Archive for the ‘cu materialul clientului’ Category

ÎMI E INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI

Saturday, September 29th, 2018

Actualul film al lui Radu Jude, care a avut ieri premiera bucureşteană, e ca maşina de cusut Ileana de la fabrica din Cugir, pe care, oricum ai întoarce-o, oricum ai învârti-o, tot mitralieră iese. Orice ai încerca să spui despre el, tot comentariu politic iese.

Şi cum eu n-am chef de comentarii, cu atât mai puţin politice, mai bine postez aici paginile din stenograma procesului mareşalului Ion Antonescu, cărora li se datorează acest film despre masacrul evreilor de la Odesa, din 1941 şi despre felul cum este receptat subiectul în cauză de către publicul românesc de azi.

Volumul «PROCESUL MARII TRĂDĂRI NAŢIONALE Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra guvernului Antonescu», Editura Eminescu, 1946 (315 pagini 21,7/15,5 cm) are cota II 11359 la Biblioteca Naţională a României.

https://www.-otnews.ro/stiri-film-22598017-filmul-este-indiferent-dac-istorie-vom-intra-barbari-propunerea-romniei-pentru-nominalizare-oscar-2019.htm

- https://www.cinemagia.ro/filme/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-2301509/

https://www.cinemagia.ro/stiri/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-elogiat-de-40555/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Folclorul în floare

Monday, August 13th, 2018

Atragere de atenţie:

În limba română, diferenţa între

“falnic” şi “jalnic”

este de doar o literă.

Facebook 1

Facebook 2

Facebook 3

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (73)

Tuesday, June 12th, 2018
12 iunie 2018:

”Bursier - funcționar - pensionar”. Astfel făcea Caragiale portretul-robot al românului de la începutul secolului douăzeci. Acum, însă, după încă un secol, cele trei ipostaze de pe vremea lui Caragiale au o tot mai vagă legătură cu realitatea. Astăzi, România este tot mai accentuat ipostaziată de alte două categorii: emigrant – asistat social. Cele patru sau cinci milioane de emigranți români și banii pe care-i trimit ei acasă fac posibilă existența altor cinci sau șapte sau Dumnezeu știe câte milioane de amărâți care altceva nu știu decât să zacă pe marginea șanțului spărgând semințe și bând bere ieftină. Ba mai știu ceva: să voteze. Ei sunt electoratul fostului/actualului partid conducător din România.

În Roma antică, această categorie de populație era numită ”proles”, prăsilă. Adică, oameni care altceva nu fac decât să se înmulțească.

(O întâmplare adevărată de pe vremea lui Ceaușescu: undeva, în județul Dâmbovița, o școală gimanzială se află pe câmp, la ”munci agricole”, cu elevi și profesori, la grămadă. La un moment dat, își face apariția ”tovarășul de la județ”, oficialul cu cravată, șapcă și servietă diplomat. O tânără profesoară îl abordează, întrebându-l de ce trebuie să facă școlarii, pe gratis, munca asta grea, în vreme ce întreg satul vecin, la doi pași de acolo, stă cu burta-n sus și râde de ei. Ce, ăia nu trăiesc în țara asta? face ea.

- Lăsați, tovarășa, nu fiți dumneavoastră rasistă, face marțafoiul de la județ, că cu ei ne facem planul la Spor Demografic.)

Cam asta-i cu ”talpa țării” de la mitingul PCR-PSD-ului. Dacă Dragnea crede că se poate sprijini pe ea, hrănind-o din banii românilor care muncesc în străinătate, treaba lui…

…Nu știu, intrarea pe Stadionul Național, ieri, o fi fost cu bilete? Pe bani? că prea au lipsit de acolo participanții la mitingul lui Dragnea, din ziua precedentă. Cei 20.000 (sau, mai curând, 80.000) care-au huiduit-o pe Găbiță De la Bacău nu păreau asistați social.

Și nu pare nici marea soprană Angela Gheorghiu (culmea! tot băcăuancă și ea!), care a pus-o azi la punct, glacial și ferm, amintind lumii că, nu de mult, a evitat să-i facă jocul jegos, refuzând să fie numită Cetățean de Onoare al orașului București și să primească cheia orașului din mâna aceleiași celebre Țoape (cum îi zice lumea, pe internet).

Există două Românii: una care trimite bani acasă și alta care plantează pe bulevarde panseluțe de o sută de lei bucata.

Post scriptum: mitingul PSD de alaltăieri a fost, cică, anti-securist. Circula prin ziare, și mai există încă pe internet, o știre despre legătura de rudenie între dl. Dragnea și generalul teleormănean Marin Dragnea, provenit din celebra divizie sovietică Tudor Vladimirescu. Așadar, la care Securitate s-a referit dl. Liviu Dragnea? Și cărei țări din lume i-a folosit de minune măgăria pe care i-a făcut-o, acum câteva luni, premierul României primului ministru al Japoniei, lăsat cu ochii-n soare pe aeroport la Otopeni?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Dragnea

*

A murit Anthony Bourdain. Îmi pare rău. (Mult mai rău, vă asigur, decât dacă aș auzi că a murit vreun om politic de prin împrejurimi.)

Emisiunile lui TV-culinare erau adevărate desfătări intelectuale, cum nu mi-aș fi imaginat că pot fi niște trăncăneli despre crăpelniță. Asta, chiar dacă, pe vremuri, eram prieten cu Radu Anton Roman, un precursor al acestuia dintr-o țară ușor necunoscută.

Iar acum, despre Țară.  Ziarul Adevărul ne informează că emisiunea lui Bourdain de acum zece ani, dedicată României, a fost una critică (și un pic batjocoritoare) din mai multe cauze. Mai întâi, din cea a tâmpeniei autorităților locale, care i-au cerut chirie ca să-l lase să filmeze pe Lipscani. Dar și din cauza lui Bourdain însuși, mai zice ziarul, care a avut proasta inspirație să vină la București cu un ghid rus. Chestia asta ne-a enervat, înțelegeți dumneavoastră. Și ne-a pus pe gânduri. Ar fi fost, poate, mai bine ca ghidul acela să fi fost de altă naționalitate. Ungur, poate? A, nu, în nici un caz. German? Da, eventual, dar haide să ne mai gândim, totuși. Evreu? Vă rugăm să încetați cu provocările, hai să vorbim despre altceva. Polinezian? Dar ce știe un polinezian despre România?

Și în general, unde-i Polinezia?

http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/a-murit-anthonybourdain-celebrul-chef-ironizat-romania-provocat-scandal-national-un-esec-fost-ingrozitor-fac-emisiune-video-1_5b1a88f1df52022f75ec8981/index.html

*

Aflăm pe surse că marele nostru Ministru al Culturii tocmai puse o etichetă nouă pe vechiul Palat al Pionierilor din Parcul Tineretului. Cică ”Ambasadorii”. Ce ambasadori, care ambasadori, de ce nu ”Atașații comerciali”… el știe. Am impresia că ar fi fost mai aproape de realitate dacă i-ar fi zis ”Ministrul”. Asta, de exemplu, fiindcă unul din antecesorii săi, Mircea Albulescu, s-a aflat pe scena de acolo, în anii ‘80, recitând niște versuri bine simțite într-un spectacol festiv, în prezența odios-regretatului N. Ceașcă.

