Posts Tagged ‘Alexandru Dabija’

ÎMI E INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI

Saturday, September 29th, 2018

Actualul film al lui Radu Jude, care a avut ieri premiera bucureşteană, e ca maşina de cusut Ileana de la fabrica din Cugir, pe care, oricum ai întoarce-o, oricum ai învârti-o, tot mitralieră iese. Orice ai încerca să spui despre el, tot comentariu politic iese.

Şi cum eu n-am chef de comentarii, cu atât mai puţin politice, mai bine postez aici paginile din stenograma procesului mareşalului Ion Antonescu, cărora li se datorează acest film despre masacrul evreilor de la Odesa, din 1941 şi despre felul cum este receptat subiectul în cauză de către publicul românesc de azi.

Volumul «PROCESUL MARII TRĂDĂRI NAŢIONALE Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra guvernului Antonescu», Editura Eminescu, 1946 (315 pagini 21,7/15,5 cm) are cota II 11359 la Biblioteca Naţională a României.

https://www.-otnews.ro/stiri-film-22598017-filmul-este-indiferent-dac-istorie-vom-intra-barbari-propunerea-romniei-pentru-nominalizare-oscar-2019.htm

- https://www.cinemagia.ro/filme/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-2301509/

https://www.cinemagia.ro/stiri/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-elogiat-de-40555/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

AFERIM

Wednesday, March 18th, 2015

Prima constatare cu privire la acest film: toţi cei care îl văd sunt atinşi într-un fel sau altul. Vreau să spun că, dacă iei pulsul şi tensiunea spectatorilor, la finele proiecţiei, n-o să găseşti niciunul cu ăşti doi parametri în limite normale. Dar motivele pentru care li se întâmplă lucrul acesta sunt foarte diferite. Mai exact, diametral opuse.

Anumiţi oameni, printre care mă prenumăr, îl consideră drept unul dintre cele mai bune şi mature filme realizate vreodată de un autor român, pe deplin picior de egalitate cu cele câteva creaţii de prim rang semnate de Victor Iliu, Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie – în vreme ce alţii sunt indignaţi (la modul foarte vocal, desigur) de prea puţinul patriotism de care ar da el dovadă.

Nu are rost să le explici, acestora din urmă, că realizarea unei “structuri semnificative”, cum numea odată un estetician pe care l-am tocit în facultate ceea ce noi, de regulă, numim “capodoperă”, este de fapt supremul gest patriotic al unui artist. Asta, fiindcă atunci când aude acest cuvânt, el se gândeşte invariabil la filmele lui Sergiu Nicolaescu şi la cărţile cu semnătura Mihaelei Rădulescu pe copertă. Nu e nimeni mai neclintit în convingerile sale ca publicul acestor doi creatori.

“Idei puţine, da’ fixe” – în aceşti termeni îl descriam, în armată, pe colonelul nostru. Şi văd că aprecierea răutăcioasă de atunci se potriveşte multor spectatori actuali ai lui Radu Jude…

Aferim e un film paradoxal: făcut în mare parte din citate şi aluzii livreşti, e de o originalitate frapantă; având ca subiect balcanismul şi „ţărănia” poporului român de pe la 1835, el e un road movie cum i-ar plăcea Hollywood-ului să mai poată scoate; filmând static-tensionat şi în alb-negru Dealurile Măcinului, o face în aşa fel încât te aştepţi ca, dintr-o clipă în alta, să răsară, la cotitură, John Wayne cu pistolul său mare cât toate zilele – şi totuşi, e mai specific românesc decât 99% din producţia naţională de film.

Vorbind despre imaginarul medieval al neamului românesc („violent”, i-ar zice Ruxandra Cesereanu), Aferim descrie, rece şi obiectiv, cu precizie sociologică, zestrea de răutate, josnicie şi prostie a omului contemporan. A Eternului Uman, de fapt, deci nu numai cea proprie omului din România, sau din Balcani.

