Posts Tagged ‘Crevedia’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (112)

Thursday, November 23rd, 2023

NICI EU N-AŞ RENUNŢA LA CASH

Chestia-i că a cam renunţat el la mine.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-limitarea-platilor-cash-trebuie-revizuita-rapid-o-varianta-ar-fi-revenirea-la-plafonul-de-10-000-de-lei-2568851

*

Am cumpărat cu reducere de 20% niște chestii cu prețul majorat cu 150%. Blec Fraieru să trăiască!

*

ZVONURI, BÂRFE, COMENTARII NEPOLITICE

Am auzit că au să-mi dea un grad mare în Marină: contraanimal.

*

Partidul Mumă & Ciumă (de la caz la caz)

*

ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE VEDETA N-A MAI TRĂIT: a murit.

(Muget liber – cotidian săptămânal)

*

Zdamăsi, zeitate locală des invocată la Bucureşti.

*

Slurp! Toată ziua bună ziua dau de vorba asta englezească peste tot, în ziare, pe Facebook, unde vrei şi unde nu vrei. Nu ştiu ce-nseamnă, o fi vreo onomatopee care se referă la înghiţitul pe nemestecate, un soi de “gogîlţ” à la Ion Creangă? Şi dacă da, atunci antonimul, termenul englezesc referitor la Sfânta Băşină, care-o fi?

*

Rușii anunță că o rachetă a căzut lângă centrala nucleară de la Zaporojie. Asta înseamnă că vor s-o arunce în aer. Simultan cu dezlănțuirea noului război mondial. Acum, când toată lumea e cu ochii numai pe Gaza.

27.10.2023

*

Cică 72 de fecioare pe Lumea Ailaltă, dacă crăpi vitejește. Modest ideal, meschin proiect. Păi Warren Beatty, poate-ați auzit de el, s-ar fi culcat cu 3000 de mai mult sau mai puțin fecioare de la Hollywood și din împrejurimi. Pe lumea asta, nu în URSS.

*

Viitorul a trecut.

*

România a trimis 240 de tone de ajutoare în Gaza, zic televiziunile noastre de ştiri. Dar la Crevedia a trimis ceva? întreb eu.

https://www.youtube.com/watch?v=xDK4liFoMK4

*

Lasconi trebuie neapărat să opteze pentru familia “tradițională”, fiindcă altfel n-o mai votează nici de-al dracului municipiul ei țuicifer. Din păcate, Europa nu știe de Tzuika.

https://adevarul.ro/politica/lasconi-criticata-fiica-dezgustata-homofoba-2313711.html

*

Linişteşte-te, bre popeur! Alea două n-au făcut sex în public!

*

Cum trec anii vedetelor: Doamne, în ce hal au putut îmbătrâni zânele de pe ecranele tinereţii mele!

*

În limbajul tuturor prezentatoarelor TV, regăsim în permanență expresiile “săltat de poliție” și “a dat cu subsemnatul”. Acestea provin, evident, din argou, adica din limbajul răufăcătorilor din mahalale și închisori. Academia Română le adoptă, fiindcă ele fac parte din, vezi Doamne, limbajul colocvial. Din limbajul colocvial de la pușcărie. Adică unde s-a familiarizat Academia Română cu el.

*

Televiziunile noastre parcă n-ar avea regizori de emisie.

- Când în studio sunt 4, 5, 6 papagali care fac teoria chibritului (ei îi zic talkshow), operatorul nici de-al dracului n-ar viza mutra vorbitorului, aşa că habar n-are telespectatorul dacă, de exemplu, Putin ameninţă America, sau, dimpotrivă, Erdogan latră la Lună.

- Când vorbeşte în direct un străin, vocea translatorului se aude mai slab ca a străinului. Ba uneori, mai intervine şi toanta de prezentatoare, care ştie ea mai bine – şi vorbeşte peste amândoi.

- Când pe ecran se derulează imagini împrumutate de la CNN sau Euronews, respectiv reportaje din lumea largă, nici de frică n-ar spune ai noştri unde anume se întâmplă lucrurile de pe ecran.

- La fel, numele celor intervievaţi. Le afişăm pe ecran numai dacă ne sunt simpatici. Dacă nu, dă-i în mă-sa.

*

Cu Oul dogmatic n-am avut de-a face. Dar cu Boul Dogmatic, adesea.

