Posts Tagged ‘O MIE SI UNA DE MORTI de Dan Predescu’

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (17)

Saturday, January 19th, 2013

Internetul este mijlocul cel mai eficient prin care proştii arată întregii lumi ce deştepţi sunt ei.

*

Niciodată nu s-au aflat masele mai departe de elite ca astăzi. Ne folosim, în viaţa noastră de zi cu zi, de o mulţime de lucruri despre ale căror alcătuire, fabricare şi principiu de funcţionare nu ştim, de cele mai multe ori, nimic, sau aproape. “Sălbaticii” din Africa şi din Indii se aflau mai aproape de oglinjoarele, mărgelele şi zdrăngănelele cu care-i momeau negustorii europeni de sclavi decât ne aflăm noi de MP3 player-ul sau de E-book-ul din propriul buzunar.

*

Nu că la noi n-ar exista şi oameni cinstiţi. Numai că au grijă compatrioţii lor să-i facă pe aceşti minoritari să-şi muşte mâinile pentru ghinionul de a fi aşa. Adică în ne-rând cu lumea.

Juna criticoasă literară care scria, mai zilele trecute, despre <<aşa-numita “working class”>>  mi-aduce aminte, nu ştiu de ce, de fătuca de la agenţia de presă unde lucram, care, când era să fie însărcinată (honi soit…) cu rubrica Sindicate, a strâmbat din nas. “Daţi-mi altceva”, a zis ea, “nu-mi place să am de lucru cu muncitorii”.

Întâmplarea făcu ca, la puţin timp după conversaţia de mai sus, să mă nimeresc în oraşul ei de baştină, iar la plecare, să o întâlnesc în staţia de autobuz. O adusese acolo (cu bagajul ei greu şi fragil, după toate aparenţele, conţinând inclusiv două borcane mari, cu capac) un cetăţean de vreo 45-50 de ani, burtos şi transpirat, în maiou, şlapi şi bermude, care zic eu că era tat-său. Nu cred că un, de pildă, amant s-ar fi spetit cu borcanele ei de zacuscă.

Şi cum vă spuneam, fetei îi puţeau muncitorii…

*

La I.A.T.C. (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică) Bucureşti, cine urla cel mai tare, prin ianuarie-februarie 1990, că profesorii trebuie daţi afară fiindcă sunt “nomenclaturişti”? Băiatul unui general de Securitate…

*

CAPRA CHIOARĂ S.R.L. - minimarket, bar etc.

Idee de firmă (pictată): capra, cu un petec negru-pirateresc pe un ochi, cu bicorn şi săbiuţă, rânjind cordial, cu un ţap de bere în mână. Mă rog, copită…

*

“Bombele” pe care le făceam, în copilărie, din bucăţile de film aruncate la gunoi de proiecţionistul de la cinematograful din cartier. Pe atunci, pelicula de cinema era din celuloid, un material extrem de inflamabil. Noi, copiii, rulam strâns, făceam sul câte un metru de film şi îl împachetam în hârtie. Apoi, îi dădeam foc. Ieşea un jet gros de fum, uneori şi o flacără, ca din ajutajul unei rachete, făcând bombiţa să se învârtă ca un titirez, ba uneori, s-o şi ia din loc…

Vai, ce încântaţi eram când ne reuşea chestia asta

*

Vacile vin acasă, seara, în front, desfăşurat. Vacile nu vor s-audă de formaţia “în coloană” – şi cred că ştiu de ce. E o chestiune de preeminenţă, de întâistătătorietate, ca să zic aşa.

“Nu-i Bălţata mai brează ca mine”, aşa-şi zice Joiana, “de ce să mi-o ia înainte?”

“Şi nu-i dau voie nici lu’ aia cu zbenghiu-ntre coarne, ce, ea-i mai dăşteaptă ? vaca dracului !” adaugă ea, ca să pricepem de ce-avem noi atâtea posturi de şăfi – iar de executanţi, canci. Căci s-au cărat în Spania.

Că vacile lui Cervantes ştiu să zică “olé”.

Counter instalat la 16.03.2023


Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (16)

Tuesday, June 5th, 2012

CAMPANIE ELECTORALĂ

Un crâmpei din înţelepciunea hindusă,

pentru uzul alegătorului dup’ acilea :

ORICUM O SĂ PUI MÂINE ŞTAMPILA,

TOT CU PUMNII-N CAP O SĂ-ŢI DAI DUPĂ AIA.

(9 iunie 2012)

*

Caţele certăreţe de pe la talk show-uri, leit ca vrăjitoarele bătrâne de pe meterezele cetăţilor asediate, acum vreo mie de ani, care îşi ridicau fustele, urlând blesteme şi le arătau atacatorilor dedesubturile lor infernale. Nenorociţii care aveau ghinionul de a se afla mai aproape cădeau fulgeraţi - da’ las’ că nici cei de pe metereze n-o duceau mai bine…

Şi uite-aşa s-a inventat masca de gaze…

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (15)

Thursday, April 26th, 2012

În 1969, terminasem armata de vreun an jumate, mă holbam toată ziua-bunăziua la norii de pe cer (eram «observator meteo» la staţia cap-de-pistă a aeroportului Băneasa), scriam versuri şi citeam cu aviditate proaspăt botezata Românie literară, fosta Gazetă literară.

