Archive for the ‘Cioara cu 3 aripi’ Category

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (57)

Thursday, August 18th, 2016

Să-i îmbrăcăm pe cei goi – şi să-i trimitem la alfabetizare pe “ziarişti”.
De exemplu, pe aceştia (sau, mai probabil, acestea) de la PERFECTE.RO, ce-o mai fi şi aia.
Aşadar, dragi Perfecte/Perfecţi: se spune “voluptuoase”, nu “voluptoase”.
În ce mă priveşte, cred că mica voastră greşeală de tipar a fost provocată de faptul că, scriind cuvântul cu pricina, aveaţi în minte cuvântul “ţâţoase”.
Dar, pe de altă parte, e bine să reţineţi că la fel de greşit ar fi fost şi dacă aţi fi scris “ţâţuoase”. Ce dracu’ să-i faci, limba maternă e pur şi simplu răutăcioasă cu noi… chiar şi atunci când vine vorba de ţâţe…
Pt. conf.:
http://www.perfecte.ro/international/cu-forme-sau-skinny-ndash-cum-le-sta-mai-bine-vedetelor-de-la-hollywood-foto.html

Pot spune că, până la un punct, eu sunt creaţionist. N-am nici o îndoială că Cineva a făcut Cerul şi Pământul, plantele şi animalele.
Şi sunt convins că, după ce le-a făcut, Creatorul, obosit, s-a instalat comod şi s-a apucat să le admire cum evoluează în modul descris de dl. Darwin.

Probabil că s-a mirat El însuşi de ce-a putut ieşi din treaba asta, că uneori a făcut, surprins, „nţâţâţâţî” şi că alteori a râs cu toată gura. Sau că alteori a clătinat, dezolat, din cap.
De exemplu, atunci când s-a uitat mai atent la mutrele parlamentarilor de la Bucureşti – şi la ce dau ei pe goarnă.

Vacile vin acasă, seara, în front, desfăşurat. Vacile nu vor s-audă de formaţia “în coloană” – şi cred că ştiu de ce.
“Nu-i Bălţata mai brează ca mine”, aşa-şi zice Joiana, “de ce să mi-o ia înainte?”
“Şi nu-i dau voie nici lu’ aia cu zbenghiu-ntre coarne, ce, ea-i mai dăşteaptă ? vaca dracului !” adaugă ea, ca să pricepem de ce-avem noi atâtea posturi de şăfi – iar de executanţi, canci. Căci s-au cărat în Spania.
Că vacile lui Cervantes ştiu să zică “olé”.

Monumentele Bucureştiului: uitaţi-vă la ele şi-o să înţelegeţi cum se face că Absurdul s-a născut tocmai în România.

www.easy-hit-counter.com

www.easy-hit-counter.com

MRP

Sunday, July 10th, 2016

În 1969, terminasem armata de vreun an jumate, mă holbam toată ziua-bunăziua la norii de pe cer (eram «observator meteo» la staţia cap-de-pistă a aeroportului Băneasa), scriam versuri şi citeam cu aviditate proaspăt botezata Românie literară, fosta Gazetă literară.

Aveai ce citi în ea, multe nume mari, dintre care primele ce-mi vin acum în minte sunt ale inegalabililor Şerban Cioculescu şi D. I. Suchianu.

Şi al lui Miron Radu Paraschivescu, faimosul MRP, care, în rubricile lui de Poşta redacţiei ţinute pe durata a vreo două-trei decenii în mai multe reviste, îi debutase pe câţiva care se dovediseră după aceea a fi fost printre cei mai mari – pe Marin Preda, de exemplu.

MRP se bucura, deci, de reputaţia de a avea mână bună în materie de începători. Aşa că i-am trimis un plic cu câteva dintre poeziile mele, desigur, cu nădejdea secretă că îmi va publica vreuna.

Din nefericire, scrisoarea mea începea cu “Stimate domnule M.R.P.” – că aşa auzisem eu că-i zic toţi. Chiar nu mi-a trecut prin cap că asta putea să-l irite.

Eram obraznic cu absolută nevinovăţie – “tinereţea are privilegiul prostiei”, parcă aşa se spune, nu?

Iar răspunsul lui mi s-a părut chiar nervos :

Aşa că, fără să mă gândesc la invitaţia care urma, totuşi, înţepăturii din prima frază,  n-am mai îndrăznit să-l deranjez.

De-abia după un an am înţeles ce voia să spună în răvaşul acela. Când am aflat că a murit, şi anume, de cancer pulmonar.

Iar ce mi se pare, acum, senzaţional este că unul ca el îşi dădea osteneala să-i răspundă (prin poştă!) unui ilustru necunoscut de-alde mine.

Nu prea mai ştiu, la ora asta, vreo personalitate comparabilă, în stare de asemenea gest.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (54)

Tuesday, July 5th, 2016

ipoteze, divagaţii, ştifturi, tiribombe

Cum mai stăm cu viitorul ?

Exact ca în poza asta.

DESPRE SOARTA LUI MOLIÈRE ÎN ROMÂNIA

Pe vremea Elenei Ceauşescu, sau, mai exact, a Coanei Leana, era periculos să pui în scenă Femeile savante. Astăzi, acelaşi lucru începe să fie valabil cu privire la Tartuffe.

Lăsată pe mâna maselor, democraţia devine în doi timpi şi trei mişcări dictatură.

Dl. ex-ministru al Culturii şi mai nou, însuşi dl. premier Cioloş ne invită, iar şi iar, să dăm câte-”un leu” pentru Brâncuşi. Cu tot respectul, îmi permit să observ că n-au început de unde trebuie. Înainte de a ni se adresa nouă, poPulimii, ar trebui să facă apel la oamenii serioşi, la cei care chiar contează în ţara asta. Dacă nu ştiu care-s aceia, vor afla accesând articolul aflat la adresa de internet de mai jos:

http://www.ziare.com/bani/avere/cei-mai-bogati-romani-cati-bani-mai-au-tiriac-si-becali-surprize-in-top-10-1390606

După ce domniile lor ne vor informa ce sume au obţinut de la persoanele menţionate în acest articol, voi fi gata să donez pensia mea pe o lună pentru achiziţionarea sculpturii lui Brâncuşi.

http://m.ziare.com/constantin-brancusi/ce-n-a-spus-inca-guvernul-despre-subscriptia-pentru-cumintenia-pamantului-1422594-font3

Încep să înţeleg ce-i ăla “cur pictat”.