*

În viața mea, am avut parte de două soiuri de profesori și de șefi: unii care s-au bucurat sincer de rarele mele succese și chiar m-au încurajat – și alții, care nici măcar nu s-au străduit să-și ascundă oftica atunci când au luat cunoștință de ele. Din prima categorie, marele profesor Ov. S. Crohmălniceanu, care mi-a dat opt la un examen (oral) de admitere la care n-am vorbit decât despre primul subiect de pe bilet. Acesta fiind poezia lui Macedonski, despre care am sporovăit cu plăcere vreo zece minute. Al doilea subiect fiind Sadoveanu, care nu mi-a plăcut de când mă știu, așa că am tăcut mâlc, efectiv mă simțeam blocat. Croh a zâmbit și mi-a dat opt. Inutil, fiindcă mi-ar fi trebuit un zece ca să iau admiterea aceea.

Cealaltă persoană de care-mi aduc aminte cu recunoștință (deși vederile noastre social-politice s-au dovedit divergente după 1989) e regretata mea profesoară Mihaela Tonitza, care tot un opt mi-a dat la un examen, prin anul patru, când n-am scos o vorbă. Asta, fiindcă, recunosc cu toată jena de care mai sunt capabil, eram mache și nu mai puteam să scot o vorbă. Băusem toată noaptea dinaintea examenului. Doamna Tonitza m-a privit uimită, a pufnit în râs și mi-a zis ”dă carnetul încoa și du-te de te culcă”.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe amândoi.

*

Un roman scris la persoana întâi e ca un motor în doi timpi. Unul, scris la persoana a treia, balzacian, seamănă a motor în patru timpi. Deci, Houellebecq/Kawasaki. Însă: Thomas Mann/Mercedes-Maybach S650, Marcel Proust/Bugatti-Veyron, James Joyce/Ferrari, David Herbert Lawrence/Jaguar, Elias Canetti/Bentley, Aldous Huxley/Mini, George Orwell/Range Rover, Graham Greene/Rolls Royce, Salman Rushdie/M3 Half Track etc.

*

De câteva zile, de când am postat aici o corespondenţă din Israel, pe lista Facebook a persoanelor care accesează postările mele au apărut nişte indivizi de ambe sexe pe care i-am detestat şi evitat în ultimele trei decenii. În special, unul clocit în celebrul cuib U.A.I.C. Iaşi – şi apoi, dăruit cu o diplomă de U.N.A.T.C. Şi ulterior, cu o indemnizaţie de merit de către UNITER. L-am avut coleg de birou vreo doi ani, până ce şi-a dat demisia, supărat că şefii noştri nu i-au luat în seamă gradul şi funcţia şi nu i-au dat în plus cele cinşpe procente din leafă, care i s-ar fi cuvenit după lege. Fiind el doctor în Arte – mult aş da să pot citi lucrarea lui de felcerat. Când am făcut cunoştinţă cu el, primele lucruri pe care mi le-a povestit au fost:

- Că taică-su, ieşean, pensionar MApN (sau MAI?), fost plutonier la grăniceri, avea o pensie cât leafa mea. Eu fiind consilier superior clasa I gradaţia I în instituţia aia cu rang de minister. O anumită timiditate, numită discreţie, m-a oprit să-l întreb câţi o fi împuşcat tac’su pe Dunăre.

- Că evreii sunt învăţaţi de mici să-i înşele şi să-i fure pe creştini, ei trebuind să fie loiali şi cinstiţi numai cu ai lor.

*



free hit counter

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (104)