Aveai ce citi în ea, multe nume mari, dintre care primele ce-mi vin acum în minte sunt ale inegalabililor Şerban Cioculescu şi D. I. Suchianu.

Şi al lui Miron Radu Paraschivescu, faimosul MRP, care, în rubricile lui de Poşta redacţiei ţinute pe durata a vreo două-trei decenii în mai multe reviste, îi debutase pe câţiva care se dovediseră după aceea a fi fost printre cei mai mari – pe Marin Preda, de exemplu.

MRP se bucura, deci, de reputaţia de a avea mână bună în materie de începători. Aşa că i-am trimis un plic cu câteva dintre poeziile mele, desigur, cu nădejdea secretă că îmi va publica vreuna.

Din nefericire, scrisoarea mea începea cu “Stimate domnule M.R.P.” – că aşa auzisem eu că-i zic toţi. Chiar nu mi-a trecut prin cap că asta putea să-l irite.

Eram obraznic cu absolută nevinovăţie – “tinereţea are privilegiul prostiei”, parcă aşa se spune, nu?

Iar răspunsul lui mi s-a părut chiar nervos :

Aşa că, fără să mă gândesc la invitaţia care urma, totuşi, înţepăturii din prima frază,  n-am mai îndrăznit să-l deranjez.

De-abia după un an am înţeles ce voia să spună în răvaşul acela. Când am aflat că a murit, şi anume, de cancer pulmonar.

Iar ce mi se pare, acum, senzaţional este că unul ca el îşi dădea osteneala să-i răspundă (prin poştă!) unui ilustru necunoscut de-alde mine.

Nu prea mai ştiu, la ora asta, vreo personalitate comparabilă, în stare de asemenea gest.

Aveam un coleg de armată, un tractorist, care ne-a părăsit într-o zi când făcea de santinelă la depozitul de muniţii, adică la postul cel mai îndepărtat, aflat la vreo şase kilometri de cazarmă.

Eram caporal de schimb – şi aşa se face că, la ora schimbului, am fost primul care a dat de cadavru. Pe geanta măştii lui de gaze, aruncată pe pământ, se afla o foaie ruptă dintr-un carneţel, pe care scria: “Anunţaţi vă rog Patria că să nu mai conteze pe supsemnatul şi că îmi bag p… în voi toţi”. Şi semnătura.

Ce l-o fi apucat? am stat şi m-am tot gândit după aceea. Părea un băiat vesel, mereu bine dispus, mereu trecând cu câte-o glumă peste mizeriile de zi cu zi.

De obicei, ne distra cu canţonete. Seara, la spălător, dădea drumul câte unei O sole mio, cântată nu prea rău, căci avea ureche muzicală şi timbru plăcut, dar, în lipsa cunoştinţelor de italiană, cu un text propriu, un ghiveci care suna a toate limbile cunoscute, plus japoneza.

Şi după ce se oprea din cântat, îi trântea un “ce p… măsi” triumfător şi concluziv.

Dacă stau şi mă gândesc bine, prin înjurătura finală bietul meu coleg de armată nu voia altceva decât să clameze faimosul “anch’io sono pittore” al lui Michelangelo…

Talent prin voia Organelor.

Una e să fii cineva fiindcă eşti şi alta e să fii cineva fiindcă aşa au hotărât Ăia. E o diferenţă, nu? În primul caz, îi datorezi ceva lui Dumnezeu. În al doilea, doar dumnezeilor ăştia judeţeni…

Categoric, Voltaire nu avea dreptate când spunea că religia este o minciună folositoare disciplinării maselor.

Oamenii sunt piesele unui puzzle imposibil de recompus. Misticismul – o forma mentis aparţinând de drept celor mai evoluaţi dintre ei – este apanajul, de fapt, al categoriilor umane înapoiate şi manipulate, care fac din el o poveste stupidă şi adesea abjectă, fără a deveni prin aceasta mai disciplinate.

Întristătoare e mai ales împrejurarea că prin religiozitate se înţelege aproape întotdeauna mentalitatea lipsită de demnitate şi de idealism a celui care cere ceva în schimb, salvarea (a spiritului, cumva? mă îndoiesc, mai degrabă îi cerem lui Dumnezeu să ne ferească de cancer şi de şomaj) sau pur şi simplu, un câştig la loto.

De dorit ar fi fost alternativa idealistă – a acelora care, necrezând, vor să dea ceva lumii, calea sfinţeniei fără Dumnezeu, cum o numea odată Marguerite Yourcenar.

Un Duce de Orania a zis odată o vorbă monumentală : “nu e nevoie să speri pentru a înfăptui”.

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (14)

Friday, April 20th, 2012

O ştire mortală la băieţii ăştia simpatici (http://www.stiri.com.ro/stire-26625/tratamentul-pentru-cancerul-de-prostata-care-vindeca-9-din-10-pacienti.html: cică, în Anglia, s-a inventat un aparat care “depistează“ impotenţa masculină. Păi bine, tataie, voi credeţi că e nevoie de o maşinărie pentru asta ? Ia întrebaţi-o pe Lili…

Cujetare de bătrân acrit : viaţa, în general, e un rahat. Iar a ăstuia (completaţi cu un nume, după gust) chiar pute.

Există pe lumea asta nişte porci care câştigă atunci când eu pierd. Aşa-i că nu e dreptate pe lume ?

