Posts Tagged ‘George Constantin’

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU Bucureşti 2014

Friday, October 24th, 2014

VIAŢA-I MAI FRUMOASĂ DUPĂ CE MORI

Regizor şi scriitor cu o carieră, fără nici o exagerare, impresionantă, creator al unor spectacole de mare forţă expresivă înscrise, de cel puţin două decenii, în istoria teatrului românesc – şi nu numai, Mihai Măniuţiu ne-a obişnuit cu viziuni monumentale şi uneori, sumbre sau violente. Asta, pentru că, în definitiv, nici o meditaţie, nici o reflecţie asupra istoriei, societăţii şi condiţiei umane în genere n-are cum să fie chiar veselă.
http://www.zi-de-zi.ro/despre-teatru-si-nu-numai-cu-regizorul-mihai-maniutiu/
http://adevarul.ro/cultura/arte/maniutiu-miturile-mor-ochii-nostri-1_50acd40d7c42d5a6638a5e4c/index.html
http://regizorcautpiesa.ro/spectacole/Psihoza-448-regia-Mihai-Maniutiu-1760.html

Dac-ar fi să-l compar cu ceva, aş zice că spectacolele sale sunt la fel de bolovănoase, de colţuroase, ca romanele lui Rebreanu.

Cu atât mai surprinzătoare pare actuala sa punere în scenă, pe un text propriu, de la teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Viaţa-i mai frumoasă după ce mori e o glumă, cam macabră, dar totuşi comică, din categoria care pe nemţeşte se cheamă Galgenhumor, umor de spânzurătoare (engl. Gallows humor, fr. Rire jaune etc).

Comică în naivitatea ei folclorică, învecinată cu hazul cimitirului de la Săpânţa (şi din Mexic, după cum am aflat de curând, graţie Internetului – pe o cruce mexicană, de pildă, stă scris “Aici zace Enrique-Nu-Ştiu-Cum, Doamne primeşte-l la Tine, dar păzeşte-ţi buzunarele”).

Lumea Aialaltă despre care e vorba aici ni se prezintă ca o cârciumă de cartier, ca o grădină de vară străjuită de stive înalte de lăzi de bere. Şi de sucuri nealcoolice, mai zice textul, ca să nu supere pe nimeni. Unde toţi clienţii se simt bine, cântă şi dansează. Iar, printre picături, îşi spun şi povestea vieţii, respectiv a felului cum au ajuns ei acolo, în acel Paradis unde berea nu se termină niciodată – cam în felul cum se întâmplau lucrurile în celebra Antologie a orăşelului Spoon River de Edgar Lee Masters.

Tânăra trupă de la teatrul maghiar din Odorheiu Secuiesc face faţă cu brio provocărilor multiple ale partiturii. Adică, în primul rând, muzicii compuse de Şerban Ursachi şi coregrafiei foarte solicitante semnate de Vava Ştefănescu.

Episoadele de iuţire de sine, de euforie bachic-cantantă-dansantă, sunt urmate, însă, fără greş, de adevărate surpări în sine, de momentele de adâncă depresie care te trimit cu gândul la Psihoză 4:48, spectacolul lui Măniuţiu din 2008.

Echipa actoricească de la Odorheiu Secuiesc “dă bine” în ambele situaţii, într-un fericit acord cu intenţia auctorial-regizorală.

http://www.szinhaz.ro/index.php?s=1403165500

Pentru cine nu ştie: diseară începe FNT-ul, Festivalul Naţional de Teatru.

Şi anume, cu Furtuna shakespeareană, pusă în scenă, la Naţionalul bucureştean, de Alexandr Morfov, un regizor din Bulgaria.

Rău îmi pare că n-o să mă duc s-o văd. Însă am motivele mele. Primul ar fi că premiera a avut loc astă primăvară …şi dac-am ratat-o, aşa-mi trebuie… fac ciocu’ mic şi citesc cu interes ce-au scris alţii (mai exact, altele) despre ea.

