Archive for the ‘vedere de pe craca mea’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (64)

Friday, July 14th, 2017

Socialism = grija față de om

Comunism = grija față de găină

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante.

Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

*

Fiindcă tot veni vorba:

https://yorick.ro/un-vis-de-cosmar/

Iată ce numesc eu ”o cronică de teatru profund documentată”. Sunt convins că autoarea știe despre ce vorbește. Nimic nu mă va face să cred contrariul.

Morala: dragi artiști, aveți grijă să nu afle cronicăresele cine știe ce detalii. Despre viziunea voastră artistică, vreau să zic.

*

M-au cam călcat pe nervi idioții care s-au luat de Johannis că e încheiat la un nasture, sau că știm noi că poartă izmene cu mânecă scurtă, dar uite că o comit și eu. Apropont de parada militară de 14 Iulie de la Paris. Bine-bine, nu zic nimic că am văzut defilând diverși eroi de vârsta a treia și-un pic, unul semănând bine cu Pétain, altul cu Louis de Funès… Dar să văd și niște eroine cam tot din promoția aia bătând pas de defilare (printre care și una călcând cam protetic, al dracu’ dacă n-are aia vreun picior de lemn) – și învârtind marțial săbiuța… Știți, singura dată când am văzut că o sabie poate folosi la ceva a fost într-o cârciumioară mică și drăguță din São Paulo, unde ni s-a servit o “rodizia a gaucha” (cred că așa se scrie). Aia fiind o ditamai pulpă de vită ținută de maître în două săbii zdravene, în timp ce ajutorul lui tăia, cu o săbiuță, felii pe care ni le punea în farfurie.

*

La Paris, Manolică Ăl Mic ține mâna la gură, ca țațele de la Găneasa, când îi șoptește ceva Marelui Portocaliu. Probabil, ca să nu-i citească Putin de pe buze.

*

La Antena3, un celebru analizd militar, comentând defilarea de la Paris, oftează că România ar fi fost cuprinsă de filoamericanism începând din 1989. Da’ de Woodrow Wilson o fi auzit toașu Radu Tudor ? numele ăsta nu-i spune nimic lu’ Tovarășu’ Gradu’ ?

*

Moneda Unică Europeană. Pe scurt, MUE.

*

Cică Soros cumpără massmediile românești. Pe cele rămase necumpărate de Putin, desigur.

*

Cu chestiuța asta mă jucam eu, prin 1970-1973, la Institutul Meteorologic, unde eram muncitor necalificat. E un telefax, o noutate occidentală, Science Fiction pe vremea aia, pentru noi. El reda pozele pe care le recepționam cu stația Hawker Siddeley (care astăzi ar fi considerată o biată ”antenă de satelit”) de la niște sateliți meteo americani, ESSA8 în vizibil și NOAA2 în IR. Eram 3 inși în țara asta care făceam treaba cu pricina, iar pe meridianul nostru, mai erau unii la fel la Moscova și alții, la Salonic. De plătit, ne plăteau cu salariul de necalificat, fiindcă ocupația de operator telecomunicații prin satelit nu exista în nici un nomenclator de la noi. Punct.

Aceasta e fișa (amprenta) mașinii mele de scris, pe care, până în 1989, eram obligat să o dactilografiez, o dată pe an, într-un birou de la circa de Miliție în a cărei rază locuiam. Și țineți cont că rabla mea de mașină de scris, fabricată cam pe vremea primului război mondial, avea vreo 10-15 kilograme. O duceam la circă într-un cărucior de butelii de aragaz.

*

Folklor 4U:

Drag ne-a fost calu bălan

Și cu tacsu milițean

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (63)

Saturday, June 24th, 2017

Guvernul lui Dragnea-fără-Grindeanu este, pe drept cuvânt, unul christic: a înviat după trei zile.

(25.06.2017)

*

Se înjură și caftesc Grindeanu cu Dragnea, Zeița Gabi a Fecundității Naționale și Oligofrenuța V., precum că care-i cel mai adevărat în PSD: ăl de n-a rămas repetent, sau infractorii reșapați Vâlcov și P. Monta. Gălăgie insuportabilă la televizor, de nu se-aude om cu persoană. Și în timpul ăsta, nimeni nu mai aduce vorba de salariile și pensiile care cică urmau să fie mărite de la-ntâi cu două sute la sulă, vorba zânei de la Antena 1.

Cam așa procedează și găștile de rrrromi, în tramvai: se iau, chipurile, la ceartă pentru ca oamenii muncii să se holbeze ca proștii – în timp ce ei îi operează la buzunare.

(15.06.2017)

*

Am cam putea să-i zicem “drôle de guerre”, așa mi se pare. A doua zi după atentatul de la Petersburg, Rusia atac chimic în Siria. La aproape două săptămâni după atentatul din Anglia în care-a fost amestecat Florin brutarul, ia foc, de la etajul 2, blocul londonez de 25 de etaje învelit în polistiren inflamabil și locuit, se pare, doar de imigranți - iar pompierii se mișcă încet, încetișor… Se non e vero…

*

Masele: cur mare, cap mic. Greu de urnit din loc. Telectualii: cap mare, cur mic. Greu de rezistat pe două picioare.

*

Deosebiri politice între occidentali și ruși: unii vor să ne acceseze prin gaura din față, iar ceilalți, prin celelalte. Și fără prezervativ.

*

Pupatul în cur și mușcatul de cur – cei doi poli ai gazetăriei dâmbovițene. Tertium non datur.

*

Cică “n-a spus nimic din care să rezulte că aprobă politicile lui Hitler” (ăla fiind un ditamai cadru universitar care-l invocă, nevinovat, pe Führer). Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public - deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Iar s-au desecretizat tone de mărturii scrise, fotografice și filmate referitoare la al doilea război mondial, din arhivele occidentale. Din care reiese cu tot mai mare claritate că Hitler avea nevoie doar de câteva luni – și mai ales, de petrol – ca să învingă. Și că declarațiile lui despre noile arme secrete nemțești nu erau simple lăudăroșenii, așa cum ne-au tot învățat învingătorii să credem, timp de 70 de ani după aceea. Devine tot mai evident că, dacă Aliații au putut ajunge, la începutul anului 1945, până în inima Germaniei, asta s-a datorat în primul rând faptului că tancurile și avioanele nemțești au rămas în pană de benzină, ele având performanțe incomparabil mai mari decât ale adversarilor.

