Ne cunoaştem de mai bine de 50 de ani, eu cu Ady. De când eu tocmai intrasem la facultate, în Bucureşti, iar el se pregătea să plece în Israel. Unde, la fel ca mine, nici el n-are astâmpăr - şi publică o mulţime de revistuţe literare, pe româneşte.

Am preluat aici, cum se poate vedea mai jos, cel mai recent număr al uneia dintre acestea.

MOZAIC CU AMICI DE CONDEI

Istoria este crudă și nemiloasă. Poporul evreu a suferit mult și niciodată nu a fost răsplătit de Istorie. Tragedia Shoah-ului este banalizarea supremă a răului, citez aici pe Hannah Arendt.

Întrebările privind Holocaustul sunt multiple… tomuri de hârtie scrise nu pot descrie tragedia imensă prin care a trecut poporul evreu. O lacrimă mare pe cerul Istoriei este Shoah-ul, de fapt o furtună în liniștita trecere a timpului.

Am văzut recent un film extrem de interesant despre negarea Holocaustului. Negaționiștii sunt vinovați de dorința de șterge din Istorie această uriașă populație de evrei sacrificată în numele unei idei aberante de către niște conducători ce au urât însuși omul. Nu îmi pot explica, după atâtea cărți și studii citite, de ce s-a întâmplat… poate pentru că Istoria decide în locul nostru. Explicațiile teologice nu mi se par relevante pentru că Dumnezeu Tatăl Nostru nu dorește decât învierea și îndumnezeirea omului. Diavolul să fi dorit aceasta? Sau nişte simpli oameni mânați de un uriaș egoism și o lipsă de umanitate crasă.

Moartea a fost prezentă mereu în istorie. Totuși, sfârșitul crunt al celor 6 milioane de suflete nu mai ține de hazard, ci de o creație a unor oameni fără suflet, o creație denumită “purificarea etnică și a rasei”. Ura față de evrei este veche și imposibil de explicat în câteva rânduri. Ea a fost dusă spre perfecțiune în timpul Holocaustului, o mașinărie care din punctul ei de vedere nu făcea nimic greșit.

Întrebările apasă și acum conștiința oamenilor, marea vinovăție ce cufundă lumea Occidentală într-o beznă morală, semne evidente ale unui declin civilizațional. Unii istorici și filosofi au explicat Holocaustul ca pe un conflict civilizațional. O explicație aparent logică, o logică istorică, totuși rămâne o explicație puerilă. Dimensiunea a ceea ce s-a întâmplat va putea fi judecată peste câteva secole.

Rănile sunt prea adânci, nu s-au închis, iar cauzele care au dus la această tragedie sunt încă prezente: ură, disensiune, antisemitism, xenofobie, intoleranță.

Are poporul evreu are vocația suferinței?

O întrebare adresată Istoriei…

Alexandru Cristian

***

Jurnalista evreică Bari Weiss a părăsit redacţia New York Times din cauza antisemitismului. Ea scrie:

“În calitate de democrat care a rămas fără adăpost, care acum se află cu siguranță în centru, dar care probabil înclină din ce în ce mai mult spre dreapta, am rămas încă o dată cu o apreciere, în ciuda mesagerului, a mesajului administrației Trump, deoarece, privind retrospectiv, ceea ce a făcut ea era destul de incredibil.

Atât de mult din ceea ce s-a întâmplat în acea administrație [Trump] se dovedește a fi fost corect. Și asta este cel mai frustrant pentru mine. Lucrările la zidul de la graniță? Nu ne-a plăcut mesagerul, așa că am ucis mesajul. S-a dovedit că a fost corect.

Emiterea de datorii pe termen lung pentru refinanțare când ratele erau la zero? Nu ne-a plăcut mesagerul, așa că am omorât mesajul.

O pace structurală în Orientul Mijlociu? Nu ne-a plăcut mesagerul, așa că am omorât mesajul.

Când vom înceta să ne mai împușcăm singuri în picior? Și când vom vedea și ne vom lua timp să trecem dincolo de persoana vorbitorului și să le ascultăm cuvânt cu cuvânt?

Dacă este clar că ultimele două săptămâni u fost un semnal de alarmă, următoare întrebare este: De ce?

O parte a răspunsului constă în depravarea pură a terorismului Hamas. Aceasta a făcut ca justificarea și sărbătorirea actelor lor să fie cu atât mai clară.

Contradicțiile și falimentul moral al unei viziuni a lumii care își petrece ani de zile îngrijorându-se de microagresiuni și de poliție a tonului, dar care nu se poate decide de ce parte se află după decapitarea unor copii, nu sunt tocmai greu de observat.

Altfel spus: atunci când organizațiile Black Lives Matter îi slăvesc pe teroriștii islamiști prin postarea unui logo de parapantă, ai fi un prost să nu reevaluezi lucrurile. Evenimentele din ultima săptămână au spulberat iluzia că Wokeness înseamnă protejarea victimelor și apărarea minorităților persecutate. Această ideologie este și a fost întotdeauna despre singurul lucru despre care mulți dintre noi v-am spus că este vorba de ani de zile: puterea. Iar după ultimele două săptămâni, nu mai poate exista îndoială cu privire la modul în care acești oameni vor folosi orice putere pe care o vor lua: vor căuta să îi distrugă, în orice mod posibil, pe cei care nu sunt de acord cu ei.”