Toate căsuţele de la munte ori de la ţară ale prietenilor mei, care m-au găzduit în weekend-urile din ultimii, să zicem, cinci ani, sunt prevăzute cu câte-un frigider Arctic, fabricat la Găeşti până prin 1989 – şi aflat în stare de perfectă sănătate bine-mersi. Al meu de-acasă, fabricat în 2006, a început să se dezmembreze. Şi cică să nu fii nostalgic…

O chestiuţă interesantă : doamna Lelia Munteanu semnează în Gândul un articol despre Günter Grass (http://www.gandul.info/puterea-gandului/jumatate-dintre-israelieni-sunt-antisemiti-9534940 ), care provoacă, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de reacţii.

Iată cum arăta (o parte din) lista lor la data de 19 aprilie a.c. :

Şi iată cum arată lista cu pricina la o zi după aceea, adică astăzi 20 aprilie 2012 :

Hocus pocus ! Ia uite cum din peste 125 de opinii ale Opiniunii Celei Mai Publice au mai rămas 13 !

Post scriptum : alte amănunte despre distinsa doamnă L. M. găsiţi la

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Confesiunile_unei_-drogate-_si_regretele_Leliei_0_266973702.html

Super post scriptum : la mai puţin de un sfert de oră după postarea post scriptum-ului de aici, am mai aruncat o privire articolului cu pricina - şi ce să vezi, cele peste 125 de comentarii, de care făcui vorbire, erau iarăşi la locul lor !

Aşa că, vorba poetului antic :

pe lume-s multe mari minuni,

minuni mai mari ca GÂNDUL nu-s !

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (12)

Sunday, March 18th, 2012

Dacă e să facem abstracţie de toate porcăriile zilnice, viaţa e frumoasă, tovarăşi, zice nea Gogioiu, secretar de partid pe secţie – şi-i dă şoferului Ciacîru, zis Regina Nopţii, încă douăşcinci de lei, ca să mai aducă patru beri.

Românul este o specie cu conformaţie anatomică bizară: el e singurul biped ale cărui membre superioare sunt prevăzute cu câte un singur deget. Astfel, mâinile sale se prezintă, practic, ca nişte cârlige, cam aşa cum sunt zugrăviţi piraţii ciungi în benzile desenate – având, adică, un braţ terminat printr-un cârlig de fier.

Însă degetul românului nu este un asemenea apendice rigid, inert şi nesimţitor, el putându-se prezenta Universului în două ipostaze: uneori, cârlig, atunci când e vorba de apucat, de înhăţat ceva, dar cel mai adesea, întins ţapăn înainte.

Metamorfoza cu pricina a avut loc de-a lungul unui întreg Ev Mediu, care nu s-a isprăvit  încă – şi nu se va isprăvi decât atunci când vor crede de cuviinţă Elena Udrea, Videanu, Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Sile Cămătaru, Gigi şi văr’su Giovanni. Ea s-a produs ca urmare a întrebuinţării date degetului arătător, care, pân’ la urmă, şi-a exterminat fraţii, rămânând singurul pe post de deget (cam ca la licitaţiile public-secrete ale RAAPPS-ului, cu un singur licitator).

Şi de la scobitul în nas, încet-încet, de-a lungul erelor (Era socialistă etc.), s-a ajuns la utilizarea dictatorială, cezarică, ceauşistă. Cu arătătorul erect, românul a început să dea ordine conaţionalilor săi ne-erecţi: “tu faci” asta”, “tu faci aialaltă”, “tu te duci la Crâmpoaia”, “tu te-ntorci de la Belciugatele” etc. etc.

Astfel că, nu de-a lungul unor “iepoci social-istorice”, ci repede, cât ai clipi, el s-a trezit că mâinile nu-i mai servesc la altceva.

…Mă gândeam la toate astea à propos de Ministerul Învăţământului şi de grămada de miniştri pe care i-a avut el în cap, în ultimii douăzeci de ani.

Toţi aceştia au făcut legi (noi de fiecare dată şi bătându-se cap în cap cu cele deja făcute) – nici unul dintre ei nefiind capabil să aplice legea moştenită de la antecesorul său.

Exact ca rromul cu copilul murdar de rahat, din bancul acela arhicunoscut: “Pirando, îl spălăm p-ăsta, sau facem altu’ ?”

Alde miniştrii noştri n-au fost, nici unul, în stare să-l spele pe copil, respectiv să aplice o lege, să o respecte, eventual să o perfecţioneze. Ei, aceşti exponenţi de frunte ai pupincurismului biruitor, le-au nimicit, înlocuindu-le cu altele noi, tot mai proaste, tot mai inaplicabile…

Dragii de ei n-aveau mâini, numai ghearele ţapene cu care se zgârmau în cur şi trasau directive. Nişte Iulică Cezari, ce mai încoa’ şi-ncolo…

Aflat, acum vreo cinci-şase ani, cu nepoţelul meu la Pizza Hut de pe Dorobanţi (unde, sincer să fiu, intram pentru prima dată), am avut parte de o interesantă experienţă interculturală, sau transculturală, sau multiculturală, sau a-culturală… că nici nu mai ştiu cum să-i zic…

Menu-ul era unul 100% Western, vreau să spun, cel tipărit pe care ni l-a pus în faţă liceanca drăguţă care se ocupa de fericirea noastră. Ai fi putut jura că a fost conceput de John Wayne şi că bunul-de-tipar i l-a dat John Ford însuşi; nu ştiu dacă se afla în el vreun cârnat OK Corral sau vreo plăcintă Hadleyville, dar mi-aduc aminte că toate numele de acolo erau cam de calibrul acesta.

