Ciocu-mic.Ro

Prin  bunăvoinţa SC BUTTERFLY TRADING SRL Bucureşti

http://www.butterflytrading.ro/

vezi şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=7300

Counter instalat la 9 octombrie 2022

Pentru că, în ultimii 22  de ani, tot mai multă lume a adus vorba despre soarta caselor naţionalizate, naţionalizatorul lor, adică actuala Administraţie a Fondului Imobiliar, care pe vremuri se numea ICRAL (fostă IAL, fostă ILL etc.), s-a gândit să justifice, într-un fel, jaful, sugerându-i Bizonului Naţional că ele, căsuţele, bloculeţele şi palatele în chestie, n-au fost luate chiar aşa, cu japca, ci au fost folosite pentru a caza în ele tot soiul de scriitori, artişti, oameni de ştiinţă… pe scurt, VIP-uri lipsite de adăpost… corespunzător…

Aşa că AFI a început să pună, pe multe clădiri din buricul târgului, plăci comemorative de felul acestora:

Dar nu numai AFI. După ’89, s-a răspândit o adevărată epidemie de pus plăci. Tot felul de lume s-a apucat de gravat marmura (care, în sfârşit, se găsea “la liber”, odată ce fusese isprăvită Casa Poporului - spre fericirea lu’ dom’ Videanu):

Însă eu, cu – vorba clasicului - mintea mea cea proastă, gândesc că, dac-ar fi să punem plăci şi plăcuţe pe toate clădirile ocupate de împroprietăriţii regimului comunist, ele s-ar număra nu cu zecile ori miile, precum cele de acum, ci cu sutele de mii, de nu cumva cu milioanele.

Iar ele ar putea să poarte inscripţii de genul acesta:

ADDENDA

În schimb, placa asta nu e de loc comemorati

MUNAMENT ISTORIC CU COZOROC DE SCÂNDURĂ

PE STRADA BREZOIANU (2)

( vezi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=6898

şi dup-aia mai stăm de vorbă)

Dacă nu-ţi place, n-ai decât să treci pe trotuarul de vizavi…

…unde vei da de această perspectivă încurajatoare.

În atenţia amatorilor de istorie medievală:

aceeaşi tactică a fost folosită la Posada,

când cu vizita lui Carol de Anjou. *

Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe

domnu’ academician Răzvan Teodorescu. Că se pricepe.

* şi la hotelul Minerva, de pe bulevardul

Lascăr Catargiu, de altfel. Nu de mult.

+ http://www.youtube.com/watch?v=7cQ92ZyDllo

CULMEA TUPEULUI

Oare cât l-o fi costat pe Vanghelie să “planteze” rochiţa-rândunicii,

din moment ce amenda e de 3 milioane,

dacă te pune dracu’ să i-o rupi ?

Cine-a zis că Bucureştiul nu-i un oraş de la tropice ?

MUNAMENT ISTORIC CU COZOROC DE SCÂNDURĂ

PE STRADA BREZOIANU

Încă n-a omorât pe nimeni. Dar nici nu mai e mult până o va face, asta se vede cu ochiul liber. Iar pe proprietarul clădirii îl doare-n paratrăznet: are puşi deoparte banii pentru despăgubit familiile morţilor – şi pentru şpăguit organele în drept.

Am vorbit despre acest pericol public încă din 2008 (vezi http://www.youtube.com/watch?v=lXu1KQ2axBs). Voi mai vorbi, probabil, după ce faptul se va fi consumat.  Atunci când autorităţile vor ţâţâi din buze, zicând “vai, da’ cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva?”

CINE ZICEAŢI CĂ VORBEŞTE ŢEARA DE RĂU ?

Nişte domni politicieni ziseră ieri că Ţeara are parte de o percepţie negativă în Europa din cauza unora care-o bârfesc la alde Merkel şi Barroso. Şi eu, care credeam că din cauza domnului din poza asta…