Şi făcând un film despre soarta robilor ţigani, căci acesta este, de fapt, subiectul său, rescrie fără parti pris istoria Ţărilor Române dintre 1821 şi 1848. Adică e de o corectitudine politică ce-i scoate din papuci pe spectatorii cu idei aşa cum ziceam mai sus (vezi nesfârşitele bălăcăreli online provocate de acest film).

Cam atât despre fond. Iar acum, despre formă:

Celebra Julia Kristeva definea intertextul drept un “mozaic de citate, absorbţia şi transformarea unui alt text; indicele modului în care un text citeşte istoria şi se inserează în ea”. Exact asta este Aferim, un mozaic de citate din Budai Deleanu, Nicolae Filimon, Anton Pann, Ion Creangă, Cilibi Moise şi alţi autori din vremea cu pricina. Iar rezultatul este viu, firesc şi expresiv, fără pic de artificialitate, o istorie restituită spectatorului de azi în forma ei cea mai probabilă, cea mai plauzibilă.

Joaca postmodernă a regizorului-scenarist Radu Jude şi a coscenaristului Florin Lăzărescu de-a istoria literaturii şi filmului nu seamănă cu remake-urile lui Scorsese sau ale fraţilor Coen, alţi postmoderni celebri, ci mai degrabă cu ipostazele literare, verbale, ale altor asemenea jocuri. Cum ar fi, la noi, Ingeniosul bine temperat de Mircea Horia Simionescu. Sau, la englezi, Ulysses de James Joyce, cu celebrul tur de forţă al capitolului scris pe limbile diferitelor vârste ale istoriei lor, de la Chaucer la John Donne şi apoi, la slang-ul de început de secol XX.

Asta, chiar dacă filmul nu mizează doar pe aceste împrumuturi din literatura vremii. El mai “importă”, la modul tandru-reverenţios, şi două personaje din unanim cunoscutul Moromeţii al lui Stere Gulea, pe cele interpretate de Luminiţa Gheorghiu şi de Victor Rebengiuc – cu cadrul lor scenografic cu tot. Rezultatul este, de asemenea, spectaculos pentru spectatorul local – aşa cum se pare că a fost şi pentru juriul berlinez, de altfel (care i-a dat un Urs de Argint).

Şi dacă toate acestea se refereau, în mod mai mult sau mai puţin direct, la România de ieri, există aici două episoade care ne aruncă fără menajamente în România actuală, cea văzută toată ziua la televizor.

Unul este cel al preotului întâlnit pe drum de către cele două personaje principale. Interpretat cu verva sa dintotdeauna de Marius Bindea, personajul este o colecţie ambulantă de locuri comune, superstiţii şi prejudecăţi antiţigăneşti şi antisemite, pe care le debitează fără încetare. Nu ştiu de ce, dar parcă are ceva din Dan Puric.

Celălalt este omul legii, zapciul mitarnic interpretat de Paul Fister (= “şpăgar”, pentru telespectatorul de azi), de la care cei doi urmăritori ai robului ţigan fugit de la stăpânul său capătă contracost unele informaţii. Sunt acestea nişte apariţii de la 1835? eu zic că sunt de azi şi că le vedem de dimineaţa până seara la televizor.

Şi poate că ar mai trebui amintit încă unul, un gag de tot hazul: cei doi călăreţi, respectiv urmăritorii susmenţionaţi dau nas în nas, pe un drum desfundat din mijlocul pădurii, cu o caleaşcă ce ocupă tot “carosabilul”. De unde, un mic schimb de înjurături întrutotul contemporan, de parcă ne-am afla într-o intersecţie semaforizată din Bucureşti…

Apariţiile de primplan din acest film constituie spectacole în sine: în primul rând, Teodor Corban, zapciul (= şeriful) trimis să-l recupereze pe sclavul de culoare, respectiv pe ţiganul evadat după ce s-a culcat cu nevasta boierului – la instigarea ei, după cum afirmă (Cuzin Toma). Corban reuşeşte performanţa de a recita o lungă listă de citate cu aerul că le excogitează ad hoc şi că e ferm convins de eternitatea adevărului lor. Nu zâmbeşte nici o clipă şi nici pe noi nu prea ne face să.