*

ANAF: Eternul conflict între Moromete care şmechereşte fonciirea şi preceptorul care aleargă după el ca să-l …violeze.

*

Legea morală în mine. Precum un supozitor.

*

Deviză concurs ocupare post, instituție bugetară:

Să câștige cel mai prost

Fincă ie flăcău de-al nost’.

*

Îi aud pe toți boii, atât guvernamentali, cât și ne-, ținând-o langa cu ”punctul de vedere”. ”Din punctul meu de vedere, chestia stă cam așa…”, ”Din punctul meu de vedere, trebuie să…”, ”Din punctul meu de vedere, distinsul meu coleg mănâncă rahat” etc. etc. Când îi mai auziți cu chestia asta, spuneți-le vorba savantului ăla neamț din secolul trecut: ”Orice om are un orizont mai larg sau mai îngust, dar la unii, el se îngustează în așa măsură încât se reduce la un punct. Iar când se întâmplă asta, individul zice: ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE!”.

*

Aștept (cu interes temperat de scepticism) momentul când televiziunile noastre vor mai vorbi și despre altceva decât despre haleală.

*

Sunt perfect de acord cu toate acuzațiile la adresa comunismului - în afara celor formulate de fasciști.

*

De mulți ani mi se întâmplă să mă trezesc, cu o anumită periodicitate, gândindu-mă la motivele ascunse pentru care două dintre popoarele care au săvârșit și încă mai săvârșesc cele mai înfiorătoare crime engros ale vremurilor noastre sunt printre cele mai dăruite pentru o muzică și o literatură de o sensibilitate și de un sentimentalism fără egal în lume.

*

Ciocnirea civilizațiilor: una care disprețuiește – și cealaltă, care face tot ce-i stă în putință ca să poată fi disprețuită în deplină liniște de cuget.

*

Traseu: de la gagicuță picantă la babă acră.

*

Nu cred că există Dumnezeu. Sper să existe Dumnezeu.

*

Diferența între necredincioși și credincioși: primii nu i-au ars niciodată pe rug pe ceilalți.

*

Din CUGETĂRILE LUI STAN PĂŢITU: Vremurile apuse n-au nici o poftă să apună. Les morts que vous tuez se portent assez bien.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (72)

Thursday, May 31st, 2018

Faptul că, în 1981, s-a putut pune – pe scena mare a Naționalului bucureștean! – Caligula de Camus, un text despre un tiran nebun, ținea în asemenea măsură de neverosimil (sau poate de miraculos) încât te putea face să nu mai observi că viziunea regizorală nu prea era proprie și inedită, umbra dramaturgului-regizor și cea a lui Gerard Philippe, primul interpret al rolului titular, planând inexorabil deasupra montării de la noi. De altfel, atare situație nici nu era cine știe ce raritate prin marile noastre teatre, unde montau unii dintre puținii fericiți care apucaseră să mai vadă câte un spectacol teatral sau câte un film nou-nouț prin Occident. Până să ajungă la noi, în câte-o copie răs-copiată la mâna a șaptea, caseta VHS cu filmul, regizorul rămânea original și spectacolul, genial, iar când, într-un târziu, vizionai caseta, aproape nu-ți mai aminteai că văzuseși mai înainte cu câțiva ani un spectacol de teatru care arăta cam la fel. Situația s-a schimbat dramatic – dar ce zic eu ”dramatic”… catastrofal! – de când cu internetul. Nu că ar ajuta cu ceva, căci la noi și hoțul prins tot negustor cinstit e și dacă-l dai în gât lovești în cultura națională, dar măcar acum știm de la cine ”împrumută”.

Doar așa, ca să nu murim noi proști.

https://www.youtube.com/watch?v=N6EYrqIn0yI

*

*

Apropont de alegerile de la Uniunea Scriitorilor:

Chestia cu banii mânuiți ori mânăriți de marele critic mi-aduce aminte de motivul principal al râcii mele cu distinșii mei colegi din domeniul teatrului.

Mai întâi: am fost membru al secției de Critică a ATM (Asociația oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale din RSR, ăsta era numele ei oficial) cu începere din mai 1981. Iar în momentul diferendului de care zisei, prin anii 1990-1992, eram consilier la Direcția Teatrelor din Ministerul Culturii, calitate în care mă ocupam de problemele financiare și de personal ale teatrelor din România. Una dintre cererile de finanțare asupra căreia a trebuit să-mi dau cu părerea a venit din partea unei nou născute edituri, aceasta intenționând să scoată o mică tipăritură de 4 pagini, în 8.000-10.000 exemplare, pentru care ne cerea 350.000 de lei. Ca termen de comparație, voi aminti că salariul meu, la minister, era pe atunci de vreo 10.000 de lei pe lună. În ce privește costurile editării, voi spune doar că, în urmă cu un an și ceva, tipărisem eu însumi o publicație de 8 pagini în tirajul de 50.000 de bucăți, cu cheltuieli totale de cca 70.000 de lei – tot la o tipografie bucureșteană. Cât privește inflația, aceasta încă nu se dezlănțuise așa cum a făcut-o în anii următori. Respectiv, suma de 70.000 din 1990 echivala cel mult cu 110.000-120.000 de lei din toamna lui 1991, nicidecum cu 350.000 de lei. Așa că am refuzat că dau aviz pozitiv cererii de finanțare. Pagubă-n ciuperci, își vor fi zis solicitanții, avea cine să aprobe: șefii mei. La fel s-au petrecut lucrurile și cu alte inițiative ingenioase de genul ăsta, cum ar fi, în aceeași perioadă, cei 500.000 de lei donați UNITER-ului pentru ceaiurile și cafelele băute, timp de 3 săptămâni, de 4 sau 5 artiști implicați în realizarea unui mic spectacol, care, din câte știu, nu a fost prezentat vreunui public.

Iar eu m-am ales cu dușmănia eternă a ”artiștilor”, care îmi publică, fără acordul ori știrea mea, articolele din periodice în cărțile lor pentru care încasează bani buni (faptă, în treacăt fie spus, cu consecințe contravenționale sau penale, după gust). Și dacă-i întrebi de mine, nu știu, n-au auzit. Exact ce făcea Consiliul Culturii și Educației Socialiste în anii 80, când răspândea de zor zvonul că aș fi plecat din țară, în vreme ce teancul de cereri ale mele de angajare zăcea prin sertarele de la același CCES.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=13762
https://www.cotidianul.ro/criticul-literar-nicolae-manolescu-este-incompatibil-cu-ocuparea-unei-functii-publice/

*

OPINIE OFICIALĂ

- Multe femei au protestat la spectacolul de ieri.

- Mai exact, câte?

- Aproximativ în jur de vreo două doamne.

*

N-am încredere în ăștia care umblă cu credința la vedere.

