Archive for July 1st, 2015

Colocviile de marţi

Wednesday, July 1st, 2015
Bucureşti, str. Calderon nr. 39 (pe linia lui 16),
30 iunie 2015, h 17:00
.
.
.
.

fotografii de Dan Predescu

Din cele citite în seara aceea:

.

MARIA TIMUC

FRUMOASĂ… ÎN DOI !

eu sunt

ca o fântână din care beau fluturii şi se duc apoi

în forme eterice până la mare şi vin uzi înapoi

sunt frumoasă în doi,

tu în mine,

eu într-un noi,

tu în sus ca o turlă

în care-a apus singurătatea şi apoi s-a aplecat

rugăciunea să-mi aducă

din altă viaţă un răspuns; eu, într-o întâmplare a

existenţei

tu în altă întâmplare

eşti o depărtare, o înţelegere surprinsă

pe gene când s-a deschis ochiul să vadă toamna când îşi

descheie

bluza ei de frunze pe-un trup de femeie

rochia mea de struguri flutură pe genunchi şi prin ţări

fără nume

sunt un capăt de lume,

şi ţes cu părul meu lung pentru tine

o viaţă în cer

şi una în mine…

PARFUMUL CARE IMITĂ DRAGOSTEA TA

un trandafir înţeapă moartea cu frumuseţea sa

înflorită

pe mine mă dor numai marginile pe care nu le-am

putut memora

fără să aprind lanterna într-un colţ

în care se întunecase povestea

trandafirul se răsturnase pe unde mergeam

pe unde eram tineri

pe unde ne cuprindea bătrâneţea într-o îmbrăţişare

şi trandafirul înţeapă liniştea de parcă

ar fi în ea o înebunitoare

dezînfrunzire a trupurilor

primăvara strigă numele meu

tu auzi iubindu-mă

trăindu-mi amintirile din care ai lipsit

ca şi cum poţi să respiri fără acest trandafir

din care am venit

anume pentru întâlnirea cu tine

numai tu să mă atingi

şi doar din atingerea ta să cobor

în această fantastică înflorire care s-a făcut un punct

între trupul meu şi trupul tău

un gând între două trupuri

un trandafir s-a făcut tot pământul

şi-n spinii lui s-au prăbuşit zilele în care n-ai fost

cu mine şi-n florile lui a izbutit

parfumul să imite

dragostea ta…

GABRIELA TĂNASE

.PATRU POEME CU ÎNGERI

I

Mi-a crescut

un înger

în palmă

de teamă

să nu-l ucid

am rămas aşa

cu mâna întinsă

cerşind.

Fascinată

privesc

mâna îngerului

ţine o carte

cu cealaltă

risipeşte norii

deasupra lor

deschide

o poartă

de unde

curg

cuvinte clare

luminoase

precise

şi se aştern

liniştite

în carte.

Poarta se închide

se face frig

îngerul tremură

se face

mic-mic

strâng palma

când o deschid

nu mai era

nimic .

Bine , dar ce treabă am eu

cu povestea asta ?

II

Perspectivă

(privită de sus lumea pare mai mare)

A fi bine aşezat

nu e întâmplător

trebuie să ai poziţia mentală

cea mai fertilă

ca să fii vecin de balcon

cu un înger

care în fiecare dimineaţă

desenează cercuri imaginare

cu o pană

şi le împinge uşor şi sigur

cu aripile peste balustradă.

Nimeni nu le vede

cum se preling subţiri şi alungite

de la înălţimea celor opt etaje

şi încoronează pe rând

capetele trecătorilor

care zâmbesc fără să ştie de ce

şi se grăbesc spre singura ieşire.

Eu le fac semne disperate cu mâna

îi salut ca şi cum ar fi

veşnici şi fericiţi

fericiţi fiindcă iubesc

iubesc, îi iubesc, îi iubesc

ei sunt trişti fiindcă iubirea e o pacoste.

Semn

lângă ceaşca de cafea

o pană vie de înger…

III

Picur ceară

pe pielea delicată

a unui înger

el nu mişcă

nu clipeşte

ţine doar ochii larg deschişi

şi luminează un întuneric

unde lumina lumânării

nu ajunge.

Uite aşa ocolesc eu moartea.

IV

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

este aceea pe care Dumnezeu o scrie cu tine

apoi te priveşte cum o trăieşti.

TOMA GEORGE MAIORESCU

POLITICI FĂRĂ MÂNĂRII

PREDICI FĂRĂ ENORIAŞI

(Sub vâsc II)

.

Şi-or mai veni căutând sub vâsc

Promisiunea zilelor senine

Împlinind destine :

Regi fără regate

Mări fără fregate

Solişti fără solitari

Lăute fără lăutari .

Mecanici fără maşinării

Politici fără mânării

Oţelari fără furnale

Bolnavi fără spitale .

Cale fără grâne

Bolizi fără frâne

Păduri fără arbori

Gherle fără gabori .

Cărbunari fără ştinapi

Cirezi fără casapi

Satrapi fără cireadă

Ţuici fără livadă .

Marinari fără corăbii

Grânare fără vrăbii

Ţarini fără ţărani

Curţi fără curcani .

Predici fără enoriaşi

Cartofori fără aşi

Armatori fără nave

Deşerturi fără agave .

Afaceri fără căpuşe

Uneori şi fără cătuşe

Ochi fără ocheadă

Ceartă cu nadă .

Copilă fără păpuşă

Ger fără mănuşă

Turişti fără truisme

Cărţi cu dadaisme .

Foaie verde de arnici

Maeştri fără ucenici

Pitari fără cuptoare

Fântâni fără izvoare .

Manelişti grafomani

Procurori formatori

Diasporeni visători

Vagabonzi şi bonzi .