Sau copilul fugarului (Alberto Dinache), superb şi în film, şi în afara lui, la gala sui generis de ieri, de la Cinemateca Union.

Dar cel mai tare şi mai neaşteptat e boierul Cândescu, stăpânul robului fugit. Regizorul de teatru Alexandru Dabija, foarte cunoscut în această calitate şi mai puţin sau de loc ca actor, este o apariţie absolut memorabilă aici, cu aerul său de fanariot onctuos, aparent moale, dar capabil de o bestialitate pur orientală, cum numai pe Youtube mai vedem: îl castrează cu mâna lui pe robul prins şi ar vrea să îndese în gura propriei neveste produsul rezultat.

Acesta este punctul culminant şi final al acţiunii. Cred că e prima oară când văd un film românesc construit cu un simţ exemplar al ritmului – şi anume, după reţeta aristotelică.

PS – Trei persoane trebuie menţionate neapărat (de fapt, ar trebui înşirate toate cele care au avut vreo legătură cu facerea filmului acesta, dar din păcate nu se poate): dna dr. Constanţa Vintilă- Ghiţulescu, fără a cărei competenţă istoric-sociologică nu ştiu ce s-ar fi ales de acest proiect, minunatul operator Marius Panduru, care, numai aşa, de-al naibii, face peisajul dobrogean să arate ca Death Valley şi producătoarea Ada Solomon, care ne-a făcut să credem că bugetul acestei producţii româno-ceho-bulgare a fost unul hollywoodian (nici pe departe, de fapt).

PS2 – Am vorbit, aici, despre Aferim ca despre un western. N-am mai spus că el face o mică şi respectuoasă aluzie la Moara cu noroc. Dar cu ocazia asta, mi-am adus aminte că aşa am reuşit să intru în facultate, la I.A.T.C., în 1973: la ultima probă, la care-mi căzuse subiectul ăsta, am spus că el e un western – şi am argumentat cu personajele arhetipale din western-uri, care se regăsesc întocmai şi în filmul lui Iliu. Domnul Florian Potra a fost încântat de afirmaţia asta. Şi uite-aşa, am intrat (într-un târziu) în facultatea aia…

http://www.arenamall.ro/aferim-in-avanpremiera-nationala-la-cinema-city-05-03-2015/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC (4)

Saturday, April 30th, 2011

Ideea acestei pagini s-a născut ca reacţie a unui bătrân reacţionar (şi secretar literar, pe vremuri, prin mileniul II) la bizarele opinii ale unui june studinte în drept şi publicist actual, cuprinse în articolul său Spectacole de legendă (Dosar Dilema veche nr. 345/23.09.2010, pag. 1). Le găsiţi la următoarea adresă, dacă vă interesează:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii/articol/spectacole-legenda

Iar prima reacţie a subsemnatului, cu amabilitate găzduită – tot – de Dilema veche (nr. 350/28.10.2010, pag. 2), iat-o mai jos:

* * * * * * *

<< Care este cel mai bun spectacol românesc văzut vreodată de dumneavoastră?” aceasta a fost întrebarea pe care am pus-o odată, de mult, în secolul douăzeci…

Anchetele mele despre teatrul românesc, publicate în 1996 şi 1998 în revistele Teatrul azi şi Privirea, au fost alcătuite din răspunsurile câtorva cunoscători bucureşteni – nu foarte mulţi, dar competenţi în materie. O parte semnificativă a opiniei de specialitate din acel moment, zic eu.