Cea mai drăguţă gogoaşă, primită prin mail de la un binevoitor care mă asasinează cu spam-urile: “În timpurile în care G.G. Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit sa înnopteze în bordeluri”

…unde, nu-i aşa, era mai ieftin…


Poţi pătrunde în sufletul omului. Dacă nu te deranjează mirosul.

(S. F.)

CULMEA IMPOLITEŢII: să întârzii la propria-ţi înmormântare.

.

- Vă rog, o Aspirină Cardio, face moşulică.

- Pentru dumneavoastră o luaţi ? se arată curioasă tânăra farmacistă.

- Nu, o fac cadou unei amante, răspunde el.

De recitit, după Brexit:

Jalnicilor europeni le-a plăcut mai mult să se joace de-a armagnacii şi burgunzii decât să-şi asume pentru întregul pământ rolul pe care romanii au ştiut să-l joace în lumea timpului lor.

Numărul şi mijloacele lor nu erau nimic pe lângă ale noastre; dar găseau în măruntaiele păsărilor lor mai multe idei juste şi consecvente decât ar putea conţine toate ştiinţele noastre politice.

Paul Valéry, 1928

MOROMEŢII

seria a 2-a

- interbelică -

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Gândeşte, bă, cu capu’ tău, că de-aia ţi-a dat statu’ creier !

Cocoşilă (Mitică Popescu): Mi-a dat, da’ puţin !

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Păi, a dat câte puţin la fiecare, ca să se-ajungă la toţi !

Istoria, aşa cum n-o ştiţi: VIOLENŢE VERBALE ÎN CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ MOLDOVA-ŢARA ROM. (LIMBAJ COLORAT, SEC. XIV-XV), ed. Humanitas, 2016, 855 pag., 449,90 lei - fără timbru literar

Dat fiind că industria noastră capitalistă încă nu produce un talentometru fiabil, n-avem încotro, trebuie să mergem pe mâna lui Hagiculea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi şi să-l credem când afirmă că talentul lui Cornişteanu face 10.000 de euro, în vreme ce al mai ştiu eu cărui regizoraş proaspăt absolvent de UNATC, doar vreo 200 sau 300. Asta, chiar când talentul gigantului de la Craiova se manifestă sub formă de ciorbă reîncălzită. Ce, Andrei Şerban n-a reîncălzit şi el Troienele? Dar, având în vedere că capitalizmu n-are mamă n-are tată, ar cam fi cazul ca capodopera teleportată de la Craiova să aducă şi ceva încasări din bilete. Asta, doar aşa, ca să vedem dacă gloata teatrofilă compătimeşte, cât de cât, cu buna noastră părere despre invitat. Că în rest, văd că se pronunţă ANI, cine-o mai fi şi aia.

http://www.agerpres.ro/justitie/2016/05/30/ani-mircea-cornisteanu-fost-director-al-teatrului-din-craiova-in-conflict-de-interese-09-37-25

AUTENTIC

O discuţie la care am asistat, între o cunoştinţă a mea şi un personaj foarte cunoscut, din presă (patron, redactor şef, naiba ştie ce-o mai fi fost la vieţile lui). Din ce oraş aţi spus că sunteţi? întreabă acesta din urmă. Din C., îi răspunde cunoştinţa cu pricina.

La care, zearistul începe să râdă gâdilat: extraordinar, şi eu m-am născut în maternitatea din acest oraş! Bine că nu în closetul gării, face unul dintre cei de faţă.

Cabinetul e ocupat de mult, noroc că sunt un tip răbdător. În cele din urmă, iese grăbit un cetăţean care, cu o mână, îşi trage fermoarul, iar cu cealaltă, îşi butonează de zor smartphone-ul. Intru după el, că n-am ce face. Înăuntru pute consistent, n-a tras apa.

Ce să-i faci, astea sunt paradoxele postmodernităţii sudest-europene: ne-am apucat să călărim internetul înainte de a învăţa să tragem apa după ce ne căcăm.

Am terminat liceul acum fix 50 de ani. Şi am pretenţia că a fost unul de foarte bună calitate, deşi era dintr-un orăşel de nici 10.000 de locuitori, din judeţul Dâmboviţa. Dar rata de admişi la facultate, de la liceul ăla, era întotdeauna de peste 90%. Tot ce pot spune, spre a fi mai bine înţeles, e următorul amănunt: că, deşi eram la Uman, eu şi colegii mei am fi rămas repetenţi dacă n-am fi avut un anumit număr de probleme rezolvate în fiecare număr al Gazetei Matematice.

Şi încă o chestie nostimă. În anul când am terminat, s-a nimerit ca liceul ăsta cu mari performanţe în materie de matematică-fizică-chimie să nu aibă nici un reprezentant la Olimpiadele naţionale de aşa ceva. Dar m-a avut pe mine, unic reprezentant la faza naţională a Olimpiadei. Nu de ştiinţe exacte, însă, ci de Literatura Română. Ăsta a fost, de altfel, motivul pentru care profesoara de chimie s-a îndurat şi nu m-a lăsat corijent. Şi în felul ăsta, am putut să dau bacalaureatul.

http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/iubitorii-caini-petitie-concedierea-andreei-marin-tvr-o-falsa-limbaj-suburban-instiga-ura-animalelor-1_577a30fd5ab6550cb88ad61e/index.html

Contradictio in adjecto: e total ilogic ca iubitorii de animale să n-o iubească TOCMAI pe Andreea Marin ! Cel puţin, iubitorii de rumegătoare !

