Posts Tagged ‘Alice Georgescu’

MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC (1 bis)

Saturday, May 18th, 2019
.
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=3928
.
Rezumatul capitolului precedent
În anul 1991, Teatrul Naţional Bucureşti şi teatrul Bulandra au făcut un turneu cum nu mai făcuseră ele niciodată până atunci - şi nici de atunci încoace: în Brazilia. Cu ecouri, în proporţie de 2/3, extraordinare (adică, 2 dintre cele 3 spectacole prezentate au provocat aşa ceva).
Deplasarea a fost asigurată de autorităţile competente, respectiv de cele care au aprobat  punerea la dispoziţie, pe gratis, a unuia din cele două Boeing-uri 707 care, până nu cu mult timp în urmă, se aflaseră numai la dispoziţia lui N. Ceauşescu (atunci când ele nu transportau trufandale în RFG, căci mai erau folosite şi la asta, în rarele momente când Iubitul Conducător şi Leana Sa stăteau acasă).
Acest voiaj a dat ocazia unor manifestări dintre cele mai diverse, unele chiar pitoreşti.
.
- urmare -

Iar acum, despre şedinţa aceea din ajunul plecării. La un moment dat, sună unul din telefoanele de lângă biroul ministrului. Dl Pleşu ridică receptorul şi imediat după aceea, comută pe difuzor, pentru ca toţi cei de faţă să audă conversaţia. Interlocutoarea era o doamnă destul de cunoscută de la Televiziunea Română. Care i-a spus ministrului, în esenţă, următoarele: “Am auzit că mâine dimineaţă pleacă avionul la São Paulo şi că mai sunt locuri. Am vorbit la Televiziunea Braziliană şi ei ne aşteaptă. Vrem neapărat să fim de faţă ca să filmăm pentru publicul românesc acest important eveniment cultural şi să realizăm o colaborare cu Televiziunea Braziliană. Suntem trei persoane, eu, operatorul şi sunetistul.”

Dl Pleşu i-a replicat că, în afară de transport, ministerul nu le poate asigura nimic. (De fapt, n-avea valută şi nu putea să le asigure nici celorlalţi 9 însoţitori ai turneului propriu-zis, cărora dl Iliescu, ambasadorul nostru în Brazilia, le-a împrumutat, după câteva zile, suma corespunzând diurnei – care i-a fost restituită, după nişte amuzante peripeţii, la câteva luni după aceea; dar aceea e altă poveste).

“Nu cerem nici un ban, doar să ne primiţi în avion”, a mai zis doamna. OK, aşa a rămas. După şedinţă, am sunat încă o dată în Brazilia (telefonul ministrului era unul dintre cele două internaţionale din minister, celălalt fiind cel de la Direcţia Relaţii Internaţionale, la care teamă mi-e, însă, că nici dl Pleşu n-avea acces) şi am reuşit să suplimentăm cazarea cu încă trei locuri.

Buuun. Ne-am urcat în avion, noi şi echipa TVR cu tot echipamentul ei Betacam de vreo sută de kile şi după şapteşpe ore, eram la destinaţie. A doua zi dimineaţă, în holul hotelului, doamna m-a luat în primire: “vă rog să ne daţi diurna, diurna noastră”.

“Păi n-aţi zis dumneavoastră că nu vă trebuie diurnă?”

“Ce ştii dumneata? N-am zis nimic!”

Mă rog, aşa a rămas, nu m-am apucat să mă cert cu ea la enşpe mii de kilometri de casă, în văzul amploaiaţilor de la un hotel de patru stele. Doamna şi însoţitorii ei şi-au luat diurna, din banii împrumutaţi de la excelenţa sa ambasadorul.

