Ciocu-mic.Ro

01.04.2022

Azi, pe Viasat Explore TV, tipul acela care tot pescuiește ba prin Congo, ba prin Borneo, ba prin Siberia… De data asta, pe undeva prin Brazilia, unde, cică, o pisică de mare i-a mâncat penisul unui băiat. Ce noroc pe noi, ăștia din sud-estul Europei, îmi vine să zic, pisicuțele noastre nu-s așa de agresive. Cel puțin, când e vorba de

*

Eternă recunoştinţă bucureştenilor de acum două secole, care au croit un oraş cu străzi largi, numai bune pentru parcarea celor unu-virgulă-cinci milioane de autovehicule din actuala capitală. Că ce dracu ne-am fi făcut dacă şi ăia erau la fel de neamuri proaste ca noii proprietari de prin Voluntari, Pipera ş.a.m.d., cu „străzile” lor late de doi metri?

*

O arătare de sex femelin rage la televizor despre Breaking News. Dacă n-aş fi ştiut-o de sfântă, aş fi putut jura că e Curva de la Babilon (ca să mă exprim în termeni biblici).

*

I-auzi: Arhitectul care a proiectat unele dintre cele mai proeminente clădiri din Bucureşti

https://www.businessmagazin.ro/special/arhitectul-care-a-proiectat-unele-dintre-cele-mai-proeminente-cladiri-din-bucuresti-16240377?fbclid=IwAR22HYg2LM6i79WLN8j9B4uhDyANB9nXrQC4dcftsrjg4YNFPyuz9OzSFpY

Despre asta o fi vorba?

*

Au săpat tranșee la Cernobîl.

MOSCOVA NU CREDE ÎN RADIAȚII

*

FaceBook = Fabrică de Biografii inventate

*

FaceBook = locul unde toţi EU sunt dăştepţi şi toţi TU sunt tâmpiţi.

*

Banda Möbius constituie o realitate palpabilă mai ales în cazul biografiilor marilor noştri contemporani de pe malul Dâmboviţei: securişti înainte, democraţi nevoie mare, după.

*

La Bucureşti te umpli de parale:

*

NIMIC NOU SUB REFLECTOARE

Să vorbești despre decăderea teatrului românesc… e poveste lungă. N-o s-o lămurim nici tu, nici eu, dragă cetitoriule - fiindcă suntem subiectivi. Ți-aș propune, însă, o altă abordare, bazată pe date certe.

Prima întrebare: cine au fost profesorii noștri, ai ăstora fezandați și expirați, trecuţi odată, de mult, prin IATC? Radu Penciulescu, Ion Cojar, George Littera, George Banu, Florian Potra, Andrei Strihan, Ileana Berlogea, Mihaela Tonitza-Iordache, Doina Șipoș, Costică Marinescu, George Ceaușu – și alții, pe care nu mi-i amintesc pe moment, și rog să fiu iertat pentru asta. Cine sunt profesorii celor de azi? Aud?

A doua: ce fel de teatru am văzut noi? Iar aici, am să răspund eu, inserând niște preferințe personale, mai de mult mărturisite: ”Mai întâi, George Vraca în Richard al III-lea, o amintire impresionantă a adolescenţei mele. Plus Troilus şi Cresida şi Nepotul lui Rameau (David Esrig), Vicarul (Radu Penciulescu), Viziuni flamande (Dinu Cernescu), Meteorul (Valeriu Moisescu), Karamazovii (Dan Micu), O scrisoare pierdută şi Furtuna (Liviu Ciulei), Maestrul şi Margareta (Cătălina Buzoianu), Tartuffe, Cabala bigoţilor, Oblomov (Alexandru Tocilescu), Procesul (Harag György), Cameristele (Mircea Marin), Vassa Jelezniova (Ion Cojar), Burghezul gentilom (Alexandru Dabija), Fragmente dintr-o trilogie antică (Andrei Şerban), Legături primejdioase (Alexandru Darie), Ubu Rex (Silviu Purcărete) – mai mult sau mai puţin ex aequo. Cine le-a văzut ştie ce-i acela teatru. Cu marele regret că n-am văzut Revizorul pus de Lucian Pintilie.”

