Posts Tagged ‘Klaus Iohannis’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (76)

Wednesday, October 3rd, 2018

Cu toţii, sau, în orice caz, mulţi dintre noi am asistat la câte-o scenă în autobuz, cam aşa: pe nepusă masă, din senin, doi indivizi încep să se înjure, ba chiar să se păruiască, par că se omoară, iar la un moment dat, coboară şi continuă pe trotuar, până pleacă autobuzul din staţie. Imediat după aceea, unul dintre privitorii din autobuz constată că i-a dispărut portofelul.

Iar eu v-am descris aici, dragi prieteni, descoperirea pe care o veţi face foarte curând după referendumul din acest weekend. Pentru că, în realitate, chestiunea căsătoriei dintre o femeie şi un bărbat este cel mai neînsemnat lucru la care se va referi votul acesta.

Şi nu uitaţi: Hitler a ajuns Führer în modul cel mai democratic cu putinţă, prin vot popular.

*

O tânără româncă din Spania are o mică afacere, un fel de snackbar foarte profitabil. Clou-ul afacerii, care i-a dat cu roţile-n sus pe localnici, precum şi pe mulţii olandezi şi scandinavi stabiliţi în orăşelul acela, sunt roşiile umplute cu zacuscă de vinete, specialitate de la ea de-acasă, de prin Ialomiţa. Clienţii sunt leşinaţi după ele.

Iar noi, nevastă-mea şi cu mine, acum câţiva ani, în Turcia, i-am cerut patronului micului restaurant la care-am nimerit să ne dea ceva specific turcesc, 100% turcesc. Ne-a dat ardei umpluţi. Mai zi ceva, dacă poţi.

Despre globalizare.

*

Etapa noastră neorealistă pare să se fi consumat. Cu o mică întârziere de vreo 40 de ani – dar mai bine mai târziu decât niciodată. Lumea a început să strâmbe din nas la vederea ciorbei din filmele româneşti. Ce urmează? Dracu ştie. Deocamdată, Jude se ia în gură cu patrioţii profesionişti, iar Adina Pintilie, cu ruşânea ruşânoşilor noştri dup-acilea.

Cum, nu ştiţi ce-i ăla “patriot profesionist”? E unul care-şi iubeşte patria pe bani.

https://adevarul.ro/cultura/arte/regizoarea-adina-pintilie-touch-me-not-inseamna-democratiemaxima-planurile-1_5a8e9e8fdf52022f75d92627/index.html

*

Preşedintele Iohannis prezintă unele asemănări cu filmul românesc actual: ambii au succes în străinătate, nu acasă. Pentru cine nu ştie, filmele noastre actuale, care obţin premii peste premii la mai toate festivalurile internaţionale, în general nu rulează în ţară, iar atunci când rulează, au parte de incredibil de puţini spectatori. Asta, în timp ce televiziunile difuzează cu încăpăţânare filmele româneşti din anii comunismului, adică cele mai nenorocite mostre de coprofagie naţional-comunistă. Pe care publicul, în special, cel de vârsta pensiei, le prizează cu nesaţ – nu de altceva, ci fiindcă sunt interpretate de marii actori pe care i-a tot admirat încă din tinereţe.

E vorba de efectul Stalin - „ce bine era pe vremea lui Stalin, că eram în stare să fac amor de trei ori pe zi”.

https://cititordeproza.wordpress.com/category/film/page/7/

*

Flora & Fauna: Violeta Lupu, Hortensia Cocoş, Ghiocel Ursu etc.

*

Rebel. Al naibii ce mai rimează cu “tembel”.

*

Publicaţia bilunară DUHUL ŞI DUHOAREA

*

În această poză poate fi admirată o consecinţă directă şi imediată a momentului astral al lui Ceauşescu, când a hămăit el contra ruşilor, în 1968: ceea ce se vede aici este al dumneavoastră Dan Predescu la pupitrul staţiei Hawker Sideley de recepţie a imaginilor transmise de sateliţii meteo americani ESSA 8 şi NOAA 2, în 1971. Staţia aceea, care era considerată echipament militar, am primit-o noi pe gratis din Anglia prin intermediul Organizaţiei Meteorologice Mondiale, unul din departamentele ONU, la puţin timp după faimosul discurs al lui Ceauşescu din august 1968.