În cele din urmă, după ce ne-am interesat, prudenţi, ce se ascunde sub fiecare nume neaoş texan (că doar n-o să-i dăm copilului fudulii de elefant de mare la grătar, sau urechi de codobatură cu sos de pipi de miriapod verde, sau mai ştiu eu ce alte rafinamente culinare de genul ăsta), am comandat din cât mai multe câte puţin, ca să nu zicem că ne-am dus boi la Pizza Hut şi ne-am întors vaci. Iar eu, la urmă, ca să pun moţ afacerii, am comandat o chestiuţă mai ieftină, aşa, ca la vreun dolar – un dolar jumate, cu nume aducând un pic a Sierra Madre, sau a Hopalong Cassidy, nu mai ţin bine minte.

Surpriza a fost mare: chestiuţa mea ieftină era o felie de pâine prăjită în ulei şi frecată un pic cu sare şi usturoi. Adică, mâncarea amărâţilor, a celor mai săraci dintre săracii oraşului ardelenesc al copilăriei mele, prin anii ‘50, când cu foametea de după seceta din ‘46.

Numai că aceia nu o cumpărau cu un dolar felia… doar noi, multiculturalii din Capitală, dădeam atâta pe ea…

Încă un exponat de mâna-ntâi pe simezele expoziţiei

CELE MAI FRUMOASE NEROZII :

Cât priveşte acordul în gen şi număr, ne-am lămurit. Pentru aşa o formulare, Tanti Clampi, profesoara mea de română dintr-a opta, l-ar fi bătut cu creionul în cap pe contravenient până ar fi ajuns nefericitul la coşmare erotice cu Gramatica Academiei. De-ar fi ştiut, însă, iubita mea profesoară că făptuitorul, în speţă, e ditamai filozofu’ cu pagină fixă la România literară, ditamai organu’… al Uniunii Scriitorilor, vreau să zic…

Dar ca să pricep ce-i ăla “godeu”, a trebuit să pun mâna pe DEX (v. http://dexonline.ro/definitie/godeu).

Sincer să fiu, ideea că un ceva anume ar putea să lase vreun “godeu” în mintea mea a făcut să mi se cam zbârlească părul pe spinare, indiferent de care accepţiune a termenului ar fi vorba.

…Preţiozităţile de felul ăsta îmi aduc, invariabil, aminte de un moment din studenţie: multregretatul L., cel mai iubit (şi poate, cel mai erudit şi mai talentat) dintre profesorii noştri de la I.A.T.C., se enervează, la un seminar, că una dintre colegele mele tace cu încăpăţânare.

(Aici trebuie să fac o paranteză şi să adaug că L. avea şi el acest mic cusur, al exprimării preţioase – dar noi, studenţii lui, eram în unanimitate de acord că nu-i vine rău, ba chiar că e, probabil, singura persoană din lume căreia savantlâcul chiar îi stă bine. Mai trebuie să adaug că asemănările dintre răposatul nostru profesor şi dl. Lavric de la România literară se opresc, strictamente, aici, la modul acesta de exprimare. Nici vorbă de altceva.)

Aşadar, bietul L., exasperat de muţenia colegei mele, izbucneşte:

- Hai, domnişoară, spuneţi ceva - sau trebuie să vă scot vorba cu forcepsu’ din…

Şi amuţeşte, cu o expresie îngrozită pe faţă, în timp ce eu şi Paul, celălalt băiat din grupă (celelalte şapte sunt fete), sughiţăm de râs, gata să cădem sub bancă.

Counter instalat la 13 iulie 2022


Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (11)

Thursday, March 1st, 2012

O singură dată s-a dovedit Mircea Dinescu profet: în 1990, când, în replică la o vorbă de-a lui Ion Iliescu à propos de oarece nobile idealuri”, a zis: “am compromis noi comunismu’, las’ c-o să compromitem şi capitalismu’ !”

După cum veţi binevoi să băgaţi de samă, numai profeţiile sinistre se împlinesc…

*

Despre “schimbarea domnilor, bucuria proştilor”: ce maniheism, care maniheism… ne aflăm în România, unde antonimul, opusul numelui Belzebut, este “Scaraoschi”…

*

Interpreta infuzează o notă de tragism performanţei sale, accentuată de coloana sonoră (din cronica la un film porno)

*

Vara, pe străzile noastre: fetele şi băieţii umblând cu sticle de apă în mână, ca arabii. Numai că arabii nu folosesc apa aceea pentru băut… ci în scopuri, ca să zic aşa, igienice… în asta constă diferenţa…

*

Doar în spectacolele cu piese zise “de bulevard” mai poţi auzi replici, numai în teatrul bulevardier mai există dialoguri inteligibile. Mainstream-ul, teatrul, vezi Doamne, “major”, constă actualmente în emisia de urlete, râgâieli şi pârţâieli.

*

În februarie a.c., o doamnă ministru a spus, la televizor, că în ţările scandinave, unde iernile de genul celei care ne-a fericit acum pe noi nu sunt o excepţie, ci regula, pneurile antiderapante ale camioanelor sunt de un tip special, “cu cuie”.