Friday, November 18th, 2022

Din ce-am auzit, din ce zice, adică, popeurul pe Facebook, am înțeles că ambuteiajul și tot balamucul de la noul pasaj sunt provocate de faptul că are două benzi de circulație pe sens, iar străduțele în care dă el, numai una. Înțeleg că, astfel, se repetă povestea Combinatului Avicol Crevedia, de pe vremea lui Nea Nicu. Povestea, folclorul vremii, era cam așa: că CAC ar fi fost dotat cu o instalație computerizată occidentală de ultimă generație care ar fi automatizat complet procesul de hrănire și îngrijire a găinilor, astfel încât s-ar fi realizat o importantă economie de personal. Unde mai pui că robotul capitalist nici n-ar fi dijmuit hrana găinilor statului în folosul găinilor de acasă, ale salariaților – cum se întâmpla cu regularitate până atunci. Numai că, din motiv de economie, instalația occidentală a fost ea cumpărată, dar softul aferent, nu – că prea mare ar fi fost risipa de valută. Așa că instalația a rămas nedespachetată, iar găinile de-acasă ale personalului au halit în continuare din păpica gratuită a Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate.
Dar ce are asta de-a face cu pasajul Domnești? o să spuneți. Nimic, decât că există oarece similitudini între prostia comunistă și tâmpenia Societății Capitaliste Multilateral Dezvoltate, cu două doctorate și trei masterate pe cap de vită furajată cu funcție de răspundere. Actualul proiect, al noului nod rutier Domnești, a întâmpinat mari piedici la capitolul exproprieri de terenuri. Și mai mari ar fi ele dacă actualele străduțe de pașnică mahala în care se varsă noua arteră rutieră ar urma să fie lărgite. Prin expropriere cu despăgubiri, cum altfel? Însă nu-ți trebuie multă imaginație ca să-ți dai seama ce ani și decenii de procese civile ar urma, nici un expropriat nefiind de acord cu suma primită.

Eu, dac-aș fi în locul actualilor decidenți mai sus pomeniți, aș face noul pasaj cu taxă. Iar din încasări, un procentaj oarecare să revină, pe lângă despăgubirile propriu-zise, expropriaților. I-aș transforma în redevențiari. Și să vedeți că atunci n-ar mai protesta.

https://ziare.com/pasaj-domnesti/circulatie-pasaj-domnesti-dupa-deschidere-1772018?fbclid=IwAR3rY1FBDXYD5lPJF2wcBkxUzA8xhzk0RvQ8wXjH6JeNuNUnSJTNmm2G3GQ

*

Acum câțiva ani, trei-patru sau naiba mai știe câți, au apărut becurile cu LED. Și publicitatea aferentă, că nu consumă mai nimic, că țin treizeci de mii de ore… Iar atunci, noi, eu și nevastă-mea, bravi adepți ai progresului tehnic și vajnici susținători ai democrației internaționale și interplanetare, ne-am apucat să schimbăm toate becurile din casă. Desigur că treaba cu orele alea era o dulce vrăjeală extremorientală, jumătate dintre ele n-au ținut nici cât răhățelul comunist de la Fieni. Astea noi nici nu prea erau ieftine și dacă mă uit nu mai departe, ci chiar la reclamele de pe Facebook, nu s-au ieftinit nici de frică de vreo cinci ani încoace.

Dar altceva s-a întâmplat - și anume că, în timpul scurs de când ne-am apucat noi să ne retehnologizăm la domiciliu, s-a scumpit curentul. Și anume, în așa hal că economia cu LED-urile s-a transformat într-o dublă scumpire: pe becul care costa pe vremuri un leu sau doi dai acum zece sau douăzeci, cu speranța că ține o viață (dar viața lui e cam cât a unei găini mai longevive), iar costul facturii de curent electric e acum dublu față de cel de acum fix un an. Deocamdată, doar dublu. Grozav ce am mai profitat de progres. Sau el de noi, nu ne-ar fi de deochi!

*

Omul nostru, zbuciumat şi zdruncinat, în competiția Eurovision de acum câteva luni. Un cineva din preajma mea se uită la el cu gura căscată şi îl interpelează, adrianpăunescian: “Cin’ te f ute, mielule?”

*

Un bou plin de intenții bune (boii au întotdeauna numai intenții dintr-astea) scrie aici că un erou de război a fost distins cu o ”medalie internațională”. Eu propun să înființăm Asociația Internațională Anticoprofagie. Care te bagi?

*

Văzând că toată lumea vorbește de actualul ”Pe frontul de vest nimic nou”, m-am apucat să-l văd și eu. Pe precedentul, cel hollywood-ian din 1930, al lui Lewis Milestone (n. 1895, Chișinău) încă îl mai țin minte – dar nu eram sigur dacă actualul, al …tânărului german Edward Berger, ecranizează același celebru roman al lui Erich Maria Remarque. Căci parcă nu povestește aceleași lucruri. Trebuie spus din capul locului că și noua ecranizare e un film foarte bun, foarte serios – însă categoric diferit de omonimul din 1930. Nu-mi dau dau nici acum seama dacă e diferit și de cartea lui Remarque, pe care mi-e lene s-o recitesc. Așa că am recurs chiar la opiniile lui Edward Berger. Din care reproduc mai jos câteva rânduri:

