Posts Tagged ‘cancer’

Teratologie, teatrologie

Wednesday, January 20th, 2016

*

Oculte pe dracu’. Zi-le “inculte” - şi-o să fii mai aproape de realitate.

*

Iar am primit o scrisorică de la fisc. Cică eu aş fi “persoană fizică”. Uşurel, băieţi, fiţi atenţi cum vorbiţi cu mine: eu sunt persoană fizico-chimică.

*

ACTE DE SĂRĂCIE

Chiar în acest moment, Antena3 prezintă ca pe o extraordinară descoperire bănculeţele cu “fii ca Ion”, respectiv “nu fi ca Ion”, de care e plin internetul, de câteva săptămâni bune. Cu alte cuvinte, zmeii noştri TV (nu numai ăştia de la A3) utilizează folclorul - mai mult sau mai puţin anonim şi colectiv - în mod abuziv, prezentându-l drept creaţia lor, drept proprietatea lor intelectuală. Asta se cheamă “acte de sărăcie”. Jalnice furturi mărunte. Găinăreală.

Concluzia? “Ioane, nu fi ca Antena3. Ioane, zi-i ceva de dulce!”

*

Ardei gras violat cu chimicale, producţie autohtonă

(Teratologie: ştiinţa despre monştri şi monstruozităţi)

Stiţi ce-i ăsta? Un ardei gras. Unul cumpărat de la Megaimage-ul de vizavi. Şi anume, unul pe a cărui etichetă scria „produs românesc”.

Înăuntrul său, după cum vedeţi, se află un alt ardei gras, destul de bine dezvoltat. Formidabil, ardeiul nostru gras e însărcinat! E gravid!

Încep să pricep ce avea în cap Arghezi când a scris că virgulă „cartofii sunt lehuzi”!

Marele poet a văzut chestia asta numai cu ochii închipuirii, dar eu o văd cu ochii mei cei simpli de cumpărător. De cumpărător nedus la biserică, prozaic şi cârcotaş, care se înfioară la gândul tratamentului sălbatic aplicat bietei plante pentru ca s-o aducă în starea asta monstruoasă. În afară de asta, trebuie neapărat să spun că monstrişori de genul ăsta n-am cumpărat doar o dată de la Alimentara, mi s-a întâmplat de vreo patru-cinci ori în toamna trecută. Ăsta nu mai e accident genetic, mai degrabă e specie nouă.

Şi legumele pot fi torturate, nu-i aşa? Adică, le poţi îndopa cu nitriţi şi nitraţi până nasc pui vii, precum găina lui Cristoiu!

Iar asta, fără ca ele să fie, propriu zis, organismele modificate genetic de care facem noi atâta caz…

Pentru a obţine OMG-urile ce ne fac să-i înjurăm de mamă pe Merkel, Obama, Uniunea Europeană şi pe cine ne mai vine nouă la gură, e nevoie de hoarde de savanţi, de institute de cercetări şi de fonduri uriaşe.

Pentru a obţine, însă, merele, roşiile şi ardeii graşi ai otrăvitorului public de la noi, îţi trebuie doar un pic de Ethrel – şi altele ca el, la fel de ieftine şi accesibile producătorului autohton.

Iar Bizonul Naţional n-are decât să se-ntrebe, ca boul, de ce s-a îmbolnăvit de cancer… că doar s-a ferit… şi n-a mâncat decât fructe şi legume de la noi…

Bibliografie: http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/video-uriasa-minciuna-a-rosiilor-romanesti-274326

*

http://adevarul.ro/locale/zalau/Si-taica-tu-cratima-nu-doar-ma-ta-top-greseli-folosim-incorect-cratima-ce-spune-ti-v-om-invata-corect-s-au-nu-gramatica-limbii-romanei-1_5501ab24448e03c0fd7dcac2/index.html

O probă nostimă de „funie în casa spânzuratului”: ADEVĂRUL vorbeşte despre agramaţi şi analfabeţi (vezi mai sus) – aşa, în general, fără exemple concrete, sau mai exact, fără a indica sursele, locurile de unde au fost ele adunate. În ce mă priveşte, om cu inimă largă cum mă ştie tot Facebook-ul, m-am gândit să contribui şi eu cu ceva, cu un exemplu identificabil, de pildă (ştiţi, precum căţelul plin de intenţii bune din Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome, care, văzându-i pe cei trei că fac ciorbă punând în oală cam tot ce-au găsit comestibil prin jur, vine şi el cu un şobolan mort). Ce vină am eu dacă exemplul cel mai zemos pe care l-am avut la îndemână provine de la aceeaşi prăvălie ?

E vorba de articolul TRUPA de Oana Stoica (în DILEMA VECHE nr.589/28 mai 2015, pag.17 – DV fiind, cum bine se ştie, o publicaţie a trustului Adevărul). În cronica teatrală care este acest articol dăm peste cuvântul “parşivitate” – cea mai suprarealistă altoire a unui sufix cu vagi conotaţii savante pe o “vorbă proastă”, pe un cuvânt plebeu, de curată mahala.

Ehei, să fi fost eu vreun coleg al autoarei, ce psihanaliză i-aş mai fi tras pornind de aici… Dar nu sunt, aşa că mă limitez la a-mi aduce aminte că, aşa cum am mai spus-o, n-am mai dat peste un termen atât de zglobiu de acum vreo treizeci de ani, când am citit în Sportul popular cuvântul “acerbitate” – adică unul din categoria celor ce le auzi o dată în viaţă. Dacă nu cumva născocitorul are bafta de a fi copiat de alţi telectuali de acelaşi calibru.