*

13.05.2018

Ministrul Genuche și-a pornit campania electorală cu pălincă și țâpurituri, la el acasă, în Maramu, demonstranții din Piața Victoriei sunt apărați cu mitralierele, nu de teroriști, ci de ei înșiși, pensiile cresc (aproape un miliard de euro pe an, pensii speciale)… așa o luptă pentru pace o să fie de-o să ne ia dracu’ pe toți…

*

Cineva tocmai observă că și SUA sunt pline de proști, încă mai analfabeți ca ai noștri. Mi se pare, însă, că e important să ai proști în câmpul muncii, nu proști asistați social. Poate că în asta constă principala diferență între România și SUA.

*

Cea mai mare crimă, crima supremă împotriva umanității, este să-i dai boului o ideologie. Oricare ar fi aceea.

*

Pe History, chiar acum, un documentar despre niște extratereștri care au făcut accident de circulație undeva, în America, în 1941. Și au murit, săracii. Autoritățile, armată, poliție, DIICOT, au chemat un pastor să slujească la căpătâiul celor fără căpătâi, adică fără buletin de planeta noastră scumpă și dragă.

Întrebare: cred extratereștrii în Dumnezeu? că noi n-avem nevoie de extratereștri atei.

*

Confucius către nepotul său din sec. XXXIV î.Chr.:

- O ţară bună, nepoate, este aceea în care binele şi răul se află în proporţii egale, sau aproape. O ţară nu prea veselă este aceea în care binele se găseşte în proporţie de 10-20 la sută. O ţară unde singurul lucru despre care poţi spune că ar fi bun e poporul său este una certamente nefericită. Iar ţara unde singurul lucru despre care poţi îndrăzni să afirmi că ar fi bun e conducătorul ei nu este o ţară, e Iadul.
*
Chestie la care amicul meu Nicu Dumitru îmi dă o replică după cum urmează: Şefu’, Confucius nu a fost star porno şi nu a trăit pe vremea primilor faraoni, aşa că mai taie “XXX” din secolul ăla.

*

MEANDRE

MENDRE

(nimic despre Săucan)

Karantina s-a născut în 1921 la Kacea, un sătuc de vreo trei sute de suflete de lângă Sevastopol, în Crimeea. Ciudatul său nume venea de la carantina în care s-a aflat Kacea, timp de două luni, în vremea epidemiei de holeră, când maică-sa, pe atunci în vârstă de paisprezece ani, a fost violată de șase soldați de-ai lui Denikin. Așa încât, neavând cum să știe cine e, de fapt, tatăl și dacă acesta mai trăiește și dacă e unul sau sunt toți șase, i-au zis copilei așa cum scrie mai sus.

Mama ei, născută Maria Barabanova, și-a schimbat numele, în actele de stare civilă, în Maskalțov, din admirație pentru tânărul Benito Mussolini, tânărul și strălucitul apostol italian al clasei muncitoare, pe care îl văzuse de două ori în jurnalele de actualități de la cinema. Și care nu semăna de loc cu Vladimir Ilici Lenin. Așa că, din 1923, numele fetiței a fost Karantina Maskalțov.

În `41, când Regimentul 14 Infanterie Focșani trece prin Kacea, Karantina îl întâmpină proțăpită în mijlocul drumului și intonând Giovinezza primavera di belezza. Crezând că ăla e imnul Uniunii Sovietice (e drept că și accentul Karantinei lasă de dorit), pifanii o bat de-i sună apa-n cap. Apoi, fruntașul Diță din Runcu o fute și pleacă mai departe. O regăsește după doi ani, la întoarcerea sa de la Stalingrad și o ia cu el, în amintirea clipelor plăcute când se afla în ofensivă, cu regimentul. Apoi o ia de nevastă.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. În sensul că nevasta sovietică l-a ferit pe Diță de Gherla și de Canal, în anii ce au urmat, el rămânând conducător fruntaș de atelaj hipo la Gospodăria Agricolă Colectivă de la el de-acasă, din jud. Dâmbovița. Și mai apoi, beneficiar al unei pensii de 5 lei pe lună.

*

La femei, există menopauza, iar la bărbați, andropauza. Cam atât despre funcția reproducătoare la bipezi și perioada de exercitare a mandatului ei. Dar cu funcția producătoare cum stăm? Cât ține perioada fertilă, creatoare, a creatorului român (în general, literat, fiindcă asta nu cere nici multă școală, nici abilități speciale)?

Răspunsul e îngrozitor de simplu și la îndemână: până capătă o funcție. Orice funcție, de la pedagog la internatul de fete la secretor de stat. Dacă știți vreun nume de literat român care a mai produs ceva după ce și-a luat în primire sinecura, să mi-l spuneți și mie.

*

Mai 2018:

N-a supraviețuit decât Societatea Socialistă Multilateral Dezolată.

*

Mai 2018:

Preocuparea obsesivă a publicului românesc de pe Facebook pentru integritatea teritorială a noii mirese princiare britanice îmi aduce aminte de povestioara lui Caragiale despre doica țigancă a feciorului de împărat. Când acesta a vrut, cică, să se însoare cu fata ce-o iubea, una oarecare, de neam neîmpărătesc, doica s-a opus cu tărie: ”nu se poate, mamă, așa ceva! nu e de rangu’ nostru!”

*

Am văzut zilele trecute la televizor o prostioară sentimentală hollywoodiană de acum vreo cinșpe ani, jucată, însă, de Jack Nicholson, Marisa Tomei, Adam Sandler, John Turturro… un deliciu, una peste alta… Și era acolo o scenă în care El, Sandler, care n-a îndrăznit să-i mărturisească Ei, Marisa Tomei, că o iubește, este îndemnat să o facă de toți spectatorii de pe stadion. Adică, toți cei aflați pe stadion la Super Bowl Sunday, finala campionatului de fotbal american, căci acolo se întâmplă tărășenia, urlă ”sărut-o!”. Printre aceștia, chiar Rudy Giuliani, primarul în funcție al NY (în carne și oase, în propriul său rol). Și pe loc mi-am adus aminte de tinerețile mele cinefile, petrecute la cinema Buzești, Dacia, Grivița și câte altele din zona Gării de Nord și chiar din centru.

Păi, când se întâmpla o scenă de-asta la Luceafărul, de pildă, o sală întreagă scanda ”fute-o, bă!”

…Categoric, Hollywood-ul mai are de învățat de la noi…

*

Din ciclul

NESFÂRȘITELE NECAZURI, BELELE ȘI GHINIOANE

ALE LUI RICĂ VENTURIANO

*

Am primit:

Par décision du Comité directeur de la SPF du mois d’avril 2018, il a été décidé de créer ce Grand Prix.

En cette année 2018, il sera remis en Roumanie en juin par notre vice-président Michel Bénard avec la présence de notre déléguée pour la Roumanie Mme Manolita Dragomir Filimonescu

*

avec la participation des personnalités suivantes :

Cornel Ungureanu, président de l’Union des Écrivains filiale  de Timișoara, Ioan Cărmăzan - president de l’Union des Auteurs et Metteurs en scène de Roumanie, Octavian Doclin, poète et président de la revue “Reflexes”, écrivains de Timișoara et de Roumanie et Vasile Bogdan, journaliste critique littéraire.

