Ciocu-mic.Ro

Pictură decadentă, cubistă, din anii Realismului Socialist: ”Dodecaedru cu sâni nr. 2”, ”Penticosaedru erotic”. Secretarul cu Propaganda dă telefon la Securitate, păcum că Spiru Chintilă expune la Galeria Simeza artă pornografică și neoprotestantă.

*

Dezbateri pe legile Justiției:

În Parlament

Un pergament

Te vindecă

De sculament.

(folklor dă Partid)

*

Ofertă turistică de revelion:

Ciumeția / Liquelia / Hypopotamia / Coccixland / Insulele Maladive

*

Apropo de marele și profeticul nostru tov Ceașcă: am auzit că, la Paris, se discută despre circulația alternativă a mașinilor – o zi cu număr par, una cu număr impar. Păi vedeți că nici protocroniștii noștri nu mâncau rahat degeaba? Vedeți că suntem niște înaintemergători? (cam cu spatele înainte, dar, în fine, ÎNAINTE!)

*

CU MATERIALUL CLIENTULUI (România literară nr.48/10 noiembrie 2017, pag.27)

a) ”tema conflictului FRANCEZO-german”. La noi, la țară, îi zicea ”FRANCO-german”. Pe vremuri.

b) ”rulou compresor cu VAPORI”. Tot la noi la țară → ”cu ABURI”.

c) ”DISCUL DUR” = HARD DISK-UL (HDD).

d) ”societatea britanică de televiziune ITV a DECLARAT recent începerea unei noi ecranizări”. Dacă nu ești beat, zici ”a ANUNȚAT recent”.

Morala: Învățați limba română cu ORGANU. Organu Uniunii Scriitorilor din România, 28 pagini, 3 lei.

*

“Pe vremea lui Măgureanu, se făceau 300-400 de interceptări telefonice pe an, nu sute de mii, ca acum.”

N-aș zice că sunt surprins de javrele bătrâne care pretind că poți apuca un rahat de partea lui curată. Doar scârbit.

*

8 noiembrie 2017:

Secolul care s-a împlinit ieri ar trebui să se numească Secolul MIT (Marilor Idei Tâmpite). El a fost cel mai sângeros din istoria omenirii. De până acum.

*

Apropo de hărțuirea sexuală și de măsurile luate împotriva ei – donșoarele mai vor să se afle în atenția brutelor de masculi, sau nu? ca să știm dracu’ o treabă!

*

1933:

Într-un interviu acordat cotidianului Völkischer Beobachter, Eva Braun mărturisește că a fost agresată sexual de Albert Einstein.

*

Cică ”grupuri de suport”. Păi, singurul meu grup de suport e nevastă-mea. M-a suportat o viață întreagă.

*

5 decembrie 2017:

Cică în Piața Victoriei s-au bubuit un pic doi provocatori. Unul pro-, altul anti-Dragnea. Tipic. Trăim în țara unde, dacă nu ești legionar, ești bolșevic. Prin cuvântul Democrație, aici, se înțelege ”să nu mă halești, ci să te halesc”, tertium non datur. Genial a fost doar Niculae, care-a reușit acel ”tertium”, sinteza, în anii 80: și legionar și bolșevic. Sau, mai exact, securist.

*

18 decembrie 2017:

Am văzut pe Facebook o cucoană întrebându-se, în legătură cu deplina debandadă care ”guvernează” acum România: ”și dacă votăm, cu ce ne alegem?” Cu un căcat, soro, cu asta ne alegem. Însă problema e că, dacă nu votăm, ne alegem cu doi (pozele le puneți voi).

*

Trăiește și lasă-l și pe altul! Sau ”Fură și lasă-l și pe altul să fure”. Așa zic nemții. Gabi Firea, însă, nu e de acord cu asta. Ce n-a putut să fure a băgat pe foc. Organizând bâlciuri, șușanele și alte chestii de prăduit banii altora fără a fi prins.

*

Comparația între Science Fiction-ul capitalist și cel comunist. Cel capitalist (H. G. Wells, Aldous Huxley, George Orwell) a dat creații profetice, ale căror întâmplări și idei s-au împlinit și adeverit în proporție de 100%. Cel sovietic (Efremov și atâția alții) este pur și simplu translarea unor deliruri mistice în cheie atee. Dacă nu-i o minune de-a Sfântului Pafnutie, atunci e neapărat parapsihologie, Djuna, efectul Kirlian etc. În SF-ul sovietic, totul este Deus ex machina.

Explicabil: Rusia n-a avut parte de vreo Renaștere - și doar de o imitație, de o umbră de Iluminism.