Pilotul automat al rachetelor nemțești care au bombardat Londra a fost adaptat, în ultima fază a războiului, ca stabilizator giroscopic al ultimelor modele de tancuri nemțești, permițând tragerea din mers - de unde el a ajuns direct în tancul T55, pe care-am făcut eu armata, probabil fără nici o modificare.

Presupun că același lucru se poate spune despre instalația de vedere nocturnă, în infraroșu, făcută de nemți pentru arme de infanterie, care a ajuns și ea pe tancul meu. Aceasta fiind, de altfel, una foarte slabă, puteai distinge omul din fața ta la cel mult 10-15 metri - și periculoasă pentru cel care o folosea, deoarece era activă, adică emitea un fascicul infraroșu, ceea ce o făcea o țintă perfectă pentru adversar (lucru care s-a văzut foarte clar în războiul arabo-israelian din 1974, când toate tancurile siriene dotate cu ea, care au atacat noaptea, au fost distruse.) Iar arma de asalt Schmeisser StG44, care n-a mai apucat să fie distribuită trupelor nemțești decât în cantitatea de vreo sută de mii de bucăți, s-a trezit botezată Kalașnikov și e o genială invenție rusească…

Cât despre avionul cu reacție Messerschmidt 262, nici nu face să mai discutăm. Cică unul dintr-ăsta ar fi doborât 17 bombardiere aliate într-o singură msiune…

În lumina noilor dezvăluiri, eu zic că ar cam fi cazul să reconsiderăm actul de la 23 August, indiferent de denumirea pe care am vrea să i-o atribuim.

*

Aflu, dintr-un articol recent (Titu Maiorescu revizitat de Cécile Folschweiller, de Nicolas Trifon, în Dilema veche nr. 695, pag. 14) că prima traducere din Schopenhauer în franceză, publicată în 1880 la Paris, aparține unui român, Alexandru Cantacuzino. Românie, tu, care pui mare preț pe toate căcaturile, chipurile, reprezentative – și nici nu-ți cunoști sau îți treci sub o tăcere dușmănoasă adevăratele valori și performanțe…

*

À propos de actualul bulevard Iancu de Hunedoara (care, pe vremuri era bulevardul Bonaparte, iar mai apoi, Ilie Pintilie):

Mare-ai fost tu, măi Ilie,
Mare-a fost și Bonaparte;
Nu aici – în altă parte.
Dac-ar fi cumva să fie
Strada alt nume să poarte…
Ori Napoleon Pintilie,
Ori Ilie Bonaparte!

…Mare-ai fost tu, Păstorel dragă!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (62)

Friday, March 24th, 2017

DRIVE IN

atentat neterorist pe bd. 1 Mai, în 1994

dați click pe imagini dacă vreți să le vedeți în mărime naturală

Morala: n-avem noi nevoie de teroriști islamiști ne descurcăm cu resurse interne !

Pe Youtube, un filmuleț cu o vrăbiuță care, în modul cel mai lipsit de echivoc, își jelește fratele mort. Trage de el, îl lovește cu ciocul, îl întoarce pe toate părțile… e într-adevăr impresionant… Dacă mai văd vreo două filmulețe de-astea, o să conchid că singurul animal fără suflet e omul.

vezi și aici un filmuleț -> a_mothers_love_converted

Judeţul Dâmboviţa se află în situaţia de supravieţuitor al unei catastrofe cosmice sau nucleare. De pe teritoriul său a dispărut cam orice urmă de industrie. Practic, au fost desfiinţate, cică prin privatizare, Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, fabrica de becuri Fieni, marea termocentrală Doiceşti şi cele trei mari întreprinderi textile de la Pucioasa (ca să vorbesc numai de cele pe care mi le amintesc în clipa asta). Prin asta, noul partid comunist a creat zeci (sute?) de mii de asistaţi social. Deci, de susţinători. De electorat al său. Altă întrebare?

Madam Primar al Capitalei ne pune beculețe de Paște. Probabil le va plăti din economiile făcute prin desființarea toaletelor publice, și așa puține. Ieri, s-a nimerit să trec și prin fața Primăriei sectorului 2, din Obor - și prin Cișmigiu. Cu ocazia asta, am constatat că numărul minunatelelor bude Science Fiction, în care o voce robotică îți spunea, în română plus engleză, “n-ai țintit bine, mut-o mai la stânga” și “ai terminat? ieși afară!”, s-a cam micșorat. În definitiv, ce ne-or fi trebuind atâtea? Ce, nu mai avem copaci și tufișuri? Înapoi la natură, tovarăși!

E adevărat că şi răţoii se mai întâmplă să fie homosexuali, dar pentru ei nu s-a dat vreo lege că ar avea dreptul să înfieze boboci de raţă.

Acum vreo zece ani, într-o după amiază de vară, soţia mea trecea pe strada din spatele Ateneului Român, vorbind la telefon. La un moment dat, ca din pământ au apărut câţiva adolescenţi, care au trecut în fugă pe lângă ea, smulgându-i mobilul din mână. Ce era să facă biata de ea? S-a dus la poliţie, la Secţia 1 de pe bulevardul Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu), la doi paşi de locul incidentului. Domnii de acolo au ascultat-o cu răbdare, AU FOTOGRAFIAT-O DIN FAŢĂ ŞI DIN PROFIL şi apoi i-au spus că, dacă-l întâlneşte pe făptaş, să-i anunţe. De pe noul telefon, pe care, fără îndoială, îl va achiziţiona cât de curând. “Ce vreţi să facem noi”, i-au spus, “aurolacul care v-a jefuit precis a vândut mobilul dumneavoastră primului şofer de taxi care i-a ieşit în cale, la cinci minute după aceea.” Cât despre ideea de a da o fugă până la locul incidentului, în a cărui imediată apropiere, la mai puţin de o sută de metri, se aflau parcate permanent trei-patru taxiuri şi de a le pune şoferilor o întrebare-două… a, nu, nici vorbă… domnii poliţişti aveau treburi mult mai urgente…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (61)

Friday, February 3rd, 2017

Am auzit, de curând, ceva despre recuperarea arhivei studioului de filme documentare Alexandru Sahia. Întrebarea mea este: care arhivă? având în vedere că, acum aproape 20 de ani, situaţia ei era exact cea pe care am descris-o în acest articolaş din revista Privirea (nr. 121, 13.05.1998). Ce-a mai rămas din această arhivă?