***

“Să nu credeți că antisemiții sunt complet inconștienți de absurditatea replicilor lor. Ei știu că remarcile lor sunt găunoase, că pot fi contestate. Dar se amuză singuri, pentru că adversarul lor este cel obligat să folosească cuvintele în mod responsabil, deoarece el crede în cuvinte. Antisemiții au dreptul să se joace.

Le place chiar să se joace cu discursul pentru că, invocând motive ridicole, discreditează seriozitatea interlocutorilor lor. Ei se bucură să acționeze cu rea credință, deoarece nu caută să convingă prin argumente solide, ci să intimideze și să deconcerteze. Dacă îi presați prea tare, vor tăcea brusc, indicând cu superioritate, printr-o frază oarecare, că a trecut timpul pentru argumente.”

Jean-Paul Sartre

***

Nedumerire (e-mail)

Dragă Adrian,

Sper ca sunteți întregi tu și familia, si prietenii, greu de închipuit sălbăticia acestor hamas…. Suntem absolut șocați, cum de au putut să atace ei Israelul?? Ce făcea Bibi când s-a întâmplat asaltul? Când demisionează? Cum se explică catastrofala cădere a Mossad-ului? Cea mai brează armată ce făcea, dormea??? Cum de nu au știut nimic despre ce se pregătea? Ma ierți de întrebările astea, dar suntem uluiți de grozăviile întâmplate în contextul lipsei totale de reacţie a celor aleși să vă păzească viețile. Suntem cu gândul la voi toți cu speranța că sunteți neatinși de o asemenea violență…

Sa auzim de bine. Cu inima strânsă,

Miki

(bunul meu amic din facultate – A.G.)

***

O discuție cu pictorul MAX TZINMAN

Max:

- Între timp, vorbind de ce e aici, în USA: violență fizica eu încă nu am văzut personal, dar ai citit cum se striga Jews to gas… distanţa pîna la fapte nu e așa mare. Și ce vad: destul de multe afișe cu ostaticii, rupte. Se pare că unii din cei care o fac, dacă spui ceva îți răspund ca … e ilegal să pui postere, si că nu vor murdărie! Am văzut și o discuție despre niște copii/tineri (probabil de la liceu, încă nici măcar de la colegiu!) care rupeau… și nu-ti imaginezi câți trecători spuneau ca sunt doar copii, ce să faci…

Problema, aici, este că totdeauna criminalii au mai multe drepturi decât victimele… mai degrabă mă arestează pe mine dacă-i fac ceva vreunui asemenea derbedeu…

Unii au publicat fotografii cu huligani care făceau asta, și au fost rezultate: identificați și concediați !

A.G.:

- Te rog liniștește-te. Este și un război cultural de dus. Războiul acesta în Orient va dura şi va avea efecte profunde. E ca un tsunami mondial, vei vedea. Nu avem altă ieșire decât să lichidăm teroriștii care de mici sunt educați pentru ucidere. Israelul are rolul de a expune adevărata ideologie a islamului. Ambiția lor de a trece civilizația prin foc și sabie a fost amplificată de ISIS.

Dacă noi nu îi oprim acum, Europa va ajunge un califat.

***

anonim:

Of! Adrian! Trăim vremuri cumplite. Bunica mea avea o mare frică de război. Se ruga tot timpul să fie pace.

Noi, românii, mă refer la generațiile mai tinere, nu știm să prețuim ce avem.

Cât mai avem. Singurul ajutor care ne rămâne este Dumnezeu. Sunt aproape cu inima,cu gândul , de tine, de toți ai tăi.

Trebuie să fii tare!

***

A.G.:

Nu pot fi tare, nu particip la lupta fizică. Cel mult, îmi descarc emoțiile și frustarea înjurând actualul guvern.

Infinitele discuții stupide, dreapta, stânga, religioși, fanatici, democrație, presa care e scindată, vorbe … vorbe…

Nimic despre Israel, probleme, educație, spitale , corupția de dimensiuni monstruoase, incapabilii penibili aduși de Bibi ca să-i poată manipula comod.

Cât de orb poate fi un popor așa zis inteligent?

***

revista ALTERNANȚE

Dragă Adrian,

Este tulburător ceea ce scrii, dureros, incredibil, e însă realitatea din ziua de azi. Sunt siderat de tot ce aud, văd și citesc. Oamenii suferă, e deja prea mult, nu pot să cred că Addonai vrea acest calvar, nu-mi pot

închipui așa ceva. În numărul din ianuarie al revistei am să includ textul tău, dar și pe celelalte două. E prea trist ca să rămână tăcere! Firește, dacă îmi permiți. Te rog mult să aveți grijă de voi!

Cu cele mai calde gânduri de prietenie,

Eugen Popin

***

Ca să mai uit de politică și copiii prizonieri în GAZA, am inițiat o colecție numită Arte în timp de război. Poezii, proză, desene, discuții legate de conflict. La arme, cetățeni ai scrisului și al vizualului!

Spre bucuria mea, zeci de scriitori și câțiva artiști plastici au răspuns chemării mele.