<<…Acum aproximativ doi ani și jumătate, producătorul meu Malte Grunert m-a sunat și m-a întrebat dacă ar putea obține drepturile asupra acestei povești, dacă m-ar interesa. Și este cel mai mare bestseller german din toate timpurile. Și l-am citit probabil de două ori: o dată în adolescență și apoi la douăzeci de ani, apoi evident de multe ori din nou acum în proces de adaptare. Și existase un scenariu american. Și Malte o citise și nu a putut fi finanțată sau finalizată, cred că din motive evidente. Este o carte germană, a fost transformată într-un film american o dată sau chiar de două ori cu un film de televiziune. Și de ce să o faci din nou? Și atunci când m-a întrebat, ceea ce mi-a venit imediat în minte a fost: „Să facem un film german din asta. Aceasta este o poveste foarte germană. Este momentul potrivit să spunem asta în limba germană.” Părea de netăgăduit într-un fel.

Am crescut văzând multe filme americane sau britanice - și unele dintre ele, filme de război. Și acele povești sunt întotdeauna foarte diferite pentru că sunt despre eroi. Ca american, poți spune povestea unui erou. Poți spune o poveste care denotă o mândrie în cele din urmă, care are sentimentul că s-a realizat ceva și s-a făcut ceva onorabil. Pentru că America a eliberat Europa de fascism, Marea Britanie a fost atacată, a trebuit să se apere. Deci asta generează o generație de regizori care vor face un film foarte diferit. În Germania, nu este nimic de care să fii mândru, acea parte a istoriei. Există un sentiment de rușine, vinovăție, groază, teroare, responsabilitate față de istorie. Și astfel simți, în acest sens, că este o greutate cu care crești. L-am moștenit. Este în ADN-ul meu. Și acel ADN va influența fiecare decizie creativă și sperăm că apoi va face un film care este interesant de împărtășit cu alte țări, deoarece este o perspectivă diferită de filmele de război americane și britanice. Pur și simplu am simțit că vreau să scot asta din sistemul meu și să-l împărtășesc cu alte țări și să spun acea poveste. Și să fac un film specific german. …>>

https://www.yahoo.com/entertainment/why-latest-adaptation-quiet-western-170000477.html

PS. Sigur, toate astea n-au nici o legătură cu războiul din Ukraina. Dar secvența finală, în care generalul german înspăimântat de gândul că va rămâne șomer după războiul pierdut ordonă un atac sinucigaș cu mai puțin de o oră înainte de sfârșitul anunțat al primului război mondial (11 noiembrie 1918, h 11,00 a.m. ), întâmplare care nu mai știu dacă exista în carte – parcă-parcă îmi amintește de un dictator turbat care vrea să nimicească o țară și apoi să se năpustească asupra restului lumii.

*

Acum vreo câţiva ani, am găsit pe site-ul unui anticariat o carte a mea. Ce-i nostim e că băieţii teligenţi de la anticariat s-au gândit să-i însutească preţul reproducându-i autograful: “Doamnei doctor X, de la pacientul său indisciplinat Dan Predescu” (asta, pentru că nu prea luasem pastilele ce mi le prescrisese). Şi m-am gândit: ce-ar fi s-o cumpăr şi să i-o dau iarăşi doamnei doctor, scriind pe ea “Dnei dr. X, cu omagiile reînnoite ale lui DP”? (aşa cum mai făcuse unul înaintea mea, unul celebru, nu ca mine).

*

Democrația și domeniul creației se exclud reciproc, arta fiind cea mai elitară dintre activitățile omenești (”Dacă e artă, nu e pentru oricine. Dacă e pentru oricine, nu e artă” așa a zis, odată, un compozitor celebru). Cine ”democratizează” (adică vulgarizează) arta, o face doar ca să excludă democrația din restul vieții social-politice. A făcut-o Ceaușescu al nostru, cu Cântarea României, iar proprietarii ulteriori de ziare, radiouri, televiziuni au prins ideea din zbor și au făcut bani frumoși din ea.

*

- Costele, ai fost un gentleman, îi spuse ea dimineață, din prag. Apoi îl sărută pe obraz și fugi spre stația de tramvai.

Iată cea mai tristă amintire din tinerețea lui Costel.

*

Counter instalat la 18.11.2022



page counter