Posts Tagged ‘Petru Ionescu’

CAPCANA IUBIRII de Puşi Dinulescu

Saturday, May 31st, 2014

Motto-ul acestei piese autorul l-a luat din Denis Diderot: Unde se află şcoala în care se-nvaţă să simţi?

Tot  un  D.D. era şi Dumitru Dinulescu atunci când era mai tânăr, dar maturizându-se şi ajungând un autor mai complex, şi-a schimbat numele în Puşi Dinulescu.

Plictisit probabil de atâtea premiere pe scenele naţionale, internaţionale şi chiar particulare, a hotărât să se-apropie mai mult de spectatori şi să le ofere o simplă lectură, dar tête-a-tête aproape.

Dar iată despre ce-i vorba în piesă.

Într-o seară de vară, la mare, poate la Mangalia, un bărbat (Milu), inginer, în jur de 40 de ani, o reîntâlneşte pe Doina, doctoriţă, fosta lui iubită din prima tinereţe, care e venită şi ea pe litoral, împreună cu două prietene, tot doctoriţe, Anda şi Marieta.

Dar Doina nu e liberă, trăieşte de 8 ani cu un profesor universitar doctor, cu 20 de ani maI în vârstă. În faţa mărturisirii situaţiei ei, Milu nu se lasă totuşi convins şi insistă, propunându-i să-şi refacă viaţa împreună. Ba mai mult, pentru a o stârni mai tare, începe să-i facă o curte îndrăcită Andei, una din prietenele ei, care e singură şi chiar se şi simte foarte singură. Profitând de confuziile care se nasc în sufletul Doinei, pe de o parte datorită şi atitudinii prea orgolioase şi prea tranşante a profesorului, Milu o recucereşte pe Doina, dar numai pentru scurt timp, ea revenind în cele din urmă la bărbatul, pe care chiar dacă nu-l iubeşte chiar cu un efluviu tineresc, îl respectă. El îi oferă totodată echilibru şi siguranţă. Dar ce se va-ntâmpla cu Milu şi Anda,  prietena Doinei, cu idila lor începută ca un simplu truc sentimental al lui Milu, dar percepută de Anda ca o reală posibilitate de salvare din ghearele singurătăţii?

În ziua de 27 mai 2014, ora 17.30, la Clubul Calderon, din str. Jean-Louis Calderon nr. 39, actorii Erika Băieşu, Avram Birău, Ioana Calotă, Silvia Codreanu, Gabriela Hamzescu, Viorel Păunescu şi Radu Zetu au jucat această comedie amară, la graniţa dintre râs şi plâns. Printre spectatori s-au aflat politicieni (Gelu Voican Voiculescu), regizori (Petru Ionescu, Mircea Marin, Florin Mihăilă, Cristina Nichituş, Dan Victor), scriitori (George Anca, Ion Andreiţă, Florin Costinescu, Aureliu Goci, Dinu Grigorescu, Mariana Petrescu, Dan Predescu, Titus Vâjeu), actori (Cici Dumitrache-Caraman, Cristian Moţiu, Candid Stoica, Romeo Tudor), teleaşti (Mihaela Macovei, Noni Cristea), teatrologi (Ioana Cristea Micescu).

Iar pozele de aici sunt făcute de acelaşi Dan Predescu.

Încălziţi de soare, dar şi de atâta cultură, o parte din cei prezenţi s-au retras în tihna restaurantului Nicoreşti, de la confluenţa străzilor Maria Rosetti cu Toamnei.

AUTORUL

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

DUBLURA de Petru Ionescu, în regia aceluiași

Sunday, December 16th, 2012

Dragoste, artă, moarte…primele două se bat și a treia câştigă.…?!

Aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră !

la Teatrul ÎN CULISE, str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 (prin bd. Carol I)

http://teatru.inculise.ro/program.html

Durata: 1h40’

Dublura este un text dramatic “declanşat” de opera şi de biografia lui Cehov, un joc secund constând în egală măsură în speculaţia erudită pe marginea unui subiect important din istoria teatrului contemporan – cum, cu erudiţie ori fără, s-a mai comis – şi în consemnarea brută, sau mai curând brutală, a grandorii şi mizeriilor meseriei de actor.

Despre care - mai ales, despre cele din urmă - în calitate de gazetar teatral şi apoi, de responsabil, timp de vreo doi ani, cu sectoarele Buget şi Personal la Direcţia Teatrelor din Ministerul Culturii, aş avea şi eu de adăugat unele detalii teribil de concrete. (Şi spun chestia asta doar ca să-mi conving cititorii că, într-adevăr, ştiu despre ce e vorba în text).

Dar să nu divagăm…

Petru Ionescu, autor şi regizor, le surprinde cu acuitate pe ambele.

Iar “pătimirile şi măreţia maeştrilor” de aici sunt mai degrabă cele ale actorului din România de azi, o ţară cu multe facultăţi de teatru şi cu foarte puţine slujbe sau angajamente pentru absolvenţii acestora. Şi care, de altfel, ea, ţara, se află mereu în criză, aşa că …ce pretenţii să mai avem…

Conflictul de aici este unul banal, frecvent în teatre, provocat de intenţia regizorului de a o înlocui, în Pescăruşul, pe vedeta en titre cu o tânără şi promiţătoare dublură. De unde, un scandal zgomotos – translatat, de la o replică la alta, pe malul Dâmboviţei.

Încet-încet, aproape fără să ne dăm seama cum anume, personajele moscovite încep să vorbească despre lucruri care n-au de-a face nici cu Moscova, nici cu Cehov şi nici cu Stanislavski, ci cu eterna şi crâncena concurenţă dintr-o meserie, dintr-un mediu în care nu prea e loc pentru îngeri. Şi în care, dacă nu eşti Number One, nu eşti deloc, pur şi simplu nu exişti. Întâmplător, în cazul de faţă, mediul acesta se află la Bucureşti, judecând după înţepăturile picante la adresa unor persoane reale şi binecunoscute.

Conflictul e veridic, iar dialogurile celor trei personaje au naturaleţea necesară, chiar dacă nu suficientă.

În orice caz, replicile lor sunt de o vehemenţă salvatoare (fără aceasta, ele ar fi fost doar riscante).

Silvia Codreanu este o actriţă de mare temperament. Ironică, furioasă, disperată la o intensitate nu prea des întâlnită pe vreo scenă bucureşteană, în rolul vedetei care trebuie să cedeze rolul debutantei din piesa cehoviană tinerei sale înlocuitoare de până atunci, ea îşi impresionează realmente spectatorii.

Gabriela Hamzescu, debutanta în chestiune,  îi dă o replică pe măsură, rezultatul fiind o prezenţă de reală şi spontană vivacitate.

În rolul regizorului prins la mijloc între cele două “slăbiciuni” ale sale, Virgil Constantin face faţă cu un strop de umor situaţiei delicate.

Acestui tipic spectacol de studio, pe care l-am văzut într-o sală improvizată într-o mansardă, nu i-ar sta rău pe nici o scenă din oraş.

Părerea mea…

DP

DUBLURA de Petru Ionescu, în regia aceluiași

Monday, December 10th, 2012

Spectatorul este invitat să asiste la o repetiție deschisă prilejuită de o schimbare de distribuție în piesa Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov: Actrița tânără preia rolul Nina Zarecinaia de laActrița în vârstă, aceasta urmând să joace Arkadina în același spectacol. Replicile cehoviene se împletesc cu “replicile” actrițelor într-un dans amețitor al furiei, milei, dragostei, ironiei și, nu în ultimul rând, al morții.