Și à propos de asta: neînregistrarea spectacolelor teatrale e o mare ticăloșie, iar distrugerea înregistrărilor existente (Nepotul lui Rameau, regie David Esrig) este o crimă. Și în sfârșit: mai există cursuri de vorbire scenică la UNATC? că tinerele speranțe cam au prune-n gură. Eu atât am avut de spus. Deocamdată.

…

SCENA9 să mănâncă şi gura ei o pâine:

*

18.04.2022

La DIGI24, Luana Păvălucă, cea mai tare din parcare:

*

.

Counter instalat la 6 iulie 2022

CRITICII LITERARI DE LA POLIŢIA BRAŞOV

Drăguţă – şi întrutotul caracteristică – povestea tânărului poliţist talentat de la Braşov, sancţionat de şefii lui fiindcă povesteşte, pe internet, scene de un haz nebun din activitatea lui profesională de toată ziua.

Cred că am să m-apuc şi eu de povestit, că doar am fost, timp de doişpe ani, „comunicator” la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – iar cei ce mi se adresau personal, în scris sau prin telefon, erau încălcătorii de lege cu pricina, adică infractori sau contravenienţi, precum şi victimele lor năuce, în proporţii aproximativ egale. Şi mai trebuie adăugat că mare parte dintre ei erau de o originalitate (ca să mă exprim cu blândeţe) frapantă. Şi nu puţini, atinşi rău la mansardă.

Dar până atunci, în aceeaşi ordine de idei, îmi readuc doar aminte că, în 1977, în ultimul meu an de facultate, am păţit cam acelaşi lucru ca şi dl Godina, poliţistul braşovean în chestiune.

Vasăzică, eram student la IATC, secţia Teatrologie-Filmologie, iar programa noastră cuprindea şi o anumită activitate aplicativă, nu mai ştiu cum se numea, „practică în producţie” sau altfel. În cazul meu, ea a constat în realizarea unui scenariu de ficţiune de scurt metraj având la bază o creaţie literară, care să servească realizării de către IATC a unui film didactic comandat de Ministerul Învăţământului.

Care minister întocmise un caiet de sarcini cu specificaţii. Una dintre acestea era intitulată „film didactic de limba engleză / timpurile verbelor”. Adică, trebuia realizat un filmuleţ de ficţiune de vreun sfert de oră, cu actori, care să ilustreze o lecţie de gramatică engleză.

Pe aceasta am ales-o şi am propus catedrei de Regie de Film, respectiv rectorului nostru Mircea Drăgan, căci el era şeful de catedră, ecranizarea unui fragment din Trei într-o barcă, una dintre cele mai tipărite şi traduse cărţi din lume. Scrisă într-o engleză impecabilă, exemplară, această capodoperă umoristică este utilizată în multe ţări anume pentru predarea englezei în gimnaziu şi liceu. Şi în afară de asta, a fost şi a rămas una dintre cărţile mele preferate.

Urma ca eu să fiu scenaristul, iar un coleg de la clasa lui Mircea Drăgan, un irakian (la IATC aveam colegi din cam 10-15 ţări europene, asiatice, sud-americane şi africane), ar fi semnat regia filmului.

M-am apucat de treabă cu entuziasm şi am dat gata scenariul în vreo două săptămâni.

Dialogurile, desigur, erau extrase din cartea lui Jerome K. Jerome, reproduse textual.

Domnul Drăgan mi-a dat un zece – şi a trimis manuscrisul la beneficiar, la Ministerul Învăţământului. De unde, după vreo lună, am primit aviz negativ.

Contrariaţi, cu toţii, Drăgan, regizorul şi cu mine, am insistat să aflăm motivul acestei respingeri.

Într-un târziu, l-am aflat: „nu merge”, ni s-a spus (în cadru neoficial, desigur), „la filmul ăsta se râde”.