Aveau şi ruşii una dintr-asta, producţie proprie, care furniza imagini cam de 1000 de ori mai proaste. Ale ruşilor erau pur şi simplu nişte umbre, în vreme ce ale noastre erau fotografii artistice ale Terrei, făcute de la 1400-1700 km înălţime, pe care se vedeau cu perfectă claritate şi relieful şi norii de deasupra lui. Am văzut, mulţi dintre noi, la telejurnal pozele alea, în fiecare seară, cel puţin până în 1989.

Să nu uit: se vedeau şi norii de deasupra URSS-ului. Era singura modalitate de a afla ceva despre situaţia meteo din zona aceea, fiindcă ruşii nu furnizau nici unei ţări străine informaţii meteo, pe care le considerau secrete militare – deşi le primeau, din 3 în 3 ore, pe ale tuturor celorlalte ţări membre ale OMM.

Înţelegeţi, ei se aflau în război cu restul lumii. Dar restul lumii cu ei, nu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Puşi Dinulescu. COJA ŞI IOHANNIS

Saturday, September 6th, 2014

Pe Coja Ion îl cunosc foarte bine, pe domnul Iohannis, din păcate, nu-l cunosc şi probabil că nu voi avea vreodată prilejul să-l cunosc.
I-am pus faţă în faţă, pentru că aseară, tot butonând posturile de emisiuni politice, dau peste Coja, pleşuv cum e şi supărat mereu pe toţi străinii din ţara asta, pe care el, rromânul verde, o apără, neabătut şi tenebros, de tot ce-i alogen.
Îl ştiam supărat pe evrei şi pe unguri, dar acum în calea fericirii lui iată că a apărut şi un german, care, vai, doreşte şi locul ce i s-ar cuveni tocmai lui Coja Ion, pentru că el e mai patriot decât cei mai învăpăiaţi patrioţi.
Într-o scrisoare deschisă, acum câţiva ani, ceea ce probabil că-i valabil şi azi, mărturisea că va candida totuşi la Preşedinţia României, nu din alt motiv decât acela că nu vede altul mai bun (sau mai potrivit).
Şi să vină acum un şoacăţ, un nazist, să vină Vânzătorul de copii de ţâţă şi Hoţul de case haladite şi să ia locul lui Coja Ion, rromânul verde ca cetina de brad atât vara cât şi iarna? E de fapt locul hărăzit lui Coja sau măcar unei rromânce aprige ca Elena, Frumoasa Elena, sau Monica, Senjusta miorlăită Monica, dacă nu chiar integrilor bărbaţi care sunt Copiatorul Motamot, Călin Caţaonul sau Dan Tomberonul, toţi rromâni mai mult sau mai puţin verzi, unii chiar prăzulii de verzi.
Să le răpească ăstora scumpa lor ţărişoară, pe care şi-o doreşte fiecare atât de tare şi unde mai pui că şi ţara şi-i doreşte şi dacă nu se poate pe toţi, măcar pe vreunul din ei.
Dar peste toţi, cel mai moral şi mai potrivit mi se pare totuşi până la urmă Coja Ion.
Am fost colegi de facultate şi prieteni. Îi admiram umorul, pe care atunci îl cultiva, dar, cu timpul, încet-încet, l-a abandonat.
Iar ca o culme a acestui abandon, a fost că după 1989 s-a-ndrăgostit de Ceauşescu. Lucrul pare nobil. Să-l iubeşti pe cel căzut, nu? Dar se pare că iubirea lui era mai veche, fiind poate chiar o sarcină de serviciu.
În orice caz, în ziua de 22 decembrie 1989, atunci, pe la prânz, când revoluţionarii victorioşi traversau Piaţa Victoriei, în drum spre Televiziune, a venit şi Coja-n piaţă, nestând departe. Am fost şi eu, dar nu ne-am văzut atunci, însă un confrate scriitor, vecin cu el, l-a-ntâlnit acolo. Coja era foarte marcat, mi s-a spus, era foarte supărat pe revoluţionari, era foarte supărat că marele patriot a fost nevoit să fugă.
Şi profund adâncit în gânduri, făcu stânga-mprejur şi-o luă cu pas măsurat spre casa lui, care nu era decât la o aruncătură de disc sau poate cel mult de suliţă.