NB. Dacă aş fi spus atunci, în 1998, vreun neadevăr, puteţi fi siguri că reacţiile ar fi fost violente. Dar n-a existat nici o reacţie.

*

Altă manifestaţie

*

Din CUGETĂRILE LUI STAN PĂŢITU

Faza cu ginitorul din Piaţa Victoriei care a mâncat bătaie de la colegii lui jandarmi, la 2 februarie a.c., e un moment dintr-o celebră piesă de teatru: POLIŢIA de Slawomir Mrożek. Exact lucrul ăsta se întâmpla şi în textul autorului polonez! şi ăla cică era Teatrul Absurdului! Mai are cineva vreo îndoială că Absurdul s-a născut la noi, în România?

*

04.02.2017:

Vremurile apuse n-au nici o poftă să apună. Les morts que vous tuez se portent assez bien.

*

Nimeni nu-i mai uşor de dus cu muia ca masele de protestatari.

*

E prima oară când văd aşa ceva: mulţimea fraternizând cu procurorii, pupându-se-n bot cu Organili. S-a întors lumea cu curu-n sus, măi tată.

*

Parlamentarii noştri intenţionează să ia în discuţie legea lui Hammurabi, după cum ei înşişi declară la televizor. Vai de dindărătu nostru de babilonieni bucureşteni.

*

Tom Hanks: faţă de om cumsecade, de băiat mişto. De aceea şi are succesul pe care-l are, fiindcă mulţi oameni se duc la cinema doar ca să mai vadă o mutră dintr-asta. Că în altă parte n-au ocazia.

*

NUMAI LA HOTNEWS

14.02.2017: Sfârşitul se poate apropia de final“.

*

E adevărat că şi răţoii se mai întâmplă să fie homosexuali, dar pentru ei nu s-a dat vreo lege că ar avea dreptul să înfieze boboci de raţă.

*

“În cel mai intim grad”, scrie flăcăul la gazetă (Crăciun îl cheamă). Nu ştiu alţii ce-or înţelege din asta, dar pe mine mă duce cu gândul la termometrul băgat în cur.

*

Secretara directorului arată aşa de bine că nici n-o poţi numi “curvă”. Cel mult “cocotă”.

*

Radio România Actualităţi promovează de mama focului muzica naţională: azi, o guristă răgea ceva de genul “îţi dau o floare crescută din inima mea”. “Păi bine, fă” i-am replicat eu, mitocăneşte, în sine-mi (să mă scuze doamnele) “o să crească floarea aia când o să te relaxezi tu la doi metri sub pământ.”

“Fiţi patrioţi, preferaţi săpunul românesc caşcavalului străin!” aşa zicea, odată, veneticul Caragiale. Pe vremea lui Ceauşescu, exista o reglementare conform căreia Radio-ul naţional (adică, singurul) era obligat să difuzeze muzică de divertisment (“muzică uşoară” era numită pe atunci) românească în proporţie de minimum 30%. Deci, cel mult 70% din muzica de divertisment difuzată la noi putea fi de import. Şi cu toată tirania comunistă, această reglementare n-a fost, în general, respectată. Din ce motive, nu mă pronunţ (deşi ele n-ar fi greu de bănuit), dar cert e că, în general, mai mult de două treimi din muzica uşoară de la radio era străineză.

Iar astăzi, aproape toate melodiile difuzate de Radio România sunt autohtone! Paradox ! Să fie asta din cauza drepturilor de autor, care au devenit o treabă serioasă, iar atunci nu erau? Sau – numai din cauza asta?
PS. Zică cine ce-o vrea, dar nu cred să existe formulă de adresare mai potrivită decât cea de mai sus, când e vorba de doamne de-astea.

Spre deosebire de voi, eu l-am văzut aici, la Bucureşti, când era tânăr şi în plină vogă planetară - la Sala Palatului, în 1968. Melodiile au sunat exact aşa cum i le ştiam de la radio, nici un acord, nici o notă mai altfel, sufletu’ improvizaţie. Şi , desigur, nici urmă de playback, nu se auzise de aşa ceva în era aia pre-tehnologică. Concertul a durat fix o oră şi douăzeci de minute, nici vorbă de vreun bis (nu ca la ai noştri, care dădeau două-trei şi fără să le ceară cineva). Iar eu am plătit optzeci de lei pe un bilet, cred, la cucurigu, în ultimul rând de la balcon - ceea ce era exorbitant pentru mine, pe vremea aceea.

Şi la urmă, scena a fost invadată de cele trei mii de nebune din sală, înarmate cu tot atâtea buchete de flori, care făceau un tămbălău mai mare decât cele de astă seară, din Piaţa Victoriei.

*

Dragnea: Sultanul din Imperiul Formelor fără fond, Pumnului în gură şi Rahatului sub preş.

*

Biroul Expectoral Central


*

Caragiale, un Courteline balcanic, cum zicea Călinescu? Aiurea! Păi, să-l văd eu pe Courteline spunând despre vreunul că mănâncă sudoarea poporului!

*

La noi, reputaţia e ceva precum crestătura dintre picioarele jumătăţii adorabile şi graţioase a speţei umane: după orice întâmplare, fericită sau ne-, e suficient s-o speli, s-o laşi un pic, nu prea mult, la uscat – şi e ca nouă! Proaspătă! Virgină!