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (50)

Saturday, January 9th, 2016

Ca să vezi de ce nu puteau dormi bunicii noştri, în 1937! Din aceleaşi motive ca şi noi, astăzi! Doar că noi, azi, nu-i mai zicem “rasă”. Şi albă, nici atât. Chit că, de gândit, tot la aia ne gândim.

Ca de obicei, însă, în ce priveşte futurologia Mamei Omida, nimic nu s-a adeverit. Populaţiile ţărilor cu pricina nu sunt nicidecum cele ştiinţific previzionate în doctul articol de acum aproape optzeci de ani.

(Şi în cu totul altă ordine de idei, ştiaţi că Playboy s-a născut la mulţi ani după Trup şi suflet? Păi dacă tot am inventat limba latină, de ce să nu inventăm şi revistele cu dame goale?)

*

Cineva torturează o biată pisică leşinată. Iată ce se aude: https://www.youtube.com/watch?v=Fw6hjCoOLlg

*

Compasiunea mea faţă de bolnavii de schizofrenie este cât se poate de reală.

Dar şi mai reală era mila de mine însumi, pe vremea când trebuia să concep răspunsuri oficiale (potrivite) la reclamaţiile lor.

Bibliografie: http://www.legex.ro/Ordonanta-27-2002-29375.aspx

*

Am dat, nu de mult, peste Amintirile lui Mihail Gorbaciov („Viaţa mea înainte şi după Perestroika”, ediţia a 2-a, editura Litera, Bucureşti, 2015). A fost una dintre puţinele cărţi pe care le-am citit dintr-o suflare, în ultimii ani. Rar mi se mai întâmplă asta, din pricina iluziei că mouse-ul mă ţine conectat cu Universul, cu, vezi Doamne, Viaţa Reală…

Principala explicaţie a avidităţii mele era, desigur, relaţia specială a autorului cu România. Ştie toată lumea ce rol a avut Gorbaciov în prăbuşirea lui Ceauşescu şi în evenimentele care i-au urmat.

Ei bine, tocmai despre asta volumul de 570 de pagini format A4, de la Litera, nu pomeneşte o vorbă! Ca şi cum Gorby cel Discret nici n-ar fi auzit de noi! Şi nici de vechiul său amic N. Ceauşescu!

Dar… ia stai un pic… a lui Gorbaciov să fi fost discreţia asta? Ori…?

*

Astăzi, Papa a botezat 26 de copilaşi în Capela Sixtină şi apoi, le-a spus celor de faţă că nu vede nimic rău în faptul că o mămică îşi alăptează bebeluşul în biserică. Sunt sigur că nici Michelangelo n-are nimic împotrivă.

*

Cineva a observat, pe Facebook, că nu prea vezi regizori de cinema la premierele teatrale de la noi. Perfect adevărat. Printre cele cca 200 de persoane care (în ultimii 50 de ani, de când merg mai des la teatru) constituie publicul constant al premierelor bucureştene, se află prea puţini regizori de film. Îi poţi număra pe degete fiind vorba, în genere, de cei ale căror neveste ori amante joacă în spectacolele cu pricina.

Asta şi explică faptul că aceiaşi douăzeci-treizeci de oameni joacă mereu în toate filmele noastre, deşi numărul celor la fel de capabili şi de interesanţi este, cu certitudine, de zeci de ori mai mare.

*

Sunt ateu practicant. Singurul mistic cu care am dialog e dl cantor J. S. Bach.

*

Lucrul cel mai periculos din lume este să-ţi fie milă de proşti. V-o spun din experienţă.

*

„Oedip Colonelul” de tovarăşul Sofocle.

*

Octombrie 2015. Găbiţă Oprea are nevoie de, Găbiţă Oprea nu mai poate fără colon oficial. Pe uscat, în aer şi pe mare.

*

Alte tâmpenii, pe Facebook, despre un, cică, “soft antiplagiat”.

În realitate, softul antiplagiat cel mai eficient este motorul de căutare Google, pur şi simplu. Nu e nevoie de mai mult.

Caracteristică ţării ăsteia este lipsa totală de cultură juridică şi financiară. Pentru noi, marile mistere se numesc Dreptul bancar, maritim şi al proprietăţii intelectuale.

Pe vremea când dădeam la tot cartieru’ – vorba fetii prefectului Răducănoiu de la Dolj – explicaţii privind dreptul de autor, am primit un telefon de la un doctor din Cluj. Om încă destul de tânăr, el se omora cu cercetarea ştiinţifică. Şi având în vedere chestia asta (şi cerinţele promovării în carieră), a scris o lucrare, pe care a şi publicat-o la o editură locală, din câte mi-amintesc. Problema e că editura l-a tras pe sfoară, cum se întâmplă la noi în 95% din cazuri. Cam asta îmi povestea mie don doctor la telefon.

Foarte bine, am zis eu, dar în contractul de editare ce scria? Nu ştiu, zice el, că nu l-am citit. Păi, duceţi-vă acasă şi citiţi-l, fac eu. Păi, nu-l am, zice el, e la editură.

…Incredibil, aşa zisul contract semnat de don doctor fusese întocmit într-un singur exemplar, care, desigur, nu se afla la el! Iar el, cât era el de doctor, nu ştia că un contract se semnează în cel puţin două exemplare - originale, ambele…

PS. În România, actul normativ care reglementează domeniul drepturilor de autor şi conexe este Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare. Iar instituţia cu atribuţii în acest domeniu este, oricât ar părea de ciudat, tot ORDA. Spun asta, fiindcă în ultimii ani instituţia în chestiune a devenit o prezenţă cam fantomatică. (15.12.2015)

*

A mai murit o fată, dintre răniţii de la Colectiv. Avusese arsuri pe 30% din suprafaţa corporală, se spune în comunicatul de presă. Dumnezeu s-o odihnească.

