Posts Tagged ‘Cristi Puiu’

PREMII PESTE PREMII PENTRU FILMUL ROMÂNESC

Sunday, October 23rd, 2016

Două filme româneşti au luat cam toate premiile importante la un mare festival internaţional. Te-ai aştepta ca toate televiziunile bucureştene să bubuie, să difuzeze fără încetare ştirea asta. Este una din foarte rarele ocazii când numele ţării ăsteia e pomenit undeva în lumea largă în context pozitiv.
Până la ora la care scriu toate astea (23 oct. 2016, h 13,54), pe nici un canal TV, nici o vorb
ă despre asta.

Am văzut Sieranevada la Cinema Pro, la prima sa proiecţie într-o sală de cinema din România. Eram acolo, cu toţii, şapte inşi - dl. Vivi Drăgan, eu şi încă cinci. Nu trag concluzii, doar consemnez.

http://www.zf.ro/media-advertising/regizorii-cristi-puiu-cristian-mungiu-si-actorul-adrian-titieni-au-pus-stapanire-pe-chicago-la-festivalul-international-de-film-15846069

La 20 mai a.c., am postat pe acest blog textul de mai jos:

<< Cu o zi înaintea examenului de bacalaureat, Eliza, o adolescentă cu frumoase perspective (se pregăteşte să-şi continue studiile la o facultate din Anglia), are parte de o întâmplare teribilă: este atacată şi violată chiar în apropierea liceului la care învaţă.

Tatăl ei, medic, un om cu reputaţie imaculată şi cunoscut de toată lumea în oraşul său de provincie, un om care, după cum el însuşi afirmă,  n-a făcut în viaţa lui vreun lucru ce i-ar putea fi reproşat vreodată, şi-a crescut fiica, unicul său copil, în spiritul acestei onorabilităţi fără pată.

Iar fata lui, căreia a făcut tot posibilul şi, după cum zice, nenumărate sacrificii ca să-i asigure un viitor frumos undeva în lumea largă, nu în ţara asta unde n-ar avea decât perspectiva unei existenţe mediocre, nu mai e capabilă să dea examenul din ziua următoare. Şi prin aceasta, va pierde bursa din Anglia.

Pus în faţa acestei farse mizerabile, acestei lovituri sub centură a Destinului, doctorul se vede constrâns să-şi încalce principiile. Şi nu găseşte altă soluţie, pentru a-i mări nota la Bac fetei sale, decât să recurgă la ceea ce, pe timpuri, noi numeam P-C-R (Pile-Cunoştinţe-Relaţii), iar vest-europenii lipsiţi de sensibilitate şi compasiune – Mafia.

Felul cum o face constituie o bună parte din materia tragicomică a filmului: părintele disperat pune în mişcare eternul Lanţ al slăbiciunilor pe care-l ştim încă de la Caragiale. Şeful poliţiei locale îl va „servi” trimiţându-l la un fost şef de la Vămi, iar acesta îl va pasa şefului comisiei de bacalaureat de la liceul în chestie… toate astea, desigur, în schimbul unor mici contraservicii. De exemplu, cel de a-l înscrie peste rând pentru un transplant de ficat pe fostul vameş, care are ciroză (de parcă bietul de el s-ar fi numit A…).

În acest timp, amanta doctorului – căci există şi aşa ceva – rămâne gravidă, nevasta vrea să divorţeze şi îl dă afară din casă, iar iubitul Elizei pare să fi avut oarece legătură cu violul. Şi colac peste pupăză, bolnavul internat în stadiu terminal este căutat de doi procurori, care vor să-i pună câteva întrebări à propos de activitatea sa la Vamă – norocul aceluia că răposează în ziua următoare. Numai că procurorii ar vrea să-l implice şi pe doctor…

Aparent complicată, dar atât de familiară nouă, compatrioţii regizorului, care vedem, literalmente, la fiecare telejurnal fapte şi mai scandaloase, cu consecinţe şi încrengături încă mai surprinzătoare decât cele descrise în scenariul acesta, povestea ne este spusă de Mungiu cu aceeaşi aparentă detaşare din filmele sale precedente. Relatarea e sobră, chiar seacă, „trăsătura de penel” a artistului e insesizabilă.

Cu unele discrete, însă penetrante, excepţii:

- Atmosfera. Cartierul unde locuieşte doctorul se prezintă cu nişte deprimante faţade de blocuri tip Ferentari, ceea ce te ajută să înţelegi că dorinţa arzătoare a personajului de a-şi vedea copilul plecând în altă parte nu e chiar fără temei.

- Idem, pe coloana sonoră. O arie melancolică de Händel, în surdină, pare un comentariu foarte potrivit al întâmplărilor, în fond, dezolante de pe ecran.

