dintre privitorii din autobuz constată că i-a dispărut portofelul.

Iar eu v-am descris aici, dragi prieteni, descoperirea pe care o veţi face foarte curând după referendumul din acest weekend. Pentru că, în realitate, chestiunea căsătoriei dintre o femeie şi un bărbat este cel mai neînsemnat lucru la care se va referi votul acesta.

Şi nu uitaţi: Hitler a ajuns Führer în modul cel mai democratic cu putinţă, prin vot popular.

*

O tânără româncă din Spania are o mică afacere, un fel de snackbar foarte profitabil. Clou-ul afacerii, care i-a dat cu roţile-n sus pe localnici, precum şi pe mulţii olandezi şi scandinavi stabiliţi în orăşelul acela, sunt roşiile umplute cu zacuscă de vinete, specialitate de la ea de-acasă, de prin Ialomiţa. Clienţii sunt leşinaţi după ele.

Iar noi, nevastă-mea şi cu mine, acum câţiva ani, în Turcia, i-am cerut patronului micului restaurant la care-am nimerit să ne dea ceva specific turcesc, 100% turcesc. Ne-a dat ardei umpluţi. Mai zi ceva, dacă poţi.

Despre globalizare.

*

Etapa noastră neorealistă pare să se fi consumat. Cu o mică întârziere de vreo 40 de ani – dar mai bine mai târziu decât niciodată. Lumea a început să strâmbe din nas la vederea ciorbei din filmele româneşti. Ce urmează? Dracu ştie. Deocamdată, Jude se ia în gură cu patrioţii profesionişti, iar Adina Pintilie, cu ruşânea ruşânoşilor noştri dup-acilea.

Cum, nu ştiţi ce-i ăla “patriot profesionist”? E unul care-şi iubeşte patria pe bani.

https://adevarul.ro/cultura/arte/regizoarea-adina-pintilie-touch-me-not-inseamna-democratiemaxima-planurile-1_5a8e9e8fdf52022f75d92627/index.html

*

Preşedintele Iohannis prezintă unele asemănări cu filmul românesc actual: ambii au succes în străinătate, nu acasă. Pentru cine nu ştie, filmele noastre actuale, care obţin premii peste premii la mai toate festivalurile internaţionale, în general nu rulează în ţară, iar atunci când rulează, au parte de incredibil de puţini spectatori. Asta, în timp ce televiziunile difuzează cu încăpăţânare filmele româneşti din anii comunismului, adică cele mai nenorocite mostre de coprofagie naţional-comunistă. Pe care publicul, în special, cel de vârsta pensiei, le prizează cu nesaţ – nu de altceva, ci fiindcă sunt interpretate de marii actori pe care i-a tot admirat încă din tinereţe.

E vorba de efectul Stalin - „ce bine era pe vremea lui Stalin, că eram în stare să fac amor de trei ori pe zi”.

https://cititordeproza.wordpress.com/category/film/page/7/

*

Flora & Fauna: Violeta Lupu, Hortensia Cocoş, Ghiocel Ursu etc.

*

Rebel. Al naibii ce mai rimează cu “tembel”.

*

Publicaţia bilunară DUHUL ŞI DUHOAREA

*

În această poză poate fi admirată o consecinţă directă şi imediată a momentului astral al lui Ceauşescu, când a hămăit el contra ruşilor, în 1968: ceea ce se vede aici este al dumneavoastră Dan Predescu la pupitrul staţiei Hawker Sideley de recepţie a imaginilor transmise de sateliţii meteo americani ESSA 8 şi NOAA 2, în 1971. Staţia aceea, care era considerată echipament militar, am primit-o noi pe gratis din Anglia prin intermediul Organizaţiei Meteorologice Mondiale, unul din departamentele ONU, la puţin timp după faimosul discurs al lui Ceauşescu din august 1968.

Aveau şi ruşii una dintr-asta, producţie proprie, care furniza imagini cam de 1000 de ori mai proaste. Ale ruşilor erau pur şi simplu nişte umbre, în vreme ce ale noastre erau fotografii artistice ale Terrei, făcute de la 1400-1700 km înălţime, pe care se vedeau cu perfectă claritate şi relieful şi norii de deasupra lui. Am văzut, mulţi dintre noi, la telejurnal pozele alea, în fiecare seară, cel puţin până în 1989.