La alt telejurnal, un pic mai târziu, ni se prezintă cazul unei alte supravieţuitoare a unui incendiu, din SUA. E vorba de o fetiţă de 8 ani, care a avut arsuri pe 75% din suprafaţa corporală. Iar acum, dă interviuri la televiziune. Punct. (17.12.2015)

*

Îmi sunt absolut indiferente etichetele: dreapta, stânga, în sus, în jos, dincolo de, dincoace de etc. Vreau doar două lucruri: civilizaţie şi democraţie.

NB. A fi civilizat mai înseamnă şi să înţelegi că, în anumite conjuncturi, cum ar fi momentul politic actual, fără ripostă militară masivă nu se poate. Toleranţa şi corectitudinea neputincioasă de până acum conduc direct, în interval de săptămâni sau luni (NU DE ANI), la sfârşitul civilizaţiei.

*

Ruşii iar “s-au scos”. La fel ca şi în al doilea război mondial, iar au găsit pe alţii mai răi ca ei cu care să se bată, pozând în salvatori ai civilizaţiei şi îmbrobodindu-i, astfel, pe occidentalii idioţi. De data asta, le e infinit mai uşor, au muniţie termobarică şi alte jucării care l-ar speria şi pe tovarăşul Dracu’, iar actualii sălbatici fanatizaţi şi drogaţi nu fac nici cât o miime din Wehrmacht.

*

Zeci, sute, mii! de articole cretine cu titlul ISTORIA TREBUIE RESCRISĂ! Eu zic că ar trebui mai degrabă învăţată.

*

Iar e cult B1TV. Cică liceencele de la liceul Rosetti, care s-au bătut într-o recreaţie, vor plăti pe măsura faptelor primarului Onţanu de la sectorul 2.

Ei, nici chiar aşa! ce-or fi făcut bietele caftangioaice, ca să fie pedepsite în halul ăsta penal? Aveţi un pic de omenie, mă băieţi!

*

INOCENŢĂ, NUMELE TĂU E “COMENTATOR POLITIC” TV!

Cică am putea să punem laba pe niscai refugiaţi arabi mai spălaţi – medici, ingineri – pe care să-i aducem încoa, că tot emigrează ai noştri în draci şi ne cam resimţim. Nevinovaţilor, ştiţi ce procentaj din terenul arabil al României are proprietari arabi? Şi ştiţi că cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România e arab? Şi mai ştiţi că PDSR-ul avea un membru marcant pe nume Zaher Iskandarani?

(vezi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=14742 şi http://www.amosnews.ro/arhiva/contrabanda-cu-tigari-ocupatia-preferata-lui-iskandarani-30-05-2005)

*

Iar au inventat ăştia nişte impozite.

Ştiţi bancul cu statuia? Statu ia tot.

Dar pe ăla cu statuie? Statu ie porc.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

verse adverse inverse transverse perverse

Monday, November 2nd, 2015

ATLAS

Aud pârâind şi mi-e teamă că se rupe

pânza putredă şi albastră de deasupra noastră

Şi stelele-au să cadă

Şi-o să se vadă

tencuiala coşcovită, mucedă,

din spatele ecranului.

Simt greul, tot mai greul.

Am un fel de cancer,

Ceva creşte în fundul ochilor mei.

E greutatea, numai greutatea de negură şi zgură

sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.

Ochi fără mâini.

Port în spinare mizeria asta

tot mai plină de păduchi tot mai plini

de Duhul Sânt şi de zmerenie.

Ăştia îl au pe Dumnezeu.

Îl au cum ai o curvă, în treacăt şi grăbit,

la ceas nepotrivit.

Îi ţin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,

în care-ncape totul,

Slugă deşălată

la ăştia plini de bună cuviinţă.

SCHIZOPOEM

Lumea e dreaptă

Strâmbă e numai gândirea mea dereistă.

Angrenajele merg bine până în clipa

Când nimeresc eu bobul de nisip printre ele.

Dacă tu eşti bun

Eu sunt rău

Şi viceversa

o hypocrite lecteur mon semblable mon frère.

Vie Domnia Luminii

Odată cu desfiinţarea mea

Dar aţi avea curajul să pariaţi

Că aşa se va şi întâmpla?

Plouă

Grâul va da în spic mult mai devreme

Dar pe mine mă udă

Şi asta nu-mi place.

Doamne-dacă-exişti

Ajută-mă să cred în continuare

Că Eu nu este Ei.

MIE îmi va da viitorul dreptate

Dar asta se va întâmpla din vina voastră.

Nu sunt decât o mică fiară

Neînscrisă în controale.

Fiarelor mari

Fiarelor feroce

Fiarelor vechi

Primiţi-mă printre voi

Iubiţi-mă

LAMENTO LA SFÂRŞITUL LUMII

Revărs asupra voastră

Haznaua sufletului meu

Lumea s-a stins

De câtă dragoste e oare nevoie

Spre a o reaprinde

Tot soiul de  pocăiţi

Mănâncă rahat despre apocalipsă

Şi epuizarea resurselor energetice

În noi toţi nu mai e

Destulă viaţă

Ca să murim ca lumea

Şi astfel continuăm

O ţinem tot aşa

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (49)

Sunday, October 18th, 2015

*

O doamnă care publică într-o distinsă revistă culturală bucureşteană foloseşte/inventează vocabula “târzielnic”. Ceea ce mă trimite cu gândul – absolut involuntar, pe cuvânt – la termenul “chiloţelnic”, ce-l folosea o prietenă a mea din tinereţe, referindu-se la sertarul cu pricina al unui scrin din dormitorul său.

*

Ultima ardere pe rug a unei vrăjitoare, pe teritoriul Europei, s-a întâmplat la Târgu Mureş. Pe la 1730, dacă mi-aduc bine aminte.

*

Singurul motiv pentru care blamăm fărădelegile trecutului este că au fost comise de alţii.

*

Doctorul Căcâş despre rolul Providenţei în practica medicală: cazul individului care încasează un cuţit în burtă, la cârciumă, iar apoi, operat la Urgenţă, i se descoperă un ulcer gastric aproape perforat.

*

OMUL NOU

Fără ruşine, fără scârbă, fără frică. Şi votat cu entuziasm de Bizonul Naţional.