Adevărul adevărat

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (54)

Tuesday, July 5th, 2016

ipoteze, divagaţii, ştifturi, tiribombe

Cum mai stăm cu viitorul ?

Exact ca în poza asta.

DESPRE SOARTA LUI MOLIÈRE ÎN ROMÂNIA

Pe vremea Elenei Ceauşescu, sau, mai exact, a Coanei Leana, era periculos să pui în scenă Femeile savante. Astăzi, acelaşi lucru începe să fie valabil cu privire la Tartuffe.

Lăsată pe mâna maselor, democraţia devine în doi timpi şi trei mişcări dictatură.

Dl. ex-ministru al Culturii şi mai nou, însuşi dl. premier Cioloş ne invită, iar şi iar, să dăm câte-”un leu” pentru Brâncuşi. Cu tot respectul, îmi permit să observ că n-au început de unde trebuie. Înainte de a ni se adresa nouă, poPulimii, ar trebui să facă apel la oamenii serioşi, la cei care chiar contează în ţara asta. Dacă nu ştiu care-s aceia, vor afla accesând articolul aflat la adresa de internet de mai jos:

http://www.ziare.com/bani/avere/cei-mai-bogati-romani-cati-bani-mai-au-tiriac-si-becali-surprize-in-top-10-1390606

După ce domniile lor ne vor informa ce sume au obţinut de la persoanele menţionate în acest articol, voi fi gata să donez pensia mea pe o lună pentru achiziţionarea sculpturii lui Brâncuşi.

http://m.ziare.com/constantin-brancusi/ce-n-a-spus-inca-guvernul-despre-subscriptia-pentru-cumintenia-pamantului-1422594-font3

Încep să înţeleg ce-i ăla “cur pictat”.

Cea mai drăguţă gogoaşă, primită prin mail de la un binevoitor care mă asasinează cu spam-urile: “În timpurile în care G.G. Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit sa înnopteze în bordeluri”

…unde, nu-i aşa, era mai ieftin…


Poţi pătrunde în sufletul omului. Dacă nu te deranjează mirosul.

(S. F.)

CULMEA IMPOLITEŢII: să întârzii la propria-ţi înmormântare.

.

- Vă rog, o Aspirină Cardio, face moşulică.

- Pentru dumneavoastră o luaţi ? se arată curioasă tânăra farmacistă.

- Nu, o fac cadou unei amante, răspunde el.

De recitit, după Brexit:

Jalnicilor europeni le-a plăcut mai mult să se joace de-a armagnacii şi burgunzii decât să-şi asume pentru întregul pământ rolul pe care romanii au ştiut să-l joace în lumea timpului lor.

Numărul şi mijloacele lor nu erau nimic pe lângă ale noastre; dar găseau în măruntaiele păsărilor lor mai multe idei juste şi consecvente decât ar putea conţine toate ştiinţele noastre politice.

Paul Valéry, 1928

MOROMEŢII

seria a 2-a

- interbelică -

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Gândeşte, bă, cu capu’ tău, că de-aia ţi-a dat statu’ creier !

Cocoşilă (Mitică Popescu): Mi-a dat, da’ puţin !

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Păi, a dat câte puţin la fiecare, ca să se-ajungă la toţi !

Istoria, aşa cum n-o ştiţi: VIOLENŢE VERBALE ÎN CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ MOLDOVA-ŢARA ROM. (LIMBAJ COLORAT, SEC. XIV-XV), ed. Humanitas, 2016, 855 pag., 449,90 lei - fără timbru literar

Dat fiind că industria noastră capitalistă încă nu produce un talentometru fiabil, n-avem încotro, trebuie să mergem pe mâna lui Hagiculea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi şi să-l credem când afirmă că talentul lui Cornişteanu face 10.000 de euro, în vreme ce al mai ştiu eu cărui regizoraş proaspăt absolvent de UNATC, doar vreo 200 sau 300. Asta, chiar când talentul gigantului de la Craiova se manifestă sub formă de ciorbă reîncălzită. Ce, Andrei Şerban n-a reîncălzit şi el Troienele? Dar, având în vedere că capitalizmu n-are mamă n-are tată, ar cam fi cazul ca capodopera teleportată de la Craiova să aducă şi ceva încasări din bilete. Asta, doar aşa, ca să vedem dacă gloata teatrofilă compătimeşte, cât de cât, cu buna noastră părere despre invitat. Că în rest, văd că se pronunţă ANI, cine-o mai fi şi aia.

http://www.agerpres.ro/justitie/2016/05/30/ani-mircea-cornisteanu-fost-director-al-teatrului-din-craiova-in-conflict-de-interese-09-37-25

AUTENTIC

O discuţie la care am asistat, între o cunoştinţă a mea şi un personaj foarte cunoscut, din presă (patron, redactor şef, naiba ştie ce-o mai fi fost la vieţile lui). Din ce oraş aţi spus că sunteţi? întreabă acesta din urmă. Din C., îi răspunde cunoştinţa cu pricina.

La care, zearistul începe să râdă gâdilat: extraordinar, şi eu m-am născut în maternitatea din acest oraş! Bine că nu în closetul gării, face unul dintre cei de faţă.

Cabinetul e ocupat de mult, noroc că sunt un tip răbdător. În cele din urmă, iese grăbit un cetăţean care, cu o mână, îşi trage fermoarul, iar cu cealaltă, îşi butonează de zor smartphone-ul. Intru după el, că n-am ce face. Înăuntru pute consistent, n-a tras apa.

Ce să-i faci, astea sunt paradoxele postmodernităţii sudest-europene: ne-am apucat să călărim internetul înainte de a învăţa să tragem apa după ce ne căcăm.

Am terminat liceul acum fix 50 de ani. Şi am pretenţia că a fost unul de foarte bună calitate, deşi era dintr-un orăşel de nici 10.000 de locuitori, din judeţul Dâmboviţa. Dar rata de admişi la facultate, de la liceul ăla, era întotdeauna de peste 90%. Tot ce pot spune, spre a fi mai bine înţeles, e următorul amănunt: că, deşi eram la Uman, eu şi colegii mei am fi rămas repetenţi dacă n-am fi avut un anumit număr de probleme rezolvate în fiecare număr al Gazetei Matematice.