Ca o consecinţă – presupunem – directă a spuselor sale, chiar ieri a fost înregistrată la OSIM o cerere de brevet pentru “prezervativul de iarnă, cu cuie, marca Boagiu”.

Marele și complet uitatul Tudor George, mai cunoscut ca beţiv și sub numele de Ahoe (deși el era, de fapt, un mare sonetist), care pe mine m-a învăţat, prin anii ’70, să scriu versuri nepublicabile și să uit ce-am învăţat la școală, avea o poezioară cam așa:

Cazarma pute tare ca stîrvu’

A bucătărie și a sudoare,

Dar mai ales cînd dom’ sergent Pîrvu

Își pigule unghiile de la picioare.

Îndurăm acest iad olfactiv,

Mînia gradelor superioare,

Majurul ne-njură fără motiv

Despre grijanii și născătoare.

Un milion de culcări zi de zi

Desăvîrșiră oameni de gumă,

Care-s datori, cît or trăi,

Alt gînd să n-aibă - doar Patria-Mumă !

*

Tot confortul - cu telefonie mobilă la cap. Că face bine la crieri.

Povestea mişcătoare a fetiţei din clasa a doua care locuieşte într-un cartier de blocuri ceauşiste şi care trebuie să se ducă şi să se întoarcă singură de la şcoală, fiindcă părinţii ei, la orele acelea, sunt la serviciu. Fiindcă, la început, s-a rătăcit de câteva ori prin ghetoul de beton, prin labirintul de clădiri identice numerotate “la mişto”, cum zicem noi, ori kafkian, cum zic fraierii de occidentali căzuţi aici ca musca-n ciorbă, ai ei s-au gândit să-i creeze un reper după care să se ghideze. Aşa că au lipit pe geamul balconului câteva decupaje din hârtie colorată: un pătrat galben, două triunghiuri albastre, un dreptunghi verde, un cerc roşu… Balconul lor arată acum ca vitrina unei galerii de artă modernă în ajun de vernisaj, iar fetiţa nu mai are probleme de orientare. Iar TVR Cultural a luat-o odată-n barbă prezentând balconul multicolor drept afişul expoziţiei Mondrian, care va fi găzduită de Muzeul Naţional de Artă vă spunem noi când.

Compoziţie de Piet Mondrian

1979:

Nuşa şi soţul ei Johnny Micu, actori, colegii mei de promoţie, repartizaţi “în producţie” împreună cu mine, la Timişoara – care profită de un turneu la Belgrad ca să “rămână”… Cu vreo două săptămâni înainte de asta, cum tocmai reuşisem să-mi procur un film diapozitiv color (marca ORWO, dac-aţi auzit vreodată), i-am făcut Nuşei câteva poze. M-a mirat atunci gustul ei de a-mi poza dindărătul unor gratii, dar mi-am zis că aşa sunt actriţele, expresive cu orice preţ, în orice împrejurare… După ce-am aflat de fuga lor, m-am lămurit ce era cu poza aceea.

Iar în redacţia revistei literare Orizont, al cărei colaborator - din an în Paşti – eram, prozatorul Th., unul dintre redactori, m-a informat, la o săptămână după dezertarea celor doi, că Nuşa era acum angajata unui bordel din Hamburg, aflase el din sursă sigură…

Al dracu’ prozator, că bine mai era informat! Încă unul care-a rezistat prin cultură…

Counter instalat la 03.12.2022


Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (10)

Saturday, January 28th, 2012

Avertisment

Rândurile de mai jos constituie un pamflet şi trebuie luate ca atare.

Să nu-mi spuneţi că vi le-am dat drept sonete.

În zilele astea cu îngheţ şi îngheţaţi, televiziunile noastre ni-i arată întruna, de enşpe mii de ori, ni-i bagă pe gât până la scârbă şi vomă pe tovarăşii cu munci de răspundere care ne încredinţează că, uite, statu-i sărac şi n-are bani de aruncat pe utilaje de deszăpezire. Şi că de-aia-i lăsăm să se congeleze, pe şosele înecate-n zăpadă, pe şoferii ghinionişti şi pe pasagerii ambulanţelor care au avut obrăznicia să ne deranjeze, cu crizele lor de inimă şi cu naşterile lor premature, în împrejurări de-astea, când însuşi domnul prim ministru dă la lopată ca şi cum l-ar plăti ăştia în acord.

Şi spre convingere, ne arată un tanc, un tanc adevărat şi ultramodern, care-a ieşit, cu tunul lui cu tot, cu mitralieră, radar şi ce-o mai fi având el pe-acolo, să-i ajute pe înzăpeziţi.

Biiing! face atunci clopoţelul din căpăţâna mea craniană – păi dacă tot suntem aşa de disperaţi încât am ajuns să recurgem la serviciile mândrelor noastre forţe armate antiimperialiste (nu mai sunt antiimperialiste? scuzaţi, pe mine nu m-au anunţat), de ce nu trimitem pe teren şenilatele şi semişenilatele trupelor de Geniu, care tocmai pentru situaţii de-astea au fost făcute?