.
Un comitet al Societății Poeților Francezi a decis ca acest nou înființat premiu să fie acordat României,
în persoana domnului Toma George Maiorescu, poet, eseist, traducător, autor a peste cincizeci de volume.
Festivitatea de înmânare a premiului va avea loc pe 15 iunie, la Herculane, in cadrul Colocviilor de Poezie.
Domnul Toma George Maiorescu a fost de două ori nominalizat la Premiul Nobel (2011 și 2016).
Deoarece nu s-a putut deplasa la Paris - unde trebuia să se producă festivitatea de premiere - Parisul trimite o delegație la Herculane, acolo unde poetul se duce în fiecare an.
Nicoleta Gherghel, critic de teatru si de cinema
http://www.societedespoetesfrancais.net/grand-prix-international-francophonie-a144564994
http://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2015/07/0-img_1047-toma-george-maiorescu.jpg

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (69)

Tuesday, March 20th, 2018

Pe vremea când învăţam eu să fac poze, în mileniul trecut, Hasselblad era, în domeniul său, un fel de echivalent al lui Rolls Royce din domeniul auto. Pentru noi, tinerii amatori care n-aveam babaci miniştri sau generali de Secu (ca mulţi dintre colegii mei de facultate), era pur şi simplu o legendă. Ceva cam ca monstrul din Loch Ness sau ca Fecioara din barul Melody.

Şi poate că tot o legendă o fi şi povestea despre ascensiunea obscurei Hasselblad, o neînsemnată producătoare de aparatură pentru topometri şi de alte asemenea mărunţişuri, din anii ’40. Numai odată cu războiul mondial, i-a surâs norocul micului atelier suedez. Producătorii englezi de aparatură de ochire pentru tunuri şi bombardiere nu mai aveau acces la sticla optică marca Zeiss, cea mai bună din lume. În schimb, micul Hasselblad, dintr-o ţară neutră, avea cât poftea. Aşa că Hasselblad s-a apucat să fabrice, cu sticlă nemţească, aparate de ochire pentru bombardierele care pisau Germania. Şi desigur, a prosperat. La sfârşitul războiului, era deja o firmă serioasă, care crescuse şi îşi diversificase producţia, apucându-se şi de aparatură foto (acum, că tot avea lentile Zeiss…) Dar adevărata sa consacrare s-a produs în 1969, după debarcarea americanilor pe Lună, când unul dintre cosmonauţi a luat cu el un aparat Hasselblad şi a pozat Luna de aproape. La întoarcerea cosmonauţilor pe planeta-mamă, numele Hasselblad ajunsese la fel de cunoscut ca şi al lor înşile. De nu cumva, încă şi mai.

O asemenea consacrare, din câte-mi amintesc, s-a mai întâmplat doar în 1982, cu racheta franţuzească Exocet. Asta, după ce, în micul război din insulele Falkland, argentinienii şi-au tras ultima rachetă şi au scufundat, cu ea, o ditamai navă de război englezească. În dimineaţa următoare, preţul lui Exocet nu mai era de 200.000, ci de 2.000.000 de franci.

Aşa cum combatanţii Brigăzilor Internaţionale din Spania nu bănuiau că rolul lor principal era cel de cobai pe care se experimentau armele viitorului război mondial, nici actualii sălbatici musulmani nu ştiu acest lucru. Probabil că, la sfârşitul viitorului război mondial (care, după cum vedem în Siria, nici n-are nevoie de arme nucleare pentru a extermina tot ce se poate extermina), când îşi vor linge rănile, se vor declara victime ale agresiunii imperialiste. Sau, de ce nu? comuniste.

NU VREM ROBOȚI!

”În lăcașurile de cult, nu vor mai putea pătrunde roboții, ci numai BORoții” a declarat purtătorul de cuvânt în chestiune.

Despre aburirea / ținerea la respect a Bizonului Național. În Egipt, de pildă, i s-a spus acestuia că fierul este o chestie diabolică, blestemată din punctul de vedere al dreptei credințe în Zeița Pisică și în Zeul Bărzoi, mă rog, ceva de genul ăsta. Ca atare, bunul egiptean n-avea voie să-l atingă, iar toate sculele și uneltele sale erau din aramă ori bronz. Numai mercenarii faraonului aveau arme din fier, asta fiindcă ei nu erau egipteni. E ușor de înțeles care sunt șansele unei arme dintr-un aliaj moale în confruntarea cu una din fier.

Iar în Evul Mediu european, banul fiind ochiul dracului, bunul creștin n-avea voie să-l înmulțească prin dobândă, aceasta fiind cămătărie, rezervată detestaților bancheri evrei, cu care numai regele avea voie să poarte conversații. În scop de tranzacții.

Produs: cal

Culoare: verde

Suport: perete

Confucius către nepotul său din sec. XXXIV î.Chr.:

- O ţară bună, nepoate, este aceea în care binele şi răul se află în proporţii egale, sau aproape. O ţară nu prea veselă este aceea în care binele se găseşte în proporţie de 10-20 la sută. O ţară unde singurul lucru despre care poţi spune că ar fi bun e poporul său este una certamente nefericită. Iar ţara unde singurul lucru despre care poţi îndrăzni să afirmi că ar fi bun e conducătorul ei nu este o ţară, e Iadul.

În comunism, nu te obliga nimeni să fii porc sau bestie. Ți se creau doar condiții pentru a deveni așa ceva.

Ce înseamnă să fii ziarist? Foarte simplu: să nu-i laşi pe porcii ăştia să se dea drept îngeri.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (68)

Wednesday, February 14th, 2018

SĂ STĂM STRÂMB ÎN STATUL DE DREPT

și viceversa

http://www.e-cultura.info/ministrul-culturii-george-ivascu-vrea-sa-infinteze-un-senat-al-culturii/

Propunerea băiatului acesta seamănă izbitor cu inițiativa unui activist UTC (UASCR) de prin anii 70, când eram eu student la IATC. Omul propunea să se înființeze o ”echipă artistică de amatori” în cadrul Facultății de Teatru. Dacă mi-aduc bine aminte, el a ajuns, la scurt timp după aceea, șef al unui Inspectorat județean al Culturii și Educației Socialiste, undeva, pe la Slobozia sau Alexandria.

*

E un animal politic, chiar acum, la televizor. Marele avocat, mai pledant pe ecranele TV decât a fost, la vremea lui, prin sălile tribunalelor, provine din partidul lui VC Tudor. El este cel care, printre altele, pronunța tendențios, acum un an-doi, numele lui Cioloș cu un pronunțat accent unguresc. Asta, deși propriul lui nume e mult mai susceptibil de o asemenea pronunție. Acum, se inflamează că, vezi Doamne, Uniunea Europeană își permite să ne tragă de răspundere pe tema legilor justiției. Că occidentalii dușmănoși ne împiedică să dezincriminăm hoția.

Spre deosebire de Putin cel prietenos, pe care hoțiile noastre nu-l preocupă. Care nu vrea să ne critice, ci să ne protejeze. De SUA, de UE, de noi înșine. Și a început – nu de azi, de ieri – s-o facă, prin intermediul animalelor acestea politic-propagandistice.