În numai trei săptămâni, am reușit o cărticică ilustrată (ebook) cu aproximativ 50 de participanți. Poate fi accesată în Jurnalul Israelian:

www.jurnalisraelian.com/_files/ugd/62b9aa_ca00b68d96b049a7a0cb3b17f438c169.pdf

***

A.G.:

Devii filosof când un perete sau o scară decide viața sau moartea. Cad rachete zilnic. E ca un loto ceresc. Miza e viața cuiva.

Unii pierd.

***

“Ieri seară alarmă la noi și explozii undeva foarte aproape, trei răniți – am aflat mai târziu… blocul avariat și declarat nelocuibil.

Când e alarmă, coboară la noi tot felul de locatari de la etajele de sus, care nu au unde să se adăpostească, pe unii nici nu-i cunosc… vin și intră la noi ca la ei acasă.

Lăsăm ușa deschisă ca să nu bată isteric.

Nici noi nu avem adăpost… dar ei se simt mai în siguranță la parter. Dau buzna și se așază într-un colț, în cele 3-4 minute până se oprește alarma. Toți stau cu nasul în telefon, căutând informații. Apoi pleacă fără un cuvânt.

Scena s-a repetat acum câteva zile de patru ori la rând, seara. Nu putem discuta cu ei, vorbesc gibberish, probabil sunt din Uzbekistan, nimeni nu știe limba lor.

Ce situație… ce popor are astfel de revelații? Și nu, nu ne este frică, suntem doar în depresie, NU EXISTĂ viitor aici.”

Delia

***

Acum, când evreii sunt ciopârțiți și decapitați în țara lor, înțeleg că un al doilea Holocaust are data de 7 Octombrie 2023. Acum exact 50 de ani, eram soldat și făceam armata la aviație. Ziua, avioanele de luptă decolau în misiuni periculoase, dar seara piloții erau răsfățați la petreceri cu muzică și gustări aduse de catering.

Ce s-a schimbat? Nimic, doar tehnologia e mai eficientă. Ura e aceiași. Suntem un popor care trăieşte în orele dintre războaie.

Maria Sava

***

A.G.:

Netanyahu nu vrea să recunoască greșeli, nu are nicio responsabilitate, ne zice. Înainte de război a venit la el un grup de ofițeri rezerviști cu un palpabil semnal de alarmă, nu a vrut să-i primească. Ani de zile a permis ca valize cu dolari trimise de Qatar să fie livrate Hamasului. Care a folosit banii pentru înarmare, salariile teroriștilor, a săpat tuneluri tactice și ofensive. Sub ochii celor de la graniță care vedeau antrenamentele, luptele simulate, pregătirile iminente de război. Ei și? King Bibi face pace cu Saudia, merge la Elon Musk să discute afaceri, se plimbă țanțoș prin Londra… Familia locuiește la hotel de 5 stele, pe banii statului, stil Ceaușescu. Hamasul vrea pace, ne zice guvernul, noi trebuie să oprim Iranul…

A.G.:

Am lansat eBook-ul Artele în timp de război. Prietena Julia Kakucs scrie imediat: Undeva în paginile revistei, printre oameni zdrențuiți sunt și cuvintele mele alături de fotografia lui GeoN si sculptura lui Bruno Catalano. Duminica o așteptați și voi pașnică…

Eu aștept mereu o minune… ar fi așa de simplu dacă Omul ar fi Om sau poate este mai corect să spun, dacă nu ar fi Om?

Viktor Frankl a spus: Auschwitz a arătat de ce este omul capabil, Hiroshima a arătat consecințele…

***

Există democrație?

Pe 9 ianuarie am împlinit 77 de ani și mi-am zis că e timpul să fac confesiuni esențiale.

N-am să încep de la paș’opt, ci am să vin mult încoace, la experiența mea americană, fiindcă e un subiect fierbinte.

Am avut șansa să prind administrațiile Clinton, Bush și Obama, care au dus America spre o democrație măreață, cum nici utopiștii biblici, implicit cei comuniști, nu au visat. Și dacă ar fi fost să urmeze Hillary Clinton, America, pe linia lui Obama, atingea un statut de culme a democrației.

Dar s-a întâmpat să fie altfel. Am fost martor direct la ce s-a întâmplat. Cu ajutorul serviciilor secrete rusești, fapt care nu a fost dovedit, a ajuns președinte Donald Trump. Îl știam de la o emisiune TV foarte guralivă. Zilnic îl vedeam făcând scandal. Era scandalagiul Americii. Și papaciocul lui a prins, a foat ales al 45-lea președinte al Statelor Unite. Cu un statut nemaicunoscut, primul președinte miliardar!

Evident, a început Marele Scandal odată cu sloganul lui „Make America Great Again”! Eram uluit, ce să mai faci America mare, nu e mare? Măcar să o mențină la nivelul la care a dus-o Obama, așa mi-am zis. Dar din chiar prima zi de mandat, Trump semnează desființarea sistemului de asigurări medicale Obamacare, cea mai importantă lege de protecție a populației, care le dădea acces gratuit la sănătate tuturor. America ajunsese number one la acest capitol în lume. Iar Trump vine și taie acest drept și decretează că „fiecare cetățean al Americii trebuie să fie capabil să-și plătească medicul”. Ceea ce era o aberație. O aberație, fiindcă un consult complet la un spital american costă peste 5 mii de dolari. Cine să aibă acești bani?