Şi cât se poate de diversă, aş adăuga: unii dintre cei chestionaţi avuseseră ocazia să vadă marile spectacole româneşti din anii ‘60-’70, alţii doar auziseră de ele, unii se dădeau în vânt după noutăţi, alţii le detestau, unii ţineau cu partidul la putere, alţii cu opoziţia. Iar câţiva (profesori şi prieteni de-ai mei, unii) nu mai sunt printre noi: criticii Ileana Berlogea, Cristina Dumitrescu, Valentin Silvestru şi dramaturgul Iosif Naghiu, Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Alături de cei amintiţi, au mai răspuns întrebării mele Olivia Chirvasiu, Alice Georgescu, Mircea Ghiţulescu, Ionela Liţă, Doru Mareş, Ludmila Patlanjoglu, Adriana Popescu, Oana Popescu (teoreticieni şi jurmalişti de specialitate), criticul literar Nicolae Manolescu, istoricul Răzvan Teodorescu, pianistul Dan Grigore, regizorii Cătălina Buzoianu , Alexandru Darie , Dominic Dembinski, Radu Gabrea, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Nicolae Scarlat şi actorii Ion Caramitru, Mihai Mălaimare, Virgil Ogăşanu, Vlad Rădescu, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan.

Răspunsurile lor, unele savuroase, altele surprinzătoare (reproduse integral în cuprinsul paginii Memoria teatrului românesc - 1 a blogului meu http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=57), au configurat următorul “clasament”:

1. Revizorul în regia lui Lucian Pintilie şi Nepotul lui Rameau, pus în scenă de David Esrig câte 5 opţiuni.
2. Fragmente dintr-o trilogie antică de Andrei Şerban
4 opţiuni.
3. Cum vă place, în regia lui Liviu Ciulei
3 opţiuni.

Din păcate, nici unul dintre repondenţi n-a amintit despre două dintre cele trei spectacole citate cu titlu referenţial de dl Martin în articolul său Spectacole de legendă şi nici despre autorii lor. În ce mă priveşte, merg pe mâna interlocutorilor mei din ’96 şi ‘98; şi l-aş sfătui pe orice amator de asemenea referinţe să procedeze la fel. Nu de alta, dar competenţa lor, însumată, mi se pare un pic mai creditabilă decât cea a dlui Martin.

Mă întreb cîte dintre spectacolele realizate după 1989, în libertate, or să reziste…” scrie domnia sa.

Dacă ar fi mers la teatru ceva mai des, ar fi putut vedea - acasă la domnia sa, în oraşul Bucureşti – nu numai Trilogia şi Richard al III-lea în regia lui Mihai Măniuţiu, pe care le menţionează, ci şi Noaptea regilor (tot a lui Andrei Şerban), 3 Havel (regie, Lucian Giurchescu), Visul unei nopţi de vară (Alexandru Darie), Deşteptarea primăverii (Liviu Ciulei), Ubu Rex cu scene din Macbeth şi Danaidele (Silviu Purcărete), Mincinosul (Vlad Mugur), Sinucigaşul (Adrian Mihalache), …au pus cătuşe florilor şi La Ţigănci (Alexander Hausvater), Şase personaje în căutarea unui autor şi Fuga (Cătălina Buzoianu), Saragosa – 66 de zile şi Ultima bandă a lui Krapp (Alexandru Dabija), Oblomov şi O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu (Alexandru Tocilescu) – şi încă vreo zece-douăzeci de spectacole care, îl asigură subsemnatul, au să reziste. Dacă nu în strâmta noastră memorie, atunci în palmaresurile festivalurilor din lumea largă, la care destule dintre ele au luat premii.

Faptul că, de ani de zile, n-a mai apărut cel puţin, în Bucureşti nici un spectacol cât de cât comparabil cu cele de mai sus, se datorează nu numai actualei crize economic-sociale, ci şi “cunoscătorilor”, care consideră tot ce s-a realizat înainte ca ei să apuce a face ochi drept o afacere la fel de incertă ca existenţa Atlantidei. Părerea mea… ca să citez un clasic. >>

* * * * * * *

Din cele scrise de dl. Matei Martin, e clar că, la vieţile sale, n-a prea frecventat teatrul. Iar în acest caz, interesul pe care-l manifestă actualmente faţă de acest subiect – ba încă şi pe hârtie de gazetă – provoacă nedumerire. De ce n-o fi scriind domnia sa despre lucruri care-i sunt mai la îndemână?

