Posts Tagged ‘Pusi Dinulescu’

Noutăți de la Puși

Sunday, January 14th, 2018

Prostul şi stupidul

E o mare deosebire între ăștia doi. Deşi unii nu o sesizează.

Prostul e un tip simplu, dealtfel şi etimologia lui slavonă, ca şi apropierea de rusescul „prostîi “ indică un tip cu mintea neşlefuită, modelată din topor.

Stupidul, însă, nu e simplu, s-a lucrat adesea din greu la el, prin şcolile de lavaj cerebral, adesea şcoli de partid sau de alte structuri milităroase, adevărate fabrici de sclavi intelectuali.

Mintea stupidului ajunge chiar la o complexitate sinistră, la formarea în capul lui a unui sistem care falsifică totul, de la limbaj începând, dar nu totdeauna cantonându-se acolo, ci intrând mai profund, până în măduva silogismului otrăvit cu seminţele perverse ale  credinţei într-un adevăr aşa-zis absolut. Pentru el totul e limpede!

Există însă şi pătura superioară a stupizilor, care falsifică în cunoştinţă de cauză, din cinism. Mai sunt şi unii, care sunt stupizi din construcţie, nu deveniţi aşa prin şcolarizare, adevărate genii ale stupidităţii. Fiindcă există chiar o astfel de lume paralelă, o lume a stupizilor. Mai sunt apoi şi proştii, care nu ştiu nimic, nu înţeleg nimic, dar se agaţă din instinct de trenul stupizilor, că e mai uşor, nu ai nevoie de carte prea multă, ci de un pic de şmecherie. Şi mai e necesar doar să fii iute de picior şi apoi de mână. Mâna asta, care l-a creat pe om, după cum ne învaţă şi Friedrich Engels, scumpul de el, fratele dioscur al lui Marx! Mâna cu care furi sau cu care te linişteşti şi singur, când te enervezi prea tare! Dar şi mâna cu care omori, nu numai cu care scrii scrisori de dragoste sau îţi striveşti în palmă urmaşii!

Cunoscuta  expresie românească „Nu te pune cu prostul, că are mintea odihnită!“ nu cred că se referă la „prost“, ci la „stupid“, pentru că fiind foarte veche această zicătoare, ca toate zicătorile, în vremea de demult cuvântul „stupid“ nu exista încă în limba română, iar o şcoală ca „Ştefan Gheorghiu“ sau alea mişto din Moscova bolşevică nu erau nici ele pe vremea zicătorilor. Dar stupizii erau totuşi şi-n vremea aia mai veche, însă nu în numărul  catastrofal de azi…

Şi nu numai că sunt aşa mulţi, dar foarte mulţi, cei mai mulţi sunt sus, cocoţaţi în diverse structuri superioare ale statului, ale partidelor, în presă, deci nu numai printre administratorii de bloc sau, mă rog, între măreţii preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari din popularele noastre blocuri…

În timp ce prostul, bietul prost, se zbate înfipt în insectarul  de la Vax Populi al lui Dragoş Pătraru, dragul de el…

Dar să fim şi serioşi, propun eu şi să nu mai confundăm nişte oameni onorabili, chiar dacă sunt proşti sadea, cu stupizii, care rod corpul naţiunii ca nişte şobolani sau guzgani şi îşi înfig colţii lor plini de pofte în creierele fragede ale altor oameni cumsecade, care stau şi ei cu ochii beliţi pe televizoare, ce să facă, şi îşi închipuie, bieţii, că toţi ăia care le vorbesc de-acolo sunt de bună credinţă şi cu frica lui Dumnezeu, ca ei, nu ca toţi dracii!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Colocviile de marţi

Wednesday, April 29th, 2015
marţi 28 aprilie 2015, h 17:00, Bucureşti, str. Calderon nr. 39 (pe linia lui 16)

Tema:

PE COARDA SOL

program muzical:

J. S. BACH - Arie pe coarda Sol

W. A. MOZART - Tempo di Menuetto din Sonata in mi minor, K. 304

MIOARA MOROIANU - vioară

VINICIU MOROIANU - pian

A. SKRIABIN - Mazurca op. 25 nr. 7

VINICIU MOROIANU - pian

Bianca Michi-Nema filosofează cu Charles Baudelaire la 184 de ani de la naştere (a lui).

Viniciu Moroianu evocă pe Alexandru Mitru, Viorel Speteanu schimbă calendarul, George Lupaşcu îşi aniversează Vocaţia osândei, George Anca ne salută din Kolkata,

Teatrul de poezie are în distribuţie pe Puşi Dinulescu, Doina Ghiţescu, Gabriela Tănase  interpretând din scrierile lui Dumitru Drăghicescu, George Anca, Coca Popescu.

Coordonator: dr. George Anca

Comunicări:

Viniciu Moroianu:  Alexandru Mitru

Viorel Speteanu: Schimbarea Calendarului

Bianca Michi-Nema: De dragul minciunii - Baudelaire si Nietzsche

George Anca: Tolstoi în India

Teatru de poezie:

Puşi Dinulescu interpretează  Măiastra în Dodii

Candid Stoica recită

Doina Ghiţescu interpretează  Scenometrie Drăghicescu

Gabriela Tănase recită poeme de Coca Popescu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Garcia Lorca - Puşi Dinulescu (traduceri inedite)

Friday, February 22nd, 2013

/

ROMANSA LUNII, LUNII

Conchitei Garcia Lorca

Într-un malacov de chiparoase,

a venit la fierărie luna.