Şi încă o chestie nostimă. În anul când am terminat, s-a nimerit ca liceul ăsta cu mari performanţe în materie de matematică-fizică-chimie să nu aibă nici un reprezentant la Olimpiadele naţionale de aşa ceva. Dar m-a avut pe mine, unic reprezentant la faza naţională a Olimpiadei. Nu de ştiinţe exacte, însă, ci de Literatura Română. Ăsta a fost, de altfel, motivul pentru care profesoara de chimie s-a îndurat şi nu m-a lăsat corijent. Şi în felul ăsta, am putut să dau bacalaureatul.

http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/iubitorii-caini-petitie-concedierea-andreei-marin-tvr-o-falsa-limbaj-suburban-instiga-ura-animalelor-1_577a30fd5ab6550cb88ad61e/index.html

Contradictio in adjecto: e total ilogic ca iubitorii de animale să n-o iubească TOCMAI pe Andreea Marin ! Cel puţin, iubitorii de rumegătoare !

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (53)

Tuesday, June 7th, 2016

2000

Sindicatele? Ale oamenilor din presă? Da, există un sindicat. Al patronilor. Pentru a-i aparţine, pe lângă condiţia, desigur, de a fi aşa ceva, mai trebuie să îndeplineşti încă una: să te fi născut într-una din clocitoarele C.C.-ului, Scînteia Tineretului, Suplimentul literar-artistic al Scînteii Tineretului, Luceafărul, sau Flacăra. Dacă n-ai lins o anumită parte a anatomiei lui Nicu Ceauşescu, sau măcar a lui Adrian Păunescu, n-ai nici o şansă, iubite cetitoriule. Să nu uit: fiinţează, măcar pe hârtie, şi sindicate ale subalternilor acestora. Unul dintre ele îl are ca şef pe  preşedintele unei prospere societăţi comerciale care, pe lângă editarea unui mare ziar, se mai ocupă de navele de pescuit oceanic, podgoriile din Moldova, industria hotelieră, transporturile rutiere de mărfuri - subiecte des (şi onest, mai încape vorbă!) comentate în publicaţia cu pricina.


2000
Electorală: Nu-l alegeţi pe cel mai prost, pe considerentul că , fiind mai prost ca voi, n-o să vă fure şi înşele. Veţi constata că o să vă jefuiască la fel ca orice hoţ de meserie. Funcţia creează organul.

2000
Altă electorală: Bonjur, naţiune, votează-i pe viitorii tăi parteneri de fotbal: adică, ei vor da cu piciorul, iar tu vei fi mingea.

ANUNŢ LA TELEVIZOR:
Următorul program poate fi vizionat de copii numai în absenţa părinţilor.

MICA PUBLICITATE
Efectuez teste de potenţă masculină. Preţuri decente.
Alynna

Credinţa, mama războaielor.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (46)

Friday, July 10th, 2015

GÂNDURI CU PREŢ REDUS

Din nostimadele Istoriei: lumea bună, lumea spălată (prin acest termen înţelegând acea categorie de populaţie care a fost persecutată şi spoliată de comunişti, precum şi toţi posesorii de diplome universitare – care, de altfel, sunt în proporţie de cel puţin treisferturi urmaşi ai persecutorilor cu pricina), a detestat în special primii ani, stalinişti, ai comunismului adus de tancurile ruseşti. Principalul motiv al urii şi dispreţului acestora părea să fie calitatea intelectuală jalnică a noilor tartori: toţi erau ţărani, ca Zăroni, ori „ciocănari” analfabeţi.

„N-o să aştepte clasa muncitoare până îşi dă tovarăşul Dej bacalaureatul”, a ricanat odată celebrul bolşevic Belu Zilber. Ceea ce l-a cam costat, după aia.

Paradoxal şi incredibil, abia după prăbuşirea lui Ceauşescu a urmat adevăratul triumf al comunismului, când câinii lui de pază au putut să-i fure banii şi apoi, ţara întreagă – şi, graţie progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, să-şi vadă împlinit visul de a spiona/teroriza pe toată lumea. Abia ucigându-l pe Ceauşescu, a ajuns Securitatea pe cai mari.

Iar lumea spălată a luat-o încă o dată-n bot: astăzi, o mare parte din ştăbime – parlamentari, miniştri şi toate celelalte categorii de vătafi – sunt, ba foşti fierari-betonişti, ba sculeri-matriţeri la bază, ba foşti chelneri, ba foşti şoferi…

Aşa că lumii spălate nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i voteze…

NB. Prin „lume bună, lume spălată” trebuie să înţelegem mai ales categoria de locuitori ai Capitalei capabili a pronunţa „premieră”, cu accent franţuzesc, „pă ţară”. (Să nu credeţi că asta e puţin lucru: ceilalţi, ex-fierar-betoniştii etc., nici n-au auzit vreodată cuvântul „premieră”.)

Pe de altă parte, dacă ne aducem aminte că cel mai bestial guvern al României, guvernul Goga-Cuza, era alcătuit numai din profesori universitari…

*

2014 :

La 1 martie s-au împlinit 74 de ani şi 6 luni de la data considerată drept începutul celui de al 2-lea război mondial - 1 septembrie 1939, când armata lui Hitler a intrat în Danzig “pentru a proteja populaţia germană” din acel oraş.

Da’ nerăbdător mai e Big Brother Volodea, n-a putut el să mai aştepte 6 luni cu dezrobirea fraţilor ruşi de sub ocupaţia fraţilor ucrainieni? măcar să se fi făcut fix 75 de ani de la ultima eliberare de soiul ăsta… număr rotund…

*

Auzi la snobişorii ăştia recenţi: “flashmob” ! păi pe vremuri îi zicea “happening”… să-nţeleagă tot românu’, ce pisici…

*

Şarpele cu ochelari bifocali

*

CATIFELAŢIA, organ de presă

*

Întrebarea lui PULICĂ FRANARIUL: ce tot aveţi cu diminutivele, ce vă tot legaţi de ele ?