*

CUM NE ANUNŢĂ ĂŞTIA UŞUREL, CU BINIŞORUL, CĂ PURCEAUA-I DECEDATĂ ÎN COTEŢ : CA PE SOLDATUL T.R. BULĂ


Cam aşa ne-a fost vândut şi anunţul despre spionarea noastră electronică de către Organe : uşurel, cu binişorul. Adică, mai întâi, într-o formă absolut revoltătoare, evident provocatoare cu intenţie, iar mai apoi, într-o formă aparent atenuată, deşi tot atât de inacceptabilă, în fond. Iar noi, Bizonul Naţional, am înghiţit-o fără pic de cârâială.
A, nu ştiţi cum l-au anunţat pe Bulă c-a murit tat-său ? Păi, l-a chemat căpitanul în birou, l-a poftit să stea jos şi l-a întrebat cam aşa :

- Băi soldat, tu îţi iubeşti mama ?

- Da, să trăiţi, o iubesc foarte mult.

- Îl iubeşti şi pe tatăl tău ?

- Da, să trăiţi, şi pe el.
- Da’ pe cine iubeşti tu mai mult, ia zi, pe mama sau pe tata?
- Păi… cred că pe mama.
- Ei, atunci, bucură-te, băi soldat, n-a murit mă-ta. A murit tac-tu !


Aşa ne-au anunţat că ne vin în vizită - eternă şi definitivă - tradiţionalele mii de prieteni musulmani şi că legea Big Brother a intrat binemersi în pâine… şi altele… şi altele…

*

20.10.2015 :

Chiar în clipa asta, pe canalul TNT se difuzează Toţi oamenii preşedintelui, filmul de acum vreo 40 de ani cu Redford şi Dustin Hofman, despre scandalul Watergate, care l-a obligat pe Nixon să-şi dea demisia. Asta, desigur, cu totul întâmplător, fără nici o legătură cu poveştile despre postacii Nuţicăi, de care sunt pline ziarele şi telejurnalele de azi. Românu’ e băiat subtil - chiar şi atunci când semnează TNT.

*

21.10.2015 :

Zmeul îşi aruncă buzduganul ca s-o prevină pe Ileana Cosânzeana că se-ntoarce de la slujbă, pentru ca să nu, Doamne fereşte, ne trezim cu vreo surpriză. După cum şi marele Alex Ştefănescu, fost dinosaur la SUPLIMENTUL LITERAR-ARTISTIC AL SCÎNTEII TINERETULUI, l-a prevenit pe Radu Aldulescu c-o să fie lăsat pe drumuri în prag de iarnă fiind brutal şi Salvamar.
Vezi ROMÂNIA LITERARĂ nr. 26-27/2015:

<< CROCHIURI EXPRESIVE
În ACOLADA, Alex Ştefănescu îşi continuă seria de mini-portrete literare. Reproducem din numărul 5 al revistei care apare la Baia Mare două crochiuri expresive. Al Monicăi Lovinescu:      …

Şi al lui Radu Aldulescu: „Radu Aldulescu nu scrie, ci strigă, răguşit, revendicativ. El face cronica vieţii primitive a unor declasaţi şi crede că îi reprezintă pe oamenii nedreptăţiţi de soartă. Este de un stângism… stângaci. Şi totuşi… criticii s-au predat! Ca de obicei, intelectualii aplaudă în mod iresponsabil brutalitatea. Se pierd cu firea în faţa autorilor inculţi care dau sugestie de forţă, aşa cum se emoţionează domnişoarele în prezenţa bărbaţilor muşchiuloşi de la Salvamar.” >>

Asta aşa, ca să nu zică Aldulescu că n-a ştiut ce bucurie îi pregăteşte Uniunea Scriitorilor.

Şi asta, cu toate că, mai deunăzi, tot el, Alex Ştefănescu, îl considera drept unul dintre cei mai importanţi romancieri români (a se vedea, printre altele, http://jurnalul.ro/…/cronicile-genocidului-de-radu-aldulesc…).

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (48)

Monday, September 28th, 2015

1. Drepturile omului ? Categoric, da.
2. Toţi bipezii sunt oameni ? Categoric, nu.

*

BACOVIANĂ

S-a stricat vremea. În autobuz miroase a câine plouat şi a băşini. Unul din faţa mea deschide geamul. Pasagerii urlă că e curent.

*

Se renunţă tot mai decis la „superstiţia” noţiunii de Valoare. Valoarea este o noţiune relativă şi mai ales, necuantificabilă. Deci inoperantă, inaplicabilă, inutilizabilă. În absenţa ei, toate creaţiile artistice vor fi tratate la fel. Democratic.

Se uită că locul democraţiei nu este în artă, un domeniu prin definiţie elitar. Cine transferă ideea de democraţie în câmpul artei, de obicei o elimină din întreg restul vieţii sociale, adică de acolo unde îi este locul de drept. Să ne gândim la Ceauşescu şi la Cântarea României. (Dar tot atât de bine am putea să ne ducem cu mintea şi la massmedia actuală. Iar lucrul ăsta ar trebui să ne cam pună pe gânduri.)

*

Individul arată ca şi cum ar purta doliu după el însuşi.

*

Sunt mediocru într-un mod absolut strălucit.

*

Reclamă la pasta de dinţi: DINŢI ALBI PENTRU ZILE NEGRE !

*

Astea se întâmplau la o vârstă când poftei carnale poţi încă să-i zici romantism.

*

Ion Iliescu pe englezeşte : „Măi darling !”

*

În Ţara lui Mucles (căreia mai de mult i se spunea Ţara de Apoi), muştele pe căciulă sunt mari cât vacile.

*

Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată / Societatea Habotnică Multilateral Dezvoltată

*

Socialismul şi „averea poporului”. Se confiscă („naţionalizează”) totul, de la fabrici şi prăvălii, la case, bani şi grâul din hambare: dacă tot nu putem să le dăm de mâncare decât la unii, atunci hai să-i înfometăm pe toţi – şi să vedeţi că toată lumea o să fie mulţumită. Şi o să-şi ţină gura, las că ne ocupăm noi de asta.