Să nu uit: se vedeau şi norii de deasupra URSS-ului. Era singura modalitate de a afla ceva despre situaţia meteo din zona aceea, fiindcă ruşii nu furnizau nici unei ţări străine informaţii meteo, pe care le considerau secrete militare – deşi le primeau, din 3 în 3 ore, pe ale tuturor celorlalte ţări membre ale OMM.

Înţelegeţi, ei se aflau în război cu restul lumii. Dar restul lumii cu ei, nu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ÎMI E INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI

Saturday, September 29th, 2018

Actualul film al lui Radu Jude, care a avut ieri premiera bucureşteană, e ca maşina de cusut Ileana de la fabrica din Cugir, pe care, oricum ai întoarce-o, oricum ai învârti-o, tot mitralieră iese. Orice ai încerca să spui despre el, tot comentariu politic iese.

Şi cum eu n-am chef de comentarii, cu atât mai puţin politice, mai bine postez aici paginile din stenograma procesului mareşalului Ion Antonescu, cărora li se datorează acest film despre masacrul evreilor de la Odesa, din 1941 şi despre felul cum este receptat subiectul în cauză de către publicul românesc de azi.

Volumul «PROCESUL MARII TRĂDĂRI NAŢIONALE Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra guvernului Antonescu», Editura Eminescu, 1946 (315 pagini 21,7/15,5 cm) are cota II 11359 la Biblioteca Naţională a României.

https://www.-otnews.ro/stiri-film-22598017-filmul-este-indiferent-dac-istorie-vom-intra-barbari-propunerea-romniei-pentru-nominalizare-oscar-2019.htm

- https://www.cinemagia.ro/filme/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-2301509/

https://www.cinemagia.ro/stiri/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-elogiat-de-40555/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

AFERIM

Wednesday, March 18th, 2015

Prima constatare cu privire la acest film: toţi cei care îl văd sunt atinşi într-un fel sau altul. Vreau să spun că, dacă iei pulsul şi tensiunea spectatorilor, la finele proiecţiei, n-o să găseşti niciunul cu ăşti doi parametri în limite normale. Dar motivele pentru care li se întâmplă lucrul acesta sunt foarte diferite. Mai exact, diametral opuse.

Anumiţi oameni, printre care mă prenumăr, îl consideră drept unul dintre cele mai bune şi mature filme realizate vreodată de un autor român, pe deplin picior de egalitate cu cele câteva creaţii de prim rang semnate de Victor Iliu, Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie – în vreme ce alţii sunt indignaţi (la modul foarte vocal, desigur) de prea puţinul patriotism de care ar da el dovadă.

Nu are rost să le explici, acestora din urmă, că realizarea unei “structuri semnificative”, cum numea odată un estetician pe care l-am tocit în facultate ceea ce noi, de regulă, numim “capodoperă”, este de fapt supremul gest patriotic al unui artist. Asta, fiindcă atunci când aude acest cuvânt, el se gândeşte invariabil la filmele lui Sergiu Nicolaescu şi la cărţile cu semnătura Mihaelei Rădulescu pe copertă. Nu e nimeni mai neclintit în convingerile sale ca publicul acestor doi creatori.

“Idei puţine, da’ fixe” – în aceşti termeni îl descriam, în armată, pe colonelul nostru. Şi văd că aprecierea răutăcioasă de atunci se potriveşte multor spectatori actuali ai lui Radu Jude…

Aferim e un film paradoxal: făcut în mare parte din citate şi aluzii livreşti, e de o originalitate frapantă; având ca subiect balcanismul şi „ţărănia” poporului român de pe la 1835, el e un road movie cum i-ar plăcea Hollywood-ului să mai poată scoate; filmând static-tensionat şi în alb-negru Dealurile Măcinului, o face în aşa fel încât te aştepţi ca, dintr-o clipă în alta, să răsară, la cotitură, John Wayne cu pistolul său mare cât toate zilele – şi totuşi, e mai specific românesc decât 99% din producţia naţională de film.

Vorbind despre imaginarul medieval al neamului românesc („violent”, i-ar zice Ruxandra Cesereanu), Aferim descrie, rece şi obiectiv, cu precizie sociologică, zestrea de răutate, josnicie şi prostie a omului contemporan. A Eternului Uman, de fapt, deci nu numai cea proprie omului din România, sau din Balcani.