(31.01.2018)

*

Diversele comitete și comiții universitare de la noi (ezit să le numesc ”autorități”, fiindcă nu știu ce autoritate reală au) nasc diverse reglementări și regulamente în care dăm de termenul ”autoplagiat”. Ultima oară când am fost invitat să-mi dau cu părerea, acum câteva luni, am explicat că legea 8/1996 cu toate modificările și rostoflocirile ei ulterioare, nu conține nimic referitor la această autocitare, stabilind numai că autorul e stăpân deplin pe creația lui. Asta, numai dacă e a lui, singura condiție pusă de lege pentru existența dreptului de autor fiind ORIGINALITATEA. Dacă prin ”originalitate” se înțelege și ”inedit” - asta legea nu spune. Dar, după umila mea părere, ar fi treaba tocmai a acelor comitete și comiții să facă distincția în chestiune. În ce mă privește, nu știu de existența vreunor reglementări interne în acest sens. Aș fi îndatorat oricui mi le-ar face cunoscute.

PS. Trebuie să ținem cont că ”ne-etic” nu e totuna cu ”ilegal.”

https://www.cotidianul.ro/ministrul-pamblica-acuzat-de-autoplagiat/

(2018.02.09)

*

Duminică. Prânzul burghez în familie. Nevastă-mea, eu, ăia micii, socrii, total 6 telespectatori. Televizorul – în sufragerie, evident (acum, avem diagonală 102 cm). La televizor, ceva reclame, după care vine serialul. Chinezesc sau turcesc, după gust.

La supă, reclama pentru pasta de dinți care înlătură mirosul împuțit din gură. La friptură, filmulețul cu tratamentul pentru prostata defectă, cu ăia doi care stau la coadă la un closet public.

Stai să-l vezi p’ăla cu veceul în flăcări, face socru-meu, mori de râs. Mă abțin – și nu scot o vorbă despre filmulețul cu diareea, de aseară.

La desert, altă peliculă, cu crema revoluționară contra mirosurilor neplăcute de natură intim-femeiască. Bine că n-avem decât trei feluri la prânzul duminical în familie, Doamne-ajută.

*

Vizavi de un mare spital bucureștean, pe toata lungimea bulevardului cu pricina, numai și numai farmacii. Cu nume diferite, ale unor patroni diferiți, însă vânzând, în principal, aceleași produse IG Farben. Dacă în loc de spital ar fi fost acolo un regiment, pun pariu că ele ar fi vândut tancuri.

*

În jud. Caraș-Severin, doi cântăcioși de manele au mâncat bătaie de la patronul cârciumii unde cântau. Aprob măsura adoptată.

*

Peisaj: zâne cu alură siberiană, provenind din cele mai curvogene zone ale țării, ajunse persoane culturale în București.

*

Madam Ministru dă Interne zise ceva la televizor despre pedofilul care ”acorda amenzi”. Popeurul așteaptă acum să-i acorde cineva și ei cuvenitul șut în acea parte a corpului cu care domnia sa cugetă.

*

Ciocu’ mic.ro felicită sincer și călduros Poliția Română că a preîntâmpinat fuga celebrului său pedofil în Madagascar.

& precedent ilustru:

*

http://3dots.ro/actualitate/politistului-pedofil-i-se-spunea-violatorul-pentru-ca-in-trecut-ar-mai-fi-comis-agresiuni-similare-7775.html

Fute lumea, fute…

*

În blocul meu locuiesc o grămadă de pensionari. Din ăia cu pensii binesimțite, scoși pe tușă odată cu balerinele și lăsați gravizi cu alte sarcini. Și fiindcă nu mai au de semnat vreo condică, s-au retras la ei acasă, în satele din zone defavorizate nord-estice. Iar apartamentele de-aici din bloc le-au închiriat. Ca atare, clădirea e acum ceva între hotel – cămin studențesc – cămin de nefamiliști corporatiști etc.

În ajunul Crăciunului, când ne-a făcut popa o vizită, el a rămas cu un gust amar, după cum i-a mărturisit nevesti-mi. În blocul ăsta mare, aproape nimeni nu i-a deschis. Iar când i-a deschis unul, n-a apucat să converseze prea mult cu el, că ăla i-a zis un Merry Christmas scurt și i-a trântit ușa-n nas.

Ț’ai dracu’ dă exploatatori capitaliști.

*

Să ne plecăm cu pioșenie în fața marelui Secretor General Hugh Hefner și a amintirii sale curtremurătoare! Să nu uităm nicicând că pagina din mijlocul lui Playboy, mărețul organ al Luptei Pentru Pace, s-a aflat timp de decenii întregi pe bancul de lucru al fiecărui om al muncii din patria noastră (ca să nu mai spunem că o găseai și pe ușile WC-urilor)! Să nu permitem nimănui să întineze nobilele idealuri ale lui H Hefner și militantelor sale!

Ion Iliescu

(Chestia asta am vrut s-o postez pe Facebook la moartea lui HH, dar acesta, nu pricep de ce, mi-a șters-o).

*

https://www.stiripesurse.ro/pretinsul-fiu-al-regelui-mihai-calomnii-incredibile-mama-mea-naturala-este-fiica-regelui-princip_1240644.html

Bulake zice că ar putea face testul ADN. Păi să-l facă. Nu de mult, l-a făcut și toanta din Spania care zicea că e fiica secretă a lui Salvador Dali. Și după ce-au dezgropat mortul și au făcut testul, cu rezultat, evident, negativ, cretinuța a fost pusă la plată. Io zic că ăstuia ar trebui să-i ia banii înainte.

*

Daddy se simte ca un căcat pe linia de tramvai. În pericol.

(2018.02.14, de Zâua Îndrogăstiților dân America cea Antiromânească)

*

“Pentru că pot”. Pentru că (ei) put.

(2018.02.02)

*

Yersinia Pestis, nume pe o carte de identitate. Salmonella Broskautzeano, altul.

*

Organili ne-au implementat tuturora câte un microfon în poponete nu de altceva, ci doar din nevinovata dorință de a afla culoarea politică a emanațiilor popeurului.

*

Pluripartitisimul rezistă numai acolo unde există pattern-ul mental care să-l permită.

*

Ansamblul folcloric Cioara Și Fecioara (fost Cioara Și Partidul).

*

FOLCLOR

Foaie verde floare-albastră,

Vai de pulicica noastră.

*

Viața de apoi… viața de dinapoi…

*

Între tinerețe și bătrânețe mai e ceva? că n-am observat.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (67)

Tuesday, December 26th, 2017

Pictură decadentă, cubistă, din anii Realismului Socialist: ”Dodecaedru cu sâni nr. 2”, ”Penticosaedru erotic”. Secretarul cu Propaganda dă telefon la Securitate, păcum că Spiru Chintilă expune la Galeria Simeza artă pornografică și neoprotestantă.

*

Dezbateri pe legile Justiției:

În Parlament

Un pergament

Te vindecă

De sculament.