Un băiat o priveşte

şi rămâne pierdut, privind-o…

În  aerul cutremurat,

mişcându-şi braţele,

luna, lubrică şi pură,

îşi arată sânii tari, de cositor.

- Lună, lună, lună! Fugi!

Că acuma vin gitanii,

şi-ţi iau inima şi-o fac

brăţări albe şi cercei!

- Ia, lasă-mă, să dansez!

Pot să vină toţi gitanii,

te-or găsi cu ochii-nchişi,

întins pe nicovală.

- Lună! Lună! Lună! Fugi!

Le aud caii!

- Mai bine nu călca

peste albul meu scrobit!

Bătând toba câmpiei,

călăreţul se-apropia.

Băiatul, în fierărie,

cu ochii-nchişi rămăsese.

Şi prin crângul de măslini

veneau, bronz şi vis,

gitanii. Aveau gâtul drept

şi ochii-ntredeschişi…

Cum mai cântă cucuveaua!

Cum mai cântă-ntr-un copac!

Peste boltă trece luna,

c-un băiat de mână.

Plâng gitanii-n fierărie,

urlă toţi gitanii.

Vântu-nvăluie fierăria,

o tot învăluie.

PRECIOSA ŞI VÂNTUL

lui Dámaso Alonso

Luna ei de pergament

bătând, Preciosa vine,

pe cărarea  de pământ şi apă,

între lauri şi cristale.

Tăcerea fără stele

fuge din  tamburină

şi cade în marea zbătând şi cântând

noaptea ei plină de peşti.

Iar în creierii de munte,

lâmgă turnurile albe,

unde locuiesc englezii,

dorm carabinierii, care îi păzesc.

Şi gitanii apei,

ca să se distreze, ridică

nişte chioşcuri din cochilii de melci

şi ramuri verzi de pin.

x

În luna ei de pergament,

Preciosa vine  bătând.

S-a ridicat s-o vadă

vântul, cel mereu neadormit.

San Cristobalón, gol,

plin de limbi de foc cereşti,

se uită  la fată şi fluieră

o pierdută şi dulce tânguire…

- Lasă-mă să-ţi ridic

rochia, să te văd…

Deschide-ţi în degetele mele bătrâne

trandafirul albastru al pântecului.

Preciosa-şi aruncă tamburina

şi fuge fără să se-oprească.

Vântul bărbătoi vine după ea,

cu o spadă fierbinte…

Marea-şi înghite vuietul,

măslinii  se fac palizi,

cântă flautele umbrei

şi gongul de puf al zăpezii.

- Preciosa, fugi, Preciosa,

că te prinde vântul verde!

Fugi, Preciosa, fugi!

Uită-te pe unde vine

satírul de stele joase

şi cu limbi de foc, strălucitoare!

x

Moartă de frică, Preciosa

intră-n casa,

unde-s pinii-n faţă

şi-unde stă consulul englez.

Speriaţi de ţipete,

vin trei carabinieri,

în mántiile lor negre

şi cu bonetelele trase pe sprânceană.

Englezul dă gitanei

o cană de lapte cald

şi un pahar cu rachiu de ienuper,

dar ea nu-l bea.

Şi în timp ce povesteşte-acelor oameni,

plângând, aventura ei,

vântul, furios, muşcă.

din acoperişul de ardezie.

ÎNCĂIERARE

lui Rafael Méndez

În mijlocul râpei,

cuţitele de Albacete,

înzorzonate de sângele duşman,

ca peştii lucesc.

O lumină grea, de cărţi de joc,

decupează-n verdele acid

cai înfuriaţi

şi profiluri de călăreţi.

În coroana unui măslin

plâng două femei bătrâne.

Taurul încăierării

se suie pe ziduri.

Îngeri negri aduc

batiste şi apă de zăpadă.

Îngeri cu aripi mari,

de cuţite de-Albacete.

Juan Antonnio de Montilla

se rostogoleşte mort la vale,

trupul lui e plin de crini

şi-are-o rodie la tâmplă.

Cruce de foc acum urcă,

drumul morţii.

x

Judecătorul, cu garda civilă,

vine prin crângul de măslini.

Sângele vărsat se tânguie

în cântecul mut, de şarpe.

- Domnilor gardieni civili,

aici s-a-ntâmplat ca de obicei.

Au murit patru romani

şi cinci cartaginezi.

x

Nebună de smochini

şi de vaiere fierbinţi, după-amiaza

cade-n leşin pe pulpele

rănite-ale călăreţilor.

Şi îngeri negri zburau,

prin vântul de vest,

îngeri cu plete lungi

şi inimi de untdelemn.

ROMANSĂ SOMNAMBULĂ

Gloriei Giner şi lui Fernando de los Ríos

Verde, cât te vreau, verde.

Verde vânt. Crengi verzi.

Vasul pe mare

şi calul pe munte.

Cu o umbră-n jurul taliei,

ea visează, din balconul ei,

cu carnea ei verde, cu părul verde

şi ochii reci, de argint.

Verde, cât te vreau, verde.

La luna gitană

toată lumea priveşte,

numai ea nu poate vedea.

x

Verde, cât te vreau, verde.

Stele mari, îngheţate

vin cu peştele de umbră

http://www.youtube.com/watch?v=_upWL_v0pd0