Şi făcând un film despre soarta robilor ţigani, căci acesta este, de fapt, subiectul său, rescrie fără parti pris istoria Ţărilor Române dintre 1821 şi 1848. Adică e de o corectitudine politică ce-i scoate din papuci pe spectatorii cu idei aşa cum ziceam mai sus (vezi nesfârşitele bălăcăreli online provocate de acest film).

Cam atât despre fond. Iar acum, despre formă:

Celebra Julia Kristeva definea intertextul drept un “mozaic de citate, absorbţia şi transformarea unui alt text; indicele modului în care un text citeşte istoria şi se inserează în ea”. Exact asta este Aferim, un mozaic de citate din Budai Deleanu, Nicolae Filimon, Anton Pann, Ion Creangă, Cilibi Moise şi alţi autori din vremea cu pricina. Iar rezultatul este viu, firesc şi expresiv, fără pic de artificialitate, o istorie restituită spectatorului de azi în forma ei cea mai probabilă, cea mai plauzibilă.

Joaca postmodernă a regizorului-scenarist Radu Jude şi a coscenaristului Florin Lăzărescu de-a istoria literaturii şi filmului nu seamănă cu remake-urile lui Scorsese sau ale fraţilor Coen, alţi postmoderni celebri, ci mai degrabă cu ipostazele literare, verbale, ale altor asemenea jocuri. Cum ar fi, la noi, Ingeniosul bine temperat de Mircea Horia Simionescu. Sau, la englezi, Ulysses de James Joyce, cu celebrul tur de forţă al capitolului scris pe limbile diferitelor vârste ale istoriei lor, de la Chaucer la John Donne şi apoi, la slang-ul de început de secol XX.

Asta, chiar dacă filmul nu mizează doar pe aceste împrumuturi din literatura vremii. El mai “importă”, la modul tandru-reverenţios, şi două personaje din unanim cunoscutul Moromeţii al lui Stere Gulea, pe cele interpretate de Luminiţa Gheorghiu şi de Victor Rebengiuc – cu cadrul lor scenografic cu tot. Rezultatul este, de asemenea, spectaculos pentru spectatorul local – aşa cum se pare că a fost şi pentru juriul berlinez, de altfel (care i-a dat un Urs de Argint).

Şi dacă toate acestea se refereau, în mod mai mult sau mai puţin direct, la România de ieri, există aici două episoade care ne aruncă fără menajamente în România actuală, cea văzută toată ziua la televizor.

Unul este cel al preotului întâlnit pe drum de către cele două personaje principale. Interpretat cu verva sa dintotdeauna de Marius Bindea, personajul este o colecţie ambulantă de locuri comune, superstiţii şi prejudecăţi antiţigăneşti şi antisemite, pe care le debitează fără încetare. Nu ştiu de ce, dar parcă are ceva din Dan Puric.

Celălalt este omul legii, zapciul mitarnic interpretat de Paul Fister (= “şpăgar”, pentru telespectatorul de azi), de la care cei doi urmăritori ai robului ţigan fugit de la stăpânul său capătă contracost unele informaţii. Sunt acestea nişte apariţii de la 1835? eu zic că sunt de azi şi că le vedem de dimineaţa până seara la televizor.

Şi poate că ar mai trebui amintit încă unul, un gag de tot hazul: cei doi călăreţi, respectiv urmăritorii susmenţionaţi dau nas în nas, pe un drum desfundat din mijlocul pădurii, cu o caleaşcă ce ocupă tot “carosabilul”. De unde, un mic schimb de înjurături întrutotul contemporan, de parcă ne-am afla într-o intersecţie semaforizată din Bucureşti…

Apariţiile de primplan din acest film constituie spectacole în sine: în primul rând, Teodor Corban, zapciul (= şeriful) trimis să-l recupereze pe sclavul de culoare, respectiv pe ţiganul evadat după ce s-a culcat cu nevasta boierului – la instigarea ei, după cum afirmă (Cuzin Toma). Corban reuşeşte performanţa de a recita o lungă listă de citate cu aerul că le excogitează ad hoc şi că e ferm convins de eternitatea adevărului lor. Nu zâmbeşte nici o clipă şi nici pe noi nu prea ne face să.

Sau copilul fugarului (Alberto Dinache), superb şi în film, şi în afara lui, la gala sui generis de ieri, de la Cinemateca Union.