*

Somnul raţiunii naşte miniştri.

*

…Şi, după ce al nostru N. C. Munteanu publică pe Facebook hârtiuţa de mai sus, îi iau unii apărarea, bietei femei, dând lumii peste ochi cu jumătăţi de adevăruri.

Aşa că nu-i pot băga în mă-sa decât pe jumătate.

*

Şăfu unui spital din Argeş zise azi la tembelizor că nu-i nici o problemă că subalternii lui i-au dat vitamine uneia cu accident vascular cerebral şi au trimis-o acasă. Că cică nu-i nici o diferenţă între o migrenă şi AVC (popular, dambla).

Că cică simptomele celor două belele sunt uşor de confundat.

…Oare o fi confundat el vreodată hârtia de-o sută, din plic, cu una de două sute ? mă-ntreb eu.

*

*

ROMÂNIA TEUTONICĂ

Pe tot mai mulţi prezentatori radio şi TV, de regulă proveniţi de prin nord-estul ţării, începe să-i cheme Johann, Klaus, Hilde… Au trecut vremurile când se numeau Serghei şi Volodea…

*

VĂLENI & TANACU, JUD. VASLUI

Omul de azi, rural, fără carte ori meserie, fără experienţă de viaţă, fără convingeri. Electorat, telespectator. Şi alcoolic. Pe scurt, acerebrat şi nevertebrat. Predestinat a-şi găsi un exoschelet în religie ori în mafiile politice. Carne de tun multă şi ieftină, ca în Rusia, ori bestie a-socială necontrolabilă, ca la noi.

Bibliografie: „ La scoici, exosecheletul este reprezentat de două valve calcaroase dure, în interiorul cărora este protejat corpul moale al moluştei. La lăcuste, scheletul conţine un strat subţire şi dur, alcătuit dintr-o substanţă organică rezistentă, numită chitină. La raci, crusta chitinoasă, pentru a fi mai dură, este impregnată cu săruri de calciu. „

(Wikipedia, mama noastră)

*

Cazino GARA DE NORD

.

.

1972: Olimpiada (numită de unii tragică şi de alţii, infamă) de la München.

Înotătorul Mark Spitz din SUA ia nu ştiu câte medalii. E răsfăţatul presei. Mai arată şi ca un star de la Hollywood, aşa că poza lui e în toate revistele din lume, chiar şi în ale noastre.

Ne atrage, însă, în mod special atenţia Paris Match-ul în care e pozat în costum de baie, în culori. Treaba asta petrecându-se la serviciu, în timpul, vorba aia, al orelor de program, ne îngrămădim toţi la biroul pe care se află revista adusă de unul dintre noi.

Şi aproape că nu îndrăznim să scoatem vreo vorbă: campionul poartă un slip făcut din drapelul naţional al Americii !

Sacrilegiul acesta face să ni se încleşteze fălcile şi să ni se zbârlească părul pe spinare. Nici nu îndrăznim să ne imaginăm ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi la ştrand cu tricolorul îmbrăcând acea parte a corpului nostru care, oficial, nici nu există şi despre care doar doctorii au voie să se pronunţe în deplină legalitate şi impunitate !

*

COD CĂCĂNIU. VREMEA VA FI PANICULARĂ mai ales pentru cei care n-au bani să meargă la mare.

Rectificăm : VREMEA VA FI CALICULARĂ (pentru susmenţionaţii).

*

Decalog sec. XX (apud Dan Predescu) :

Heinrich Böll

Mihail Bulgakov

Louis-Ferdinand Céline

Jaroslav Hašek

Ernest Hemingway

James Joyce

Franz Kafka

Thomas Mann

Gabriel Garcia Marquez

Marcel Proust

Post-Decalog sec. XX :

Ivo Andrić

Isaac Babel

Samuel Beckett

Saul Bellow

Massimo Bontempelli

Jorge Luis Borges

Ray Bradbury

Bertolt Brecht

André Breton

Dino Buzzati

Italo Calvino

Albert Camus

Elias Canetti

Karel Čapek

Truman Capote

Raymond Chandler

John Cheever

Paul Claudel

Colette

Joseph Conrad

Julio Cortazar

Heimito von Doderer

John Dos Passos

Petru Dumitriu

Marguerite Duras

Lawrence Durrell

Friedrich Dürrenmatt

Umberto Eco

Antoine de Saint Exupéry

William Faulkner

Alain-Fournier

Romain Gary

Jean Genet

Michel de Ghelderode

André Gide

William Golding

Günter Grass

Daniil Harms

Hermann Hesse

Hugo von Hofmannstahl

Bohumil Hrabal

Aldous Huxley

Ilf şi Petrov

Eugen Ionescu

Alfred Jarry

Ernst Jünger

Ismail Kadaré

Yasunari Kawabata

Jack Kerouac

Milan Kundera

Giuseppe Tomasi di Lampedusa

David Herbert Lawrence

Stanislav Lem

Claude Lévi-Strauss

Primo Levi

Mario Vargas Llosa

Jack London

Norman Mailer

Curzio Malaparte

André Malraux

André Maurois

Henry Miller

Robert Musil

Vladimir Nabokov

George Orwell

Giovanni Papini

Boris Pasternak

Cesare Pavese

Luigi Pirandello

Marin Preda

Raymond Radiguet

Liviu Rebreanu

Władysław Stanisław Reymont

Philip Roth

Jerome David Salinger

Jean Paul Sartre

Arthur Schnitzler

George Bernard Shaw

Aleksandr Soljeniţîn

John Steinbeck

Arkadii şi Boris Strugaţki

Italo Svevo

John Updike

Boris Vian

Kurt Vonnegut

Herbert George Wells

Virginia Woolf

Marguerite Yourcenar

Evghenii Zamiatin

Móricz Zsigmond

Stefan Zweig

*

Într-o discuţie, aseară, cineva a încercat să mă convingă că filme româneşti bune, înainte de ’89, n-au fost doar Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, ci mult mai multe, că regizori talentaţi erau pe atunci, la noi, cu zecile – şi mi-a citat o listă lungă de nume.