Dar al doilea – şi cel mai important – este că eu am avut norocul de a vedea piesa asta, pusă în scenă de Liviu Ciulei.

Să faci, în 2014, cronica unei reprezentaţii teatrale văzute de tine în 1979 ar fi nebunie curată. Dar să scoţi la iveală cele două-trei lucruri păstrate, cum ziceam odată, în albumul fastuos al memoriei tale de spectator – asta, da, se poate. Ba chiar nu strică.

Primul dintre aceste lucruri este Prospero din acel spectacol. Ei bine, dac-ar fi să spun vreodată că l-am văzut pe Dumnezeu în carne şi oase, despre George Constantin ar fi vorba, în rolul acesta. Titanul rinascentist, în legătură cu care Shakespeare are prudenţa de a nu ne spune dacă ceea ce înfăptuieşte el se datorează ştiinţei sau magiei, genera, pe scena de la Grădina Icoanei, fior mistic. E un clişeu gazetăresc din cele mai banale să afirmi că „atmosfera era electrizantă”. Aş spune, însă, că, văzându-l şi ascultându-l pe George Constantin în clipele acelea, publicul era electrocutat. N-am mai fost martor la o asemenea tensiune emoţională, într-o sală de teatru, decât în 1990, la Trilogia lui Andrei Şerban de la TNB. Şi poate, în ceva mai mică măsură, la Karamazovii lui Mircea Micu, de la Nottara, tot de prin anii aceia – şi tot cu George Constantin în protagonist.

Una e să fii un mare actor – şi alta, să fii o mare personalitate. Cele două noţiuni nu se suprapun necesarmente. George Constantin avea personalitatea, mai degrabă, a unui profet.

Altul, de care trebuie neapărat pomenit, e rolul lui Caliban. Victor Rebengiuc, un actor pe deplin consacrat, care ne obişnuise cu apariţii sobre, de un dramatism reţinut, dar cu atât mai penetrant, ne-a surprins atunci făcând din acesta un clown de un haz frust şi de o inepuizabilă inventivitate. Şi, ceea ce am apreciat ca fiind o notă bună atât pentru el, cât şi pentru regizor, Caliban al său nu era nici un Canibal-incorect-politic, dar nici vreun propagandist pro-moscovit pe tema exploatării Lumii a Treia de către imperialişti (chestie la modă pe atunci – în deplin acord cu orientarea ideologică oficială de la noi, dar şi cu tâmpeniile ‘telectual-stângiste din Occident).

Şi last not least, decorul, pe care mi-l amintesc şi azi drept cel mai elocvent din câte decoruri de teatru am văzut la viaţa mea: o simplă cadă de zinc înconjura spaţiul de joc, plină cu un lichid de culoare închisă, în care pluteau statui, cărţi, armuri, instrumente muzicale. Iar înţelesul său era, fără îndoială, „în albia Istoriei curge un fluviu de sânge”.

În concluzie: aşa cum am mai spus şi altădată, faptul că Televiziunea Română nu a filmat acest spectacol şi altele asemenea lui (sau, dacă a făcut-o, a distrus ulterior înregistrările) constituie o crimă împotriva culturii. Şi o reamintire a faptului că o dictatură, de orice soi ar fi ea, nu poate face mare lucru fără sprijinul nepreţuit al unui complot al mediocrităţii.

Ca producător la Editura Video a Ministerului Culturii, în 1993, am încercat zadarnic să umplu un gol dureros, realizând o arhivă filmată a vieţii teatrale româneşti. Din multiple cauze, despre care o să vorbesc altădată, n-am reuşit decât în ceea ce priveşte ediţiile din 1991 şi 1992 ale acestui Festival Naţional de Teatru, care pe atunci mai purta şi numele lui I.L. Caragiale.

https://www.youtube.com/watch?v=Rq6vHomMmDs

24 octombrie 2014

http://www.fnt.ro/program/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Foto / Fono / VideoTHEKA: teatru vechi, teatru nou

Friday, June 10th, 2011

FRAŢII KARAMAZOV, după Dostoievski

Regie, Dan Micu. Cu George Constantin, Alexandru Repan, Dragoş Pâslaru.