*

O să râdeţi, dar cabinetul ministrului din vechea Casă a Scânteii, în care am făcut “de gardă” vreo câteva nopţi, prin anii 1990-92, avea baie cu jacuzzi. Care se afla acolo din capul locului, adică de prin 1953, când a fost dată în funcţiune măgăoaia stalinistă de la Bucureşti. (2014.12.29)

*

Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine”. Pare destul de adevărat, cu aplicabilitate reală, efectivă, dacă te gândeşti că, din salariul tău şi-al altora care chiar munceau, mai erau plătite diverse haimanale („javre”, aşa li se spunea de obicei) – turnători, ginitori, sau pur şi simplu, „piloşi”, care treceau pe acolo doar la zi de leafă.

*

Apropont de Compania Naţională de Autostrăzi (http://www.cnadnr.ro/), sau cum pisici i-o mai fi zicând : cei 1,5  până la 2 kilometri de autostradă cu care blagosloveşte ea, anual, popeurul român au termen de garanţie. De 2, sau de 3 ani, în cel mai fericit caz. După care, măreţele opere inginereşti, aflate încă în scutece, dau ortu popii. Se dezintegrează şi-o iau la vale cu prima ploaie, cu primul îngheţ.
…Şi …alţi bani, altă distracţie ! Alte licitaţii, alte contracte, alte comisioane ! …Dar vă imaginaţi ce comisioane gigantice or fi încasat constructorii antici romani, de-au atins asemenea performanţe ! să reziste drumurile lor 2000 de ani… vă daţi seama ?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Drum_roman

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (47)

Friday, August 21st, 2015

CRITICII LITERARI DE LA POLIŢIA BRAŞOV

Drăguţă – şi întrutotul caracteristică – povestea tânărului poliţist talentat de la Braşov, sancţionat de şefii lui fiindcă povesteşte, pe internet, scene de un haz nebun din activitatea lui profesională de toată ziua.

Cred că am să m-apuc şi eu de povestit, că doar am fost, timp de doişpe ani, „comunicator” la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – iar cei ce mi se adresau personal, în scris sau prin telefon, erau încălcătorii de lege cu pricina, adică infractori sau contravenienţi, precum şi victimele lor năuce, în proporţii aproximativ egale. Şi mai trebuie adăugat că mare parte dintre ei erau de o originalitate (ca să mă exprim cu blândeţe) frapantă. Şi nu puţini, atinşi rău la mansardă.

Dar până atunci, în aceeaşi ordine de idei, îmi readuc doar aminte că, în 1977, în ultimul meu an de facultate, am păţit cam acelaşi lucru ca şi dl Godina, poliţistul braşovean în chestiune.

Vasăzică, eram student la IATC, secţia Teatrologie-Filmologie, iar programa noastră cuprindea şi o anumită activitate aplicativă, nu mai ştiu cum se numea, „practică în producţie” sau altfel. În cazul meu, ea a constat în realizarea unui scenariu de ficţiune de scurt metraj având la bază o creaţie literară, care să servească realizării de către IATC a unui film didactic comandat de Ministerul Învăţământului.

Care minister întocmise un caiet de sarcini cu specificaţii. Una dintre acestea era intitulată „film didactic de limba engleză / timpurile verbelor”. Adică, trebuia realizat un filmuleţ de ficţiune de vreun sfert de oră, cu actori, care să ilustreze o lecţie de gramatică engleză.

Pe aceasta am ales-o şi am propus catedrei de Regie de Film, respectiv rectorului nostru Mircea Drăgan, căci el era şeful de catedră, ecranizarea unui fragment din Trei într-o barcă, una dintre cele mai tipărite şi traduse cărţi din lume. Scrisă într-o engleză impecabilă, exemplară, această capodoperă umoristică este utilizată în multe ţări anume pentru predarea englezei în gimnaziu şi liceu. Şi în afară de asta, a fost şi a rămas una dintre cărţile mele preferate.

Urma ca eu să fiu scenaristul, iar un coleg de la clasa lui Mircea Drăgan, un irakian (la IATC aveam colegi din cam 10-15 ţări europene, asiatice, sud-americane şi africane), ar fi semnat regia filmului.

M-am apucat de treabă cu entuziasm şi am dat gata scenariul în vreo două săptămâni.

Dialogurile, desigur, erau extrase din cartea lui Jerome K. Jerome, reproduse textual.

Domnul Drăgan mi-a dat un zece – şi a trimis manuscrisul la beneficiar, la Ministerul Învăţământului. De unde, după vreo lună, am primit aviz negativ.

Contrariaţi, cu toţii, Drăgan, regizorul şi cu mine, am insistat să aflăm motivul acestei respingeri.

Într-un târziu, l-am aflat: „nu merge”, ni s-a spus (în cadru neoficial, desigur), „la filmul ăsta se râde”.

…Aşa că nu-i mai bârfiţi pe şefii poliţistului de la Braşov, care i-au interzis să mai facă literatură comică pe internet… sunt şi alţii, mai poliţişti ca ei…

PS. Din păcate, n-am dat curs invitaţiei colegului meu din Irak, care mi-a propus să las naibii filmele didactice şi să-i scriu lui un scenariu despre nişte luptători arabi care pătrund în Israel şi îl nimicesc.

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Domnul & dl Darwin

Saturday, August 15th, 2015

Din înălţimile, din adâncimile,

Din neisprăvirea Cosmosului,

Lucrul În Sine pogorând peste tine,

Definitiv, lapidar şi gongoric,

Ultimativ, imperativ,

Ca o labă peste ochi,

Categoric.

.

Dumnezeu şi domnul Darwin

Au creat fiinţele acestea

Mirifice şi terifiante

De pe fundul oceanului, translucide,

Vălurind azurii,

Fâlfâind argintii

Misterioase, inexplicabile, groteşti,

Cu nume latineşti.