Şi atunci, bang-bang-balang se aude ditamai clopotul mânăstiresc al următorului telejurnal: un domn general Bădăran, sau aşa ceva, tocmai fu condamnat la patru ani, cu suspendare, fiindcă, împreună cu alt domn gheneral, schimbară tehnica de luptă a armatei (printre care, probabil, şi vehiculele care lipsesc astăzi la apel) – contra oarece prezervative reşapate. Plus bonus: osutăpaişpe cornete bomboane agricole de protocol.

Mare noroc ai, don’ gheneral, că trăieşti în România: în oricare alt loc din lume, din Vanuatu până-n Botswana sau Burkina Fasso, suspendarea matale ar arătat cu totul altfel.

+ http://www.ziare.com/stiri/inchisoare/generalii-badalan-si-popescu-condamnati-definitiv-la-inchisoare-cu-suspendare-1175890

-   -   -   -   -   -   -

Gugălu’ să trăiască: azi 29 ianuarie 2012 am descoperit articolul de mai jos (vezi link-ul).

Vasăzică, zicea Adevărul în 2010, măcar vreo câteva dintre vehiculele cu pricina ale armatei, aflate în perfectă stare de funcţionare, au scăpat de vânzarea la fier vechi şi au ajuns în proprietatea unor primării comunale care chiar aveau nevoie de ele pentru situaţii precum cea de faţă: înzăpeziri, incendii şi alte calamităţi. Iar aceste comune, întâmplător, se află chiar acolo, în zona cea mai afectată de viscol şi nămeţi, respectiv acolo unde competentul nostru prim ministru ne spune că nu pot pătrunde utilajele pe care le are el la dispoziţie, fiindcă ele sunt utilaje din construcţii blablablabla…

Bre dom’ prim ministru, păi de ce nu le-ai dat, domne, un telefon primarilor din comunele astea, că ei ar fi venit trap-galop cu tanchetele lor şi ar fi rezolvat în 24 de ore tot ce nu poţi/vrei să rezolvi matale, de o săptămână încoa’, dând cu cazmaua la telejurnal ? Şi n-ar mai fi murit oameni îngheţaţi în maşinile lor, pe „autostrăzile” Patriei… à propos, de moartea ăstora cine se face vinovat, Moş Gerilă ?

Guvernul actual este un uriaş recipient plin cu rahat, căruia Emil Boc îi este dopul.

http://www.adevarul.ro/locale/braila/Adaptare-_Gospodarul_isi_face_iarna_car_si_vara-tancheta_0_272972995.html

Ulterior, însă, am descoperit chestia asta, care pune lucrurile într-o lumină şi mai simpatică :

http://www.legex.ro/Hotarare-151-12.02.2004-42487.aspx

Una dintre caricaturile celebre ale lui Mihai Stănescu este cea cu miliţianul înarmat cu bulan, care se răţoieşte la vatmanul unui tramvai: „trage pe dreapta şi nu mai discuta !”

Până ieri, am crezut că apariţia în cauză era un miliţian generic, anonim. Dar ieri am aflat – şi chiar din gura lui: miliţianul în chestiune poartă numele (şi mutra) unui celebru antrenor de fotbal. Al cărui gipan a fost lovit de un tramvai rău intenţionat, care n-a vrut să tragă pe dreapta şi nici să-l ocolească.

La ordinea zilei: ACTA

Numai că actualul tratat anti-piraterie pe care ne grăbirăm să-l semnăm nu prea conţine lucruri noi, în comparaţie cu proiectele de reglementări care făceau valuri, acum doi-trei ani, prin Uniunea Europeană.

Aveţi aici un mic documentar pe care l-am întocmit pe vremea aceea, pe când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor):

http://refresh.ro/wp-content/uploads/2009/10/Buletin-Informativ-ORDA-nr-3-2009-01.10.2009.pdf

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (9)

Thursday, December 29th, 2011

Când pronunţăm cuvintele “fundul Asiei”,

din păcate, nu ne referim la acestea :

ci la următoarele :

Caracteristică, pentru conducătorii asiatici, e viziunea.

Ăştia au avut dintotdeauna viziune, începând cu hanul acela tătar, sau ce-o fi fost el, stăpân peste cinzeci - o sută de călăreţi, care-şi luase obiceiul de a pune un crainic să zbiere, la ora mesei, că, uite, sultanii, regii şi împăraţii pământului au de-acuma voie să se aşeze la masă, căci măritul han aproape c-a terminat felul întâi, respectiv deliciosul berbecuţ natur, frăgezit o lună sub şea. Iar devotatul său harmasar, purtătorul de şea, desigur, n-are nici râie, nici sculament.

Caricatura aceea de satrap din ultima ţară comunistă a lumii conducea cu biciul o – hai să-i zicem – naţiune îndobitocită şi înfometată, dar ţinea lumea la respect cu rachete nucleare.

Stalin, la vremea lui - vorba lui Churchill - luase în primire o ţară unde plugul de lemn încă era la modă, dar a lăsat, la moartea lui, o super-putere nucleară, cu aspiraţii hegemonic-mondiale, în ton cu indicaţiile preţioase ale lui Petru cel Mare.

La urma urmei, ce naiba le lipseşte satrapilor noştri europeni  - de n-au viziuni dintr-astea ? Imaginaţia ?

Cică “a iubit arta şi filozofia”, aşa scrie în necrologul lui. Dar ele pe el ?