Păi, fiindcă se pregăteşte să devină cadru didactic la o facultate de profil, zic gurile rele. Şi anume, la una cu capital integral de stat, ca să zicem aşa.

Rele, într-adevăr, gurile acestea…

Desigur, toate astea se pot dovedi nişte simple zvonuri. (Mai ţineţi minte ce se spunea, pe vremea lui Papa Ceau? că zvonul de azi e decretul de mâine…)

Însă problema serioasă, care, din păcate, nu e câtuşi de puţin o invenţie, rămâne cea a precarităţii memoriei teatrului românesc, în legătură cu care am şi eu ceva de spus – că doar am fost consilier la Direcţia Teatrelor din Ministerul Culturii, având astfel ocazia să văd o grămadă de chestii mai nostime decât cele care se pot vedea, de regulă, pe o scenă de teatru. Dumnezeule, rău îmi pare că, la plecarea de acolo, am aruncat la gunoi scrisorile anonime pe care le tot primeam, măcar câte două-trei pe săptămână…

Nu se poate, trebuie să mă apuc de scotocit prin sertare… trebuie să mai fi rămas câte ceva…

…Dar să nu divagăm: teatrul, arta efemerului şi oamenii săi au realmente ghinion în România, ţara unde mai imprevizibil decât viitorul este trecutul – şi ale cărei arhive sunt distruse periodic…

Ancheta mea din anii 1996 şi 1998, despre care vorbeam mai sus, a indicat două câştigătoare ale primului loc: spectacolele Revizorul şi Nepotul lui Rameau. Nu există, după ştiinţa mea, nici o înregistrare video sau audio a vreunuia dintre ele. Revizorul a fost interzis după câteva reprezentaţii, deci nici vorbă să fi apucat cineva să-l filmeze – iar Nepotul lui Rameau, singurul spectacol din istoria teatrului românesc pentru care vreun critic teatral din Occident s-a deranjat să vină – neinvitat! – la Bucureşti, a fost filmat de către Televiziunea Română, dar banda magnetică în chestiune a fost ştearsă după câţiva ani. Ce vreţi, n-avea Tzeara bani de dat pe benzi noi, era vremea lui 3R: recuperare, reciclare, rostoflocire, sau ce mama lu’ Proces Verbal or mai fi însemnat literele alea… Bine că au rămas neşterse înregistrările de la Crizantema de Aur

Iată ce numesc eu “crimă împotriva culturii”. Şi pentru ca asemenea crime să nu mai poată fi comise atât de uşor (şi pentru ca alţi Rică Venturiano să nu ne mai ofere informaţii ştiinţifico-fantastice din istoria teatrului românesc), unul dintre lucrurile de făcut este să ne scoatem la lumină amintirile. Cam asta încerc eu să fac aici.

Şi trebuie să mărturisesc că am fost uimit când mi-am dat seama că sunt singurul (cel puţin din România) care s-a gândit să pună pe Internet o asemenea colecţie de documente teatrale.

* * * * * * *

AFIŞE ŞI CAIETE-PROGRAM

8pt n9ouă 89… fierbinte după ‘89

Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Ana Mărgineanu

Alex şi Morris de Michael Elkin

Teatrul Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Gelu Colceag

Anecdote provinciale de Alexandr Vampilov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1977. Regie - Valeriu Moisescu

Anonimul veneţian de Giuseppe Berto

Teatrul Giuleşti, Bucureşti, 1984. Regie - Dinu Cernescu

Arşiţa şi viscolul de Mihai Ispirescu

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1993. Regie - Dominic Dembinski

Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1965-1970. Regie - David Esrig