În acel moment, l-am întrebat, cu sadismul meu înnăscut, dacă ar fi de acord să se supună următorului experiment: să fie obligat să vizioneze, în fiecare zi, câte trei-patru filme dintre cele la care s-a referit el – şi asta, timp de vreo lună. Omul a pălit şi a lăsat-o moartă. Probabil, fiindcă i-o fi venit în minte acelaşi lucru ca şi mie:

*

O doamnă a pus poza lui Lady Di pe FB şi a scris dedesubt „Şi acum mă întristez cand mă gândesc la ea”.

Probabil că şi răposata simte la fel, adică se întristează când se gândeşte la doamna noastră cu pricina. Căci ce motiv ar avea să se binedispună ?

*

Am fost de curând la cimitir, la ai mei.

Ne salutăm, eu cu paznicul – şi îl întreb, în treacăt „ei, ce mai e nou pe-aici ?”

„Nimic, domnule,” face el „n-a plecat nimeni, toţi sunt la locul lor”.

Negreşit, groparii sunt o breaslă de umorişti. Încă o dată se dovedeşte că Shakespeare ştia totul despre neamul omenesc.

*

DATORII ? CARE DATORII ?

NOI V-AM DAT CIVILIZAŢIA, MIZERABILILOR !

George Topîrceanu, pe care lumea îl ştie, în general, de poet, a scris şi ceva proză. Care, după părerea unor oameni avizaţi (Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu ş.a.), era excelentă. Şi rămâne astfel, mi s-a părut şi mie, când am citit, acum câţiva ani, TURTUCAIA * PIRIN-PLANINA, memoriile lui din primul război mondial, publicate în 1937.

Mi-am adus aminte de ele acum, în hărmălaia stârnită de datoriile Greciei şi de politica ei vis à vis de lumea civilizată, care-i cere să le plătească. Şi în vociferările celor care ne tot amintesc că în Grecia s-a născut civilizaţia şi nu în altă parte – uitând să ne spună dacă ea, civilizaţia, domiciliază tot acolo, ori s-o fi mutat, între timp, altundeva.

În privinţa asta, mi se pare că Topîrceanu a pus un mare punct pe i. E drept că notaţiile lui se referă la Macedonia, unde s-a aflat prizonier în 1916, dar am impresia că se potrivesc ciudat de bine şi Greciei de mai de la sud: “Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; … amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşie între ele de-atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţie geografică şi comitagiu din naştere…”

www.easy-hit-counter.com www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (45)

Friday, June 5th, 2015

observaţii, divagaţii, ipoteze, fleacuri,

amintiri din vremurile bune

PE CE PICIOR DANSĂM

Iar s-a dat bacalaureatul, iar juisează de fericire gazetarii noştri analfabeţi: se găsiră, dragă Doamne, alţii mai proşti ca ei, tocmai dădură Bacul şi uite ce perle au comis!

Numai că exemplele citate cu satisfacţie maliţioasă de susmenţionaţii sunt tot mai puţin „perle”, adică umor involuntar. Tot mai adesea, ele sunt golănii conştiente, intenţionate. În orice caz, cele reproduse anul acesta în presă sunt, fără excepţie, aşa ceva.

A apărut o specie nouă: analfabetul supracompensat, complexat şi totodată, mândru de tâmpenia lui. În cazul de faţă, absolventul de liceu care încă nu îndrăzneşte să scrie pe foaia de la Bac ce gândeşte el în clipele acelea solemne (adică “mă p.ş pe şcoala voastră”) – dar care nu se jenează să sugereze chestia asta în modul cel mai transparent.

Pe vremuri, prostul era cam întotdeauna sărac, materialmente. Era un motiv în plus de a sta cuminte în banca lui, de a nu face valuri, de a-şi ţine botu’, de a face ciocu’ mic. Situaţia s-a schimbat radical. Acum, boul are BMW şi Maybach. Aşa că fi-su îşi poate permite să-şi ia, mitocăneşte, profesorii la mişto. Ta’su are două clase mai mult ca trenul – şi uite ce avere-a făcut.

*

TRADIŢII BUCUREŞTENE

- gheneral - picior în ghips / decembrie 1989

- prim ministru - picior în ghips / iunie 2015

*

CE P..A NOASTRĂ. CEA ALBASTRĂ

Despre dicţia actorului român actual : nepotul babei de la Costineşti, la care stăteam în gazdă, prin 1979-1980. Băiatul avea prune-n gură şi din tot ce spunea (că de mers gura, îi mergea întruna) nu se înţelegea decât veşnicul „ce p..a mea”, pe care-l repeta din minut în minut, sau ceva mai des. În ultimii câţiva ani, am văzut, în festivalul naţional de teatru, mai multe spectacole care se prezentau exact aşa cum vă spusei eu aici. Inclusiv în ce priveşte expresia cu pricina.

*

Omul, singurul răpitor dotat cu conştiinţă de sine.

*

De fapt, păcatul originar, pe care Biblia îl ocoleşte şovăielnic şi nu îndrăzneşte să-l numească, este uciderea unor fiinţe pentru a le mânca.

*

Mamaia, despre pomeni: „de mâncare pentru morţi – oare numai de Paşte şi de Crăciun le-o fi lor foame ?”

*

Despre antisemitism :

1. Fără îndoială, e o chestie atavică.

2. Nu se poate discuta cu un fanatic. El are reflexe condiţionate create timp de 2000 de ani. Aşa ceva nu se poate şterge nici cu consiliere psihologică, nici cu medicamente.

3. Partea proastă e că aceşti 2000 de ani sunt tocmai aceia în care Occidentul creştin a devenit o lume civilizată.

Aşa că, de fapt, dacă încerci să îl dezintoxici, să ştergi aceste reflexe, loveşti chiar în temeliile Occidentului.

Şi nu trebuie uitat că el, Occidentul, nu e laic decât de două secole şi un pic, de la Iluminism încoace. Laicitatea încă mai este o noutate supărătoare inclusiv pentru oamenii civilizaţi.