Teatrul Nottara, Bucureşti, 1982

Manuela Hărăbor, 1990

ADUNAREA FEMEILOR de Aristofan

Regie, Florin Zamfirescu. Academia Luceafărul, Bucureşti, 20.05.1994.

Adriana Trandafir şi Victoria Cociaş, 1975

Ioan Luchian Mihalea & ceva din Song - la un chef, în 1981

Grigore Manolescu (1857-1892) în HAMLET

Afişul unui turneu cu HAMLET la Chişinău, în 1888 - cu Grigore Manolescu în rolul principal

Constantin Nottara (1859-1935) - imagine inedită

Maia Morgenstern în PATUL LUI PROCUST, după Camil Petrescu. Regie, Cătălina Buzoianu.

Teatrul Lucia Sturza Bulandra, Bucureşti, 1995

*

DE LA MUNTELE SINAI LA MUNTELE LUI VENUS

spectacol eveniment de şi cu Maia Morgenstern şi A.G. Weinberger. Prezentat cu ocazia festivalului naţional de teatru Caragiale, Bucureşti, noiembrie 2007. ©videoclip Dan Predescu 2007

Adina Cartianu, Marcela Motoc, Mihai Bisericanu în PATUL LUI PROCUST după Camil Petrescu. Regie, Cătălina Buzoianu. Teatrul Lucia Sturza Bulandra, Bucureşti, 1995

(revista Privirea nr. 107, 4 februarie 1998, pag. 50)

George Mihăiţă la Gala Recitalurilor - Bacău, 1979

*

REVIZORUL de Gogol

Regie, Horaţiu Mălăele. Teatrul de Comedie Bucureşti, 2006.

Cu George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Nartea, Ştefan Bănică jr., Valentin Teodosiu ş.a.

Probabil, cel mai bun spectacol românesc al anului 2006,

cu un George Mihăiţă cum nu l-am mai văzut de mult.

©videoclip Dan Predescu 2006

http://www.youtube.com/watch?v=wvTgsEdDfX4

HAENSEL ŞI GRETEL. Teatrul Ion Creangă Bucureşti, 1997

VEDETE PE BANII PĂRINŢILOR

N-AM VRUT SĂ DEBUTEZ LA GRĂMADĂ

…… …………De baştină din Coteana, judeţul Olt, şi absolventă din 1991 a clasei Sanda Manu de la Academia de Teatru şi Film Bucureşti, Cerasela Iosifescu a rezistat tentaţiei de a juca încă din studenţie într-un mare spectacol, în celebra Trilogie a lui Andrei Şerban. Am întrebat-o cum de a lăsat să-i scape această ocazie, pe care mulţi se băteau acum opt ani.

