La (dez)ordinea zilei

Zece, sau treizeci, sau cincizeci de mii de tineri educaţi şi civilizaţi ies în stradă ca să huiduie starea de lucruri firesc-nefirească din Ţara-Mumă. Ţara care i-a fabricat (ştiţi vorba aia : io te-am făcut, io te omor !)

Şi-i omoară, nu se joacă. Treijdoi, până acum. Şi mai urmează…

Preşedintele amator al Ţării, care, ca s-o spunem pa dreaptă, nu prea are nici el habar cu ce se mănâncă (dar pe care, sinceri să fim, tocmai tinerii aceştia l-au cocoţat acolo, acum vreun an), vrea să-i primească la discuţii.

Însă pe cine ? Aceasta-i întrebarea.  Cu care cap al Opiniunii Publice să stai de vorbă ? Păi… câte capete are Dânsa ? Jdemii? Şi toate-s bune ?

Şi despre ce să stai de vorbă ?

Despre Ponta? Despre Izmene-Cu-Sprâncene ? Despre Piedone ?

Nţţţ. S-au cărat.

Despre susţinătorii lor ? Ei, vedeţi, aici e aici. Căci susţinătorul lor – de ce să ne ascundem după deget – e însuşi Popeurul Suveran.

Jdemiile sunt vocale. Şi în Piaţă – şi pe Internet. De parcă ele ar fi tot Popeurul.

Dar vezi că mai sunt şi ăilalţi, din lumea celor care nu cuvântă. Pulimea, cum duios o dezmierda don doctor Oprescu. Adică, restul de opzeşcinci la sulă, care nu glăsuie. Dar în schimb, votează. Pentru un kil de făină, unul de ulei şi două copane de pui rahitic, votează cum trebuie.

Şi face-un pişu mic şi suveran pe poporul telectual din Piaţa Universităţii, care e liber, în continuare, să emigreze în Vest, ca sirienii. Adică, să ducă faima României în lume.

Uauuu, ce băieţi deştepţi avem noi ! Ştiţi că la Microsoft, în America, până şi mâţele vorbesc româneşte ?

https://www.youtube.com/watch?v=DkL_hulowf0
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Tags: , ,

Comments are closed.