Este datoria tinerei generații să-și găsească propria identitate negând, uneori, valorile trecutului. Conflictul care se naște între cele două protagoniste, o falsă “luptă între generații” este mediat de regizor - aflat astfel între o veche dragoste “procreatoare” şi una nouă, dar de acum platonică - căruia nu-i mai rămâne decât să recurgă la învățăturile marelui Stanislavski în încercarea de a găsi “adevărul creaţiei”.

Dragoste, artă, moarte…primele două se bat și a treia câştigă.…?!

Aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră !

la Teatrul ÎN CULISE, str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 (prin bd. Carol I)

http://teatru.inculise.ro/program.html

Durata: 1h40’


La teatrul ÎN CULISE:

Saturday, November 10th, 2012

Spectatorul este invitat să asiste la o repetiție deschisă prilejuită de o schimbare de distribuție în piesa Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov: Actrița tânără preia rolul Nina Zarecinaia de la Actrița în vârstă, aceasta urmând să joace Arkadina în același spectacol. Replicile cehoviene se împletesc cu “replicile” actrițelor într-un dans amețitor al furiei, milei, dragostei, ironiei și, nu în ultimul rând, al morții.

Este datoria tinerei generații să-și găsească propria identitate negând, uneori, valorile trecutului. Conflictul care se naște între cele două protagoniste, o falsă “luptă între generații” este mediat de regizor - aflat astfel între o veche dragoste “procreatoare” şi una nouă, dar de acum platonică - căruia nu-i mai rămâne decât să recurgă la învățăturile marelui Stanislavski în încercarea de a găsi “adevărul creaţiei”.

Dragoste, artă, moarte…primele două se bat și a treia câştigă.…?!

Aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră !

la  Teatrul ÎN CULISE, vineri 16 noiembrie 2012, ora 21,00

Durata: 1h40’

DUBLURA de Petru Ionescu - la Sala Oglinzilor

Tuesday, October 11th, 2011

În Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, va avea loc,

la 31 octombrie a.c., în cadrul Clubului Dramaturgilor,

un spectacol-lectură cu piesa Dublura de Petru Ionescu.

DUBLURA

(Stand in)

- fragment -

EA-n Vârstă: (Arkadina)…”Zdrenţărosule ! Om de nimic !”

(apoi EA-n Vârstă) …Zdrenţăroaso ! …Ordinaro ! …Fiul meu nu vorbeşte aşa ! …Nu te mai prosti…

EA Tânără: Specialo !…

(apoi Treplev)…”Zgripţuroaicooo ! …Întooaaarce-te la teaaatrul tăăău scuuump şi joaaacă în piese nătââângeee şi fără duuuh !”…

EA-n Vârstă (Arkadina): …”Niciodată n-am jucat în piese de-astea ! Nu eşti în stare de nimic …deee niiimiiiic !”… (Brusc revine la ea, dar tot teatrală, privind spre sală) …Ceee-ai spusss ?! …Fiul meu…vreau să zic Treplev, personaju, nu vorbeşte aşa cum te maimuţăreşti tu… Şi asta nu-i replica ta… pe asta o am eu şi-o lucrez cu altcineva… ai cam întrecut măsura… da’ eu sunt vinovată… aşa-i dacă dai omului un deget… nu pentru rolul meu suntem aici, ci pentru al tău, fetiţo !… Doar am stabilit că mergem fără dublură, nu ?!… Iar uiţi de la mână pân’ la gură ?!… Cuuum îţi permiiiţi ?!… Ceee eee-n caaapu’ ăla al tăăău, mă cooopil nesimţiiit ? …Cu ciiineee creeezi că vooorbeşşşti ?! …Memo plus e pentru tine !