(folklor dă Partid)

*

Ofertă turistică de revelion:

Ciumeția / Liquelia / Hypopotamia / Coccixland / Insulele Maladive

*

Apropo de marele și profeticul nostru tov Ceașcă: am auzit că, la Paris, se discută despre circulația alternativă a mașinilor – o zi cu număr par, una cu număr impar. Păi vedeți că nici protocroniștii noștri nu mâncau rahat degeaba? Vedeți că suntem niște înaintemergători? (cam cu spatele înainte, dar, în fine, ÎNAINTE!)

*

CU MATERIALUL CLIENTULUI (România literară nr.48/10 noiembrie 2017, pag.27)

a) ”tema conflictului FRANCEZO-german”. La noi, la țară, îi zicea ”FRANCO-german”. Pe vremuri.

b) ”rulou compresor cu VAPORI”. Tot la noi la țară → ”cu ABURI”.

c) ”DISCUL DUR” = HARD DISK-UL (HDD).

d) ”societatea britanică de televiziune ITV a DECLARAT recent începerea unei noi ecranizări”. Dacă nu ești beat, zici ”a ANUNȚAT recent”.

Morala: Învățați limba română cu ORGANU. Organu Uniunii Scriitorilor din România, 28 pagini, 3 lei.

*

Pe vremea lui Măgureanu, se făceau 300-400 de interceptări telefonice pe an, nu sute de mii, ca acum.

N-aș zice că sunt surprins de javrele bătrâne care pretind că poți apuca un rahat de partea lui curată. Doar scârbit.

*

8 noiembrie 2017:

Secolul care s-a împlinit ieri ar trebui să se numească Secolul MIT (Marilor Idei Tâmpite). El a fost cel mai sângeros din istoria omenirii. De până acum.

*

Apropo de hărțuirea sexuală și de măsurile luate împotriva ei – donșoarele mai vor să se afle în atenția brutelor de masculi, sau nu? ca să știm dracu’ o treabă!

*

1933:

Într-un interviu acordat cotidianului Völkischer Beobachter, Eva Braun mărturisește că a fost agresată sexual de Albert Einstein.

*

Cică ”grupuri de suport”. Păi, singurul meu grup de suport e nevastă-mea. M-a suportat o viață întreagă.

*

5 decembrie 2017:

Cică în Piața Victoriei s-au bubuit un pic doi provocatori. Unul pro-, altul anti-Dragnea. Tipic. Trăim în țara unde, dacă nu ești legionar, ești bolșevic. Prin cuvântul Democrație, aici, se înțelege ”să nu mă halești, ci să te halesc”, tertium non datur. Genial a fost doar Niculae, care-a reușit acel ”tertium”, sinteza, în anii 80: și legionar și bolșevic. Sau, mai exact, securist.

*

18 decembrie 2017:

Am văzut pe Facebook o cucoană întrebându-se, în legătură cu deplina debandadă care ”guvernează” acum România: ”și dacă votăm, cu ce ne alegem?” Cu un căcat, soro, cu asta ne alegem. Însă problema e că, dacă nu votăm, ne alegem cu doi (pozele le puneți voi).

*

Trăiește și lasă-l și pe altul! Sau ”Fură și lasă-l și pe altul să fure”. Așa zic nemții. Gabi Firea, însă, nu e de acord cu asta. Ce n-a putut să fure a băgat pe foc. Organizând bâlciuri, șușanele și alte chestii de prăduit banii altora fără a fi prins.

*

Comparația între Science Fiction-ul capitalist și cel comunist. Cel capitalist (H. G. Wells, Aldous Huxley, George Orwell) a dat creații profetice, ale căror întâmplări și idei s-au împlinit și adeverit în proporție de 100%. Cel sovietic (Efremov și atâția alții) este pur și simplu translarea unor deliruri mistice în cheie atee. Dacă nu-i o minune de-a Sfântului Pafnutie, atunci e neapărat parapsihologie, Djuna, efectul Kirlian etc. În SF-ul sovietic, totul este Deus ex machina.

Explicabil: Rusia n-a avut parte de vreo Renaștere - și doar de o imitație, de o umbră de Iluminism.

Și să nu uităm, creștinismul răsăritean este în primul rând răsăritean și abia după aceea creștinism.

*

Acu‘ vreo zece ani, când încă mă mai aflam în Câmpia Muncii, ca purtător de cuvânt al ORDA (calitate în care unii solicitanți telefonici mi se adresau cu ”Alo, Orificiul Român pentru Drepturile de Autor?”) – asta, fiindcă printre sarcinile mele mai mult sau mai puțin extrauterine se afla și cea a Relațiilor cu Publicul.

Vaszică, s-a primit solicitarea unui cetățean dintr-o localitate nord-estică și rurală, care voia să-și protejeze sub aspectul dreptului de autor proiectul anexat, al băncuței compuse din 4 stinghii de stejar/fag/ paltin etc. de 100/8/4 cm, plus 8 țevi de oțel de diferite lungimi, cu diametrul exterior de 2 cm și 16 șuruburi de 6 mm, cu piulițele aferente. Pe care zice că vrea să-l realizeze, producă și comercializeze în târguri și piețe, în scopuri caritabile, fondurile în cauză urmând a fi donate victimelor Revoluției din județul cu pricina.

Șefii mei mă pun să redactez un răspuns păcum că îi vom da OK-ul pe lucrare numai dacă va dovedi că ea e originală. Respectiv, să-l pizduiesc în termeni protocolari. Ceea ce și fac.

Mi-am adus aminte de această întâmplare astăzi, răsfoind un catalog de la Ikea. Am găsit în el câteva produse întrutotul asemănătoare cu propunerea mușteriului nostru de la ORDA. Și cu numele proiectantului pus fălos pe etichetă, spre a i se respecta acestuia sacrosanctele Drepturi Morale de Autor.

Și m-am gândit: oare n-om fi fost noi nedrepți cu alde Da Vinci ăla de acum zece ani? În fond, el nu era cu nimic mai ridicol sau jenant decât occidentalii care ne vând, pe bani buni, minunatele lor produse făcute din două scândurele îmbinate în unghi drept. Ca să nu mai vorbim de cele fabricate în China.

*

Sunt rare momentele când arta reușește să se ridice până la demnitatea muncii manuale

Oscar Wilde

*

BREAKING NEWS

Dorobanțul din capul podului de la Cernavodă a fost mutat de ex-premierul Adrian Năstase la reședința acestuia din com. Cornu (PH), unde îndeplinește funcția de PITIC DE GRĂDINĂ cl. I.

Sursă foto: https://www.google.ro/search?q=dorobant+cernavoda&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi-wZG_nrHYAhWFaFAKHU8MAvEQ_AUICigB&biw=1366&bih=637#imgrc=E49wrnwqNvYo_M:
Atenție: dacă puneți botu’ la toate prostiile, e treaba voastră.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (66)

Tuesday, October 31st, 2017

Una dintre domnișoarele trimise de Organe să se mărite în Vest a fost (sau mai este) colaboratoare a unui ziar franțuzesc – și în mare cinste la București, în prezent. Ea a recenzat volumașul meu meu apărut la Lyon, în 2011, așa cum se poate vedea urmând link-urile anexate. Asta s-a întâmplat din cauză că editura Baudelaire, care mă publicase, știind-o româncă, i-a trimis un exemplar de semnal, ca să-l recenzeze. Bazându-se, probabil, pe simpatia ei. Firească, nu-i așa.