Din tot ce a urmat, după ce echipe de medici au demonstrat că Obamacare e perfectă, că nu poate fi desființată și înlocuită cu Trumpcare, s-a văzut clar că era vorba despre o vendetă. Trump, încă de când a fost ales Obama, l-a contestat, nu l-a suferit. A vrut să distrugă tot ce a construit Obama!!!

Și cred că de aici, din prima zi de mandat, i s-a tras căderea lui Trump, de la Obamacare s-a declanșat seria de proteste care a ținut cât tot mandatul său. A fost un președinte permanent contestat. Fiindcă tot ce câștigase anterior democrația, el a vrut să distrugă. De la mine începe America! Și a început Potopul! El a instituit în America un sistem imperialist original, l-a adus la zi cu toți extemiștii lui, inclusiv Ku Klux Klan-ul. Tot ce câștigaseră pozitiv celelalte administrații americane, se prăbușea. De pildă, îi apăra pe polițiștii care omorau negri!!

Nu trecea zi să nu citesc „The New York Times”, cotidianul principal al Americii, reperul opiniilor americane. Și de sute de ori am citit acolo că America înseamnă Țara Imigranților, un sumum al tuturor națiunilor pământului. O idee similară cu Pământul Făgăduinței. Un Falanster mondial. Și Trump instituie legi segregaționiste, vrea să-i trimită pe negri în Africa, interzice viza, intrarea în America, la șapte țări musumane, îi expulzează pe arabi din țară, mai mult, instituie cea mai aberantă măsură anti-democrată, construcția unui zid la granița cu Mexicul, să nu mai calce picior de drog în America! Numai despre această măsură am citit zeci de cărți umoristice, au apărut zeci de caricaturi și emisiuni satirice, cum au fost perlele lui Alec Baldwin, care-l imita copios pe Trump. Dacă se petece așa ceva, e bine, asta înseamnă libertate, mi-am zis.

Dar avea să nu-l mai imite nimeni, fiindcă Trump devenise periculos, nu mai era omul emisiunii de scandal de la TV, își amenința adversarii, îi insulta, îi dădea în judecată, îi urmărea. De la democrație trecea la democratură, de la omul galant, simpatic, cu smile-ul libertăților, la un ego mic, anormal.

N-am să uit niciodată reacția actorilor, a marilor staruri americane, cei mai buni cunoscători ai vieții, care erau oripilate de măsurile lui Trump. La o gală a premiilor Oscar, când regizorul mexican Iñárritu a luat un mare premiu, Meryl Streep, care a prezentat acest premiu, a demonstrat că în sală se află colegi de-ai ei de pe tot pământul, că America este o țară a tuturor popoarelor, și că a da premiul unui regizor mexican este ceva firesc.

Așa cum n-am să uit nici vocea lui Robert de Niro, care, la înscăunarea lui Trump, a spus: „Acest președinte este o rușine pentru America”! Incredibil! Ce intuiție! Acum, după violențele generate de refuzul lui Trump de a ceda puterea, după pierderea alegerilor din 3 noiembrie 2020, milioane de comentatori spun ceea ce De Niro spusese acum 4 ani!

*

Bun, Trump. O realitate. Asta e. E președinte. Dar ce înseamnă „Make America Great Again”? Înseamnă naționalism. „America trebuie să fie a americanilor”. Cu acest slogan a defilat Trump. Dar ceea ce este firesc într-o țară ca Franța sau România să spui, „Franța trebuie să fie a francezilor”, respectiv „România trebuie să fie a românilor”, în America este absurd, fiindcă nu există o Americă a americanilor puri, ci o Americă a Imigranților americanizați. Uitați-vă numai la biografia vedetelor, toate au rădăcini din alte ținuturi decât Statele Unite. Un preot din Cleveland, cu mare rol în istoria comunirății românești din America, Vasile Hațegan, mi-a spus că american nu poți fi decât la a treia generație, ceea ce înseamnă un număr foarte mic de oameni, fiindcă noile generații se combină cu imigranții. Există chiar și o vorba la New Yrok, am auzit-o de zeci de ori: „New York-ul nu este America, New York-ul este planeta”.

Or tocmai de această realitate nu a vrut să țină seama Trump. A vrut să facă un imperialism naționalist. O aberație. A ajuns la o dictatură a eului, aș numi-o, fiindcă în afară de el, în această barcă nu a mai rămas nimeni. O voce din America îmi scrie: „Trump nu a impus respect, i-a jignit pe toți și a rămas singur”. Până și cel mai fidel aliat, Mike Pence, s-a dezis de el și a anunțat că va participa la ceremonia instaurării la Casa Albă a lui Joe Biden. La fel, fiica și ginerele lui, care s-au dezis de la startul alegerilor. A rămas singur, doar cu extemiștii care au invadat Capitoliul, stârniți de aberațiile lui.

Cum să crezi o asemenea prostie, că alegerile au fost fraudate?! Au fost fraudate, după el, dinainte de a avea loc. E ca și cum ai condamna America, puterea ei, e ca și cum ai spune că e incapabilă să organizeze alegeri libere!! Adică Republica Moldova e capabilă și America, nu! Trump știa că societatea americană s-a săturat de experimentele lui, voia liniște, voia normalitate, de aceea oamenii l-au votat masiv pe Joe Biden (306 electori la 232), politician cu o veche experiență în politica americană, fost vicepreședinte în administreația Obama, cel care a adus cea mai liniștită epocă în relația SUA cu lumea (a obținuit Premiul Nobel pentru pace). Către o viață normală se îndreaptă acum America sub Biden, care a spus că vrea să fie președintele tuturor americanilor, să vindece rănile, să unească o Americă aflată în derivă, divizată cumplit de administrația Trump.