Și să nu uităm, creștinismul răsăritean este în primul rând răsăritean și abia după aceea creștinism.

*

Acu‘ vreo zece ani, când încă mă mai aflam în Câmpia Muncii, ca purtător de cuvânt al ORDA (calitate în care unii solicitanți telefonici mi se adresau cu ”Alo, Orificiul Român pentru Drepturile de Autor?”) – asta, fiindcă printre sarcinile mele mai mult sau mai puțin extrauterine se afla și cea a Relațiilor cu Publicul.

Vaszică, s-a primit solicitarea unui cetățean dintr-o localitate nord-estică și rurală, care voia să-și protejeze sub aspectul dreptului de autor proiectul anexat, al băncuței compuse din 4 stinghii de stejar/fag/ paltin etc. de 100/8/4 cm, plus 8 țevi de oțel de diferite lungimi, cu diametrul exterior de 2 cm și 16 șuruburi de 6 mm, cu piulițele aferente. Pe care zice că vrea să-l realizeze, producă și comercializeze în târguri și piețe, în scopuri caritabile, fondurile în cauză urmând a fi donate victimelor Revoluției din județul cu pricina.

Șefii mei mă pun să redactez un răspuns păcum că îi vom da OK-ul pe lucrare numai dacă va dovedi că ea e originală. Respectiv, să-l pizduiesc în termeni protocolari. Ceea ce și fac.

Mi-am adus aminte de această întâmplare astăzi, răsfoind un catalog de la Ikea. Am găsit în el câteva produse întrutotul asemănătoare cu propunerea mușteriului nostru de la ORDA. Și cu numele proiectantului pus fălos pe etichetă, spre a i se respecta acestuia sacrosanctele Drepturi Morale de Autor.

Și m-am gândit: oare n-om fi fost noi nedrepți cu alde Da Vinci ăla de acum zece ani? În fond, el nu era cu nimic mai ridicol sau jenant decât occidentalii care ne vând, pe bani buni, minunatele lor produse făcute din două scândurele îmbinate în unghi drept. Ca să nu mai vorbim de cele fabricate în China.

*

”Sunt rare momentele când arta reușește să se ridice până la demnitatea muncii manuale”

Oscar Wilde

*

BREAKING NEWS

Dorobanțul din capul podului de la Cernavodă a fost mutat de ex-premierul Adrian Năstase la reședința acestuia din com. Cornu (PH), unde îndeplinește funcția de PITIC DE GRĂDINĂ cl. I.

Sursă foto: https://www.google.ro/search?q=dorobant+cernavoda&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi-wZG_nrHYAhWFaFAKHU8MAvEQ_AUICigB&biw=1366&bih=637#imgrc=E49wrnwqNvYo_M:

Atenție: dacă puneți botu’ la toate prostiile, e treaba voastră.

GALERIA PERSONAJELOR SHAKESPEARIENE ABSENTE

Marele dramaturg, a cărui muncă migăloasă de șlefuire a textului este proverbială, a schițat și unele scene și personaje pe care istoria culturii universale nu le cunoaște, afirmă R. Mulberry, binecunoscutul exeget shakespearean, citat de Agenția Reuters. El a descoperit recent, într-un anticariat de pe cheiul gârlii, câteva pagini din Regele Lear, scrise, după toate aparențele, chiar de mâna Lebedei din Avon, în care figurează numele Ciordelia, fiica mezină a personajului titular. În varianta general cunoscută până acum, ea apărea cu un nume ușor schimbat – și fără replicile acide din manuscrisul recent scos la lumină.

CNN

11 noiembrie 2017

Eufrosina Mârțu a declarat în exclusivitate corespondentului CNN la Țăndărei că, în anul 1982, a fost violată de șeful de secție de la Combinatul de Șuruburi și Piulițe Speciale a cărui angajată, în calitate de prelucrătoare prin așchiere, era. Acesta i-ar fi promis, cu acea ocazie, o mărire de salariu de 50 de lei.

”Mi-a dat decât dooșcinci, porcu dracului!”, a mai spus E. Mârțu.

În exact aceeași ordine de idei:

Tot cam pe vremea aia, o foarte prezentabilă tânără actriță, cu mai multe apariții cine-TV la activ, l-a reclamat la Partid pe directorul teatrului unde era angajată (că așa era pe vremea aia, dacă chiar voiai să obții un rezultat, te adresai Inchiziției, nu Miliției). Directorul, zicea reclamanta, i-ar fi cerut să se culce cu el. Așa că directorul, actor celebru și el, a fost convocat la Comitetul PCR București să dea explicații.

- E adevărat, tovarășu, ce zice tovarășa? l-ar fi întrebat inchizitorii.