SPECTACOL INTERZIS DE CĂTRE AUTORITĂŢI

Azilul de noapte de Maxim Gorki

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Ion Cojar

Azilul de noapte de Maxim Gorki

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 2007. Regie – Cristi Juncu

Bufniţa roşie de Dumitru Radu Popescu

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1994. Regie - Sabin Popescu

Caligula de Albert Camus

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1996. Regie - Mihai Măniuţiu

Camera de hotel de Barry Gifford

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2008. Regie - Alexandru Dabija

Cameristele de Jean Genet

Teatrul de Stat, Arad, 1995. Regie - Ion Mânzatu

Cameristele de Jean Genet

Teatrul Dramatic Maria Filotti, Brăila, 1988. Regie – Mircea Marin

Cameristele de Jean Genet

Teatrul Mic, Bucureşti, 1988. Regie - Alexandru Darie

Casa evantai de Marin Sorescu

Teatrul de Stat, Oradea, 1981. Regie – Sergiu Savin

Ce nemaipomenită harababură de Eugen Ionescu

Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, 1990. Regie - Grigore Gonţa

Cercul de Arthur Schnitzler

Teatrul Mic, Bucureşti, 1995. Regie - Dragoş Galgoţiu

Danton halála (Moartea lui Danton) de Georg Büchner

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca, stagiunea 2008-2009. Regie – Mihai Măniuţiu

Desculţi în parc de Neil Simon

Teatrul Mic, Bucureşti, 1997. Regie - Dinu Manolache

Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Liviu Ciulei

Disperarea de a fi de Chris Simion

Medair Travel & Turism, Bucureşti, 1997. Regie - Chris Simion

Dragoste în hala de peşte de Israel Horovitz

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1999. Regie - Ion Cojar

Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi

Teatrul Mic, Bucureşti, 1994. Regie - Nona Ciobanu

Egoistul de Jean Anouilh

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2004. Regie - Radu Beligan

El Rey se muere (Regele moare) de Eugène Ionesco

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1991. Regie - Dominic Dembinski

(caiet-program al unui turneu în America Latină)

Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean

UNATC-Casandra, Bucureşti, 2001. Regie - Ştefan Velniciuc & Mirela Gorea

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa. Ediţia a 4-a, Bucureşti / teatrul Bulandra, 1995 (poster)

Filoctet de Sofocle

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Andreea Vulpe

Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe

Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, 2005. Regie - Diana Iliescu

Forma mesei de David Edgar

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Ion Caramitru

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1978. Regie - Liviu Ciulei

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Mic, Bucureşti, 2009. Regie - Cătălina Buzoianu

Furtuna de Shakespeare

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1987. Regie - Kincses Elemėr

Genocid sau Ficatul meu e fără rost de Werner Schwab

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2001. Regie - Sorin Militaru

Groapa din tavan de Matei Vişniec

Teatrul Andrei Mureşanu, Sfântu Gheorghe, 1995. Regie – Bogdan Voicu

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1985. Regie - Alexandru Tocilescu

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2000. Regie – Liviu Ciulei

Hamlet de Shakespeare

Teatrul Naţional Lucian Blaga, Cluj-Napoca, 2001. Regie – Vlad Mugur

Harfa de iarbă de Truman Capote

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1970. Regie - Crin Teodorescu

Prezentare grafică - Dimitrie Sbiera. Redactor - Lia Crişan

Inimă de câine după Mihail Bulgakov

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2009. Regie - Iuri Kordonski

Inspectorul de poliţie de John Boynton Priestley

Teatrul de Stat, Arad, 1978. Regie - Sorin Grigorescu

Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia

Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara, 2010. Regie - Rodrigo Garcia

Ivanov de Anton Pavlovici Cehov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2010. Regie - Andrei Şerban

Jaguar Party de Dinu Grigorescu

Teatrul Urmuz, Bucureşti, 1991. Regie - Mircea Marin

Joc dublu de Robert Thomas

Teatrul Ion Vasilescu, Giurgiu, 1982. Regie - Constantin Dinischiotu

Judecată în noapte de Antonio Buero Vallejo

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1981. Regie - Tudor Mărăscu

La Ţigănci de Alexander Hausvater, după Mircea Eliade

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1993. Regie - Alexander Hausvater