(EA Tânără îi arată pumnul, rânjind) …Ordinaro !… (pauză. Se întoarce brusc către EA Tânără) …Şi începuse să-mi fie milă de tine …chiar să te simpatizez… mi-ar fi plăcut să mai joc Zarecinaia şi tu să fii dublura mea… dar nu, gata… asta e, cum spuneam, dacă dai un deget ţi se ia toată mâna… tot !… Nu mă-nvăţ minte niciodată !… Da’ acum gata !… Gata cu colegialitatea… gata cu împărtăşirea experienţei… cu dublurile… gata cu confesiunile… şi gata şi cu repetiţia că ce-i prea mult strică… (ameţită, se sprijină de arlechin şi strigă răguşit către Regizor) …Maestre dragă, mie-mi ajunge pe ziua de azi …acum chiar că mă retrag… ţi-am zis că am filmări şi-n studio şi de exterior, la reclamă… acolo chiar nu vreau dubluri !…

EA Tânără: …Despre ce fel de dublură vorbiţi, stimată colegă ?! …Poate despre propria dumneavoastră dedublare… cu atâtea schimbări… aşa de rapide… cu aşa o personalitate multiplă şi diversă…

EA-n Vârstă: ..Lasă-mă cu filozofiile că m-apucă capu’ şi mai rău !…

Vocea Regizorului: …Ba nu, duduia devuşka are totuşi dreptate, deşi se exprimă cam brutal… dedublarea te-a mâncat toată viaţa… şi-n viaţă şi pe scenă… fii doar tu însăţi peste tot !… Hai odată… mai ia un gât… îmbată-te dacă te-ajută… eu aşa procedez…hai, acu’ ! …Trăieşte scenic, ma chère… scenic… trăieşte…

EA-n Vârstă (bea ceva mai mult): Ce dedublarea mea mai vrei şi tu, mă maestre… ce ai cu viaţa mea ?!… Ce, nu mă cunoşti suficient… şi pe dinafară şi pe dinăuntru, că doar ai dat buzna-n mine cu nemiluita…

Vocea Regizorului: …Nu fi vulgară, dragă… Où est frau Knipper… eu vorbeam de personaju’ tău nu de tine… de persona… dramatis personae… aia de la grecoteii antici… persona cu care le-a pus şi Bergman să se joace pe actriţele lui… hai, oferă-te personajului pe de-a-ntregu’ !…

EA-n Vârstă:…Care Bergman…mai lasă-mă cu jidanii tăi şi cu amantele lor…asta-mi mai lipsea la ameţeala mea, să mă ofer…cui să mă ofer… cine să mă ofer ?! …Habar nu am… dacă-i vorba să mi-o trag măcar să ştiu de ce şi cu cine… până şi ălora care fac trotuaru’ le e clar… acu’ ţi-ai găsit să mă fuţi la icre cu filozofii şi indicaţii absconse ?! …Acu’ ?!…Nu mă vezi cum sunt ?! …Fă-ţi mendrele cu asta mică şi-nţepată dacă te chinuie talentu’…bă Staliş-navs-kiu-le…

EA Tânără:…Pardon !?!…Teatrul, arta…talentul…nu e un chin, decât poate pentru cei care nu le prea au…Iar Bergman e suedez…un mare regizor de film su-e-dez…şi alea nu erau amante, ci iubitele lui interprete…

EA-n Vârstă:…Haida de !…Iubite !?…Interprete !?…Mă lăsaţi…curve, nene ! Pe mine mă lăsaţi (bea)…

Vocea Regizorului:…Nu-nţelegi că am nevoie de voi amândouă…(declamă)… sistemul supratemei o cere… vă cere pe amândouă simultan…

EA-n Vârstă:…Nimic nou…la câte frau…iere ai avut tu nevoie mereu… şi simultan şi pe deasupra pe temă…

EA Tânără: (îi ia Ei în Vârstă brusc sticla din mână şi soarbe câteva înghiţituri, tuşeşte, se îneacă, trage aer în piept) …Lăsaţi dom’ Regizor c-o conving eu practic… pierdem timp cu teoria şi-n curând ne vede dublu, ba chiar triplu pe amândoi… Hai madam parteneră, nu înţelegi că actorii trebuie să stea în scenă într-o poziţie fizică incomodă, Lecţiile de regie, pag.7…