- Tot ce se poate, tovarăși, nu-mi amintesc. Dar e posibil, fiindcă eu așa le zic la toate.

Un comunist cu meclă umană a zis odată că Niculae Ceașcă ar fi întinat nobilele idealuri. ”Am compromis noi comunismul, las’ c-o să compromitem și capitalismul”, a plusat atunci Mircea Dinescu.

Și după cum se vede zilele astea, nu numai capitalismul…

Gala Golden Globe Awards ne-a prezentat în finalul unui maraton de trei ore o imagine antologică: monştrii sacri Steven Spielberg, Quentin Tarantino, Ang Lee, Cathryn Bigelow, Tom Hooper au rămas cu gura căscată când au văzut că Marele Premiu nu a fost acordat unuia dintre filmele lor cotate cu şanse, ci filmului Argo, al tânărului actor Ben Affleck (n. 1972, California), care, puţin mai devreme, la altă categorie-cheie, obţinuse şi mult râvnitul premiu pentru cel mai bun regizor. Într-adevăr, uluitor! Care să fie misterul acestei surprize de proporţii?

Dacă aţi urmărit cu atenţie gala, aţi observat că lângă Ben Affleck a stat toată seara, la aceeaşi masă, George Clooney. Şi în acest fel, o parte din mister se explică. Pasionaţii de film îşi aduc, poate, aminte că anul trecut Marele Premiu a fost obţinut de The Descendants, în care Clooney deţine rolul principal, care i-a adus un Golden Globe. Anul trecut, cei care au rămas cu gura căscată au fost Woody Allen, Martin Scorsese, Roman Polanski şi Pedro Almodovar.

Iar acum trebuie să ştim că Argo este produs de George Clooney! Indiscutabil, aşa cum spuneam şi atunci, George Clooney se dovedeşte cel mai abil sforar.

Semnalez aici o altă explicaţie venită de la Brooks Barnes, corespondentul ziarului New York Times la Hollywood. El scrie, în numărul din 12 ianuarie, negru pe alb despre juriu, respectiv despre Foreign Press Association: “The group’s 84 voting members, givers of the Golden Globe Awards, insist, for instance, that they are impartial journalists. Yet they mostly write for obscure publications like Ogoniok, a Russian magazine and they allow studios to court them agressively” (Grupul celor 84 de membri cu drept de vot, care acordă Premiile Globul de Aur, insistă, de exemplu, că ei sunt jurnalişti imparţiali. Cu toate acestea, ei scriu, în cea mai mare parte, în publicaţii obscure, cum ar fi Ogoniok, o revistă rusească şi permit studiourilor să-i curteze agresiv).

Barnes dezvăluie şi alte dedesubturi, cum ar fi faptul că mesele le sunt oferite de cei interesaţi să ia premii: “Lunch courtesy of Harvey Weinstein”. Şi deja fraţii Weinstein, celebri producători, au 14 Globuri!

Cu un cuvânt, Globurile de Aur “are not taken seriously as artistic milestones, especially compared with the Oscars” (nu sunt luate in serios ca repere artistice, mai ales în comparatie cu premiile Oscar). Dovadă şi audienţa, care e în scădere, de la 55 de milioane în 1998 la 30 milioane, cât este acum. Însăşi preşedinta juriului, Aida Takla-O’Reilly, născută în Egipt, e persiflată fiindcă publică în reviste obscure din Dubai.

În fine, o altă cheie de dezlegat misterul poate veni şi din partea lui Bill Clinton. Ce căuta el acolo? Toată sala cu vedete s-a ridicat în picioare când fostul preşedinte al SUA a apărut la microfon şi a prefaţat videoclipul filmului Lincoln, făcând un scurt elogiu lui Abraham Lincoln, “datorită caruia suntem noi toţi aici”, fiindcă el nu a făcut compromisuri; iar  Daniel Day-Lewis a realizat un rol mai convingător decât legenda. Mai apoi, actorul avea să ia premiul pentru cea mai bună interpretare.

Dar prezenţa lui Clinton a mai însemnat ceva pentru cunoscători - şi anume că de numele lui este legată desecretizarea documentelor privind misiunea Argo, cum vom vedea. Prezenţa lui Bill Clinton a iscat şi o glumă, care a apărut a doua zi în toată presa americană. Dupa ce el şi-a terminat cuvântul, în timp ce ieşea din scenă, prezentatoarea Amy Poehler l-a privit din urmă şi a spus: “Oh my God. What an exciting special guest! That was Hillary Clinton’s husband”.