În oraşul São Paulo erau opt televiziuni în momentul acela. Şi niciuna nu era Televiziunea Braziliană. De altfel, din câte ştiu, o televiziune astfel intitulată nu exista nicăieri în Brazilia. Operatorul doamnei, un nume destul de cunoscut în branşă, a făcut un film de douăzeci de minute despre oraşul São Paulo, în care nu se spunea, practic, nimic despre turneul teatral care-l adusese acolo. Filmuleţ care a fost difuzat o dată, după câţiva ani, la TVR şi pe care, în 1993, l-a vândut Editurii Video, susţinând că îi aparţine. (Acesta fiind principalul motiv al demisiei mele de la Editura Video, al cărei angajat devenisem între timp, calitate în care ar fi trebuit să semnez procesul verbal de recepţie a filmului cu pricina, asumându-mi astfel răspunderea inclusiv bănească – încă o poveste despre care voi mai vorbi.)

Iar acum, despre colaborare. Turneul celor două teatre bucureştene a făcut valuri în Brazilia. Nu mai ştiu dacă televiziunile locale au filmat spectacolele noastre, dar una dintre ele, un canal cultural, ne-a invitat pe mai mulţi dintre noi, printre care aşazişii însoţitori (de ex., Alice Georgescu, cronicar teatral şi Visarion Alexa, regizor), la o vizită urmată de un cocktail. Acesta din urmă s-a desfăşurat într-o atmosferă cu adevărat destinsă – deşi nu s-au băut, strictamente, decât sucuri de fructe. M-a amuzat cocktail-ul lingvistic, se vorbea acolo în castiliană, italiană, franceză, mai puţin engleză, care abia începea să pătrundă şi la ei, majoritatea oamenilor de cultură părând cu privirile aţintite mai ales spre Paris, doar tinerii, studenţimea orientându-se spre lumea anglosaxonă. Iar doamna mea de la TVR, de hatârul căreia secretarul nostru de stat de la Externe se muncise să obţină această vizită, stătea mută ca o lebădă într-un colţ, de parcă toată chestia asta n-o privea pe ea.

Până la urmă, Alice şi cu mine am făcut oficiile, traducând… oare ce dracu om fi tradus? Că doamna nu spunea, de fapt, nimic. Nici măcar “hehe”. Aşa că legătura între TVR şi TVB a rămas în coadă de hamsie.

Mi-am adus aminte de toate astea acum, când doamna cu pricina afirmă, la unele televiziuni interlop-securiste, că procurorul Augustin Lazăr e un torţionar.

.

Counter instalat la 2 noiembrie 2022


Din FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, Bucureşti 2012

Sunday, November 4th, 2012

Impresia generală, acum, la sfârşit de festival, este că selecţia a fost judicioasă, că ea chiar reflectă starea actuală a teatrului din România - iar pentru asta,  meritul îi revine, fără îndoială, colegei mele Alice Georgescu, în calitatea ei de director artistic şi selecţioner unic. Unic, căci, nu-i aşa? un cal desenat de o comisie, de un grup de oameni ai muncii, va arăta mai degrabă a cămilă.

Cât despre festival, atâta cât am văzut din el, a fost, pentru mine cel puţin, unul dătător de surprize - şi plăcute şi mai puţin plăcute. La urma urmei, tocmai ăsta e rostul unei asemenea cantităţi de spectacol / metru pătrat / oră, să te surprindă. “Fa stupir”, aşa zicea poetul manierist de acum câteva secole - să te uimească, acesta e rolul principal al artei, iar artistul care nu ştie s-o facă n-are decât să se apuce de ţesălat caii, mai adăuga el.

*

Herta Müller

ŢINUTURILE JOASE / NIEDERUNGEN

Dintre uimirile plăcute ale acestei ediţii, aş începe cu cea provocată de Teatrul German de Stat din Timişoara, venerabilă instituţie ale cărei producţii, cam reumatice pe atunci, le-am comentat în câteva cronici publicate pe la sfârşitul anilor 70, în revistele Orizont şi Teatrul.

Recunosc că, de atunci, multe spectacole ale acestui teatru n-am mai văzut.