S-o fi gândit că-n locul acum rămas liber nu-i nimeni mai pregătit şi mai demn, mai patriot, să vină, decât el. S-o fi dus de-aceea să se sfătuie cu nevasta şi copiii, cum face un adevărat gospodar şi tată de familie în asemenea cazuri?
Posibil.
Dar dacă revoluţia o fi venit într-un moment nepotrivit pentru el?
Dar dacă Faust abia semnase pactul cu Mefisto şi dacă pactul era acolo, la ei, la Mefisto, păstrat în cine ştie ce sertar şi peste care cine ştie ce neavenit ar putea da?
Şi pactul ăla, semnat cu sângele lui propriu, îl şi îndatora, e drept, dar tot aşa de drept e că-l îndrituia, poate, într-un viitor apropiat, cine ştie, spre niscai demnităţi şi alte câştiguri sociale, dar poate chiar şi materiale, sub umbrela luminatului şi patriotului dictator.
În fine, nu peste mult timp, a găsit ceva interesant de lucru. În condiţiile în care PNŢ-ul prindea aripi atunci, încă din ianuarie 1990, nişte băieţi cu ochii albaştri ca zorelele albastre s-au gândit la nişte diversiuni.
Şi s-au creat variante şi-n latura ţărănească şi-n latura patriotică-naţională şi-atunci au ieşit la repezeală din găoacele securistice aşa-zisul partid al agrarienilor (PDAR-ul) şi aşa-zisul partid al unităţii naţionale a românilor (PUNR-ul), ba şi organizaţia de mase Vatra Românească. Aici Coja era în elementul lui. Ajunge la un moment dat chiar preşedinte pe Bucureşti al Vetrei şi senator PDAR, apoi e chiar susţinut pentru un timp de partid pentru candidatura la Preşedinţia României. După care partidul se răsgândeşte, susţinând pe altul, desigur la fel de lipsit de şanse reale. Dar în mintea lui Coja se petrecuse, poate, o revoluţie. Chiar s-o fi văzut trecând în revistă gărzi de onoare în ţară şi-n străinătate, circulând cu girofaruri şi motociclişti, însoţit mereu de gorilele care nu prea ştiu de glumă.
Dar n-a ieşit…
Tot în vremea aceea, în anii ’90, l-am împrumutat cu o mie de dolari – şi ăştia erau bani atunci…
Îmi spusese că are nevoie urgentă. Că se vinde foarte ieftin o garsonieră în bloc la el, şi se-mprumută de la prieteni ca s-o ia, să-şi amenajeze acolo un birou liniştit pentru lucru.
Mi-a lăsat în gaj nişte coarne de cerb şi-un desen în tuş.
- Ma cac în coarnele astea! Ce să fac cu ele? i-am zis eu. Şi nici desenul ăsta nu-mi place!
El a insistat şi le-a lăsat. Ce era să fac? I-am dat totuşi banii, pe care nu i-am mai văzut nici până azi, coarnele le-am aruncat, c-am auzit că poarta ghinion, iar desenul l-am dat unuia la care aveam o datorie de zece dolari.
Am scăpat ieftin, totuşi, fiindcă tot pe-atunci, când tocmai vândusem o casă, mi-a propus că are el un pont şi să bag o sută de mii de dolari în nu ştiu ce căcat şi-mi iese dublu. Normal că i-am dat paşi.
În felul ăsta, n-am pierdut decât o mie de dolari minus zece, deci nouă sute nouăzeci, plus parcă şi nişte cărţi, care mi-au dispărut în mod suspect, după desele vizite pe care mi le făcea în vremea aceea.
Îmi pare rău de toate astea, pentru că adevărul e că şi eu sunt patriot şi cred că şi mai abitir decât Coja Ion şi tocmai de-aceea aş vrea să iasă acum preşedinte un gospodar, un om serios, şi nu un emanat sau un poltron sau un golan sau vreo damicelă, căreia nobleţea mea de bărbat mă-mpiedică să-i spun ce trebuie, intrând mai adânc în problemă, aşa, chiar în văzul lumii…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com