Se petrec şi astfel de derapaje la o prestigioasă gală, care, de altfel, a fost pigmentată non-stop cu momente de umor, fie că veneau de la cele două prezentatoare (a doua, Tina Fey, la un moment dat a apărut în travesti), fie de la monştri sacri ca Sylvester Stallone şi Arnold Schwarzenegger, fie de la Sasha Cohen Baron sau alţi comici americani.

Se spune că Golden Globe pregătesc premiile Oscar. Desigur, altfel nu ar mai avea nici un farmec dacă Golden Globe ar fi mers acum la Lincoln sau premiul de regie la un monstru sacru. Aşa, nimeni nu se supără că marele premiu a ajuns la un tânăr ambiţios, înzestrat să fie un star hollywoodian.

O altă surpriză de proporţii a fost premiul Cecil B. DeMille, care anul trecut a fost acordat lui Morgan Freeman, iar anul acesta actriţei si regizoarei Jodie Foster, flancată pe parcursul întregului eveniment de Mel Gibson, care a jucat rolul principal în ultimul ei film, The Beaver (2011). Şi se spune că prin acest rol ea l-a scos de la dezalcoolizare pe Gibson, redându-i viaţa filmului. Ba s-a şi vorbit o vreme de o relaţie între cei doi, deşi Jodie Foster, în pateticul ei discurs de premiere, a spus că e singură (“I am single”) şi că aşteaptă un fluierat din sală.

În stilul ce caracterizează valorile americane, ea a uimit prin sinceritate, arătând că factorul principal în viaţă şi artă îl constituie iubirea, să înveţi să iubeşti oamenii, pe cei cu care colaborezi. De pildă, ea are un agent cu care lucrează de 38 de ani. Jodie arată splendid, ca imaginile din filmele ei, de când a jucat în Taxi Driver până la The Beaver. Are şi doi băieţi frumoşi, care îi seamănă, prezenţi şi ei la gală.

Indiscutabil, fidelitatea este un sentiment plenar, care lipseşte adesea în relaţiile dintre oameni. Actorii americani premiaţi care au vorbit au făcut elogiul prieteniei, al iubirii, al fidelităţii. Cel mai mult ei apreciază prietenia. Oamenii sunt prea singuri.

Dar poate că secretul încununării cu Best Picture stă chiar în valoarea filmului Argo, în valoarea lui politică, în mesajul lui plin de speranţă. Juriul a dat un semnal adversarilor Americii.

Pe de altă parte, subiectul este o ingenioasă combinaţie între un thriller politic şi un film de artă. În Argo se poate vedea ce miracol este filmul, o artă care poate salva vieţi omeneşti!

Vă mai aduceţi aminte de cazul diplomaţilor americani luaţi ostatici în timpul revoluţiei iraniene, sub ayatollahul Khomeiny? La data de 4 noiembrie 1979, când revoluţia iraniană atingea punctul său critic, militanţii au atacat ambasada americană din Teheran, luând 52 de ostatici. În mijlocul acestui haos, şase americani au reuşit să scape şi să se ascundă în casa ambasadorului canadian Ken Taylor. Ei sunt căutaţi, ameninţaţi cu moartea, de aceea atât guvernul american, cât şi cel canadian roagă CIA să intervină. Agenţia apelează la specialistul de top în „exilări” Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să-i scoată în siguranţă pe cei şase din ţară. Şi el face un plan cu adevărat incredibil, rupt din filme.

Dosarul a fost desecretizat de Bill Clinton şi el a devenit baza acestui film senzaţional, Argo (2012), produs şi realizat de Ben Affleck, care deţine şi rolul principal, pe cel al lui Mendez. Ben Affleck este câştigător al premiului Oscar pentru filmele The Town si Good Will Hunting, acesta din urmă ivit dintr-o colaborare cu Matt Damon. Iată, o nouă generaţie de actori, mă gândesc şi la Clooney, la Brad Pitt şi Angelina Jolie, care devin producători, scenarişti şi regizori.

Drama prezentată în Argo a inflamat spiritele. Însuşi preşedintele Carter cerea să se găsească o soluţie. Au fost mai multe propuneri, dar proaste. O soluţie mai bună a găsit Tony Mendez, în timp ce vedea cu băiatul lui filmul Planeta maimuţelor - când i-a şi venit ideea să apeleze la un prieten de la Hollywood, autor de măşti SF.