Va reuși oare Biden să readucă America la stadiul unei democrații care a devenit model mondial? Eu cred că da, fiindcă acum America e rănită, dar nu umilită, nici dereglată. Am locuit ani de zile în Manhattan, într-o zonă a marii burghezii americane. Numai un cataclism poate să distrugă ce s-a creat. America e un cosmos, ca un cristal gigantic cu mii de fețe, e foarte greu să mai oprești tăvălugul istoriei odată îndreptat în direcția democratică. În SUA se face democrație de peste 220 de ani. Nu uit ce a spus senatorul republican John McCain: „Chiar dacă Trump va abuza de excese, i le vom potoli, căci sistemul american funcționeză, nu suntem România!”

*

Indiscutabil, experimentul Trump a pus la grea încercare ideea de democrație. Dar există oare vreo democrație reală? O societate a demos-ului, adică a poporului stăpân, nu a existat niciodată.

Am colindat pe tot pământul, am văzut câteva țări. Nu există nicăieri o democrație deplină, ca la carte. Există mai peste tot democratură. Adică o pseudo-democrație, o politică amestecată, care combină avantajele democrației cu elemente totalitariste. Așa cum în comunism dictatura proletariatului umbla mascată în democrație populară. O democrație în care poporul să fie la putere, nu a existat nici în antichitate, fiindcă demos-ul se făcea cu sclavi.

Am studiat atent democrația din țări ca Anglia, Franța și Suedia. Sunt democrații naționale, ca să le spun așa, adică libertățile democratice trebuie să respecte legile țării respective. Și în America chiar, la fel, există democrația imigranților, însă toți respectă constituția Statelor Unite și vorbesc limba engleză! Limba dă identitatea unei națiuni. Eu nu-mi imaginez o democrație în Franța în detrimentul națiunii franceze. Democrație, da, dar cu respectarea tuturor legilor naționale!

Democrația se bazează pe libertate, iar libertatea pe educație. Altfel, libertatea fără educație, fără a respecta legile țării, constituția ei, limba ei, duce la anarhie, la haos. Cum e la noi. Cu alte cuvinte, deocamdată, libertatea este un lux. Ca și democrația.

Experimentul Trump a pus la grea încercare ideea de democrație, repet. Din el vor trage învățăminte toate țările, inclusiv Uniunea Europeană. E timpul să ia aminte și România, să termine cu lingușirea și servilismul față de un model ca America, față de orice model străin.

E timpul ca România să fie ea însăși, democrată pe baza principiilor vechi, naționale. E timpul ca guvernanții să își canalizeze toate eforturile spre Identitatea României, adică spre cultura ei, să reînvie legile strămoșești, ceea ce a conferit personalitate țării. Democrația, cu legile ei internaționale, să se facă respectând Identitatea României. Să existe și la noi, ca în Anglia, Franța sau Suedia, o democrație națională.

Am vrut să iau metroul la Stockholm, din centru până la aeroport, și aveam euro. Nu mi s-a acceptat să cumpăr bilet. A trebuit să schimb euro în coroane suedeze. În Suedia există o democrație extraordinară, dar pe baza legilor specifice acestei țări. România trebuie să termine cu servilismul, trebuie să facă o politică națională, nu naționalistă sau extemistă în stilul lui Trump. Fiindcă altfel, mai devreme sau mai trâziu, va cădea în prăpastia denaturării identitare.

Azi, România e departe de a fi democrată. Nu e nimic. E ca oaia rătăcită de turmă, de marea democrație. Nu poate fi democrată o țară cu președinți și prim-miniștri demascați ca turnători și plagiatori sau în care președintele ei este pe față numai de partea unui partid, adică își folosește toate mijloacele puterii să susțină o mică parte din populație! Sau când parlamentarii votează pentru ruperea unui ținut din trupul țării! Ori când guvernul instituie programe de apărare a escrocilor, de amnistiere a corupților, de justificare a banditismului. Nici o pedeapsă nu s-a terminat cu recuperarea jafului, sunt pedepse cosmetice, fiindcă statul de drept este o caricatură, drepturile omului nu sunt respectate, birocrația excesivă conduce țara. Legile sunt date ca să fie încălcate.

Arbitrarietatea nu înseamnă democrație. Nici cultul personalității cu accente de paranoia.

Sigur, Fiara apocaliptică nu se va lăsa, se va mai zbate, va mai face multă mușiță, dar deja Biden e la putere, deja societatea americană nu e defectă, mecanismul ei istoric funcționează. A suferit un mare șoc, un experiment poate necesar, din care va ieși întărită.

PANOPTICUMUL CULTURII ŞI I(N)DENTITĂŢII NAŢIONALE

Miniştrii Culturii, în ultimele trei decenii, au intrat în istorie prin următoarele:

- Unul, beat mort, descheiat la pantaloni şi cu organul cultural fluturând în vânt, pozat ca atare de un fotoreporter.