Nu cred, dar îmi închipui că

Dumnezeu şi domnul Darwin

Au făcut toate astea

Ca să mă minunez eu de ele.

.

Alde Stan Păpuşă se holbează la fiinţele

Adâncurilor.

Tot e ceva, îşi zice, pesemne, Dumnezeu.

Şi scrie în carneţel :

Stan Papouash

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (46)

Friday, July 10th, 2015

GÂNDURI CU PREŢ REDUS

Din nostimadele Istoriei: lumea bună, lumea spălată (prin acest termen înţelegând acea categorie de populaţie care a fost persecutată şi spoliată de comunişti, precum şi toţi posesorii de diplome universitare – care, de altfel, sunt în proporţie de cel puţin treisferturi urmaşi ai persecutorilor cu pricina), a detestat în special primii ani, stalinişti, ai comunismului adus de tancurile ruseşti. Principalul motiv al urii şi dispreţului acestora părea să fie calitatea intelectuală jalnică a noilor tartori: toţi erau ţărani, ca Zăroni, ori „ciocănari” analfabeţi.

„N-o să aştepte clasa muncitoare până îşi dă tovarăşul Dej bacalaureatul”, a ricanat odată celebrul bolşevic Belu Zilber. Ceea ce l-a cam costat, după aia.

Paradoxal şi incredibil, abia după prăbuşirea lui Ceauşescu a urmat adevăratul triumf al comunismului, când câinii lui de pază au putut să-i fure banii şi apoi, ţara întreagă – şi, graţie progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, să-şi vadă împlinit visul de a spiona/teroriza pe toată lumea. Abia ucigându-l pe Ceauşescu, a ajuns Securitatea pe cai mari.

Iar lumea spălată a luat-o încă o dată-n bot: astăzi, o mare parte din ştăbime – parlamentari, miniştri şi toate celelalte categorii de vătafi – sunt, ba foşti fierari-betonişti, ba sculeri-matriţeri la bază, ba foşti chelneri, ba foşti şoferi…

Aşa că lumii spălate nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i voteze…

NB. Prin „lume bună, lume spălată” trebuie să înţelegem mai ales categoria de locuitori ai Capitalei capabili a pronunţa „premieră”, cu accent franţuzesc, „pă ţară”. (Să nu credeţi că asta e puţin lucru: ceilalţi, ex-fierar-betoniştii etc., nici n-au auzit vreodată cuvântul „premieră”.)

Pe de altă parte, dacă ne aducem aminte că cel mai bestial guvern al României, guvernul Goga-Cuza, era alcătuit numai din profesori universitari…

*

2014 :

La 1 martie s-au împlinit 74 de ani şi 6 luni de la data considerată drept începutul celui de al 2-lea război mondial - 1 septembrie 1939, când armata lui Hitler a intrat în Danzig “pentru a proteja populaţia germană” din acel oraş.

Da’ nerăbdător mai e Big Brother Volodea, n-a putut el să mai aştepte 6 luni cu dezrobirea fraţilor ruşi de sub ocupaţia fraţilor ucrainieni? măcar să se fi făcut fix 75 de ani de la ultima eliberare de soiul ăsta… număr rotund…

*

Auzi la snobişorii ăştia recenţi: “flashmob” ! păi pe vremuri îi zicea “happening”… să-nţeleagă tot românu’, ce pisici…

*

Şarpele cu ochelari bifocali

*

CATIFELAŢIA, organ de presă

*

Întrebarea lui PULICĂ FRANARIUL: ce tot aveţi cu diminutivele, ce vă tot legaţi de ele ?

*

Somnul raţiunii naşte miniştri.

*

…Şi, după ce al nostru N. C. Munteanu publică pe Facebook hârtiuţa de mai sus, îi iau unii apărarea, bietei femei, dând lumii peste ochi cu jumătăţi de adevăruri.

Aşa că nu-i pot băga în mă-sa decât pe jumătate.

*

Şăfu unui spital din Argeş zise azi la tembelizor că nu-i nici o problemă că subalternii lui i-au dat vitamine uneia cu accident vascular cerebral şi au trimis-o acasă. Că cică nu-i nici o diferenţă între o migrenă şi AVC (popular, dambla).

Că cică simptomele celor două belele sunt uşor de confundat.

…Oare o fi confundat el vreodată hârtia de-o sută, din plic, cu una de două sute ? mă-ntreb eu.

*

*

ROMÂNIA TEUTONICĂ

Pe tot mai mulţi prezentatori radio şi TV, de regulă proveniţi de prin nord-estul ţării, începe să-i cheme Johann, Klaus, Hilde… Au trecut vremurile când se numeau Serghei şi Volodea…

*

VĂLENI & TANACU, JUD. VASLUI

Omul de azi, rural, fără carte ori meserie, fără experienţă de viaţă, fără convingeri. Electorat, telespectator. Şi alcoolic. Pe scurt, acerebrat şi nevertebrat. Predestinat a-şi găsi un exoschelet în religie ori în mafiile politice. Carne de tun multă şi ieftină, ca în Rusia, ori bestie a-socială necontrolabilă, ca la noi.

Bibliografie: „ La scoici, exosecheletul este reprezentat de două valve calcaroase dure, în interiorul cărora este protejat corpul moale al moluştei. La lăcuste, scheletul conţine un strat subţire şi dur, alcătuit dintr-o substanţă organică rezistentă, numită chitină. La raci, crusta chitinoasă, pentru a fi mai dură, este impregnată cu săruri de calciu. „

(Wikipedia, mama noastră)

*

Cazino GARA DE NORD

.

.

1972: Olimpiada (numită de unii tragică şi de alţii, infamă) de la München.

Înotătorul Mark Spitz din SUA ia nu ştiu câte medalii. E răsfăţatul presei. Mai arată şi ca un star de la Hollywood, aşa că poza lui e în toate revistele din lume, chiar şi în ale noastre.

Ne atrage, însă, în mod special atenţia Paris Match-ul în care e pozat în costum de baie, în culori. Treaba asta petrecându-se la serviciu, în timpul, vorba aia, al orelor de program, ne îngrămădim toţi la biroul pe care se află revista adusă de unul dintre noi.