Pe fugă, între două lansări de carte, Nora Iuga şi Radu Aldulescu

O SĂ-MI FIE DOR DE TINE, OCHI DE PEŞTE

- fragment -

Pleca, scuipa în urmă, dădea cu sare-n urmă furios, satisfăcut, închinându-se: Bine că s-a rupt în sfârşit, bine c-a scăpat! Curvă idioată şi perversă, ca tine-am întors pe dos cu miile. Asta-mi lipsea la bătrâneţe să mă leg la cap. O să-mi fie dor de tine, ochi de peşte, o să-mi fie dor. Ţi-a ieşit pe nas, Diavole, ştia el Neghiniţă ce ştiai şi tu, vă iubesc nu vă mai iubesc, ce nenorocire belită s-ajung la bătrâneţe la mâna curvelor! Care curve ţi-ar fi mânct capul dacă nu curva de Andreea? Bine că s-a rupt, bine c-ai scăpat. De data asta a scăpat. Ba iarăşi nu scăpase. După o lună se întorcea să-şi ia nişte haine, trei tricouri şi două perechi de pantaloni într-o pungă de plastic, dar mai mult să adulmece, să dea cu nasul, cum dăduse cândva pe la Neghiniţă şi pe la vechea locaţie. Mereu există o veche locaţie, mai ales pentru unul ca el. Cu cât presimţi că nu mai e mult până să te stabileşti într-o locaţie definitivă, cu atât mai tare de mănâncă să e muţi de colo-colo. O locaţie definitivă, mă rog, ca Neghiniţă, se ocupă primăria… Uite însă că tocmai Andreea n-ar mai fi avut mult până să împărtăşească soarta lui Neghiniţă, dacă-i dăduse mâna să i-o prorocească tăticuţului ei, care la o adică o dusese în spinare, îi dăduse să mănânce şi-i dăduse un rost în viaţă făcându-i un copil… Cui dădea să-i iasă sufletul pe cur ca să-şi aducă aminte că şi-a bătut joc, că a scuipat mâna care, în fine, tăticuţul ei o găsea înnegurată în ultimul hal, derutată, înfometată, cu gura încleştată de spaimă şi pocăinţă şi Andrei trimis prin vecini şi pe străzi să ceară, deh, o să-mi fie dor de tine, ochi de peşte… Cine pe cine să ierte, cine pe cine a bălăcărit? Cine pe cine a înşelat, a minţit, a lovit, a rănit şi-a ucis? Deja nu mai contează. Andrei, a venit tăticuţu’ nostru! De data asta nu-l mai lăsăm să plece. Te iubim, tăticuţule. Uite Diavolul întors în sânul familiei, dedulcindu-se iarăşi: ciolanele lui slăbănoage şi bătrâne tânjesc după odihnă şi căldură, iar ea găseşte o plăcere sporită bălăcindu-se ca într-un noroi călduţ în carnea lui de mort, în surâsul lui de fum şi-n buzele lui putrede. Plăcerea se învârtoşa, creştea hrănindu-se din ea însăşi, amânând scadenţa unei vinovăţii abia bănuite, ca şi un program de desene animate prelungit după care ţi se anulează abonamentul la antenă fiindcă nu l-ai plătit… Asta e, mai devreme sau mai târziu tot s-ar fi întâmplat. A sosit scadenţa. Vor fi scoşi afară-n stradă. Se vor caza la boscheţi cu tăticuţul lor Diavolul de gât.

Gândul îi dădea ocol străduindu-se fără să reuşească să nu se întoarcă la plicul cu înştiinţarea, la pericolul iminent, în timp ce dârdâia ghemuită sub plapumă, de frig şi frică, cutreierată de un plâns stins, uscat, care-i căina şi-i invoca totodată însingurarea. Era şi se dorea singură, ca după plecările tăticuţului ei, ca după plecarea maică-si care o şocase şi deopotrivă o uşurase: rămăsese singură aici, în garsoniera asta spaţioasă la o adică, n-avea decât să-şi găsească un creştin care s-o mute de la umbră la soare, să-i facă un rost, o familie… Într-un târziu îşi făcuse, dar de-acum avea să rămână fără casă. O păţiseră destui alţii, ştia, văzuse şi auzise, poţi să mori afară-n frig, în stradă, în boscheţi, nu se uită nici dracu la tine până nu-nţepeneşti. Atunci abia se ocupă primăria, dacă nu vine nimeni să te revendice. Îţi găseşte un loc la cimitirul săracilor, la Străuleşti Doi, unde-i spusese Robert că i se găsise lui Neghiniţă… Se dădu jos din pat şi luă o pastilă de diazepam. Se ghemui iarăşi sub plapumă. Poate că în sfârşit o să adoarmă. Avu un vis scurt cu Andrei întinzându-şi gem pe o felie de pâine cu cuţitul şi lingând tăişul şi ea spunându-i să înceteze, că-şi taie limba şi chiar şi-o tăia. Îi curgea sânge din limbă, un fir de sânge care se îngroşa treptat, transformându-se într-un şuvoi inundând patul şi camera, devenind o lumină purpurie în care se zbătea cu un gâfâit în ceafă, încercând să-l vadă pe bărbatul din spatele ei. O ţinea de păr, de coama ei blondă, lungă până la crupe, prinsă într-un pumn şi răsucită pe un antebraţ vânjos de fierar, iar cealaltă mână i se înfipsese în şold ca o gheară de fier, în timp ce o poseda într-un ritm îndrăcit răsucindu-i în vagin o suliţă înroşită în foc.