Labirintul de Fernando Arrabal

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 1995. Regie - Gavril Pinte

Lecţia de Eugène Ionesco

Theatrum Mundi, Bucureşti. Regie - Horaţiu Mălăele

Leonce şi Lena de Georg Büchner

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2009. Regie - Horaţiu Mălălele

Levantul de Mircea Cărtărescu

Theatrum Mundi, Bucureşti, 1999. Regie - Cătălina Buzoianu

Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1998. Regie - Alexandru Dabija

Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov

Teatrul Mic, Bucureşti, 1980. Regie – Cătălina Buzoianu

Matca de Marin Sorescu

Teatrul Dramatic, Baia Mare, 1982. Regie - Radu Dinulescu

Măsură pentru măsură de Shakespeare

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj, 2010. Regie - Matthias Langhoff

Melissa de Nikos Kazantzakis

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1995. Regie - Nona Ciobanu

Meteorul de Friedrich Dürrenmatt

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1968. Regie - Valeriu Moisescu

Mireasa mută după Ben Jonson

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1995. Regie - Alexandru Tocilescu

Miriam W. de Savyon Liebrecht

Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti, 2010. Regie - Radu Afrim

Mobilă şi durere de Teodor Mazilu

Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara, 1979. Regie - Ioan Ieremia

Music-hall de Jean-Luc Lagarce

pe scena teatrului Odeon, Bucureşti, 2009. Regie - Lambert Wilson

Nasturele pantomimă de Ladislav Fialka, R. S. Cehoslovacă

Sala Palatului, Bucureşti, 1973

Nepotul lui Rameau de Diderot (1)

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1968. Regie - David Esrig

Nepotul lui Rameau de Diderot (2)

Nepotul lui Rameau de Diderot (3)

Nepotul lui Rameau de Diderot (4)

Nepotul lui Rameau de Diderot (5)

Nopţile călugăriţei portugheze de Anca Măniuţiu, după Mariana Alcoforado

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 1997. Regie - Mihai Măniuţiu

O femeie drăguţă, cu o floare şi ferestre spre nord de Eduard Radzinski

Teatrul Mic, Bucureşti, 1986. Regie - Dragoş Galgoţiu

O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1972. Regie – Liviu Ciulei

O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu de Theodor Denis Dinulescu

Teatrul Mic, Bucureşti, 2005. Regie - Alexandru Tocilescu

Oblomov de Ivan Alexandrovici Goncearov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2003. Regie - Alexandru Tocilescu

Odysseia după Homer

Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 2009. Regie - Tim Carroll

Omul din La Mancha de Dale Wasserman

Teatrul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti, 2000. Regie - Ion Cojar

Ondine de Jean Giraudoux

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1997. Regie - Horea Popescu

Oo! creaţie colectivă după Ion Creangă

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 2007. Regie - Alexandru Dabija

Orestia după Eschil

Teatrul Naţional, Craiova, 1998. Regie - Silviu Purcărete

Ospăţul lui Balthazar de Benjamin Fundoianu (1)

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1990. Regie - Alexandru Dabija

Ospăţul lui Balthazar de Benjamin Fundoianu (2)

Patul lui Procust după Camil Petrescu

Teatrul Bulandra şi Theatrum Mundi, Bucureşti, 1995. Regie - Cătălina Buzoianu

Pericle după Shakespeare

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1995. Regie - Alexander Hausvater

Petru de Vlad Zografi

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1997. Regie - Cătălina Buzoianu

Photo Finish de Peter Ustinov

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1969. Regie - Petre Sava Băleanu