…Aşa că nu-i mai bârfiţi pe şefii poliţistului de la Braşov, care i-au interzis să mai facă literatură comică pe internet… sunt şi alţii, mai poliţişti ca ei…

PS. Din păcate, n-am dat curs invitaţiei colegului meu din Irak, care mi-a propus să las naibii filmele didactice şi să-i scriu lui un scenariu despre nişte luptători arabi care pătrund în Israel şi îl nimicesc. Asta era în 1976.

*

web counter

free hit counter

Am dat întâmplător, acum vreun an sau doi, de Dan, colegul meu de I.A.T.C. Bucureşti (secţia Regie Teatru) şi bun prieten, prin anii 80.

I-am dat un mail, iar el mi-a răspuns spunându-mi, foarte pe scurt, pe unde-a mai umblat în anii ăştia (prin Germania şi Spania, în principal) şi trimiţându-mi afişul filmului său care tocmai urma să apară.

Pentru ca, acum, să-mi trimită una din poeziile sale… pe nemţeşte… I-am pus-o aici, treaba voastră cum o s-o citiţi.

Eu vă spun doar atât: omul are talent. Ce naiba, ne cunoaştem de atâta vreme… !

WALD DER ERWARTUNG

Huldigung an Charles d’Orléans (1394-1465)

Ich bin im Wald des langen Wartens,

versunken tief im trübsten Traum,

ich hoffe munter aufzuwachen,

auf Schicksalsweg bewusst zu laufen

bis zu dem schönsten Lebensbaum.

Ich bin im Wald des langen Wartens,

ich hoffe bald die Zeit zu sehen

wo Liebe, Licht und Harmonie

meinen Gedankenkampf bestehen.

Ich bin im Wald des langen Wartens,

und blicke zwischen alte Eichen

Geheimlichttöne der Natur,

ich weiß, man könnte nun erreichen

seit immer die begehrte Spur.

Ich war im Wald des langen Wartens …

http://www.imdb.com/name/nm2766505/

PLACIDO

dialogurile 100% platonice ale unor beţivi bătrâni

în prezenţa unui cotoi abstinent

care are şi el părerile lui

- fragment -

Într-adevăr, nici unul dintre oamenii de la Cazanul Roşu nu putea fi suspectat de prea multă minte. Zarcaleu, cel care, pe la începutul anilor cincizeci, pe când era locotenent de Secu, asanase Cociocul, a ieşit la pensie pe la jumătatea anilor şaptezeci. Asta fusese curând după ce au fost puse şi fetele să facă armata. Lui Zarcaleu i s-a găsit atunci, ca un supliment la pensie, o slujbă de instructor la nişte fete dintr-astea. Mai exact, era vorba de studentele de la I.A.T.C., de viitoarele actriţe şi regizoare.

Cică un om prevenit face cât doi. Aiurea. Pe Zarcaleu l-au avertizat şefii lui că urma să aibă de-a face nu cu studente obişnuite, ci cu nişte superstudente pline de pile, piloase rău, cu care trebuia să fie atent…

I-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă… Sau o fi tradus chestia asta pe limba lui, adică a înţeles că nu trebuia să le pocnească… dar asta nu însemna că n-ar fi avut voie să le spună, părinteşte şi tovărăşeşte, părerea lui, la orele de instrucţie tactică :

- Aviaţie inamică! urla el, iar când fetele se întindeau pe spate îndreptând acaemurile înspre Dumnezeu, mai striga: depărtat …luat! deşi o asemenea poziţie n-avea nici o legătură cu alarmele aeriene.

Iar apoi, câte uneia care nu se crăcăna prea bine:

- Ce-i, don’şoară, nu ştii să desfaci picioarele? Să treci diseară pe la mine, că te-nvăţ eu!

Încredinţarea lui Zarcaleu că nimeni nu mişcă în faţa lui s-a dovedit greşită, iar el a aflat lucrul acesta într-un mod dureros, la nici o lună după ce fetele de la I.A.T.C. ajunseseră pe mâna lui. Într-o bună zi, la plecarea din cazarmă, s-a trezit că un băiat voia să-i spună ceva:

- Tovarăşu’ Zarcaleu? a rostit acesta, întinzându-i mâna.