Cu atât mai plăcută a fost surpriza descoperirii, acum, a unei trupe noi, tinere, în Ţinuturile joase, un scenariu din textele Hertei Müller realizat de Niky Wolcz, Valerie Seufert şi Ulla Wolcz (traducerea în română a prezentei versiuni scenice fiind semnată de Nora Iuga şi Alexandru Al. Şahighian).

Niky Wolcz este actor, regizor de teatru şi de operă şi de câţiva ani, cadru didactic, alături de Andrei Şerban, la Columbia University din New York. Până la plecarea sa din România, în 1975, a luat parte, ca actor şi ca asistent de regie, la câteva evenimente excepţionale din istoria teatrului românesc, printre care Nepotul lui Rameau, pus în scenă de David Esrig.

Pentru subsemnatul, reîntâlnirea a avut o uşoară tentă nostalgică: ultima oară când l-am mai văzut pe scenă a fost în 1975, la Casandra, studioul IATC-ului, într-un spectacol de diplomă cu Galy Gay de Brecht, dacă mi-aduc bine aminte.

Niederungen / Ţinuturile joase este nostalgie pură, aşa cum numai o rememorare a copilăriei şi a unui îndepărtat loc natal poate fi. Locul se numeşte Nitzkydorf, satul timişean al copilăriei autoarei, iar vremurile sunt cele de după al doilea război mondial, cu cortegiul lor de nenorociri prăvălite peste şvabii bănăţeni: confiscări, tot felul de interdicţii, deportări în Siberia…

Întâmplările cotidiene din viaţa unei familii ca oricare alta de prin partea locului sunt povestite cu ironie tandră de naratoarea Herta (Eszter Tompa) şi trăite cu dăruire inocentă de Herta-copil (Mara Bugarin), ambele, foarte expresive şi convingătoare în rolurile lor. Culmea, Eszter Tompa chiar seamănă cu autoarea.

E descrisă, cu umor sec şi enorm, scena băii şvăbeşti, în care toată familia se spală, săptămânal, pe rând în aceeaşi apă caldă, puţină, căci lemnele de foc sunt scumpe. Sunt pomenite aluziv, fără comentarii şi amănuntele mai puţin avuabile din istoria aceleiaşi comunităţi, respectiv înrolarea voluntară a unora dintre tinerii săi în armata lui Hitler. Şi scriitoarea şi regizorul au darul litotei, cel de a comunica mult cu mijloace puţine.

Toate acestea, într-o dublă ambianţă scenografică, cea propriu-zisă, semnată de celebrul Helmut Stürmer şi cealaltă, cinematografică, regizată de Bogdan George Apetri. E remarcabil felul cum acestea două se completează, se continuă şi se susţin reciproc, într-un ingenios dialog al personajelor şi decorurilor de pe scena de teatru cu cele de pe ecranul din fundal, proiecţia de film nefiind o simplă ilustrare sau un simplu ornament, cum s-a întâmplat să mai văd uneori, ci participant la acţiune, cu drepturi depline.

Ideile lui Erwin Piscator, comilitonul lui Brecht, care a folosit primul, acum vreo opt decenii, proiecţiile cinematografice într-un spectacol de teatru, capătă aici o înfăţişare trimiţând la tablourile lui Chagall: sunt imagini fugitive, în filmul din fundal, care par de-a dreptul parafraze chagalliene şi traduc întocmai lirismul textului.

Dincolo de rafinamentul mizanscenei, însă, ceea ce contează (şi impresionează) cu precădere sunt prezenţele actoriceşti.

Eszter Tompa, Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Daniela Török şi toţi ceilalţi - numeroşi - interpreţi de pe afişul acesta atât de multicultural fac să rezulte un spectacol viu, alert, memorabil.

D.P.

Referinţe suplimentare:

http://www.teatrulgerman.ro/repertoriu.html?no_cache=1&L=3&action=single_view&spectacol_id=123

http://atelier.liternet.ro/articol/7077/Alina-Mazilu-Niky-Wolcz/Actorul-instrumentist-si-instrument-Trebuie-sa-mergi-la-teatru-ca-sa-te-formezi-ca-om.html

Counter instalat la 17.12.2023