Tutulor, cum zicea nea Nicu al nostru, ni s-a întâmplat să trecem prin

momente grele: de pildă, atunci când am fost gazde ale câte

unei mici şi inevitabile petreceri, de ziua nevestei, de revelion ş.a.m.d.

Pentru a înţelege ce se întâmplă într-o asemenea ocazie

şi, astfel, a-i supravieţui, e absolut necesar să ştii

cum se traduce horoscopul în termeni reali.

Eu nu fac aici decât să vă dau nişte exemple.

SCORPIONUL

O chestie mică şi veninoasă: soacră-ta. Are grijă să facă, din sfert în sfert de oră, câte un tur al apartamentului şi să observe că: ar fi bine să fie extrasă Ioneasca din frigider, unde se-ndoapă cu salată de icre şi ouă umplute în aşa hal încât riscă să nu mai poată ieşi de acolo; Popeasca ar putea, cel puţin, să-şi scoată pantofii înainte de a-şi întinde butucii ăia de picioare pe sofa; n-ar fi rău să afle şi Vasilescu, care se-ntoarce abia poimâine de la Rădăuţi, cum şi-a făcut nevastă-sa de cap toată noaptea; etc.

SĂGETĂTORUL

Centaurul din mitologie: jumătate om, jumătate cal. E greu de precizat care jumătate aşa şi care pe dincolo. În orice caz, cu Ionescu e clar: cabalină e jumătatea din spate, se vede după cum dă din picioare. Până la miezul nopţii, a exterminat vaza chinezească din sufragerie. Nu-l lăsa să se fâţâie prea mult, că mai ai una şi-n hol.

BALANŢA

Nu cea de la Sibiu. Aici e vorba de Georgescu, care se balansează rău. Adineaori a intrat cu mâna în maioneză şi când i-ai semnalat evenimentul, te-a bătut pe umăr, că, adică, să nu-ţi faci probleme. Cu aceeaşi mână. Şi costumul era nou.

FECIOARA

A lui Georgescu. E în clasa a doua şi să vezi ce talent are la desen, mânca-o-ar mama pe ea! Dacă vrei într-adevăr să vezi, dă o fugă până-n dormitor şi admiră-ţi perdelele: ţi le-a pictat cu rujul de buze al nevesti-ti.

LEUL

Rage. De exemplu, Constantinescu, care chiar acum scoate combina audio din priză (cu priză cu tot), ca să vă cânte el „Pă Murăş şi pă Târnavă”. Îl aud vecinii şi telefonează la poliţie precum că la tine cineva este tăiat cu drujba şi ţipă după ajutor.

RACUL

Roşu ca Vasileasca, în clipa când soacră-ta o întreabă – nu tocmai în şoaptă – dacă Vasilescu ştie că ea a venit însoţită la această petrecere onorabilă.

GEMENII

Există suflete îngemănate, aşa-ţi declară Georgeasca pe o melodie de-a lui Iglesias, adică al ei şi-al tău, pasămite. E drept că şi tu ţi-ai cam plimbat mâinile pe oarece forme de relief aparţinându-i. Ca din întâmplare, nevastă-ta e pe aproape – şi o aude. Uneori, e mai bine să nu te gândeşti la ce-ţi va aduce ziua de mâine.

TAURUL

Zi-i bou şi o să fii mai aproape de realitate. Îl cheamă Georgescu şi tocmai recită iarăşi bancul acela cu unul care, întorcându-se inopinat de la slujbă, îşi găseşte nevasta în pat, goală, cu ţigarea în mână – şi nu singură. Şi o întreabă da’ tu de când fumezi, dragă. Fericiţi, din multiple şi complexe motive, cei săraci cu duhul.

BERBECUL

Marinescu, altă cornută. Da, dar ştie să deschidă orice uşă, afirmă nevastă-ta. Cu capul, că-n mâini ţine câte două-trei sarsanale pline cu respect şi consideraţie pentru cine trebuie. Ai văzut în ce vilă s-a mutat? Ai fi tu în stare de-aşa ceva? Neisprăvitule.

PEŞTII

Rămâne un mister cum a putut să se lipească tartina aceea pe spatele rochiei lu’ madam’ Constantinescu. Iar ea se simte ca peştele în apă – las’ că nici nu i-ar spune careva cu ce şi-a ornamentat toaleta.

VĂRSĂTORUL

Popescu, la al treilea pahar de Merlot. Primul, pe faţa de masă, al doilea pe covor, al treilea, în poala nevesti-si. Da, dar ea e tot acolo, tolănită pe canapeaua noastră încă neachitată în întregime, constată nevastă-ta. Nimic nu e perfect pe lumea asta.

CAPRICORNUL

Ţaţaţa căpriţă ţa. Marineasca dansând rock. A mai venit şi-n fustiţă mini, eu, dac-aş avea aşa grisine pe post de picioare, aş umbla numai în costum de schi, remarcă nevastă-ta.

ZODIA PORCULUI

Cei născuţi sub acest semn zodiacal nu fac niciodată pe gazdele. Se mulţumesc să rămână invitaţii tăi.

DISTRACŢIE PLĂCUTĂ !