- Altul, sau alţii, aprobând contra unor taxe babane înfiinţarea celor câteva mii de edituri şi tipografii particulare, la începutul anilor 90 – şi făcând pierdute toate documentele legate de operaţiunea în chestiune (şi urma sumelor cu pricina, se poate uşor bănui).

- Altul, celebru lingău al lui Nea Nicu şi activiştilor PCR, pe care i-a zugrăvit, în “romanele” sale, ca pe nişte Sfinţi Gheorghe înţepând şopârla.

- Altul, anunţând lumea că va construi chiar lângă sediul guvernului sala de concerte după care de câteva decenii tânjeşte Festivalul George Enescu – pentru ca, după vreun an de la semeaţa-i proclamaţie, să se constate că în locul acela a răsărit ceva ca un mall, fără vreo legătură cu muzica, ba nici chiar cu Ministerul.

- Altul, făcând chetă pentru celebra Cuminţenie a Pământului şi anulând-o în scurt timp fără a mai aduce vorba de soarta ei ulterioară, dacă au mâncat-o Litofagii, dacă au supt-o Bampirii şi dacă subscriptorii şi-au mai primit vreodată banii înapoi.

- Altul, de meserie actor, mărturisind presei intenţia sa de a institui un „Senat al Culturii”, sau al Ministerului Culturii, naiba mai ştie – chestie inspirată direct din iniţiativa de acum vreo cincizeci de ani a unui activist UTC, de înfiinţare a unei brigăzi artistice de amatori la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti).

- Alta, ajunsă ministresă în calitate de nepoată de ambasador ceauşist, mai acu’ câţiva ani – sau ca regizoare a unui spectacol văzut numai de ea, pentru care a încasat vreo 500.000 de lei bani gheaţă de la Misterul Inculturii, în 1992.

- Altul, oferind presei, citez, nişte “pule-n cur”, acum câteva luni.

- Încă unul, evocându-l pe Eminescu drept ”cel mai mare poet CARE l-a avut ţara noastră”.

- Şi în sfârşit, unul care se prezintă drept actor fără să-l fi văzut cineva cumva cândva undeva interpretând alt rol decât cel de ministru şi făcându-i nişte complimente de neuitat, televizate, dnei Rodica Mandache, la Gala Uniter. Şi intrat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca genitor al termenului “bizaritate”.

*

Zeariştii de la ADEVĂRUL, sucursala Târgu Jiu, vorbiră despre căpitanul austriac Schwantz von Nuştiucum. Băbăeţi, ştiţi voi ce înseamnă Schwantz pe nemţeşte? Înseamnă, să mă scuze doamnele, “pulă”. Bă, voi ori aţi vrut să râdeţi de cumpărătorii Adeverului, dac-or mai fi, ori a râs Adeverul de voi publicându-vă. Tertium non datur, vorba austriacului.

În orice caz, fiţi atenţi să nu v-alegeţi cu ceva Schwanz unde-a zis domnu Romaşcanu, ex-Sinistru Al Culturii la Bucureşti.

https://www.comisarul.ro/articol/video-o-sa-primeasca-o-pula-in-cur-toti!/iesire-ne_1129601.html

*

Pe toate canalele tv, turbă comentatorii că pe listele AUR figurează ba doi, ba trei, ba câte cinci membri ai aceleiași familii. Că ce-i asta? nepotism? familiarism? O fi, tataie, că legea nu interzice așa ceva, iar pe Tovarășu Electorat îl doare’n paratrăznet de chestia asta, că el ori nu citește ce scrie pe buletinul de vot, ori, mai cinstit, nu știe carte. Dar partea frumoasă e că adunătura asta de oameni respectabili din mahalaua ortodoxist-putinistă și de la revista România literară produce membri ai Parlamentului României. Nu intră Ponta, nu intră Cristian Diaconescu în parlament – și intră Paulică Frânaru și Saulea Spătaru de la Crâmpoaia! cu toată familia lor! se sparie gândul, stimați telespectatori!

*

Uniunea Scriitorilor din România e surprinsă. Ba chiar stupefiată. Ea n-a mâncat usturoi și de altfel, se spală pe dinți de 2 ori pe zi.

*

CATEGORIA “CELE MAI ŢAPENE FERPARE”

Când a murit mă-sa, Corneliu Vadim Tudor a publicat unul, în România liberă, în care spunea că i-au omorât-o doctorii. Ea fiind, altminteri, imortelă.

*

CUJETARE MIZANTROAPĂ

şi mahmură

Decât să tot pui pe FB poze cu ce-ai crăpat şi băut de Crăciun, mai bine pune poze cu gagicile tale din tinereţe. Să avem şi noi, voyeurii, o bucurie.

26.12.2020

*

Mereu actual

*

Cică generalul De Gaulle trecea cu mașina prin Paris, într-o zi, în ajun de alegeri. Pe un zid plin de graffiti scria mare ”Moarte tâmpiților!”
”Vast program!” a suspinat generalul, trist și descurajat.
Așa zic și eu când văd scris ”O Românie fără hoție!”

