verse adverse inverse transverse perverse

ATLAS

Aud pârâind şi mi-e teamă că se rupe

pânza putredă şi albastră de deasupra noastră

Şi stelele-au să cadă

Şi-o să se vadă

tencuiala coşcovită, mucedă,

din spatele ecranului.

Simt greul, tot mai greul.

Am un fel de cancer,

Ceva creşte în fundul ochilor mei.

E greutatea, numai greutatea de negură şi zgură

sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.

Ochi fără mâini.

Port în spinare mizeria asta

tot mai plină de păduchi tot mai plini

de Duhul Sânt şi de zmerenie.

Ăştia îl au pe Dumnezeu.

Îl au cum ai o curvă, în treacăt şi grăbit,

la ceas nepotrivit.

Îi ţin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,

în care-ncape totul,

Slugă deşălată

la ăştia plini de bună cuviinţă.

SCHIZOPOEM

Lumea e dreaptă

Strâmbă e numai gândirea mea dereistă.

Angrenajele merg bine până în clipa

Când nimeresc eu bobul de nisip printre ele.

Dacă tu eşti bun

Eu sunt rău

Şi viceversa

o hypocrite lecteur mon semblable mon frère.

Vie Domnia Luminii

Odată cu desfiinţarea mea

Dar aţi avea curajul să pariaţi

Că aşa se va şi întâmpla?

Plouă

Grâul va da în spic mult mai devreme

Dar pe mine mă udă

Şi asta nu-mi place.

Doamne-dacă-exişti

Ajută-mă să cred în continuare

Că Eu nu este Ei.

MIE îmi va da viitorul dreptate

Dar asta se va întâmpla din vina voastră.

Nu sunt decât o mică fiară

Neînscrisă în controale.

Fiarelor mari

Fiarelor feroce

Fiarelor vechi

Primiţi-mă printre voi

Iubiţi-mă

LAMENTO LA SFÂRŞITUL LUMII

Revărs asupra voastră

Haznaua sufletului meu

Lumea s-a stins

De câtă dragoste e oare nevoie

Spre a o reaprinde

Tot soiul de  pocăiţi

Mănâncă rahat despre apocalipsă

Şi epuizarea resurselor energetice

În noi toţi nu mai e

Destulă viaţă

Ca să murim ca lumea

Şi astfel continuăm

O ţinem tot aşa

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Tags: ,

Comments are closed.