Club D, Bucureşti, nr. 1, mai 1990

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (8)

Thursday, December 15th, 2011

Distinsa noastră presă, docta noastră presă, preacurata noastră gazetărime, care nici nu latră la comandă, nici nu mănâncă rahat pe bani puţini şi nici nu şantajează pe cineva, a sărit ca arsă acum câţiva ani, când amărâtele noastre de campioane mondiale, plătite cu zece boabe de fasole şi-o cană de bragă de patria căreia-i spălau, cu medaliile lor de aur, obrazul mânjit de rrromi şi de pppoliticieni, se găsiră şi ele să facă un ban cinstit, în disperare de cauză, pozând goale în nişte reviste din Japonia.

Ce era la gura sfinţilor noştri din presă… ieşea indignarea din ei prin toate orificiile! să nu le zicem găuri, că suntem donşoare educate…

Cel mai nostim fu atunci că un vechi cunoscut de-al meu, care, mai-nainte cu doar câteva săptămâni de incidentul cu pricina, publicase o povestire vădit autobiografică despre o iubită de-a lui, de pe vremea studenţiei, când locuiau amândoi la cămin, uşă-n uşă cu studenţii arabi, pe care iubită o trimitea, când se afla în pană de băutură şi ţigări, la vecini - de unde ea se întorcea, după un timp, şi cu băutură şi cu ţigări, deşi nu plecase cu bani la ea… – aşadar, tocmai băiatul acesta fără preconcepţii şi preocupat doar de anticoncepţii se găsi să răcnească, moralist până-n măduvă…

Dumnezeule, cum să nu te scârbeşti ?

Animalele răgeau atât de tare încât n-au apucat să bage de seamă un lucru elementar, dar extrem de important: că goliciunea fetelor astea, muncită ca la câmp, nu ca la fitness, feminină slavă Domnului, chiar dacă binişor diferită de perfecţiunea topmodelistică, dovedea fără echivoc că îşi dobândiseră titlurile pe merit, fără injecţii cu kilograme de hormoni masculini, precum adversarele lor din celelalte ţări fost ori actual comuniste – pe care, dacă le dezbraci, cred că dai nu de hermafrodiţi, ci de bărbaţi cu acte-n regulă…

Eu, dac-aş fi fost în locul oficialilor plătiţi boiereşte ca să le strângă mâna tovărăşeşte Laviniei Miloşovici, Corinei Ungureanu şi Claudiei Presecan atunci când mai aduceau câte-o medalie, le-aş fi donat salariul meu pe o lună tocmai pentru asta – pentru că au dovedit lumii că n-au trişat.

Fiindcă veni vorba:

http://filmeromanestionline.blogspot.com/search/label/vezi%20online

Fiindcă veni vorba: http://www.youtube.com/watch?v=bITfBBwM6B4

Astă seară am primit un mail cu o documentaţie foarte cuprinzătoare à propos de Legile lui Murphy. Nu mă pot abţine să nu contribui, la rândul meu – că de-aia e democraţie.

Aşadar, COROL(N)ARELE LUI DAN PREDESCU :

1. Când toţi au căpătat lingură, mie mi-au dat furculiţă.

2. Când îmi vine şi mie rândul, vânzătoarea se duce să facă pipi.

3. (bonus) Când să mă fac şi eu membru de partid, s-a desfiinţat comunismul.

http://www.youtube.com/watch?v=KGIkPUlj-Fw

Văd că băieţii aceştia fac mare caz, pe Youtube, de două babe care nu ştiu cine-a scris Biblia. Aş vrea doar să le aduc la cunoştinţă că, la prăvălia de unde-am luat eu leafă până acum vreun an jumate, mai există şi acum o doamnă juristă care se ocupă cu înregistrarea acelor creaţii pe care proprietarii lor doresc neapărat să pună o ştampilă oficială, pentru a le proteja legalmente. La un moment dat, au venit la ea unii care voiau să înregistreze o nouă ediţie a Bibliei, iar gagica le-a respins dosarul fiindcă în cerere nu se menţiona numele autorului operei în chestiune.

Aşa că mai lăsaţi-le-n durerea lor de babe rurale…

Da’ nici cu presa argeşeană să nu te pui…

Fiindcă veni vorba:

Despre decenţă

articol de Mircea Mihăieş
în România literară nr. 49 din 9 decembrie 2011, pag. 5

*   *   *   *   *   *   *

7 definiții pentru «intrigant»    declinări

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f.adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.
Sursa: DEX ‘98 | Adăugată de valeriuGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care face intrigi (pentru a-și atinge scopurile). /<fr. intrigant
Sursa: NODEX | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care face intrigi (1). [Cf. fr. intrigant, it. intrigante].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellnerGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care face intrigi (1). (< fr. intrigant)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborzaGreșeală de tiparPermalink

INTRIGÁNT adj., s. (înv.) uneltitor, zavistios, zavistnic, zavistuitor, (fam. fig.) sforar.
Sursa: Sinonime | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

intrigánt s. m., adj. m., pl. intrigánți; f. sg. intrigántă, pl. intrigánte
Sursa: Ortografic | Adăugată de sivecoGreșeală de tiparPermalink

http://dexonline.ro/definitie/intrigant

*   *   *   *   *   *   *

Credeaţi că numai zearul de la Piteşti conţine minuni ?

Păi România literară ce cusur o avea ?

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (7)

Monday, October 24th, 2011

Zulfikar Ali Bhutto, Reza Pahlavi, Saddam Hussein – şi acum, Gadhafi… încă unul care-a dat mâna cu Ceauşescu…