Şi aproape că nu îndrăznim să scoatem vreo vorbă: campionul poartă un slip făcut din drapelul naţional al Americii !

Sacrilegiul acesta face să ni se încleşteze fălcile şi să ni se zbârlească părul pe spinare. Nici nu îndrăznim să ne imaginăm ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi la ştrand cu tricolorul îmbrăcând acea parte a corpului nostru care, oficial, nici nu există şi despre care doar doctorii au voie să se pronunţe în deplină legalitate şi impunitate !

*

COD CĂCĂNIU. VREMEA VA FI PANICULARĂ mai ales pentru cei care n-au bani să meargă la mare.

Rectificăm : VREMEA VA FI CALICULARĂ (pentru susmenţionaţii).

*

Decalog sec. XX (apud Dan Predescu) :

Heinrich Böll

Mihail Bulgakov

Louis-Ferdinand Céline

Jaroslav Hašek

Ernest Hemingway

James Joyce

Franz Kafka

Thomas Mann

Gabriel Garcia Marquez

Marcel Proust

Post-Decalog sec. XX :

Ivo Andrić

Isaac Babel

Samuel Beckett

Saul Bellow

Massimo Bontempelli

Jorge Luis Borges

Ray Bradbury

Bertolt Brecht

André Breton

Dino Buzzati

Italo Calvino

Albert Camus

Elias Canetti

Karel Čapek

Truman Capote

Raymond Chandler

John Cheever

Paul Claudel

Colette

Joseph Conrad

Julio Cortazar

Heimito von Doderer

John Dos Passos

Petru Dumitriu

Marguerite Duras

Lawrence Durrell

Friedrich Dürrenmatt

Umberto Eco

Antoine de Saint Exupéry

William Faulkner

Alain-Fournier

Romain Gary

Jean Genet

Michel de Ghelderode

André Gide

William Golding

Günter Grass

Daniil Harms

Hermann Hesse

Hugo von Hofmannstahl

Bohumil Hrabal

Aldous Huxley

Ilf şi Petrov

Eugen Ionescu

Alfred Jarry

Ernst Jünger

Ismail Kadaré

Yasunari Kawabata

Jack Kerouac

Milan Kundera

Giuseppe Tomasi di Lampedusa

David Herbert Lawrence

Stanislav Lem

Claude Lévi-Strauss

Primo Levi

Mario Vargas Llosa

Jack London

Norman Mailer

Curzio Malaparte

André Malraux

André Maurois

Henry Miller

Robert Musil

Vladimir Nabokov

George Orwell

Giovanni Papini

Boris Pasternak

Cesare Pavese

Luigi Pirandello

Marin Preda

Raymond Radiguet

Liviu Rebreanu

Władysław Stanisław Reymont

Philip Roth

Jerome David Salinger

Jean Paul Sartre

Arthur Schnitzler

George Bernard Shaw

Aleksandr Soljeniţîn

John Steinbeck

Arkadii şi Boris Strugaţki

Italo Svevo

John Updike

Boris Vian

Kurt Vonnegut

Herbert George Wells

Virginia Woolf

Marguerite Yourcenar

Evghenii Zamiatin

Móricz Zsigmond

Stefan Zweig

*

Într-o discuţie, aseară, cineva a încercat să mă convingă că filme româneşti bune, înainte de ’89, n-au fost doar Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, ci mult mai multe, că regizori talentaţi erau pe atunci, la noi, cu zecile – şi mi-a citat o listă lungă de nume.

În acel moment, l-am întrebat, cu sadismul meu înnăscut, dacă ar fi de acord să se supună următorului experiment: să fie obligat să vizioneze, în fiecare zi, câte trei-patru filme dintre cele la care s-a referit el – şi asta, timp de vreo lună. Omul a pălit şi a lăsat-o moartă. Probabil, fiindcă i-o fi venit în minte acelaşi lucru ca şi mie:

*

O doamnă a pus poza lui Lady Di pe FB şi a scris dedesubt „Şi acum mă întristez cand mă gândesc la ea”.

Probabil că şi răposata simte la fel, adică se întristează când se gândeşte la doamna noastră cu pricina. Căci ce motiv ar avea să se binedispună ?

*

Am fost de curând la cimitir, la ai mei.

Ne salutăm, eu cu paznicul – şi îl întreb, în treacăt „ei, ce mai e nou pe-aici ?”

„Nimic, domnule,” face el „n-a plecat nimeni, toţi sunt la locul lor”.

Negreşit, groparii sunt o breaslă de umorişti. Încă o dată se dovedeşte că Shakespeare ştia totul despre neamul omenesc.

*

DATORII ? CARE DATORII ?

NOI V-AM DAT CIVILIZAŢIA, MIZERABILILOR !

George Topîrceanu, pe care lumea îl ştie, în general, de poet, a scris şi ceva proză. Care, după părerea unor oameni avizaţi (Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu ş.a.), era excelentă. Şi rămâne astfel, mi s-a părut şi mie, când am citit, acum câţiva ani, TURTUCAIA * PIRIN-PLANINA, memoriile lui din primul război mondial, publicate în 1937.

Mi-am adus aminte de ele acum, în hărmălaia stârnită de datoriile Greciei şi de politica ei vis à vis de lumea civilizată, care-i cere să le plătească. Şi în vociferările celor care ne tot amintesc că în Grecia s-a născut civilizaţia şi nu în altă parte – uitând să ne spună dacă ea, civilizaţia, domiciliază tot acolo, ori s-o fi mutat, între timp, altundeva.

În privinţa asta, mi se pare că Topîrceanu a pus un mare punct pe i. E drept că notaţiile lui se referă la Macedonia, unde s-a aflat prizonier în 1916, dar am impresia că se potrivesc ciudat de bine şi Greciei de mai de la sud: “Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; … amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşie între ele de-atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţie geografică şi comitagiu din naştere…”

www.easy-hit-counter.com www.easy-hit-counter.com