Vocea Regizorului (preia): …tocmai pentru a sugera spectatorilor că fiarele încolţite, chiar dacă pentru moment nu sânt agresive, ei bine, toate aceste fiare prinse-n strânsoare vor începe să muşte, să se apere, să lupte cu toate puterile… o, quelle leçon, devuşka, meine liebe…(fredonează avântat aria)…

EA Tânără (către EA-n Vârstă): …Ce dacă habar nu ai cine-s Stanislavski şi Olga Knipper… ai apucat şi mata alte vremuri… où sont les neiges d’antan, vorba maestrului… da nu-i nimic, nu-i un capăt de ţară, talentu nu trebuie să ştie carte… ce, ţi-e chiar aşa de frică să te uiţi în oglindă ?!… Mie nu mi-e frică să spun că încep să mă văd pe mine cea de peste ani, în tine… în dumneata… în orice-ţi seamănă… da’ tu mai vezi ceva din tine prin mine ?!… Nu ne dublăm deja fără să ne dăm seama, în timp ?!…

Vocea Regizorului: …Bravo, păpuşă ! …Precrasnaia, devuşka …Eşti tare …aşa!… N-o slăbi !… Poziţie fizică incomodă… trăire scenică… aduceţi viaţa în scenă

EA-n Vârstă: …Ce dracu’ v-a apucat pe toţi ?!… (vrea să-şi ia înapoi sticla dar EA Tânără nu-i dă drumu’ şi rămân amândouă trăgând de sticlă) …Şi tu cum îndrăzneşti să bei din aceeaşi sticlă cu mine ?! …Şi cine să vadă dublu ?! …Poate regizoru’ lu’ peşte de la care altceva n-am învăţat decât mânuirea sticluţei ! …Ce, ţi-a dat nas ramolitu’ ăla pe care-l chinuie talentu’ şi-i fug hormonii după fetiţe când cei de vârsta lui îşi văd de pensie şi nepoţi ?!…

Vocea Regizorului: …Nu eu i-am dat nas, cum zici tu, ci ea mie !… (pauză) …Oh mon Dieu… Zarecinaia… Lika Mizinova, en fin…gospodi… (pauză)

EA-n Vârstă: …Licaaa… p-asta de unde-ai mai scos-o… când i-ai tras-o…

Vocea Regizorului (continuă fără s-o audă): …Şi, la urma urmei, cine i-a făcut mărturisiri complete, aud ?!… Credeam că nu mai apuc să văd ceva viu, ceva care mişcă pe scena asta de provincie… Teatru de artă…

Cărţi de la THEKA

Thursday, June 16th, 2011

BIBLIO

Telefon 4021-314.5889, 4072-0762893

E-mail pretheka2@gmail.com

Cărţile THEKA pot fi găsite în librăriile bucureştene Eminescu şi Muzeul Literaturii Române. Cititorii din România le pot comanda telefonic sau prin E-mail direct la editură urmând a le primi cu autograf, dacă doresc. Preţurile, pentru cumpărătorii din România, sunt cele de mai jos.

Pentru cumpărătorii din alte ţări, preţurile în valută vor fi comunicate în urma solicitării acestora.

Autorii mulţumesc cu anticipaţie doritorilor de cărţi româneşti.

versuri

de Aristide Mircea

Bucureşti, 1996

80 pag., 14 / 21 cm

EPUIZAT

publicistică teatrală şi politică

de Dan Predescu

Bucureşti, 2001

152 pag., 14 / 21 cm

Preţ Bucureşti : 18 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) : 25 lei