Dar cel mai tare şi mai neaşteptat e boierul Cândescu, stăpânul robului fugit. Regizorul de teatru Alexandru Dabija, foarte cunoscut în această calitate şi mai puţin sau de loc ca actor, este o apariţie absolut memorabilă aici, cu aerul său de fanariot onctuos, aparent moale, dar capabil de o bestialitate pur orientală, cum numai pe Youtube mai vedem: îl castrează cu mâna lui pe robul prins şi ar vrea să îndese în gura propriei neveste produsul rezultat.

Acesta este punctul culminant şi final al acţiunii. Cred că e prima oară când văd un film românesc construit cu un simţ exemplar al ritmului – şi anume, după reţeta aristotelică.

PS – Trei persoane trebuie menţionate neapărat (de fapt, ar trebui înşirate toate cele care au avut vreo legătură cu facerea filmului acesta, dar din păcate nu se poate): dna dr. Constanţa Vintilă- Ghiţulescu, fără a cărei competenţă istoric-sociologică nu ştiu ce s-ar fi ales de acest proiect, minunatul operator Marius Panduru, care, numai aşa, de-al naibii, face peisajul dobrogean să arate ca Death Valley şi producătoarea Ada Solomon, care ne-a făcut să credem că bugetul acestei producţii româno-ceho-bulgare a fost unul hollywoodian (nici pe departe, de fapt).

PS2 – Am vorbit, aici, despre Aferim ca despre un western. N-am mai spus că el face o mică şi respectuoasă aluzie la Moara cu noroc. Dar cu ocazia asta, mi-am adus aminte că aşa am reuşit să intru în facultate, la I.A.T.C., în 1973: la ultima probă, la care-mi căzuse subiectul ăsta, am spus că el e un western – şi am argumentat cu personajele arhetipale din western-uri, care se regăsesc întocmai şi în filmul lui Iliu. Domnul Florian Potra a fost încântat de afirmaţia asta. Şi uite-aşa, am intrat (într-un târziu) în facultatea aia…

http://www.arenamall.ro/aferim-in-avanpremiera-nationala-la-cinema-city-05-03-2015/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ŢARA COINCIDENŢELOR SUBTILE

Monday, March 16th, 2015
Cine-o îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii
(folclor)

Încă n-am văzut Aferim. Deci n-o să vorbesc despre acest film al lui Radu Jude.
Dar am citit câte ceva despre el.
Din capul locului, ţin să spun că nu-mi plac telectualii (şi în special telectualii, vezi Doamne, cinematografici, cu patalamale) care scriu „cinemaul”. Fiindcă fac să ne sune-n cap ceva de genul „cinemaul mi-a luat maul”, ceea ce rimează mai degrabă cu nişte băieţi de la colţul străzii, gen Mircea Badea Frânaru, decât cu donşoarele ce-şi dau cu docta părere pe Facebook, cu privire la acest subiect.
…Dar să nu divagăm.
Aşa cum am mai spus şi altădată, ghinionul şi nenorocirea ţării ăsteia constau în rahatul prea mare coroborat cu preşul prea mic. Respectiv, în excesul de muşte pe căciulă. Una din muştele astea supraponderale este reaua conştiinţă a românului verde care i-ar vrea morţi pe toţi străinii, dar se înfurie rău când cineva îl face xenofob, rasist etc.
Vorbind despre acest film care a apucat să ia şi un premiu în străinătate, conferenţiarul universitar Doru Pop se enervează fiindcă << Populat cu întrebări retorice de genul „e ţiganii oameni?” ori descrieri jignitoare de gen „jidovii sunt dobitoace”, discursul altfel impecabil reconstruit lexical eşuează în locuri comune şi truisme neverosimile. >>
Vasăzică, domnului conf. univ. aprecierile referitoare la ţigani şi la evrei îi par neverosimile. Ba şi mai bine, “truisme neverosimile”.
E nevoie de o inocenţă cu adevărat universitară, că altfel nu ştiu s-o numesc, ca să aglomerezi în doar două cuvinte un nonsens bubuitor şi o prejudecată rasistă. Păi, domnu conf, un truism nu e niciodată neverosimil, ba e chiar culmea verosimilităţii, fiind doar adevărul pur, în toată splendoarea banalităţii sale. “Zăpada e rece” – ăsta e un truism, par egzamplu. Şi e atât de adevărat încât nimeni n-o să zică vreodată că n-ar fi aşa.
Dar, pe de altă parte, când îţi scapă porumbelul şi numeşti prejudecăţile xenofobe şi rasiste despre care e vorba în film “truisme”, adică adevărate şi anume, banal de adevărate – atunci, da, avem într-adevăr o problemă. Nu în filmul lui Jude, ci în mentalitatea domnului Pop de la Cluj, care scrie în Adevărul.
Gura păcătosului adevăr grăieşte. Până de curând, până chiar de foarte curând, comentariile antiţigăneşti şi antisemite erau frecvente pe forumurile ziarelor, inclusiv pe al ziarului Adevărul. Mulţi băieţi ingenioşi din presă îşi făcuseră o specialitate din a le provoca, din a le ridica mingea la fileu. Acum un an-doi, ele chiar erau “locuri comune”, cum pe bună dreptate le numeşte dl. conf. univ. În toate ediţiile online ale principalelor ziare româneşti.
Interesant e că ele au dispărut dintr-odată, exact în clipa când puşcăriile noastre s-au umplut cu grangurii din marea politică a ţării. De la Adrian Năstase până la ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, ministrul de finanţe Vâlcov.

