Nu este vremea glumiţelor. Frigul, viscolul, şi zăpada s-au năpustit asupra unei bune părţi din Europa. Ne-a afectat şi pe noi, românii lui Boc. Ne afectează nu doar frigul, viscolul şi zăpada. Protestele din diverse pieţe şi multe oraşe ale României, contrar celor prognozate de comentatori, au continuat. Că au fost şi sunt prea puţini, deja nu mai contează. Vorbărie multă pe cifre. O anume fierbinţeală a cuprins nu doar populaţia pauperizată – destul de mulţi dintre protestatari nu sunt doar pensionari sau studenţI, nici huligani, nici huliţii suporteri ai unor echipe de fotbal, ci oameni sofisticaţi – formularea elegantă aparţine E.S.Domnuui Ambasador al SUA Mark Gitenstein, vom reveni – care au motivele lor să scandeze lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale, panoplia solicitărilor prezentînd o mare diversitate de cereri,doleanţe şi abordări. Ceva nou s-a petrecut imediat după episodul Arafat – încheiat elegant prin reprimirea doctorului specialist în medicina de urgenţă în ministerul de unde demisionase intempestiv.
Doar că. Doar că lucrurile, în loc să se aşeze şi să intre în matca lor firească – resemnare, indiferenţă, neputinţă etc. – s-au agitat şi au creat o situaţie nouă. Protestele stradale, oricît de neînsemnate numeric – Putin ar fi rezolvat rapid situaţia nu cu jandarmi, ci cu militarii OMON şi Spetznaz (specializaţi în intervenţii de urgenţă) cum am văzut în multe cazuri similare la ruşii atît de dragi românilor, precum erau turcii cînd nu eram parteneri strategici – au dus la agitarea apelor din spectrul politic. Anemica – dar excesiv de volubila – opoziţie a intrat în acţiune şi se încearcă acum găsirea unei soluţii. Politice. Doar cu Huo! şi Jos! nu se poate face nimic într-o societate democratică. Are dreptate Dl Preşedinte Băsescu să spună că suntem în democraţie, căci poate fi înjurat Preşedintele toată ziua. Are dreptate şi ES Dl Ambasador Gitenstein să spună că să fim fericiţi pentru dreptul nostru de a demonstra fără să tragă lunetiştii de pe case asupra celor care scandează în public. Şi nu păţesc nimic, ia vedeţi voi ce este în Siria. Corect? Absolut. Doar că în decembrie 89 nu am ieşit pe străzi – am fost şi noi, în timp ce alţi colegi scriitori se repezeau la Uniunea Scriitorilor să-l dea jos pe D.R.Popescu, în fine – ca să-l înjurăm pe Dl Preşedinte din 2012. Nu e nici frumos şi nu duce nicăieri. Ambele formulări ni se par inadecvate şi dovedesc o proastă/rea/deformată cunoaştere a situaţiei reale din România. Radicalizarea clasei politice şi a diverselor segmete – dintre cele mai variate - ale populaţiei româneşti va conduce la decizii politice. Alegeri parlamentare şi locale oricum urmau să aibă loc. Se pune întrebarea, acum, cînd? Anticipate sau la termen, comasate sau disjuncte, alegerile vor reconfigura o nouă geografie politică. Nu putem spune că mai bună sau mai rea, doar alta. Nu avem de unde scoate o altă clasă politică sau alţi politicieni. Unele solicitări ale străzii sunt naïve sau inoperante. La chestiunile grave ale ţării se pot găsi doar soluţii politice. Cu tehnocraţi cu tot.
Doar că. Doar că vor trebui activate principiile lui Peter şi Legea lui Murphy. Sunt chestiuni foarte simple şi arhicunoscute în teoria deciziilor. Ce spune legea lui Murphy. “Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.” Scurt Clar . Concis. Murphy a fost un inginer american. Principiul lui Peter e la fel de simplu.”Intr-o ierarhie fiecare salariat are tendinţa de a urca pînă la un nivel maxim de incompetenţă.” Scurt. Clar. Concis. Dacă s-a ajuns la nivelul maxim de incompetenţă, nu înseamnă că are de făcut ceva mai greu decît este pregătit, ci pus să facă altceva despre care nu ştie. Ceva diferit.În acest caz, salariatul ar trebui să nu fie compensat prin promovare, ci prin creşterea salariului. Deci, Dl Prim Ministru Emil Boc nu avea de ce să dea cu lopata la zăpadă. Nu era o treabă pentru gradul său de competenţă. Aşa cu Dr. Raed Arafat: el coordonează un sistem/mecanism care, ca să funcţioneze, nu este el obligat să care bolnavii cu targa şi să ţipe la şoferii care fură benzină. Cum nu putem schimba toată clasa politică şi nici să dăm afară din ţară tot poporul român – care e aşa cum e, dincolo de diversele formulări cu totul deplasate lansate în aceste zile – s-ar putea găsi o formulă de avarie pentru ca întreaga Românie să funcţioneze la parametrii ei europeni. Dincolo de partidele politice care se ciondănesc, dincoace de dezamăgirile unui popor care nu mai are încredere în nimeni şI în nimic. Este suficient de limpede că atît actuala coaliţie de guvernare, cît şi Preşedintele in charge Traian Băsescu şi-au atins maximumul de incompetenţă şi vor trebui să accepte această realitate. Refacerea încrederii populaţiei româneşti în instituţiile statului şi într-o viitoare clasă politică va fi un proces lung şi cu multe opinteli.
Dar, lăsînd deoparte lopata, Dl Prim Ministru Emil Boc ar putea să mediteze la faptul că se poate trăi şi fără SPP şi fără maşină cu girofar şi fără filme de propagandă despre satul natal – de un prost gust incredibil, realizate din bani europeni. Avem, cu toţii, noi, românii cei mult huliţi, puterea să credem că se poate face ceva? Dincolo de protestele stradale şi de bucuria de a nu fi împuşcaţi de pe acoperişuri? Pentru cei care chiar au fost în Piaţa Romană sau la Universitate, comparaţia diplomatului american, vorba lui Petre Roman, “sună ca dracu’ !” Mai bine un cîntec vesel să cîntăm. Regretăm din tot sufletul că nu am fost şi noi la Buşteni să horim alături de dl Primar Savin şi dl Jeffrey Franks. Reprezentaul FMI, care, mai an, se arăta impresionat de sarmalele neaoşe. Şi ne aducem aminte că şi simpaticul Nichita Hruşciov a fost imbrobodit de ai noştri cînd a fost pe la noi, cu vin roşu de Lechinţa. E fain, ce mai. Păi, vedeţi ce bine se trăieşte în România, ce atîta gîlceavă, proteste şi dat la lopeţi.
Să ne punem la lucru!