1

Cine a mers, în ultimele două decenii, la teatru va citi cu încântare cartea lui Dan Predescu şi o va pune cu grijă – pentru nostalgice lecturi viitoare – în cutia cu flori presate, bilete de cinema şi programe de spectacol. Sunt cronici teatrale şi interviuri scrise în perioada 1978-1998… Câteva au rămas …inedite din pricina interdicţiilor politice suferite fie de autor, fie de preopinent (aşa cum este cazul interviului cu extraordinara actriţă Liliana Tomescu, comandat de revista Teatrul şi realizat în aprilie 1980, dar nepublicat, deoarece, la foarte scurt timp după predare, Liliana Tomescu a plecat într-un voiaj în Danemarca, iar “uzanţele” vremii cereau ca materialul să aştepte în sertar întoarcerea pe meleagurile româneşti a persoanei – n-a mai fost cazul). Sunt cronici adevărate, scrise un profesionist  … pagini din care, la vremea aceea, spectatorul de teatru înţelegea demersul artistic, lămurindu-şi elemente pe care le-a neglijat în timpul celor două ore petrecute în sala de spectacol, sau, dacă le citea înainte de vizionare, îşi putea forma un orizont de aşteptare care, confruntat cu realitatea scenică, suferea destul de puţine modificări.

Măgari interpretând Carnavalul din Veneţia

de Marina Boiangiu

Lumea Magazin , Bucureşti, nr. 9/2002, pag. 46

2

Dan Predescu, o spunem cu bucurie, are instinct critic. Simte valoarea. Diagnostichează precis. E temerar, nu o dată. Nu face temenele politice (lucru important, mai ales înainte de 89!). Iubeşte polemica şi, spre a transforma cronica de teatru într-o lectură agreabilă, o condimentează cu note de subsol anecdotice. Teatrologul e bătăios: calitate admirabilă! (cu oricîte repercusiuni neplăcute i-ar urma). Cartea este vie. Incitantă. Cu opinii juste şi suspiciuni ce pot scandaliza. Ergo, merită mediatizată. Noi am făcut, aici, un pas…

Intuiţie şi anecdotică

de Bogdan Ulmu

Convorbiri literare, Iaşi, iunie 2003

poeme elementare

de Dan Predescu

Bucureşti, 2003

80 pag., 14 / 21 cm

Preţ Bucureşti : 18 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) : 25 lei

1

Inaugurat de cenaclul literar “Nichita Stănescu” (condus de criticul Alex. Ştefănescu) … concursul de creaţie poetică denumit Cel mai frumos poem al meu (implicînd ideea de selecţie şi, mai ales, de autoselecţie) şi-a desemnat cîştigătorii: premiul I - Ion Dragomir (Constanţa); premiul II - Paul Areţu (Caracal), Gellu Dorian (Botoşani) şi Spiridon Popescu (Tg. Jiu); premiul III - Constantin Stancu (Haţeg) şi Dan Predescu (Bucureşti).

Informaţia Bucureştiului, 14 noiembrie 1984, pag. 5

2

Aşadar, iată pe cei care au împărţit notele, iar la festivitatea de decernare a premiilor, binemeritatele trofee: Alex. Ştefănescu, Violeta Zamfirescu, Carolina Ilica, Ion Cristoiu şi Petru Marinescu. … Singurul bucureştean dintre laureaţi a fost Dan Predescu, semnatarul unei percutante aderări la îndrăzneala artistică şi totodată, la dialogul deschis cu semenii, pregnanţe original conturate în imaginile poeziei Comunicăm.

Tinereţea cuvintelor

de Elena Zăvoianu

Săptămîna nr. 48 (729), 30 noiembrie 1984, pag. 4

3

A vă reproşa una şi alta ar fi o greşeală, o lipsă de tact, o zădărnicie, o adresare patetică şi fără puterea de a convinge un semen gata convins…

Se profila o cioară cu trei aripi

Pe staniolul zorilor dogmatici…

Sărmană cioară, vai,

delicvescentă cioară…

spuneţi în aproape cel mai scurt poem al dvs. Aur şi argint, întâmplarea făcând ca la el să vă deschid cartea şi să mă conving repede că întregul rău e de neevitat, pentru că şi răul poate fi, doldora de merite, o lecţie de artă. De la titlu la motto-ul din Tagore, apoi sumarul plus dedicaţiile, subtitlurile cărţii-manuscris, apoi versurile, fiecare în parte, de atâtea ori glorificând o măreţie neagră, toate acestea m-au convins că locul lor cel mai potrivit după lectură este pagina de revistă şi raftul bibliotecii. Şi totuşi, sunt cuvinte, cuvinte doar, nu viziuni, cu convingeri, nu scârbele asasine de care suferim, cuvinte numai în textele dvs. care ar putea fi înlocuite cu termeni civilizaţi, la fel de elocvenţi, dar nu atât de urât mirositori.

