Posts Tagged ‘Alex Cetateanu’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (65)

Sunday, September 17th, 2017

https://www.academia.edu/29849725/Destine_Literare

O spanioloaică plină de idei s-a dat drept copchila din flori a lui Salvador Dali. Și – culmea culmilor! – a reușit să obțină, prin tribunal, deshumarea defunctului pentru efectuarea testării ADN. Care, așa cum era previzibil, a avut rezultat 100% negativ, isteața doamnă neavând vreo legătură cu ilustrul răposat. Dar – tot răul spre bine, cu ocazia asta s-a constatat că MUSTAȚA LUI DALI E LA LOCUL EI!

CUJETAREA MOMENTULUI

Când ți se spune că ești ultimul dintre oameni, asta nu vrea să însemne că toți ceilalți ar fi murit.

Adesea mi-o reamintesc. Zău, nu pot s-o uit. Cred că era singura ființă din lume care să spună ”salut, prieteni!” și să se audă, parcă, ”stai că trag!”. Gurile rele pretindeau că, în tinerețe, a fost atât de agresivă încât n-a făcut prea mulți pureci nici măcar la Săptămâna, unde l-a speriat până și pe Eugen Barbu, care n-a știut cum să scape mai iute de ea.

Există unele rase de câini cu o larg răspândită reputație de ferocitate, cum ar fi Rottweiler sau Doberman. Dar ei nu devin astfel decât dacă sunt dresați în acest scop. Ei bine, în aceasta constă superioritatea speței omenești: pe om nu trebuie să-l îndemni să fie bestial, e suficient să nu-l pedepsești pentru asta.

SCOALĂ-TE TU SĂ MĂ AȘEZ IO. Câtă agitație, cât scandal - doar pentru că se schimbă șăfii din cultură, încasatorii foarte puținelor lefuri de 1000 de euro din acest domeniu. Principii? Ioc. Argumente? Sufletu’. Scandal și țigănie? Cât cuprinde!

Mai nou, zise unul că niște oficine de-alde România liberă, Dilema, Observator cultural și alți neaveniți își bagă nasul și calomniază opera de artă de mai jos, pe care onor Statul se pregătește s-o cumpere cu niște milioane de euro. Desigur, numai un expert al Statului e capabil să înțeleagă mesajul abscons și abstruz al operei din imaginea alăturată: ea ne vorbește despre marile sacrificii făcute de poporul român pentru întregirea țării sale. Nu vedeți? Orbilor! Nu înțelegeți? Calomniatorilor! Nepatrioților! Soroșilor!

Are Arghezi, pe undeva, prin Bilete de papagal, probabil,  un articolaș despre niște Daea și Tudorei Toaderi din vremea lui. El zicea acolo că e mare deosebire între purice și păduche. Puricele, suplu, sprinten, înțeapă și fuge. Păduchele, însă, mare și gras, stă pe loc, se agață de locul ăla de nimeni nu-l poate clinti de acolo. În plus, face cuib pentru el și ai lui. Păduchele e, mai presus de toate, familist, așa zicea Arghezi.

Ce trebuie să faci dacă înghiți un os de pește?

Să înghiți o pisică.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com