În continuare, dăm peste altă înţelepciune: ”partituri dificile, în felurite estetici “ … O fi vrut să spună “în felurite maniere”, sau “în felurite stiluri”, Mi-e greu să cred că s-a referit la estetica lui Lessing, sau a lui Croce. Sau, Doamne fereşte, la a lui Georg Lukács !

Şi când te gândeşti că micuţa creatoare de la DILEMA VECHE e critic de teatru…

Ce vreţi, meseria asta se învaţă mai uşor decât limba maternă…

*

Şi la Iaşi se vorbeşte una dintre cele mai ciudată limbă română.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CINEPOLITICA 2015 (2)

Saturday, May 2nd, 2015

a apărut ATENEU - Bacău, nr.4/2015

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2015_04net.pdf

CIOCĂNITOAREA RUSEASCĂ

Ciocănitoarea rusească e un film surprinzător. Ba chiar năucitor, putem zice. Americanul Chad Gracia, cel mai celebru regizor de pe strada sa, sau, cine ştie, chiar din cartierul său, a făcut, cu un buget incredibil de redus, de nici o sută de mii de dolari din câte-am auzit, un fel de documentar-artistic-urmat-de-dans, o reconstituire de lung metraj, despre istoria Uniunii Sovietice, Războiul Rece, situaţia politică actuală a Ucrainei şi soarta lumii, în general.

Plus adevărul despre catastrofa de la Cernobîl, revelat de Fiodor Alexandrovici, un tânăr artist kievlean, aparent uşor machit ori drogat (sau doar dopat cu literatură Science Fiction semnată de celebri autori sovietici). În esenţă, junele artist afirmă că explozia nucleară din aprilie 1986 a fost provocată intenţionat de unul sau mai mulţi înalţi demnitari sovietici pentru a împiedica o iminentă anchetă cu privire la grandiosul eşec al unui obiectiv militar de maximă importanţă strategică, situat în imediata apropiere a centralei atomoelectrice de la Cernobîl.

El se numea DUGA şi potrivit lui Fiodor, ar fi fost o instalaţie menită să controleze minţile adversarilor, adică ale americanilor, transformându-i în nişte Zombies incapabili de gândire şi de acţiune.

Însă, după toate aparenţele, obiectivul în cauză, care încă se află acolo, la doi paşi de „sarcofagul” ruinei radioactive, era o instalaţie radar de o putere colosală, înaltă de câteva zeci de metri şi întinsă pe sute de metri, care ar fi urmat să servească drept sistem de avertizare timpurie în cazul unui atac cu rachete îndreptat împotriva teritoriului sovietic. (De altfel, misterioasa instalaţie seamănă bine cu radarele amplasate pe coastele din estul Angliei, în al doilea război mondial. Numai că e de zece ori mai mare.)

DUGA ar avut capacitatea de a „vedea” chiar şi dincolo de linia orizontului, identificând rachetele nucleare inamice cu 25 de minute înainte de ajungerea lor la ţintă, spre deosebire de radarele sovietice folosite în acea perioadă, care permiteau o anticipare de numai 10 minute – răgazul mai lung anvizajat urmând să permită o coordonare mai eficientă a ripostei. Adică a sfârşitului lumii, pe scurt, căci asta înseamnă riposta „simetrică” la un atac nuclear.

Numai că măgăoaia n-a produs decât necazuri: pe lângă faptul că emisia sa cu frecvenţa de 10 hertzi putea fi auzită ca un pârâit deranjant continuu, inclusiv în aparatul de radio al oricărui american (de unde şi numele de „ciocănitoare rusească”), ea a perturbat mai ales telecomunicaţiile pe propriul teritoriu sovietic. Şi dat fiind că preţul instalaţiei ar fi fost de 2 ori mai mare decât al centralei atomoelectrice din vecinătate, adică de cca 7 miliarde de ruble, iar eficienţa, nulă, responsabilii proiectului s-ar fi temut de cele mai aspre sancţiuni – respectiv, de pedeapsa capitală.

Aşa că au aranjat lucrurile în aşa fel încât, de la Moscova, să se dea inginerilor centralei ordinul de a efectua un experiment periculos, care s-a sfârşit cu explozia scontată a reactorului şi cu abandonarea întregii zone puternic iradiate, în care accesul e interzis până-n ziua de azi.

Acestea sunt lucrurile povestite de tânărul artist ucrainian. Dovezi în sprijinul lor? Oh, nu, aşa ceva nu există.

Există, însă, reticenţa tuturor celor intervievaţi, foşti angajaţi ai centralei, foşti factori mai mult sau mai puţin responsabili, foşti „oameni sovietici”, cum le plăcea să-şi spună, care nu vor să furnizeze nici un detaliu concret cu privire la fapte, deşi unii s-au aflat chiar în miezul lor.

Şi mai există, ca de obicei în cazuri din acestea, un vid arhivistic total. Nu există în arhive nici un fel de documente cu privire la catastrofa de la Cernobîl – aşa cum nu există, la noi, nici o statistică a îmbolnăvirilor de cancer de după aprilie 1986.

Şi mai există, chiar în acest moment, norul de fum, posibil radioactiv, al marilor incendii de vegetaţie din preajma centralei.

Este această docu-ficţiune o elucubraţie ? În linii mari, da.

Dar, orice s-ar zice, e o elucubraţie de actualitate. Poate la asta se vor fi gândit americanii, când i-au dat Marele Premiu al Juriului secțiunii World Cinema la festivalul Sundance 2015.

Precum şi juriul de la Bucureşti, care i-a acordat trofeul CINEPOLITICA 2015.

http://www.sundance.org/projects/the-russian-woodpecker

http://educate-yourself.org/cn/russianwoodpecker2008.shtml

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com