*

Ăsta e Certina, primul meu aparat fotografic, fabricat în DDR (Republica Democrată Germană, pentru tineretul inocent). Are o poveste nostimă, care spune multe despre economia lagărului zis socialist. Deși era, propriu zis, un știft ieftin, era totuși un știft făcut de nemți. În condiții de iluminare naturală, la exterior, dădea poze de o calitate surprinzător de bună, cam la nivelul aparatelor rusești care costau de 3 ori mai mult (Zorki, FED, chiar Zenit). Dar ceea ce era incredibil de fițos era tocul. Al meu, cel puțin, avea un toc de piele neagră lăcuită. În condiții normale, într-o țară normală, tocul acesta ar fi fost mai scump decât aparatul. Dar în lagărul nostru și mai ales în Germania de Est, unde, după WWII, industrie chimică nu prea mai exista, deci de mase plastice nici nu putea fi vorba, tinicheaua din care era făcut Certina, sticla șlefuită manual și pielăria tradițională erau singura opțiune.

Așa că aparățelul meu avea un toc foarte pretențios, care făcea lumea să-l creadă Praktica, adică unul dintr-o categorie superioară. Confuzie care a făcut din proprietarul său, în scurtă vreme, fotoreporterul revistei Centrului Universitar București. Dar aceea e altă poveste…

*

Am văzut aseară Land of Mine, un film din 2015. E al doilea film danez, văzut de mine, despre cele păţite de germani la sfârşitul celui de al doilea război mondial (primul fiind Europa, de Lars von Trier). Văd că cineaştii danezi îi compătimesc – dar nu sunt sigur că ăsta e şi sentimentul compatrioţilor lor. În orice caz, acum vreo douăzeci de ani şi ceva de ani, când am făcut o scurtă vizită acolo, lumea nu părea să se omoare după ei. De exemplu, atunci când colegul meu s-a adresat pe nemţeşte şoferului, în autobuz, acela s-a înfuriat şi a vrut să ne dea jos.
Şi, apropo de mărunţişuri filologice, o altă chestie care m-a dat cu roţile-n sus a fost subtitrarea: atunci când, în film, era vorba de un zidar, traducătorul nostru scria “mason”.

*

Trăim într-o țară unde orice radicalism pare îndreptățit – și unde toate radicalismele degenerează.

*

BREAKING NEWS

Noul ministru al Cerșetării va prezenta mâine în Parlament proiectul de lege care prevede că prima navă spațială românească lansată spre Marte va fi pilotată de un absolvent al Facultății de Teologie. Şi cu master în Numerologie.

*

CROMOFOBIE

De azi înainte, românii verzi vor fi obligați să-i numească pe negri albaștri.

*

Din fericire, speţa omenească este alcătuită în proporţie covârşitoare din idioţi. Sfârşitul lumii va veni numai atunci când raportul proşti/deştepţi se va inversa.

*

BREAKING NEWS

.

Nu-i zi de la Dumnezeu să n-aud câte un telectual, la televizor, declarând ritos: din punctul meu de vedere, e albă. Sau: din punctul meu de vedere, e neagră. Toţi repetă până la saturaţie, până la tâmpirea definitivă şi irevocabilă a publicului, vorba asta. Dac-aş fi Pavel Ş., le-aş spune “bă, mă cac în punctul vostru de vedere!” Dar, fiindcă nu sunt, le amintesc doar ce-a spus, odată, un savant neamţ. Orice om, a zis el, are un orizont mai larg sau mai îngust. La unii, acest orizont se îngustează în aşa hal încât se transformă într-un punct. Iar atunci, oamenii aceştia răcnesc: ”iată punctul meu de vedere!”

Aşa scriam acum o lună. Iată că între timp izbucnesc noi scandaluri pe tema asta, cel din Tanzania nefiind de loc singurul – şi, pe de altă parte, nici măcar inspirat de Mike Pompeo şi de Răţoiul Trump.

Comerţul, în general, nu este o îndeletnicire pentru sfinţi. De când lumea şi pământul, această ocupaţie s-a învecinat la stânga cu cea de hoţ şi la dreapta, cu cea de războinic. Toate războaiele din istorie au avut drept cauză haleala – şi cele mai multe dintre ele au beneficiat de camuflaj misticoid. Adică, vezi Doamne, noi nu ne ducem la război din motive de burtă respectiv teşcherea, ci fiindcă aşa ne poruncesc inima, sufletul nostru unanim – şi mintea, creierul nostru unic şi colectiv, care ne interzice orice urmă de gândire proprie. Din moment ce există Dogma, ce-ţi mai trebuie gândire? Până la urmă, chestia asta a ajuns să fie spusă pe şleau: “Der Führer denkt für euch”, Führer-ul gândeşte pentru tine.

Dar să nu divagăm…

A existat, totuşi, un loc, unul singur, unde oamenii au început să privească lucrurile mai de aproape, inventând cu acest prilej noţiunile de individ, de personalitate umană unică şi irepetabilă şi de drepturi ale acesteia – şi generând astfel Istoria lumii şi Civilizaţia. Locul acela s-a numit Europa.

Există o noţiune cu totul şi cu totul europeană, “frica de Dumnezeu”. Asta, chiar dacă Europa este, în general, indiferentă sub aspect religios. Niciodată (cel puţin, în ultimul secol) comerciantul european n-ar fi îndrăznit să vândă produse sanitare infectate sau defecte. Şi nici alte mărfuri ieftine, cu durata de viaţă de fix două ore după ieşirea lor pe uşa prăvăliei.