Sfeştanii-n palate

Cu poarta de bronz

Ne-aşteaptă în Marte

- Nu-i prea departe ? .

- Nu-i un cadou otrăvit

Cu mac şi cucută ?

- Când nici o sfadă

Nu ne mai desparte .

Cu sau fără „Doamne-ajută”

Nimic nu e departe

Nici ziua de mâine

Nu pare slută…

.

PUŞI DINULESCU

FAUST

fragment

.
Nevasta (intră precipitată) :

Am auzit de la bucătărie zgomote lugubre

Și becurile s-au stins și chiar televizorul!

Ce se întâmplă? Faci iarăși vrăji de alchimie?

Doar mi-ai promis că noaptea, măcar,

Vei sta și tu mai liniștit și vei citi, vei scrie…

Dar cred că iarăși duhuri se flendură pe-aici…

Ne flutură prin camere tot felul de strigoi

Și spiriduși, bătându-și joc de viața noastră…

Faust :

Când te-ai măritat cu mine, un om de geniu,

Ai fi putut să știi, că dracul și cu Domnul

În capul meu sunt prieteni și sunt egali,

Chiar dacă noi, oamenii, ne zvârcolim degeaba

În luptă cu destinul și doar pe undeva, prin găuri

De materie putem să-l dibuim și să ni-l facem

Singuri. Doar cei ca mine, însă, cei puțini,

Care cunosc aceste taine, sunt demni de-acea putere!

Iar tu, femeie proastă, du-te la bucătărie!

Acolo-i soarta ta: să fii între castroane,

Între zacuști și mămăligi și arpacașuri și bulioane!

Nevasta :

Ei, bine, de-i așa, te pun la post, tirane!

Ia-ți! Fă-ți! Dă-ți! Sau ia-ți o menajeră!

Eu plec la fiica noastră! Uleiul e pe terminate!

În frigider sunt două ouă, niște brânză și un pachet cu unt!

Mă duc mâncând pământul! Mă duc la fiica noastră!

Și află c-am găsit, în bloc, acolo, la un apartament vecin,

Și un bărbat, puțin mai tânăr, mai reavăn decât tine,

Ce mi-a propus deja să fiu a lui

Și tu la ușa noastră, dacă-i veni să ceri,

Ți-om da o supă caldă, poate, în bucătărie!

Rămâi cu cărțile-astea, care put a DTT

Și a căcat de șoarec și lasă-mă sfârșitul vieții

Să-mi petrec cu cineva, care m-o prețui…

La revedere și adio, bou bătrân, și tu să știi că niciodată

Nu m-am simțit la tine-n brațe decât o cârpă moartă!

Tu n-ai știut nicicând, bătrâne om, să-ți valorifici

Potențialul energetic, cu care te-a-nzestrat natura,

Ca să te facă om, nu bou! La revedere! Și adio chiar!

Orvoar!

(Iese)
Faust :

Femeia asta avea în cap ceva, probabil, de dinainte încă!

Să stau cu ea în casă de patruzeci de ani și dintr-o dată,

Dac-a găsit pe unul mai cu păr, mai zdravăn poate, chiar!

Să-mi facă mie treaba asta? Cât o fi stat ca să clocească

În gândul ei bolnav dorinți de sex la șaptezeci de ani!?

O! Doamne, ce caraghioasă-i lumea, chiar de se vrea a’ dracu’

De morală! O, lumea noastră de gâște cenușii se vrea de lebede!

Vai! Cum a putut femeia asta de mine să se lepede!

Ca de un adidas sau un bocanc murdar, ce nu mai merită spălat!

O! Doamne! Iartă-mă! De lumea asta azi m-am săturat!

Ce să fac? Un ștreang să-mi fac sau să m-arunc de la balcon?

O! Doamne, cum se moare mai ușor!? Dar, stai, că Domnul

Pedepsește pe cei ce singuri seama-și fac!

Se pare că n-am dreptul… Cel puțin, așa se zice:

Că numai Milostivul, singur, poate să ia ’napoi

Ce-a dat, atuncea când, în loc să fii un vierme,

Sau un bou, numai de muncă bun sau cal,

Bun doar de alergat și de bătut, el te-a făcut pe tine!

Păi, când el te face om, la propriu și la figurat,

Să-ți bați tu joc de grația lui? Cum poți să faci așa ceva?

Atuncea când nici nenorociții viermi, devoratorii de cadavre,

Sau boii sau caii, nu fac asemenea tâmpenie!

Ei nici nu știu să facă asta! Doar pițigoiul,

Bietul pițigoi, își bagă unghia sau ghiara-n gât!

Păi dac-am fost făcuți cu chipul Lui,

Cum scrie la Scriptură și ne-a mai dat și dreptul

De-a gândi, oare ne-a dat și dreptul de-a ucide?

Și nu doar pentru a mânca, ci chiar și din plăcere

Sau din răzbunare sau din orgoliu sau din lașitate,

Avem noi dreptul să ne condamnăm la moarte

Singuri, când am mai fost odată condamnați,

Chiar de la naștere, cu timpul execuției amânat?

Soluția, deci, nu e nici ștreangul și nici balconul!

(Sună soneria)

Or fi iar dracii? Nu, că ăia intră fără ușă! Ca la ei acasă!

(Iese. Deodată, efecte pirotehnice, ca o explozie – și întuneric. Reintră, pe o muzică drăcească, Mefisto și Duhul, tot așa de neîmbrăcați. Duc niște torțe. Scurt număr de dans pe ritm de tobe. Lumină spectrală. Dans macabru. Pe lumina care se reaprinde încet, Faust intră împreună cu administratorul blocului, fost colonel de securitate)

Counter instalat la 30.01.2023



website counter