Play Strindberg de Friedrich Dürrenmatt

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1971. Regie – Liviu Ciulei

Poate Eleonora… de Gellu Naum

Theatrum Mundi, Bucureşti, 1997. Regie - Alexandru Tocilescu

Poveste din grădina zoologică de Edward Albee

Teatrul de Stat, Sibiu, 1991. Regie - Gheorghe Marinescu

Povestiri din Canterbury după Geoffroy Chaucer

Teatrul Mic, Bucureşti, 2004. Regie - Nona Ciobanu

Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 1991. Regie – Nicolae Scarlat

Psihoză 4.48 de Sarah Kane

Teatrul Naţional, Cluj-Napoca, 2008. Regie - Mihai Măniuţiu

Pyramus & Thisbe 4 You după Shakespeare

Teatrul Odeon, Bucureşti, 2010. Regie - Alexandru Dabija

Răceala de Marin Sorescu

Teatrul Bulandra, sala Izvor, Bucureşti, 4 martie 1977. Regie - Dan Micu

Revizorul de Gogol

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2006. Regie - Horaţiu Mălăele

Richard al II-lea de Shakespeare

Select Management Art şi Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 1998. Regie - Mihai Măniuţiu

Saragosa, 66 de zile după Jan Potocki

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1999. Regie - Alexandru Dabija

Satyricon după Petronius

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1994. Regie – Victor Ioan Frunză

Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1995. Regie - Tudor Mărăscu

Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin

Teatrul Odeon, Bucureşti, 1999. Regie - Gelu Colceag

Take, Ianke şi Cadîr de Victor Ion Popa

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti, 2001. Regie - Grigore Gonţa

Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe

Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti. 1996. Regie - Victor Ioan Frunză

Totul în grădină de Edward Albee

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1997. Regie - Tudor Mărăscu

Trei femei înalte de Edward Albee (1)

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1997. Regia - Vlad Massaci

Trei femei înalte de Edward Albee (2)

Triumful dragostei de Marivaux

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2005. Regie - Alexandru Darie

Un bărbat şi mai multe femei de Leonid Zorin

Teatrul Ion Vasilescu, Giurgiu, 1982. Regie - Sorin Postelnicu

Urma scapă turma sau Buda de Alin Fumurescu

Teatrul Naţional, Târgu Mureş, 1992. Regie - Riel Karmy-Jones (Marea Britanie)

Vărul Shakespeare de Marin Sorescu

Teatrul Naţional, Craiova, 1990. Regie – Mircea Cornişteanu

Viaţă şi destin după Vasili Grosman

Malîi Teatr, Petersburg, Rusia. Regie - Lev Dodin

în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, Bucureşti, 2008

Vicarul de Rolf Hochhuth

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1972. Regie – Radu Penciulescu

Victimele datoriei de Eugen Ionescu

Centrul internaţional de cultură şi arte George Apostu, Bacău, 1994. Regie - Mircea Marin

Victor sau Copiii la putere de Roger Vitrac

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1994. Regie - Gelu Colceag

Viitorul e maculatură de Vlad Zografi

Teatrul Mic, Bucureşti, 2002. Regie – Nona Ciobanu

Vine barza! de André Roussin

Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2006. Regie - Constantin Dicu

Visul unei nopţi de vară de Shakespeare

Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991. Regie - Liviu Ciulei

Visul unei nopţi de vară de Shakespeare

Teatrul Maria Filotti, Brăila, 2006. Regie - Victor Ioan Frunză

Vînătoarea de berze de Dimitrie Roman

Teatrul Dramatic, Braşov, 1987. Regie - Mircea Marin

Woyzeck de Georg Büchner

Teatrul Giuleşti, Bucureşti, 1981. Regie - Visarion Alexa

Zilele teatrului idiş, festival internaţional

Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 1991

Teatrul Bulandra, Bucureşti. Caiet-program al stagiunii 1995-96 (1)

Teatrul Bulandra, Bucureşti. Caiet-program al stagiunii 1995-96 (2)

*

Conţinutul acestei pagini este protejat în sensul prevederilor art. 1, 8.b), 10, 13, 15(2), 39(3),

122.1-122.4 şi 139.8 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.

El poate fi utilizat numai cu acordul meu scris.

Dan Predescu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com