- Andrei Şerban avea nevoie de mulţi oameni într-un personaj colectiv, în cor. Eu n-am vrut să debutez aşa, la grămadă.
- Aţi debutat, imediat după absolvire, la Nottara…
- Da, dar aici, unul dintre primele mele roluri a fost Nora , în piesa lui Ibsen, în regia lui Mircea Cornişteanu. Am mai jucat în “Puricele”,” Avarul”, “Revizorul”, “Laurii domnului Schutz”, “Căsătoria” şi în alte câteva, puse în scenă de Mircea Cornişteanu, Dominic Dembinski, Horaţiu Mălăele şi Gavril Pinte.
- Mi-aţi spus că nu vă place să daţi interviuri.
- Păi, pentru că majoritatea celor care mi le-au cerut nu voiau, de fapt, să stea de vorbă cu mine, ci se ţineau doar după un plan de întrebări făcut dinainte, şi nici nu ştiau nimic despre mine. Am fost invitată, acum doi ani, la o emisiune în direct la Antena 1. L-am întrebat pe prezentator, care mi se părea cam pe dinafara subiectului, în ce spectacole m-a văzut. Omul a început să se bâlbâie, n-a mai ştiut cum să schimbe vorba… Mie mi se pare normal să ştii cu cine stai de vorbă. Altfel, discutăm ca să ne auzim vorbind.
- Cum staţi cu banii?
- Despre salariu n-am ce să vă spun, că ştiţi şi dumneavoastră. Evident că trebuie să-ţi scoţi banii şi din altceva, reclame, un pic de televiziune, sau mai ştiu eu ce. Mai recurg şi la părinţii mei, din când în când. Dar acum repet “pe contract”, într-un spectacol pus de Mihai Manolescu pentru teatrul George Ciprian din Buzău. E vorba de “Cârtiţa”, un text de Tudor Popescu în premieră absolută şi joc alături de Tamara Buciuceanu şi de Cornel Vulpe, printre alţii.
- La cât se ridică onorariul?
- Nu pot să vă spun, e confidenţial. Nu e foarte mult peste leafă, dar, în condiţiile actuale, e bine.

SUNTEM NIŞTE HANDICAPAŢI

……Clara Vodă este o altă tânără actriţă de la Nottara. A absolvit ATF Bucureşti, clasa Gelu Colceag, în 1993. A jucat, printre altele, în Avarul, Puricele, O noapte furtunoasă (regie, Dan Micu) şi Maria Callas(în regia lui Radu Gabrea).
- Am intrat la IATC în 1989. Pe atunci, aşa se numea – Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Eram trei sute de candidate pe patru locuri, era o concurenţă monstruoasă…
- Acelea erau dificultăţile de atunci. Care sunt cele din prezent?
- Cea mai mare e lipsa de regizori. Sunt fericită că repet, acum, cu Alexandru Darie, în “Viforul” de Delavrancea, la noi, la Nottara. Puţini au şansa să lucreze cu un regizor bun. Şi mai e şi problema banilor, despre care se vorbeşte atâta că ne-am şi plictisit să o mai pomenim. Filme nu se fac… e foarte greu şi să te afirmi, dar şi să te descurci, pur şi simplu. Sunt foarte mulţi actori tineri care se gândesc să se reprofileze. Cred că nu numai mie mi se întâmplă să simt aşa, ci întregii mele generaţii. Suntem nişe handicapaţi. Facem, în curând, treizeci de ani şi nu putem sta pe picioarele noastre. Dacă n-ar fi părinţii…
- Profesia dumneavoastră este una concurenţială în cel mai înalt grad…
- Dacă am lucra pe contract, altfel s-ar pune problema. Mai bine înfrunţi riscul de a nu reuşi să-ţi găseşti un angajament, decât să fii un soi de funcţionar plătit mizerabil, la un teatru lipsit de activitate. Din fericire, la Nottara se lucrează. Nici nu ştiţi ce fericită sunt că pot lucra cu Alexandru Darie.

VA AJUNGE VÂNZĂTOAREA VEDETĂ ?