Și stai să vezi simpatie. Româno-franțuzoaica Violette s-a exprimat cam așa: nu cumva să citiți această carte! e extrem de periculoasă! vă va plictisi!

Și a evitat cu mare grijă să reproducă vreun citat - un rând măcar! - din cartea pe care o comenta.

Părerea mea e că au supărat-o paginile din carte în care un personaj visează (sau delirează, nici eu nu știu precis). Și anume că tipa cu care face amor (și care, mai târziu, emigrează în Occident) ar avea un mic tatuaj la subsioara piciorului. Mai exact, inscripția ”DSS” și un număr, cam ca un număr de inventar. Iar personajul meu ajunge la concluzia că acest DSS nu înseamnă Dumnezeu Salvează Slobozia, ci Departamentul Securității Statului. Știți, mă gândisem că, dacă SS-iștii aveau tatuată grupa sangvină la subsioara stângă, ar fi fost normal și legitim ca și emigrantele noastre de partid și de stat să aibă ceva de genul ăsta - și anume, chiar în acea zonă pe care o supuneau la eforturi întru mai marea glorie a Partidului.

http://www.hellocoton.fr/to/aepb#http://leshumeursdeviolette.over-blog.com/article-le-probleme-avec-les-bonnes-resolutions-70365859.html
http://ladiesroom.fr/2011/03/31/a-votre-sante-poor-yorick/

& despre strugurii cei acri:

Și astfel literatura română nu este prezentă pe piața de carte a lumii. Sau atunci cînd este prezentă, prin cîțiva autori, aceasta nu este pusă în evidență, chiar dacă imediat vezi știrea, la noi, în media românească, că cutare sau cutare scriitor a fost tradus nu știu unde. Dar adevărul este unul trist, pentru că efectul este de cele mai multe ori zero sau cel mult acoperă vanitatea acelui autor astfel ajuns să i se tipărească numele pe o copertă a cărții sale într-o piață de carte de aiurea.

http://www.romlit.ro/o_literatur_fr_feedback

https://livre.fnac.com/a3424646/Dan-Predescu-A-votre-sante-poor-Yorick

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ling-chi-taierea-in-10-000-de-bucati-monstruoasa-metoda-de-executie-din-china

Oare chinezii de atunci or fi citit Colonia penitenciară de Franz Kafka ?

Zarva recurentă cu privire la CPF și LGBT mi-a readus în minte o întâmplare de pe vremea când eram slujbaș la stat.

Aveam acolo un șefuț, mai tânăr ca mine, cam nedus la biserică, cu diplomă de economist cumpărată sau donată de Organe - dar mi-era șef. Și la un moment dat, îl aud povestindu-i unui amic de-al lui în trecere prin biroul nostru pățania unui amic comun al lor. Acesta fiind, de vreo câțiva ani, locuitor al Germaniei, unde se și însurase cu o băștinoasă. Odată, când ea l-a supărat, i-a ars o palmă. Iar ea l-a reclamat la poliție. Ca atare, omul a făcut un pic de pușcărie în țara aceea. Iar șeful meu se minuna de cât de-ai dracului sunt nemții, auzi, să te bage la pârnaie că i-ai tras nevesti-ti o labă!

Măi oameni buni, prăvălia unde era el director e ditamai instituție cu rang de minister! Așa că nu vă mai minunați, ca inocenții lu’ Pește, de violența domestică din Rahova și Ferentari!

http://adevarul.ro/news/politica/cpf-moare-grija-lgbt-timp-animalele-denumite-legal-parinti-isivioleaza-copiii-1_59b26a9b5ab6550cb8e885ff/index.html

à propos de Alexandru Odobescu

UN FEL DE METOO

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante. Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

TV Antena3, 23 octombrie 2017, h 10,28:

Vreo zece parlamentari acostați de reporter nu știu să spună ce formă de guvernământ are România. Îndrugă toate bazaconiile, dar ”republică” n-ar zice nici de-al naibii. Iar redactorul-comentator din studio pomenește, doct, de Sokrate, ”discipolul lui Platon”. Nație cultă, tataie, nu te joci.

Ionuț Țene, de la Cotidianul, organizează excursii în Flamandia:

Până ieri, guvernanții noștri se pricepeau de minune la tradițional-fanariota jupuire de șapte piei de pe om. Iată, însă, că ieri a eclozat Superman, Jvarțenegherul care ne va beli de 7,5 piei pe cap de locuitor. Cu 50 de bani pentru fiecare ou.

http://stirileprotv.ro/stiri/politic/varujan-vosganian-fiecare-ou-mancat-de-la-gaina-din-curte-vaduveste-bugetul-de-50-de-bani.html

Repet sugestia mea referitoare la sistemul de alertă cu care se tot cacă guvernanții noștri pre dânșii. Și o s-o tot repet până le va intra în cap. Amin!

http://www.stiripesurse.ro/guvernul-a-decis-se-implementeaza-sistemul-alert_1219862.html

Acum vreo câtva timp, s-a nimerit să trec și prin fața Primăriei sectorului 2, din Obor - și prin Cișmigiu. Cu ocazia asta, am constatat că numărul minunatelelor bude Science Fiction, în care o voce robotică îți spunea, în română plus engleză, “n-ai țintit bine, mut-o mai la stânga” și “ai terminat? afară pas alergător marș!”, s-a cam micșorat. În definitiv, ce ne-or fi trebuind atâtea? Ce, nu mai avem copaci și tufișuri? Înapoi la natură, tovarăși!

Jan dân Teleorman pă Dorobanți

Cel deștept cedează (1)

Cel deștept cedează (2)

Bd. Elisabeta, la cca 200 m de Primăria Capitalei

În numărul viitor: SUFRAGERIILE NEGRE, BUCĂTĂRIILE NEGRE etc.

TVR1, 26 aprilie 2017:

În telejurnalul de la ora 13,00, un anume Marius Vulpe transmite de la Parlament. El ne informează că nu știu ce chestie “a provocat jubileul Opoziției”. Bine că nu i-a provocat mausoleul.

RomâniaTV, 16 octombrie 2017, h 11,17:

Reportera folosește expresia ”extrem de derizorii”, în legătură cu niște sume. Dacă zic că-i proastă de pute pământul sub dânsa, sunt misogin? sau incorect politic?

Sinucigaș nărăvaș.

PROZĂ F. SCURTĂ

Gică asculta muzica de pe micul său player portabil în timp ce traversa pe roșu. Astfel că, exact în momentul când auzul îi era mângâiat de vocea lui Salam Victoria, îl călcă autobuzul 126, care, de altfel, vine din an în paști.

- Ce moarte frumoasă! țipă blonda cu ochi albaștri de la telejurnal, o moarte de adevărat meloman! Apropo, mai zise ea, mâine începe Festivalul Internațional George Enescu.

din CUGETĂRILE LUI STAN PĂȚITU:

Să nu confunzi niciodată un popor cu intelectualii săi.