4. Iar, pe de altă parte, pentru imensa majoritate a oamenilor de pe întreaga planetă, religia e pură superstiţie şi armă îndreptată împotriva altora, fără nici o legătură cu morala, umanismul etc.

Cam aceştia sunt parametrii problemei.

*

Titlu, într-un ziar : IPOTEZĂ NĂUCITOARE !!! Când eşti năuc, toate ipotezele sunt năucitoare.

*

6 iunie 2015

(aproape) I. L. Caragiale : SE DUCE DRACULUI JAPIŢA, MONŞER !

*

ŢARA DE APOI, în care adversarul Răului este Şi Mai Răul.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (44)

Friday, May 8th, 2015

ĂI DE LA

„Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, comunică cei de la Poliţia Capitalei”. „Pensiile nu vor fi mărite anul acesta, ne informează cei de la Secretariatul General al Guvernului”. „Cele două eleve care s-au bătut în clasă vor fi exmatriculate, afirmă cei de la Ministerul Educaţiei”.

Cam aşa sună textele redactate de ziariştii noştri cu masterate la Universitatea Budistă SRL Bucureşti şi doctorate la Facultatea de Drept Comun Brăila.

Formularea normală, în toate limbile din lume, fiind în acest caz „ …comunică Poliţia Capitalei”, „ …informează Secretariatul…”, „ …afirmă Ministerul Educaţiei” etc.

Exprimarea tinerilor noştri ziarişti traduce în modul cel mai univoc (adică fără putinţă de tăgadă, ca să mă exprim pe boiereşte) insuficienta capacitate de abstractizare proprie primitivului de prin Mările Sudului, care, când are în vedere pluralul cuvântului „câine”, nu zice „câini”, ci „câine câine”.

Această insuficienţă se numeşte, de obicei, prostie şi este cauzată, în general, de lipsa de educaţie (atunci când nu e în chestiune, Doamne fereşte, vreo particularitate medicală a creierului din categoria idioţie/imbecilitate/cretinism).

Guguştiucul e o pasăre pur şi simplu adorabilă. Cea mai drăguţă dintre păsări, dacă stau şi mă gândesc. Într-atât de simpatică în prostia sa inofensivă şi neajutorată, încât nu ne supără nici măcar când ni se găinăţează în cap.

Eu atât am avut de spus.

Acum mai bine de patruzeci de ani, am văzut la Nottara Bună seara domnule Wilde, un spectacol în care juca Ştefan Iordache. (Căutându-l, chiar în clipa asta, pe net, fiindcă nu mai eram sigur de numele lui, am descoperit că e comentat cu mare aplomb de câte-o pisicuţă drăguţă care încă nu era născută pe vremea aia). Ce n-a văzut pisicuţa, dar am văzut eu - şi mi-a rămas aşa bine întipărit în minte că râd şi-acum când îmi amintesc?

Iordache, adăugând ironiei aristocratic-sofisticate a lui Wilde câte o contribuţie proprie, de cartier bucureştean: “Ho, milady !” se adresa el, la un moment dat, partenerei sale - ceea ce dădea sala cu roţile în sus, iar aplauzele nu se mai opreau.

Rating : proşti, da’ mulţi.


www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (43)

Saturday, April 18th, 2015

*

O doamnă se întreabă, pe Facebook, de unde vine “m-am îndrăgostit lulea”.

De la Monica Lewinski, evident. Chit că în cazul ei era vorba de un trabuc.

*

Guvernul, după inundaţiile anuale: precum o vergină după prima sa felaţiune dusă până la capăt. Adică, nepricepându-se să gestioneze situaţia.

*

Anii 70: imposibil să stai de vorbă cu vreo damă din Bucureşti să nu-ţi spună că aseară a băut o votcă cu N., marele poet. Probabil, se laudă.

(Damele, pe vremea aia, erau mai culturale decât “asistentele TV” de acum.)

*

Muzică uşoară din anii 50-60: „Ce caut eu în viaţa meaaa ?”

*

OCULTA ocultează ! Mossad-ul egiptean şi KGB-ul din Siria ne ascund de 100 de ani adevărul ! ADEVĂRUL că în sarcofagul lui Tutankhamon se afla şi o sticlă de pălincă !

*

Comentariile cititorilor, pe forumurile ziarelor, sunt adesea de dimensiuni zdrobitoare, mai mari chiar decât articolele ce le ocazionează. Şi am vaga senzaţie că sunt şi scrise, la fel de frecvent, chiar de autorii articolelor în chestie. Cum s-ar zice, dacă nu te dau cu roţile-n sus dintr-un pumn, te fac afiş căzând peste tine cu suta mea de kile.

*

A fost un trecător pe-aici, care s-a îndoit de realitatea unei mici întâmplări pomenite în aceste însemnări ale mele (e vorba de faza cu miliţianul timişorean care a încasat un scuipat duios între ochi de la un turist iugoslav, prin 1977-1978). Afirm încă o dată: e riguros adevărat. Am văzut cu ochii mei – şi de aproape. Şi de altfel, am fost martor, acolo, şi la alte întâmplări care unuia, din altă parte a ţării, nici nu i-ar fi trecut prin minte. De pildă, în una din primele mele plimbări prin oraş, am intrat în magazinul de bijuterii de lângă Operă. Unde, văzând că mă holbez la inele (pe care scria “cu materialul clientului”) ca şi cum m-ar fi tentat vreunul, vânzătoarea m-a întrebat ce-aş dori să comand. La răspunsul meu că aş comanda eu, dar n-am “material” (las’ că nici bani n-aveam, dar n-am vrut să-i spun asta ca să n-o dezumflu de tot), ea m-a sfătuit să iau legătura cu domnul din faţa intrării, de la care aş putea cumpăra avantajos un ban-doi de aur. Domnul acela era un rrrrrom cu mustaţă impozantă, cu vestă de piele şi pălărie cât roata de tractor.

Aşa ceva, da, era cu desăvârşire exclus să se întâmple la Bucureşti pe vremea aceea – iar unul care n-a călcat prin vestul ţării ar putea crede că povestea e inventată. Dar, încă o dată: nu e.

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com