Iar dacă, totuşi, a făcut-o, l-a luat Mama Dracului în pas alergător, după aceea.

https://www.news.ro/externe/presedintele-tanzaniei-spune-ca-testele-pentru-coronavirus-folosite-in-tara-sa-dau-rezultate-eronate-dupa-ce-au-fost-testate-pozitiv-esantioane-de-la-o-capra-si-de-la-un-fruct-1922404103182020051719350996?fbclid=IwAR3fN6ld6bPBIZSXtiL8v-6WRUED7-Hwv8ARZpBDVATNoJZc1Er5wIc0ZhE

*

CUJETARE STATISTICĂ

Cică peste 1 milion de români trăiesc sub pragul sărăciei. Şi alte 10 milioane, sub pragul sărăciei cu duhul, zic eu.

*

CUJETARE VIRUSATĂ

Credeam că liliecii sunt singurele mamifere zburătoare. Nu-i adevărat, mai sunt pe lume şi doctorii ruşi.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/al-treilea-medic-din-rusia-care-s-a-plans-de-lipsa-echipamentelor-de-protectie-fata-de-coronavirus-a-cazut-de-la-etajul-spitalului-1301564

*

CE ÎNSEAMNĂ “DISTANŢARE SOCIALĂ”?

Înseamnă să faci amor cu Marghioala vorbindu-i cu dumneavoastră. Părerea mea.

*

CUJETARE PANDEMICĂ

Când cu SIDA, parcă era mai vesel.

*

CUJETARE DE ZIUA ZILEI

În limba română, diferenţa între “falnic” şi “jalnic” e de doar o literă. Iar pentru diferenţa între “falic” şi “     ”… adresaţi-vă dr. Ciomu.

*

CUJET, DECI IEZIST

free traffic counter

Socialism = grija față de om

Comunism = grija față de găină

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante.

Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

*

Fiindcă tot veni vorba:

https://yorick.ro/un-vis-de-cosmar/

Iată ce numesc eu ”o cronică de teatru profund documentată”. Sunt convins că autoarea știe despre ce vorbește. Nimic nu mă va face să cred contrariul.

Morala: dragi artiști, aveți grijă să nu afle cronicăresele cine știe ce detalii. Despre viziunea voastră artistică, vreau să zic.

*

M-au cam călcat pe nervi idioții care s-au luat de Johannis că e încheiat la un nasture, sau că știm noi că poartă izmene cu mânecă scurtă, dar uite că o comit și eu. Apropont de parada militară de 14 Iulie de la Paris. Bine-bine, nu zic nimic că am văzut defilând diverși eroi de vârsta a treia și-un pic, unul semănând bine cu Pétain, altul cu Louis de Funès… Dar să văd și niște eroine cam tot din promoția aia bătând pas de defilare (printre care și una călcând cam protetic, al dracu’ dacă n-are aia vreun picior de lemn) – și învârtind marțial săbiuța… Știți, singura dată când am văzut că o sabie poate folosi la ceva a fost într-o cârciumioară mică și drăguță din São Paulo, unde ni s-a servit o “rodizia a gaucha” (cred că așa se scrie). Aia fiind o ditamai pulpă de vită ținută de maître în două săbii zdravene, în timp ce ajutorul lui tăia, cu o săbiuță, felii pe care ni le punea în farfurie.

*

La Paris, Manolică Ăl Mic ține mâna la gură, ca țațele de la Găneasa, când îi șoptește ceva Marelui Portocaliu. Probabil, ca să nu-i citească Putin de pe buze.

*

La Antena3, un celebru analizd militar, comentând defilarea de la Paris, oftează că România ar fi fost cuprinsă de filoamericanism începând din 1989. Da’ de Woodrow Wilson o fi auzit toașu Radu Tudor ? numele ăsta nu-i spune nimic lu’ Tovarășu’ Gradu’ ?

*

Moneda Unică Europeană. Pe scurt, MUE.

*

Cică Soros cumpără massmediile românești. Pe cele rămase necumpărate de Putin, desigur.

*

Cu chestiuța asta mă jucam eu, prin 1970-1973, la Institutul Meteorologic, unde eram muncitor necalificat. E un telefax, o noutate occidentală, Science Fiction pe vremea aia, pentru noi. El reda pozele pe care le recepționam cu stația Hawker Siddeley (care astăzi ar fi considerată o biată ”antenă de satelit”) de la niște sateliți meteo americani, ESSA8 în vizibil și NOAA2 în IR. Eram 3 inși în țara asta care făceam treaba cu pricina, iar pe meridianul nostru, mai erau unii la fel la Moscova și alții, la Salonic. De plătit, ne plăteau cu salariul de necalificat, fiindcă ocupația de operator telecomunicații prin satelit nu exista în nici un nomenclator de la noi. Punct.

Aceasta e fișa (amprenta) mașinii mele de scris, pe care, până în 1989, eram obligat să o dactilografiez, o dată pe an, într-un birou de la circa de Miliție în a cărei rază locuiam. Și țineți cont că rabla mea de mașină de scris, fabricată cam pe vremea primului război mondial, avea vreo 10-15 kilograme. O duceam la circă într-un cărucior de butelii de aragaz.

*

Folklor 4U:

Drag ne-a fost calu bălan

Și cu tacsu milițean

free stat counter