- Atitudinea. Preşedintele comisiei de bacalaureat, un bugetar cu salariu modest, ca la noi, afirmă că n-a făcut în viaţa lui vreo malversaţiune precum cea cu care-l va „servi” pe prietenul prietenului său şi conduce un Volvo 4×4, pe care, în ţările civilizate, şi-l permit doar milionarii în valută forte. Este cel mai vizibil comentariu auctorial din acest film.

Echipa actoricească e admirabilă, în ansamblul său. Poate că cei mai interesanţi sunt Lia Bugnar, în rolul soţiei înşelate, Vlad Ivanov, un inspector de poliţie cât se poate de convingător, Petre Ciubotaru, în rolul fostului vameş şi Gelu Colceag, şeful de la Bac.

În rolul fiicei pentru care se fac atâtea sacrificii, Maria Drăguş este o apariţie convingătoare şi ataşantă.

Adrian Titieni este starul necontestat de aici. În ce mă priveşte, nu ţin minte să-l fi văzut vreodată interpretând mai bine sau mai rău decât în filmul de faţă. E pur şi simplu egal cu sine – iar asta nu înseamnă nicidecum că te poate plictisi. Fiindcă veni vorba: la debutul lui, la Casandra, în spectacolul de licenţă de pe scena vechiului studio al IATC-ului, l-am văzut tot în rolul unui tată şi am fost surprins de aerul lui matur, de atunci. Acum, nu mai sunt surprins. Mă rezum la a-l admira.

Văd că toţi gazetarii prezenţi la Cannes îl dau favorit la premiul de interpretare masculină. Tot ce pot spune e că nu m-ar mira să-l ia.

În rest, sunt tot mai convins că Bacalaureat, la fel ca şi Sieranevada, se va întoarce de acolo cu cel puţin un premiu.

http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/mungiu-a-ucis-concurenta-si-bacalaureat-e-o-bijuterie-ce-scriu-criticii-despre-fimul-lui-mungiu-prezentat-la-cannes.html >>

Acum vreun secol şi ceva, Oscar Wilde spunea că reacţia burtăverzimii la literatura realistă este “furia lui Caliban când îşi vede mutra în oglindă”. Iar reacţia aceleiaşi la literatura Romantismului şi Simbolismului o numea “furia lui Caliban fiindcă nu-şi vede mutra în oglindă”. După cum vedeţi, se potriveşte întocmai Calibănuţilor noştri dup-acilea.

Care, însă, şi-o exprimă pe muteşte. Boicotându-l pe premiant.

Căci ne aflăm în ţara lui Ciocu’ Mic. În Împărăţia Lui Mucles.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Grid Modorcea. ÎN APĂRAREA I.C.R., DAR ALTFEL