- Tovarăşu’ maior Zarcaleu, a vrut el să-l corecteze, dar, până să zică „Zarcaleu”, s-a pomenit cu o lovitură năucitoare în moalele capului, care l-a adormit pe loc.

S-a trezit apoi la Spitalul Militar Central, cu capul înfăşurat în bandaje şi cu mâna dreaptă în ghips. A zăcut o lună acolo – şi timp de încă vreo patru, după aceea, a pişat sânge. Cei doi băieţi de la poarta cazărmii îl tocaseră temeinic – şi asta, fără ca nimeni dinăuntru să observe ceva, deşi intrarea în corpul de gardă era la nici trei metri.

N-avea rost să reclame, i-au spus la Miliţie, nu existau martori. Pe foaia de internare e scris că mirosea a alcool, probabil că îl lovise vreo maşină care se făcuse nevăzută imediat după aceea. Şi nici nu se aşteptau ca el să ţină minte amănuntele, din moment ce era beat în momentul acela.

Chestia a rămas încurcată, un accident de circulaţie neelucidat. Iar unul dintre colegii lui l-a lămurit, compătimitor, la o masă a restaurantului de pe Ştirbei Vodă, la mult timp după aceea:

- Păi bine, mă, tu nu ştiai cine-s fetele alea? ale cui sunt, cu cine-s măritate? Mare pămpălău mai eşti, Zarcaleule tată… să zici mersi c-ai scăpat cu atât…

*

- Doamne, ce seară… suspină Marcel, zapând în disperare, numai reclame peste tot, în acelaşi timp, ăştia sunt sadici, domle… şi talkshow-uri… dacă au atâtea de discutat, de ce nu se duc, domle, la o cârciumă, la o terasă, ceva… şi vin să mă asasineze pe mine cu televizoru’…

- Personalităţi cu trecut incert şi viitor improbabil… rânjeşte Harry, de unde dracu’ au apărut atâtea victime, ca ciupercile după ploaie, uite-l şi pe ăsta, ce faţă…

- Taci, ţipă deodată Marcel, taci, că-l ştiu!

E Zarcaleu, e chiar domnul Zarcaleu… şeful unei asociaţii a victimelor comunismului, invitat la talkshow-ul despre o viitoare lege a despăgubirilor pentru acestea…

- Ia taci puţin, face Adrian, care a preluat telecomanda de la Marcel. Ce naiba e chestia asta?

Chestia aia, pe Mezzo, e Simfonia a Noua, adică în special Oda Bucuriei, într-o viziune cu totul nouă, revoluţionară, zice prezentatoarea.

- Revoluţionară era şi la Radio Berlin, înaintea anunţurilor despre victoriile decisive ale nemţilor în Rusia sau în Africa de nord, revoluţionară e şi acum, la Uie… mare curvă, Oda asta, a Bucuriei, murmură Harry.

- Eşti pur şi simplu negativist, măi dragă, un nenorocit de negativist, îi răspunde Adrian. Nimic de făcut cu tine, şoha n-oi vidè raiù’, vorba cântecului…

- Ce dracu’ face corul ăsta, zice Marcel, mai tăceţi, măi, din gură…

Cu corul de la televizor se întâmplă, într-adevăr, ceva ciudat: după doar câteva măsuri, acutele ca nişte tăişuri de spadă ale sopranei se transformă în ceva ce seamănă mai degrabă a chelălăială, în vreme ce replicile basului devin, fără echivoc, mugete.

Ultimele minute sunt urletul unei haite de lupi, urlet modulat, dizarmonie superioară, după cum suna prezentarea.

Marcel îşi face cruce, iar Placido, care s-a refugiat în braţele lui Harry, îl zgârie până la sânge.

Cei trei se despart îngânduraţi.

- sfârşit -

Actualitatea literara - Lugoj, nr. 19-20 (aprilie-mai 2012), pag. 12