Adevăr grăiesc dumneavoastră, România e ţara coincidenţelor subtile.


http://adevarul.ro/news/societate/excesul-ideologie-dauneaza-grav-cinemaului-1_55054eec448e03c0fd920e60/index.html

http://www.buciumul.ro/2015/02/07/marius-oprea-il-da-in-judecata-pe-tismaneanu-antisemit-este-o-acuzatie-prea-grea-ca-sa-o-trec-cu-vederea/

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-19626668-filmul-aferim-fost-lansat-oficial-cinematografele-din-romania.htm

mai vezi şi http://www.observatorcultural.ro/FILM.-Un-film-palimpsest-despre-supunere-sociala*articleID_31619-articles_details.html

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Bucureşti: gala BEST FILM FEST XIII

Monday, January 28th, 2013

La 24 ianuarie a.c., la sala Union a Cinematecii Române a avut loc gala BEST FILM FEST XIII - CELE MAI BUNE FILME ALE ANULUI 2012, organizată de ASOCIAŢIA FILM ROMÂNIA.

Cu această ocazie, au fost prezentate topurile rezultate prin totalizarea preferinţelor exprimate de membrii Asociaţiei Criticilor din cadrul Uniunii Cineaştilor, de alţi jurnalişti români de specialitate şi de public - şi au fost decernate trofeele Galei.

Aşa cum se aştepta toată lumea, marele câştigător a fost DUPĂ DEALURI al lui Cristian Mungiu, deja premiat la Cannes. El a cucerit, printre altele, trofeele categoriilor Cel mai bun film de lung metraj al anului,  Cel mai bun film românesc de lung metraj şi Cel mai bun film european al anului. Regizorului Cristian Mungiu i-a revenit trofeul Cel mai bun regizor, iar Cosminei Stratan, interpreta unuia dintre cele două roluri principale din acest film, i-a fost acordat cel pentru Cea mai bună actriţă.

Cât priveşte, însă, box office-ul, aici lucrurile sunt un pic diferite: filmul românesc cu cele mai multe bilete vândute a fost DESPRE OAMENI ŞI MELCI, în regia lui Tudor Giurgiu.

Dar filmul cu cele mai mari încasări în 2012 a fost desenul animat de lung metraj Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă (prod. SUA). Ceea ce poate dovedi unul dintre următoarele două lucruri, sau pe ambele: 1. că marele public e mai întreg la cap decât pare a crede industria filmului şi că, deci, s-a cam săturat să dea bani pe tot soiul de gume de mestecat audiovizuale cu fugăreli, bubuituri şi buşeli - şi 2. că vârsta medie a publicului din sălile de cinema e în continuă scădere.

E de amintit că aceste două categorii sunt cele la care câştigătorul e desemnat direct de către public.

Filmul lui Mungiu, care se bucură (după cum s-a văzut la Cannes şi, cu ocazia de faţă, la sala Union) de un mare succes de stimă, a surclasat, la categoriile Cel mai bun film european şi Cel mai bun film al anului, creaţii ca Holy Motors şi The Artist, precum şi altele, semnate Aki Kaurismäki, Woody Allen şi Roman Polanski - ca să nu menţionăm decât numele cele mai sonore de pe listă.

Festivitatea a fost urmată de avanpremiera filmului CARMEN, în regia lui Doru Niţescu.

Audio: CRISTIAN MUNGIU. 2 minute din interviul acordat lui Dan Predescu la 22.10.2012
http://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2012/10/20121022-interviu-cristian-mungiu.wma