Wednesday, June 27th, 2012
Aflu ca au sarit in apararea ICR regizorii de film Lucian Pintilie si mai tinerii Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu sau Corneliu Porumboiu, adica cei care au profitat din plin de banii ICR, ai contribuabililor romani. Acesti oameni au facut ce-au vrut, s-au lafait, asa cum pe vremuri s-au lafait pe punga poporului roman cineasti ca Francisc Munteanu, Virgil Calotescu, Mihnea Gheorghiu, Titus Popovici si inca multi, MULTI altii, care au dus-o regeste in regimul comunist. Mereu politica s-a infiltrat in cultura si cultura a devenit ancilla sa.
Cine spune ca ICR trebuie desfiintat? Nimeni. Institutul Cultural Roman, cu statutul sau de sustinator al culturii romane in strainatate, e necesar ca aerul. Problema nu este a schimbarii umbrelei politice, a mutarii sediului sau a nu stiu carui cui administrativ, ci a conducerii actuale a ICR, a haitei care a ignorat valorile Romaniei si a sustinut numai camarilla.
Indiscutabil, regizorii mai sus pomeniti meritau sprijiniti, unii dintre ei sunt valori autentice, dar d-lui Pintilie, care dupa 1989 domneste in cultura romana, caruia i s-a creat un studio propriu, care are bani cati vrea la dispozitie, i se pare normal ca el sa fie sprijinit si cineasti la fel de valorosi ca Dan Pita, Mircea Daneliuc, Ioan Carmazan, Nae Caranfil si altii ca ei sa fie total ignorati, fiindca nu fac jocurile ICR?
Mie mi-ar fi rusine sa fiu in ipostaza lui Pintilie et co. si sa sar la jugulara celor care vor sa puna frana abuzurilor gastii lui Patapievici. Miroase de la o posta a drojdie. Acestia sa fie “intelectualii lui Basescu”, o gasca de cersetori elitisti?! E o alta fata a raului comunist. Desigur, tinerii cineasti nici nu banuiesc ca ceea ce fac ei seamana izbitor cu abuzurile unor Lica Gheorghiu, Nicu Ceausescu si altor privilegiati ai regimului comunist.
De aici, de la distanta, unde patimile sunt estompate, unde am cu totul alte preocupari, cum ar fi acum Festivalul “Shakespeare in the Park”, despre care voi trimite in curand cronici, se vede ca in palma cum lucreaza aceasta echipa pro ICR-Patapievici, in care se amesteca jenant arta cu pomanageala. E umilitor, e sub demnitatea de intelectual, sa iei apararea unui Institut antiroman, cand banii sunt ai romanilor! Fiindca Pintilie, Mungiu et co. fac filme pe banii romanilor, nu ai lor. Si se deplaseaza la New York, Cannes sau Berlin tot pe banii romanilor, nu-i asa?! Si nu numai ICR ii sprijina, ci si CNC, o alta mosie a lor. De ce nu sunt ei Institutul Cultural Roman? Daca acest institut este al Romaniei, sa fie si de partea celor care nu-i ridica osanale! Ieri aceasta vaca de muls se numea PCR, acum se numeste ICR. S-a schimbat o litera, dar metehnele au ramas aceleasi. Nu e semnificativ oare faptul ca nu protesteaza cineasti ca Adrian Sitaru sau Nap Toader, care fac filme minunate cu forte proprii, ci tocmai cei privilegiati?! Nu mai spun de Lucian Pintilie fiindca el are de mult o vaca grasa de muls. Institutul apeleaza la aceasta echipa de creatori latratori, iar ea, cand ICR trage apa, sare imediat in ajutorul lui.
Ce se intampla in acest caz este o dovada limpede ca in cultura Romaniei se practica o politica mosiereasca, fiindca ICR a devenit mosia unui grup caragialesc, care, cum e calcat pe batatura, sare la jugulara. E o atitudine jalnica, de sfidare a bunului simt, dar mai ales a conditiei de intelectual si de sustinator al cauzei romanesti.
Daca ICR il sustine pe Mungiu, ce-i pasa lui Mungiu de cultura romana, de faptul ca ICR nu sustine si alte valori? Ce-i pasa lui Mungiu ca ICR pompeaza bani cu nemiluita in artisti ca Perjovski si altii din camarilla ICR, in timp ce adevaratele genii stau pe margine sau se descurca singure, precum Horatiu Malaele sau Silviu Purcarete!? Ce-i pasa lui Mungiu ca ICR monteaza spectacole de doi bani sau ca sustine o organizatie numita Pavilion, pe care o intretine cu bani grei, asa cum am aratat anterior in “Urdori in vitrina ICR” si “Scrisoare deschisa catre Pataputievici si Pavilionul lui de vanatoare”!? Dar puteti sa cititi si articolul “Romania, intre ciocolata si dick”, din care veti afla de ce regizorul si producatorul Catalin Mitulescu sustine o institutie care, in forma actuala, iti provoaca voma.
Acest asa-zis “protest” al lui Pintilie et co exprima conditia creatorului roman, care continua sa fie, in tara noastra, extrem de umila, o cauza fiind insasi slugarnicia lui. Ce credibilitate sa aiba un asemenea “protest” de linguseala atata timp cat dl. Pintilie et co nu ne spun ce s-a(u) facut cu 10 (zece) milioane de euro (din bani publici!), bugetul ICR? Cui i-au folosit cartile lui Tismaneanu, Avramescu (nu poetul!), Cartarescu si sotia, Plesu si sotia, Perjovski si sotia (alta caprarie), scoase din acesti bani, carti anti-romanesti si pornografice?! Ati vazut, d-le Pintilie, albumul foto scos de Patapievici, cu ardei iuti in vagin?! A controlat cineva ce fac acesti indivizi cu banii pensionarului roman?! De ce ICR a respins in repetate randuri proiectele unor pictori de geniu, precum Bogdan Pietris si Gabriela Culic?! Pietris s-a stins avand pe buze aceasta intrebare: “De ce?”
Poate ne spune dl. Pintilie de ce? Sau poate ca autorul lui “Brikabrak” e cititorul asiduu al Raportului Tismaneanu si il inspira in noul sau film, asa cum pe Mungiu l-a inspirat / a plagiat o alta carte, ca sa arate lumii cat de ticaloasa este ortodoxia romana, plina de lesbiene si preoti schizofrenici!
Cu un cuvant, sustin ICR, dar un altfel de ICR, transparent (transparent, d-le Pintilie, altfel studentii nu vor ramane cu nimic din lectiile dvs) si deschis tuturor valorilor nationale, nu doar “intelectualilor lui Basescu”, o imagine care seamana tot mai mult cu latul cu care incepe filmul “Padurea spanzuratilor” al celui mai rafinat regizor roman, Liviu Ciulei, un model de artist care nu ne-a oferit niciodata, in lunga lui existenta creatoare, imaginea umilintei politice. Dimpotriva, a ramas un reper al demnitatii intelectualui adevarat.
New York