Constanţa Buzea

România literară nr. 6 (12 februarie 2003)

4

Am să ofer aici, drept consolare, o altă voce poetică, poate un poet tot atît de necunoscut, dar care pe mine m-a convins cu mesajul său autodevorator. E vorba despre Dan Predescu şi placheta sa de versuri Placenta de gheaţă, care are o respiraţie septentrională, venind şi el ca formaţie din placenta shakespeariană. Poetul este mai mult decît glacial, este apocaliptic, dar un apocalipsis de o sinceritate hamletiană ce face trupul şi umbra să fie asemeni, cum spunea Eminescu. Poetul e un spaţiu-tampon între cer şi pămînt, „doi străini” (Arhimede), consolîndu-se cu ideea că: „Eu sînt Achille / cel cu o sută de călcîie/ - măr jupuit/ şi dureros în frig - / eu sînt Achille/ şi nu ştiu să alerg”. Dilemic, sceptic, sentenţios, fatalist, e gata să încarce „o bandă nouă-n mitralieră” (Fericirea generală). Mai mult, acestei viziuni eshatologice îi adaugă multă autoironie, mult umor, ca în Idioţii lui Lars von Trier. Predescu îşi autodevorează obstrucţiunile din el însuşi, e sincer pînă în măduva cuvintelor, se descărnează în faţa cititorului făţarnic, citîndu-l pe Baudelaire, pe orbecăitorul Ahasveros, care smulge măştile şi lasă aerul să vină proaspăt. …

Grid MODORCEA

Tricolorul nr. 1585 (16.06.2009)

versuri

de Cristiana Tudor Eremia

Bucureşti, 2004

140 pag., 14 / 21 cm, cu prezentare de D. Predescu pe coperta 4

EPUIZAT

Ordinea de zi

e anunţată!

E bogată…

Şi orele trec

Şi orele nu trec…

Eu vreau să plîng,

iar în ordinea de zi

nu e trecut

plînsul meu.

Cam aşa sună poezia Cristianei Tudor Eremia, într-unul din momentele ei bune, amintindu-ne de lirica românească discret-protestatară a anilor 70-80 („discret”, respectiv cu gura închisă, vreau să spun), dar şi, surprinzător, de Brecht, atunci când acesta, referindu-se la o stare de lucruri foarte asemănătoare, cea din Germania anilor 20-30, vorbea despre „ordinea care domneşte într-o ladă goală”. Uneori mimată, alteori nu, în versurile sale e multă candoare, inclusiv stilistică. Fiinţele prevăzute cu simţ critic (sau măcar suspectate de aşa ceva), preocupate, vorba ‘ceea, de influenţa ceva-ului asupra cuiva-ului, vor strâmba din nas. De pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, când vreo câţiva hiper-esteţi de la Paris (întâmplător, printre ei se aflau şi doi-trei dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii universale – da, şi ce-i cu asta?) au hotărât că sentimentalismul e semnul distinctiv al mârlanului, al neamului-prost, ne ferim de el ca de dracu’. Ba chiar putem zice că atâta ne ferim încât nici imaginile de abator pe care le vedem zilnic la telejurnal nu ne mai impresionează. Ei, esteţii, ne-au învăţat că intenţiile bune fac literatura proastă (uitând să ne informeze dacă reciproca e, cumva, adevărată).