……Dacă regele Carol I era de părere că România nu de talente duce lipsă, ci de caractere, noi ar trebui să constatăm că talente (teatrale, în cazul de faţă) avem, dar nu se găsesc banii cu care să le plătim cum ar merita.
În Bucureşti, oraşul cu mult mai multe maşini de lux decât majoritatea oraşelor de aceeaşi mărime din Vest, două actriţe norocoase, care au reuşit în carieră, declară cu sinceritate că nu s-ar descurca dacă n-ar putea să conteze şi pe banii părinţilor lor. Ce ar putea să ne spună colegii lor mai puţin talentaţi, ori mai puţin norocoşi (dar necesari şi ei, la urma urmei)?
Până în 1989, absolvenţii actori ai IATC-ului, în număr de vreo zece pe an, puteau fi oarecum liniştiţi, cel puţin în privinţa locului de muncă, a existenţei salariului pe care urmau să-l primească. Între timp, sistemul comunist al repartizătii în producţie a dispărut, dar, în schimb, numărul absolvenţilor a crescut la câteva sute anual, dificultăţile începutului lor de drum ridicându-se astfel la pătrat. În câţiva ani, a devenit un fapt obişnuit ceea ce, înainte, constituia un accident – şi anume, absolventul cu studii superioare artistice – omul hipercalificat – şomer, sau lucrând în domenii străine calificării lui.
Să reprezinte, oare, acest fenomen o selecţie naturală, care-i scoate la suprafaţă doar pe cei mai buni? Coliziunea dintre vise şi realitate (aceasta din urmă fiind, precum se ştie, mai dură…) dă naştere la tot felul de ciudăţenii, printre care, de exemplu, cea a actriţei angajate ca secretară la o firmă din comerţul cu insecticide nici măcar nu e cea mai rea.
Încă nu ne-am obişnuit cu algoritmul, ca să zic aşa, unei supra-oferte de competenţă profesională în condiţiile unor debuşeuri, fatalmente, limitate. Poate că, dacă ne-am afla în SUA, nu ne-ar impresiona rata foarte ridicată a şomajului, sau a şomajului tehnic, în rândul câtorva mii de oameni de teatru, care pot fi caloriferişti sau vânzătoare şi, în acelaşi timp, pot spera să pună mâna pe un rol bun într-un spectacol de succes, care le va rezolva, cel puţin temporar, problema subzistenţei.
După cum ne putem da seama din ce spun tinerele vedete, la noi, problema nu se pune aşa: poţi ajunge la succes, dar asta nu înseamnă neapărat că banii părinţilor nu-ţi vor mai fi necesari.
Cu alte cuvinte, poţi ajunge din vânzătoare vedetă – dar, vorba miliţianului, la ce-ţi va folosi?

Dan Predescu (PRIVIREA nr. 138, 9 septembrie 1998, pag. 48-49)

Marcel Iureş în RICHARD AL II-LEA de Shakespeare. Regie, Mihai Măniuţiu, 1998

Silvia Codreanu în AMALIA RESPIRĂ ADÂNC de Adina Nelega. La Scena, 2008

I.A.T.C. Gaby Vlad, 1976

*

O ZI DIN VIAŢA LUI NICOLAE CEAUŞESCU de Theodor Denis Dinulescu

Muzica, Nicu Alifantis. Adaptare + regie, Alexandru Tocilescu.

Teatrul Mic Bucureşti, 2006. ©videoclip THEKA Bucureşti

http://www.youtube.com/watch?v=xkEpensiLW0

*

ELIZAVETA BAM de Daniil Harms

Regie, Alexandru Tocilescu. Scenografie, Dragoş Buhagiar.

Cu Crina Mureşan, Mihai Constantin, Virginia Mirea, Vlad Ivanov, Şerban Cellea, Irina Petrescu

Teatrul Lucia Sturza Bulandra Bucureşti, 2006

©videoclip THEKA Bucureşti

http://www.youtube.com/watch?v=YKgaJSU6AUg

*

AZILUL DE NOAPTE de Maxim Gorki

Regie, Cristian Juncu. Cu Ada Simionică, Radu Gabriel, Constantin Cojocaru, Alexandru Pandele, Raluca Zamfirescu, Adrian Ancuţa, Andi Vasluianu, Tudor Smoleanu, Oxana Moravec, Nadiana Sălăgean, Roxana Ivanciu, Cristina Moldoveanu, Gheorghe Ifrim, Marian Despina ş.a. Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti. Spectacol prezentat în festivalul naţional de teatru Caragiale, Bucureşti, noiembrie 2007.
©videoclip THEKA Bucureşti, 2007 (pretheka2@hotmail.com)

http://www.youtube.com/watch?v=6qzwUaUEzsw

*

Counter instalat la 16.02.2023