Ne trebuie legi noi, care să apere libertatea mea de libertatea ta.

Celor ce, din moși strămoși, n-au posedat nimic, n-au avut nimic al lor, comunismul dâmbovițean le-a dat câte ceva, nu mare lucru. Iar celorlalți le-a luat totul. Asta se cheamă egalitarism.

Cum îți poți da seama că un articol de gazetă publicat astăzi aparține cu adevărat prezentului? Prin aceea că n-ar fi putut nicidecum să fie publicat înainte de 22 decembrie 1989.

În general, nu mă citește nici dracu. Asta e impresia mea persistentă, de zeci de ani (mai precis, din 1999, când am lăsat naibii presa și m-am angajat la stat, purtător de vorbe goale). De aceea, uimirea mea a fost mare, de două ori în ultimii câțiva ani, când doi tipi mi-au spus părerea lor despre scrisul meu - și anume, că sunt teribil de cinic. Pe amândoi îi cunoșteam de mult. Primul e acum, cică, profesor la o facultate SRL, mai de mult, pe la începutul anilor 90, fiind redactorul șef al unei gazetuțe fantomă tipărite pe banii Partidului și vândute în zero exemplare. Un tip cu sinecură, care n-a deranjat niciodată Partidul, nici înainte, nici după știți voi ce. Al doilea, un individ cu veleități (își zice poet), a fost grangure mare, director general al uneia din cele mai importante instituții din țara asta, plimbat prin toată lumea și ținut în funcție încă douăzeci de ani după căderea lui Ceaușescu.

Și uite-așa am ajuns să mă întreb prin ce se deosebește un cinic de un om de succes de teapa ăstora. Și mi-am răspuns: prin aceea că nu linge și nu toarnă. Înjură. Înjură ca prostu, de pomană. Pe gratis. Opinează contra vântului.

Starea națiunii:

NAȚIUNEA NU E ÎN STARE.

Frustrare legitimă și justificată: nici un producător de medicamente din lume nu a pus la punct vreun produs anti-deces.

www.easy-hit-counter.com

www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (64)

Friday, July 14th, 2017

Socialism = grija față de om

Comunism = grija față de găină

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante.

Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

*

Fiindcă tot veni vorba:

https://yorick.ro/un-vis-de-cosmar/

Iată ce numesc eu ”o cronică de teatru profund documentată”. Sunt convins că autoarea știe despre ce vorbește. Nimic nu mă va face să cred contrariul.

Morala: dragi artiști, aveți grijă să nu afle cronicăresele cine știe ce detalii. Despre viziunea voastră artistică, vreau să zic.

*

M-au cam călcat pe nervi idioții care s-au luat de Johannis că e încheiat la un nasture, sau că știm noi că poartă izmene cu mânecă scurtă, dar uite că o comit și eu. Apropont de parada militară de 14 Iulie de la Paris. Bine-bine, nu zic nimic că am văzut defilând diverși eroi de vârsta a treia și-un pic, unul semănând bine cu Pétain, altul cu Louis de Funès… Dar să văd și niște eroine cam tot din promoția aia bătând pas de defilare (printre care și una călcând cam protetic, al dracu’ dacă n-are aia vreun picior de lemn) – și învârtind marțial săbiuța… Știți, singura dată când am văzut că o sabie poate folosi la ceva a fost într-o cârciumioară mică și drăguță din São Paulo, unde ni s-a servit o “rodizia a gaucha” (cred că așa se scrie). Aia fiind o ditamai pulpă de vită ținută de maître în două săbii zdravene, în timp ce ajutorul lui tăia, cu o săbiuță, felii pe care ni le punea în farfurie.

*

La Paris, Manolică Ăl Mic ține mâna la gură, ca țațele de la Găneasa, când îi șoptește ceva Marelui Portocaliu. Probabil, ca să nu-i citească Putin de pe buze.

*

La Antena3, un celebru analizd militar, comentând defilarea de la Paris, oftează că România ar fi fost cuprinsă de filoamericanism începând din 1989. Da’ de Woodrow Wilson o fi auzit toașu Radu Tudor ? numele ăsta nu-i spune nimic lu’ Tovarășu’ Gradu’ ?

*

Moneda Unică Europeană. Pe scurt, MUE.

*

Cică Soros cumpără massmediile românești. Pe cele rămase necumpărate de Putin, desigur.

*

Cu chestiuța asta mă jucam eu, prin 1970-1973, la Institutul Meteorologic, unde eram muncitor necalificat. E un telefax, o noutate occidentală, Science Fiction pe vremea aia, pentru noi. El reda pozele pe care le recepționam cu stația Hawker Siddeley (care astăzi ar fi considerată o biată ”antenă de satelit”) de la niște sateliți meteo americani, ESSA8 în vizibil și NOAA2 în IR. Eram 3 inși în țara asta care făceam treaba cu pricina, iar pe meridianul nostru, mai erau unii la fel la Moscova și alții, la Salonic. De plătit, ne plăteau cu salariul de necalificat, fiindcă ocupația de operator telecomunicații prin satelit nu exista în nici un nomenclator de la noi. Punct.

Aceasta e fișa (amprenta) mașinii mele de scris, pe care, până în 1989, eram obligat să o dactilografiez, o dată pe an, într-un birou de la circa de Miliție în a cărei rază locuiam. Și țineți cont că rabla mea de mașină de scris, fabricată cam pe vremea primului război mondial, avea vreo 10-15 kilograme. O duceam la circă într-un cărucior de butelii de aragaz.

*

Folklor 4U:

Drag ne-a fost calu bălan

Și cu tacsu milițean

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Inoxidabil în Do major

Thursday, April 6th, 2017

Ia te uită… un plic tipărit de Poșta Română, cu poza dlui Dinu C. Giurescu. Să fi pățit ceva distinsul nostru istoric? și eu să nu fi aflat? Aiurea, nici pomeneală, domnul academician e bine mersi.

Am toată stima pentru domnia sa, dar, sincer să fiu, nu m-aș fi gândit niciodată să-l omagiez în halul ăsta monumental. Eu (și, în general, restul lumii) știam că onoruri de-astea se cuvin doar răposaților - și anume, nu tocmai la o zi-două după ce ei dau colțu’.  Trebuie să treacă o porție oarecare de eternitate peste tine, măcar ani, dacă nu decenii ori secole, pentru ca Patria să te sancționeze atât de glorios.

Nu la noi, însă. Astea-s mofturi de occidentali decadenți. Aici, la porțile Orientului, nu poți lăsa pe alții să se ocupe de chestii de-astea. Gândiți-vă la Posterioritatea lui Mihai Beniuc. De a lui Sadoveanu nici nu mai discutăm… Ce s-a ales de posteritățile lor?

Așa că mai bine te ocupi din timp. Și eventual, te torni în bronz, pe clopotul cel mare, să te știe lumea de inoxidabil în Do major.

Căci, adevăr grăiesc dumneavoastră, în Regatul Curulingian ne ducem zilele și nu în altă parte.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com