Bune, rele, nu contează, poezia nu se face cu intenţii, ci cu altceva. Pe deasupra intenţiilor, pluteşte, precum Duhul se poartă pe deasupra apelor, ea, Expresivitatea.

D.P.

roman

de Dan Predescu

Bucureşti, 2005

130 pag., 14 / 21 cm

Preţ Bucureşti : 18 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) : 25 lei

1

Autorul descrie, cu o sinceritate dezabuzată, stilul de viaţă umilitor şi lipsit de orizont din timpul comunismului. … Iată, ca exemplu, mărturisirea unei femei însărcinate, care urmează să nască împotriva voinţei ei, pentru că aşa a hotărât, dictatorial, Ceauşescu: “O urăsc. E o bucată din mine pe care-o urăsc. Ceea ce creşte acum în mine nu sunt nici eu, nu eşti nici tu, [partenerul ei de dragoste, n.n.] nu e nici copilul nostru. Port în mine ceva pervers şI bestial, ceva obscen, pătruns în mine fiindcă aşa vrea Ăla.

Alex Ştefănescu

România literară nr. 20 (25 mai 2005)

2

Cartea lui Dan Predescu pare a fi o scriere autobiografică, alcătuită, după cum spune chiar autorul, “din amănunte care nu merită cine ştie ce atenţie, neinteresante din mai toate punctele de vedere”. Trăirile” pe care ni le propune autorul sunt “cu totul lipsite de importanţă pentru tot restul lumii”. Atunci, dacă este conştient că “cele trăite” sunt interesante doar pentru el (naratorul), de ce ni le propune şi nouă spre lectură?

Horia Ungureanu

Arca, Arad, nr. 7-9 / 2005

3

Sub un titlu departe de savoarea cărţii, mizeria sentimentală de pe vremea lu’ Ăla, tratată în viteză vitează, cu aprigă şi binefăcătoare obrăznicie. Căci “la Bucureşti totul e atît de omenesc, încît nimic nu e scandalos“. Pe bune, de zece ori mai tare şi mai cinic decît Beigbeder, fie vorba-ntre noi.

Radu Cosaşu

Dilema veche nr. 102 (6 ianuarie 2006)

4

Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…” - motto-ul Crailor de Curtea-Veche care “pecetluieşte” destinul românului de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, e parafrazat de autorul romanului Tatăl mielului prin mai domesticul “la Bucureşti totul e atît de omenesc, încît nimic nu e scandalos“, pus drept ştampilă românului de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. În aceste “particularizări generale” Dan Predescu toarnă, parcă grăbit să vomite ce-l roade încă de tânăr, “carnea” Epocii de Aur, una dintre esenţele dictaturilor de stânga: prostia la putere.

Procesul comunismului prin artă

de Petru Ionescu

Euromuseum nr.  3/2007, pag. 116

5

La Editura Baudelaire din Lyon, sub titlul À VOTRE SANTÉ, POOR YORICK !, a apărut, în 2011, versiunea franceză a romanului Tatăl mielului, în traducerea semnată Véronique Malengreau.

Aceasta este povestea unui bufon, o bucată din viaţa unui Yorick contemporan aruncat în universul ubuesc al României lui Ceauşescu, în anii ‘80, într-o lume încremenită sub un acoperământ de plumb, într-un paradis al delaţiunii. Cam aşa arată fundalul pe care se desfăşoară acţiunea acestei scrieri greu de categorisit: pamflet, satiră, sau pur şi simplu un roman despre un avort clandestin? Câte ceva din toate astea, un amestec în care treci de la umorul cel mai negru la tirade suprarealiste şi la dialoguri argotice… Un text de citit dintr-o suflare, lăsându-te zgâlţâit, antrenat în sarabanda lui nebună, în acest turbion iscat în jurul unui profund vid existenţial. Râzând, plângând, rămâi cu un gust dulce-amar, care te apropie de acea vreme din existenţa românilor.”, a scris în prefaţa cărţii Dna Véronique Malengreau.