Mendez s-a gândit la realizarea unui fals film, la înscenarea unui film SF. Însă avea nevoie de un producător credibil de la Hollywood, pe care l-a găsit, apoi de un scenarist, alegând din zeci de proiecte scenariul Argo - cuvânt care vine de la argonauţi, eroii antici care s-au aventurat după Lâna de aur. A mai ales un regizor, actori, costume, a alcătuit cât a putut de repede această echipă, a avut loc şi o lectură cu actorii în faţa ziariştilor, totul a fost înregistrat, mediatizat, popularizat. Între el şi prietenii lui s-a creat un dialog special, în care expresia „spargo” (adică “să-i spargem!”) a devenit laitmotiv.

Astfel pregătit, Mendez porneşte în acţiunea „spargo” şi ajunge în Iran cu scopul să facă prospecţii, chipurile, pentru filmul Argo.

Cei şase diplomaţi care trebuie scoşi din Iran sunt „distribuiţi” în roluri de regizor, scenarist sau secretară de platou, iar Mendez de producător executiv. Au şi făcut o prospecţie în bazarul de la Teheran, cel mai mare din lume, unde au avut parte de multe emoţii. Totul este palpitant, culminând cu cererea Washington-ului de a se opri acţiunea. Dar Mendez riscă şi merge până la capăt, reuşind să-i scoată pe diplomaţi din Iran cu o cursă de Zürich. Toată această aventură se petrece pe fondul celei mai isterice atmosfere, a urii fără margini a iranienilor împotriva americanilor, care nu-l extrădau pe şahul Reza Pahlavi.

Însă incredibilul a fost real, aşa ceva s-a petrecut în realitate, în perioada 1979-1981. Ostaticii au petrecut 444 zile de coşmar, la limita dintre moarte şi evadare, într-o tensiune tipic islamică.

Dar Affleck s-a oprit numai la cazul celor şase diplomaţi. Iar filmul s-a dovedit a fi calul troian care i-a scos din cetate, care le-a salvat viaţa. În acest fel, Argo este o artă poetică. Poate de aceea, la Bucureşti rulează cu doi spectatori în sală, cum l-am văzut eu la “Patria”, in timp ce, aici, încasările lui sunt deja de trei ori mai mari decat investiţia.

Sigur, e o dramă americană. E un  film politic. Întotdeauna, calul troian al filmului american s-a dovedit filmul politic.

În competiţia din acest an sunt trei astfel de filme nominalizate şi la Oscar, Lincoln, Zero Dark Thirty şi Argo. La Golden Globe a câştigat unul dintre ele. Aşa cum se va întâmpla şi la Oscar, unde sigur va câştiga Lincoln. Acum e Argo, cu un subiect dramatic, tensionat, pe muchie de cuţit, care îi priveşte în primul rând pe americani, dar situaţia e generală, se poate întâmpla oricui, oricărei ţări europene, de pildă, cu ambasade în ţări musulmane.

Mai mult, Argo poate fi o metafora a existenţei, a cărei natură face din oameni, mai mult sau mai puţin, niste argonauţi.

Grid Modorcea

New York

http://www.telegraph.co.uk/culture/film/filmreviews/9664467/Ben-Afflecks-Argo-review.html

Palmares:

MOVIES

Best Motion Picture, Drama: “Argo”

Best Motion Picture, Comedy or Musical: “Les Misérables”

Best Actress, Drama: Jessica Chastain, “Zero Dark Thirty”

Best Actor, Daniel Day-Lewis, “Lincoln”

Best Actress, Comedy or Musical: Jennifer Lawrence, “Silver Linings Playbook”

Best Actor, Comedy or Musical: Hugh Jackman, “Les Misérables”

Best Director: Ben Affleck, “Argo”

Best Supporting Actress: Anne Hathaway, “Les Misérables”

Best Supporting Actor: Christoph Waltz, “Django Unchained”

Best Foreign Language Film: “Amour”

Best Animated Film: “Brave”

Best Screenplay: Quentin Tarantino, “Django Unchained”

Best Original Score: Mychael Danna, “Life of Pi”

Best Original Song: “Skyfall” (music and lyrics by Adele and Paul Epworth), “Skyfall”

TELEVISION

Best Series, Drama: “Homeland,” Showtime

Best Series, Musical or Comedy: “Girls,” HBO

Best Actress, Drama: Claire Danes, “Homeland”

Best Actor, Drama: Damian Lewis, “Homeland”

Best Actress, Comedy or Musical: Lena Dunham, “Girls”

Best Actor, Comedy or Musical: Don Cheadle, “House of Lies”

Best Miniseries or Movie: “Game Change”

Best Actress, Miniseries or Movie: Julianne Moore, “Game Change”

Best Actor, Miniseries or Movie: Kevin Costner, “Hatfields & McCoys”

Best Supporting Actress: Maggie Smith, “Downton Abbey”

Best Supporting Actor: Ed Harris, “Game Change”